joi, martie 28, 2024

Avocatul Lenin, sistemul totalitar si distrugerea legalitatii

Acum doua decenii nu a pierit doar URSS, ci un intreg mod de a privi lumea, prin lentilele totalitare, un expansionism menit sa cucereasca intreaga planeta in numele unei religii seculare, al unei Weltanschauung pseudo-izbavitoare. Era finalul, deloc grandios, al nesabuintei istorice a bolsevismului. „Nu exista fortareata pe care noi, bolsevicii, sa nu o putem lua cu asalt”, proclama Stalin, pe urmele lui Marx care anuntase ca revolutionarii pot si trebuie „sa ia cu asalt cerul”. Cecil Rhodes, citat de Hannah Arendt, promitea „colonizarea stelelor”. Totalitarismul, concept pe care unii l-ar dori eliminat ca pe un „vestigiu intelectual al Razboiului Rece”, a simbolizat o cumplita realitate, a reprezentat ceva absolut nou in istorie, ingemanarea perversa dintre utopie, ideologie si teroare. De fapt, cum au observat unii politologi, este mai adecvat sa vorbim despre totalitarisme.

Dincolo de atatea diferente, comunismul si fascismul au fost eforturi sistematice de distrugere a modernitatii burgheze, a valorilor liberale, intre care pluralismul, moderatia, civilitatea, cultivarea onesta si calma a traditiei, toleranta, respectul pentru celalalt, pentru alteritate. Au fost miscari revolutionare chiliastice care urmareau sa intemeieze comunitati „perfecte”, dupa modelul sectelor religioase, prin stigmatizarea, demonizarea, excluderea si exterminarea celor considerati „nedemni de a trai”. In anii 30, parea ca nimic nu le putea sta in cale, ca uraganul totalitar era de nestavilit, ca Stalin, Mussolini si Hitler aveau vantul in pupa, ca omenirea intra in ceea ce Elie Halevy a numit „era tiraniilor”. Nu putem asadar ignora invariantii, temele, obsesiile, motivele comune existente in stalinism si nazism. Tocmai de aceea mi se pare important volumul „Beyond Totalitarianism: Stalinism and Nazism Compared” aparut in 2009 la Cambridge University Press, editat de Michael Geyer si Sheila Fitzpatrick. Bogata in sugestii, informativa si densa, introducerea semnata de profesorul Michael Geyer de Universitatea din Chicago, reprezinta un excelenta sinteza a catorva decenii de dezbateri pe tema totalitarismului.

Cartea este organizata in patru parti: Governance; Violence; Socialization; Entanglements. Fiecare capitol este scris de doi specialisti, un expert in stalinism si altul/alta in nazism. De pilda, primul capitol, intitulat “The Political (Dis)Orders of Stalinism and Nazism” este scris de Yoram Gorlitzky si Hans Mommsen. Capitolul despre Omul Nou in Rusia stalinista si in Germania nazista este scris de Peter Fritzsche si Jochen Hellbeck (acesta din urma este autorul lucrarii Revolution on My Mind: Writing a Diary Under Stalin, Harvard University Press, 2006), o carte care a influentat decisiv orientarea actuala a studiilor despre problema constiintei individuale a “omului sovietic”, a constructiei si reconstructiei sinelui, a sentimentelor si emotiilor, deci a subiectivitatii asadar in regimul totalitar stalinist. Peter Fritzsche este autorul volumului „Stranded in the Present: Modern Time and the Melancholy of History”. Concluzia acestui capitol merita citata, mai cu seama ca sunt unii care prefera sa ignore faptul ca totalitarismul a simbolizat mai presus de orice un transformism revolutionar (spre a relua ideea lui Robert C. Tucker), un atac continuu, sistematic si violent impotriva valorilor, normelor si principiilor modernitatii liberale. Inamicul principal a fost statul de drept care trebuia inlocuit cu cel de nedrept (Unrechtsstaat). Nu este insa vorba de un refuz al modernitatii, ci de propunerea unei “modernitati alternative, neliberale (illiberal)”. Ar merita (re)citita in acest sens cartea lui Stephen Holmes despre anatomia antiliberalismului.

Bolsevismul si nazismul au fost doctrine prin excelenta moderne, dar ele au respins libertatile si drepturile individului asa cum s-au constituit acestea in intreaga experienta anti-absolutista a Occidentului. Pe urmele lui Rahmetov, eroul lui Cernisevski din „Ce-i de facut?”, Lenin s-a conceput pe sine ca Om Nou si a impus unei intregi societati aceasta revolutie antropologica. In repetate randuri, vorbind in fata cadrelor SS, Heinrich Himmler a insistat asupra necesitatii unei mutatii a conditiei umane prin revolutia rasiala. Ambele sisteme au urmarit disparitia celor considerati “elemente sociale daunatoare” (in Rusia sovietica) ori “asociali”, “vermina”, “paraziti rasiali” in Germania nazista:

Stalinist and Nazi New Men did share a common commitment to discipline, whether intellectual or physical, and thus in the ability to leave behind the liberal world. They both pout a premium on organized collectivities–their marching order expressing, alternatively, the powerful march of historyor the strength and beauty of the master race. Only through synchronic collective exertions could history be propelled forward, as the Soviets believed, or the degenerative tumble of history be reversed, as in the German case. Both scorned liberalism for its weakness and inability to cope with the demands of the modern world. Their pretense to transform the world in systematic fashion and grandiose ways legitimated their claim to being vanguards of two distinct variants of an illiberal modernity. In the Soviet case, the liberal world had become obsolescent and a grander future could be achieved; in the Nazi case, the liberal world obscured more fundamental racial identities. There was a dizzying audaciousness in the assumption that new collective identitiescould be claimed in the twentieth century. However, this audaciousness also revealed itself in the veast destructive energies that the creation of the New Man entailed. In the Soviet Union, New Men presupposed Old Men abandoned by history who needed to cleared away; in Nazi Germany, New Men revealed themselves in their willingness to eliminate any and all racial perils. The assumption of the new identities was ultimately a ferocious attack on and a frightening alternative to liberal modernity, a state of being that is possible and demands scrutiny. (pp. 340-341, subl. mea VT).

Pregatind acest articol, am regasit urmatorul pasaj din prefata scrisa acum cateva decenii de catre marele politolog si istoric britanic Leonard Schapiro (autor, intre altele, al unei biografii a lui Turgheniev) la cartea sa „The Origins of the Communist Autocracy: Political Opposition in the Soviet State. First Phase–1917-1922”, aparuta la Harvard University Press. Este bine ca suntem la curent cu noile contributii datorate unor istorici si politologi interesati in studiul vietii cotidiene, al variilor forme de complicitate, colaborare, consens si al subiectivitatii in statele totalitare, dar nu trebuie sa uitam ca exista genealogii in lumea ideilor, ca notiunile au propria lor ereditate, ca spatiul conceptual este unul cu filiatiuni si ramificatii multiple, adeseori surprinzatoare. Iata asadar ce scria Leonard Schapiro in 1976:

I have spent the past twenty tyears, and more, in the study of the totalitarian systems. Nothing has led me to alter the opinion which I formed as a result of work on this book that the key to a society is its attitude to law. … The whole point about a modern, totalitarian society is that it is not just a more elaborate kind of tyranny, with harsher laws, and more of them. It is, on the contrary, a system of arbitrary rule which has discovered a convenient formula in order to ensure that law and judges can be utilized as instruments for the arbitrary rule. (…) So, the German National Socialists invented “the higher law of the party”, while Lenin operated with the Marxist or quasi-Marxist “revolutionary consciousness” which were supposed to have greater authority than mere “lawyers’ tricks” (“Juristich also falsch”–as Marx remarked in one of his less lucid moments). If once law, by means of one or other of these, or similar, tricks is turned into an instrument of arbitrary rule (and therefore destroyed) the position of the individual is beyond hope. In this respect, at all events, there was no real difference between Lenin and Stalin.

Lenin a studiat dreptul, era de profesie avocat (meserie pe care nu a practicat-o si pe care a tratat-o instrumental, asemeni atitudinii sale fata de justitie in genere). Pentru avocatul Ulianov, educat in traditia nihilismului rus si a radicalismului marxist, dreptul era o suprastructura, putea fi asadar abolit ori reconstruit in functie de interesele “avangardei revolutionare”. Fidel Castro a studiat si el dreptul. Hans Frank, guvernatorul Poloniei convertita in colonie germana, unul dintre principalii arhitecti ai Holocaustului, era un doctrinar oficial al sistemului “juridic” al celui de-al Treilea Reich. Calea catre teroarea absoluta, catre exterminism devenit politica de stat, a fost deschisa de distrugerea legalitatii traditionale. Avocatul ex-mensevic Andrei Vasinski avea sa-l serveasca pe Stalin ca procuror in inscenarile sinistre numite “procesele de la Moscova”. Lenin dispretuia “sentimentalismul mic-burghez”, procesele de constiinta ale “intelectualilor sovaielnici”, moralismul preotilor si mai ales “tertipurile avocatesti”. Nu suporta sa asculte Apassionata. Revolutia nu avea nevoie de justificari externe: “legea” ei imanenta era teroarea, distrugerea adversarilor, lichidarea legalitatii reale.

Romancierul Maxim Gorki a fost cel care a construit arhetipul Omului Nou, pregatind modele gen Pavlik Morozov, pionierul care si-a denuntat tatal, si Stahanov, eroul industrializarii fortate. In 1918, Gorki a criticat violenta dezlantuita a bolsevismului. Ulterior, a devenit el insusi propagatorul miturilor redemptive ale acestui radicalism utopic, a justificat, prin scrierile sale, Gulagul. O carte care a dominat discursul si practicile nefaste ale realismului socialist in Romania stalinizata a fost scrisa de Ion Vitner si purta titlul „Pasiunea lui Pavel Korceaghin”. Substratul psihologic al totalitarismelor a fost resentimentul. Lenin, Stalin si Hitler au fost oamenii resentimentului. Eric Hoffer avea dreptate: miscarile de masa inspirate de profetismul radical de tip totalitar au fost miscari resentimentare. Ceea ce nazistii desemnau drept Weltanschaungstaat, ceea ce comunistii celebrau drept „dictatura proletariatului”, falsa imparatie a libertatii, era de fapt opusul absolut a ceea ce traditia liberal-conservatoare numeste Rechtsstaat, statul de drept.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. „Lenin a studiat dreptul, era de profesie avocat (meserie pe care nu a practicat-o […], Fidel Castro a studiat si el dreptul.”
    aşijderea dictatorii blajini ai postmodernităţii: B.H. Obama, J.M. Barroso, precum şi cei histrionici: N. Sarkozy, S. Berlusconi. Cu diferenţa notabilă că aceştia din urmă au învăţat din greşelile antecesorilor şi au reuşit să instrumentalizeze şi democraţia stăpînindu-şi totodată impulsurile revoluţionare..

    „de profesie avocat (meserie pe care nu a practicat-o si pe care a tratat-o instrumental, asemeni atitudinii sale fata de justitie in genere)”

    „If once law, by means of one or other of these, or similar, tricks is turned into an instrument of arbitrary rule (and therefore destroyed) the position of the individual is beyond hope.”

    Recent Comisia Europeană a dus această strategie a ambivalenţei normei juridice pe cele mai înalte culmi ale progresului ideologic. A elaborat legea care nu mai este lege, nu priveşte pe nimeni şi totuşi ne va afecta pe toţi, nu e nici recomandare, nici ordin, ci un ghid de lux [în amănunte şi situaţii inextricabile] pentru guvernele-marionetă ale fostelor state naţionale. Poartă numele de directive, strategii, pacte, chiar şi roadmaps [to hell]. Cu ajutorul acestor instrumente au făurit o entitate nonstatală in care anomia, anarhia, discordia acoperă dictatul elitelor totalitariste asupra naţiunilor europene. Arbitrariul a fost deja instalat in UE, căci fiecare stat interpretează deja cum doreşte pactele, strategiile, ajutoarele, rezoluţiile, directivele ce se rostogolesc ca o avalanşă peste capetele cetăţenilor debusolaţi, incapabili să mai priceapă ceva din noianul de reglementări inutile [estimate de unii specialisti la peste 120.000 la nivelul anului 2010]. Asistăm iarăşi la distrugerea legalităţii şi a statului de drept, de data aceasta prin mecanismul inflaţiei normative centralizate şi controlate, iar ucenicii lui Lenin au fost destul de dibaci încît să-şi cosmetizeze chipul hîd al inveteratei ideologii cu generoasele fixaţii ale junimii vag proletare: ecologismul, protecţionismul social, justiţia socială, sănătorismul.

  2. Cu toate acestea se pare ca inca mai sunt oameni care nu vad nimic rau in totalitarismul comunist. Un comentator anterior chiar alatura acestei vitrine cu monstrii totalitari ai nazismului si comunismului, proiectul European. Este total deplasata orice discutie prin care sa numim Uniunea Europeana un proiect totalitar. Aceste asocieri sunt doar rezultatul unor cetateni care au idealisme socialiste si comuniste (e dreptul lor nu critic asta) dar care in subconstientul lor sunt defapt oripilati de crimele si atrocitatile prpoduse de „ideologia lor draga” si incearca sa arunce o tenta de vina si pe alte sisteme sociale pentru a-si justifica launtric crimele idolilori. E un „sindrom stocholm” al idealistilor socialisti prin care ajung sa justifice crimele idolilor prin sintagma „toti sunt la fel”.

  3. A propos de Pavlik Morozov, am citi undeva ca la momentul cand Stalin a auzit de cazul lui (trebuie spus ca Pavlik a fost omorat de propria familie dupa ce l-a denuntat pe taica-sau) a comentat ceva de genul „L-a denuntat pe propriul tata? Ce jigodie mica. Oricum, trebuie sa-l facem erou.”

  4. Într-un stat poliţienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care justiţia să fie controlată, îngenunchiată, în care legile se fac de pe azi pe mâine şi se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care serviciile secrete îşi măresc bugetul, iar pentru justiţie nu se găseşte nici măcar mărunţiş, în care reformele există doar în vorbe şi prestaţii televizate, un preşedinte, într-un ton dictatorial, îşi poate permite să cheme la ordine magistraţii, să-i înfrunte ostil, ameninţător, să-i blameze şi să-i terfelească în piaţa publică din postura părintelui naţiunii căruia i se recunoaşte dreptul de a-şi stigmatiza, la stâlpul infamiei, oamenii legii. Aceasta este România. Statul de drept, preceptele democraţiei, independenţa justiţiei sunt persiflate în mod autoritar”..se refera la Basescu…

    • Tu in ce univers paralel traiesti draga postac? Sunt unii indivizi care ne zugravesc o Romanie mai sumbra decat Germania nazista sub Hitler sau uniunea sovietica sub Stalin, dar in acelasi timp proslavesc personaje de genul Iliescu sau Nastase pe vreme carora ziaristii erau ridicati de pe strada si minerii plantau panselute in Bucuresti.

      • Hai sa incercam sa fim seriosi, Romania e destul de departe de a fii un stat de drept, NU putem afirma insa ca exista multiple asemanari cu Germania nazista sau cu defuncta URSS.
        Probabil ca dv nu ati prea avut ocazia sa vizitati multe tari cu democratii considerate reale, dar va rog sa ma credeti pe cuvant ca nici acolo nu exista societatea perfecta, francezii au probleme cu maghrebienii, nemtii cu turcii, exemplele ar putea continua la nesfarsit.
        Singura deosebire este ca noi romanii avem marele talent de a observa numai ce e rau in tara, nu si ce e bun. Intradevar, ciuma portocalie a distrus tot ce mai era de distrus si a furat tot ce mai era de furat, aproape toata legislatia data de ei nu are alt scop decat de a atenta la buzunarul cetateanului, dar de aici pana a-l compara pe Basescu cu Hitler sau cu Lenin e cale lunga. In plus, el nici nu e suficient de inteligent pentru a avea in vedere o evolutie pe termen lung, este un primitiv care se ghideaza numai dupa nevoile primare (bautura in special)
        Mai trist este ca dl profesor Tismaneanu este un sustinator declarat al presedintelui, este foarte trist pentru un intelectual de talia domniei sale.

          • Domnule profesor, va rog sa nu ma intelegeti gresit, nu va critic pt pozitia dv pro Basescu, ati sustinut una dintre bunele initiative ale acestuia, anume Procesul pt condamnarea comunismului. By the way, fiecare personalitate de talia dv a sustinut in anumite perioade istorice un anumit curent sau partid politic, e normal pentru orice persoana cu bun-simt, chiar cu un nivel ca al d-lui presedinte, sa caute sustinere la adevaratele personalitati, numai istoria poate confirma sau infirma. Nu stiu cum va ramane in istorie dl presedinte, dar sunt sigur ca dv veti avea locul dv de om de inalta cultura, sunt sigur ca il meritati.

        • dl.tismaneanu a sesizat ultima fraza.
          eu iti atrag atenti asupra alteia, si anume: ” ciuma portocalie a distrus tot ce mai era de distrus si a furat tot ce mai era de furat,”
          deci, mai draga, spunand ca a mai pradat ce mai era de pradat, inseamna ca mare lucru nu mai ramasese. ca primitivul basescu n’a aparut din spuma marii, desi a pierdut mult timp pe mare. ca a fost si el unul din ..iemanatii lovirutiei de craciun. n’a fost la categaria puloverelor si’a balconului dar, tot de sub pulpana lui ilici si’a scos capul.
          sa nu mai bat apa in piua, cu lucruri cunoscute, sa revin la omul nou…
          omul aproape nou, cel cu care se lauda „al batran”, a fost asa de bine albit, spalat de materia cenusie, ca n’a ezitat sa voteze, democratic, cu ce/cine cunostea.
          mentalitate ce’a ramas si azi intzepenita la romani.
          altfel, nu ar fi avut loc pradaciunea.

          si astazi, in toata mareata uniune, se incearca formarea unu om nou. un om dependent.
          un om rupt de traditii, de religii, de familie. un om care sa poate fi dirijat si mutat oriunde. si cat mai bun la toate.
          globalizarea nu este numai in domeniul economic.
          batranul barbos s’ar putea sa fi dat’o bine. globalizarea, mana in mana cu spolierea si proletarizarea moderna, ar putea genera, candva, in viitorul nu prea indepartat, o revolutie mondiala.
          in think tankurile din ..lumea civilizata, cred ca, deja se discuta scenarii.
          caci, nu revolutia este ce este. important este cine o confisca, cine o foloseste.

          • Aveti si dv dreptate dle Coriolan, adevarul este ca incompetenta guvernantilor dinaintea PDL nu s-a simtit atat de tare pentru ca inca mai era destul de furat, PDL a avut ghinionul ca se ajunsese deja la fundul sacului. Va rog sa va reamintiti, in ’89 Romania avea ceva datorii de recuperat si nimic de platit, acum situatia este complet diferita. Eu am trait pe vremea cand stimabilii care erau deja in FSN (ca dealtfel si cei mai multi dintre cei de la PSD, PDL sau cum s-o mai numi acum FSNul) promiteau ca ei vor rezolva toate problemele, aproape sa-i credem noi ceilalti care nu fusesem inscrisi nici macar in PCR.

          • Scuze, inca ceva: Dv ati facut parte din PCR inainte de ’89?
            Sunteti f ironic, presupun ca ati fost un mare luptator impotriva comunismului
            Eu nu am fost niciodata in PCR nu pentru ca nu am avut ocazia, pur si simplu pt ca nu am vrut si am avut curajul sa spun deschis acest lucru. M-a costat, e drept, dar credeti-ma ca a meritat

  5. Si totusi..concluzia cartii (Beyond totalitarianism) e ca cele doua regimuri au fost mai mult diferite decat similare si ca conceptul de „totalitarism” nu mai functioneaza. Deci, Dl Tismaneanu, denaturati ideea acestei carti complet.

    • Impresionat de acribia Dvs, ingaduiti-mi sa va spun ca (1) am folosit cartea la seminarul doctoral despre cele doua totalitarismea universitatea unde predau; si (2) similitudinile si diferentele dintre „gemenii totalitari” (Aron, Arendt, Schapiro, Giedroyc, Hassner, Gentile etc) sunt subiecte in continua dezbatere, inclusiv de catre unii din autorii din acest volum. Nu mi-am propus o recenzie, am spus ca exista destui care doresc sa se debaraseze de acest concept. Dupa cum smai suntem unii care, notand necesitatea unei regandiri care sa ia in consideratie elemente de dinamism, prezenta (chiar ascunsa) a societatii civile, credem ca este vorba de o categorie importanta a politicii comparative si a filosofiei politice. Sa-l mentionez aici pe Marcel Gauchet, de pilda. Ori pe Robert Gellately. Ori pe Francois Furet. Dar chiar si o istorica precum Lynne Viola, figura proeminenta a „scolii revizioniste”, si-a revizuit unele pozitii anterioare. Titlul cartii este revelator: „Beyond”, deci dincolo de, nu „Back to”. Ceea ce nu inseamna ca nu exista si pozitia intermediara, de pilda a unui Stephen Kotkin, in multe privinte discipolul lui Martin Malia. Un discipol, desigur, cu idei originale, cu contributii remarcabile. Nu cred ca eu „deformez” ori „denaturez” ceva, ci mai degraba Dvs imi atribuiti lucruri pe care nu le-am scris.

      • Domnule Tismaneanu,
        Ce bine ca exista carti PDF-izate in ziua de azi. O scurta cautare pe gigapedia (library.nu) si putem accesa direct introducerea lui M. Geyer din „Beyond Totalitarianism”.
        Dvs. afirmati:
        „Nu putem asadar ignora invariantii, temele, obsesiile, motivele comune existente in stalinism si nazism. Tocmai de aceea mi se pare important volumul “Beyond Totalitarianism: Stalinism and Nazism Compared” aparut in 2009 la Cambridge University Press, editat de Michael Geyer si Sheila Fitzpatrick. Bogata in sugestii, informativa si densa, introducerea semnata de profesorul Michael Geyer de Universitatea din Chicago, reprezinta un excelenta sinteza a catorva decenii de dezbateri pe tema totalitarismului. ”

        Cel putin din context putem deduce ca sustineti ca volumul „Beyond Totalitarianism” sustine teza similaritatii dintre cele doua regimuri.

        Si acum, sa ii dam cuvantul lui M. Geyer:
        „When it comes to one-on-one comparison, the two societies and regimes may as well have hailed from different worlds. For better or worse, comparison, as opposed to synthesis, reveals a total mismatch. Although the two regimes seem to have a great deal in common, surely eyed each other relentlessly, were indebted to each other and borrowed from each other despite themselves, and were imbricated in each other both in war and in peace, they do not match up. Even when observing the same things or processes, historians
        face a basic and, some authors in our group argue, irreconcilable asymmetry.
        The truly puzzling thing then is how two regimes that in many ways look
        so similar can be so fundamentally different. Ironically, it takes comparison to
        find out” p 21.

        „Fourth, the project of comparison is never neutral. As discussed above,
        comparison has been used time and again to justify the other regimes’ actions
        or a third-party (American) intervention.” p 27 si „We might also discover it in the hidden agenda of so much totalitarian comparison that sets these two dictatorships against the
        third, unspoken alternative of (American) liberal capitalism and the bristling
        feeling of the illegitimacy of comparison that accompanies the statements of
        even avowed antitotalitarians in Russia and Germany. Comparison, we discover,
        is an emotional and, indeed, moral business” p 37.

        Va rog frumos: 1. Nu citati carti care contrazic complet teza dvs in sprijinul ei. Romanul cititor va intelege ca establishmentul academic vestic este predominant in favoarea dvs. De fapt, abordarea „totalitarista” este complet in retragere si prabusire. 2. Recunoasteti scopul politic al acestei comparatii-justificarea implicita a capitalismului neoliberal (si a actualei administratii de la Bucuresti, principalul pionier al transformarii Romaniei intr-un model de Gulag neoliberal) si a politicii interventioniste si imperialiste americane si deseori israeliene 3. Faptul ca aceasta abordare politica pierde teren in Vest.

        PS. Normal ca ati folosit cartea: doar sustine exact opusul tezei dvs si in orice spatiu al decentei academice este corect sa citezi ambele parti ale dezbaterii.

        • Rar mi s-a intamplat, in aproape trei decenii de activitate academica, sa intalnesc o asemenea denaturare. N-am sustinut ceea ce Dvs numiti, cu un termen nepotrivit, teza „totalitarista”. Putem eventual spune ipoteza totalitara. O ipoteza sustinua de lucrarile unor Hannah Arendt, Raymond Aron, Leonard Schapiro, Vaclav Havel, Karl-Dietrich Bracher, Zbigniew Brzezinski, Richard Pipes, precum si de zeci de articole publicate in revista „Totalitarian Movements and Political Religions”. Am spus ca subiectul continua sa fie dezbatut. Ideile stiintifice nu sunt „in retragere”, pot sa fie criticate, supuse „falsificarii”, pot fi contrazise. V-am vorbit despre Manent, despre Gauchet, despre Gellately. As putea vorbi despre multit altii, dar Dvs aveti o agenda politica precisa: atacarea oximoronului numit „Gulag neoliberal”. Un termen pe care eu, si cred ca si multi altii, il consider vid din punct de vedere semantic si jignitor pentru victimele Gulagului. Cum ar suna sa vorbim despre un „Auschwitz neoliberal”? La acest nivel, discutia dintre noi isi pierde rostul.

  6. „Acum doua decenii nu a pierit doar URSS, ci un intreg mod de a privi lumea, prin lentilele totalitare, un expansionism menit sa cucereasca intreaga planeta…”

    Sint intrigat, ba, indignat, sa aflu ca s-a praduit in moarte bunatate de totalitarism; pe patru continente, circa un miliard si jumatate de oameni sint INCA la discretia (acesta e cuvintul) unor „iluminati” care vor sa-i duca spre tarimuri, of course, luminoase . Si vorbesc aci doar de statele comuniste cu firma, nu si de mostenirea dizgratioasa a comunismului sub forma de cadavru fardat si drapat sub chip de democratie (originala). Ah, ca, iluminatii au devenit parte a unui concert global…ca sint indispensabili (oare cine detine o treime din datoria SUA? cin’ sa fie cei care cumpara cele mai multe suprafete de teren din Africa , pe care stiu singuri sa le faca de vinzare?), ca se impopotoneaza cu straie „ca lumea” din care nu lipseste lame-ul economiei de piata si al asa-zisei competitivitati ( in fond un dumping al fortei de munca ultra ieftine), eventual pasaportul… Argumente arhisuficiente ca sa uitam de partidul (unic)- stat, de faptul ca acesta isi cerne (fiindca despre asta este vorba aci) justitia ca pe o imparabila, abundenta, germinativa ploaie ideologica …

    • Va impartasesc indignarea si va invit sa semnati „Declaratia de la Praga” si petitia pentru eliberarea lui Liu Xiaobo. Daca Raul Castro, Kim Jong-il, Mugabe si Hu Jintao sunt „iluminati” care se imbata cu visul „viitorului luminos”, mai putem conversa. Sunt insa, in mod cert, dictatori. Ar fi absurd sa neg existenta „reziduurilor leniniste”. In cartea mea „Fantasies of Salvation” exista un intre capitol intitulat „The Leninist Debris or Waiting for Peron”. Dar paradigma bolsevica a incetat sa mai aiba un reazim statal capabil de proiectie militara globala a unei dorinte de expansiune odata cu naruirea URSS in decembrie 1991. Infrangerea din Afganistan a fost una din cauzele iremediabilei crize de auto-incredere in randul nomenklaturii sovietice.

      http://www.petitieonline.ro/petitie/solidaritate_cu_dizidentul_chinez_liu_xioabo_condamnat_de_autoritatile_comuniste_la_11_ani_inchisoare-p40125039.html

      • Am dat curs invitatiei dv; neprimind confirmarea acceptarii semnaturii, am reincarcat-o si mi s-a intors prompt-ul de a corecta urmatoarea eroare: „ati mai semnat o data petitia”. Semnatura mea nu apare, insa, in lista.

        • Sorry for this. Poate incercati mai tarziu. Oricum, va asigur ca pretuiesc mult faptul ca doriti sa semnati. Nu ma amagesc ca asemenea petitii vor schimba pozitia dura a conducerii comuniste din China, dar este totusi ceva. Liderii de la Beijing au urmarit atent revolutiile din 1989 si stiu ca reformele politice duc in chip „necesar” la erodarea puterii lor ilegitime. Din ce-am citit, in noua biografie a lui Deng Xiaoping, scrisa de Ezra Vogel, se mentioneaza cat de tulburat, chiar revoltat a fost Deng de sfarsitul lui Ceausescu. Ganduri bune.

          • Merci de incurajare.Intre timp s-a rezolvat;am gasit in inbox un email care-mi cerea sa confirm semnarea petitiei. In tot cazul, nu sint tocmai novice in materie, am mai semnat si pentru altii, mai recent pentru Wei Wei si tot pentru el am trimis BBC-ului (de la care am aflat) un mesaj rugindu-i sa mentina publicitatea cazului; chiar daca in ce-l priveste pe acest artist presiunea publica se pare ca a functionat in cele din urma (partial, vor fi urmari juridice pentru „frauda economica…” ) nu-mi fac iluzii in ce priveste coriacitatea de nezdruncinat a „iluminatilor”, nici a celor din China (mi-am facut initierea mai de mult, cu Prisoner of Mao al lui Pasqualini) , nici a celor de pe alte meridiane. Weekend senin, mai ales pe cerul launtric.

  7. Ma citez pe mine insumi:

     Pauză. Hansi, spionul-dezertor, părea frămîntat de ceva.
     Auzi… despre ce-a povestit el… doctorul…
     Da ?
     Chiar crezi întreaga istorie ?
     Adică ?
     Aia cu camerele de gazare…
     Ce-i cu ele ?
     Mi se pare prea-prea… Cum era pe Kolîma ?
    Orheianul arboră mutra cuiva obligat să mestece rîme.
     Hm ! Altfel. Cu totul şi cu totul altfel. Dar de ce ar fi fost la fel ? Fiecare o face după tipicul lui: la ruşi frig, foamete, dezordine, abuzuri sadice; la voi organizare, precizie, eficienţă. Sadismul era ascuns sub pretextele ştiinţifice ale psihopatului Mengele. Moarte industrială. E drept că se grăbeau. Ceilalţi aveau timp berechet. Pot să spun că erau mai subtili decît ai voştri: cu evreii se dorea doar exterminarea; la zeki urmăreau în primul rînd distrugerea sufletului, strivirea completă a minţii… Há-há-há ! Acum mi-a venit asta: slavii v-au tăiat, nemţălăilor !

  8. o gluma,sper s-o „digerati”:in anii 2000+ati facut un interviu cu i.iliescu(si o carte,pare-se)din care nu am inteles nimic(sau aproape nimic;scuze!am citit printre randuri?);in anii 1900+ h.g.wells a luat un intrerviu lui v.i.lenin…la o intrebare despre posibilitatile omului de a-si depasi conditiile(respectiv,posibilitatea de a „cucerii” alte planete),v.i.l.a raspuns nonsalant:”daca umanitatea ajunge pe alte planete,va trebui sa ne revedem toate supozitiile filozofice,morale si sociale.”…ce diferenta,ce stil,ce fler(!)…

    • Revin la formula lui Lenin din „Ce-i de facut?”: „Trebuie sa visam!” Exista o carte, „New Worlds, New Myths” de Bernice Glatzer Rosenthal, despre fascinatia bolsevicilor in raport cu filosofia lui Nietzsche. Anatoli Lunacearski si Maxim Gorki erau, in felul lor, nietzscheeni. Lenin tinea in biblioteca personala un exemplar (subliniat) din „Asa grait-a Zarathustra”. Originile conceptiei bolsevice despre Omul Nou, ca si ale celei national-socialiste, se afla in aceasta dorinta de transcendere a conditiei umane, ceea ce, ma grabesc sa o spun, nu-l face pe sihastrul de la Sils Maria un „precurosr” al acestor doua doctrine totalitare. Nazistii l-au desfigurat complet pe Nietzsche, iar comunistii l-au ponegrit cu pasiune (de pilda Georg Lukacs). Cartea de dialoguri cu Ion Iliescu (2004) ramane, nu o spun doar eu, cea mai detaliata analiza a biografiei politice a personajului. Orice istoric serios va trebui sa o ia in consideratie, dincolo de orientari ideologice, daca vrea sa scrie despre viata si timpurile lui Ion Iliescu. Eu am pus intrebarile esentiale. El a decis sa raspunda cat si cum a considerat util :) Este ceea ce-au scris prof. Dinu C. Giurescu in prefata editiei romanesti si prof. Peter Gross in cea a editiei americane. In „Chronicle of Higher Education” a aparut o recenzie a editiei americane care includea ideea: „Understanding the mind of Romania’s Deng Xiaoping”. Nu i-as acorda insa lui Iliescu acest credit. N-a crezut in (si nici acum nu sunt sigur ca a ajus sa admita) necesitatea pietii libere. Ganduri bune.

      • Statul de drept nu exista, democratia e doar o iluzie; feudalismul si capitalismul nu sunt decat niste „formule” mai sofisticate ale sclavagismului. Comunismul a esuat datorita lipsei de competitivitate in lupta cu un sistem social(capitalismul) eminamente concurential. Ne trebuie un nou concept social, o noua ideologie, o noua „doctrina” politico-economica….

  9. Stimate d-le Tismaneanu, va semnalez o mica eroare. Dv. scrieti: „Lenin … [n]u suporta sa asculte Apassionata”. Dupa cum stiam si eu, si dupa cum confirma si Wikipedia in lb. rusa

    http://ru.wikipedia.org/wiki/%D0%A1%D0%BE%D0%BD%D0%B0%D1%82%D0%B0_%D0%B4%D0%BB%D1%8F_%D1%84%D0%BE%D1%80%D1%82%D0%B5%D0%BF%D0%B8%D0%B0%D0%BD%D0%BE_%E2%84%96_23_%28%D0%91%D0%B5%D1%82%D1%85%D0%BE%D0%B2%D0%B5%D0%BD%29 ,

    Lenin, citat de Gorki, spunea „Nu cunosc nimic mai bun ca «Apassionata», sunt gata s-o ascult in fiecare zi. O muzica uimitoare, supraomeneasca.”

    • Georg Lukacs scria (reiau din editia engleza a cartii despre Lenin scris in 1924): „Gorky recorded Lenin’s very characteristic words spoken after he listened to Beethoven’s Appassionata sonata: “I know the Appassionata inside out and yet I am willing to listen to it every day. It is wonderful, ethereal music. On hearing it I proudly, maybe somewhat naively, think: See! people are able to produce such marvels!” He then winked, laughed and added sadly: “I’m often unable to listen to music, it gets on my nerves, I would like to stroke my fellow beings and whisper sweet nothings in their ears for being able to produce such beautiful things in spite of the abominable hell they are living in. However, today one shouldn’t caress anybody – for people will only bite off your hand; strike, without pity, although theoretically we are against any kind of violence. Umph, it is, in fact, an infernally difficult task!”

      Da, Lenin admira muzica lui Beethoven, iubea „Apassionata”, dar marturisea ca adeseori nu poate suporta sa asculte muzica clasica pentru ca de fapt edulcoreaza infernul din jur (presupusul iad capitalist). Se contrazicea? Poate ca ar fi trebuit sa scriu „adeseori nu suporta…” Ganduri bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro