A trecut un sfert de veac de la caderea Zidului Rusinii, acea hidoasa constructie menita sa separe doua lumi: cea a opresiunii totalitare si cea a democratiei liberale. Imi scrie un bun prieten: „Sunt zile efervescente in Europa, deși in sensuri total diferite. In Berlin, de pilda, aceasta salbă de baloane luminiscente care vorbește despre puterea rememorarii. In Romania, daca am fi priviti de undeva de sus, salbe de manifestanţi incandescenţi care, tot la aniversarea de 25 de ani, iși clamează incă dreptul sacru al votului. Diferenţe enorme si pilduitoare… și tristeţea aferentă constatării…” Cum sa nu impărtășești aceste amare sentimente cand vezi cum guvernanţii de la București calcă in picioare, cu o iresponsabilă insolenţă, egală cu a unor Honecker si Ceaușescu, libertăţile fundamentale cucerite graţie revoluţiilor din acel annus mirabilis 1989, cum l-a numit Ioan Paul al II-lea?
LICHTGRENZE from Fall of the Wall 25 on Vimeo.
Revoluţiile din 1989 au avut loc in numele drepturilor omului. Să nu se mire Victor Ponta dacă, batjocorind aceste drepturi si continuind să se se joace cu focul, asemeni lui Viktor Ianukovici in Ucraina, va stârni o noua revoluţie. Revoluțiile din 1989 au validat faimoasa definiție dată de Lenin momentului revoluționar: cei din vârf nu mai pot conduce conform vechilor practici, iar cei de jos nu mai pot accepta astfel de practici. Mă intreb dacă Victor Ponta cunoaste această analiză. I-ar putea explica Ion Iliescu despre ce este vorba.
Prăbușirea comunismului în Europa de Est a accelerat procesul de dezintegrare a Uniunii Sovietice, fiind un catalizator pentru mișcările patriotice din țările baltice și Ucraina, inaugurând o nouă organizare mondială, necondiționată de diviziunile Războiului Rece, de bipolarism. Așa cum de foarte multe ori a afirmat Ken Jowitt, s-au creat condițiile pentru o situație nouă, extrem de periculoasă, în care lipseau normele internaționale de până atunci, iar comportamentul actorilor implicați nu putea fi anticipat. Existau astfel premisele unui haos global. Acest diagnostic nu exprimă sub nicio formă vreun regret pentru lumea de dinainte de 1989. El avea doar rolul de a atrage atenția asupra faptului că revoluțiile din 1989 și ‘extincția leninistă’ au generat o realitate complet nouă. Mai mult decât atât, contextul radical diferit a impus o re-evaluare a principalelor concepte care au dominat dezbaterile intelectuale în secolul XX: liberalism, naționalism, societate civilă, socialism și, de ce nu, însăși viziunea noastră asupra libertății la sfârșitul uneia dintre cele mai violente etape din istoria omenirii.
Așa cum am menționat intr-un articol anterior, întrebarea fundamentală este: Au fost evenimentele din 1989 cu adevărat revoluții? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci rămâne să analizăm diferența dintre acestea și momente istorice similare (ex. Revoluția franceză din 1789 sau cea din Ungaria, din 1956). Dacă el este negativ, consider întemeiat să ridicăm o altă problemă: Ce au fost ele? Simple fantasme, rezultatul intrigilor oculte ale unor birocrații în criză care au fascinat întreaga lume dar nu au schimbat în mod fundamental “regulile jocului”? Ultima formulare este esențială pentru a înțelege semnificația a ceea ce s-a întâmplat în 1989. Acordând atenție modului în care s-au schimbat “regulile jocului” avem posibilitatea de a aprecia cu adevărat consecințele și moștenirile anului 1989.
