Home » Analize »Politica & Doctrine » Citesti:

VIDEO Hartie vs online. Este votul electronic o solutie pentru Romania?

Septimius Parvu aprilie 1, 2015 Analize, Politica & Doctrine
14 comentarii 567 Vizualizari

Mare parte dintre politicile publice din România sunt făcute după ureche, fără consultări publice, fără estimări realiste sau cu studii de fezabilitate care nu reflectă realitatea. De multe ori, populismul și interesul de moment al partidelor este cel care câștigă în fața rațiunii sau a nevoilor cetățenilor. Un astfel de caz este și asigurarea exercitării dreptului la vot în condiții decente pentru cetățenii români din străinătate. Partidele au ezitat și au amânat adoptarea unei legi pentru românii cu domiciliul sau reședința în străinătate până când a fost nevoie de dosare penale și confruntări cu forțele de ordine din Franța și Italia pentru a pune pe agenda publică mai multe variante de soluții pentru asigurarea votului la distanță.

Două proiecte referitoare la votul prin corespondență (2014) și votul electronic (2008) au căzut în Parlament cu majoritate de voturi, fără a fi discutate pe larg. După noiembrie 2014 au apărut pe piață alte proiecte promovate de diverse formațiuni politice: PNL propune votul prin corespondență, PMP a propus atât votul prin poștă, cât și vot electronic, pe când Asociația M10 propune vot electronic. Când ne referim la vot electronic vorbim doar despre vot prin Internet, opțiunea mașinilor de vot nu a fost adusă în discuții de niciuna dintre părți.

Singura experiența a României cu votul electronic s-a produs în 2003, când militarii din mai multe teatre de operațiuni au putut vota la referendumul pentru modificarea Constituției. Experimentul nu a fost auditat, adică nu există rapoarte publice referitoare la rezultatele sale din punct de vedere tehnic și al siguranței sistemului și a procedurilor de votare. Pe de altă parte, relevanța sa poate fi discutată, având în vedere că s-a desfășurat într-un mediu controlat.

Dar înainte de a vorbi despre tipul de vot ce trebuie adoptat este imperativ să stabilim scopul și strategia unui astfel de proiect. Pentru România, votul la distanță este o soluție pentru asigurarea mai multor mijloace de a vota pentru alegătorii care nu se află în țară și poate fi folosit în combinație cu votul în avans în secțiile de votare, votarea în ziua alegerilor în secțiile de votare deschise în reprezentanțele diplomatice sau alte spații potrivite. Votul la distanță anticipat trebuie să fie doar un supliment care să permită cetățenilor să poată vota ușor, fără cheltuieli ridicate, dar votul în secție trebuie să rămână prioritar.

Discuția despre adoptarea unui astfel de sistem de vot este îngreunată de percepția publică referitoare la politică și alegeri. Conform unui sondaj IRES de la sfârșitul lui 2014 doar 22% dintre cei intervievați au încredere multă sau foarte multă în Parlament. Nici partidele politice nu stau mai bine. Românii consideră că una dintre primele 3 priorități este lupta împotriva corupției. O cercetare din 2011 a Fundației Soros arăta că 46% dintre cei chestionați consideră că alegerile nu sunt corecte, iar rezultatul nu este decis prin votul cetățenilor. De asemenea, doar 12% dintre respondenți ar fi de acord cu introducerea votului prin internet, iar 17% cu cel prin poștă, motivul principal fiind frica de fraudare a alegerilor. Așadar, premisele nu sunt deschise către un spațiu al încrederii; românii sunt mai degrabă critici cu politicienii și văd hoție peste tot.

Trecând peste sondaje, experiențele recente arată că autoritățile electorale încă trebuie să își consolideze poziția pentru a organiza alegeri profesioniste și în condiții de integritate. În 2014 a existat o situație în care urna cu voturi a fost pur și simplu furată din secția de votare, iar în alte secții, votul pe listele suplimentare – un indicator de vulnerabilitate serios – a fost semnificativ, chiar până la 400% raportat la numărul de alegători de pe listele permanente. Autoritatea Electorală trebuie deci să capate atribuții suplimentare și să fie principalul responsabil pentru organizarea alegerilor; diluarea răspunderii și pasarea de la o instituție la alta trebuie să dispară.

În aceste condiții, întrebarea se pune cum putem asigura secretul votului, cum putem combate presiunile angajatorilor din Spania sau Italia sau ale partidelor politice sau cum ne putem asigura că serverele pe care rulează sistemele de vot electronic nu sunt administrate fraudulos? În urma unei vizite de documentare de opt zile în Estonia, Letonia și Finlanda am aflat câteva răspunsuri parțiale la aceste întrebări. În cadrul acestei experiențe am observat votul din Estonia și deschiderea și numărarea voturilor electronice și am avut discuții cu experți electorali, academicieni și autorități electorale, atât pro cât și contra unui proiect de vot electronic.

Pe scurt, Estonia este văzută ca Sfântul Graal al votului electronic întrucât folosește această metodă pentru toate tipurile de alegeri de mai bine de zece ani. Succesul estonian se bazează pe gradul crescut de informatizare și alfabetizare tehnologică a populației, expertiză în domeniul sistemelor electorale și pe o infrastructură de baze de date și documente care oferă cetățeanului posibilitatea de a accesa un număr mare de servicii cu un card de identitate cu cip. Sistemul funcționează pentru că cetățenii au încredere în organizarea votului, sunt obișnuiți cu mijloacele electronice de comunicare și mai ales își asumă responsabilitatea. Mai multe despre cum se organizează practic votul și alte concluzii despre votul electronic puteți găsi în raportul lansat la începutul săptămânii de EFOR, disponibil aici.

Estonia a inclus ca mecanism împotriva potențialelor presiuni asupra alegătorului posibilitatea ca acesta să poată vota de mai multe ori electronic sau chiar pe hârtie în perioada de vot avansat (perioada de câteva zile dinaintea zilei alegerilor), ultimul vot exprimat fiind cel valabil. Oficialii electorali au recunoscut că presiunile și cumpărarea de voturi sunt reale și se pot întâmpla oricând. Cu toate acestea, asigurarea secretului votului  ar trebuie să fie responsabilitatea fiecăruia dintre cei care votează, întrucât statul nu poate pune jandarm la fiecare votant în casă pentru a se asigura că nu alege cum vrea șeful, preotul sau liderul local al partidului. Deși poate părea o filozofie exotică este cu siguranță o mentalitate necesară pentru implementarea votului electronic, dar și a celui prin poștă.

La întrebarea Votul electronic poate fi implementat în România? reacțiile interlocutorilor au fost diferite. Cei din țările baltice, nordice sau din Vest au considerat că România trebuie să deschidă discuția despre votul electronic, pentru că aici este viitorul. Cei obișnuiți cu frauda electorală, din Europa Centrală și de Sud-Est au considerat că acest lucru este imposibil, pentru că riscul de furt de voturi este prea real. Votul pe hârtie pare mai sigur: o concluzie care poate fi ușor contrazisă din exemplele de mai sus și din dosarele penale legate de fraudarea alegerilor. Mai mult, o experiență de o zi ca observator acreditat în mai multe secții de votare din Giurgiu, teleorman, Ilfov sau Olt șubrezesc încrederea în siguranța votului pe hârtie.

Pentru a răspunde la întrebare trebuie să plecăm de la un principiu enunțat și de Curtea Constituțională din Germania, și anume că accesul alegătorului la vot trebuie asigurat în ciuda pericolelor pe care le pot ridica diversele sisteme de votare. Astfel, în ciuda riscurilor și criticilor de la nivel global, există șanse pentru votul electronic. Chiar dacă Olanda, Germania, Finlanda sau Norvergia au anulat sau au pus pe pauză implementarea votului electronic (cu mașini sau pe internet) sunt destule țări care discută sau chiar au început dezvoltarea proiectului (Lituania, Moldova), precum și state unde votul electronic este deja în lege (Franța sau Elveția).

Pentru a exista șanse reale să avem un sistem de vot prin internet fezabil, sunt câteva condiții obligatorii care trebuie urmate:

  1. Trebuie stabilite foarte clar obiectivele și pașii de acțiune. Trebuie să există întâi un concept de proiect tehnic stabilit prin consens și doar apoi o lege. Dezbaterea pe o lege care nu are o bază tehnică bine pusă la punct este inutilă, mai ales în condițiile în care partidele nu au resursa umană care să gestioneze public discuția;
  2. Trebuie făcute studii de fezabilitate și teste pilot pe alegeri de importanță mai mică, cum ar fi un referendum local, pentru a vedea cum funcționează sistemul si dacă într-adevăr riscurile sunt de nedepășit. Se poate merge pe varianta unei simulări de vot electronic cum s-a întâmplat în Lituania (www.ivote.lt), unde o companie a dezvoltat în parteneriat cu autoritățile un portal unde se putea vota on-line. Trebuie să învățăm din eșecul sau succesul altora și să valorificăm lecțiile;
  3. Totul trebuie să se întâmple în mod transparent și nu opac cum s-au obișnuit decidenții. Trebuie consultați beneficiarii primari (cetățenii din străinătate), academicieni sau experți IT. În Letonia, opoziția acestora a determinat renunțarea la adoptarea votului electronic.;
  4. Trebuie asigurate secretul votului, verificabilitatea individuală și universală, precum și reguli clare și permisive pentru observarea alegerilor. Cetățenii trebuie să aibă posibilitatea să verifice dacă votul lor a fost înregistrat, contabilizat ca atare și numărat corect. De asemenea, fiecare cetățean trebuie să aibă dreptul de a observa alegerile. În Estonia, spre exemplu, nu există proceduri de acreditare și practic oricine poate observa în secțiile de votare sau poate observa procedurile de deschidere și numărare a voturilor. La fel și în Norvegia. Pentru România este necesară deschiderea posibilității de acreditare către cât mai multe părți interesate, inclusiv către partidele politice și cetățeni și nu numai către ONGuri, după cum este procedura acum. Relevantă în acest sens este decizia Curții Constituționale din Germania din 2009, care a stabilit că votul electronic (era vorba despre mașini în cazul german) trebuie să poată fi înțeles și urmărit de către oricine
  5. Trebuie stabilite proceduri clare de certificare și auditare a sistemului. Este foarte importantă procedura prin care se vor selecta companiile care vor dezvolta software-ul. Astfel, competiția trebuie să fie una transparentă și să nu fie favorizate anumite companii care ar putea compromite procesul. Sistemul trebuie gestionat de către stat și nu de firme private. Softul trebuie să fie postat public, sub formă de cod. În Estonia acesta a fost distribuit public de către Comisia Electorală. Întreg sistemul trebuie auditat în profunzime și trebuie să se permită și auditarea de către terți, inclusiv prin participarea fizică la anumite proceduri din cadrul procesului de votare electronică
  6. Trebuie asigurată securitatea sistemului. Cea mai mare provocare poate părea tocmai asigurarea unor mecanisme de siguranță împotriva fraudelor sau atacurilor asupra sistemului. Cu privire la sistemul estonian a fost publicat un raport scris de experți internaționali (estoniaevoting.org) care susține că sistemul este prea periculos și deci trebuie eliminat. Este vulnerabil atât din perspectiva resursei umane, care nu respectă anumite proceduri de siguranță, dar mai ales din cauza sistemului în sine care poate fi atacat în mai multe puncte cheie, pornind de la computerul utilizatorului, până la servere. În 2011, un student estonian și-a modificat propriul vot pe computer și a reclamat riscul de fraudă către instanță; aceasta din urmă a considerat că nu este fraudă atât timp cât propriul vot este manipulat, fiind similar cu greșirea unui vot de hârtie

Argumente pro și contra se găsesc atât în cazul votului electronic, cât și a celui prin corespondență. Franța de exemplu a renunțat la votul prin poștă de trei decenii pentru că ar fi fost riscant. Exemplele de mai sus legate de votul electronic sunt grăitoare și ridică semne de întrebare relevante. Cu toate acestea, cel puțin un sistem trebuie introdus pentru votanții români din străinătate. Votul electronic poate avea o șansă, dacă este implementat cu pași mărunți, într-un orizont de 1-2 cicluri electorale, astfel încât în momentul introducerii definitive să existe certitudinea securității sistemului. Cât despre secretul votului, acesta este asigurat atât timp cât alegătorul nu este influențat sau convins (inclusiv prin mituire) să voteze cu un anumit candidat și votează conform propriei opțiuni; dar în cazul intervenției unei alte persoane în procesul de votare infracțiunea se îndreaptă împotriva corupătorului mai degrabă. Aceste riscuri nu pot fi eliminate decât prin campanii de informare și sancțiuni drastice incluse în lege.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. Dan Dumitrescu Dan Dumitrescu spune:

    Exercitiul ce trebuie rezolvat este simplu – asigurarea exercitării dreptului la vot în condiții decente pentru cetățenii români din străinătate.

    Solutiile vehiculate, vot prin corespondenta sau on-line sunt complicate, costisitoare, nesigure si dificil de implementat intr-un termen rezxonabil.

    Nu ar fi oare mult mai simplu sa se mareasca numarul de sectii de vot din strainatate?

    • Septimius Parvu Septimius spune:

      Cred ca trebuie sa existe mai multe instrumente pentru romanii din strainatate, pentru a permite accesul la vot cat mai multor alegatori. Daca se fac mai multe sectii de votare trebuie sa existe si un criteriu dupa care se staabilesc acestea. In momentul acesta nu exista in lege proceduri foarte clare, iar solutia vehiculata de decidenti (politicieni, AEP) este de a introduce inregistrarea activa obligatorie. Mai exista varianta transmiterii unei cereri de catre un grup de cetateni catre MAE pentru infiintarea unor sectii de votare in anumite comunitati. Dar nici infiintarea de sectii de votare nu este tocmai ieftina si nu cred ca rezolva singura problema. Dupa parerea mea trebuie sa exista vot avansat in sectiile de votare (2-3 zile) pentru a permite unui numar mai mare de cetateni sa voteze, la care sa se adauge o metoda de vot la distanta. Statisticile internationale arata ca votul prin posta este legiferat in mai multe tari, insa exista teste pentru introducerea votului electronic in tot mai multe state.

      • Dan Dumitrescu Dan Dumitrescu spune:

        Alocarea numarului de sectii de votare se poate face in functie de prezenta la ultimele alegeri si aplicand un eventual coeficient de siguranta. Se mai poate “lucra” si la numarul de stampile & cabine din fiecare sectie.

        Cred ca un element esential este factorul timp: mai avem cca. 18 luni pana la alegerile urmatoare. Este practic imposibil de implementat un sistem de vot la distanta in acest interval.

        Mi-e teama ca vom ajunge la parlamentarele din 2016 cu proiecte imposibil de aplicat si cu acelasi numar de sectii de votare…

    • Stelian Ene Stelian Ene spune:

      Pentru comunitățile mari de români din orașele europene importante, sigur, soluția este să nu fie ținuți ca vitele la coadă.

      Dar pentru românii dispersați pe mapamond, prin comunităț rurale, la distanțe de sute de Km de capitale, singura metodă pentru a asigura exercitarea acestui drept constituțional este votul la distanță. Haideți să demitizăm ideea de vot la distanță, se practică în toate domocrațiile așezate și vânzarea/frauda sunt evenimente extrem de rare.

      Dacă totuși ne e teamă că vor veni zeci de mii de voturi de la “distanță” mică, gen Teleorman, atunci cererea de vot electronic poate fi aprobată doar motivat, dacă domiciliul declarat este la o distanță mai mare de __ Km de o secție de votare. Mi-e greu să cred că vor exista zeci de mii de declarații false – faptă penală pedepsită cu închisoarea – cu care țăranii din Teleorman încearcă să fraudeze sistemul de vot la distanță declarând adrese false în Țara de Foc. Unde mai pui că token-ul electronic sau formularele securizate necesare votului la distanță trebuie livrate/ridicate în țara unde se declară domiciului.

      Cred, fără să fiu jurist, că o asemenea soluție – aprobarea a votului la distanță doar pentru cei care au nevoie – e constituțională prin perspectiva experienței urnei mobile; e clar că votanții în situații speciale pot solicita metode de vot speciale, care nu pot fi generalizate fiind mai puțin sigure.

  2. Dan Dumitrescu Dan Dumitrescu spune:

    Cateva calcule simple:

    Paris, 16 noiembrie 2014, doua sectii de votare, la care s-au inregistrat cca. 7.700 de voturi.
    Pentru urmatoarele alegeri ar trebui sa se organizeze minim 5 sectii de votare.

    Roma, 16 noiembrie 2014, trei sectii de votare, la care s-au inregistrat cca. 8.500 de voturi.
    Pentru urmatoarele alegeri ar trebui sa se organizeze minim 6 sectii de votare.

    Londra, 16 noiembrie 2014, trei sectii de votare, la care s-au inregistrat cca. 12.800 de voturi.
    Pentru urmatoarele alegeri ar trebui sa se organizeze minim 8 sectii de votare.

    Comparativ cu implementarea unor sisteme de vot la distanta, o astfel de solutie este aplicabila imediat, eficienta si rezonabila din punct de vedere al costurilor.

    • Septimius spune:

      Problema este ca diaspora nu este stabila. Practic, Ministerul de Externe nu are date prea multe. Ne putem baza mai degraba pe datele statelor respective si pe informatiile de la cei cu pasapoarte CRDS (care au domiciliu in strainatate). Pe acestea scrie insa doar tara, nu si localitatea. Deci numarul de sectii raportat la alegerile trecute este o estimare foarte discutabila, atat timp cat autoritatile romane nu stiu cati oameni sunt in tara respectiva si mai ales unde. In plus, este vorba si de optiunea politica. Ambasadorii sunt totusi sprijiniti politic, iar decizia de a infiinta sectii de votare sau nu poate tine de exemplu de sansele unui anumit candidat la presedintie sau de presiuni politice. In plus, tine si de decizia Ministerului de Externe, dupa cum bine s-a vazut in 2014.

  3. Dan Dumitrescu Dan Dumitrescu spune:

    Prevederi legale actuale:

    “Legea nr. 35/2008
    CAP. 3
    Secţiile de votare şi birourile electorale ale secţiilor de votare
    ART. 18

    (8) Pe lângă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, Ministerul Afacerilor Externe organizează una sau mai multe secţii de votare pentru alegătorii care au domiciliul sau reşedinţa în afara ţării. În afara acestor secţii de votare pot fi organizate, cu acordul guvernului din ţara respectivă, secţii de votare şi în alte localităţi decât cele în care îşi au sediul misiunile diplomatice sau oficiile consulare. Alegătorii care au domiciliul sau reşedinţa într-un alt stat decât România îşi exercită dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa, constituite în condiţiile prezentului titlu. Reşedinţa în străinătate se dovedeşte cu orice document eliberat de autorităţile străine.
    (9) Localităţile în care se organizează secţii de votare în străinătate se stabilesc pe baza evidenţelor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României.”

    Deci se putea si se poate …

  4. DanielS spune:

    Votul electronic vizeaza evident electoratul alfabetizat electronic. Cit priveste securitatea votului, aceasta nu poate fi rafinata daca nu ne lovim de probleme practice. Softul respectiv trebuie implementat si exploatat de o institutie forte a statului roman: SRI-ul. Iar BEC-ul este principalul beneficiar.

    • Septimius spune:

      Beneficiar nu ar trebuie sa fie BEC, ci AEP, pentru ca primul nu este permanent, ci are doar atributii temporare. SRI nu poate gestiona o astfel de aplicatie, serviciile secrete nu ar trebuie sa controleze organizarea alegerilor. Poate STS.

      • DanielS spune:

        Ei na! Daca n-avem incredere in SRI, atunci de ce ii mai platim?! Daca n-ai incredere, atunci cum stii ca agentii SRI reprezinta interesele tarii?!

        Nu cred ca poti pune asa problema. Eu am propus SRI-ul tocmai pentru ca pare a fi cea mai serioasa institutie de forta a statului. Si cu profesionisti in domeniul IT. Daca cineva poate organiza votul electronic in maxima securitate, atunci SRI-ul e unica institutie care poate face asta. Ca sa nu mai spun ca SRI-ul ar fi tras la raspundere in cazul oricarei brese de securitate, indiferent de instititutia care implementeaza si exploateaza softul. Deci oricum am intoarce-o, tot la SRI ajungem.

        Dar in ceea ce priveste AEP, ai dreptate. Ei sint beneficiarii.

        • Stelian Ene Stelian Ene spune:

          Ideea ca un servicu secret să organizeze alegerile este în antiteză absolută cu caracterul deschis și transparent al unor alegeri democratice. E ca și cum în loc să duci copilul la grădiniță l-ai duce la curve.

  5. cineva spune:

    Facilitează comercializarea votului. Presupun ca sistemul va functiona cumva pe baza de logare cu username si parola. Asteptam cu interes bursa votantului virtual. Se va ajunge la tranzactii cu ridicata? Mi se pare imaginabil ca, dupa cateva alegeri, sa avem tranzactii de zeci de mii de voturi vandute odata.
    “Cât despre secretul votului, acesta este asigurat atât timp cât alegătorul nu este influențat sau convins (inclusiv prin mituire) să voteze cu un anumit candidat și votează conform propriei opțiuni; dar în cazul intervenției unei alte persoane în procesul de votare infracțiunea se îndreaptă împotriva corupătorului mai degrabă. Aceste riscuri nu pot fi eliminate decât prin campanii de informare și sancțiuni drastice incluse în lege.”
    Zau? Campanii gen tutunul dauneaza grav sanatatii? Din moment ce se voteaza (presupun) de acasa, cum s-ar putea verifica ce se intampla in fata calculatorului?

    • Septimius spune:

      Vanzarea de voturi este un risc care apare si la votul pe hartie. Este adevarat ca toate tarile care au implementat vot electronic s-au lovit de problema controlului fraudei electorale, insa nu exista mecanisme foarte puternice de lupta impotriva unor astfel de practici. Dupa cum ziceam, estonienii se bazeaza pe principiul responsabilitatii individuale. O solutie este permiterea schimbarii votului in timpul perioadei de vot avansat, ultimul vot ramanand cel valabil.

  6. diferit spune:

    Ati spus “În urma unei vizite de documentare de opt zile în Estonia, Letonia și Finlanda ………..”
    V-as recomanda sa va informati (chiar si numai de la ambasada) si despre sistemul de vot din Canada, unde traiesc destui romani iar distantele sunt foarte mari.
    Pe scurt, bazat pe experienta personala de votant (ca cetatean canadian):
    1. – Votarea se face de regula in sectia de votare unde esti arondat pe baza domiciliului , aflata de obicei intr-o scoala,
    2.- Votarea se face numai in zile lucratoare (de obicei Lunea intre 10 am si 8 pm),
    3.-La sectia de votare, dupa verificare identitatii cu list de vot si ti se inmaneaza un buletin de vot care contine numele candidadtilor,
    4.-Selectezi numele candidatului printr-un “X”pus intr-o casuta corespunzatoare optiunii tale (nu cu stampila, nu exista asa ceva),
    5.-Buletinul completat este introdus intr-o “reader” (aproximativ de marimea un printer professional) care bineinteles este legat de un sistem de citire/inregistrare/numarare.
    6.-Dupa introducerea in aceasta masina, buletinele (hardcopy) se returneaza celor din “comisia de votare “(de obicei voluntari – adica fara nici o plata – si nu neaparat membri de partid)
    Cu acest sistem, rezultatele se comunica in max.4 -8 ore; tineti cont si de 3 “time zones” intre Estul si Vestul tarii.
    7.-Cabinele de vot nu sunt asa costisitoare si de unica folosinta ca cele din Romania, ci sunt niste mese (folosite zi de zi de elevi ca banci la orele de clasa) asezate intr-o sala mai mare (de sport sau de spectaol), la un metru distanta unele de altele care au o “cutie de carton!” cu pereti laterali care asigura “secretul” votului ; in general 6- 8 asemenea cabine
    8.-Acelasi sistem (hardware si software) este folosit in toate alegerile:federale, provinciale sau locale. In fapt acest sistem, dupa parerea mea, este un sistem electronic de vot.
    9.-Pentru care care vor sa voteze inainte de ziua votului (anticipand ca nu vor fi in tara) se organizeaza votare anticipate in sectii de votare care sunt cam in raportul 1 la 3. Nu am informatii de vot prin corespondenta, dar nu neg ca ar exista.
    10.- Pentru cei aflati in strainatate (pentru perioade mai mari de timp) exista sectii de votare la ambasade/consulate. Este o recomandare (si o obisnuinta) pentru cetatenii canadieni sa se inregisteze la ambasade/consulate pentru a fi ajutati/protejati in caz de necesitate/calamitate.
    Cu privire la opinia multora ca ar trebui organizate mai multe centre de vot, trebui e avut in vedere anumite limtari legislative din tarile respective. De exemplu: potrivit legii din Canada sectiile de votare pentru cetatenii cu dubla cetatenie se organizeaza NUMAI in ambasadele/consulatele tarii respective si nu exista “Ordonante de urgenta”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Septimius Parvu


Septimius Parvu

Specializat ȋn reforma administrației publice şi promovarea bunei guvernări. A lucrat ȋn proiecte de monitorizare electorală, participare publică, transparență decizional... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)