joi, martie 28, 2024

Visul libertății și demnitatea persoanei umane

Astăzi, tindem să credem că libertatea este un câștig al modernității. Avem frecvent impresia că inflația drepturilor sociale reprezintă marele merit al politicii actuale. Ne înșelăm: visul libertății și bătălia pentru demnitatea persoanei sunt parte din cea mai veche istorie a umanității. Aşa cum secolul XX a îngenuncheat sute de milioane de oameni în numele unor utopii politice, Antichitatea a sondat misterul libertăţii într-un limbaj economic, filozofic sau religios.

Arheologii ne spun că o inscripţie cuneiformă (Ama-gi) din Sumer documentează primele politici inovatoare ale unui lider local pe nume Urukagina, situat în oraşul Lagash. Urukagina a garantat pentru prima oară proprietatea privată şi comerţul liber. Totul se petrecea undeva în jurul anului 2350 î.e.n. În leagănul civilizaţiilor orientale se sfârşea astfel umilinţa de-a te fi născut debitor permanent al unui satrap fără inimă.

O mileniu mai târziu, în Egiptul faraonic, un israelit pe nume Moise resimţind dispreţul faţă de „vanitatea regală” şi, văzându-şi compatrioţii bătuţi fără justificare, dă curs „dragostei lui fireşti pentru dreptate”[i] şi ucide agresorul (Ex. 2, 12). Drama poporului ales se întrețese cu șirul lung al diferitelor captivități. Din Egiptul faraonic până în Babilonul idolatru, descendenții lui Avraam își caută dreptatea pe solul libertății.

Libertatea rămâne promisiunea neveştejită a celor care cred: „Şi au binecuvântat pe Dumnezeul părinţilor lor, căci le-a dat libertate şi învoire, ca să se întoarcă să zidească Ierusalimul” (Solomon 4, 62-63a). Căutarea libertății și durerea exilului au fost sublim cântate de Giuseppe Verdi (1841) în faimosul cor al sclavilor („O mia Patria, sì bella e perduta!”) din opera dramatică Nabucco (regele nebun).

Dacă libertatea are semnificaţii precumpănitor spirituale pentru evrei, în spaţiul grecesc eleutheria e mai curând „gravitaţională.”[ii]

Pentru libertate s-au luptat soldaţii bravului general Temistocle în luptă cu armatele persanului Xerxes, regele fugar înfrânt la Salamina. Gustul libertăţii politice devenea plenar în centrul cetăţii. Acolo, în agora ateniană, spiritul grecesc a pus în scenă virtuţile oratoriei, elanul inteligenţei sau refuzul bărbătesc de-a pleca capul faţă de tirania străină. A vorbi cu îndrăzneală (parrhēsia) sau a te purta ca un om liber (eleutheriázō) era o marcă a demnităţii pentru oricare cetăţean, de la Socrate până la Clement Alexandrinul.

În polemica angajată cu reprezentanţii ideologiei dominante a Imperiului Roman din primul secol (anno Domini), apostolul Mediteranei a refuzat lanţurile, cerând să fie respectat ca om liber  (Fapte 26, 29).

Ca cetăţean al Romei, ucenicul lui Gamaliel din Tarsul Ciliciei (Asia Minor) a putut proclama promisiunea divină a libertăţii restaurată şi desăvârşită în evanghelia lui Iisus Hristos. Experienţa robiei faţă de puterile veacului, dar şi faţă de angoasele, fixaţiile sau frica de moarte a omului – toate acestea se risipesc. În lumina biruinţei Fiului lui Dumnezeu asupra păcatului, a fricii şi a laşităţii, libertatea capătă un sens teologic definitiv. Dumnezeu este Cel care transcende propria sa definiţie – orice concept al naturii perfecte sau al substanţei increate. Libertatea şi iubirea, iată cele două virtuţi proclamate de creştinismul apostolic (II Corinteni 3, 17) într-o lume a determinărilor biologice ori sociale.

