Home » Politica & Doctrine »Reactie rapida » Citesti:

Stefan Andrei sau iluzia ceausismului cu chip uman

Vladimir Tismaneanu septembrie 1, 2014 Politica & Doctrine, Reactie rapida
17 comentarii 5,554 Vizualizari

A incetat din viata cel care a fost Stefan Andrei, unul din magnatii dictaturii lui Nicolae Ceausescu. Era infinit mai inteligent decat un Emil Bobu si, fara indoiala, mai eficient decat un Ion Dinca. A fost un fel de Albert Speer in anturajul regelui Ubu de la Bucuresti. Stefan Andrei nu a ajuns niciodata, desi si-ar fi dorit-o, membru titular al Comitetului Politic Executiv, a ramas eternul supleant, dar s-a aflat in centrul puterii, a stat in prezidii, a participat la reuniuni secrete, a aplaudat frenetic, a cautionat o dictatura catastrofica, nu una, cum ii place sa o numeasca, de dezvoltare. S-a iluzionat ca lupta pentru rationalizarea unui sistem al irationalitatii totale. N-a facut decat sa serveasca o dictatura inepta. Pariul acestui activist cultivat si inteligent a esuat. A evitat sa-si puna marile intrebari despre responsabilitatea politica si morala a echipei national staliniste din care a facut parte. Cazul Stefan Andrei demonstreaza imposibilitatea umanizarii comunismului din Romania.

Obsedati sa-si cosmetizeze imaginea istorica, demnitarii regimului Ceausescu nu lasa in urma o literatura memorialistica notabila. Exista insa si exceptii. Am citit cu interes cartea de convorbiri cu fostul ministru de externe al lui Ceausescu publicata de Lavinia Betea la editura “Adevarul”. Primul lucru care trebuie spus este ca avem de-a face cu un om cu lecturi serioase, care, in genere, stie despre ce vorbeste. Aparatcik al diplomatiei comuniste, Andrei nu se lasa complet prins in mrejele ideologice asemeni unui Dumitru Popescu. Nu se aventureaza in celebrarea unei politici externe romanesti care a schimbat fata lumii. Mai mult, nu cade in ispita explicatiilor conspirationiste aberante. Reprosul posibil ar fi ca ne ofera mai degraba o anecdotica superficiala decat reflectii de fost om de stat, cum ii place sa se descrie. Nu aluneca, din fericire, in barfe de doi bani si in mahalagisme ieftine.

Am recitit, pentru a scrie acest articol, pagini din cartea lui Jorge Semprun, “Autobiografia lui Federico Sanchez”. Sunt convins ca Stefan Andrei a citit-o: a fost tradusa candva la sectorul de documentare de la “Stefan Gheorghiu”, a circulat in aparat. Andrei a fost martor si paricipant la convulsiile finale ale comunismului mondial. Nu stiu daca este vina sa, ori a celei care ii adreseaza intrebarile, dar prea putin din acea drama razbate in paginile cartii. Se termina o pasiune globala, Andrei era acolo, ce simtea el? Ne intereseaza doar pana la un punct sotiile membrilor Biroului Politic al lui Dej. Mult mai interesante sunt intalnirile cu liderii comunisti din alte tari, discutiile cu acestia, eurocomunismul si cate altele despre care prea putin se vorbeste in carte. A citit Ceausescu lucrarea lui Santiago Carrillo “Eurocomunismul si statul”? Cu ce efecte? Nu se vorbeste aproape deloc despfre Consfatuirea de la Moscova in 1969, ultimul conclav al comunismului mondial? Care au fost discutiile pregatitoare? Era la un an de la invazia Cehoslovaciei, cum a fost redactat discursul lui Ceausescu? Au avut loc consultari cu Berlinguer, cu Marchais, cu Carrillo?

Ni se relateaza despre retinerile lui Ceausescu, probabil reale, in raport cu imaginea lui Patrascanu. Ce ne spune acest lucru despre anti-intelectualismul echipei conducatoare a PCR? I-a cunoscut personal pe Boris Ponomariov si pe Konstantin Katusev, pe Gheorghi Sahnazarov si pe Ivan Frolov, nu ar fi fost util sa ne spuna mai multe despre acesti demnitari ai Kremlinului insarcinati cu hestiunile internationale? Stiu din proprie experienta cat de dificil poate fi un asmenea dialog cu un fost lider comunist. Dar sunt teme care trebuie adancite, nu le putem abandona cu lejeritate. Tema Violeta Andrei, o actrita perfect respectabila, poate fi pe placul unui anumit public, dar nu are de-a face cu dinamica sistemului pe care Stefan Andrei l-s slujit. She is not the issue. The issue is the system.

Uneori, memoria ii joaca feste si, din pacate, interlocutoarea nu le observa, iar notele se fac ecoul acestor erori. Vorbeste despre intalnirile cu profesorul de socialism stiintific Radu Florian, dar il numeste Mircea Florian, iar nota trimite automat la respectatul filosof omonim. Mentioneaza ca, iritat ca „Europa Libera” vorbea favorabil despre Andrei, Ceausescu ar fi citat cuvintele marxistului Bauer „Atunci cand te lauda dusmanii, sa te gandesti unde-ai gresit” (p. 357). Nota ne informeaza ca este vorba de tanarul hegelian Bruno Bauer, amic de tinerete, apoi adversar al lui Karl Marx. In realitate, este vorba de August Bebel, cunoscut militant social democrat german. S.a.m.d.

Este articulat si, comparat cu un Paul Niculescu-Mizil, chiar spune si lucruri adeseori noi. Nu vrea ori nu poate sa se delimiteze transant de trecutul comunist, dar nici nu-l ridica in slavi. Este foarte prudent cand vine vorba de Iliescu despre care alti fosti potentati inchisi dupa 1990 nu au de spus decat lucrui abominabile. Sigur, sugereaza ca Iliescu era un “moscovit”, dar nu merge prea departe cu speculatiile. Daca despre Nicolae Ceausescu are si unele lucruri favorabile de spus, pe Elena o priveste cu imens dispret („Era de-o uratenie nemaipomenita. Avea un fund mare si gros”, p. 287). La fel, portretul ploconitorului Manea Manescu, cel care a ajuns sa-i sarute mana lui Ceausescu, este memorabil. Petre Roman ii apare ca o cantitate neglijabila, aminteste in schimb ca a fost prieten cu tala acestuia, Valter Roman.

Interesant este faptul ca nu pomeneste despre politologul de la “Stefan Gheorghiu”, specialistul in “dezarmare” Sergiu Verona, cel care ii aducea mereu carti din Occident. Fara ajutorul lui Stefan Andrei, Verona n-ar fi putut circula in Vest quasi-anual, n-ar fi primit aprobarea calatoriei in care a ramas cu familia in Vest. O biografie stranie, aceea a lui Verona, care isi asteapta biograful. Cunosc cel putin un alt caz in care Andrei a intervenit in acelasi sens. Cartea lui Verona despre retragerea trupelor sovietice din Romania, aparuta in Statele Unite, la Duke University Press, ramane lucrarea de referinta pe acest subiect. Dupa 1989, a lucrat la Library of Congress, apoi a devenit lobbyist. A murit in urma unui atac de cord, prin 2000. Despre tatal meu, Andrei preia si difuzeaza o informatie absurda pe linia fostului sef al Securitatii, Ion Stanescu. Nu exista niciun document care sa probeze ceea ce afirma Andrei. Amintirile despre Virgil Trofin merita o discutie separata.

Stefan Andrei a fost apropiat de Nicu, a pariat pe acesta ca succesor. Pasajele despre cum vedeau Stefan Andrei si amicii sai o Romanie scapata de Ceausescu probeaza orbirea istorica a acestui grup. Isi imaginau un regim condus de Nicu, cu activisti gen Andrei, Cornel Burtica si Ion Traian Stefanescu in pozitii-cheie. O modernizare intra-sistemica, nici pe departe o ruptura cu un regim ilegitim si criminal.

Nascut in Oltenia in 1931, intr-o familie de tarani saraci, Stefan Andrei a fost coleg de generatie politica cu Ion Iliescu, Cornel Burtica, Mircea Anghelescu, Stefan Barlea, Cornel Pacoste. S-a identificat, ideologic si psihologic, cu noul regim. A lucrat o scurta vreme la „Scanteia Tineretului”, a facut cariera in UTM, a terminat Institutul de Constructii. A fost unul dintre activistii promovati de Nicolae Ceausescu in cadrul UASR, a ajuns rapid seful sectiei internationale a UTM, a stabilit contacte internationale care aveau sa-i serveasca in anii ulteriori. Dupa 1965, a lucrat ca adjunct al Ghizelei Vass la Sectia Internationala a CC al PCR. In septembrie 1965, a facut parte din grupul de lucru care a insotit delegatia condusa de Ceausescu in timpul vizitei in URSS. Relatia cordiala cu „Ghizela de fier” l-a avantajat in anii urmatori, stiut fiind ca aceasta se bucura de increderea cuplului Ceausescu. Andrei ramane un admirator al vocatiei cadriste a Ghizelei, desi admite ca aceasta, asemeni protectoarei ei, Elena Ceausescu, nu a a lasat scris de mana ei decat propriile semnaturi. Chiar dupa ce a ajuns Ministru de Externe, Andrei a ramas in relatii cordiale cu Ghizela.

Partile cele mai incitante din carte tin de relatiile dintre PCR si partidele comuniste, atat cele aflate la putere, cat si cele din alte state. Ajuns secretar al CC al PCR insarcinat cu relatiile internationale, Andrei a inteles jocul lui Ceausescu de subordonare completa a MAE in raport cu „Sectia”. A participat la convorbiri cu influenti lideri comunisti din Vest, a inteles si a ajuns sa stapaneasca limbajul ezoteric al comunicarii dintre aceste personaje. As fi asteptat mai multa informatie privind activitatile unor partide comuniste precum cele din Grecia, Portugalia si Spania, formatiuni direct legate de Bucuresti. Stefan Andrei i-a cunoscut bine pe Mitsos Partsalidis, Zisis Zografos, Kostas Kolyannis, Haralambos Drakopoulos, Alvaro Cunhal, Santiago Carrillo, Enrique Lister, Ramon Mendezona, Simon Sanchez Montero, spre a-i numi doar pe acestia. As fi asteptat unele portrete analitice, unele detalii privind rolul jucat de Ceausescu personal in luptele intestine din aceste partide. Stie multe despre posturile de radio ale comunistilor spanioli si greci care emiteau din Romania. A cunoscut-o pe Dolores Ibarruri, dar abia daca spune cateva cuvinte despre ea. La fel, as fi asteptat mai multe informatii despre personalitati din conducerea PC Italian, indeosebi despre Enrico Berlinguer, Giancarlo Pajetta si Giorgio Napolitano (actualul presedinte al Italiei). Pe linia relatiilor cu sovieticii, Andrei ofera amintiri amuzante despre nervii lui Ceausescu la varii reuniuni ale Tratatului de la Varsovia, despre revoltele sale, capricii egocentrice lipsite de consecinte reale.

Pentru mine, ca istoric al comunismului romanesc si international, cea mai importanta contributie a acestui volum tine de distinctia pe care o opereaza Stefan Andrei intre cele doua grupuri din conducerea PCR: ilegalistii si „noii veniti”, cei intrati in partid dupa 1944. Asa se explica influenta unor Maurer, Bodnaras, Gogu Radulescu ori chiar Vasile Valcu asupra lui Ceausescu. Sigur, o influenta pe care liderul stia sa o limiteze, sa o manipuleze la randul sau: „Ilegalistii spuneau: noi am luptat pentru putere, am suferit, am chinuit. Voi veniti –expresia pe care a formulatat-o chiar Parvulescu–, voi veniti la masa pusa”. Gasim in carte detalii revelatoare privind aptitudinile de intrigant ale lui Bodnaras, hedonismul cinic al lui Maurer, legaturile secrete ale lui Ceaausescu cu Securitatea, sustrase oricarui control din partea colegilor sai din conducerea partidului. Dar avea de fapt Ceausescu colegi? Raspunsul lui Stefan Andrei este in final negativ: a fost vorba de o dictatura personala. Ceea ce nu spune el este ca a fost un sistem absolutist, partocratic si ideocratic in care un tiran fanatic, incult si megaloman a putut sa-si impuna vointa sa cu totul iesita din comun asupra unei societati supusa unui permanent si ubicuu control represiv.

Nu cred ca Stefan Andrei a fost un Machiavelli al comunismului romanesc (subtitul cartii este „I se spunea Machiavelli”). Nu avea anvergura intelectuala pentru o asemenea pozitie. A fost un functionar devotat care a aplicat cu zel o linie gandita de cel pe care l-a servit pana in momentul cand intregul esafodaj s-a naruit. Mai corect ar fi fost sa fie numit un Gromiko al ceausismului. Stefan Andrei nu merge niciodata atat de departe precum Cornel Burtica in cartea de convorbiri cu Rodica Chelaru, aparuta la Curtea Veche. Nu-si asuma “culpele ce nu se uita”. Cartea ilustreaza ideologia “partii lor de adevar”, adica opusul viziunii jurnalistei poloneze Teresa Toranska din clasicul volum “Oni” (“Ei”) despre liderii stalinisti din Polonia.

Concluzie: Deloc intamplator, fostul aparatcik, sef al diplomatiei comuniste si demnitar de varf al despotismului ceausist, Stefan Andrei, figureaza, la pagina 785, in sectiunea “Biografiile nomenclaturii” din “Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania” (Vladimir Tismaneanu, Dorin Dobrincu, Cristian Vasile, editori, Humanitas, 2007). Acel “Raport”, a fost scris de membrii Comisiei si de numerosi experti. A fost asumat de toti autorii, in spiritul si in letera sa, a fost baza condamnarii regimului comunist,, la 18 decembrie 2006, de catre presedintele Traian Basescu, in discursul tinut in fata camerelor reunite ale Parlamentului tarii, drept ilegitim si criminal. Asemeni altor proeminenti ex-nomenclaturisti, de la Ion Iliescu si Dumitru Popescu la Silviu Curticeanu si Paul Niculescu-Mizil, Stefan Andrei s-a simtit direct vizat si a reactionat cu interventii publice virulent critice la adresa Comisiei si a mea. A facut afirmatii calomnioase despre familia mea. Se declara om de stanga si insulta amintirea taberei republicane din Razboiul Civil din Spania. A intruchipat, daca putem spune astfel, ceausismul cu chip uman. Ori, poate mai corect spus, cu chip mai putin inuman.

Textul de mai sus este versiunea revazuta si actualizata a articolului aparut aici, pe “Contributors”, in martie 2012:

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cine-a-fost-stefan-andrei-aparatcikul-politicii-externe-ceausiste/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. Andrei A. spune:

    Pe scara valorică a intelectualității activiștilor de partid, este poate firesc faptul ca un ministru de externe să fie un pic mai sus decât media. Tripleta Mănescu–Macovescu-Andrei acoperă aproape un sfert de veac în fruntea ministerului. Domnule profesor, ce a determinat „turbulența” la conducerea externelor după schimbarea lui Ștefan Andrei din funcție ? Și încă o întrebare- deși a fost pentru scurt timp ministru abia după 1989- știți cumva motivele pentru care Sergiu Celac a fost forțat să părăsească Externele în timpul regimului Ceaușescu ?

  2. Osim spune:

    Nu exista concept si experienta umana mai rea decat comunismul indiferent de forma in care acesta se manifesta !

  3. intelectual sovaielnic spune:

    Felicitari pentru acest excelent articol !Ca intotdeauna,analizele Dvs. sint remarcabile, la cu totul alt nivel decit complezenta si naivitatea interocutoarei lui Stefan Andrei, care n-a stiut sa-i puna intrebarile care trebuia. Pacat ! Asa, multe din celepe care Stefan Andrei le cunostea au intrat cu el in mormint.

    O trasatura comuna a memoriilor si/sau a memoriilor fostilor potentati ai regimului comunist este incapacitatea de a-si asuma culpa. Cu exceptia, partiala si ea, a lui Cornel Burtica, toti pretind ca au fost “oameni de stat”. Poate cea mai abjecta dintre toate este cartea lui Gheorghe Gaston Marin, care pretinde cuun tupeu care ar merita sa figureze in The Guiness Book of Records ca, pe timpului, Romania avea a doua rata de dezvoltare dupa Japonia ! Ar fi de ris daca n-ar fi de plins!

  4. MadameDuRecamier spune:

    Este ceea ce mi-as fi dorit de la istoricii romani. O goana dupa “amintirile” acestor oameni, Pina nu e prea tirziu. O arhiva imensa, poate nu de genul celei germane, dar pe aproape. Poate chiar la fel de meticuloasa, la fel de acurata.

    Nu s-a putut suta la suta, fiindca destinul Romaniei l-a stabilt stalinistul Iliescu. Si tovarasii lui. Acum il duc mai departe, pe alte coordonate, dar la fel de malefic, nepotii lui. Trist.

    Va multumesc, ca intotdeauna, Domnule Profesor, ca n-ati abandonat, in ciuda piedicilor si a calomniilor.

  5. F. P. spune:

    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace! Pace de care nu prea a avut parte, dar pe care a mijlocit-o pentru altii. Cred ca diplomatia internationala, nu mai vorbesc de cea est-europeana, ar avea pentru ce sa-i multumeasca. Cel putin israelienii si arabii, rusii si chinezii, pentru care contributiile diplomatice ale lui Stefan Andrei au fost palpabile, cu substanta. Nu ma asteptam sa citesc altceva decat ideologia partii d-stra de adevar, pentru a relua citarea pe care ati folosit-o (si aveti dreptul sa presupuneti exact acelasi lucru despre autorul randurilor de fata), dar plusvaloarea adaugata de S. A. comunicarii si detensionarii in relatiile dintre actantii internationali amintiti chiar este un adevar intreg, gol-golut, nu doar o parte, arhicunoscut, de altfel. De aceea comparatia lui S. A. cu un ministru al lui Hitler nu mi se pare la locul ei.

    „Echipa national-stalinista”, din care ar fi facut parte, nu a fost nicio clipa stalinista, ci national-ceausista (cred ca istoricii au punctat destul de bine acest fapt, nu-l reiau). Involuntar, cred, faceti si o alta greseala, in 1989-1991 nu a fost sfarsitul comunismului mondial, ci doar a celui european. Faptul ca nu ati intalnit in memorialistica lui S. A. o atmosfera de „drama”, la care v-ati fi asteptat, probabil tine de diplomatie sau de optimism, s-ar putea ca doar el sa se fi considerat un invins (bataliile se mai si pierd), nu si idealurile sau ideile pe altarul carora s-a sacrificat si pe care si-a dat si obstescul sfarsit. Pana in ultima zi, S. A. nu a facut un necrolog al comunismului, nu a dat satisfactie „pasiunilor” anticomuniste ale altora. Mai mult, nu a fost un detractor al ideilor si tovarasilor de lupta, nu s-a umilit, nu si-a rasturnat crucea, prin apostazie sau cainta. Cred ca a fost un intelectual autentic, nu un „intelectualist”, adica nu unul dintre cei care pun pe steagul intelectualitatii lozinci dupa cum ii dicteaza interesele personale, care-l fac sa fie detractor, infatuat, cinic, las, concupiscent…

    Critic, da, a fost, dar critica pregateste succesul, daca nu al sau, al altora, probabil. Cred, si cu asta inchei, ca nu trebuie aruncat copilul o data cu apa murdara din copae. Si, cand afirm asa ceva, o fac de pe pozitii la fel de critice ca ale d-stra in ceea ce priveste ideologia comunista (evident, nu si al unor „inchizitionari” de masa), dar samburii de adevar ai comunismului pot incolti pe un alt sol, fara a fi nevoie de o intoarcere, retrograda si odioasa, la comunism. Chiar si pe taramul extrem de cicatrizat si de cicatrizant al capitalului si muncii, care ar putea deveni, astfel, mai putin antagonic, ceea ce ar fi un castig global. Va apreciez efortul de documentare si de analiza, chiar, este deontologic sa recunosc, multe dintre idei. Dixi (trebuia) et salvavi animam meam (sper). Numai bine!

    P. S. : Titlul, foarte corect, iluzia CEAUSISMULUI cu fata umana.

  6. Yossef Abraham spune:

    Stimate Domnule Tismaneanu,
    Excelenta caracterizarea lui Ceausescu drept “regele Ubu de la Bucuresti”.
    Mi se pare – corectati-ma daca gresesc – ca numele de familie reale ale altor “conducatori” din vremea lui Ceausescu – Burtica, Pacoste, Gainuse – denota promovarea marginalilor.

  7. F. P. spune:

    Ma gandeam, in timp ce citeam articolul si comentariile, ca un ministru de externe comunist ca al RSR, care nu a avut de-a face cu declansarea de razboaie militare sau civile, cu provocarea de lovituri de stat ori alte evenimente externe de aceeasi natura reprobabila, ci dimpotriva, ar fi trebuit sa fi avut o culpa minima, ca fara nu se poate in principiu, o chestiune universal valabila. Deconcertante sunt si doua teze care se bat cap in cap, teza comunista privind legatura dialectica dintre politica externa si politica interna si teza capitalista care neaga ca intre cele doua ar fi vreo legatura. Desigur, e de inteles de ce in ultimul caz se evita sa se faca conexiuni intre cele doua planuri, dar pentru cei care se ocupa cu teoria se naste o intrebare. Daca politica externa nu a avut nimic de-a face cu politica interna, de ce unui ministru de externe ca Stefan Andrei i se pune in sarcina politica interna, ca doar in politica externa totul era “parfum”?! Trebuie sa fie o explicatie, ca doar nu o fi cuadratura cercului…

  8. Petre Opris Petre Opriş spune:

    O informaţie pe care Ştefan Andrei nu a comentat-o în volumul citat de domnul profesor Vladimir Tismăneanu:
    În luna ianuarie 1977, Nicolae Ceauşescu a fost rugat de Yasser Arafat să aprobe „venirea în România, pentru tratament medical (transport şi îngrijire) a cinci palestinieni din conducerea Secţiei militare a O.E.P., răniţi în timpul luptelor cu forţele falangiste (din Liban – nota P. Opriş)” . Preşedintele României a fost de acord cu solicitarea, iar de la Cancelaria C.C. s-a trimis o informare lui Teodor Coman – ministru al Afacerilor Interne, generalului de Securitate Nicolae Doicaru, precum şi lui Ştefan Andrei (la acea vreme, secretar C.C. al P.C.R., responsabil cu relaţiile internaţionale).
    De obicei, cheltuielile efectuate de spitalele militare din România cu oaspeţii palestinieni au fost achitate prin Fondul de Solidaritate Internaţională. Acesta era alimentat cu sume provenite din impozitele plătite de cetăţenii români, fără înştiinţarea lor despre modul de cheltuire a banului public în folosul lui Yasser Arafat.

  9. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Apropo de atitudinea lui Ştefan Andrei faţă de Nicolae Ceauşescu, în anul 1989:

    Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu m-am gândit că, pe ansamblu, noi trebuie să ajungem cam la peste 1.000 dolari export pe locuitor – de fapt 1000-1200 dolari. Sigur, în mod corespunzător, prin cooperare, se măreşte şi importul.
    Dar programul acesta este legat de asigurarea completă a bazei de matetrii prime, pe baza cooperării şi chiar prin intrarea suplimentară a unor produse, practic, în toate domeniile. Acolo unde este cooperare, lista de materii prime este nelimitată. Sigur, acum trebuie să intrăm la cooperare şi la metale preţioase, la aur, argint, adică la toate produsele acestea rare, inclusiv la uraniu. Trebuie să ne angajăm acum şi la acestea, pentru că, oricât de multe din aceste metale preţioase am avea în stoc, ele nu ne dau afară. Din acestea trebuie să avem cât mai multe. Până acum noi am mers numai la minereu de fier şi cărbune. Pe urmă, ţinând seama de faptul că noi nu reuşim să găsim la noi o rezevă mare de petrol, trebuie să ne asigurăm şi petrolul, prin acorduri de lungă durată cu câteva ţări. Prin cooperare, trebuie să ne asigurăm cel puţin 15 milioane tone petrol anual. La fel cum facem cu minereul, trebuie să facem şi cu petrolul, şi cu gazele. În afară de ceea ce luăm de la sovietici, trebuie să ne asigurăm anual 10 miliarde m[etri].c[ubi]. [de] gaze. Bineînţeles, trebuie să ne construim şi navele necesare, dar aceasta nu constituie o problemă.
    Aşa cum am făcut acum programele, numai cu nişte cifre generale, nu este bine. Trebuie să lucrăm concret.
    Atunci, să procedăm în sensul acesta. Eu am dat acum numai nişte exemple.

    Tov. Ştefan Andrei: Ne-aţi mai dat nişte indicaţii. Vom putea începe negocierile cu nişte lucruri clare.

    Tov. Nicolae Ceauşescu: Cu iugoslavii, trebuie să depăşim anual 1 miliard la export şi, în mod corespunzător, la import. [...]

    (Extras din stenograma şedinţei din 29 aprilie 1989 a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.)

  10. Petre Opris Petre Opriş spune:

    Şi o amintire a generalului Victor Stănculescu despre Ştefan Andrei:
    „[Ştefan Andrei] Spunea: «Nu mai ţine! Nu mai ţine». El considera că începuse o perioadă în care ea a pus gheara efectiv în gâtul lui. Aşa spunea: «Elena Ceauşescu a pus gheara în gâtul tovarăşului. Ea conduce!». Îmi povestea ce a mai făcut Elena Ceauşescu şi, la un moment dat, m-am lovit chiar eu de chestiunea asta, convingându-mă că [Ştefan] Andrei avea dreptate. Primul incident a fost cu avioanele MiG-29. Se face raport, se aprobă de Ceauşescu, eu plec la Moscova să semnez contractul, semnez contractul de achiziţie şi pe la prânz mă sună Milea: «Victore, vino repede înapoi». «Bineînţeles că vin înapoi, că n-o să rămân aici». Era jale şi la ruşi, se trăia mai prost ca la noi. Şi Milea îmi spune: «Victore, să nu mai semnezi contractul». «Păi, gata, l-am semnat deja la ora 10.00». «Aoleu, ce ne facem? Vino repede acasă să-şi explic». Mă întorc în ţară şi Milea îmi spune că Elena Ceauşescu a intrat în biroul lui Ceauşescu şi a băgat mâna în maldărul de lucrări de pe masa de lucru a acestuia, a început să le răsfoiască, să le împrăştie şi să comenteze: «Ce ne trebuie nouă MiG-uri acum, ce-i trebuie Armatei să cumpere avioane? Noi n-avem bani să plătim datoriile» … şi aşa mai departe. «Să nu se mai ia» şi scoate lucrarea şi o blochează.

    A[lex] M[ihai] S[toenescu]: Iar Ceauşescu nu avea nici o reacţie?!

    V. A. S[tănculescu]: Ceauşescu i-a transmis lui Milea telefonic că s-a renunţat la contract.

    A. M. S[toenescu]: Deci o asculta pe ea.

    V. A. S[tănculescu]: Da. Vin la Bucureşti înapoi, îmi spune Milea ce s-a întâmplat şi ne trezim în faţa unei situaţii aparent fără ieşire, în care practic nu se dorea informarea sovieticilor că s-a renunţat şi pur şi simplu urma să nu se mai plătească acea comandă. Nu se mai întâmplase aşa ceva. Comportamentul devenise acela al unui stat fără credibilitate. Acest lucru este important de ştiut.

    A. M. S[toenescu]: Şi totodată justifică atitudinea structurilor înalte ale puterii, felul în care dvs. vedeaţi lucrurile.

    V. A. S[tănculescu]: Da, bineînţeles. Ceauşescu începuse să facă rău statului. Dă-o dracului de ideologie, de partid şi alte chestiuni de-astea: Ceauşescu deteriora poziţia statului român. Să o spunem clar. Aici nu era vorba că ne-am săturat de Ceauşescu şi că ne-am plictisit de Ceauşescu. Dacă eu, cel puţin, am jucat un rol [la 22 decembrie 1989], l-am jucat pentru că eu aveam o responsabilitate în structura statului, acolo unde eram eu şi cu limitele mele de competenţă. Nu ştiu ce gândeau alţii, dar în economie, în diplomaţie şi în Armată exista o … cum se spune? … o atitudine. Nu, altfel …

    A. M. S[toenescu]: O motivaţie?

    V. A. S[tănculescu]: Aşa! O motivaţie de altă natură. Ne durea undeva de partid … Era mecanismul statului. Să vă spun mai departe. Am plecat la Ştefan Andrei. Îi zic: «Uite ce-am păţit!». Şi el îmi spune următorul lucru: «Spune-i lui Vasile (Milea, n.a.) să facă raportul încă o dată, exact cum a fost, trimite-l pe traseu să ajungă iar la grămada de pe masa lui Ceauşescu. De acolo îl ridic eu peste o lună». Şi, într-adevăr, după trei săptămâni ne-a scos aprobarea. Apoi m-a chemat pe mine (sic!), mi l-a dat înapoi şi pe baza asta am avut acoperirea pentru a derula contractul. Am adus în ţară 18 sau 24 de MiG-uri 29. Nu le-am adus ca să mă uit la ele cum zboară, ci le-am adus ca să apăr ţara cu ele. Aici trebuie să se înţeleagă atitudinea mea. Este uşor să spui că Stănculescu a fost apropiatul lui Ceauşescu sau al ei şi i-a trădat [la 22 decembrie 1989], dar trebuie să se înţeleagă cât de periculos pentru stat devenise Ceauşescu şi mai ales ea”.
    În sfârşit, adevărul … Victor A. Stănculescu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2009, p. 191-193.

    În opinia mea, relatarea generalului Victor Atanasie Stănculescu este veridică deoarece, câteva luni mai târziu, Elena Ceauşescu a încercat să amâne fabricarea avionului de şcoală IAR-99, care urma să intre în dotarea armatei române.

    • Andrei A. spune:

      Sînt utile adăugirile dumneavoastră, domnule Opriș. În calitate de ministru al comerțului exterior, Andrei nu putea ignora proveniența exporturilor. În ce privește augmentarea lor, ea era direct proporțională cu privațiunile populației. Nu mi-este clar de ce după plata datoriei externe, regimul nu a fost puțin relaxat, măcar din punct de vedere alimentar și energetic- ideologic e limpede de ce nu s-a făcut.
      Chiar nu înțeleg afirmația lui Athanasie în ce privește viața mai grea la Moscova decât la București, pentru că este incorectă- ori compara traiul la nivelul de aprovizionare al gospodăriei de partid din București cu cel al moscovitului de rând ? A stat la coadă ? :)
      Erau cinci grade Celsius în camera de hotel, fără apă caldă, și alimentată cu curent electric
      doar câteva ore pe zi ? La televizor totul era cu și despre Gorbaciov timp de 2 ore după care
      se lăsa întunericul ?
      În ce consta modalitatea de rambursare a costurilor importului de armament din URSS ?

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      @ Andrei A.
      În anii ’70-’80, datele referitoare la exporturile de produse alimentare constituiau un secret de stat bine păzit. De exemplu, Ministerul Industriei Alimentare a intenţionat să exporte în anul 1988 produse în valoare de 265,2 milioane de dolari şi 78,5 milioane de ruble convertibile. Din diferite motive, planul nu a fost îndeplinit, la finele anului 1988 fiind obţinute doar 162,6 milioane de dolari şi 78,5 milioane de ruble convertibile. Principalele cantităţi de alimente vândute în străinătate au fost următoarele: 98.220 tone de carne şi specialităţi de porc (evaluate la 74,4 milioane $ şi 58,3 milioane ruble convertibile), 10.388 tone de conserve de carne (15,3 milioane $ şi 1 milion de ruble convertibile), 315 tone de salam de Sibiu (1,4 milioane $), 18.705 tone de unt (8,9 milioane $ şi 12,4 milioane de ruble convertibile).
      De asemenea, un document din epocă dezvăluie faptul că autorităţile române aveau la data de 31 decembrie 1988, în stocuri constituite pentru export, un număr de 3200 de rachete antitanc dirijate „Maliutka” (în valoare de 16,1 milioane dolari), 102 piese de artilerie de diferite calibre (12 milioane dolari), 2552 de aruncătoare de grenade antitanc (3,8 milioane dolari), 883 de mitraliere antiaeriene MR-2 şi MR-4 (15,6 milioane dolari), 367.190 lovituri de artilerie (102 milioane dolari), precum şi alte tipuri de muniţie. Valoarea totală a produselor speciale pregătite de România pentru a fi vândute în străinătate era de circa 207 milioane dolari. Aproximativ 71% din sumă constituia contravaloarea muniţiilor ce urmau să fie exportate la începutul anului 1989 (147,6 milioane dolari).

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      @ Andrei A.
      Exporturi de produse alimentare româneşti în ţările membre ale Consiliului de Ajutor Economic Reciproc

      Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1987:
      - carne: 1387 tone – 1,4 milioane ruble convertibile
      - conserve de carne: 493 tone – 1 milion de ruble convertibile
      - semiconserve: 259 tone – 700.000 ruble convertibile
      - pastă de tomate: 417 tone – 300.000 ruble convertibile
      Total: 3,4 milioane ruble convertibile

      Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1988:
      - carne: 52.535 tone – 56,9 milioane ruble convertibile
      - semiconserve: 2728 tone – 5,8 milioane ruble convertibile
      - unt: 10.164 tone – 12,4 milioane ruble convertibile
      Total export: 75,1 milioane ruble convertibile

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      @ Andrei A.
      Exporturi de produse alimentare româneşti în alte state, realizate pentru obţinerea unor devize convertibile

      Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1987:
      - carne: 2784 tone – 5 milioane dolari
      - conserve de carne: 839 tone – 800.000 de dolari
      - semiconserve: 632 tone – 1,5 milioane dolari
      - salam de Sibiu: 49 tone – 200.000 de dolari
      - brânzeturi: 2228 tone – 3,1 milioane dolari
      - unt: 1967 tone – 2,7 milioane dolari
      - conserve de peşte: 159 tone – 200.000 de dolari
      - peşte oceanic: (cantitate nespecificată – n.r.) – 400.000 de dolari
      - conserve de legume: 769 tone – 200.000 de dolari
      - conserve de fructe: 506 tone – 300.000 de dolari
      Total: 14,4 milioane dolari

      Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în contul anului 1988:
      - carne: 39.000 tone – 65,3 milioane dolari
      - semiconserve: 4702 tone – 9,6 milioane dolari
      - conserve de carne: 4956 tone – 7,3 milioane dolari
      - unt: 6574 tone – 6,2 milioane dolari
      - brânzeturi: 9901 tone – 12,5 milioane dolari
      - ulei: 34.130 tone – 16,4 milioane dolari
      - zahăr: 35.400 tone – 9,6 milioane dolari
      - vin: 299 vagoane – 1 milion de dolari
      - pastă de tomate: 4233 tone – 2,8 milioane dolari
      Total export: 130,7 milioane dolari

      Situaţie statistică privind o parte din produsele exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, în cadrul convenţiei româno-sovietice pentru importul de petrol din URSS:
      - specialităţi porc: 2514 tone – 4,1 milioane dolari
      - conserve de carne: 4100 tone – 7,2 milioane dolari
      - semiconserve: 2028 tone – 5 milioane dolari
      - salam de Sibiu: 266 tone – 1,2 milioane dolari
      Total: 17,5 milioane dolari

      Exporturi anulate de produse alimentare româneşti

      Situaţie statistică privind o parte din produsele care nu au mai fost exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, ca urmare a depăşirii limitei termenului de garanţie sau a respingerii în urma analizelor fito-sanitare efectuate:
      - carne şi produse din carne: 10.500 tone – 19,4 milioane dolari
      - brânzeturi: 2500 tone – 3,5 milioane dolari
      Total: 22,9 milioane dolari

      Situaţie statistică privind o parte din produsele care nu au mai fost exportate în anul 1988 de Ministerul Industriei Alimentare, pe relaţia devize convertibile:
      - zahăr: 31.050 tone – 15,6 milioane dolari
      - ulei: 48.102 tone – 41,3 milioane dolari
      - unt: 500 tone – 800.000 de dolari
      - animale vii: (cantitate nespecificată – n.r.) – 22 milioane dolari
      Total: 79,7 milioane dolari

  11. Petre Opris Petre Opriş spune:

    @ Andrei A.
    Nota bene: Ştefan Andrei a fost ministru al Afacerilor Externe, nu al Comerţului Exterior.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

Cauta articole

iunie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mai    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)