Consider că transformarile din principalele țări din Europa Centrală (mai ales) și de Est au fost revoluții politice care au provocat decisiv și ireversibil schimbarea regimurilor din regiune. În locul unor sisteme autocratice, dominate de partidul unic, revoluțiile au creat entități politice pluraliste. Au permis foștilor subiecți ai despotismelor ideologice (membri ai unor societăți închise) să-și recapete drepturile civice și naturale, și să se implice în construirea unor societăți deschise. În locul unor economii planificate, toate aceste societăți au adoptat economii de piață. Pe parcusul acestui proces de a răspunde la trei provocări fundamentale (crearea unui pluralism politic, a unei economii de piață și a unei sfere publice), unele țări au avut mai mult succes decât altele. Dar este indiscutabil faptul că în toate țările Blocului sovietic, ceea ce înainte era un sistem monolitic a fost înlocuit de unul dominat de diversitate cultural-politică (vezi Claus Offe, Varieties of Transition: The East European and East German Experience, Cambridge, MA: MIT Press, 1997, pp. 29-105). Chiar dacă nici astăzi nu putem afirma cu certitudine că toate aceste țări au devenit democrații liberale funcționale, este totuși crucial să subliniem că, în toate aceste cazuri, leninismul bazat pe uniformitate ideologică, represiune, dictatură asupra nevoilor umane și încălcarea drepturilor omului, a dispărut.
Un alt factor care trebuie adus în discuție este impactul extinderii NATO și al aderării la UE asupra procesului de democratizare. Așa cum afirma Václav Havel: “Am considerat că extinderea către Est va garanta ireversibilitatea noii situații în țările din regiune și a păcii în Europa. Nu erau greu de imaginat hoardele de populiști, demagogi, naționaliști și postcomuniști folosindu-se de fiecare zi de întârziere a acestui proces pentru a perora isteric despre necesitatea unui drum propriu în condițiile în care Vestul arogant, consumerist și egoist refuza să ne recunoască și să ne accepte” (vezi Václav Havel, To the Castle and Back, p. 296). Nu trebuie uitat totodată semnalul de alarmă tras de același Ken Jowitt în 1992. El afirma atunci că singura modalitate ca Europa de Est să nu ajungă să fie dominată de colonei, mici despoți, sau clerici era să fie adoptată de sora ei mai bogată, Europa de Vest, adică U.E. Scenariul de coșmar imaginat de Jowitt s-a dovedit eronat, dar datorită exact contra-predicției sale – implicarea comunității europene în revirimentul democratic al țărilor din Europa Centrală. Însă Jowitt a anticipat recent o nouă capcană în condițiile actuale: pericolul transformării fostelor state membre ale Tratatului de la Varșovia într-un ghetou al Europei unite (Kenneth Jowitt, “Stalinist Revolutionary Breakthroughs in Eastern Europe” în Vladimir Tismaneanu (ed.), Stalinism Revisited: The Establishment of Communist Regimes in Eastern Europe, Budapest; CEU Press, 2009).
Analiza revoluțiilor din 1989 implică inevitabil și dilema evidentului eșec al științelor sociale de a anticipa dispariția leninismului ca sistem mondial. Nu trebuie însă să generalizăm această culpă. Unii autori, precum Robert C. Tucker, Ken Jowitt, Leszek Kołakowski, John Keane, Andrew Arato, Steven Lukes, discutaseră falimentul moral și cultural al regimurilor de tip sovietic, anticipând amurgul carismei și al etosului mobilizator al dogmei oficiale. Drumul către 1989-1991 a fost pregătit de aportul mai puțin vizibil, de multe ori marginal, dar nu mai puțin esențial pe termen lung, al ceea ce noi numim astăzi societatea civilă (Solidaritatea în Polonia, Carta 77 în Cehoslovacia, mișcările neoficiale de pace, ecologice, pentru drepturile omului din RDG, Opoziția Democratică în Ungaria). În consecință, evaluarea ruinelor leninismului impune refuzul oricărei abordări monistice, unidimensionale. Cu alte cuvinte, nu există un singur factor care poate explica această prăbușire. Criza economică, precum și cea politică, culturală și socială, s-au combinat făcând ca aceste regimuri să devină perimate.
Trebuie însă să nu uităm că sistemele în cauză nu erau doar „simple” autocrații; ele își fundamentau pretențiile de legitimitate pe „Sfânta Scriptură” a marxism-leninismului. Odată ce această aură ideologică s-a risipit, întregul edificiu a început să se clatine (vezi Ernest Gellner, Conditions of Liberty: Civil Society and Its Rivals, New York: Allen Lane/The Penguin Press, 1994). Ele erau, pentru a folosi excelenta formulare a lui Daniel Chirot, “tiranii ale certitudinii”; diluarea graduală a angajamentului ideologic al elitelor conducătoare, cei care odinioară formau o adevărată sectă mesianică, a accelerat procesul de dezintegrare din interior a regimurilor leniniste (vezi si Raymond Taras, (ed.), The Road to Disillusion: From Critical Marxism to Postcommunism in Eastern Europe, Armonk/NY; M. E. Sharpe, 1992).
Partidele comuniste nu au ajuns la putere folosindu-se de proceduri rațional-legale. Nu au preluat puterea prin intermediul unor alegeri libere. Ele își bazau legitimitatea de mucava pe pretenția teleologică potrivit căreia reprezentau avangarda clasei muncitoare și, implicit, erau agenții emancipării universale a omenirii (vezi Giuseppe Di Palma, “Legitimation from the Top to Civil Society: Politico-Cultural Change in Eastern Europe,” World Politics, Vol. 44, No. 1, October 1991, pp. 49-80. În același număr, vezi Timur Kuran, “Now out of Never: The Element of Surprise in the East European of 1989,” pp. 7-48.
Odată ce ideologia a încetat să-și mai exercite atracția iar elitele partidelor, progeniturile și beneficiarii nomenclaturii și-au pierdut încrederea în promisiunile utopice ale marximsului, fortăreața leninistă a fost sortită capitulării. Acesta a fost rolul jucat de ceea ce specialiștii au numit efectul Gorbaciov (vezi Karen Dawisha, Eastern Europe, Gorbachev, and Reform: The Great Challenge, Cambridge and New York: Cambridge University Press, 1990; și Archie Brown, The Gorbachev Factor, Oxford: Oxford University Press, 1997). Climatul internațional creat în urma undelor de șoc provocate de politicile de glasnost și perestroika inițiate de Mihail Gorbaciov după alegerea sa în funcția de Secretar General al P.C.U.S. în 1985 a permis un nivel, nemaiîntâlnit până atunci, de disidență fățișă și de mobilizare politică în Europa Centrală și de Est. La începutul anilor 1990, Rita Klímová, fosta purtătoare de cuvânt a Cartei 77 și primul ambasador al Cehoslovaciei în S.U.A. după prăbușirea comunismului, mi-a confirmat, pe parcursul mai multor discuții, că noua concepție a lui Gorbaciov asupra relațiilor internaționale a fost percepută de Cartiști drept condiția necesară, dar nu și suficientă, a schimbării fundamentale care a avut loc în Europa Centrală. Acesta a fost drumul care a dus la sfârșitul Războiului Rece, unul care a implicat nu doar cancelariile diplomatice, ci și pe cetățenii convinși că vechea ordine mondială era sortită pieirii.
La ora actuala, cetăţenii din Europa de Est si Centrală inţeleg că lupta nu s-a incheiat si că trebuie rezistat noului val de autoritarism populist. După deceniile de democratizare, asistăm acum la eforturile de de-democratizare de tip Viktor Orban si Victor Ponta. Depinde de de noi ca aceste dictaturi putiniste in statu nascendi să nu triumfe.
Versiune lărgită a articolului transmis la Radio Europa Liberă:
http://www.europalibera.org/content/blog/26675884.html
Textul poate fi ascultat, in lectura autorului, aici:
http://www.europalibera.org/audio/26675911.html
*
Prietenul meu Sever Voinescu are dreptate cand scrie ca „dictatorii sînt, în general, produsul propriilor popoare”. In egala masura, ma grabesc sa adaug, si revolutiile democratice sunt produsul propriilor popoare. Intre acestea, revolutiile electorale care ii pot inlatura pe dictatori (vezi alegerile din Polonia din iunie 1989 ori referendumul anti-Pinochet din Chile) si, adeseori, ii pot impiedica pe aspirantii la tiranie sa-si puna in practica planurile liberticide. Acesta imi pare a fi cazul Romaniei acestor zile.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
E si la noi ca si in Ucraina si ca, probabil si in alte tari din apropierea blocului Sovietic o lupta la varf intre conducatorii cu aspiratii occidentale si cei cu aspiratii rasaritene. Vocile aparute cu scindarea Ardealului nu cred ca sunt intamplatoare … La noi va fi Vestul separatist ? Sa speram ca nu si ca romanii vor gasi totusi o cale pasnica spre intelegere …
Recomand articolul profesorului Dumitru Sandu:
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/doua-romanii-%c8%99i-o-diaspora/
Bunà ziua Domnule Profesor,
Và urmàresc cu mult interes lucràrile publicate si admir nivelul teoretic de înaltà tinutà academicà. Solutiile propuse sunt teoretice, de lugà durata (2-3 generatii) si aproape cà nu iau în calcul implicarea directà a factorilor externi -în conditiile în care viata politicà (si socialà) este influientatà în mod dominant de marele vecin de la ràsàrit care refuzà evidenta -si se bate cu toate mijloacele pentru mentinerea statuquo-ului -de dinainte de decembrie 1989 – adicà mentinea dependentei fatà de marele vecin .
Se evità pe cât posibil punerea în evidentà a faptului cà înainte de 1989 TOATE structurile de putere ale statului erau infestate cu ”competente” formate si ”protejate” de marele vecin (exemplu în Romania – Siviu Brucan , Alexandru Bârlàdeanu , Ion Iliescu …). Dupà 1989 acestia au actionat conform exigenteleor ”stapânului” lor bucurându-se practic de impunitate si exonerarea de orice ràspundere pentru ”ispràvile” anterioare si ulterioare (a se vedea numai cele 2 ”mineriade”…). Aceasta le-a dat curaj si fortà pentru a continua activitatea de timorare si ”formare” a viitorilor alegàtori. În plus au luat în posesie deplinà întregul patrimoniu controlat anterior de partidul comunist român si anexele sale (sindicatele, UTC-ul, etc.) si dupà cum se stie pentru a avea succes, banii sunt esentiali în orice activitate de tip social politic…
Din studiul istoriei rezultà cà practic existà o mare asemànare intre nazism si comunismul de tip stalinist-sovietic (nazismul rosu) instalat la putere în România dupà 1947.
Situatia din tàrile Est-Europene dupà 1989 este foarte asemànatoare -din punct de vedere social politic cu restul Europei aflat sub ocupatia Germaniei lui Hitler imediat dupà încheierea celui de-al II- lea Ràzboi Mondial. Reasezarea vietii social politice a Europei de Vest în normalitate a putut fi fàcutà NUMAI DUPA DENAZIFICAREA întregii structuri social-politice si îndepàrtarea din viata publicà a tuturor colaborationistilor (chiar si asa se mai descoperà si acum cà unele personalitàri ale EUROPEI DE VEST deja dispàrute, au fost colaborationisti…).
Aceleasi màsuri de asanare a vietii social-politice de ”virusii comunisti de tip stalinist/sovietic (nazismul-rosu) ” ar fi trebuit aplicatà (si ar trebui aplicatà) si în aceste tàri si s-ar impune un un proces al comunismului asemànàtor cu cel al nazismului .Despre crimele comunismului de tip stalinist/sovietic-”nazismul rosu” si condamnarea lor cu fermitate, aproape cà nu se aminteste. Volumul ” Cartea neagră a comunismului: Crime, teroare, represiune” editatà de Stéphane Courtois. – trece aproape neobservatà (si multi din autorii sau initiatorii acestor crime mai sun încà în viatà si activi pe scena social-politicà) în timp ce se fac tot soiul de analize si ipoteze de dezvoltarea viitoare . Din punct de vedere personal -cred cà viata social- politicà a statelor din Europa de Est aflate sub ”quasi-ocupatie sovieticà ” din 1945 – 1989 este si va fi continuu viciatà de ”virusii comunisti de tip stalinist/sovietic (nazismul-rosu) ” mai ales în România . Asa se explicà -practic – apatia unei mari pàrti a electoratului -aflat sub ”teroarea materialà si publicitarà” a ”virusului comunisti de tip stalinist/sovietic (nazismul-rosu)” care à îmbràcat haina ”social-democratà” numai pentru a avea libertate de actiune. ¨În rest nu e capabil sà respecte nici màcar propriile legi . Cred cà asa trebuie începutà revenirea la normalitate, în caz contrar procesul fa fi de foarte lugà duratà si vom asista la ”zvârcoliri” (unle din ele se petrec chiar acum sub ochii nostrii-UCRAINA, REPUBLICA MOLDOVA…) social-politice generatoare ma mari pierderi umane si materiale.
Domnule profesor, eu unul personal consider ca puterea si banii sunt niste droguri. Cu totii suntem tentati de ele, unii dintre noi nu ajungem (din diverse motive) niciodata la ele dar unii chiar ajung. Iar cand ajung, acestia din urma se impart in doua grupuri: unul minoritar in care masura (modestia cultivata as spune) primeaza si altul majoritar in care efectul este in bucla pozitiva, exact ca la narcomani.
La Putin si Orban se observa exact aceasta trasatura morbida a excesului de putere. Vraja banilor si a puterii este pentru multi irezistibila.
Modestia cultivata de care aminteam mai sus este fie prin vointa proprie, fie data de cei din jur care prin mecanisme specifice (fie bazate pe constiinta fie pe propria lor concurenta pentru putere) le tempereaza avantul. Problema apare insa in momentul in care acestia insa esueaza in mecanismul lor de temperare constituind un grup partener motivat de avansul liderului prin propria lor avansare. In aceasta situatie insa exista un alt mecanism de urgenta: poporul prin votul sau.
Din pacate insa si acest mecanism (poporul prin vointa sa) trebuie educat sa recunoasca aceste derapaje si sa le stopeze. In democratiile tinere din Europa de Est aceste mecanisme functioneaza deficitar. Un popor in majoritate needucat civic nu are cum se recunoasca si deci nu va frana derapajul liderilor sai.
Se constituie furtuna perfecta: un popor ajunge sa sprijine de fapt exact acele elemente care il tin intr-o stare economica precara si la un nivel de dezvoltare cat mai scazut. Exista insa un prag de toleranta dar acest prag este atins doar in anumite conditii, in special economice. Este pragul „nu se mai poate” si care degenereaza rapid in violenta menita sa rastoarne un regim.
Problema este cu ce inlocuim un regim? In spatele oricarui regim exista esaloanele 2 si 3 care sunt antrenate si stiu ce sfori trebuie trase (informatii) pentru recapatarea puterii. Aceste esaloane sunt la putere acum la 25 de ani dupa inlaturarea esalonului 1, cu mici exceptii. Uitati-va la clasa politica: este formata din cei antrenati de cei care au facut la televiziune revolutia. Sunt rudele securistilor de atunci, copiii lor, finii lor, etc.
Medicamentul este doar unul singur: cultura si educatia. Ele insa se fac doar daca exista vointa dar nu de sus ci de jos: omul trebuie sa vrea sa iasa din starea in care este, sa nu mai accepte mocirla. Pana una-alta insa Romania, Ungaria si Rusia nu au acest nivel de cultura civica. El se va forma in decursul a catorva secole de tranzitie catre democratie.
@Dr. Fly
Doar ca in acest caz pragul de care vorbiti nu este unul economic ci civic. Oamenii au iesit masiv pentru ca nu s-a respectat dreptul la vot, pentru impostura, minciuna. Cei care o duc rau, din contra, au votat masiv cu Ponta si in consecinta nici nu au iesit sa protesteze. Micile jonglerii si machiavelacuri ale lui Ponta intra in spectrul de comportament normal pentru cei care l-au votat.
Momentul poate fi speculat la fix si vad ca se fac toate eforturile, constiente sau nu, pentru adancirea disesnsiunilor: demisii, lipsa de actiune cu privire la sectii de votare ( chestiuni aparent simple si banale ) plus reactii vehemente care mai mult toarna gaz pe foc. Avand in vedere curentele separatiste din Europa si starea de tensiune regionala a tarilor din blocul comunist accentuate pe fondul crizei economice si de tensiunile NATO-Rusia marii actori ar putea avea tendinta reflexa de a-si baga coada. De ce ? Dezbina si condu … Lipsiti de suveranitate, integrati intr-un spatiu multicultural promovat fortat, adica CE, urmeaza sa capituleze curentului globalist si unei arhitecturi statale globale in care individul nu va avea niciun drept …
@Vlad – istoria ne învață exact opusul, drepturile individului sunt mai degrabă respectate în structurile statale mari, decât în cele mici. E foarte ușor să faci dintr-un stat mic o autarhie sau o autocrație, dar cu un stat mare e mai complicat. Adică un stat mare ajunge efectiv să nu funcționeze, se dezmembrează, dacă nu asigură un minim de libertate individului.
Dacă vreți să vedeți un spațiu multicultural autentic, veniți în UK. Faptul că românii nu sunt pregățiți pentru așa ceva ține de înapoierea lor, nu de realitățile lumii moderne. Însă chiar și românii ajung să-și găsească dreptatea la Strasbourg, tocmai pentru că o structură (quasi)statală mai mare se bazează obligatoriu pe mai multe drepturi și libertăți.
Este uimitor că la un sfert de veac de la revoluţie, după imensa cantitate de documente care este disponibilă cu privire la aceasta, încă se mai pune problema „Au fost evenimentele din 1989 cu adevărat revoluții?”.
Această problemă se pune numai în România, în restul ţărilor est-europene toţi istoricii serioşi acceptă calificativul de „revoluţie”, fie ea şi „de catifea”.
În Ungaria, de pildă, Victor Orban ţine discursuri în care laudă poporul maghiar cum a izbutit să scuture jugul comunist, de unul singur şi fără vreun ajutor din afară: http://wp.me/pjejF-48p
România este singura ţară din estul Europei în care s-a vărsat sînge în 1989 şi totodată singura ţară în care autenticitatea evenimentelor e pusă la îndoială, se răspîndesc scenarii despre intervenţia străină (tocmai aici, SINGURA dintre acele ţări care NU AVEA trupe străine pe teritoriul naţional) şi despre nomenclaturişti care complotau de zor, pentru-al nostru drag popor. Doar în România e la modă în cercuri telectuale, chiar necomuniste, să se numească evenimentele „mascaradă”, „farsă”, „minciună mare cît secolul”.
De fapt a existat „o minciună mare cît secolul” cu privire la revoluţia română, prin atribuirea acesteia unor persoane din fosta nomenclatură comunistă.
Octavian Paler scria în ianuarie 1990: “Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi”
http://wp.me/pjejF-3Qi
Similar afirma şi Proclamaţia de la Timişoara: „A fost o revoluție făcută de popor și numai de el, fără amestecul activiștilor și securiștilor. A fost o revoluție autentică și nu o lovitură de stat”
http://societateatimisoara.ro/index.php?page=PROCLAM&subpage=TEXT
După 25 de ani citim pe contributors aberaţiile Tatianei Niculescu Bran conform cărora Ion Iliescu este cel care l-a îndepărtat de la putere pe Nicolae Ceauşescu.
http://www.contributors.ro/vot-2014/moda-scrisorilor-scrisoare-catre-ion-iliescu/
În 1990, cînd oamenii aveau memoria proaspătă, nici măcar conducătorii FSN nu îndrăzneau să susţină asemenea minciuni gogonate: http://wp.me/pjejF-1GP
Dar a trecut un sfert de veac, oamenii au mai uitat, campania de falsificare a istoriei revoluţiei despre care vorbeam încă din 1990 ( http://wp.me/pjejF-1ao ) a lucrat cu turaţie maximă. Octavian Paler a murit, a murit şi George Şerban care scrisese Proclamaţia de la Timişoara, iar istoria anului 1989 o scriu acum în principal Grigore Cartianu şi Alex Mihai Stoenescu, în secundar persoane de felul Tatianei Niculescu Bran.
domnule mioc,va respect opinia desi nu o impartasesc,va respect sentimentele,dar incercati sa vedeti dincolo de orizontul imediat.
io nu sint participant de rivolutie,doar m am aflat si io pe acolo
5 iunie ziua in care lumea a inceput sa se asiatizeze si democratia si statul de drept au inceput sa fie demontate in lume si dupa care toate guvernele si economiile tarilor avansate s-au supus Chinei este anterioara caderii zidului berlinului si are mai mare importanta decit acest eveniment.
Am ascultat discursul accesand fisierul audio. Anumite inflexiuni ale vocii atunci cand cititi mi-au adus aminte de vremurile cand ascultam Europa Libera in anii ’70-’80.
Revenind la actualitatea romaneasca (pun intended), constat o relativa indiferenta fata de declaratia plagiatorului referitoare la „lipsa cu desavarsire” a gazelor de sist in Romania in ciuda faptului ca Chevron nu a finalizat analizele si mai are de forat in alte parti obtinand chiar de curand o noua autorizatir de foraj. Este limpede o declaratie din ratiuni electorale dar cred ca e mai mult decat atat. Nu e prima oara cand plagiatorul Ponta ataca Chevron, un subiect drag pt. Putin ce nu accepta sub nici o forma independenta energetica a fostilor vasali si a Europei in general.
„Maestrul” Ion Cristoiu continua seria de editoriale de denuntare a conspiratiei interne si mondiale pusa la cale de ACL&Iohannis cu ajutorul DNA si SIE. Ponta spune de fapt acelasi lucru. Asa „maestru” precum Cristoiu mai zic si eu. Spera probabil ca va reinfiinta Viata Studenteasca ca tot repeta el ca e comunist in convingeri. .
Dle Johannis mergi maine la Realtatea TV. Si succes!
„În locul unor sisteme autocratice, dominate de partidul unic, revoluțiile au creat entități politice pluraliste… este indiscutabil faptul că în toate țările Blocului sovietic, ceea ce înainte era un sistem monolitic a fost înlocuit de unul dominat de diversitate cultural-politică”
Nu stiu in alte tari (estice) cum stau lucrurile (?) dar la noi o caracteristica extrem de nociva a sistemelor mono-partid a renascut in mod pervers in anii democratiei pluraliste. Partidul unic, stim bine se suprapunea cu administratia. De la Ceausescu in jos toti directorii, ofiterii, etc aveau si functii in PCR. Azi, desi avem mai multe partide, asistam la o politizare totala de sus pana jos, la o inregimentare politica facuta prin santaj in toate domeniile controlabile. Iar in judetze sau orase exista o aparenta pluralitate dar practic un mic dictator taia si spanzura.
In acest secol toate partidele majore din Romania si-au dezvoltat structuri ample atunci cand au avut puterea. Si-au instalat cadrele in functii si si-au servit clientela economica. PSD a desavrasit arta de a fi partid stat intr-o societate libera pluralista, in timpul regimului Iliescu II-Nastase, in cardasie cu PNL in formula USL, iar astazi cu Ponta la varf si sub bagheta lui Dragnea care tocmai s-a intarit cu sute de primari.
Justitia independenta nu poate fi salvarea, masinaria de partid se extinde legal (racolarea de primari s-a facut printr-o ordonanta de urgenta!). Daca nu prindem un moment politic favorabil in care sa corectam niste aberatii legislative si apara legi impotriva acestei politizari masive, a nepotismului si in favoarea unei transparente reale a contractelor economice, ramanem in acelasi noroi negru, mono-color chiar daca aparent avem partide de toate culorile. „Mexicanizarea” despre care ati scris ca am ratat-o ramane un pericol foarte real.
Stimate Domnule Tismaneanu,
Tot ce scrieti e adevarat, si extreme de interesant.
Dar…
Cat erau toti sub cizma ruseasca, stateau linistiti.
Acum, ca au scapat, se omoara unii pe altii.
(O varianta mai mica, dar la fel de adevarata: ce-a patit Iugoslavia dupa moartea dictatorului Tito).
Comunismul a fost inuman; dar el a putut sa apara numai datorita slabiciunii Occidentului si a idealurilor sale.
Acum, in locul comunismului, apar alte pericole, la fel de acute: islamismul, tendinta putinista de a restaura imperiul tarist, conflictul chino-japonez…
Slabiciunea idealurilor occidentale nu e o chestiune teoretica; ea de manifesta practice, prin scaderea natalitatii, ceea ce duce la schimbarea componentei demografice (prin imigrare masiva din tarile lumii a treia). Nu e vorba, din partea mea, de rasism: fiecare sa locuiasca unde vrea si sa lucreze unde gaseste. Dar, lipsind aportul demographic local, se ajunge la un fel de situatie wellsiana, in care „autohtonii” sunt fini si neajutorati, iar puterea fizica se afla in mana saracilor imigranti.
Pericolele care ameninta azi omenirea nu sunt teoretice, ci practice; la fel, Solutia lor (daca exista asa ceve) nu e teoretica, dar nici violenta. Numai afirmarea pe teren, faptic, a valorilor Occidentului il poate salva.
Eu de-abia astept sa fure Ponta, Dragnea & co alegerile. Daca nu iesim in strada sa le fringem gitul, inseamna ca sintem imbecili.
De ce e bine sa mearga Johnnis azi la Realitatea odata cu Ponta? Ca sa-l infrunte dar de aceasta maniera:
Cred ca dl Johannis ar trebui sa vina la emisiunea la care participa si Victor Ponta. Inteleg faptul ca este foarte greu sa vorbesti cu cineva care a condus o asemenea campanie ticaloasa si mincinoasa ce frizeaza evident codul penal si ar trebui pedespsita ca atare, dar daca dl Ponta si-a permis sa sfideze electoratul care nu-l va vota pe el in turul 1 desi acesta se stia ca va fi majoritar si a fost majoritar, spunand ca prefera sa stea la Tv si sa manance popcorn, nu cred ca desi cu mult mai multa acoperire omeneasca dl Jiohannis ar putea sa refuze discutia cu un asemenea Ponta pe un teren care a fost si este o oficna a unor asemenea insulte cum sunt Intactul(antene si etc) sau Ghitza(Romania TV). Intr-o tara moderna un asemenea candidat care a sfidat electoratul cu popcorn lua poate doar cateva mii de voturi, dar romanii din pacate neavand educatie intru adevarata democratie, nu sanctioneaza asa ceva . Asadar dl Johannis din respect pentru milioanele de votanti ai lui Ponta e corect si bine sa vina la un post precum Realitatea(B1 sau Digi sau TVR) odata cu Ponta, dar sa-i spuna acestuia verde in fata ca doar pentru electoratul sau accepta emisiunea asa cum dupa ce va castiga alegerile ca Presedinte va fi obligat si va respecta o majoritate care l-a desemnat si-l mentine ca PM si ca deci va colabora institutional si transparent cu acesta.Sa motiveze aceasta pozitie in clar fara jena prezentand toate ineptiile si insultele raspandite de psd sub bagheta si raspunderea neindoelnica a lui Ponta. Apoi sa nu se angajeze in dispute cu Ponta si de exemplu daca Ponta spune ca mareste pensiile cu 5% , el sa spuna glumind ca de ce nu si cu 10% ca doar si hartia si discursul mediatic se pare ca suporta orice, dar ca el, Johannis, nu vorbeste fara acoperire si apoi sa spuna ce are el de spus si asa mai departe dna Zeicescu. Eu voi face tot posibilul azi ca sa determin ca dl Johannis sa acceppte ce spun si sa vina . Mult succes si iertati greselile de scriere dar timpul nu mai are deloc rabdare cu noi.