Moartea fizică sau poftele mistuitoare încetează să mai aibă putere asupra celor care cunosc finalitatea istoriei.[iii] Libertatea paulină exprimă paradoxul omului vindecat de iluziile puterii şi de supremaţia violenţei. El este pregătit să descopere inocenţa prunciei prin vocaţia ascultării. Libertatea „în Duh şi adevăr” depăşeşte însă satisfacţia de sine a omului politic independent (figura stoicului la Marcus Aurelius) sau perfecţiunea comunitaristă de orice fel (vezi comunităţile ascetice de la Marea Moartă sau „terapeuţii” evocaţi de Filon Alexandrinul). Verticala teologică a libertăţii intersectează spaţiul politic al finitudinii individuale.

Creştinismul denunţă faptele nedreptăţii, delirul faraonic sau orbirea materialismului colectivist. Hristos repetă frecvent formula: „cel care vrea să-mi urmeze…” Nici urmă de coerciţie sau ameninţare. Darul libertăţii e nepreţuit dar el e mai adânc decât exerciţiul alegerii punctuale între opţiunile X şi Y. Libertatea presupune orientarea minţii, educarea simţurilor, întărirea caracterului şi mai ales şlefuirea sensibilităţii. Pentru a fi liber nu este suficient scrutinul raţiunii. Inima curăţită rosteşte adevăruri mult mai adânci. Nu e destul să alegi, ci, mai presus de toate, trebuie să alegi bine.

Fără noţiunea Binelui transcendent care predetermină alegerile noastre în favoarea binelui individual şi, respectiv, a binelui comun – viaţa oamenilor rămâne un amestec de hazard istoric, relativism moral şi necesitate biologică. Pentru a-i putea reflecta lumina sub faldurile istoriei, Binele suprem trebuie iubit ad personam. Este chipul Celui mort pe cruce, sub biciul răutăţii omeneşti, dar înviat prin puterea Duhului.

De aceea, Sărbătoarea pascală este – între altele – o meditație despre curaj și libertate, despre lumină şi frumuseţe, despre sacrificiu și demnitate.


[i] Urmez aici lectura propusă de Sf. Vasile cel Mare (Homiliae in hexaemeron 1.1.21-25). Majoritatea interpretărilor patristice ale acestui pasaj grav din cartea Exodului primesc o coloratură alegorizantă, deşi nici unul dintre exegeţi nu repudiază uciderea egipteanului de către Moise (pentru o explicaţie miraculoasă a morţii vezi Clement, Stromate 1.153.4-154.1).

[ii] Gabriel Liiceanu, Despre limită, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1994.

[iii] Galateni 5, 1: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi (ἠλευθέρωσεν) şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei.”

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Superb articolul! Imi permit doar sa adaug ca adevarata libertate incepe cu eliberarea spiritului… cu alte cuvinte „veti cunoaste Adevarul si Adevarul va va face liberi!”

  2. Uff ! Parca am luat o gura de aer curat dupa luni de stat cu nasul in hazna. Desi sint lucruri binecunoscute contrasteaza prea puternic cu restul peisajului media.

  3. Sper ca viitorul dreptei in Romania este reprezentat de MRU, nu de dl. Neamtu.
    Doar simpla sugestie ca visul libertatii si al demnitatii este legat de o anumita religie este absurd.
    Amestecarea bezmetica a faptelor istorice cu miturile religioase este amuzanta insa nu este un argument (de ex. nu exista dovezi clare ca Moise a existat iar sectiunile in care este mentionat Avraam nu corespund cu dovezile arheologice).

    Religiile, dl. Neamtu, s-au adaptat pe masura ce societatile au evoluat asa ca au preluat in mod regulat valorile acestora. Asa se explica faptul ca sclavagismul este un fenomen normal in Biblie, nevasta apartine sotului si multe alte idei/concepte/vise care nu mai sunt valabile azi. Cuvantul lui Dzeu e cuvantul lui Dzeu.. Cel putin pana la urmatorul sinod/decret papal/congres al poporului cu sutana.

    Sper ca Binele transcendent, invizibil, inodor si insipid sa va indrume in continuarea pe drumul istoriei ideilor. Avem un peisaj politic de o diversitate suficienta, nu cred ca aparitia pe scena al unui nou raznoinic al luminii este necesara.

    • Tocmai in materialism nu poti avea libertate, pentru ca daca totul e materie, totul e cauzalitate si oamenii sunt obiecte sau animale, adica masini genetice dominate de instincte. Si structural dar si istoric, libertatea a aparut printr-o revolutie metafizica in care principiul subiectivitatii transcendentale a fost tematizat ca reflex analogic al principiului transcendent. Stiinta apare tarziu si ea se ocupa doar de legitatile fenomenului, nu si de conditiile de posibilitate transcendentale ale experientei, care nu sunt materiale.

  4. Libertatea de a alege bine si existenta binelui ca fiind transcendent, dandui-se valoare absoluta validata de adevar foarte bine punctat

  5. Domnu Neamtu, mai lasa-ne cu vorbaria ca ne-am saturat.
    Fa-ti o firma, angajeaza de la 10 oameni in sus, stai noptile gindindu-te cum le platesti salariile, pune-ti apartamentul gaj la banca pentru a le plati, acceseaza fonduri europene si spune-ne cum e dupa 9 luni de la cererea de rambursare cind aceasta e respinsa, stai drepti cind esti umilit de garda financiara si alte cotroale anaf, in general vino in viata reala cu problemele ei si tine-ne predici abia pe urma.
    PS: sunt fost simpatizant dezgustat,( dezamagit total) al (in ordine cronologica) :PNTCD,PNL,PDL.
    Nu mai am incredere in nimeni.

      • Realul: faptul ca esti hartuit si umilit de garda financiara se bazeaza pe etatismul zdrbitor pe care l-am mostenit din comunism si postcomunism. nu vad ce ai cu Neamtu, te deranjeaza ca scrie inteligent? Asta e filosofia lui „tara te vrea prost”. De aceea ne umileste statul, pentru ca nu avem destui oameni care sa aprecieze acest nivel al discutiei si ca nu am reusit sa privatizam totul si sa debirocratizam statul, ca sa fie lasati in pace cei care produc. Si eu sunt dezamagit, insa am incredere relativa in Mihai Neamtu, desi nu ma astept sa aiba majoritatea in Parlament. Totusi as fi mai relaxat daca in Parlament ar fi un om ca el, in locul unor banori obezi sau a unor marionete fara neuroni.

  6. Singura legatura intre libertatile astea e muzicala si asociativa. Altminteri sunt paradoxale si conflictuale la orice nivel si par sa alcatuiasca un mic ghiveci despre demnitatea omului. Adica ce are Temistocle cu binele transcendental, grecii cu libertatea paulina etc etc? Suna la fel, cam atat :)

    • Nu suna la fel, e chiar acelasi lucru. Sunt unele concepte morale care au radacini adanci, astfel incat le intalnesti si la unele animale [1]. De asemenea oamenii au doua niveluri de constiinta [2] si ai nevoie sa treci la nivelul superior pentru a intelege lucruri care nu sunt legate direct de sine. De aceea conceptele despre moralitate sunt greu de explicat, fiindca este ceva ce exista in toti dar nu tot timpul.

      [1] http://www.ted.com/talks/frans_de_waal_do_animals_have_morals.html
      [2] http://www.ted.com/talks/jonathan_haidt_humanity_s_stairway_to_self_transcendence.html

      • E acelasi lucru? Adica diferenta dintre antici, moderni si/sau sf Pavel e o chestiune de grad sau nivel. Corect? Pai daca e asa, putina instructie filosofica nu v-ar strica. Iar speakerul dvs va spune oricum altceva acolo. Neamtu, care v-a lasat impresia ca el vede in toata aceasta mica si oarecum omagiala evocare istorico-filosofica a libertatii o cotinuitate sau aceeasi poveste desfasurata de fiecare data la un alt nivel, v-a cam pacalit. Are oricum alte vederi. Adica el e occidental si capitalist in practica si paulin si ortodox in convingeri, dar ontologic chestiile astea se mananca chiar si pt el cu linguri extrem de diferite :)

  7. „Creştinismul denunţă faptele nedreptăţii, delirul faraonic sau orbirea materialismului colectivist.”
    NU şi creştinismul instituţionalizat ca doctrină politico-religioasă a Bizanţului şi a Romei începînd cu secolul 4. Niciodată in istoria sa de 1600 de ani înaltul cler birocratizat nu a denunţat abuzurile tiranilor născuţi şi crescuţi chiar sub oblăduirea lor. Aşa au fost posibile războaiele religioase, expansiunea sîngeroasă a sectei catolice, masacrele ‘cruciadelor’ impotriva creştinilor rudimentari din balcani şi Languedoc, absolutismul monarhic european, clăcile şi taxele in beneficiul clerului, privilegiile acordate de feudali acestora, moşiile imense ale bisericilor, radicalizările curentelor naţionale din sec 19, expansiunea fascismului cu filon creştin, apariţia teologiei eliberării, adică a socialismului catolic şi a comunismului ortodox. Creştinismul teocraţiei este exact opusul libertăţii, este prima formă de totalitarism ce acaparează şi se foloseşte de aparatul de stat pentru a instaura o paradigmă monoteistă in cultură, in educaţie, in economie ce încetează astfel să fie libere. Teocraţia creştină este cea care se dezlănţuie in prigonirea credinţelor necreştine, aşazis păgîne, politeiste sau animiste, împăraţii creştini sînt cei care transformă creştinismul in religie de stat unică, monopolizînd divinitatea, şi care reanimă delirul faraonic al ctitoriilor monstruoase împînzind Asia şi Europa cu criptele lor sinistre in care se venerează cadavre mumificate şi oasele unor propagandişti zeificaţi; tot clerul creştin teocratizat este cel care plăsmuieşte noţiunea de proprietate colectivizată obligînd indivizii să accepte ordinea nefirească impusă de biserică şi să contribuie la bunăstarea cooperativelor creştine cunoscute sub numele de mănăstiri, unde, căzuţi in robie pe viaţă, fără putinţă de scăpare, bărbaţi şi femei segregaţi pe criteriul sexual sînt dezbrăcaţi de atributele umanităţii, abrutizaţi, spălaţi pe creier şi prinşi in maşinăria infernală a lagărelor de muncă forţată. Nicicînd şi niciunde orbirea materialistă nu a fost mai feroce decît in aceste secte monoteiste barbare născute in praful orientului, şi in nicio altă religie puterea sacerdoţilor asupra minţilor şi destinelor mirenilor nu a fost atît de mare, de brutală, de drastică precum in creştinismul teocratizat şi in erezia sa islamistă. Într-adevăr, in creştinism libertatea este doar un vis bîntuit de amintiri ancestrale…sau un mister..exprimat in acelaşi registru burlesc al contradicţiei şi erorii de logică ocultate in pompoasele taine.

      • Ergo, să nu confundăm pripit mesajul hristic cu avatarurile lui hegemonizante ori cu paraponul apocaliptic al câtorva loaze decerebrate. Revelația creștină nu e sinonimă cu ideologia religioasă, și nici nu încurajează teolatriile opace. Colectivizarea destinului religios, desființarea persoanei în numele unui obștesc crochiu soteriologic țin de patologia păstoririi, nu de vocația ei autentică. În fine, „succesulˮ statistic (și istoric) al creștinismului nu trebuie confundat cu valoarea sa, cu sacrul belșug al iradierilor sale. Dostoievski – dacă vă aminitiți… – a sesizat perfect devierea sacerdoțului apusean înspre ritual hipnotic, prestigiu inamovibil, omiletică prăpăstioasă și birocrație liberticidă. Or, Hristos numai acolo nu e, în pompa vanitoasă a celei de-a treia ispite din pustiu (vezi Matei 4: 8, 9). Iubire și libertate – iată o bună trambulină spre noima imperceptibilă a lumii și spre pacea imanenței ce ne-a fost dat(ă) s-o străbatem…

  8. „Fără noţiunea Binelui transcendent care predetermină alegerile noastre în favoarea binelui individual şi, respectiv, a binelui comun – viaţa oamenilor rămâne un amestec de hazard istoric, relativism moral şi necesitate biologică”

    Domnul Neamtu, daca dvs credeti ca exista un „Bine transcendent” pe care noi, muritorii de rand nu il cunoastem si ca exista o cale care ne poate conduce la concluziile dvs. socio-etice de ce nu va publicati teza? Luati premiul Nobel daca aduceti astfel de contributii in domeniul filosofiei etice si politice.

    Astea sunt sursele care va inspira: Vasile cel mare, Liiceanu si Noul Testament? Foarte bine, de ce nu incercati sa va veniti cu o teza coerenta daca credeti ca intuitia dvs. de inspiratie crestina este plauzibila?

    Aaa, este mai usor sa faceti aici pe apologetul crestin pentru publicul romanesc care nu prea a fost invatat sa faca diferenta intre retorica idealist-romantica si un discurs pragmatic, neafectat de superstitii irationale si aventuri fideist-platonice.

    De la Noica incoace, in Romania se repeta aceleasi aforisme ridicole care ne scutesc de la gandire critica si se promoveaza aceleasi instincte nationalist-religioase-mesianice. Asta este o dovada de neputinta. Cand nu putem sa gandim pragmatic si sa venim cu solutii plauzibile o dam in discursuri meta-etice demne de Monty Python…
    Eu cred ca dvs. si cei care va sustin sunteti parte a problemei romanesti la fel ca menelismul, coruptia, samd. Tocmai de aceea, idealismul dvs. transcendental intarziat poate prinde doar la un public mediocru ca cel romanesc… Un popor care nu e siderat de un proiect precum Catedrala mantuirii neamului nu are cum sa sesizeze dimensiunea grotesca a discursului Miscarii politice a mantuirii neamului. Vedeti, asta este cusurul vostru, nu aveti simtul masurii ;)

    • Este interesant articolul, dar nu prea inteleg finalul cu publicul romanesc mediocru (se lasa a intelege ca in alte parti exista si public (etnic) nemediocru – care este acela?- si mai ales „condamnarea” in intregime si definitiva a poporului roman (aici cred ca va puteti lua de mana cu d-l Neamtu, care ar zice-o si el asa, dar nu are curajul, ca e in campanie electorala).

    • Imi pare rau, mi-am dat cu parerea fara sa ma pricep si in viteza. Comentariu este sau nu este interesant, dar sigur este dubios.

  9. „Urukagina a garantat pentru prima oară proprietatea privată şi comerţul liber.”

    Mai corect era sa spui ca e considerata cea mai veche mentionare in scris cunoscuta. Nu ai de unde sa stii ca nu au existat si alte scrieri mai vechi care nu s-au gasit sau au fost distruse. Mai e posibil ca ideile sa fi existat, dar sa nu fi fost mentionate in scris.

    • Cred ca e irelevant. O fi, n-o fi asa, doar pentru rigoarea statistica e mult prea putin.
      Mult mai interesante ar fi de cunoscut urmarile acestor garantii, intrucat ele, in circumstantele de atunci, ar fi putut modifica relatii sociale si economice intr-un alt sens decat se sugereaza. Pe de o parte, de proprietate privata se puteau bucura doar privilegiatii vremii, cei care in baza legii celui mai puternic isi asigurasera venituri durabile, printre aletele si de la cei „care se nasteau debitori”. Nu stiu in ce masura garantarea proprietatii private il scutea pe debitor de datoriile sale, dar cu siguranta ii proteja „creditorului” acumularile.
      Iar comertul liber accentua segregarea in clase sociale. Mecanismul era simplu: puternicii zilei puteau dicta nestingheriti pretul zilei, fixat „liber”. In conditiile in care marfa era rara, concurenta practic inexistenta, comertul putea deveni acea metoda de spoliere a celor cu nevoi primare, carora le devenea practic imposibil a mai ravni la vreo bucatica de proprietate privata. Inca de atunci functiona o alta lege econmica obiectiva: banul la ban trage, dar numai aia putini la cei multi. Daca e sa salutam modul natural in ceea ce priveste relatiile economice, e oarecum ciudat ca renuntam la el in ceea ce priveste relatiile sociale. In realitate, de-a lungul timpului, am „moralizat” doar instrumentele de supunere, dar n-am schimbat in niciun fel dependenta unora fata de altii.

  10. 1. D-l Neamtu tocmai a incheiat perioada sarbatorilor pascale. Este foarte bine, dar parca totusi evita sa precizeze acest fapt (nu ma pricep, dar am impresia ca rezulta totusi din anumite pasaje)
    2. „Hristos repetă frecvent formula: „cel care vrea să-mi urmeze…” Nici urmă de coerciţie sau ameninţare. Darul libertăţii e nepreţuit dar el e mai adânc decât exerciţiul alegerii punctuale între opţiunile X şi Y. Libertatea presupune orientarea minţii, educarea simţurilor, întărirea caracterului şi mai ales şlefuirea sensibilităţii. Pentru a fi liber nu este suficient scrutinul raţiunii. Inima curăţită rosteşte adevăruri mult mai adânci. Nu e destul să alegi, ci, mai presus de toate, trebuie să alegi bine.” Un pasaj care nu are referire la iubirea crestina, ca de fapt intreg articolul. Si atunci ma intreb: sigur mesajul articolului este crestin?
    3. De aceea retin ce este de retinut din articol, si in continuare am rezerve mari fata de d-l Neamtu.

  11. Inflatia drepturilor sociale?! In Romania?
    „Cel ce are douã haine sã dea una celui ce nu are, si cel ce are bucate sã facã asemenea” (Luca 3, 11)

    • Excelenta remarca. Ultima oara cand am verificat pe eurostat Romania era nu numai in topul celor mai mici cheltuieli sociale relative la PIB dar si in topul inegalitatii veniturilor. A tine un discurs neocon acum in Romania este fie inutil fie „con tout court”.

      Tare as vrea sa stiu ce inseamna drepturi sociale in Romania? Scolarizare? Intrebati parintii din mediul rural. Asigurare de somaj? Pensie? Sanatate? Care sunt drepturile alea sociale? Dreptul de a folosi trotuarele atunci cand nu sunt transoformate in parcari?

      • Nu confundati fapta individuala de mila consensuala cu falsele „drepturi sociale”, coercitive, de stat. Nimeni nu are dreptul la banii celuilalt, si Christos nu face stat social. Marxismul vrea acest tip de stat in care oligarhia de partid ia de la unii si da la altii, retinand si o taxa de nomenclatura.

      • Probabil raspunsul era destinat ante-vorbitoarei pentru ca eu nu am vorbit nici de mila nici de divinitati. Am afirmat numai ca Romania este mult mai aproape de un ideal neoconservator sau libertarian decat statele vechii Europe. Ca daca inegalitatea, absenta statului, absenta solidaritatii publice este idealul atunci Romania a reusit. In Romania nu exista nici un fel de drept social nici macar elementar.

        In Romania asistenta medicala gratuita este sub nivelul oferit de Medicaid si Medicare in SUA, cu ajutorul de somaj mori literalmente de inanitie iar accesul la educatie este la nivelul tarilor Asiei de sud si transforma taranii in adevarati paria. Iar daca romanul in conditiile astea isi doreste o clasa politica neconservatoare, cu discursuri inspirate de Reagan, Hayek sau Rothbard – bafta multa, binecuvantez ziua in care am plecat din tara. Un singur regret am, imens : ca Romania a fost primita in UE. In rest, multa bafta la taratul pe coate in jurul catedralei mantuirii neamului.

  12. Cred ca este clar si pentru cei care din umbra ii comanda lui Neamtu, ca nu face fata (din punctul lor de vedere). Sa vedem pe cine baga in loc.

  13. de exampl:
    mircea bade este liber. poate comenta oricum. atat timp cat ia bani de la felix se simte liber.
    mai rau e sa fie dat afara… nu ar mai avea libertatea sa comenteze oricum
    libertate e atunci cand iti vin bani de undeva si esti leber sa faci cum tise dicteaza

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihail Neamtu
Mihail Neamtuhttp://FB/mihailgeorgeneamtu
Intelectual public și antreprenor român. Între 2012 și 2015, a fost președintele partidului Noua Republică. Doctor al Universității din Londra (2008). Ultima publicație: Credință și rațiune. Dialoguri, contradicții, împăcări, București, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro