Home » Politica & Doctrine »Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Triumful ticalosiei: Victor Ponta si noua rinocerizare (Updated)

Vladimir Tismaneanu decembrie 5, 2012 Politica & Doctrine, Reactie rapida, Societate/Life
46 comentarii 5,322 Vizualizari

Rar mi-a fost dat sa traiesc un contrast mai puternic decat cel de azi. Dimineata eram la Harvard, ma vedeam cu un bun prieten, Vlad Perju, profesor de drept constitutional la Boston College. La pranz vorbeam la Davis Center for Russian and Eurasian Studies despre noua mea carte, “The Devil in History”. Intre cei prezenti, istoricul Mark Kramer (caruia ii sunt indatorat pentru cuvintele bune rostite acolo despe ce-am scris de-a lungul anilor, despre Comisia Prezidentiala si Raportul Final, despre contributiile mele la studiul totalitarismelor moderne), Tatiana Iankelevich, fiica Elenei Bonner si fiica adoptiva a lui Andrei Saharov, eroi ai luptei anti-totalitare, ea insasi cercetator asociat la Davis Center, Joshua Rubinstein, autorul, intre atatea alte carti, al biografiilor lui Ilya Ehrenburg si Lev Trotki, fostul meu student Cornel Ban, azi assistant professor la Boston University, Vlad Perju, Walter Connor, unul dintre reputatii sovietologi americani. Dialog, respect, normalitate.

M-am intors acasa, la Washington, si am aflat despre noile explozii de ura din Romania. Victor Ponta, cu tupeul ce-l caracterizeaza, vorbeste despre cum trebuie facuta confruntarea cu comunismul. Un ignorant obraznic ne da lectii de istoriografie. Se refera la “sinecuristii lui Basescu” cazati la Vila Lac 2 (pregatita sa devina, ma grabesc sa adaug, locuinta de weekend a familiei Adrian si Dana Nastase, daca el ar fi iesit presedinte in 2004). Sa-i amintesc acestui domn ca nu am fost singurul care a locuit acolo. Ca toti membrii si expertii Comisiei Prezidentiale care nu locuiau in Bucuresti au fost cazati la “Lac 2″ in momentul discursului de condamnare a comunismului (18 decembrie 2006). Ca acolo a fost redactata forma ultima a Raportului. Unde ne-am fi putut reuni in grup? Unde am fi avut facilitatile tehnice necesare? In palatul lui Gigi Becali, precum nucleul de istorici condus de Alex. Mihai Stoenescu din care facea parte si acad. Dinu C. Giurescu? De ce nu se ocupa nimeni de Institutul Revoilutiei, cu sediu somptuos si buget copios? Numai pentru ca il are in frunte pe Ion Iliescu, iar acesta nu trebuie atins nici cu floare la ceasul pontocratiei? Atacul impotriva vechii conduceri a IICCMER este expresia directa si lipsita de orice echivoc a revansei politice si istoriografice.

Falsul doctor Ponta nu face, in fond, decat sa reia teme pe care le-am auzit in interventiile publice ale unor personaje mai putin nefrecventabile (cate un fost disident acrit, cate un profesor de politologie care aspira la un post de deputat, in tara ori la Bruxelles). Nu voi intra in polemica aici cu un plagiator ordinar. Victor Ponta va citi foarte curand opiniile mele despre rolul sau nefast intr-un articol care va apare intr-o cunoscuta revista americana. Precizez ca nu am absolut nimic personal de impartit cu acest personaj. Conflictul nostru tine de principii. Eu le am, el nu le are. Apartinem unor regnuri diferite. Eu respect adevarul, el il calca in picioare.

Pe “Realitatea TV”, dl Rares Bogdan, el insusi candidat liberal, daca nu ma insel (sa fie aceeasi persoana cu jurnalistul clujean care ma primea candva cu bratele deschise, facea chiar un interviu cu mine in “Ziua de Cluj”, amicul amicului meu de-odinioara Octavian Hoandra?) Ce s-a petrecut cu acesti oameni pentru a ajunge in acest hal de rinocerizare? Nu pot crede ca un contract, oricat de substantial, cu Andrei Marga, pe vremea cand acesta era presedinte sau rector la Universitatea “Babes-Bolyai” din Cluj, poate fi explicatia. Ori suntem la nivelul “pentru un dolar gaurit”?

Se reiau aberatiile calomnioase din asa-zisul Raport al Corpului de Control al premierului Ponta. S-ar putea crede ca n-am facut nimic, vreme de doi ani, decat sa vorbesc la telefon. Cu cine? Despre ce? In ce scop? Retorica demagogica de tip Rosca Stanescu si Nistorescu este potentata pana la limita grotescului. Cineva ma intreba daca nu ma grabesc scriind ca lui Victor Ponta ii este de fapt teama. Nu, nu ma grabesc. Omul este infricosat. Va castiga, probabil, batalia electorala care urmeaza. Dar razboiul l-a pierdut. Va ramane de-a pururi in istoria Romaniei ca gropar al democratiei, ca inamic al statului de drept si ca plagiator fara rusine.

PS: Pe forumul unui articol anterior al meu, doamna Doina Jela a postat un comentariu care raspunde obiectiilor celor care cred ca, avand functia de presedinte al Consiliului Stiintific al IICCMER, ar fi trebuit sa nu scriu comentarii critice la adresa formatiunilor comunostalgice, sa nu taxez derapajele autoritariste ale duumvirilor si ale protectorilor lor:

Cred ca peste obiectia asta s-a trecut un pic prea repede, fie prin omisiunea, fie prin recunoasterea unei greseli. Anume ca un functionar de stat, platit sau neplatit, nu s-a abtinut de la a critica opozitia, cum se intampla in tari normale. Nu sunt sigura ca ati verificat daca asa stau lucrurile intr-adevar si riguros. Eu nu am verificat. Ce e sigur este ca Romania nu e o tara normala. Ea e o societate dezbinata, fracturata, iar linia de fractura este condamnarea comunismului. Functionar suprem de stat, Basescu a condamnat oficial comunismul, despartindu-se de el. Instrmentul de care s-a folosit, ca sa isi fundamenteze condamnarea a fost comisia lui Vladimir Tismaneanu. Din comisie a facut parte si Horia Roman Patapievici. Ceea ce numiti dvs. opozitie, este aceea care s-a opus cu ferocitate acestei condamnari, prin negarea acelor fapte. Se mai petrece asa ceva in lume? Exista in vreun parlament democratic o tabara pro-nazistă si alta antinazistă? Nu e toată lumea, si putere si opozitie, antinazistă? Atunci, ce comparatie faceti dvs. si cum de nu vi se absurd sa aplicati-i cereti dlui Vladimir Tismaneanu sa fie neutru si sa arbitreze confruntarea dintre cele doua tabere de la noi? Sa se abtina de la opinii politice cineva care a coordonat comisia de condamnare a comunismului?

Updated: Pentru cei care mai au indoieli privind cultura fraudei si minciunii pe care incearca sa o impuna regimul pontocratic, recomand editorialul revistei “Nature” (6 decembrie 2012). Referinta la Ionesco si la teatrul absurdului este de o actualitate coplesitoare. Pontocratia inseamna rinocerizare.

http://www.nature.com/news/suspend-disbelief-1.11954

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "46 comments" on this Article:

  1. incomod spune:

    “Va ramane de-a pururi in istoria Romaniei ca gropar al democratiei, ca inamic al statului de drept si ca plagiator fara rusine.”… Ma indoiesc :) Mai degraba Basescu va ramane in istorie, chiar daca doar o nota de subsol nu prea favorabila… Pe de alta parte, toata isteria asta declansata pe contributors contra lui Ponta, spune mai multe despre dvs. decat despre el… :)

    • Nana spune:

      In fiecare dimineata, in momentul in care aud de Ponta, imi vine sa ma dau cu capul de birou si sa sparg laptopul. Nu de alta, dar prin prestatia sa, a distrus reputatia oricarui om care a muncit cinstit pentru un doctorat in tara si care acum se vede oglindit in priviri pline de dubii ale partenerilor externi, cand spun dna. sau dle. doctor. Apoi ies pe strada si ma confrunt cu o inflatie galopanta, semn al ineptitudinii economice a primului-ministru. NU are habar si, teama mi-e, ca nici capacitatea de a-si insusi cateva notiuni pe baza carora sa inteleaga acea exclamatie deja celebra: “It’s the economy, stupid!” Seara ma mai uit (eroare) la TV si sunt agresata de ineptiile aceluiasi ‘yours truly’ la adresa democratiei si statului de drept, ajutat de corul agitatorilor pentru grupul infractional organizat si de multa, multa, foarte multa prostie si dezinformare a ‘poporului’ care nu vede prea departe de ‘sa ni se dea’. Cerem prea mult unora preocupati numai de satisfacerea nevoilor de la baza piramidei. Statul de drept nu se mananca! Ca atare, ei fiind inca intro etapa primara pe treapta evolutiei, pot emite panseuri de genul acesta. Atat. Ma tem, ca din cauza lor vom avea alte zeci de generatii sacrificate.
      Cat despre “indoielile” domnului ‘Incomod’: ma incomodeaza acest stil absolut inutil de a gandi, daca a gandi se cheama procesul prin care a reusit sa insire respectivele fraze. In rest, domnul este exemplul perfect in ceea ce priveste piramida: la baza, superficial, nu intelege, dar ‘e destept’, le stie pe toate.

      • incomod spune:

        It’s reality, stupid ! :)

        • Nana spune:

          Am inteles! Va repetati fraza asta in fiecare zi, don’t you? E realitatea dvs., ciobul de oglinda in care va admirati prostia in integrum. N-are sens sa discutam. Probabil, n-ati facut nimic valoros in viata, un singur lucru pe care sa-l simtiti batjocorit de acest ipochimen cocotat intro functie. Trista realitate pentru ceilalti care nu-si doresc, un prost dintre noi, pentru noi si intre noi. Putem batjocori orice, important e ‘sa ni se dea’, ‘sa ni se faca’ etc. Diforma realitate va mai doriti!

          • ampersand spune:

            “Incomod” are dreptate: istoria e scrisă de cei care deţin puterea – după ce plagiatorul & clica vor lua puterea, la scurt timp cărţile de istorie vor scrie într-adevăr că “băsescu a fost groparul democraţiei”.

          • incomod spune:

            Dumnezeule, cate concluzii puteti trage din 3 cuvinte ! :) Va invidiez capacitatea de intelegere :) :) :)

    • Barbalunga spune:

      Incomodule,
      pierzi partida…istoriei!!Fac pariu cu tine pe orice. Nu incepand cu 10 decembrie 2012, NU!! Intr-un an-doi mai putem sta de vorba,dar pana atunci sunt sigur ca speli putina si niknamul!! Ca toti lasii si ipochimenii comunismului de gang.

    • Vladimir Tismaneanu Vladimir Tismaneanu spune:

      Dar de unde stiti ce-i spune lui? Ati vorbit cu el in ultimele zile?

  2. eu****** spune:

    Despre dialog, respect si normalitate: agresivitatea in Romania este poate datorata apropierii de izvorul comunismului si de modalitatea in care comunistii se exprima, odinioara sau acum!

    Mai mult, nu se discuta in baza unor argumente ci se trantesc axiome inventate si fundamentate pe castele de nisip.

    Oamenii sunt tintele comunistilor si nu ideile lor!
    Omorarea ideilor se face, acum si mai apoi, prin lichidarea oamenilor!

    Comunistii nu isi pierd vremea in a combate ideilor, ei nu sunt pregatiti si ar avea nevoie de argumente.

    Sportul de a “trage in oameni” este mai simplu, este nevoie numai sa starnesti pasiuni si intringi, de exemplu ca unul are o suvita rebela, ca rade zgomotos, s.a.m.d., si hoardele te urmeaza. De aceea apeleaza acestia la ura! Pentru ca nu pot mai mult!

    Pentru a combate va recomand sa folositi o arma de a lor: puneti in paralel secvente dintr-o dezbatere despre comunism si o dezbatere despre capitalism!

    In imagini apar oamenii, dar si ideile lor!

    Cum si-a asternut, asa va dormi dl. Ponta!

  3. vio spune:

    Dar, Traian Basescu cum credeti ca va ramane in memoria majoritatii romanilor ?!!
    Sincer va intreb.

    • immm spune:

      Tot sincer, De ce schimbati subiectul ?
      E o tehnica perfida, folosita cu maiestrie de comunisti.
      De ce apelati la ea, tocmai aici?
      Cum o sa ramana basescu in istorie ?
      Este un subiect vast care nu trebuie dezbatut la pachet cu
      miciunile, hotiile si marsaviile dl.(am o retinere) ponta.

    • Bio spune:

      simplu, uite-te la atitudinea pe care au avut-o mereu liderii + presa tarilor democratice fata de TB, eventual comparata cu cea fata de “ex-comunistii” lui Iliescu si vei stii. Acolo se scrie adevarata istorie si nu in cancelariile plagiatorilor romani.

    • cititor9 spune:

      Basescu va ramane in istorie ca omul care a condamnat comunismul, care a dat liber la arhivele securitatii, care a reusit sa miste justitia spre ceea ce ar trebui sa devina, ca presedintele curajos care a luat masurile necesare dar nepopulare pentru a salva tara de la faliment. Si cred ca as putea continua.
      Nu pot intelege de ce un elemntar bun simt in rationament nu va duce spre intrebarea: de ce si-ar fi sacrificaat Basescu imaginea publica si punctajul electoral al PDL prin masurile de austeritate?
      Nu i-ar fi fost lui personal mai bine fara ele? Dar tarii i-ar fi fost? Cum ar fi fost sa avem acum un curs de 5 RON pe EUR? Sau de fapt sa-l fi avut de vreo 2 ani…
      Cum ar fi fost sa ne intoarcem la inflatia de pe vremea lui Iliescu? Unora chiar li s-a urat cu binele…

      • mihai spune:

        … am 66 de ani si va dau perfecta dreptate.Tot am spus ca Boc a fost un om slab condus de Basescu,dar cred c-o sa-i ducem dorul .Cand vad ca lumea vrea sa fie condusa de un repetent si de un plagiator ,hot, si nu de oameni capabili ,zau ca ma apuca greata.

  4. Dolarel spune:

    Aveti dreptate, e infricosat, si mie mi se pare tot mai evident. Cineva trebuie sa plateasca factura, si in psd sunt multi care pot fi prim-ministri mai rezonabili, fara costuri aditionale. In alta ordine de idei, tineti-va tare, piticii si nulitatile nu va pot distruge, desi va sicaneaza. Hold on.

  5. Strategia e indirecta: redeschiderea dosarelor Iliescu privind teroristii si mineriadele!

  6. Andrei spune:

    Un amanunt: Traian Basescu a castigat tot ce se putea castiga. Ca dupa prima suspendare ratata PDSR-istii si liberalii au inceput o campanie de denigrare si calomniere fara precedent, asta e altceva. Orice intrebare le-ai fi pus cand aveau un microfon in fata incepeau cu denigrarea lui Traian Basescu. Aseara m-a pufnit rasul. La B1 era invitat fostul premier Petre Roman (cel cu APACA!). I s-a pus o intrebare despre alegeri si a inceput cu TB. Dupa cate stiu TB nu mai participa la alegeri. Acum ma intreb si eu: daca Petre Roman ramanea sef la PD, ar fi ajuns presedinte? Poate de bloc!
    In alta ordine de idei, d-le Tismaneanu, despre Victor Ponta nu merita sa mai vorbiti. Sa stiti ca nu statura arata marimea unui om. In curand (peste maximum o luna) va deveni un NIMENI. Spunea odata ca in viitor se vede lucrand la un organism international sau la ceva de genul asta. Asta adevereste ca n-are nici simtul masurii. Oameni ca asta nu merita sa-i asculti pt ca niciodata nu o sa stii ce a vrut sa zica cu adevarat.

  7. Dl. profesor, ar fi trebuit sa il contactati pe VVP imediat dupa eliberarea dvs. din functie de asta vara, de la IICCMER. Numai din curiozitate sa vedeti ce argumente ar fi adus in discutie. Nu cred ca ar fi avut nici macar puterea sa va vorbeasca, tipul apartine genului musca si fugi.
    Sunteti doar o victima colaterala in razboiul intretinut de combo-ul Ponta-Antonescu-Voiculescu cu presedintele Basescu, ultimul fiind creionat drept vinovat universal a tot ce se intampla rau in pe aceasta planeta. Este interesant cum la distanta de cateva zile de alegeri, inamcul nr. 1 al USL-ului ramane tot presedintele tarii. Nu ARD sau alte formatiuni politice. Joaca murdar, pentru a intretine vapaia, de aceea nu se merita sa va atacati. Le va veni timpul.

  8. F. Ioncioaia spune:

    Da,Rares Bogdan este probabil persoana de care vorbiti. Fost candidat liberal. Era oricum pe lista cu citeva zile inainte de inceputul campaniei. Din motive pe care nu le cunosc, dar le putem intui (n-a primit un colegiu bun!) a renuntat. Este amicul dlui Gusa inteleg, care face acum jocurile la Realitatea. Rinocerizarea sa este mai veche. Acum este ceva mai ponderat. Am vazut doar citeva minute din emisiune, de o rara josnicie, aproape de nivelul A3 sau RTV. Cel mai josnic si mizerabil ca tip de pozitionare a fost celebrul priceput in toate M. Pieleanu. Mai era un domn inca si mai agresiv, caruia insa nu i-am retinut numele. Poate insa ca mai grav decit toate era titrajul: Escrocheriile lui Tismaneanu! Cred ca nici macar nu este o camanda din partea cuiva (a lui Ponta de ex.), este pur si simplu o intrecere socialista de a fi cit mai nemernic si de a atrage cumva atentia stapinului.

    • dusu spune:

      intrecerili astea socialiste sint activitati frecvente la comunisti.
      aia cu odiosul dictator,tocmai de asta nu sta in picioare.4 milioane de comunisti se intreceau care e mai nemernic

    • Multumesc mult. Habar n-am cine este dl M. Pieleanu. A scris vreo carte? Preda undeva? Are doctoranzi? In rest, suntem la kilomentrul zero din nou, in epoca de maxima infamie a “Romaniei Mari”. Ce diferenta este intre “Escrocheriile lui Tismaneanu” si “Sobolanul Volodea”? Ce diferenta este intre Rares Bogdan si invitatii sai, pe de o arte, si C. V. Tudor, pe de alta? Nu ma indoiesc ca respectivii au fost urgent recompensati.

  9. Artemis spune:

    Aseara am luat o carte de pe raft. S-a dovedit a fi “Harry Potter si Talismanele Mortii”. Copiii dadusera coperta jos si cum avem editia pentru adulti, cartonata, am crezut ca e altceva. Eram insa prea obosita sa ma mai ridic din pat si speram sa ma adoarma, asa ca am inceput sa citesc … cum Voldemort si acolitii lui iau in primire Ministerul Magiei, scoala de magie si tot ce mai era de controlat, si manipuleaza masele impotriva lui Harry Potter.

    Dupa vreo pagina si ceva, in loc sa incep sa motai, am inceput sa citesc cu atentie crescuta fiindca manevrele lor mi se pareau cunoscute si nu stiam de unde. Dupa care mi-am dat seama ca seamana cu miscarile politice din Romania. La un moment dat efectiv n-am mai putut citi, atat imi pareau de familiare, fiindca ma trezeam din ce in ce mai mult. Unde dai si unde crapa …

    Nu stiu cat este de populara seria in Romania si daca nu exista cumva perceptia absolut gresita cum ca ar fi carti pentru copii. Ultima chiar nu este si cred ca cineva a citit cartea asta cu intentii aplicative … este o carte foarte inteligenta si autoarea chiar are cunostinte si opinii politice solide. Pentru cei ce citesc printre randuri, este o comoara de strategie si tactica politica si ideologica.

    Ma surprinde ca nici un analist politic nu a facut o paralela “tongue-in-cheek” pana acum, zau ca merita exercitiul.

  10. Vlad Ionescu spune:

    Rares Bogdan este adus de la Cluj de Cosmin Gusa care l-a bagat direct in liga mare (l-a facut un fel de Gadea al Realitatii TV). Apoi, imi amintesc de o emisiune in care acelasi personaj il ataca cu virulenta, in mod josnic, pe Cristian Preda care remarca cu acea ocazie fenomenul servitutilor voluntare cu ajutorul caruia putem intelege mai usor si modul in care a fost facilitata instalarea comunismul si a oricarui alt regim totalitar.

  11. DanielS spune:

    Nu stiu daca ati remarcat rapiditatea lui Ponta de a prelua comparatia (nepotrivita) a presedintelui cu pisicul. Ponta s-a inaltat singur la nivel de mita blinda care zgirie rau. E foarte incintat ca s-a ajuns in domeniul zoologic.

    Am vazut sumele pentru care sinteti banuit dumneavoastra, dar si citiva cercetatori de la IICCMER. Sint ridicole. S-au straduit mult sa gaseasca o fumigena impotriva dumneavoastra. Pina la urma au iesit cu ceva firav, caci se apropie alegerile. Orice mizerie trebuie aruncata pe piata.

    • Hannibal Lecter spune:

      1) DanielS : ” S-au straduit mult sa gaseasca o fumigena impotriva dumneavoastra.Pina la urma au iesit cu ceva firav, caci se apropie alegerile. Orice mizerie trebuie aruncata pe piata. ”

      Din cite stiu domnul Prof. Dr. Vladimir Tismaneanu (numit in continuare VT) se manifesta in spatiul public din RO in calitate de analist politic, prin textele pe care le publica pe diferite platforme (EvZ , HydePark , Contributors,etc.) . VT nu este candidat la alegerile din 9.12. Nu face parte nici din staff-ul vreunui candidat nici nu e sponsorul vreunui partid. Si atunci ,de unde legatura cu “alegerile care se apropie ” ? Este adevarat, a avut o pozitie f. critica fata de un candidat (V. Ponta) dar nu din postura de contracandidat. Inteleg, in extremis ,sa se arunce “fumigene” ,cum le numiti dvs. inspre contracandidati , dar spre comentatori ?! Chiar daca se incearca discreditarea ,cum sugerati, a fostului director stiintific IICMER , ce impact are asupra alegerilor (sau a votului pt. V. Ponta ) ? Priviti campaniile electorale din orice tara —se arunca “fumigene” , se umbla la viata privata , etc. dar numai la candidati , nu la comentatori. E adevarat , a fost cazul Politkowskaya (dar nu in ajun electoral) , a fost cazul Markow (dar nu pentru comentarii BBC) , si putem continua cu exemplele …Dvs. folositi “post hoc ergo propter hoc ” , in mod abuziv, daca imi permiteti…afra absolut nici o baza.
      Corpul de control al guvernului face zeci de controale periodice intr-un an. Uneori se gasesc abateri , uneori acestea sint anuntate procuraturii , sub forma de plingere penala. Ce treaba are asta cu alegerile ?! A fost in primavara o schimbare de echipa la IICMER –de obicei,in astfel de situatii ,se face un “inventar” profesional dar mai ales financiar , al perioadei precedente. Nu e regula, dar e frecvent. A fost o conferinta de presa a noii conduceri, prin august , in care au spus ce au gasit ( ca e veridic sau nu, nu discutam aici).A fost inspectia Corpului de Control care a intocmit plingere penala si au inaintat-o procurorilor sa decida daca are merite sau se da NUP. De multe ori plingeri penale sint facute publice de cei care le intocmesc, mai ales daca sint organe ale guvernului. Ba mai mult, cind ‘mascatii” fac descinderi, se anunta cu mare tam-tam, chiar inainte de audieri , chiar inainte de se decide a se merge la judge ori nu. Ce legatura are asta cu alegerile , daca suspectii n-au treaba cu procesul electoral ? !?

      2) Dl. prof. VT scrie : ” Guvernul face abuz in serviciu instrumentind politic chestiuni administrative ” “…publicarea in scop de campanie electorala a unui document intern al guvernului, inainte de a fi prezentat celor direct interesati, inclusiv subsemnatul, fara a astepta decizia organelor abilitate ale statului de drept, spune totul despre mizeria morala la care s-a ajuns in Romania lui Ponta si Antonescu.”

      Domnule profesor , dupa parerea mea nu e deloc abuz in serviciu , pentru simplu motiv ca aceste “chestiuni administrative” nu sint instrumentate politic. Daca dvs. credeti altfel, argumentati va rog unde vedeti instrumentare politica. Este o afirmatie grava cea pe care o faceti .Subiectul per se este important,si chiar merita dezbatut pe larg . Corpul de control face inspectii periodice in numeroase locuri , si le face nu numai in ajun electoral. Sugerati cumva ca activitatea acestor oameni, profesionisti desavarsiti, care chiar pun osul la bataie pentru a descalci itzele contabilicesti e dictata de culoarea politica a sefilor temporari ? Adica rezultatele ar fi altele cu alti sefi ?! Cum , chitantele si sumele din anul 2011 ar fi altele daca nu ati mai scrie despre presupusul plagiat al tanarului doctorand Ponta din 2003 ?!? Pai nu cumva ,tocmai dvs. care ati studiat filozofia si logica in facultate , abuzati de celebrul “post hoc …” ?

      Inteleg ca sinteti categoric cind scrieti “publicarea in scop de campanie electorala a unui document intern…” Pai nu e intern in sensul de confidential –a fost asa doar cit timp a fost in lucru. Nu e nevoie sa vi-l prezinte in prealabil –asta se face doar la ancheta procurorilor, daca acestia considera necesar a clarifica ceva. E doar un raport , domnule profesor, nu sinteti inculpat , nici cercetat penal. E doar o analiza financiara, unde corpul a gasit neconcordante. Si le face cunoscute,sub forma de comunicat de presa. De-ati sti cite comunicate de presa trimite pe an—chestia e ca pe majoritatea media nu le baga in seama
      .
      Ei, aici e chestia : de ce media a gasit ca merita a difuza acest comunicat ? Probabil, ca sa se afle in treaba si sa umple timpul la talkshow-uri. ca atata le duce mintea, in cautare de rating. In orice caz , eu personal nu vad conotatii electorale aici . Si nu vad cum un biet comunicat de presa, ca atatea altele ale acestui corp de control , va conduce pe dvs. la concluzia ca “reflecta mizeria morala a Romaniei lui Ponta si Antonescu” Adica, permiteti-mi sa spun ca, in opinia mea, dvs. politizati un simplu raport financiar .Si nu e prima oara cind chestii absolut incolore si insipide capata,in textele dvs. conotatii politice , adica politizare gratuita. C’est vrai , aujourdhui tout est politique , dar totusi …..

      Observati ca nu comentez informatiile (datele) din respectivul raport ,desi e acolo ceva unde cred ca au gresit rau inspectorii .Deh, nobody’s perfect ! Si nu le comentez pentru ca nu stiu daca datele sint cele reale —asta vor vedea procurorii . De aceea zic sa asteptam ca ei sa-si faca treaba.

      As mai vrea sa adaug cite ceva, dar ma grabesc la marea intalnire cu Red Devils !

      • Nu pot decat sa va invidiez pentru disponibilitatea echidistanta:) Ma intreb daca vedeti vreo legatura intre “fisierul” ICR-Tanase si actualul atac. Eu unul o vad. Cum o vad si in declaratiile lui Ponta despre “sinecuristii lui Basescu”. Stiti care este problema? Ca nu cred ca ma insel catusi de putin in concluzia articolului meu. Victor Ponta va ramane in istoria romaneasca drept simbolul unui timp al borfasilor.

        Oricum, imi ingadui sa va amintesc (sunt sigur ca stiati acest lucru) ca au avut loc investigatii similare in timpul premierilor Boc si Ungureanu. Concluziile au fost radical diferite. Iar cand “Realitatea” transmite o emisiune cu titlul “Escrocheriile lui Tismaneanu” (cititi mesajul domnului profesor Florea Ioncioaia pe acest forum), ma intreb daca nu vorbim de instrumentalizari abjecte. Cititorii interesati de subiect pot citi aici, pe “Contributors”, raspunsul dat de fosta conducere a IICCMER calomniilor din raportul corpului de control al plagiatorului Ponta. Sa fim seriosi, acest raport a fost anuntat pe blogurile peneliste inca de-acum doua luni. S-a asteptat momentul propice pentru lansarea pe piata a petardei. Totul pentru front, totul pentru victorie…

        • Hannibal Lecter spune:

          Va multumesc pentru raspuns. Ma mir totusi ca nu intrebati unde cred ca inspectorii au gresit rau de tot , prin ignorarea unor legi fundamentale ale fizicii clasice .Sau poate stiti …

          • Chiar nu stiu. Documentul contine atatea lucruri aiuritoare incat mi-e greu sa zabovesc asupra lor fara riscul de a ameti. Dar m-ar interesa, evident, unde credeti ca au gresit fundamental. Faptul ca ignora obligatia legala de reunire a CS o data pe an, cu majoritatea membrilor prezenti, este de-acum super-graitor. Cum se putea reuni CS fara ca acesti membri sa ajunga la Bucuresti? Faptul ca o instanta extra-stiintifica se pronunta asupra realizarilor profesionale ale IICCMER, confirmate in doua reuniuni ale CS, autoritatea stabilita legal sa coordoneze stiintific institutul, pretinzand ca ar avea acest drept de evaluare este, de asemenea, de o absurditate evidenta. De pe strapontina se pot emite multe opinii. Nu inseamna ca au alta valoare decat aceea de exclamatii fara urma de semnificatie epistemica ori legala.

            • Hannibal Lecter spune:

              1) cred ca si dvs. sinteti in eroare , atunci cind vorbiti de “…o instanta extra-stiintifica (care ) se pronunta asupra realizarilor profesionale ale IICCMER, …” Domnule profesor , dvs. nu ati vazut RAPORTUL corpului de control (il numesc CC) . Dvs. si absolut toate media outlets care si-au gasit ocupatie zilele astea in a toca subiectul (unii cu diabolica placere, care chiar m-a pus pe ginduri) ati vazut doar un comunicat (press release) publicat de Mediafax parca. Atat si nimic mai mult . E drept, provine de la CC , dar e doar un COMUNICAT DE PRESA , nu RAPORTUL intocmit de CC , nici sesizarea (material de baza plus anexe) trimis parchetului. Sa stiti ca CC nu s-a pronuntat asupra realizarilor profesionale ale IICMER , pt. ca nu are competenta sa o faca si nici mandatul nu a fost asa. Dvs. faceti confuzie cu insinuarile ,mai mult sau mai putin voalate ale “venerabilului” Zamfirescu la o conferinta de presa –dar el nu vorbea in numele CC ,fiindca nu are nici un drept .De acolo, sigur , s-a pornit o avalansa de comentarii si interpretari rauvoitoare, dar asta nu e vina CC. Cum nu e vina CC ca un comunicat de presa e luat drept “raport” original (autentic) , si muls pe toate canalele , pentru refulari si platit polite. Cred c aintelegeti diferenta,deci nu insist.

              2) Cind (si daca) veti avea acces la RAPORT si anexe ,veti vedea acolo (printre multe alte chestii si chitante) doua pozitii care se refera la deconturi facute IN NUMELE DVS.

              a) una este factura nr. 12520 , emisa pe 22 iulie 2011 de catre Starlinht Suite Hotels , si care se refera la o pretinsa cazare a dvs. in perioada 8 — 22 iulie 2011. Nu are importanta suma

              b) alta este factura nr. 453 emisa pe 25 iulie 2011 de catre RAPPS -SRP Triumf , si care se refera la o pretinsa cazare a dvs. (plus breakfast , petit dejuner, collazione,name it) in perioada 11–30 iulie 2011 .Nu are importanta suma.

              Nu sint sarcastic atunci cind scriu “pretinsa cazare” –desi deconturile va apartin (adica sint nominalizate VT), nu inseamna ca le-ati intocmit dvs. Ei, cred ca observati ca se suprapune perioada 11–22 iulie in ambele. Ambele unitati sint in Buc. deci e IMPOSIBIL , conform legilor fizicii clasice , ca ambele sa fie corecte (stiti dvs. un corp nu poa’ sa fie in doua locuri in acelasi timp). CC trebuia sa fie mai atent cind a facut raportul , de asta scriam initial ca au gresit rau de tot. —adica au aplicat fizica cuantica la viata lumeasca. Numai tahionii se misca cu viteze superioare fotonilor (adica luminii) si numai un tahion poa’ sa fie si la un hotel si la altul in mod simultan . De aia scriam ieri , ca au gresit, pen’ ca deh, nimeni nu-i perfect. Dar o sa corecteze parchetul, sint convins !

      • florian ardelean spune:

        D-le Hannibal Lecter,

        Demersul dvs sufera de o eroare grava de logica.

        Incerc sa va explic printr-un exemplu. Ce-ati zice raportul unei comisii trimise de Hitler ca sa ancheteze “crimele” facute de evrei, de ex, in Ardeal? Ce tematica de control ar fi putut sa aiba acea comisie?

        Ce tematica de control poate sa aiba o comisie trimisa de un plagiator dovedit ca sa ancheteze “abuzurile” comise de unul care-i cere demisia pt plagiatul ordinar?

        • noname spune:

          Bineinteles ca atacul asupra d-lui Tismaneanu este in mod direct si nemijlocit un atac la adresa Presedintelui care (chiar neostentativ) este de partea ARD care ….samd! Numai cine nu vrea nu vede abjectia ce musteste de sub nevinovatul raport (finalizat de doua luni si prezentat in campania electorala!) al CCR care, de altfel, nu mai avea altceva in planul de control pe anul 2012! Curios ca institutia patronata de Nea Nicu Vodcaroiu s-a trezit in luna mai 2012, DUPA caderea (miraculoasa, de altfel) a guvernului MRU! De altfel, cred ca raportul Comisiei “Tismaneanu” (si circul monstruos din Parlament de la prezentarea lui) a fost unul dintre factorii care l-au asmutit definitiv pe “Batranul Edec” impotriva lui Basescu si, cu ajutorul prietenilor sai din fostul si actualul Komintern (care foloseste KGB/FSB ca instrument) l-a determinat sa porneasca la lupta cea dreapta pentru reinstaurarea democratiei originale in viitoarea RSFR Rumunia! Restul a fost si este doar punerea in practica a “masterpisului” realizat de planificatorii de la Kremlin! Asa ca totul este politica si, din pacate, este politica fostului si viitorului ocupant din tara cu care geografia (…) ne-a condamnat la vecinatate!

      • eu****** spune:

        Domnule Lecturer,

        “Coincidentele”,”timeing”-ul si “inamicul-inamicii” imi sugereaza ca nu nimic nu este intamplator!

        Cica astea sunt bazele de la pleaca orice investigatie: prea multe potriveli…

        De ce nu au aparut si alte documente elaborate de acelasi colectiv in presa?
        Tocmai aceasta, caci asa precum spuneti se efectueaza periodic controale si se redacteaza astfel de note…

        De ce un documente redactat in urma cu 2-3 luni de zile apare public acum?
        (Am vazut fata si comportamentul lui Marius Oprea in vara asta la Libraria Kretulescu unde participa dl. VT! Era dupa mazilire…)

        De ce este fixat VT si colectivul cu care a colaborat?
        (se doreste cumva crearea ideii de “dusman al poporului”, “imperialist nerusinat”, iar in varianta Ponta “sinecuristii lui Basescu”)

        Nu mai insist pe alte detalii, dar meritati un reply…

        PS.
        Din capitolul potriveli – cand sa trimit replicata mi s-a intrerupt legatura de internet…
        Tiii sa fie, ale naibii potriveli…

  12. Grammaticus spune:

    Mi-e teama Domnule Tismaneanu ca nu despre un dolar gaurit e vorba si cam, in curind, vom vorbi de-o rubla gaurita.
    Profit de ocazie sa semnalez un o noua “inspiratie” din lucrarile altora de-a lui Victoras Doftoras. A pus se pare pe youtube un filmulet cu un catel care nu accepta mincare de la Dl. Basescu etc. ci numai de la el. Ideea asta, cu ciinele dresat pentru mesaj politic, apare in Alexandre Dumas, in “Dupa douazeci de ani” unde printul de Beaufort, inchis la Vincennes, isi dresase ciinele (Pistache parca) sa nu sara batul la numele lui Mazarin.

  13. dragos spune:

    cum trebuie facut sa intre la puscarie acest ponta pentru incercarea de lovitura de stat ? care ar fi primii pasi ?

  14. decretelul epocii de aur spune:

    E foarte bine ca mai rezistati, domnule Tismaneanu. Va admir! Dupa atatea valuri de mizerie si de ura revarsate asupra d-voastra, inca mai sperati in trezirea poporului roman la adevarurile esentiale ale vietii? Emil Cioran a fost ferm pe pozitii cand a spus ca nu se intoarce in Romania… Suntem un popor atat de primitiv incat nimeni nu ne va putea civiliza nici in trei secole de acum inainte. Cancerul comunist a fost bine instilat in fibra morala a neamului, atata cata o fi fost ea. Caci o moralitate prea deosebita nu puteau nici un Eminescu, nici un Caragiale sa o clameze cu prea mult aplomb.
    Experimentul pasoptistilor in crearea unui neam romanesc se vede ca a dus doar la aparitia acestei jalnice familii de maimute, care se crede natiune! Noi nu avem nici cea mai vaga idee despre ceea ce ar trebui sa insemne o natiune! Si ce se mai bucura barbarii de la Rasarit ca suntem asa cum suntem! Ca si cozile lor de topor!
    Ingineriile sociale sa traiasca! Si toti ipocritii, mincinosii, ipochimenii, barbarii si talharii!
    Traiasca si Omul Nou! Caci cine spune ca Omul nou al ‘iepocii de aur’ socialiste nu s-a nascut, se inseala! Priviti doar monstrii acestia ai lui Frankenstein, cu bucati de suflet cusute de-a valma si va veti convinge! Ei vor vota si-si vor vinde dreptul ‘pe un blid de linte’…
    Halal Romanie si la mai mare!

  15. Markus spune:

    Domnule profesor, aveti perfecta dreptate, va admir si va sustin. Se cade insa sa mai privim
    si in ograda noastra, a celor cu resurse (intelectuale in primul rand, materiale in al doilea rand). Ce am facut noi in ultimii 10 ani ? Am fost langa presedinte, am fost langa popor (nu populatie) ? Nu cumva ne-am ascuns (motivul fiind frica de compromitere prin afisarea in arena), nu cumva in afara de noi nu a contat nimic ? Ideal ar fi fost sa ne apropiem de ambii factori de putere, sau macar de unul, dar am stat deoparte. Admirabili oameni, care ar fi putut schimba Romania, au stat deoparte. Comunismul instaurat in Romania dupa 1945 o fi venit el pe tancuri dar a fost sustinut sincer de milioane de amarati care vedeau in el singura salvare. Pentru ca admirabila clasa intelectual-burghezo-mosiereasca statuse deoparte la modul real. Si acum avem ceea ce meritam. Macar in ultimul ceas intelectualitatea acestei tari trebuie sa se uneasca. O fi fost Partidul Aliantei Civice inspirat de Gogu Radulescu, dar era ceva, a facut ceva. De ce nu se face un partid al elitelor democratice, de ce practic doar dvs. si inca cativa mai aveti curajul sa deschideti gura ? Inca o data, cartile dvs. vor ramane in bibliotecile noastre, le citim si le vom citi cu incantare si respect, dar pentru Romania trebuie mult mai mult.

  16. Alin spune:

    Vă mărturisesc că în ceea ce-l privește pe Victor Ponta eu am o problemă: nu pot să-l iau în serios. În mod normal asculți ce spune interlocutorul,evaluezi conform propriilor concepții, elaborezi un răspuns și îl comunici. Doar că Ponta spune NIMIC. De făcut face, dar de spus minte. Ordinar.

    Mie mi se pare că V. Ponta vorbește cu scopul de a face aerul să vibreze într-un mod care să adoarmă mulțimea votătoare. Atît. Este un agent de marketing al tătucilor din PSD. Atenție, să nu ne lăsăm sugestibilitatea să se manifeste. Adevărul e că acest ponta spune NIMIC, nu are idei, are harneală. Mă gîndesc…dar nu-mi aduc aminte de un PM la fel de insipid ca Ponta. Un Prim Ministru comis-voiajor. Un comis voiajor de Prim Ministru.

  17. Alin spune:

    @Markus

    De-acord cu dumneavoastră. Dacă oamenii de treabă nu intră în politică, ei, oamenii de treabă vor fi conduși de canalii. E o chestiune de logică binară.

  18. eu****** spune:

    Domnule Tismaneanu,

    Rad, dar va asigur ca nu este rasul meu…

    ” Intarate-i drace!” – carevasazica tot DEVIL-, timp in care bucuros PSD-ul trece, ca ceilalati sunt prea ocupati sa se certe, sa negocieze, sa discute, la conducere fara nici o minima piedica in cale.

    PSD-ul foloseste intens oamenii din PNL pe care ii oboseste, vezi cazul Mircea Diaconu, Dobritoiu, Rares Bogdan, probabil Marius Oprea, si, ulterior, ii arunca la gunoi. Nu acelasi lucru se intampla cu apropiatii lor: Stan, celebrul puscarias, Voicu, si lista este deschisa…

    Cineva spunea ca sunt folositi oameni experimentati in aceasta campanie…

    Personal nu cred, ci doar ca in RO oamenii sunt neexperimentati si creduli, masa de manevra.

    Mai cred ca oamenii inca nu accepta sa castige mai putin, pentru o cauza pentru care merita sa lupti, ca sa castige razboiul cel mare.

    “Capul plecat, sabia nu-l taie!”, dar imi exprim convingerea ca aceasta lucrare se va intampla, cum de altfel exista cateva exemple citate anterior si evident experienta verii…

    Oare se invata asa de greu istoria recenta?

    Cum se face ca vechi structuri sunt atat de active si restul asista pasiv la jocurile murdare ce se desfasoara sub ochii lor?

    Crede oare cineva ca PSD-ul va tolera cea mai mica urma de opozitie din interior sau din afara lui?

    Sincer ma asteptam la proteste nesfarsite legate de plagiatul domnului Ponta si al altora din gasca sa, dar aud numai tacanit de taste si zgomotul linistii…

    • zapp spune:

      “Pe “Realitatea TV”, dl Rares Bogdan, el insusi candidat liberal, daca nu ma insel (sa fie aceeasi persoana cu jurnalistul clujean care ma primea candva cu bratele deschise, facea chiar un interviu cu mine in “Ziua de Cluj”, amicul amicului meu de-odinioara Octavian Hoandra?)”

      Domnule Tismaneanu,

      sunteti cea mai competenta persoana din Romania in studiul comunismului (o opinie pur tehnica).
      Surprinzator este altceva, in paragraful de mai sus dvs. aproape ca va tanguiti ca cele doua persoane -nu mai sunt cele de odinioara.. ma tem ca nici atunci nu au fost ceea ce ati sperat (poate ca sunt.Unul este absolvent intamplator de stiinte politice(adintrarea la st politice in primul an s-a facut prin cei care nu au intrat la istorie) , iar altul este strans legat de un mod de a face presa (nationala si apoi locala) stiluk rosca stanescu. presa a relatat de multe ori , metoda brevetata santaj vs publicitate. Stit care a fost motivul pentru care uoireanu9seful liberalilor de la cluj) l=a respins pe bogdan ca , candidat ?! este simplu, se leaga de tot de bani.

      Sa nu o mai lungesc, “investitia” dvs a fost prost plasata. Sunt convins ca, si acest exemplu va va fi obiect de studiu si ca ne veti prezenta si mecanismele sociologice care perpetueaza ” valorile comunismului”. si la tinerle generatii

      • Of, daca ati sti ce lista ar trebui sa fac cu diverse deziluzii. O spun mereu: “No good deed goes unpunished”. Un amic imi spunea la un moment dat: “Cand o sa ramai in pana de subiecte pentru noi carti, poti publica un volum cu titlul Scrisori de recomandare, ar fi un bestseller”. Just kidding. Prefer sa pacatuiesc prin naivitate decat prin hiper-suspiciune :)

      • Hannibal Lecter spune:

        Posibil sa aveti dreptate cu exemplele concrete pe care le discutati —nu cunosc persoanele, nu ma misc in sfera stiintelor social-politice-istorice. Dar in principiu , imi dati voie sa spun ca va inselati . Scrieti despre o “investitie” ca si cum ati vorbi de capital.

        In primul rind , cind facem investitii in oameni, o facem mai intai de toate din respect pentru noi insine. Nu trebuie sa urmarim vreun profit (moral,logistic , etc.) . valabil si in educatia ce o dam propriilor copii , si in atitudine amentor-calfa,etc.

        In al doilea rind , cred ca trebuie sa recunoastem dreptul fostilor invatacei (protejati) de a avea, uneori, opinii opuse alor noastre. Bravo lor, inseamna ca am reusit sa-i facem sa gindeasca independent , cu capetele lor.

        Cele de mai sus sint scrise in general (fara referire la cele 2 cazuri). Dvs. inteleg ca promovati un soi de loialitate neconditionata , de genul institutional loyalty (o abordare gresita,cred eu).. Si atunci , de ce ii admiram pe whistleblowers ?!?

        @ dl. prof. Tismaneanu . Naivitatea nu e un pacat —uneori e paguboasa, contraproductiva, dar pacat nu e. Pentru un dascal , precum sinteti dvs., e o calitate . Poate e pacat in the bussiness world, dar existenta dvs. nu e acolo.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)