joi, martie 28, 2024

Traian Băsescu vs. Procurori. Cine are dreptate?

De pe margine e greu să faci judecăţi de valoare, dar nici să te laşi îmbrobodit de unii şi alţii, fără să încerci să pui în balanţă argumentele, adică să evaluezi faptele şi evenimentele, cu dotarea proprie.

  1. Aministraţia centrală şi locală este o baltă aşa plină de corupţi, că şi dacă arunci undiţa la întâmplare există o mare probabilitatea de a prinde un corupt.

Iată aici o situaţie a momentului:

  • in anul 2010, firmele detinute de 75 de parlamentari au primit contracte de 250 milioane euro de la institutii publice;
  • Potrivit unor date de la Agentia Nationala de Integritate, 1.240 de consilieri locali si judeteni sunt actionari sau administratori in 2.598 de firme private, majoritatea fiind SRL-uri;
  • Defalcat, 538 de consilieri locali sunt actionari sau administratori in 1.196 companii private (2,23 companii/consilier), iar 702 consilieri judeteni sunt actionari in 1.402 companii private (2 companii/consilier). Aici este vorba doar de acele firme unde consilierii sunt actionari directi, insa este greu de cuantificat firmele detinute de rudele acestora.
  • Semnificativă in cazul consiliilor judetene si primariilor este existenta a zeci de mii de angajati contractuali, ce nu au obligatia sa isi depuna declaratiile de avere si interese. Este o scapare a legii, iar ANI nu are posibilitatea sa le controleze averile si nici sa ii sanctioneze.

Să nu-mi spună cineva că  o aşa mare înghesuială la contracte cu statul nu este însoţită de fraude. Gradul ridicat de corupţie, pe toate palierele deciziei administrative, face din România oaia neagră a Europei. Dacă procurorii prind în plasă, din greşeală,  pe unul cinstit, e mare lucru, probabilitatea este de 1/10!

În aceste condiţii, a acuza procurorii, în urma unor posibile erori, că nu-şi fac treaba, este o dovadă de cinism.

2. Preşedintele Băsescu reclamă faptul că anchetele procurorilor se mai soldează şi cu achitări. In orice proces, o parte câştigă şi alta pierde. Nu există niciun motiv ca procurorii să câştige întotdeauna. Cu atât mai mult cu cât nu avem încă judecători curaţi ca lacrima. Chichiţele avocăţeşti (după excluderea excepţiilor de neconstituţionalitate din arsenalul apărării, au apărut alte bazaconii: expertizarea tehnică a aparaturii de ascultare, zeci de tone), se extind,  mâine vor cere expertize psihiatrice ale procurorilor, recuzarea judecătorilor e la modă, etc. Foarte bine, e dreptul apărătorilor să facă uz de tot arsenalul, dar şi dreptul judecătorilor, dacă sunt oneşti şi profesionişti, să le admită sau respingă. Aşa că nu orice soluţie de achitare poate fi imputată procurorilor. Ar trebui ca CSM să verifice şi aceste speţe şi acolo unde găseşte nereguli ale procurorilor să le sancţioneze. Dar nu este corectă acuzarea activităţii procurorilor, aşa, în bloc. În ce procent se fac erori? Preşedintele Băsescu aruncă un 50%, procent limitat doar la 10 pronunţări definitive, şi nici acesta corect, cum demonstrează Dan Tapalagă.

3.Altă acuză a preşedintelui: procurorii distrug cariere politice. Vai, ce le mai distrug!  De asta avem cinci parlamentari CONDAMNATI care votează legi în parlament.

  • Șerban Mihăilescu, senator UNPR, condamnat marți, 20 decembrie, de Înalta Curte la un an cu suspendare.
  • Eugen Bădălan, condamnat pe 9 decembrie, de Înalta Curte, la patru ani cu suspendare, autosuspendat din PDL.
  • Cosmin Popescu, condamnat de Înalta Curte, în aprilie 2011, la doi ani cu suspendare, și el autosuspendat din PDL
  • Dan Ilie Morega, deputat UNPR, condamnat de Înalta Curte la trei ani cu suspendare.
  • Virgil Pop, deputat PNL, condamnat vineri la cinci ani cu executare, autosuspendat din partid.

Să nu mai vorbim de cei care s-au întors din puşcărie direct în băncile Parlamentului, de exemplu Catalin Voicu. Sau aflaţi în stare de judecată, precum Monica Iacob Ridzi. Despre  ce distrugere de cariere vorbim?

4. Atacul preşedintelui împotriva procurorilor se produce la puţin timp după arestarea lui Apostu, un apropiat al lui Emil Boc, arestare care a lovit în moalele capului PDL. (expresia aparţine Ralucăi Ţurcan). În cel puţin două rânduri, de care ştiu eu, Emil Boc a declarat, stupefiant, că speră ca Apostu să-şi dovedească nevinovăţia în faţa judecătorilor. Asta după ce vreo 6-8 complete de judecată îi mentin arestarea preventivă, dovadă că probele procurorilor sunt beton. Ca principal stâlp al statului, mă aşteptam ca speranţele lui Emil Boc să se îndrepte către succesul procurorilor, sau măcar să tacă din gură.  Se adevereşte că gura păcătosului… Increngătura de interese şi vinovăţii s-a văzut încă odată, atunci când seful poliţiei din Cluj îşi bea ceaiul cu arestatul Apostu, iar celalalt arestat, Călin Stoia, mergea zilnic la SPA. Ancheta asupra acestei speţe cade în uitare, iar ministrul Igaş se face că plouă.

5. Apelul către vigilenţă, adresat de către preşedinte Parlamentului, atunci când acesta dă aviz de cercetare penală împotriva unui parlamentar, este ridicol. După ce ani la rând, preşedintele a scos foc şi pară împotriva Parlamentului, sub fustele căruia s-au ascuns  Nastase, Ridzi, Pasat şi cine mai ştie câţi alţii. Să ştie preşedintele ce urmează şi noi nu ştim? Posibil.

Şi atunci, care să fi fost motivaţia preşedintelui când s-a luat de procurori?

Suspectez o presiune teribilă din partea PDL. Cum, în ţara mea, şi cu partidul meu aflat la putere, să fim târâţi cu cătuşe la mâini, prin faţa camerelor TV? Le-aţi dat frâu liber procurorilor, şi aceştia nu mai au niciu-un Zeus? Ştiaţi de la servicii, de ancheta împotriva lui Apostu şi nu ne-aţi avertizat?

Trebuie că Traian Basescu s-a aflat şi se află la mijloc de foc încrucişat. Ştie, probabil, că se apropie alte arestări spectaculoase, posibil la Brasov sau în alte părţi şi a încercat să-şi domolească partenerii din PDL, simultan cu un şah dat procurorilor: „mai uitaţi-vă şi voi pe cine arestaţi”. Altfel, nu se explică, în plin proces de refuzare a accesului în Schengen, de monitorizare MCV, să vină preşedintele să zică că avem un exces de anticorupţie. Care exces, când balta colcăie?

Chiar dacă ar fi un exces, chiar dacă mai sunt şi greşeli colaterale, miza este aşa de mare, încât procesul anticorupţie nu merită oprit o secundă. Mai ales când începe să se apropie de vârful piramidei, de regine, regi, şefi, premieri, ce-or mai pica în plasa procurorilor. Dacă mai sunt arestate câteva varfuri ale PDL, dacă se pronunţă hotărâri în cazurile Falcă, Poteraş, Ridzi, sau şi una şi alta, atunci adio câştigarea alegerilor de către PDL. Caz pe care Traian Băsescu îl vede ca pe o mare problemă.

Acum înţelegem de ce este mai bine în altă ţări, în America, de exemplu, unde procurorii au legitimitatea alegerilor, nu pot fi şantajaţi de cei care îi numesc, cum este la noi. Ar trebui să învăţăm şi din lecţia asta.

Un ultim cuvânt pentru procurorii anticorupţie. Nu vă lăsaţi intimidaţi. În Italia, mulţi magistraţi anticorupţie au plătit cu viaţa pentru serviciile aduse naţiunii, în lupta contra Mafiei. Sper că nu va fi cazul în România. Dar a lăsa ţara pe mâna mafioţilor, aflaţi în cârdăşie cu politicieni, înseamnă a o condamna la putreziciune socială şi economică, pentru zeci de ani de acum inainte.

Distribuie acest articol

63 COMENTARII

  1. Domnule Vlaston, sunteti dispus sa supuneti unui test de logica in fata unei comisii de specialisti universitari, acest articol al dumneavoastra?

      • Am fost curios sa vad daca ati comentat ceva de Adrian Nastase.. 7 case, o matusa miliardara care a murit saraca, semnatarul vanzarii Petrom, donatorul gazelor si petrolului Romaniei catre austrieci, un sef de cabinet cu propietati in insule exotice si amante de clasa lui patricia Kaas, un tun urias dat Romaniei in cazul Bechtel..

        in cazul lui Nastase, vorbim probabil de pagube aduse Romaniei de miliarde de euro.. dar tov. Vlaston tace malc. nici un cuvant despre asta. aici eu sunt de acord cu Basescu, ca procuror sa ceri pedeapsa cu suspendare este revoltator pentru noi ca romani iar judecatorii care au amant zeci de ani procesul pentru a-l face prescris sunt la fel de vinovati..

        Domnule Vlaston, poate pacaliti destui fraieri, dar mai suntem si destui care avem creierul la noi si vedem cum indivizi ca tine care se dau mari ziaristi, sunt de fapt trompetele coruptilor care au furat tot ce se putea fura din Romania. Si Basescu are dreptate sa le zica asta in fata procurorilor si judecatorilor care vand legea si dreptatea pentru interesele lor materiale!!

        • Dan
          cu tot respectul dar:
          1.termenul corect este: proprietati
          2.1.ai uitat de fregate
          2.2.pixu’ lui mischie-gj
          2.3.pixu’ lui oprisan-vn
          2.4.pixu’ lui „fasole”-c-ta

          2.n. pixu’ lui „care(mai)este”

      • Eu totus cred ca presedintele are informatii cum ca procurorii incearca sa-si puna la adapost functiile in eventualitatea ca USL va veni la putere. Astfel se explica si deciziile favorabile luate de instante in cazul inculpatilor apartinand USL. Sunt oameni despre care nimeni nu are nici o indoiala ca este vinovat, in pofida hotararii instantei, si toti ne intrebam cum a fost instrumentat dosarul? In curand vor aparea informatii noi care ne vor lamurii si sper ca presedintele sa confirme ce spun eu aici.

          • Dar judecatorii au o imagine destul de clara a schimbarilor ce vor urma. Bine ar fi ca macar acum sa profite de ocazie si sa isi castige cu adevarat independenta.

  2. Dle profesor,
    ma vad nevoit, cu regret, sa va (re)amintesc despre cum va atrageau atentia destu(i/le) comentato(a)ri/e asupra gargarei practicata de actualii catarati in jilturile legislativo-executive. Cred c-ar fi de prisos sa mai insiram pe aici „masurile-de-dreapta” ori cele „reformiste”. Au facut-o deja colegi de-ai dvs (ma refer la cei de pe Contributors).
    Departe de mine intentia de a acorda credit procurorilor (ori sistemului in ansamblu)….
    Asa cum v-am mai spus ca diploma de BAC a ejaculatului este „emblema” invatamantului si ca „reforma” n-a avut si nici n-are macar tangente cu realele cauze din sistem… cam in acelasi mod se pune si problema justitiei. Recenta decizie de „spalare” a ex-cadavrului-politic releva limpede efectele reformei-declarative practicate de la „cel-mai-inalt-nivel”.

  3. dle profesor! care este probabilitatea ca procurorii sa aiba dreptate 100%? ZERO! care este probabiliatea ca judecatorii sa greseasca 100%? ZERO! in care tara si in care epoca nu au fost erori judiciare MONUMENTALE? problema apare cand procurorii si judecatorii stau cu ochii pe sondaje politice sau pe campanii de presa! Cat e de onesta presa asa sunt si campaniile. Nastasiu n-a fost vedeta la DNA? sunt toate deciziile sale aur curat? e imposibil ca vreun procuror de la DNA/DIICOT sa joace murdar? dar ce banii lui Vantu, Nastase, Vanessa, Sile Camataru (o lista la intamplare) sunt patrati? dar ce ambitiile lui X sau Y sa ajunga procuror sef sau judecator de „nivel” W nu sunt umane? sprijinul politic dauneaza in aceste cazuri? promisiunile (putem jura ca nu exista) USL nu sunt ademenitoare? Sa fim pragmatici ca abunda omenirea de talibani!

  4. Frumos zise toate domnule Vlaston.

    Uimitor atacul recent al lui Traian Basescu impotriva procurorilor.

    Totusi, in ultimii ani au fost arestati multi stabi, fata de perioada psd.

    Baltoaca cu coruptii de care ziceati exista din cauza populatiei.

    De ce nu ies chiar acuma oamenii in strada in capitala si in celelalte orase unde sunt coruptii astia.

    Ca la fotbal se aduna cu miile sa strige.

    Un fel de revolutie contra coruptilor.

    Dar asta ar presupune formarea unei mase critice de indivizi activi, care doresc sa traiasca intr-o societate corecta si transparenta, doresc realmente asta.

    Si care sa fie dispusi sa lupte pentru asta.

    Din pacate majoritatea oamenilor nu doresc, nu au curajul, sau cheful sa se mobilizeze ca sa construim aici o societate corecta si transparenta.

    Unora le e frica, altii prefera mica descurcareala, altii emigreaza.

    Si apropo de primul comentariu de aici, cu comisia de specialisti universitari…..

    Si in universitati e o coruptie uriasa, inrudita cu cea din mediul politic si din administratie. Si multa impostura. Iar multi de acolo … nu le plac articolele dv. De trei decenii ii cunosc, o alta balta plina de rubedenii, pile si multa impostura stiintifica, coruptie cu carul, vezi achizitiile publice sau obtinerea de granturi, pana mai recent. Toti susotesc si spera sa vina altii la putere, sa schimbe legea educatiei, sa nu puna in aplicare ideea cu teza de Abilitare pt. conducatorii de doctorate etc. Asa ca sa-si vada de balta lor universitarii.

    Nenumarati politicieni si-au luat doctorate pe nemerit si ultrarapid. Si predau la universitati de carton cu salarii uriase. Balta politicienilor, balta administratiei publice, balta universitarilor, balta politiei, balta justitiei. Poate ar trebui un pic de asanare la aceste balti.

    Dezbinarea fantastica din societatea romaneasca … nu stiu cum se va iesi din asta.

  5. Domnule Vlaston,
    Nu-mi voi permite să extind caracterizarea acestui articol la persoana dv. Poate fi un accident nefericit sau o zi cu inspirația nedorită. Dacă vă interesați în ce condiții o instanță de judecată poate să-și retracteze propria hotărâre irevocabilă, să știți că același raționament este la fel valabil pentru oricine, fie și Președintele României! Pe de altă parte, deficitele de onestitate și profesionalism ale judecătorilor nu le exclud pe cele ale procurorilor, în aceeași cauză, dar nici reciproca nu se simte mai bine.

  6. pe scurt: rechizitorii prost întocmite, cu încadrarea greșită a faptei penale, incompetență, probabil și rea voință. ăstea sînt atacurile la adresa procurorilor. să zicem că nu toți, dar eu zic că e inadmisibil să plimbi un dosar șapte ani prin instanță ca să ceri tu, procurorul, o pedeapsă cu suspendare, doamne fereşte să nu fie funduleţul lui năstase periclitat într-un fel, mi se pare de o neghiobie fără marghini.
    am senzaţia că aceşti procurori au abuzat ani de zile de impozitele plătite de noi plimbînd o ţeavă prin întreprindere.

  7. Domnule Vlaston.

    Trebuie sa dieferentiem putin.
    Daca in urma unui proces, judecatorul decide ca probele nu sunt suficiente pt ca acuzatul sa fie condamnat, e de inteles.
    Dar cand 3 judecatori de la ICCJ decid, in unanimitate, ca infractiunea nici macar nu exista, dupa 7 ani de cercetari si amanari ale procesului, cred ca cineva a gresit.
    Nu spun ca au gresit procurorii, nici judecatorii care au instrumentat cazul si nici cei 3 care au dat sentinta.
    Dar , cineva, totusi a gresit.
    S-a lucrat, practic, timp de 7 ani pe baza unei fraude…inexistente!?
    Presupunand ca cei 3 judecatori au dreptate!
    Nu inseamna oare ca toti procurorii si judecatorii care au instrumentat timp de 7 ani acel dosar au vanat cai verzi pe pereti fara sa-si dea seama?
    Sau ramane ipoteza ca cei 3 judecatori au ignorat pur si simplu toate probele adunate timp de 7 ani de zile de catre procurori?

    Or, asa ceva, nu cred ca este posibil fara ca cineva, undeva, sa greseasca grosolan!
    (Intentionat sau din diletantism…)

      • Pai nu pot sa cred altceva decat ca , de data asta, Basescu are dreptate.

        Cineva, in interiorul justitiei, a gresit flagrant.

        Da, la „Matusa Tamara” m-am referit , dar cred ca acelasi lucru se intampla la mai toate dosarele „babane” care se judeca de 5-7 sau 10 ani si a caror finalitate duce la niste sentinte care te fac sa bufnesti in ras. (ras a paguba, desigur)

      • Vicii de procedura… de astea oare cine sunt responsabili? Parca procurorii, nu? Nu mai incercati sa descrieti lumea in alb sau negru. Nu ne ajuta ca popor, si nu ne ajuta nici sa iesim din mocirla in care suntem. Daniel Morar trebuie sa plece in 2012 de la sefia DNA. De unde stiti ca n-are pretentii la scaunul lui exact acel procuror care a cerut pedeapsa cu suspendare la Nastase? Chiar asa, ce procuror poti fi sa ceri o pedeapsa cu suspendare??? Eu daca eram seful lui il concediam a doua zi! A inceput o alta batalie domnule Vlaston, cea pentru sefia DNA. Nu va inchipuiti ca e o batalie usoara, si nici ca se joaca cinstit. Basescu l-a pus pe Morar, eu zic sa-l ascultam atenti, pana la capat, si sa vedem cum evolueaza lucrurile. Poate seful statului stie cateva chestii in plus din culisele acestei batalii. Macar pentru faptul ca l-a impus pe Morar, am putea sa-i acordam credit, si sa nu improscam cu noroi din momentul zero.

        • Monica Macovei l-a propus pe Morar. Si eu il apreciez pe presedinte pentru ce face bine. Asta nu inseamna sa-i trec cu vederea alte lucruri. Sa spuna ce stie, daca are dovezi. Daca nu, sunt liber sa le interpretez cum cred.

          • Dle Vlaston
            Spuneti ca Basescu „trebuie sa spuna ce stie”!?

            De ce?
            Trebuie sa spuna ceva concret atunci cand afirma ca unii procurori nu-si fac treaba cum trebuie?
            Basescu nu s-a referit la un dosar concret.
            A acuzat o parte a procurorilor care fac mare tam-tam atunci cand acuza pe cineva, dar pana la urma se dovedeste ca de fapt acei procurori au vanat cai verzi pe pereti!
            Pt a face asemenea afirmatii nu trebuie „sa spui ce stii” pt ca este suficient sa vezi sentintele. ca sa-ti dai seama ca ceva nu functioneaza cum trebuie in justitie!

  8. De acord cu dumneavoastra. Virajul brusc al domnului Basescu nu este in ton cu atitudinea de pana acum. Dansul ar fi trebuit sa inteleaga ca electoratul care inca ii tine partea in jocul politiceste legat de dansul cu fire subtiri si numai dupa principii. Schimbarile astea de directie pot rupe firele oricand, iar altii nu i se vor atasa oricum.

  9. Nu gasesc niciun cusur articolului.
    Eu as pune abordarea d-lui presedinte pe seama personalitatii si formatiei sale cultural-intelectuale, care lasa loc cat cuprinde unui studiu psihanalitic, vedeti si cum a intors-o ca la Ploiesti cu introducerea in Constitutie a chestiei aleia cu deficitele, ca sa se amane pentru Ro, ca o sa-i convinga el pe „colegii lui, sefii de stat”.
    Pana ieri discutam parca de limitarea imunitatii doar la declaratiile politice.
    Azi vorbim de filtre.
    ???

      • In legatura cu „filtrele”

        Haideti sa fim totusi realisti.
        Din moment ce insusi presedintele Romaniei este supus unui „filtru” si trebuie sa dea socoteala Parlamentului, Senatului sau Poporului, ma gandesc ca justitia nu are cum sa fie scutita de acest „filtru”
        Niciodata nu s-a pus problema discutarii unei sentinte data de un judecator.
        Dar cred ca daca acel judecator amana un dosar, ani de zile, poate (si trebuie) sa fie intrebat de cineva:
        „Ce faci domnule”?
        Care sunt motivele?
        Ai 100 de dosare pe care le rezolvi, normal, in 6 luni sau in 2 ani, dar ai UN DOSAR pe care-l amani la infinit de ani si ani de zile!
        Cineva trebuie sa aiba dreptul sa puna aceasta intrebare!
        Ca daca ii lasam pe judecatori de capul lor, sa se judece ei intre ei, am vazut ce-a iesit.
        Costiniu, Jipa, Barbulescu, Bahenariu, Pivniceru, Turcu….

        Nici macar nu s-a pus vreodata problema ca Ministrul Justitiei sa intervina intr-un proces.
        Dar cred ca cineva totusi trebuie sa aiba dreptul de a pune niste intrebari…nimic mai mult!
        Doar simple intrebari!

        Or , asa ceva, CSM nu accepta nici in ruptul capului!
        Aici e de fapt buba!
        Ca, judecatorii, la ora actuala, au dreptul LEGAL sa spuna oricui:
        „Ce treaba ai tu?
        E treaba mea!
        Aman un proces si 100 de ani „daca asa vrea muschii mei”
        Nimeni nu ma poate trage la raspundere!

        Cred ca aici trebuie schimbat ceva!
        Iar daca CSM nu poate, atunci trebuie cautate alte metode.
        De 10 ani nu reusim sa scapam de monitorizarea pe justitie si, se pare ca, de la an la an, e tot mai rau.
        Oare chiar nu credeti e cazul ca judecatorii sa fie trasi la raspundere?

  10. Pana la urma, dumneata la ce te pricepi… Pentru ca nu pot sa cred ca o-ti fi vre-un priceput la toate. Locul asta este ocupat de Ciuvica si Monica Tatoiu. Este doar dreptul lor sa bazaie orice rahat le iese-n cale. Dumneavoastra in ce calitate vorbiti despre tot si toate ?
    S-a dus dracului decenta si bunul simt…

      • Desigur… cel mai bun raspuns este o intrebare intoarsa. Nu-i asa? La ce ma pricep eu… poate la nimic, poate la multe, sau poate la oameni. Poate ca m-am saturat de experti impostori. Dam cu copy/paste prin articole, copiem raspunsurile si intrebarile altora, le insailam si facem pe analistii. Pregatirea dumneavoastra parca era prin cu totul alt domeniu. Sau probabil ca de acolo se trage impostura in care va scaldati. Pana la urma, un obscur director de liceu cu rezultate submediocre isi da cu presupusul in tot ceea ce inseamna invatamant: de la gradinita pana la doctorat. Daca va citim articolele pe tema asta, aproape ca am putea crede ca Funeriu este de fapt un tampit care a avut norocul sa va intalneasca si inspiratia sa va asculte. Bine ca nu s-a intamplat assa si bine ca nu sta de vorba cu oameni ca voi, decat poate din politete. De ce oare nu a stralucit bomba de liceu pe care ati condus-o. De ce s-a scaldat in mediocritate daca a beneficiat de luminoasa dumneavoastra pilda. Pentru ca la fel ca Iliescu, faceti parte dintre oamenii care nu se pricep la nimic, dar meliteaza toata ziua. „Eu am spus… eu am fost acolo… eu stiam”. Din pacate, „eu am facut”, lipseste cu desavarsire. Noroc cu facerile altora, bune sau rele, ca aveti de unde manca o bucata de paine.
        Sperantele dumneavoastra de tomnatica parvenire politica, nu sunt atat de importante incat sa va ingaduie sa ne plictisiti atat de groaznic.
        Uite… la asta ma pricep eu… poate la nimic, poate la multe, sau poate la lichele…

  11. cezar
    de unde si pana unde au avut bashescu & pdl & co. pan-acum o atitudine principiala?
    – probabil cand au oracait spre usl-isti c-ar fi populisti desi ei au legiferat pomana bugetara pt aprox.1.2oo.ooo de persoane. Cost lunar? aprox. 1oo milioane euro. De 4 (PATRU) ori mai mare decat ieconomiile obtinute prin taierea de salar la bugetari.
    – probabil cand au oracait despre „reforma pensiilor nesimtite” care a insemnat CRESTEREA CU O TREIME a cheltuielilor bugetare ferente.
    – probabil cand au infiintat un nou minister cu tot cu schema aferenta desi latrau pe toata media ca se angajeaza un bugetar NUMAI DUPA CE PLEACA ALTI 7 DIN SISTEM.
    – probabil cand au oracait c-au reformat codul muncii dar fiscalizarea muncii este una dintre cele mai mari din lume, aprox 70%.
    – probabil cand fugareau vamesii desi n-am vazut nicio vila/masina confiscata.
    – probabil cand poc-baul-vaxxx numara „noile” contracte de munca precum numara steagurile Pristanda. Ulterior loazaroiu a recunoscut ca cifrele erau cam de 3(trei) ori mai mici.
    – etc

  12. Sunt perfect de acord cu dvs.Imi amintesc de un articol al d-lui Tapalaga si incep sa cred si eu ca Basescu a stiut doar sa ne minta intr-un mod inteligent si ca nici el n-a crezut in ce spunea ,altfel cum sa traduc faptul ca DNA si Raed Arafat au devenit doi mari vinovati.in timp ce guvernul e curat si profesionist !

  13. Toata polologhia asta se poate reduce la o singura concluzie: distanta dintre funie si par incepe sa-l puna pe ganduri, asa ca pregateste terenul pentru cand nu va mai avea imunitate, pentru orice eventualitate :)

      • Nu, fără să vă citesc articolul, am făcut un comentariu asemănător, desigur la nivelul meu, la editorialul lui Dan Tapalagă…

        Înjurăturile vor exista mereu mai ales la adresa liderilor de opinie cu adevărat independenți. Există o anumită tipologie a celor ce frecventează bloguri. În genere, o mare majoritate sunt „abonații” care au preferințe certe. Și cărora, nu le poți schimba opinia oricâte dovezi ai aduce. Dacă un editorial nu corespunde propriilor lor opțiuni, trec la înjurat. Mulți, nu pot (sau nu vor) să înțeleagă că Traian Băsescu e în primul rând nu om politic. Oricât de necesar ar fi din partea lui o echidistanță, președintele jucător s-a obișnuit cu ideea că este SINGURUL jucător de pe teren. Și nu numai, dar și arbitru (liber arbitru?!). Prea des. Și de foarte multe ori făcând un deserviciu enorm țării. Dacă de la anumiți comentatori TV te poți aștepta la orice, de la parlamentari, la fel, din partea unui președinte, chiar jucător, te aștepți mai întâi și mai ântâi, la înțelepciune. Din păcate, poți fi uns cu toate alifiile, poți fi șmecher, abil, dar dacă nu ai înțelepciune, tot ajungi să mori pe limba ta…

        Cred că este cea mai mare gafă a lui Traian Băsescu comisă în cele două mandate. Comisă CU ȘTIINȚĂ! Nu mai contează cauza, cine a trebuit să audă, a auzit. Consternarea unora dintre noi nu coincide cu a multor altora. Din varii motive. Sigur, înjurăturile nu au scuză. Dar nici nu vor înceta. Pentru că, cel mai greu lucru în viață este acela să ajungi să poți gândi cu propria minte și nu în turmă…

        Să aveți parte de sărbători fericite!

  14. Cum, cine are dreptate ?!
    Presedintele Basescu!!!!!!!!!
    Dumnealui le stie pe toate, le face bine pe toate, are mereu dreptate…..
    Rezultatul mandatului Dlui Basescu in fruntea Romaniei dupa 7 ani: Romania este pe ultimul loc in Europa la toate capitolele, jumatate din populatia Romaniei e in saracie !!!
    „Performanta” de-a binelea la Presedintele nostru a-toate stiutor, nu ??!!!!!!!!!

  15. Eu sunt de acord cu articolul DV.

    Traian Basescu ar trebui sa fie mai explicit. Cui se adreseaza de fapt? Vreun mesaj criptat pentru procurori?

    Desi cu poporul acesta degeaba vorbesti clar si dezvalui orice ca nimic nu-l trezeste din morti. Nu au vazut toti cimiterele de la Timisoara de la revolutie, si degeaba.

    In ceea ce priveste justitia si cei care o fac, o singura solutie vad: afara cu toti si inlocuirea cu tribunale populare ca in Rwanda.

    Iar UE….sa se duca naibii, ca nu a avut nici un efect civilizator asupra Romaniei. Ei prin „coruptie” aici inteleg ca nu au primit suficiente pe degeaba. probabil ceva vor si olandezii.

    Daca nu ar fi coruptie aici, ar trebui imediat nationalizate, fara despagubiri, OMV si celelalte date pe degeaba.

    Ce inseamna „kak izvestno” ?

  16. Stimate Domnule Vlaston
    Vă urmăresc de ceva vreme opiniile – cu care sincer sunt de acord! Problema este că nu sunt suficiente – spaţiul şi timpul – pentru a epuiza problema într-un singur articol…O opinie nu înseamnă o rezolvare.. iar problema Corupţiei Generalizate este esenţială pentru România.
    Luările de poziţie ale dlui preşedinte Băsescu (ca să nu vorbim de cele ale dlui Boc) ar fi ridicole dacă nu ar fi tragice.
    PS; Vă rog să primiţi – cu ocazia Sfintelor Sărbători – cele mai bune urări de sănătate şi de împlinire a dorinţelor, pentru Dvs. şi pentru cei care vă sunt dragi!

  17. Basescu le-a creat procurorilor un teren de joaca in special in curtea opozitiei la inceput, pentru a ii ajuta sa isi infringa retinerile si temerile cu care fusesera obisnuiti in anii in care politicieni ai actualei opozitii ii tinusera cu botnita.

  18. A urmat apoi, marirea terenului de joaca odata cu extinderea acestuia in curtea puterii, rupand inca o bariera a comportamentului potrivit caruia nu te puteai atinge de putere. Intre timp, nu a contat calitatea muncii lor, ci numai eliberarea de restrictiile cu care acestia fusesera “educati”.

  19. As fi zis ca presedintele are dreptate si ca l-a starnit instrumentarea proasta a cazului Nastase, daca n-ar fi fost propunerea ca dosarele sa treaca mai intai prin filtrul presedintelui sau al Parlamentului (asa a fost formularea din interviu, nu doar varianta cu Parlamentul), anume ca sa protejeze cariera demnitarilor. Ceea ce ar echivala evident cu oprirea dosarelor pentru demnitarii puterii, fiindca, evident, nu de protejarea carierei lui Nastase sau Ponta amenintati de DNA ii arde presedintelui. Iar atunci cand mai si ameninti procurorii cu sanctiuni pe motivul explicit ca ei pun in pericol carierele ministrilor, e complet ipocrit sa aduci in discutie „soarta omului simplu” in fata abuzurilor unor procurori, asa cum a facut el in interviu.

    Mie imi vine in minte, drept explicatie, o postare foarte recenta de pe blogul Elenei Udrea, unde zice foarte clar asa:
    „Majoritatea celor aflati in functii de decizie nu isi asuma niciun risc. Nici riscul de a lua o decizie gresita, nici riscul de a fi criticati de opozantii solutiei adoptate, de regula mult mai putini decat sustinatorii ei, dar mult mai vocali.
    Nici riscul de a da cu subsemnatul pe la diferite institutii ale statului, cum ar fi Parchetul, care cerceteaza orice decizie pornind de la prezumtia ca este motivata de interese oculte ale celui care o emite! Astfel, cei mai multi stau linistiti in functiile lor, isi consuma fericiti mandatul, cu toate avantajele pe care acesta le aduce, dupa principiul ‘cine nu munceste sigur nu greseste’.”

    Consecinta e ca, din pacate, iar ne intoarcem la dilema „castigam alegerile crutandu-ne coruptii sau le pierdem pastrandu-i doar pe cei cinstiti”? Vad ca se prefigureaza prima varianta, asa incat nu pot decat sa subscriu la ultima fraza din articolul dvs.

    • jj
      actualul presedinte s-a folosit de prea multe ori de credibilitatea pe care o avea, candva, astfel ca, desi mai scapa (rar) oaresce treburi reale, concrete si corecte, nu-l mai baga nimeni in seama.
      „Explicatia” aflata pe blogul ministresei este cumva derivata dintr-o (as numi-o) anomalie.
      S-a ajuns pan-acolo incat s-au rasturnat orice principii. Teama de „raspunderea politica” este mai puternica decat responsabilitatea de care ar trebui sa dea dovada oricare muritor decizional.
      Cauza?
      Simpla: in ro nu exista nicio forma de responsabilizare la nivel superior.
      Intr-o tara cu pretentii de normalitate persoanele care au ocupat niste functii si prin deciziile lor au dus tara respectiva de la 0(ZERO) datorii pana in pragul incapacitatii de plata ar fi trebui sa raspunda. In ce forma? Pai e simplu: material, civil, penal etc plus interzicerea unor drepturi constitutionale. Insa, in zona care dpdv al dreptului international poarta denumirea de romania acele persoane nu numai ca n-au fost responsabilizate ba chiar au fost puse sa „vegheze” corectitudinea sau ocupa functii „de onoare” prin diverse adunaturi.
      La fel este si cu „magistratii”. Au dat „solutii” in rasparul oricarei umbre de lege, logica, principiu, sau bun simt?. A platit bugetul de stat.
      La fel este si cu actualii „reformisti”. In toate abecedarele economice scrie ca nu se poate eficientiza un sistem ineficace. Si ca oricare incercare de eficientizare a unui sistem ineficace are ca efect doar o crestere a risipei de resurse. Altfel spus, ceea ce se petrece acum.
      Nu-mi fac iluzii ca va fi cineva responsabilizat altfel decat politic. Adica nici macar cat frectia la piciorul de lemn care produce lustruire.
      Asadar, adevarata reforma a statului (clamata de actualii rataciti in functii cu mare forta decizionala) se va infaptui abia atunci cand vom constata efectele responsabilizarii. Respectiv confiscari de averi ale lor dar si ale rudelor/apropiatilor care au beneficiat, interzicerea unor drepturi cum ar fi cel de a alege/numi sau de a fi ales/numit… si altele asemenea.

  20. Cum era de asteptat, declaratiile facute de presedinte sunt lung prilej de … vorbe,articole, si talk-show-uri, atacuri la baioneta, suspine si preziceri (Base a tradat democratia, a ucis DNA-ul si s-a dat cu coruptii, etc.)
    De unde atatea „spaime”, patimi si declamatii flamboiarde, cand mesajul presedintelui a fost doar o clara si reala ingrijorare vis a vis de modul in care unii procurori ( subliniez, unii procurori) au inteles si interpretat startul/libertatea pe care acesta si Macovei au dat-o sistemului judiciar in 2004.
    Sa fim bine intelesi, Basescu a subliniat, cu verb si predicat, faptul ca raportat la increderea si sustinerea pe DNA-ul a primit-o, bilantul calitatii si temeiniei muncii este descurajant.
    Rata ridicata a esecurilor intocmirii unui rechizitoriu ” beton”, in special in cazurile in care s-a solicitat anchetarea in stare de retinere, risca sa arunce in derizoriu aceasta masura uneori necesara si justificata.
    Daca procurorii striga prea des si cu prea mult zgomot “lupul” risca sa nu mai fie ascultati/crezuti in cazurile in care fiara chiar da iama in oi.
    Bref, a solicita profesionalism si rigoare procurorilor este corect si necesar pentru ca esecurile repetate ale acestora pot duce la compromiterea nemeritata a insasi institutiilor pe care Basescu, Macovei, opinia publica si UE, le-a sprijinit si pentru care s-au batut, nu doar cu opozitia dar si cu rezistenta la schimbare a sistemului insusi.
    N.B. Am ascultat si eu dialogul invocat de presedinte si m-au trecut fiorii, dialogul se purta nu intre procurori DNA si un om de afaceri (asa cum gresit a mentionat Tapalaga in articolul sau ), ci intre procurori DNA si UN ALT PROCUROR, ingrijorarea presedintelui fiind justificata, daca fata de un coleg nu au nici o retinere in a utiliza metode “neortodoxe” imi pot imagina pana unde sunt gata sa mearga cu un simplu cetatean pe care l-au luat la tinta si pe care vor cu orisice pret sa il gaseasca “vinovat.
    Cat priveste rata de erori (judiciare si de probatoriu) constatata de Basescu, in acest 50%-50% se regasesc si dosarele unor fosti ministrii gen Pacuraru, Chioaru, cel cu caltabosii, etc. a caror subtirime a dus la diluare, cazand in derizoriu.
    Se pare ca unii procurori au luat sprijinul si incurajarile presedintelui si ale Monicai Macovei drept un concurs in intrecerea socialista si au decis “cat mai multe dosare, tovarasi” convinsi ca promovarile si primele se dau pentru anchetele la kilogram nu la numarul cauzelor solutionate pozitiv in instante.
    De la probatoriu de tip flagrant curat, inregistrari audio-video si ambientale explicite, documente oficiale semnate olograf, extrase de conturi cu trasee tip viramente concrete si declaratii de martori onorabili si impartiali, s-a ajuns la facaturi de tot rasu’ asa cum am constata ca se intampla in cazul Apostu.
    Daca acestor procurori stahanovisti spargatori de norma nu li se pune frana, intreg esafodul credibilitatii DNA-ului se va narui ca un castel din carti de joc.
    Daca in urmatorii ani numarul anchetelor pe baza carora DNA-ul si DIICOT-ul au fost “premiate” si aplaudate, se “topeste” la trecerea prin furcile Caudine ale instantelor, vom avea cu totii o mare problema.
    Eu imi amintesc precedentul “Mani Pulite”, si acolo procurorii au devenit intr-un an zeii, speranta si mandria italienilor pentru a esua mai tarziu in teroarea iacobina ce a decimat economia tarii pentru mai mult de un deceniu, primarii nu mai eliberau avize de constructii nici macar pentru un WC public de teama inchizitiilor de tip ” cata spaga ai luat de X-ulescu ??”, si oameni de afaceri respectabili se aruncau de la etaj dupa ce erau terfeliti si umiliti in arest pentru a fi apoi eliberati din cauza probelor subtiri.
    Basescu este indreptatit sa traga semnalul de alarma necesar ( si o face in cunostinta de cauza, presupun, numarul anchetelor de mantuiala fiind probabil mult mai mare decat cel cunoscut de opinia publica) pentru simplu motiv ca si-a jucat cariera si credibilitate politica mizand pe tema independentei si profesionalismului justitiei.
    Si pentru ca intelege exact care este riscul compromiterii acestor institutii prin esecuri repetate, intregul concept/principiu al luptei anticoruptie se va demonetiza lasand spatiu unor atacuri mediatice si politice de tip ” v-am spus noi, procurorii sunt doar instrumente politice, DNA-ul si DIICOT-ul trebuiesc urgent desfiintate.
    Si daca tot ati adus vorba de „America unde procurorii au legitimitatea alegerilor, nu pot fi şantajaţi de cei care îi numesc, cum este la noi, si ar trebui să învăţăm şi din lecţia asta” ma intreb de ce nu ati dus rationamentul/si informatia corecta pana la capat.
    Acolo, un procuror care isi permite sa se prezinte ( cu o frecventa ingrijoratoare) in fata judecatorului fara probe solide si in fata juratilor fara un rechizitoriu ” beyond a reasonable doubt” nu doar ca nu mai este in veci reales (isi pierde automat postul), dar risca si sa ramana falit platind despagubiri uriase pentru daune morale si materiale.
    Haideti sa lasam patimile si idealizarile in absolut deoparte si sa intelegem ca a trece cu vederea amatorismul si fusareala (acolo unde ele se manifesta) poate fi un bumerang extrem de periculos.

    • Luminita
      Te rog frumos, te implor chiar, nu mai sta la capatul tunelului deoarce te va trage curentul. Degeaba :D
      Toate bune si multumesc pt licar.

    • Luminita, ma someaza cititorii sa-ti comentez postarea.

      „Beton” e o chestie relativa si la cine judeca. Daca se opresc la chichite procedurale, gen expertiza aparaturii de ascultare, atunci sigur ca dovezile nu mai par beton. Tine si de judecatori.

      Avalansa de arestari, CONFIRMATE de complete de judecata succesive prin arestari pt. 29 de zile, confirma munca procurorilor. Ca dupa aceea intervin avocatii, aduc contraprobe, valabile sau nu, asta e logica judecatii. Videanu tocmai s-a „scos” dintr-un proces cu CCR. I-a stricat cineva cariera? Nu. E o abureala chestia cu stricatul carierei.Sunt sute de parlamentari care nu sunt in vizorul DNA, nici ascultati. Cand intri in colimatorul lor, deja ai facut ceva, cu care sa te agate. La cata treaba au, numai de razbunari politice sau platit polite nu cred ca mai au timp.

      Prostiile lui Basescu. Au fost si vor mai fi. Nu judecati oamenii in alb sau negru. Peste vreo cativa zeci de ani se va putea cantari aportul sau la mersul Romaniei prin istorie. Fara patima, fara parti-pri-uri. Va doresc sa prindeti acele vremuri.

      CRACIUN FERICIT!

  21. Domnule Vlaston, va urmaresc cu interes articolele de multa vreme si in proportie majoritara v-am dat dreptate. Nu pot fi de acord cu dumneavoastra si in cazul de fata. Am citit si toate comentariile de pana acum, mare parte din ele cu siguranta sunt cele ale Uslasilor de serviciu. Stiu ca nu-i usor sa faci fata atacurilor sau contrazicerilor, stiu ca nu-i usor sa recunosti ca ai gresit atunci cand iti dai seama ca ai gresit sau ca patima a luat-o inaintea ratiunii, dar domnule Vlaston, as dori sa aflu parerea dumneavoastra la comentariul Luminitei. Va multumesc si sper ca nu v-am suparat prea tare.
    Un Craciun cu sanatate si impliniri.

  22. Cred ca sunt pe cale sa ma specializez in interventii a saptea zi dupa scripturi. Cum spuneam nu demult (intelegeti asadar ce persoana importanta sunt, am ajuns sa ma autocitez…), sa “participi” la o discutie dupa ce ea s-a incheiat are unele avantaje, printre care deloc de neglijat e acela ca nu-ti mai pierzi timpul dand replici pe care altii le-ar da mai bine.
    Articolul de fata mi se pare remarcabil din doua motive.
    In primul rand pe motiv de relatie continut-autor. Continutul in sine nu e chiar extraordinar – multa lume si-a exprimat, mai mult sau mai putin vehement, surprinderea si dezaprobarea fata de aceasta ultima declaratie prezidentiala (da’ surpriza n-o sa tina mult, doar pana la urmatoarea declaratie, pe care, personal, o astept cam pe saptamana viitoare, asa, ca sa nu ne tihneasca sarbatorile).
    Ceea ce mi se pare extraordinar este ca dezaprobarea, destul de ferma, vine taman de la dl. Vlaston – binecunoscut de cititorii sai drept un suporter de tip religios al presedintelui. Prin „tip religios” intelegand unul pentru care 1) credinta e mai presus de fapte si care, oricum, 2) prefera sa ignore faptele atunci cand ele sunt imposibil de negat/interpretat in mod convenabil. Eventualele nemultumiri si critici vlastoniene la adresa presedintelui au fost pana acum la nivelul d-lui Goe, „Vai, D-le Presedinte, ce ghidus sunteti, sigur ati vrut de fapt sa spuneti altceva, nu-i asa ca ati glumit???”
    E drept ca ma asteptam ca dl. Vlaston sa ajunga la un moment dat la o veritabila cutremurare existentiala, mai rea chiar si decat mahmureala, ii si prezisesem chestia asta intr-un comentariu la un articol ceva mai vechi… dar nu ma asteptam sa se intample atat de curand.
    Al doilea motiv pentru care gasesc articolul remarcabil este titlul (incomparabil mai bun, d-le Vlaston, decat ala pe care l-ati dat aceluiasi material pe nouarepublica).
    Titlul explica multe din cele ce s-au intamplat in tara asta in ultimii ani, precum si multe comportamente. E aproape de perfectiune.
    Perfect ar fi fost „Traian Basescu vs. Altcineva. Cine are dreptate?”
    Pentru ca, nu-i asa, despre asta-i vorba. Pe cat de adormitor si amagitor era consensul iliescian, pe atat de distrugator si steril e conflictul basescian. In niciun caz n-am putea scrie „TB lucreaza CU cineva,” ar fi un oximoron. Nu, dl. presedinte trebuie sa fie, intotdeauna, impotriva cuiva, trebuie sa se lupte cu cineva, trebuie sa desfiinteze pe cineva. Daca razboi nu e, nimic nu e.
    Cu vreo doar cateva exceptii (din care mie, personal, nu-mi vin in minte acum decat doua-trei, alea pe care le stie toata lumea), nimeni nu e suficient de bun pentru dl. Basescu, toti trebuie sa asculte comanda unica, eventual dupa ce incaseaza vreo cateva pisici cu sapte cozi pe spinare, indiferent de mofturile alea cu trei puteri si alte farafastacuri. Ironic, cu mortii se intelege dl. presedinte cel mai bine – la Ceausescu ma refer; ei nu mai pot provoca in niciun fel infailibilitatea prezidentiala. Pana deunazi, si dl. Morar & Co fusesera buni, acum trebuie si ei sever admonestati…
    Iar aceasta stare de conflict perpetuu s-a propagat in intreaga societate, pozitiile s-au antagonizat pana la un nivel complet aberant si irational. Lumea nu mai poate discuta, doar se injura.
    Pe multe forumuri, nu in ultimul rand HN, daca scrii ca 1+1 = 2, sau ca zapada e alba, in decurs de trei comentarii deja discutia e despre cat de bun/rau e Basescu, Boc, Ponta, Crin etc., „discutia” in sine constand, fireste, in insulte si atacuri mai mult sau mai putin voalate – ca, deh, asa se petrec lucrurile si la varf.
    Partea a doua este „Cine are dreptate?”
    Multumita acestei atitudini, transmise de sus in jos, a devenit imposibil de depasit logica primitiva a lui „noi contra voi,” „my way or the highway,” „cine nu e cu noi e impotriva noastra.”
    Am citit unul din primele comentarii de-aici si m-a pufnit rasul – dl. Vlaston pe post de tovaras si de postac uslash??? Exista un Dumnezeu, acolo, sus, dle Vlaston :-)))))
    Astfel incat, indiferent de complexitatea subiectului, se aplica doar cea mai simpla logica – tertium non datur. Ori esti cu Basescu 100%, ori deloc, in care caz se crapa cerul si mania zeiasca se abate asupra ta. Gandire dogmatica dusa la extrem – nu trebuie sa-l injuri, nici macar sa-l critici pe presedinte; e suficient sa dai cumva impresia ca nu-l aprobi in totalitate si asta crima suprema, te transforma imediat in dusmanul natiei si intr-o faptura mizerabila, care de fapt nici nu prea merita sa traiasca…
    Exista prin urmare destui concetateni – cativa semnand si posturi mai sus – care de fapt nici n-au nevoie sa citeasca un articol cu titlul „Traian Basescu vs. Altcineva. Cine are dreptate?” Ei stiu din start cine are dreptate, indiferent cine-i „Altcineva,” indiferent de subiect si, desigur, indiferent de argumente.
    Asa incat pentru mine aproape ca nici nu mai conteaza cine are acum dreptate, TB sau procurorii. Am inteles de multa vreme ca atat judecatorii, cat si cei mai multi parlamentari, cat si suporterii uslashi, cat si politistii, profesorii, doctorii (in frunte cu antireformistul asta de Arafat), pensionarii care nu mai mor odata, taranii care nu-si ara hectarul etc., mai nou si procurorii, toti astia sunt… ce sa zic… o pleava, o gloata, niste lumpeni neperformanti etc. Cu toti astia treaba-i clara, nu mai e nicio noutate cu si despre ei.
    Ce m-ar interesa pe mine mai degraba este sa aflu, bunaoara de la doamnele lili si Andradda, de la dan etc., care sunt, in opinia lor, cele mai mari trei prostii pe care le-a spus/facut dl. presedinte in cei sapte ani de mandat de pana acum.
    ASTA chiar ar fi un subiect comparabil cu schimbarea la fata a d-lui Vlaston (daca este).

      • Stimate Domn,
        intre o sarma si o sorbitura de vin, ridic manusa aruncata a provocare, dar nu voi pierde timp insirand (argumentand) greselile presedintelui, mai mult de trei in opinia mea, ma marginesc doar in a o mentiona pe ultima; aceea de a indemna public la o mai „vigilenta” studiere a cererilor de anchetare sau arestare a oamenilor politici de catre Parlament. Acest tip de exigenta o poate exersa el insusi atunci cand ii sosesc cereri la presedentie (respectiv sa solicite informatii, probe suplimentare procurorilor pentru a avea constiinta impacata) marturisirea publica a devenit un pretext, o premiza pentru zeci de comentarii si interpretari.
        Daca, asa cum am argumentat deja, sunt de acord cu o atentionare ferma si publica legata de „fusarenia” cu care se intocmesc pe banda rulanda dosare de coruptie, trafic de influenta, etc. consider o eroare atentionarea sus mentionata.
        P.S. Cat despre retorica de tip ” cine are acum dreptate, TB sau procurorii” eu am un simplu raspuns; amandoi si fiecare in parte.

  23. „ASTA chiar ar fi un subiect comparabil cu schimbarea la fata a d-lui Vlaston (daca este).”

    Nu e nicio schimbare la fata. Inseamna ca nu m-ati „descifrat”, desi imi consacrati un spatiu cat un articol. Pur si simplu nu gandesc in parametrii maniheici. Cand presedintele face lucruri bune, (bune in sensul pe care-l dau eu termenului), il laud, cand greseste il critic. Nimeni nu e vopsit doar in alb sau in negru. Nici eu, nici dv., nimeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro