Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Testul coabitării

Ioan Stanomir iunie 8, 2012 Politica & Doctrine
10 comentarii 1,014 Vizualizari

Controversele legate de reprezentarea României la Consiliul European sunt doar ultimele  dintr-o serie de tensiuni generate de   coabitare. Dincolo de pasiunile politice, dincolo de graba cu care actuala guvernare USL îşi transcrie, prin ordonanţe de urgenţă,programul politic, guvernarea divizată este un fenomen instituţional pe care actuala constituţie a României îl gestionează cu dificultate.

Ceea ce nu mai poate fi ignorat este faptul că legea fundamentală adoptată la 1991 nu mai este în măsură să ofere un cadru juridic şi politic adecvat momentului istoric pe care îl traversăm. Aceasta nu este o judecată polemică,ci o constatare hrănită de experienţa anilor de după 2005. Coabitarea, cu întreg ei cortegiul de confruntări  de la nivelul executivului, a fost  însoţită, acum, ca şi în epoca cabinetului Tăriceanu, de imprevizibilitatea aleşilor naţiunii.  Cel de-al doilea  guvern Tăriceanu , ca şi guvernul Ponta, îşi datorează existenţa ruperii unor  coaliţii sau fragmentării majorităţilor politice.

Autentica  coabitare din regimul semiprezidenţial francez este o experienţă pe care România nu a avut-o  cu adevărat, niciodată, în măsura în care tensiunea dintre preşedinte  şi guvern  nu este  consecinţa votului care să legitimeze o familie politică anume. Guvernarea divizată din România, acum , ca şi atunci, poate fi privită ca simptomul instabilităţii parlamentare şi al imaturităţii actorilor politici.

De aici,  irelevanţa comparaţiei cu modelul francez şi cu setul său de  cutume. Coabitările din România, de după  2005, nu sunt modalităţi prin care se încearcă organizarea unei guvernări raţionale, prin acceptarea şi administrarea  diferenţelor ideologice. Ele sunt tentative de a tranşa, o dată pentru totdeauna, cu ajutorul camerelor, conflictul care opune pe şeful de stat noii  majorităţi  din parlament. Ele nu au ca  obiectiv, în pofida discursului oficial al guvernului,  întărirea rolului parlamentului şi   încurajarea parlamentarizării  regimului politic. Ele sunt privite, de   către prim- ministru şi de către majoritatea sa, ca o ocazie de a  reduce şansele adversarului politic  cel mai redutabil, preşedintele republicii, înlesnind victoria candidatului preferat de noua putere executivă. O asemenea logică instituţională alimentează, încă din prima clipă, apetitul conflictual al premierului şi al parlamentarilor care îl susţin, după cum  naşte, în cazul preşedintelui, disponibilitatea de confruntare cu cabinetul nou format. În cazul  cabinetului Ponta,  evocarea, insistentă, a posibilităţii suspendării din funcţie a preşedintelui   indică legătura care există între  cele două  planuri. Coabitarea este  o soluţie temporară, asemenea unui armistiţiu ce anunţă reluarea ostilităţilor,  în ipoteza unei victorii la alegerile generale.

Lecţiile  coabitării pot fi utile doar  în măsura în care ele pot  fi ocazia de a reflecta la necesitatea unei amenajări inteligente a edificiului constituţional. Practicile invocate de  către politicieni,  ca un reflex al propriei lor inabilităţi de a reforma statul, nu pot ţine locul unei regândiri de durată a modului în care se pot îmbina exigenţele de reprezentare cu cele de transparenţă.   Încercarea coabitării reconfirmă, dacă mai era nevoie, relevanţa unei gândiri constituţionale şi politice. Patimile şi umorile nu pot fi alternativa la răbdarea modestă a construcţiei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. licurg spune:

    si primul guvern Tariceanu si toate guvernele Boc&Ungureanu s-au datorat tot ruperii unei coalitii sau a partidelor. in 2004, dupa alegeri, deja se formase o coalitie de guvernamant PSD+PC+UDMR care a fost rupta de PC si apoi de UDMR. iar UNPR este foarte aproape de noi pt a uita modul in care s-a format si la ce a folosit.

  2. dusu spune:

    in tzara aceea,energiile se consuma pe dispute cine e mai tare,in loc sa fie canalizate spre un scop.si asta datorita lipsei unui sistem valoric occidental.comunitatea aia,numita natziune este inca in stadiu de formare.
    pacat de Transilvania,care a ajuns printr o gresheala a istoriei sa fie diriguita de o cultura mai putzin dezvoltata si mai primitiva.acum e tot mai aproape de regat

  3. adi spune:

    Ar trebui sa adoptam sistemul american in care presedintele e ales direct dar tot el este seful guvernului. Si in cazul in care nu are majoritate in parlament si-o poate face cooptand ministrii de la fortele politicie adverse care pot aduce suficiente voturi in jurul lor cat sa constituie o majoritate care sa sustina guvernul. In acel moment rolul partidelor si ai liderilor acestora (mai ales a unor cu tendinte dictatoriale gen Crin Antonescu) vor fi mult reduse si se va pune mai mult accent pe profesionism. Si acum Obama are secretari de stat de la partidul advers dar i-a ales pe baza de competente.
    Eu cred ca daca am fi fost in acel sistem Basescu ar fi facut exact la fel. S-a vazut de-a lungul timpului ca prefera oamenii competenti mai degraba decat politrucii din propriul partid. Asa a facut cu sefii serviciilor secrete, cu Predoiu la justitie, cu Orban la afaceri europene, o vreme cu Sebastian Vladescu la finante samd. Si cu prim ministrii la fel. L-a numit o data pe Croitoru care era un tehnocrat competent nu un politruc si apoi pe MRU care nu era din PDL. Deci poate ca incercand sistemul american am reusi sa promovam mai mult oamenii competenti decat politrucii cu bac dat la 25 de ani si studii pe la Spiru. Si in acelasi timp n-am mai avea nici disputele astea cu coabitare si conflicte si cine merge la consiliul european. Daca presedintele ales direct, deci cu rol foarte reprezentativ ar fi si seful guvernului atunci lucrurile ar fi mult mai simple. Altfel spus eu propun o cumulare a functiilor de presedinte si premier. Si gata povestea.

    • adisan spune:

      Adica un presedinte care concentreaza, monopolist, toata puterea e un profesionist, in vreme cu Crin Antonescu e dictator pt. ca nu ne place.

  4. ad spune:

    Si ca o completare la ce am spus: sistemul american este folosit la noi in administratia locala unde primarul este ales direct de cetateni iar consiliul local pe liste de partid. Deci nu am face decat sa translatam modelul din administratia locala care si-a dovedit deja eficienta in orase precum Cluj, Sibiu, etc. in administratia centrala. Si in acel caz am scapa de o gramada de probleme. Sau am puteam sa perfectionam si mai mult alegand si parlamentarii prin vot uninominal in 2 tururi iar in acel moment chiar am promova pe toate caile competenta in locul activistilor de partid care uneori isi cumpara efectiv locurile din parlament platind sume consistente (asa cum se stie), catre liderii partidului. Am inteles ca acum aceste sume se invart deja la ordinul sutelor de mii de euro. Si apoi ne miram de ce fura cand ajung la putere. Pai ei nu trebuie sa-si recupereze investitia? Ce naiba? Ca doar nu-s fraieri. Acesta e un cerc vicios din care am putea iesi adoptand un alt sistem politic. Nu ma astept insa ca actualii politruci sa-si traga presul de sub picioare singuri.

    • Hantzy spune:

      @adi,
      Sunt mai multe carari care duc la moara, spune o vorba veche.
      Dumneata alegi una dintre ele, insistand pentru o rezolvare anume a impasului constitutional. Nu contest ca ea ar fi o solutie, dar e oare cea mai buna? Testul coabitarii, asa cum il numeste domnul Stanomir, ne mai arata ceva: elementul comun in esecul trecut si actual este presedintele iar nu executivul, care s-a schimbat. Si atunci se pune intrebarea de ce sa am incredere in calauza care a apucat-o de doua ori pe drumul gresit?! Daca tot e sa adoptam alt sistem politic, atunci sa trecem la parlamentarism. E si mai practic de altfel sa incerci sa convingi o singura persoana, desigur serioasa, care tine cu poporul si intelege perfect avantajele ce decurg din evitarea sincopelor coabitarii, decat sa incerci sa schimbi mentalitatea a 470 de incompetenti care au cumparat efectiv locurile din parlament platind sume consistente (asa cum se stie), catre liderii partidului.
      A propos, dar daca am avea uninominal in doua tururi, ce l-ar opri pe incompetent sa nu plateasca la liderii partidului si pe acestia sa -i accepte spaga? Ca doar tot partidul il sustine si-i plateste campania electorala.

      • adrian spune:

        “Testul coabitarii, asa cum il numeste domnul Stanomir, ne mai arata ceva: elementul comun in esecul trecut si actual este presedintele iar nu executivul, care s-a schimbat.”
        S-ar putea reformula si astfel:
        “Testul coabitarii, asa cum il numeste domnul Stanomir, ne mai arata ceva: elementul comun in esecul trecut si actual este PARLAMENTUL, care nu s-a schimbat, si nu Presedintele care a castigat alegerile pe baza unui program boicotat de majoritatea celor mentionati”.
        Si inca ceva: cei 470 de “incompetenti” vor deveni 480 la iarna.

  5. Andrei George spune:

    Stimate domnule Stanomir,
    Înainte de a discuta despre niște ipotetice lecții ale coabitării haideți să discutăm lecțiile generale ale modelului francez. Presupun că știți mai bine decât mine că până în 1958- adică în primele 4 republici- Franța a fost o republică parlamentară fără nici un fel de probleme, președintele Franței având un rol normal- decorativ. La momentul 1958, din cauza Algeriei exista riscul unui război civil între armată- care dorea ca Algeria să rămână unul din departamentele ”de peste mări” a Franței și societatea civilă- mai ales componenta de stânga a acesteia. Pentru ca acest război să nu se producă- singura personalitate care avea calitatea de a fi acceptată de ambele părți a fost generalul De Gaulle. Acesta a cerut- și obținut- puteri lărgite- odată cu cea de-a V-a Republică.
    Nu se poate spune că Franța n-a dus-o bine pe vremea lui de Gaulle. Pe de altă parte, începând cu 1968 rolul generalului se diminuează, el demisionând în 1969. Nici unul din președinții care i-au urmat n-a mai avut problemele din 1958 și implicit nici necesitatea prerogativelor unei republici prezidențiale.
    Cazul României este clar, limpede și arată în mod ferm inutilitatea republicii semiprezidențiale și necesitatea unei republici parlamentare. Nici ”omul providențial” Ion Iliescu și nici ”omul providențial” Traian Băsescu n-au făcut absolut nimic- din postura lor de președinți cu drepturi de ”jucători” pentru a-și merita astfel de drepturi- dacă nu punem la socoteală inumerabilele încălcări ale bunului simț, ”plantatul de panseluțe” al minierilor fiind înlocuit cu ceaușismul de proastă calitate al actualului președinte. Deci, în loc să vorbim de coabitare, să vorbim totuși de o republică parlamentară, fără oameni care să știe ”ce e mai bine pentru ROmânia”. Ca personaj care pregăteeați modificarea Constituției pentru n mandate ale actualului președinte- așa cum spun gurile rele- dvs. ar trebui să fiți cel mai în măsură să înțelegeți necesitatea unei republici parlamentare și renunțarea la pericole pentru fragila noastră democrație, chiar dacă ele sunt votate ”direct de popor”- adică de majoritatea minorității care se prezintă la vot.

  6. Andrei spune:

    “Ambition must be made to counteract ambition.” Madison, Federalist 51: http://www.constitution.org/fed/federa51.htm

    Pana acuma nu vad sa se fi considerat posibilele aspecte benefice ale conflictului pe care o creaza coabitarea.

    Sigur, conflictele de aceasta natura creaza ineficiente si blocaje. Dar astea sunt in general pretul pentru garantarea libertatii prin a restrange puterea cu potential abuziv. Poate e este de apreciat acest conflict produs de constitutia romana, chiar daca nu a fost intentionata si care, cand spiritele sunt incise, pare sa aibe nevoie de o transare.

    In cazul Basescu-Ponta, eu vad si rezultate fericite. Nu numai Basescu isi cantareste mai greu miscarile, ci si Ponta trebuie sa fie foarte atent.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)