Home » Politica & Doctrine » Citesti:

Victor Ponta- trei ani de USL

Ioan Stanomir aprilie 28, 2015 Politica & Doctrine
17 comentarii 2,015 Vizualizari

Înnobilat de mantia de om de stat pe care a îmbrăcat-o în epoca de colaborare instituţională cu Preşedintele Iohannis, Victor Ponta a celebrat, cu fastul retoric indecent deja familiar al domniei sale, trei ani de la fondarea regimului său.Moţiunea de cenzură care a dus la căderea cabinetului Ungureanu, moţiune ale cărei voturi au fost procurate de profesioniştii etermi ai interesului naţional, înseamnă, în această lectură înnaripată, intrarea în noua eră de prosperitate şi de justiţie a României. Spre a relua sloganul ce a animat USL, dreptatea se cere înfăptuită până la capăt.

Incontestabil, Victor Ponta are dreptate. Epoca de după aprilie 2012 a fost una radical diferită, definită de un dozaj bine gândit de demagogie, agresivitate instituţională şi populism economic. Controlul mediatic, asaltul împotriva instituţiilor, capacitatea de a cumpăra şi de a intimida sunt tot atâtea elemente de strategie pe care Victor Ponta şi USL le-au perfecţionat. Inteligenţa politică a travestirii PSD cu ajtorul unei alianţe ce a mizat, din chiar clipa naşterii ei, pe energia resentimentului s-a dovedit a a fi una remarcabilă. La trei ani din aprilie 2012, Victor Ponta poate fi satisfăcut: victoria sa este, în acest moment, completă. Perspectiva ducerii la bun sfârşit a mandatului de Premier nu mai poate fi pusă la îndoială.

Regimul Ponta mizează, deliberat, pe timpul care se scurge, îndepărtându-ne , din ce în ce mai mult, nu doar de vara teribilă a lui 2012 şi de puciul constituţional, dar şi de emoţia patriotică a lui noiembrie 2014. Postarea de pe pagina de facebook a lui Victor Ponta, prin care se asocia cu alegerea lui Klaus Iohannis, prezentând, pe jumătate ironic, votul din noiembrie ca pe o împlinire a agendei USL, este semnul acestei încrederi regăsite în potenţialul PSD de a manipula şi de a diviza.

Incontestabil,Victor Ponta are dreptate. USL trăieşte- prin solidaritatea din Camere ce permite menţinerea pavezelor şi privilegiilor juridice, prin ostilitatea, implacabilă, faţă de justiţia independentă şi faţă de misiunea ei, prin revigorarea unei agende de reformă constituţională reductibilă la subminarea statului de drept, prin traficarea instituţiilor de stat şi consolidarea feudelor locale. USL trăieşte, iar consolidarea puterii sale, în pofida seismului din noiembrie 2014, este proba ultimă a solidităţii unei structuri ce se încăpăţânează să modeleze agenda spaţiului public. USL trăieşte, iar regimul Ponta este expresia cea mai închegată a programului ei politic.

După trei ani de la fondarea sa, regimul Ponta rămână ceea ce a fost,din clipa întemeierii sale- un edificiu menit să ofere PSD şi aparatului său clientelar pârghiile de cucerire şi de exploatare a statului. Rapacitatea şi agresivitatea nu sunt accidente de parcurs, ci modul în care fesenismul din genomul acestui regim se manifestă. Combinaţia de demagogie şi de versatilitate mediatică este semnul adaptării la vremurile noastre a unui PSD hrănit de reţelele teritoriale de putere. Adrian Duicu sau Radu Mazăre sunt feţele acestei politici fondate de rapt, pe patronaj şi pe devalizare. Acţiunile justiţiei din lunile din urmă expun ramificaţiile unei ordini legale ce prinde contur în primii ani de după 1990. Regimul Ponta este continuarea naturală şi vitală a acestei linii de evoluţie. Campaniile DNA sunt singurul inamicul redutabil cu care cleptocraţia PSD se confruntă. Votul din Senat în cazul Şova este proba ultimă a incapacităţiii de a accepta egalitatea constituţională ca temelie a republicii.

La trei ani de la aprilie 2012 , semnificaţia votului din noiembrie 2014 se cere evocată, cu tenacitate donchişotescă. Opţiunea de atunci a fost una lipsită de echivoc, una prin care naţiunea a dat un vot de blam regimului său. De aici, obligaţia de a nu accepta compromisul şi de a reafirma că înlăturarea lui Victor Ponta este un obiectiv non-negociabil pentru toţi cei care au refuzat, în iarna lui 2014, să accepte tăcuţi şi pasivi confiscarea propriei lor demnităţi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "17 comments" on this Article:

  1. ion adrian spune:

    Are dreptate Basescu , ma bine ar serba nu stiu cate zile de la bataia administrata de romanii din strainatate .Dar acum a ridcat din nou ratul in sus.si nimeni nu-i pune un belciug ca sa nu mai scurrme in gunoi.

    • ion adrian spune:

      PS Si mai ales cred ca are dreptate Basescu in videoclipul de mai jos care inteles este cheia intelegerii multora care altfel sunt stranii:

      Videoclipul de mai jos cred ca ne ajuta sa intelegem ce se intampla azi .Cred ca ar trebui rulat in toate intersectiile cu panouri publicitare :https://www.facebook.com/PresedinteleTraianBasescu/videos/vb.361235817223309/1011946312152253/?type=2&theater

      • MIHAI 2 spune:

        Este pe deplin coerenta logic mentinerea in viata a ”regimului Ponta” inventat ca instrument anti – basist, de vreme ce, si acum, la 4 luni de la expirarea oficiala a lui TB , singurl argument pe care il pot utiliza adversarii lui Victor Viorel incepe – inevitabil – cu ”ARE DREPTATE BASESCU ”

  2. DanielS spune:

    Domnule Ioan Stanomir, toate vicleniile lui Ponta, ale PSD-ului, sau PNL-ului (ca sa pastram echilibrul), toate manevrele reptiliene ar fi nule fara complicitatea milioanelor de uslamisti. Vara 2012 a fost un moment de rascruce, apele s-au despartit clar si cultura uslamista, veche dealtfel, a putut exploda pina la nori. Putem vedea si intelege astazi mai bine, complicitatea celor asa numiti 7,4 milioane, niste nemernici in realitate.

    Spuneti-mi ceva, o vorba, un fapt, o actiune, pe care Ponta sau partidele uslamiste le-ar putea face, iar cei 7,4 milioane de nemernici le-ar putea critica. Nu exista nimic. Complicitatea tribala, animalica, functioneaza in vazul nostru, al tuturor, in ciuda oricaror sperante de civilizatie ale romanilor neuslamizati.

    Stiti ce face Ponta? Orice. De ce? Pentru ca poate, iar plagiatorul e nevinovat prin comparatie cu multimea inapoiata. Milioanele de uslamisti nemernici sunt pregatiti in orice moment sa-i mai dea un pumn constitutiei si o flegma democratiei, cu multa placere; nenorocitii sunt gata mereu sa dea vina pe politicieni, pe oamenii bogati, pe tara neuslamizata, sau pe lumea libera. Milioanele de uslamisti si mai ales cultura uslamista, reprezinta cancerul societatii noastre, blestemul nostru.

  3. eu****** spune:

    Astfel de celebrari imi arata ca Ponta stie ca nu mai are mult de domnit.

    Sigur ca se bucura de fiecare minut petrecut pe scaunul pe care a fost urcat, dar nu are cum sa nu simta presiunea care vine din strada si il va arunca in haul uitarii. Daca a scapat in 16 Nov. fiind aparat trup si suflet de Ministerul de Interne in curând se va afla in aceeasi pozitie pe care a avut-o Ceausescu in 21 Dec. 1989 – va fi abandonat de catre toti si toate.

    Spor USL, caci nu mai este mult pana la final!
    Cu drag si din suflet ii urez zile scurte cu clipe asa cum le-a facut USL-ul unei natiuni intregi!

    PS
    Numarul celor care fura nu este mare cu toate ca sunt inca puternici, chiar daca numarul celor care sprijina aceste structuri mafiote este in scadere.

    PS1
    Ceea ce a desfasuta USL-ul in acesti 3 ani merita analizat din punctul de vedere al unui istoric si spus clar ASA NU pentru ca reduce sansa unui stat de a se dezvolta democratic!

  4. Hantzy spune:

    Un cerc vicios! PD si capitanul sau, Basescu, au folosit “reformele” PSD pregatite pentru Nástase, acum PSD si matelotul Ponta folosesc parâmele pregatite pentru “statul de drept” in viziune proprie.
    Relevanta este afirmatia:
    “Am momente în care mi se pare că, după instalarea la putere a lui Iohannis, se face un spectacol prin care oameni numiţi de mine încearcă să arate cât sunt de utili şi noii puteri, iar asta mă deranjează”.

  5. Ela spune:

    Am inteles din acest remarcabil articol – cu o mentiune speciala pentru tonul echilibrat si obiectivitatea abordarii analizei, felicitari si multumesc ! – care este opinia politologului I. Stanomir despre respectivii 3 ani, ma intreb acum, cum vede “omul de rand”, spectator anonim dar, de facto, nu mai putin implicat, acelasi bilant?
    Parerea mea este ca V.V.P.&co “au stat linistiti” la carmele tarii, cu rezultatele concrete pe care le cunoastem, sau in ciuda lor, pentru simplul motiv ca, in realitate, seamana foarte bine cu noi, romanii, si noi cu ei!!!
    Explicatia nu poate fi alta, de vreme ce suntem unanimi ca, in alta tara civilizata :
    - Ponta n-ar fi ramas premier, nici 5 minute, dupa descoperirea plagiatului,
    - ministrul educatiei ar fi fost demis datorita lipsei abecedarelor la inceputul anului scolar,
    - ministrul transporturilor demis si el la prima crapatura intr-o autostrada nou-nouta,
    etc., etc.!
    Daca ne referim numai la Ponta, acest Dorian Gray local pe care ni l-am creeat ca sa ne absolve de orice autocritica serioasa, ne-am obisnuit sa-i atribuim exclusivitatea a tot ce-i detestabil, de fapt, a ceea ce nu ne place in noi, dar refuzam sa acceptam!
    Ne fascineaza si ne exaspereaza evolutia personajului de care spunem ca ne disociem, dar nu trecem niciodata de la vorbe la faptemai, prezenta lui ne aranjeaza !
    Ne trebuie Ponta, avem nevoie de el, il vom avea atata timp cat va dori domnia sa!
    Adoram sa-l detestam!

  6. victor L spune:

    “MelaniaCincea
    3 ore · editat ·

    Declaraţia de ieri a premierului Victor Ponta, făcută la finalul bilanţului al guvernării USL/PSD în ultimii trei ani – “Şi am mai promis ceva: Băsescu şi Udrea la închisoare! Parţial realizat” –, e foarte gravă. Pentru că ceea ce înţeleg eu din acest mesaj este că:
    1. Elena Udrea a ajuns cercetată de DNA pentru că aşa a vrut Victor Ponta.
    2. Tot pentru că aşa vrea Victor Ponta, se străduiesc oamenii să-l “agaţe” cumva şi pe fostul preşedinte, Traian Băsescu. Măcar să-l târâie prin anchete penale…
    3. Deci, subsumat, se mai înţelege, se lucrează la ordin.
    Opoziţia nu i-a cerut încă demisia lui Victor Ponta, deşi au trecut aproape 24 de ore. Iar Consiliul Superior al Magistraturii tace. Adânc. Sau asta nu afectează nici prestigiul Justiţiei, nici independenţa magistraţilor? O afectează numai Elena Udrea care, în calitate de inculpat, dar fără nicio calitate oficială din care poate influenţa Justiţia, spune că nu are parte de practici de anchetă corecte?”

    Alo, CSM, cum stati cu reperatul onoarei?!

    • Hantzy spune:

      Ai dreptate, Victor L!
      Cum spunea citatul de mai sus: “(…) oameni numiţi de mine încearcă să arate cât sunt de utili şi (sublinierea mea) noii puteri”.
      Obisnuinta, bat-o vina!

      • Ronis ot Astria spune:

        T. Băsescu: E singura explicaţie pe care o am: o reacţie oportunistă – ‘Nu ne consideraţi de-ai lui Băsescu’, deşi ei nu au fost niciodată ai mei. Eu doar i-am numit.

    • ion adrian spune:

      Dar ce crezi, VVP face fifti fifti cu retailerii?

    • xantipa spune:

      …1, 2 și 3: deci, de înțeles că justiția lucrează la și sub comanda lui Ponta.
      P. S. Dacă opoziția tace, înseamnă că nu (mai) există. Mă întreb de ce.

  7. Aurel spune:

    In fata parlamentului ROMANIEI primul ministru are un regret :institutiile statului i-au indeplinit doar partial dorinta politica intocmind pana acum doar un dosar pentru puscarie: pentru E.U.Pentru T.B. se lucreaza cu zel.Ar trebui ,sa zica justitia ceva d-le Stanomir?
    Este o marturisire incredibila!

  8. Petre spune:

    Ponta face acum eforturi disperate sa repete tactica “pamantului parjolit” a guvernarii Tariceanu,avand pe acesta ca sfetnic, cu noul cod fiscal, incercand sa bage “o pisica moarta” in viitoarea guvernare PNL, Romanii nu trebuie sa uite ca taierile de salarii si cresterea cu 5 procente a TVA-ului din anul 2010, au fost o consecinta directa a deficitului bugetar de 9% lasat de guvernul Tariceanu, in conditiile in care cresterea economica raportata a fost de cca. 8%.! Ponta, in stilul cinic specific, se face ca nimeni nu mai tine minte asta ! Acum opinia publica din tara noastra, ar putea fi mult mai informata decat altadata !! Este strigator la cer cum de la tribuna Consiliului National PSD, se face ca nu observa dezastrul care se prefigureaza la Instititul Cantacuzino, obiectiv de importanta strategica si singurul de acest profil din Europa de Sud-Est, care ar putea avea soarta OLTCHIM-ului, CFR Marfa, Moldomin, Uzinei de apa grea din Turnu -Severin, MECEL, RAFO, etc, etc, Asa ca , Sorry ! Daca asta nu este tradarea intereselor nationale, atunci ce este ? Pai trebuie sa fii un “pareorolog” sub mediocru, ca sa nu vezi alaturi de toate astea si ca, actualul parlament majoritar ales pe listele USLsi PDL, a devenit caduc si ilegal, in urma radierii din registrul formatiunilor politice a USLsi PDL, ceeace face posibila imediat a alegerilor anticipate. Dar “Noul PNL”, se abtine sa apeleze,la aceasta varianta, in conditiile in care Ponta tine oastatec, statul cu ajutorul Parlamentului ilegitim, tergiversand, elaborarea noului cod electoral si revizuirea constitutiei cu luarea in considerare a referendumului valabil din 2009, care ar putea fi aplicate numai dupa un an de la aprobare. Este evident ca alegerile pe baza actualului cod electoral, va duce la o compozitie asemanatoare parlamentului. Acest terorist Ghevarist nu are nici un temei sa acuze o asa zisa “lovitura de stat” din partea lui Basescu de data asta. cum se screme s-o faca, cu ajutorul A3, RTV si mai nou si REALITATEA TV. De fapt Ponta desfasoara acum adevarata lovitura de stat, tinand ostateca Romania. iar cu ajutorul lui Dragnea, Plumb, si altii, intreg PSD-ul, dupa recenta sedinta a Consiliului National, cand a luat astatec intregul PSD, cu baroni cu tot. ! Ar fi cazul sa demisioneze tot Guvernul, in bloc ! Altfel risca sa fie judecati pentru tradare nationala si pentru terorizm social ! Numai ca Florica si Codruta, se razbuna pe cei care le-a dexvaluit idila ! Acum dupa incercarea fortarii aprobarii in parlament a noului Cod Fiscal, fara un studiu de impact, si in mod marsav, fara o dezbatere publica strict necesara, cred ca PNL, trebuie sa renunte la tentativa de preluare a guvernarii, si sa lase guvernul Ponta sa-si rupa singur gatul ! Dar va fi vai de Romania, si nivelul de trai a romanilor in anii urmatori ! Dealtfel intreg guvernul in frunte cu Ponta, risca sa fie judecati pentru tradare nationala si pentru teroriimpotriva propriului popor ! Electoratul cat de cat informat incepe sa afle ca
    “realizarili” s-au obtinut cu pretul suspendarii majoritatii investitiilor noi, si asigurarea sumelor necesare de la buget, pentru atragerea de noi fonduri europene. Romanii trebuie sa afle ca cresterea ponderii fondurilor absorbite, asa zisele “marete realizari” ale ministrului Teodorrvici, sunt de fapt proiecte finantate de guvernul Boc, care nu s-a grabit sa returneze salariile taiate pe timp de criza in care guvernul Tariceanu este de fapt vinovatul, si a preferat sa asigure banii pentru noi absorbtii de fonduri europene ( bani gratuiti ), tendinta speculata de adeptii ghevarismului-pontist din parlament, ca sa tranteasca guvrnul MRU. Acum se vede ca pentru aceste optiuni “criminale ale lui Teodorovici sub obladuirea lui Ponta, acesta a a fost promovat ca ministru de finante. Veti vedea ce solutii “inteligente” financiare va nascoci. Vai de Romania si natia romana. Presedintele Iohannis si noul PNL, trebuie sa dezvaluie marsaviile guvernului Ponta care repeta politica lui Tariceanu, si sa nu taca suspect, facand pe “mortul in papusoi” cum spune moldoveanul. Varainta ca sa-l lase pe Ponta sa guverneze “asa cum si-a asternut” si PSD sa piarda cu succes si alegerile din 2016, pentru multi ani in viitor, mi se pare a fi o obtiune periculoasa si perdanta de aceasta datanu numai pentru Iohannis si PNL ci si pentru Romania anilor viitori ! D-le Presedinte iohannis si lideri ai PNL, treziti-va la realitate, non combat-ul cu PSD si Ponta, va poate duce la pierzanie, odata cu democratia atata cata este din Romania ! Vom trai si vom vedea !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)