Home » Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Timpuri aspre: Demisia premierului Emil Boc (plus un text de Cristian Preda)

Vladimir Tismaneanu februarie 6, 2012 Politica & Doctrine, Societate/Life
11 comentarii 2,883 Vizualizari

Demisia, ori depunerea mandatului unui guvern in aceste vremuri de criza europeana si globala este un fapt care a devenit aproape banal. Mai ales a unui premier si a unui guvern care si-au asumat serioase responsabilitati economice si sociale pe linia politicilor de austeritate dictate nu doar de organizatiile internationale, ci de bunul simt economic. Firesti si asteptate, o expresie a activismului civic normal cata vreme se deruleaza fara violenta, protestele din ianuarie au accelerat acest proces, l-au facut iminent.

L-am cunoscut pe Emil Boc la Cluj, in 1991. De-a lungul acestor ani am pastrat legatura, avem prieteni comuni in catedra de stiinte politice si in alte catedre ale Universitatii “Babes-Bolyai”. Ne-am revazut cu cateva prilejuri, la Cluj, in 2006, apoi la Bucuresti in 2009, cand s-a intalnit cu filosoful politic Roger Scruton. Pretuiesc onestitatea si devotamentul sau pentru binele public, insusirile sale de om politic si de politolog, simtul echilibrului, devotamentul pentru statul de drept si curajul responsabilitatii. Au fost si sunt acestea timpuri aspre, cand politicienii platesc pentru deciziile lor, uneori extrem de nepopulare. Dar de cand este popularitatea criteriul esential in evaluarea actiunii politice? Il asigur pe domnul Emil Boc de profundul meu respect uman si profesional.

Iata mai jos comentariul politologului Cristian Preda:

Ca și venirea sa la putere, demisia lui Emil Boc a venit într-un moment de criză acută.
Atunci, cauza crizei era refuzul lui Stolojan de a asuma o guvernare PDL-PSD; acum, cauza e retragerea PSD și PNL din Parlament.
La fel ca și A. Năstase în vremea lui I. Iliescu sau M. Isărescu în vremea lui E.Constantinescu, Emil Boc a ales să nu intre, ca premier, în conflict cu șeful statului.
Guvernele conduse de el au fost foarte diferite și ca structură, și ca forță parlamentară: a fost mai întâi, în 2008-2009, formula bicoloră care avea două treimi din voturile Parlamentului, apoi, după realegerea lui Traian Băsescu, a venit rândul unui guvern format din trei partide, guvern care a trecut de votul din Parlament doar cu ajutorul grupului minorităților naționale.
Criza pe care a traversat-o România în vremea guvernelor conduse de Boc a fost mai aspră decât primii ani ai tranziției.
Încrederea în premier s-a prăbușit, iar contestarea de care a avut parte Emil Boc – inclusiv din interiorul PDL – a fost o presiune suplimentară. În mijlocul încercărilor, premierul a rămas onest și calm.
Deși l-am criticat (uneori, cu multă asprime), mă simt obligat acum să îi mulțumesc pentru felul în care și-a asumat serviciul public.

http://cristianpreda.ro/2012/02/06/demisia-lui-emil-boc/

Recomand de asemenea blogul doamnei Monica Macovei:

http://www.monica-macovei.ro/blog/?p=942

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. dan spune:

    Ne poate explica cineva concret de ce anume guvernul Boc a trebuit sa plece? Ne poate explica cineva cum s-a ajuns la concluiza ca acest guvern nu mai are ‘credibilitate”? Franks, CE, au confirmat importanta masurilor impuse. Romanii traiesc mult mai bine dacat in anii tranzitiei. Etc. Deci care este motviul concret pentru care guvernul Boc pleaca? In plus imi poate explica cineva de ce sunt luate in considererare miciunuile USL/PCR dupa ce ca Traian Basescu a fost votat de trei ori practic, doua mandate prezidentiale si un referedum?

    • Imaginea publica este in intregime erodata. Generalizand, publicul nu este dispus sa analizeze fiecare ministru in parte, fiecare proiect demarat de Guvern si apoi sa traga linie si sa judece. Totul se reduce la nivelul de trai si la scandalurile publice la care membrii actualei guvernari au fost nu de putine ori in prim plan, la tonul si atitudinea ciocoiasca a actualei administratii.
      Paradoxal, guvernul Boc nu a dorit aceasta criza. Ea a fost declansata de Presedinte cu o rata de aprobare de 18% in prezent. Dl. Boc a gresit pentru ca nu s-a disociat suficient de mult de presedintie. A trecut drept un instrument obedient al presedintelui Basescu, inca de la investirea sa in functie. A fost “planul B”, functionarul integru si disciplinat capabil sa preia ordine si sa tolereze tantrumurile si derapajele venite de la Cotroceni. Buna intentie a prim-ministrului si masurile de austeritate nu sunt si suficiente pentru o guvernare de succes. Mai conteaza si oamenii din Guvern, capacitatea lor de a duce la buna indeplinire proiecte.
      Mi se pare deplasata orice incercare de victimizare a premierul Emil Boc. Plecarea sa era iminenta, este luata in ceasul al 25-lea de un partid politic caruia ii fuge pamantul de sub picioare si care incearca sa salveze ce se ma poate salva pana la viitoarele alegeri.

      • dan spune:

        Deci nu exista niciun raspuns concret. “Imaginea” “comunicarea” mie nu-mi spun nimic. Pura inventie a celor care sunt direct deranjati de reforme benefice pentru Romania. Nu am vazut nicaieri un sondaj care sa-l dea pe Traian Basescu cu 18%. Nu mai are rost sa mentionez ca sondajele facute in Romania au carente de toate soiurile si felurile. Insa stiu ca Traian Basescu a fost votat de 2 ori, plus referendum ceea ce inseamna ca nu exista niciun motiv ca el sa-si dea demisia. In plus este sustinut international. Nu pot sa ajung decat la concluzia ca tot ce se petrece acum este o incercare de lovtiura de stat organizata de liderii comunisti din USL cu sprijinul unui procent neclar din populatie (inclin sa cred tampitii si lenesii daca e sa tinem cont de cine si ce cere). Nu am observat nimic “ciocoiesc”, .
        Intrebarea este: ce faceti in mod concret caci cu o conducere USL nu aveti nicio sansa in Europa actuala, iar fondurile europene va vor fi taite!? Mult succes Romania, la “imagine” daca da cineva fonduri pe asa ceva.

        • andrei spune:

          O întrebare: ce măsuri concrete de creștere economică a luat guvernul condus de domnul Boc? Nu măsuri de austeritate, că ălea sunt altceva. Ci măsuri prin care să asigure creșterea economică.

          • dan spune:

            Pai v-a raspuns cel care mi-a raspuns: citit siturile ministerelor in cazul in care nu faceti parte din categoria tampiti lenesi precum altii care indruga aberatii cu Bush pere si Emil Boc care numeste “dictatorial’ sefi de servcii secrete…Asta in prima parte. A doua parte a raspunsului o veti avea imediat dupa alegerile din 2012

  2. Eneas spune:

    D-le Tismaneanu,
    Scrisoarea d-lui Preda arata multa lipsa de caracter la acest om politic . E preferabil sa fii un om de caracter anonim decât un om de nimic cunoscut de toata lumea !
    Acest Preda este unul dintre cei care nu vor face cariera in politica romaneasca si sper sa ca Boc sa verifice de doua ori lista propunerilor PDL pentru parlamentul european,cand va veni vremea !

    • Dvs si cu mine suntem de multe ori de acord pe acest forum, in cazul de fata nu gandim la fel. Ceea ce este firesc, ar fi absurd si teribil de plictisitor sa avem cu totii aceleasi pareri. Ganduri bune.

      • Eneas spune:

        In medicina exista un proces de moarte programata a celulelor numit apoptoza!
        vom avea aceasta sansa ,sa vedem acest proces transpus unui partid-acest PDL -care nu a stiut sa isi ocroteasca conducatorul -e vorba de Boc -si care e in stare sa numeasca un sef de servicii secrete-in cel mai curat stil dictatorial arab -in functia de premier! sefi de servicii secrete ajunsi in varful politicii nu se mai poarta de pe vremea lui Andropov si George Bush -pere !
        Stima maxima !

        • stelian spune:

          Ati omis pe Putin, care se va reintoarce presedinte. Oricum, am si uitat de cind e sef de stat (ba presedinte, ba premier).
          Nu cred ca suporta comparatie cum a ajuns Gerge Bush sr. sa candideze la functia suprema din SUA cu modul cum a ajuns Putin presedinte prima oara.
          Sa nu se inteleaga ca sunt de acord cu numirea domnului Ungureanu de aceasta maniera…
          Cred ca si domnia sa va pastra locul caldut la SIE ca si Isarescu la BNR…

  3. Alexandru Jecu spune:

    Nu ii inteleg pe cei scandalizati de contestatia vehementa a lui Basescu, si prin ricoseu, a lui Boc. Se uita ca ascensiunea lui Basescu a avut aceeasi explicatie irationala ca si prabusirea actuala. Nimic nu-l recomanada atunci pentru rolurile pe care urma sa le joace pe scena politica. Nu vad nimic din activitatea lui Basescu care sa-l faca indispensabil nevoilor momentului. Sunt, la ora asta, printre cei din strada, oameni mult mai bine ancorati in logica momentului decat Basescu sau multi altii cocotati pe scarile puterii. Ca de fiecare data in istorie, corul panigeristicilor si argumentatiile lor sunt din categoria celor care vor fi beneficiat trivial de avantajele directionate lor de cel laudat. Se mai uita un lucru fundamental. Multimea are intodeauna dreptate, chiar cand greseste. Ceausescu a aflat acest lucru.

  4. costel spune:

    Intrebarile pe care si le pune dl.Dan mi le pun si eu.De ce un guvern care a scos tara din recesiune si a echilibrat-o din punct de vedere economic si financiar trebuie sa-si depuna mandatul?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)