vineri, martie 29, 2024

Sfarsitul tacerii: Raportul Final si viitorul democratic al Romaniei (In Memoriam Vaclav Havel)

Dedic acest articol memoriei celui care a fost Vaclav Havel (1936-2011), intelectual critic, disident anticomunist, fondator al Cartei 77, dramaturg, presedinte al Cehoslovaciei postcomuniste, apoi presedintele Republicii Cehe, autorul nepieritorului eseu „Puterea celor fara de putere”. Alaturi de Ioan Paul al II-lea, de Andrei Saharov si de Aleksandr Soljenitin, Vaclav Havel a simbolizat ceea ce numesc reinventarea politicului, curajul de a sfida machiavelismele cinice si de a reafirma drepturile subiectivitatii intr-o lume dominata de birocratii obtuze si de ideologii constrangatore. Pentru Havel, co-autor al „Declaratiei de la Praga”, a rosti adevarul despre comunism, ca si despre fascism, a fost un imperativ categoric. Incetarea din viata a lui Vaclav Havel indoliaza intreaga comunitate a celor pentru care drepturile omului sunt universale si non-negociabile, iar crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile.

Iata ce scriam in 1998 in cartea mea „Fantasies of Salvation” aparuta la Princeton University Press:

After all, why did so many Westerners get excited at the moment of the anti-authoritarian revolutions of 1989? Simply because a cohort of senile bureaucrats were kicked out of power? The answer is surely more profound, and it is linked to the fact that the revolutions of Eastern Europe have rehabilitated the notion of citizen as the true political subject. Their main liberal component consisted in the emphasis on the right of the individual to be free from state intrusion into his or her life. This celebration of negative liberty was accompanied by an equally important focus on the revival of civic initiative and the restoration of substantive freedoms, especially the freedom of association and expression. The uprisings were the palpable expression of a need to reinvent politics, to insert values that transcend immediate pragmatic and ideological considerations into real life. Vaclav Havel’s presence in the Prague Castle is a symbol greater than his physical person enjoying (or abhorring) the presidential prerogatives. It is indeed miraculous that, out of the lowest levels of human destitution, out of the murky world of decaying Leninism, an experience of solidarity and civic fraternity could be restored. This is the deeper meaning of Havel’s famous pledge in his presidential address on January 1, 1990: ‘I do not think you appointed me to this office for me, of all people, to lie to you.’

Urmas al lui Masaryk, presedintele-filosof, Havel nu se temea sa spuna lucrurilor pe nume, cauta cu disperare adevarul. Urmas al lui Capek si Hasek,o facea cu melancolic umor. Urmas al lui Kafka, simtea si vedea absurdul inaintea multora. Asemeni unui Malraux, auzea vocile tacerii. Kundera a plecat in Occident, Havel a ramas. Si nu a tacut, nu a pactizat, dimpotriva. In eseul „Anatomia unei reticente” (pe care l-am discutat in detaliu in cartea mea „The Poverty of Utopia” aparuta la Routlledge in 1988) a supus unei critici patrunzatoare iluziilor pacifistilor si neostangistilor vestici din anii 80, cei care, mobilizati in formatiuni gen „European Nuclear Disarmament” (END), isi inchipuiau ca doar rachetele americane amplasate pe teritoriul RFG sunt „agresive”, cata vreme cele sovietice sunt prin definitie benigne. Le-a remintitit (dar voiau ei sa stie? voiau ei sa auda?) ca ultima invazie militara pe teritoriul Europei avusese loc in Cehoslovacia in august 1968. Cand unii vorbesc despre paradigma neoconservatoare, pe care o diabolizeaza drept un fel de „neo-imperialism”, ei uita ca au fost aceia anii cand stanga, inclusiv stanga germana, engleza si franceza, se complacea in mitul echivalentei morale dintre cele doua superputeri. Disidentii din Est, si in primul rand Havel, au deconstruit aceasta ideologie, i-au expus substratul mitizant si capitulard.

Fiecare mare tema politica era examinata de Havel prin prisma conceptelor, a impliicatiilor metafizice. Nu era un filosof profesionist, ci un ganditor „pe cont propriu”, inspirat de ideile lui Edmund Husserl si ale discipolului acestuia, Jan Patocka, un cautator necontenit al autenticitatii. Al unei autenticitati nu mimate hedonist, ci traita sub semnul onoarei, al riscului si al sacrificiului. Cand a scris faimoasa „Scrisoare deschisa catre Gustav Husak” stia foarte bine ca acel quisling al Cehoslovaciei va reactiona furibund. Si-a asumat cu mandrie si curaj misiunea de tulburator al mizerabilei, umilitoarei Pax Sovietica, al abjectiei numita „normalizare”. Nu sunt multe exemple care sa ilustreze mai frumos si mai impresionant unitatea dintre gand si viata. Spre a relua o formulare a lui Karl Jaspers, Vaclav Havel a fost unul dintre aceia care au dat masura umanului.


Condamnarea dictaturii comuniste din Romania, un regim care s-a facut vinovat de nenumarate crime impotriva umanitatii, nu s-a nascut din senin. In acel insangerat decembrie 1989, protestatarii de la Timisoara, Cluj, Sibiu, Bucuresti, Iasi, Brasov si din alte orase cereau sa se puna capat acelui regim. Ei nu sustineau umanizarea socialismului de stat, ci abolirea sa. Guvernarile post-decembriste, mai intai sub presedintele amneziei, Ion Iliescu, apoi sub acela al tergiversarii, Emil Constantinescu, au ocolit subiectul. Cel de-al doilea a trimis mesaje frumos intocmite, a scris fraze bine slefuite, dar nu s-a infatisat in Parlament, infruntand reactiile isterice ale nostalgicilor regimului national-securist, ale fostilor si actualilor protocronisti, ale demagogilor, canaliilor si saltimbancilor, pentru a rosti cuvintele esentiale: “Condamn dictatura comunista din Romania ca ilegitima si criminala”. S-a nascut Memorialul de la Sighet ca initiativa a unor oameni extraordinari, Ana Blandiana si Romulus Rusan, in fiecare an se desfasoara Scoala de Vara de la Sighet, Centrul International de Cercetari legat de Academia Civica, s-a infiintat Memorialul Revolutiei de la Timisoara din initiativa lui Traian Orban, au aparut carti, amintiri, volume documentare, dar statul roman a tacut. Iar tacerea, o stim de la o renumita ganditoare germana, Gesine Schwann, are efecte distructive.

In 2004, constrans de circumstante, Ion Iliescu (care gafase lamentabil in 2003 pe tema Holocaustului in interviul cu ziarul israelian “Haaretz”) a acceptat concluziile Raportului Comisiei conduse de Elie Wiesel si a condamnat Holocaustul din Romania. Societatea civila romaneasca i-a cerut presedintelui Traian Basescu sa se angajeze in condamnarea regimului totalitar de inspiratie bolsevica pe intreg parcursul existentei sale, de la 6 martie 1945, cand a fost impus guvernul-marioneta al lui Petru Groza, pana la Revolutia din decembrie 1989. Mai mult, Apelul lansat de Sorin Iliesiu in 2005 cerea sa fie condamnate si crimele de dupa 22 decembrie. S-a format astfel o masa critica, o imensa presiune populara care a dus la infiintarea, in aprilie 2006, a Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Meritul lui Traian Basescu in a demara si a sustine acest proiect este incontestabil. Presedintele a dovedit deopotriva vointa politica si conscventa intru principii. In iunie 2006, la o intalnire cu membrii si expertii Comisiei Prezidentiale la care erau prezenti si unii jurnalisti cunoscuti intre care Emil Hurezeanu, Ioan T. Morar si Mircea Mihaies, presedintele Basescu a spus cat se poate de categoric, referindu-se la intensificarea atacurilor impotriva demersului nostru: „Chiar daca ramanem in final doar dl Tismaneanu si cu mine, tot voi condamna comunismul”. N-am ramas doar noi doi, ne-am bucurat de sprijinul societatii civile, al atator si atator intelectuali publici, al unei majoritati tacute care a gasit varii forme pentru a-si exprima solidaritatea.

Cauza formarii acelei Comisii a fost endogena, deci nu a fost vorba de presiuni externe venite din partea Uniunii Europene (cum se afirma uneori chiar in lucrari foarte documentate aparute in Vest). Era o premiera nu doar la noi, ci si in ansamblul statelor post-comuniste. Existase Comisia Eppelmann in Germania, dar RDG-ul nu mai exista ca stat. Era vorba, prin urmare, de necesitatea unui gest similar cu acela al presedintelui Jacques Chirac in 1995 cand, in numele statului francez, a condamnat regimul de la Vichy, de asumarea trecutului traumatic prin recunoasterea crimelor comise, a caracterului ilegitim al regimului comunist. Trebuiau analizate institutiile, metodele si personalitatile care au facut posibile faradelegile epocii comuniste. Un grup de tineri istorici, politologi, filosofi, sociologi au pornit cu entuziasm si competenta sa elaboreze acel Raport. Rolul membrilor Comisiei si al meu ca presedinte fost inainte de toate sa orientam conceptual activitatea expertilor si sa mentimem legatura cu seful statului pentru a ne facilita accesul la arhive. Cand ii aud pe unii spunand ca acesti cercetatori sunt prea tineri, ca nu au cum sa inteleaga teribilele timpuri pe care le examineaza, imi revin in minte cuvintele din “Cidul” lui Corneille: Je suis jeune, il est vrai, mais aux âmes bien nées/ La valeur n’attend point le nombre des années.

Evident, am lucrat cu totii la scrierea Raportului Final, ne-am consultat, am avut numeroase schimburi de opinii. Am considerat necesara, din punct de vedere istoriografic si moral, includerea in Raport a represiunilor din teritoriile romanesti anexate de URSS in 1940. Cum crimele comuniste au afectat destinele tuturor cetatenilor Romaniei, Raportul include analiza situatiei minoritatilor nationale in timpul deceniilor de represiune. Punctul de vedere al victimelor a fost respectat si inclus in Raport (un capitol scris de dl Gheorghe Boldur-Latescu si expertii AFDPR). S-a constituit o redutabila echipa de cercetare care, in pofida numeroaselor ofensive calomniatoare, a insinuarilor si atacurilor imunde, si-a mentinut o admirabila si benefica solidaritate. Chiar momentele cele mai spinoase au fost depasite relativ usor, fara primejdii reale la adresa coeziunii echipei. Stiam cu totii, din experientele unor comisii similare din state post-dictatoriale (Argentina, Chile, Africa de Sud, Germania) ca un moment foarte dificil va fi legat de numirea numelor celor culpabili. N-am ezitat sa o facem si asa s-a nascut anexa cu biografiile demnitarilor de varf ai regimului comunist, intre care Ion Iliescu. Nu ne-a mirat, prin urmare, reactia sa extrem de ulcerata. Pe baza a sute si sute de documente, a mii si mii de marturii, Securitatea a fost descrisa drept o organizatie criminala. Nu ne-a mirat, prin urmare, isteria securistilor si a megafoanelor lor, inclusiv de la un anumit cotidian specializat in promovarea fostilor magnati ai dictaturii, inclusiv a fostilor sefi ai Securitatii.

Raportul Final, numit astfel pentru ca incheia activitatea acelei echipe de analiza a dictaturii, tot asa cum Raport Final s-a numit si documentul generat de Comisia Wiesel, este o opera colectiva, asumata de toti membrii Comisiei Prezidentiale in spiritul si in metoda sa. Sa-mi fie permis sa omagiez in aceste randuri, mult prea sumare, memoria celor trei membri ai Comisiei care s-au stins din viata: Constantin Ticu Dumitrescu, Virgil Ierunca si Monica Lovinescu.

Pretuiesc in mod deosebit articolul publicat pe Hotnews/Contributors de dr Cristian Vasile, respectat istoric, care a fost secretarul stiintific al Comisiei Prezidentiale si apoi, impreuna cu Dorin Dobrincu,a coordonat Comisia Prezidentiala Consultativa (2007-2009). Cercetator la Institutul de Istorie “Nicolae Iorga” al Academiei Romane, director stiintific al IICCMER, Cristian Vasile este cat se poate de calificat si indrituit sa scrie despre semnificatia momentului 18 decembrie 2006 pentru cultura politica a unei Romanii decisa sa rupa cu trecutul comunist. O democratie fara memorie, am spus-o si o repet, este una subreda,vulnerabila, precara. Viitorul democratic al Romaniei tine de asumarea dezinhibata, lucida si onesta a unui trecut care trebuie confruntat, nu romantizat, cosmetizat si mistificat.

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/04/29/declratia-de-la-praga-updated-plus-unele-intrebari/

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/12/22/condamnarea-crimelor-totalitare-si-comisia-europeana/

Pe TVR, Radu Filipescu, Alina Mungiu-Pippidi si Vladimir Tismaneanu despre Vaclav Havel:

http://www.tvr.ro/articol.php?id=116897

http://www.victimsofcommunism.org/media/article.php?article=3850

http://muse.jhu.edu/journals/journal_of_democracy/v021/21.1.tismaneanu.html

Distribuie acest articol

33 COMENTARII

  1. Vaclav Havel n. 1936 – †2011
    http://www.vaclavhavel.cz/Index.php?&setln=2

    Ma intreb de douazeci ce ani cum este oare sa ai un presedinte pe care sa il respecti. Sunt asa de invidios pe cehi ! Azi, dincolo de tristetea momentului, cehii trebuie sa fie mandrii ca au avut un asa presedinte. Sa fie mandrii pentru ca multi si’ar fi dorit sa aiba ceea ce ei au avut: un om care a fost la inaltimea timpului sau ba chiar mai sus… a fost un model, un simbol, o putere a celor fara de putere.

    • Sunteti extrem de ingaduitor, domnule Tismaneanu, cand ii numiti pe Iliescu „presedintele amneziei” si pe Constantinescu „cel al tergiversarii”. Raul facut de ei, in special de Iliescu, este mult mai profund si mai durabil decat ar fi cel generat de o banala amnezie; sau de tergiversare (indecizie, prostie sau poate chiar malversatiune ?). Nu intamplator astazi se gasesc amandoi in aceeasi barca, unde „uslesc” de zor impotriva curentului, impotriva vantului schimbarii care a inceput sa adie in Istorie. Asta fac cei doi ipochimeni, „uslesc” cu sarguinta contra vantului… Un batran inacrit in rele, orgolios peste masura, intepenit in idiotii ideologice si in reflexe de sforar sef peste paienjenisul relatiilor dintr-un partid de extractie comunista; si un fanfaron resentimentar, la fel de orgolios daca nu si mai si, justificandu-si pitigaiat iesirea infecta din scena („m-au batut, m-au invins securistii”), „liderul regional” sau „zonal” (nu mai stiu) care i-a spus el „prietenului meu Vaclav” nu mai stiu ce… – brrrrr !

      Este o mare impietate ca la moartea lui Havel (cel care a dus mai departe acel „Nu va temeti !” al lui Ioan Paul al II-lea, vorbindu-le oamenilor despre „Puterea celor fara de putere”), este o mare impietate sa aduci in discutie doi netrebnici, nu atat de pasageri pe cat s-ar cuveni, dar macar in acest fel sa aratam ca ne asumam viziunea marelui ceh. Macar unii dintre noi…

      Pleaca unul dintre ei, domnule Tismaneanu, dar slava Domnului, oamenii cu fibra morala de exceptie, cu viziune inteligenta, realista si umana, cu alte cuvinte Caracterele (cei care sunt capabili sa infrunte ostilitati inimaginabile, subterane sau fatise, chiar „institutionalizate” !) – nu se termina cu marele disparut de astazi.

    • @ Razvan:

      Daca te-ai intrebat „douazeci de ani”, o sa te mai intrebi vreo douazeci…

      Eu m-am intrebat numai cincisprezece ! Asta-i viata, fiecare cu norocul lui :))) …

      • Se pare ca Razvan s-a grabot sa posteze dar nu a citit articolul in care Vladimir Tismaneanu recunoaste ‘ Meritul lui Traian Basescu in a demara si a sustine acest proiect este incontestabil. Presedintele a dovedit deopotriva vointa politica si conscventa intru principii.’

        • Nu m’am grabit. „Invidia” mea fata de Cehia dateaza de foarte multa vreme. Inainte de ’89 cand toti spuneau ca mamaliga nu explodeaza in mod evident ii invidiam pe cehi. Apoi prin 1990 cand Frank Zappa a fost invitat de Havel in Praga… eu eram fan Zappa si muream de ciuda ca o tara poate avea un asa presedinte. In ’90 aveam si eu sperantele mai mari…

          In ceea ce priveste pe presedintele Basescu… nu mai reiau aici toate banuielile mele in privinta ipocriziei si cinismului sau, banuieli care s’au accentuat in ultima vreme. Asa ca per total sunt in continuare invidios pe Cehia si imi doresc sa traiesc si eu intr’o tara pe al carui presedinte il admir si nu il votez doar ca sa nu iasa altii. Dealtfel mi’am promis ca nu voi mai face asta.

          In ce priveste Raportul, parerea mea este ca daca acesta nu ar fi fost ar fi trebui oricum facut. Asa ca nu sunt dintre cei care ataca mai mult sau mai putin orbeste Raportul. Eu doar separ cu grija inclinatiile mele anti-comuniste de anti-comunismul presedintelui. Eu cu siguranta voi ramane cu aceleasi inclinatii.

  2. Bun, momentul a fost, este memorabil. Totusi, un sentiment confuz, un gust amar, persista. Ce fel de natie sintem daca e nevoie de un „studiu aprofundat” urmat de un raport pentru a face un gest simbolic de condamnare a unei mai mult decit evidente in fata unei adunari „reprezentative” in care, democratic, celor „inculpati” li se permite nu, cum s-ar cuveni, executarea „sentintei” de condamnare, ci isteria unui spectacol revoltator de circ? Nu-mi amintesc ca la Nurnberg sa fi existat circumstante comparabile, desi tot malignitatea unui totalitarism era la judecata. Ceea ce ne aduce unde ar fi trebuit sa fim la inceput: strigoii for fi vesnic cu noi, vii si vitali in destructivitate, pentru ca n-am avut nici vointa nici taria de a face ceea ce se CUVENEA facut la vremea cuvenita: UN PROCES ADEVARAT, o chirurgie morala ,reparatorie, inconturnabil necesara.

  3. Condamnarea comunismului in Romania are o valoare simbolica si istorica imensa. Iar documentarea serioasa, stiintifica a condamnarii e o realizare spectaculoasa in sine, pentru care nu putem fi decit recunoscatori colectivului de oameni pasionati, in frunte cu domnul Tismaneanu.

    Daca fantomele comunismului istoric dispar incet in negura timpului, dovezile istorice documentate si pozitia anti-comunista a Romaniei post-revolutionare, alcatuiesc impreuna un reper adinc ancorat in memoria colectiva. Viitorul furtunos al Europei, nu doar cel romanesc, are nevoie de astfel de repere, faruri inalte si luminoase care sa ne tina departe de totalitarism si bijbiieli politice provocate de anarhie si birocratie.

  4. De acord cu d-l Tismaneanu dar numai pina la un punct.Aceaste condamnare in vorbe are ceva de agronom fara ploaie.A spune adevarul despre comunism e un lucru absolut necesar dar nu suficient.Oamenii obisnuiti asteapta si fapte concrete. La Nurenberg nu a fost judecat si condamnat nazismul ci persoane concrete ce au savirsit sau erau responsabile de fapte concrete. In lipsa acestora multi isi vor pleca urechea la teorii ale conspiratiei ce misuna in ultima vreme.Cum poate cineva sa-l creada pe domnul Tismaneanu copil de nomenclaturisti comunisti ca s-a dezis de comunism cind a profitat de pe urma lui si acum a incasat niste bani de la statul roman pentru un text citit de Basescu in parlament si fara nici un fel de consecinte juridice? Sau considera si domnia sa ca romanii sunt un popor de prosti cum a afirmat Silviu Brucan? O zi buna !

    • cum,ma consider un obishnuit,gindesc aproape la fel cum spunetzi.doar ca n ash fi atit de categoric in catalogarea d lui Tismaneanu.totushi,nu potzi fi vinovat ca te ai nascut intr un loc sau un timp anume,nu?
      ca,dinsul nu e un obisnuit,adevarat,dar trebuie sa acceptam ca face ceva.ca acel ceva e nimic ptr un obisnuit,asta e alta poveste.
      Havel un mare om,dar si cehii nu sint rrumini.
      ma gindeam cum putin regreta urss si imparte vini,iar havel este omagiat deshi a fost presedinte cind a acceptat sa se desparta slovacii.chestie de civilizatzie.

    • Va asigur ca n-am primit si nu primesc niciun fel de bani pentru muca mea la Raport ori pentru faptul ca acum conduc Consiliul Stiintific al IICCMER. Dupa caum nu sunt platit pentru ce scriu pe „Contributors”. Coordonarea unei echipe de cercetare a insemnat prezenta fizica in tara, a trebui sa fac sase calatorii peste ocean in 2006. Sunt profesor la Universitatea Maryland, de-aici imi castig salariul. Sotia mea si fiul meu locuiesc impreuna cu mine aici, la Washington. Nu este nicio bucurie sa fii fara ei, la mii de kilometri distanta. Presedintia a decontat costul biletelor de avion. Poate ca merita sa luati in seama cand lansati diverse insinuari efortul depus, oboseala fizica, stressul provocat de atatea insulte, expertiza mea pe domeniu, rezultatele obtinute. Nu va solicit decat buna credinta. Pe care insa refuzati sa o dovediti atunci cand recurgeti la pseudo-argumente genetice.

      • din partea mea cu sinceritate va spun,nu socotesc ca avetzi o vina prin nashtere.chiar va stimez,ptr ca socotesc ca nu multzi pot,datorita optziunii dvs ptr libertate si democratie contrare celei a parintilor.
        dar sa shtitzi ca sintem destui care am fost nevoitzi sa plecam departe de familie.nu,nu doar saracia.si asta e o arma a comunistilor!
        ca il laudatzi pe actualul presedinte,e optziunea dvs si poate avetzi dreptate,oricum e primul care arata ca vrea decomunizarea.arata!
        poate doar atit se poate la un astfel de popor

  5. M-am saturat de aberatiile astea de tipul condamnarii comunismului din Romania sau a dictaturii comuniste. De la 23 august 1944 si pana in 1992, la prabusirea URSS, Romania a fost sub ocupatie rusa. De ce sa condamn un regim ilegitim? Nu ei s-au pus in fruntea tarii. Ei au fost pusi de ocupantul rus. De aceea, stimate domnule Tismaneanu, ar trebui sa te ocupi de condamnarea ocupantului rus, nu de niste animale dintre romani puse in fruntea statului. La fel cum s-a facut procesul nazistilor de la Nurnberg, ar trebui sa te ocupi de un proces al rusilor comunisti si nu sa cauti vinovati imaginari si sa transferi vina crimelor rusesti rusilor pe umerii unor analfabeti romani. Analfabetii trebuie condamnati pentru crimele de drept comun pe care le-au facut, nu sa le atribui o ideologie, pe care nu au avut-o, si sa-i condamni pentru acea ideologie. COMUNISM=NAZISM. Daca iti trebuie mai multe informatii iata: w_w_w.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil

  6. Nu nu e deloc o zi buna, nea sile… Este cea mai trista zi, ma rog, doar pentru unii dintre noi… Nu e o zi buna si pentru multi ca dumneata va macina doar Ranchiuna, Viata voastra se contruieste din Ura, paradigma, vectorii Mizeriei, ai urmasilor Securitatii, voi va extrageti seva si existenta din vagaunile Scabrosului, simbolul antenelor Jigodiei voiculescu…. Daca „Solidarnosc”-ul de sorginte poloneza ar fi functionat la noi, daca Personalitatile Simbol, imi permit s-o adaug aici pe Elisabeta Rizea, pe langa cele amintite pro memoria ,de catre distinsa noastra Gazda, „voi” ati fi marginalizati in peisajul mass-media, destul ne-ati amarat viata… „Apelul catre Lichele” Liicenian e mai actual ca oricand…TACETI o clipa…

  7. Ma alatur celor spuse de comentatorii Sile, St.Paul,Eugen. In pozitionarea noastra ne situam alaturi de guvernul dr.Kohl care dupa cadferea zidului Berlinului a refuzat sa aprobe inceperea unor procese de regenerare morala, gen Nürnberg sau Haga (Milosevici) din reverentiozitate ptr. Gorbi, omul care a incuviintat reunirea celor doua Germanii. Ca unul care am lansat volumul lui Antonia Rados de la ÖTV (Radio-TV Viena): Complotul Securitatii -Revolutia tradata din Romania, ed.Saeculum Bucuresti 1999, nu este exclus ca si la Bucuresti, ambasada sovietica, prima vizitata de Ilici Iliescu- KGB dupa 22 decembrie 1989, sa fi fost transmitatoarea unui mesaj similar al Kremlinului: -Nu va atingeti de conducatorii PCR cu exceptia familiei Conducatorului … Ca urmare criminalii au ramas bine mersi intre noi.

    • „Maestre” Care-ti-o-fi-numele, postac sau musca-n lapte, nu vrei domnia ta sa nu mi te mai alaturi ? Nu vrei sa nu ma mai alaturi nimanui si sa ma lasi in prostia mea ?! Ia-ti-l pe Sile al tau de brat, ia-ti-l de nevasta, ia-ti-l ce vrei si cum vrei si duce-ti-va fericiti, Sile cu laturile (zoaiele) lui si tu cu „lansarile” si neghiobiile tale („Gorbi” „Haga-Milosevici” etc.). Pa !, nu-i bine sa-mi stati prin preajma ca tocmai am luat un antivomitiv !

  8. Am doua comentarii:
    1) Prefer sa citesc un articol dedicat lui Vaclav Havel scris de catre un disident roman, Dorin Tudoran, Doina Cornea, Radu Filipescu, Mircea Dinescu, Paul Goma… Ar fi din aceeasi familie. Nu de catre un analist si atat al disidentei romane, necum un participant la aceasta, ca sa nu zic mai multe. Mi s-ar fi parut de bun-simt sa las pe unul din cei de mai sus sa DEDICE un articol lui Vaclav Havel.
    2) E o vorba la romani: „Ce are … cu prefectura?” Cum puteti sa dedicati lui Havel un articol in care il laudati pe actualul presedinte? Ce legatura, cat de mica, ar putea fi intre cei doi? HALUCINANT!! Inca nu v-ati dat seama Dle Tismaneanu, ca aparenta perseverenta de atunci a actualului presedinte de a, pasamite, condamna comunismul, a fost exclusiv din calcul politic si nu din convingere? Sau refuzati sa acceptati aceasta, doar pentru ca ati facut parte din acea comisie? Unii, chiar dintre cei mai sus citati, care ar fi avut intr-adevar autoritate morala extrem de mare(sa-mi fie cu iertare, nu stateau in Primaverii…) sa faca parte din comisie, au refuzat… Oare de ce?

    • Ati citit prefata lui Andrei Plesu la volumul de eseuri de Havel aparut acum cativa ani in romaneste? Unde scrie ca pentru a omagia memoria unui ganditor politic, iar Havel a fost un ganditor politic, a unui filosof al libertatii, iar Havel a fost un filosof al libertatii, a unui luptator pentru drepturile universale ale omului, iar Havel a fost un asemenea luptator pana in ultima clipa a vietii sale, trebuie sa fi fost disident? De unde aceasta pretentie de a decide cine si cand are dreptul sa omagieze o personalitate trecuta in lumea celor drepti ori o perosonalitate in viata? Cine va impiedica sa cititi texte despre Havel scrise de cei amintiti, in masura in care le-au scris? Cine nu-i lasa sa scrie? Impune oare cineva lecturi obligatorii, referinte unice? Este „Contributors” unica platforma de opinii si comentarii din Romania ori in limba romana? V-a constrans oare cineva la lectura textului meu? Oricum, puteti accesa linkul la emisiunea TVR in memoria lui Havel si veti putea auzi cuvintele lui Radu Filipescu, alaturi de acelea ale Alinei Mungiu-Pippidi si de ale mele. E loc sub soare pentru toata lumea.

      Cat priveste dreptul meu de a scrie pe acest subiect, mai precis legitimitatea mea stiintifica si etica, pozitia Dvs ma lasa perplex: am scris despre Havel inca din anii 80, am transmis la „Europa Libera” in acea perioada texte despre el, Michnik, Kuron, Kolakowski, Haraszti etc. Alaturi de Paul Goma si Michael S. Radu, am fost redactor al revistei „Agora” condusa de Dorin Tudoran. In 1992 a aparut la Free Press/Macmillan cartea mea „Reinventing Politics: Eastern Europe from Stalin to Havel”. In 1993 aparea paperback-ul, editie inca in print, utilizata ca manual in multe universitati americane si europene. Capitole din carte au fost traduse in spaniola de disidentii cubanezi. Editia ucrainiana a fost citita de multi dintre cei care au pregatit revolutia portocalie. Cartea include un intreg capitol despre Havel si conceptul de putere a celor fara de putere, o analiza a strategiilor de constituire a societatii civile in conditiile a ceea Havel definea drept post-totalitarism. Lucrarea, privita de unii drept manual al revotei anti-totalitare, a aparut in doua editii la Polirom, in traducerea lui Alexandru Vlad. Sunt prieten cu multi dintre fostii activisti ai Chartei 77, am facut cu ei interviuri adancite. Ideile mele despre revolutiile din 1989 si consecintele lor au fost si raman indatorate analizelor lui Havel.

      Dar mi se pare, sincer vorbind, jenant ca trebuie sa amintesc aceste lucruri. Chiar daca n-as fi scris aceste carti, tot as avea dreptul sa scriu despre un om pe care l-am admirat si il voi admira cate zile voi mai avea de trait.

      Observ o indarjire ad hominem in cazul interventiei Dvs. Va recomand sa cititi cateva eseuri de Havel, ori poate o piesa de teatru, va vor ajuta.

    • Ma intreb si eu asa: oare toti cei care scriu ceva despre Platon trebuie sa-l fi cunoscut personal??? Cred este una dintre cele mai aberante premise pe care le-am citit in viata mea. Auzi domnule, istoria trebuie scrisa doar despre cei care au trait-o… Pai in felul acesta avem toate sansele sa nu cunoastem nimic si sa nu inteleg nimic despre oricine a trait inainte ca noi sa ne fi nascut. Cristi draga ti-ai pierdut mintile cu totul. Dar asta pare sa fie normal in Romania..

      • La spitalul 9 sunt ceva scriitori care l-au cunoscut pe Platon. Cristi ii poate contacta pentru o eventuala intalnire cu Platon. Bafta Cristi!

  9. Acest articol insumeaza din nou importanta condamnarii comunismului de catre singura tara din Europa ! Indiferent de cine a scris raportul final, a fost un act de curaj al actualului Presedinte al Romaniei…si un act intelectual de mare valoare pentru Comisia Presidentiala care a intocmit Raportul !Asa cum V Havel prin demnitatea si statura cu care s-a impus a reusit aproape de unul singur o revolutie de catifea..si Romania va intra in istorie pentru gestul aproape neobisnuit de a condamna crimele unui regim.Rusine celor care au impiedicat ani si ani intocmirea unui asemenea raport, si aici ma refer la cei 2 exponenti ai comunismului in Romania : dnii Presedinti Iliescu si Constantinescu ! jb

  10. Sunt de-a dreptul dureroase anumite comentarii. Imi place sa cred ca sunt multi cei care apreciaza textele dvs aici pe contributors si efortul depus pt (printre altele) Raportul final. Imi place sa cred ca lipsa bunei-credinte e caracteristica unei minoritati vocale, in timp ce majoritatea apreciaza si tace…. dar tacerea-i distructiva cand nesimtirea-i contagioasa…

    O zi buna!

  11. Nu-mi vine sa cred ca cenzurati, domnule Vladimir Tismaneanu. Sau poate au facut-o colegii Dumneavoastra de la Contributors, speriati ca si cand ar fi vazut o stafie?! Totusi discursul europarlamentarului britanic Nigel Farage, rostitt in Parlamentul European, nu a fost cenzurat si nu a speriat pe nimeni, iar comentariului meu nu a facut decat sa-i preia mesajul impotriva dreptei suprastatale, care, in numele utopiei Statelor Unite ale Europei incearca sa-i lipseasca pe cetateni de democratie si drepturile omului. Chiar daca stiu ca nu-l veti publica, Imi voi reposta comentariul, cel putin pentru recitire si meditatie… Sarbatori fericite!

    • Draga Cogito,
      Nu sunteti singurul „cenzurat”… Ori de cate ori am incercat sa scriu ceva „rau” despre Basescu si gasca lui politica, d-l Tismaneanu sau cel care administreaza acest site nu mi-a acordat dreptul la opinie. As fi f. mahnit daca d-l Tismaneanu insusi se indeletniceste cu asa ceva…

      • Din pacate, observ, ca si dumneavoastra, un atasament inflexibil fata de jumatatile de adevar si o acuta idiosincrazie fata de opiniile alternative, ceea ce pe limba stiintei se numeste manipulare… Comentariul cenzurat imprumuta un titlu, „Cine dracu’ va credeti voi?!”, dar era structurat pe niste idei simple si incontestabile (si cred ca acestui ultim lucru nu i s-a putut raspunde). Sarbatori fericite!

  12. D-le Vladimir Tismaneanu, avem in Romania un politician care ar putea devenii presedinte, gen Vaclav Havel ? si va rog sa nu spuneti ca ar fi T. Basescu. Si as mai fi curios sa aflu, daca tot a fost declarat „regimul dictatorial comunist”, un regim, fara indoiala, criminal, atunci de ce conducatorii Romaniei nu repara, la maxim posibil, erorile, ororile si atrocitatile comise de regimul bolsevic, comunist, ateu si anticrist ? Pentru ca au trecut 22 de ani, adica, peste 8000 de zile calendaristice si n-am auzit ca vreun urmas ori o ruda a unei femei care a murit in urma interzicerii avorturilor in acea perioada „criminala” sa fi primit o despagubire pentru astfel de crime. Respectiv se tergiverseaza, inexplicabil, despagubirea celor care au facut temnita grea pentru convingerile anticomuniste, antidictatoriale. De asemene, nu s-a finalizat nici pana in prezent plata despagubirilor banesti / retrocedarilor imobilelor luate prin jaf, talharie si chiar prin crime, prin intermediul acelor acte odioase al nationalizarii si confiscarii.

    • da,astea sint ashteptarile!ptr ca altfel tot laudam un presedinte care de altfel,are cred ,destule pacate.condamnam regimul,dar cei care l au sustzinut sint mai puternici azi ca atunci .
      la baza sociala,acesta nu era un partid,era o organizatzie aproape mafiota.oare ptr unitatea patriei se continua minciuna cu schimbarea si revolutia!?o mina de oameni au fost care au avut curajul sa strige jos comunistii!au fost ucishi imediat.apoi comunistii shi au orchestrat rivolutzia,scotzind oamenii muncii la defilare impotriva odiosului,apoi au inventat teroristii.din ianuarie 90 shi au organizat fsn din organizatziili de baza,shi au creat sindicatele libere si cite altele.daca si pnt ul era la nivel orashenesc condus de securisti!!?crimele comunistilor au continuat,nu s au oprit imediat.
      acei care erau copii atunci ,cred ca coruptzia ce azi bintuie toata rominica a inceput in 89.continuitatea puterii comunistilor poate fi dovedita in orice domeniu.

      • Cehoslovacia apare in textele de mai sus (articol de fond si multe din comentarii) ca o campioana a luptei impotriva comunismului impus de stalin blocului est european,iar havel (Dumnezeu sa-l ierte) ca un adevarat erou.Romania este din nou demonizata ca un reprezentat care a promovat un comunism sangeros,condimentat cu national-comunisti,protocronisti,etc,tot tacamul uzitat de la o vreme in a eticheta,discredita,sterge pur si simplu cu buretele aproximativ 50 ani din istoria noastra.
        Am citit, recent, cartea „Fereste-ma,Doamne,de prieteni” a lui Larry Watts,bazata 90 % pe texte rezultate din arhive desecretizate ale serviciilor secrete rasaritene,ale protocoalelor intalnirilor la nivel inalt ale diferitilor lideri,etc,iar 10 % comentarii de bun simt si concluzii ale autorului.
        Cartea reuseste sa nuanteze bune si rele in perioada comunista din Romania.
        Reiese ca Romania n-ar fi avut nici o sansa (absolut nici una) sa se sustraga ciumei rosii.Rusii aveau cantonata armata rosie in toate tarile rasaritene,iar cand a venit vremea sa se retraga,a infiintat Pactul de la Varsovia si au ramas pe pozitii.Sub amenintarea armatei sale,stalin a instaurat teroarea in statele,practic ,ocupate.In conducerile superioare de partid si stat ale acestor biete state au activat figuri sinistre,criminali notorii,care au contribuit la curmarea atator vieti.Romania a reusit ,totusi,desi era inconjurata 100 % de state comuniste,sa scape de armata rosie (1958),de aripa criminala a kremlinului in conducerea superioara (pauker,luca,etc),de consilierii sovietici din toate structurile (securitate,armata,ministere,etc.) si sa-si proclame independenta in 1964 (anuntata de mult hulitul Gh.Dej).Nimeni nu sufla o vorbulita de aceste realizari de exceptie,pe care nici un alt stat din Pactul de la Varsovia nu le-a inregistrat.
        Tot in 1964 au fost eliberati toti (repet:TOTI)detinutii politici din inchisori.Coincidenta sau nu?Iata ca o data cu afirmarea deschisa a independentei fata de rusi,autoritatile comuniste romane elibereaza toti detinutii politici.Cine erau deci criminalii care au fortat arestarea acestor oameni in Romania?Erau ei national-comunistii multi huliti,protocronistii,etcsau agentura kremlinului impusa cu tancurile la conducerea bietei Romanii si care in 1964 fusese parte eliminata,parte impinsa intr-un plan secund.
        Romania comunista a avut un rol urias la realizarea destinderii si daramarea cortinei de fier.Cum de s-a uitat subit tot ce au facut liderii romani din acea perioada tulbure?Sprijinirea Chinei sa intre la ONU,inclusiv in Consiliul de Securitate,modificand balanta puterii la nivel geopolitic.Men-
        tinerea relatiilor diplomatice cu israelul,ceea ce a dus in final la pregatirea intalnirii de la Camp David,extragerea Egiptului din sfera de influenta sovietica,intermedieri intre SUA si Vietnam,intre URSS si China,rolul hotarator in pregatirea Conferintei de la Helsinki,etc,etc.Era sa uit stabilirea de relatii diplomatice cu mult hulita la acea vreme Germanie de vest si sustinerea constanta a reunificarii celor doua Germanii,atragind asupra noastra puternice resentimente in special din partea Germaniei rasaritene!Astea nu sunt numai realizari ale lui Gheorghiu-Dej ,Ceausescu,Bodnaras,Maurer,etc.Sunt realizari ale poporului roman cu care multe alte popoare ar vrea sa se mandreasca.
        Ce-au facut „prietenii” nostrii din Pactul comunist?N-au miscat in front!Asmutiti de rusi impotriva noastra,ne-au muscat de fund ,ne-au atacat,ne-au hartuit,ne-au parat stapanului ori de cate ori veneam cu initiative bilaterale menite sa le slabeasca si lor lantul!Bine zicea Ceausescu:”Niste slugi ordinare!”Iar acum se dau eroi,sprijiniti de aceleasi lepadaturi care nu se mai numesc agentura sovietica,ci agentura rusa,care-si face de cap din plin si-n Romania de azi,blamand,
        etichetand,mintind cu nerusinare in mass media,imprastiind confuzie in toate mediile.
        Eu am urit comunismul cu toata fiinta mea,dar nu sunt de acord cu negarea,la gramada a tot ce a facut Romania in perioada comunista,sumbra dar inevitabila pentru noi.
        Noi ne-am riscat pielea,la propriu,cand a fost invadata Cehoslovacia.Nimeni nu mai aminteste de acest lucru,nici macar Cehii!Ei n-au miscat un deget cand au intervenit trupele Pactului,in vreme noi ne agitam de ceasul mortii si atrageam asupra noastra pericole imense!Nici Dubcek,nici Havel n-au fost asasinati de rusi,Dej si Ceausescu,insa,au sfarsit asasinati de acestia!Deci cine a luptat contra comunismului si hegemoniei rusilor?
        Iar cu „protocronistii” ce aveti ,fratilor?Ce crime impotriva umanitatii au comis acesti amarati,care incearca si ei sa inlature mormanul de minciuni care inlocuieste istoria lor,altfel glorioasa?De ce nu plecati oleaca privirile arogante la argumentele lor bine fundamentate?Cat o sa mai refuzati un dialog civilizat cu ei si o sa va mai ascundeti in spatele unor etichetari sforaitoare si goale de
        continut?

        • Ne oferiti aici o sinteza a vulgatei istoriografice national staliniste care a fost documentat si convingator respinsa in Raportul Final si in numeroase scrieri, de la volumele scrise ori coodonate de Lucian Boia la articolele incluse in „Studii si materiale de istorie contemporana”, o revista publicata sub egida Institutului „N. Iorga” al Academiei, avandu-i pe profesorul Dinu C. Giurescu ca redactor-sef, pe dr Ioan Chiper ca redactor-sef adjunct si pe dr Mioara Anton ca secretar general de redactie. Cat priveste cartea lui Larry Watts, ea a fost recent lansata (si) la BNR. Iata o relatare datorata cercetatorului IICCMER Dumitru Lacatusu despre interventia istoricului militar, generalul in rezerva Ioan Talpes, unul dintre cei mai activi promotori ai lucrarii lui Larry Watts:

          Ultimul dintre vorbitori, fostul şef al SIE din perioada lui Ion Iliescu, generalul în rezervă Ioan Talpeş i-a introdus pe cei prezenţi în atmosfera şedinţelor de partid şi de securitate caracteristice perioade comuniste. Cu aplombul propriu foştilor şefi ai Securităţii, cu un ton profetic, chiar apocaliptic în anumite momente ale discursului său, dar şi cu autoritatea pe care i-o conferă poziţia de fost şef al SIE şi implicit accesul la documente secrete, Ioan Talpeş a ţinut să evidenţieze pericolele care au urmărit România la sfârşitul anilor ’80 şi care o mai pândesc şi acum. România a fost prezentată de fostul general ca „o parte dintre obiectivele care trebuiau destructurate”, invocând în cadrul prezentări sale şi „formula unei înţelegeri de destructurare a României”. Personal mă aşteptam ca în orice moment Ioan Talpeş să rostească aceea sintagmă care l-a consacrat pe primul şef al Securităţii, generalul Gheorghe Pintilie, şi anume că „la noi nu au ce căuta tovarăşii care cred în Dumnezeu”, desigur adaptată la importanţa evenimentului la care asistam: la noi nu au ce căuta istoricii care nu cred ceea ce ne spune Larry Watts. România a fost prezentată de Ioan Talpeş drept un jucător infidel care s-a comportat mai degrabă ca un partener politic al Statelor Unite şi un adversar pe faţă al blocului sovietic. Sau cum a spus acesta: „noi [statul comunist] făceam o altă politică, contrară politicii Tratatului de la Varşovia”. Delirant a fost şi episodul „turiştilor sovietici” a căror prezenţă, ne mărturisea fostul şef al SIE, a existat nu numai în decembrie 1989, dar şi în timpul revoltei muncitorilor de la Braşov din 15 noiembrie 1987, dar şi în timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990. Practic aceşti „turişti sovietici” şi „vest germani”, identificaţi de asemenea de vorbitor, i-au incitat pe muncitorii de la Braşov să se revolte împotriva comunismului şi să se dea la distrugeri, să asedieze localul sediului judeţean al PCR din fostul oraş Stalin, ca şi pe cei care în acea vară fierbinte, 13-15 iunie 1990, acei studenţi şi tineri, care, conform lui Talpeş, au distrus centrul Bucureştiului şi au luat cu asalt clădirea MAI.

          Asta da interpretare inovativă şi inedită, şi probabil una dintre principalele revelaţii la care a ajuns Ioan Talpeş în urma consultării unor documente numai de el ştiute şi încă secrete.

          Nu a uitat să precizeze şi acele manifestări gigantice din România comunistă, organizate de patronul lui spiritual, dictatorul Nicolae Ceauşescu, în favoarea dezarmării. În timp ce auzeam toate acestea, mai că mă gândeam să mă ridic în picioare şi să rostesc aceea lozincă celebră din perioada comunistă: „Ceauşescu tot ce face, face pentru pace”. Spre finalul alocuţiunii, Ioan Talpeş a incriminat şi acele campanii promovate de diferite centre şi anume toate acele analize că se distrug sate, biserici, evident pentru fost şef al SIE o campanie de denigrare a României. Cum era de aşteptat, discursul acestuia s-a încheiat în acelaşi ton apocaliptic, profetic, împărtăşindu-le celor din public că noi în 1989 „trebuia să fim destructuraţi şi restructuraţi într-o altă variantă. CE ŞTIM AZI?”.

          http://www.crimelecomunismului.ro/ro/evenimente/lansari_de_carte/lansari_de_carte_2011/larry_watts_banca_nationala_a_romaniei/

          • Apropo de Raportul final pe care l-am citit recent, n-am putut sa nu remarc afirmatia despre Dumitru Staniloae:” Mai mult, într-o perioadă în care preoţii şi enoriaşii grecocatolici
            clandestini încă mai erau supuşi la hărţuieli şi intimidări, reputatul dogmatist publica penibile lucrări în care încerca să demonstreze că Biserica Română Unită (BRU) a reprezentat
            doar o tentativă de dezmembrare a poporului român.” Sunt total de acord cu ceea ce spuneti aici cu exceptia cuvantului ‘penibil’. Cine si in ce calitate a pus acest cuvant de evaluare a scrierilor lui Staniloae totusi istorice? Sper ca nu dvs, domnule Tismaneanu, caci din cate stiu, din punct de vedere stiintific nu prea e indicat sa va pronuntati asupra unor alte epoci istorice in care nu sunteti specialist. Nu prea stiu ce calificare au avut cei ce au scris raportul sa se pronunte in istoria bisericeasca din spatiul carpato-danubiano-pontic de acum 3-4 veacuri. Asemenea afirmatii discutabile dpdv al metodologiei stiintifice pun intr-o umbra nefericita activitatea dvs de istoric, sigur, pentru cei ce stiu despre ce e vorba.
            Cu respect.

            • Raportul Final este o lucrare colectiva scrisa de membrii si expertii Comisiei Prezidentiale, asumata de noi toti in spiritul si in metoda sa. Nu este sub nicio forma scrierea unui singur autor, desi unii au incercat sa o prezinte, in chip mistificator, astfel. Ganduri bune.

          • Multumesc ca v-ati luati timp sa raspundeti.

            Inteleg ce spuneti cu asumarea, va vedeam ca pe un editor-in-chief. Tot ce am vrut sa spun e ca sunt si ceva scapari pe ici pe colo si ca nu e ceva 100% obiectiv. Dar probabil ca va asumati si asta. E drept ca istoria pare obiectiva dar nu prea are cum sa fie, mai ales in aspecte confesionale.

            Eu cred ca parerea lui Dumitru Staniloae despre aparitia Greco-catolicismului in Romania nu a fost influentata neaparat de presiunile comuniste. Penibil e sa lovesti in cel cazut la pamant si e ceva ce nu se face. dar el a facut si puscarie cu clerici greco-catolici. Sentimentul meu e ca e oarecare influenta greco-catolica pe undeva. In materie de credinte si dogme, ti se pare cam pare penibil ce cred unii si altii, in afara de credinta ta, desigur. Dar daca un istoric englez scrie ca biserica anglicana s-a intemeiat pentru ca Henric al VIII-lea vroia sa aiba mai multe neveste, nu inseamna ca era sub presiuni naziste. Raporturile dintre BOR si BGC au fost si sunt complexe presarate de sicanari reciproce si nu ar trebui sa se puna diagnostice doar pe baza perioadei comuniste.

            Va asigur ca va citesc cu placere si interes de fiecare data. Toate cele bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro