Home » Reactie rapida » Citesti:

Țara care își omoară copiii

Dan Cristea octombrie 31, 2015 Reactie rapida
51 comentarii 25,618 Vizualizari

E prea ușor, prea confortabil și, mai important, prea laș ca tragedia care s-a petrecut vineri noaptea în clubul Colectiv din capitală să fie pusă pe seama câtorva indivizi (posibil organizatorii evenimentului, posibil cei care au dat avizele și permisele de funcționare) ori, mai ipocrit, a sorții. Traseul e aceleași ca în cazul atâtor alte mari drame inutile a ultimilor ani: citim șocați știrea, ne uităm la televizor la interviuri cu medici, oftăm supărați, aflăm formal surprinși aceeași poveste din spate (culpă comună a autorităților cu câteva persoane care au încălcat legea), punem formal pioși niște flori la mormântul unor oameni pe care nu îi mai putem întoarce înapoi și trecem mai departe.

Da, există niște vinovați individuali prinși în lanțul de cauzalitate care a dus tragedia din respectiva noapte – îi vom afla la un moment dat. Dar dacă e să lăsăm pentru un moment, pentru o sâmbătă măcăr, ipocriziile deoparte, și să ne uităm sincer în oglindă, am vedea o altă formă de vinovăție. Mai urâtă, mai greu de privit în ochi și, prin urmare, mai dureroasă, pentru că ea s-ar putea să îi cuprindă pe marea majoritate a locuitorilor acestei țări.

Țării ăsteia Moartea îi dă de ani buni flashuri că să îi arăte cine îi e camaradul principal. De ani și ani, camioane încărcate cu lemn ies zilnic din pădurile României fără să le ia cineva la întrebări, dar ne mirăm în fiecare an de catastrofele produse de inundații.  “Lasă-i, sunt sărăci, trebuie și ei să facă focul cu ceva”. Beizadele inepte și bete fac accident rutier după accident rutier până omoară pe cineva, și abia atunci ne mirăm de ce nu le-a luat niciun polițist carnetul. “E copil, a greșit, lasă, oricum e băiatul domnului X”. Un avion cade în Apuseni, un pasager dă imediat coordonatele locului, noi îi găsim morți abia după 6 ore din cauza amatorismului și incompetenței totale a “specialiștilor” din diferite instituții publice, însă chiar și a 2a zi dăm telefoane pentru angajări pe pile: “Nu mi-l puteți lua și mie pe băiat, nu știe neapărăt meserie, dar învață…!”.

Nu, la noi nu se aplică principiile corupției, nu noi suntem cei care ar trebui vizați de procurori pentru diferite chestiuni minore. Marii pești, pe ei să îi luați, cei care au furat cu toptanul, pe noi să ne lăsați în pace. Eu mă grăbesc, domnule polițist, luați dumneavoastră 200 ron și lăsați-mă să conduc peste viteza legală mai departe, că nu se va întâmpla nimic. Eu nu am timp de testele medicale, domnule medic, luați dumneavoastră o atenție, și puneți-mi viza că sunt apt să pilotez, că nu se va întâmpla nimic. Da, fiul meu este un imbecil leneș, domnule ministru, dar dați-i dumneavoastră un post călduț acolo, nu se va întâmpla nimic, vă rămân dator.

Și, în final, respectând același principiu, nu, domnule inspector, nu sunt în regulă deloc cu gestionarea situațiilor de urgență, dar luați dumneavoastră niște bani acolo, nu se va întâmpla nimic.

Corupția mică, corupția cotidiană, șpaga de zi cu zi, pila familală, “atenția” pioasă merg mână în mână cu moartea. E drept, mai lent, mai puțin vizibil decât războaiele, crimele sau drogurile grele, dar la fel de sigur și decisiv. Oricând, oricare dintre marile tragedii ale acestei țări pot fi trasate în spate către multiple acte de mică corupție care au creat peisajul propice.

Ori, în România, corupția mică nu e doar tolerată, ci uneori chiar glorificată. A denunța un act de mică corupție – da, simpla oferire a unei sume de bani unui polițist pentru a te scăpa de un radar e dare de mită, da, simpla primire a unei atenții pentru a face ceva ce oricum trebuia să faci e luare de mită – e un gest privit cu oroare chiar și de către polițiștii care ar trebui să îl constate. Să reclami o încălcare a legii fără o pagubă imediată asociată e un gest de trădare față de comunitate, de lipsă de caracter, de cauzare de probleme ne-necesare. Focusul e pe prevenirea oricărei modificări a status quo-ului (“îi distrugeți, domnule, viitorul pentru așa ceva!”), nicidecum pe respectarea unor reguli, oricăror reguli.

A “cunoaște” pe cineva care să “rezolve” o problemă e o mare virtute, apreciată de semeni, nicidecum un defect criminal. Cei care “au relații” sunt binecuvântați de toată lumea, fără ca cineva să își dea seama că ei sunt adevărații complici de 0,00001% ai unei viitoare drame umane.

Ba chiar avem reprezentanți de profesii care explică indispuși că mica corupție e ceva normal, raportat la salariile prea mici față de pretențiile pe care și le revendică. Or, dacă respectarea legii e o chestiune care poate fi negociată în funcție de raportul dintre salariu și meritele pe care ți le pretinzi, de ce să nu pretindă mai mult decât îi dă legea și un inspector însărcinat cu avizarea unui club? De ce să nu ignore și el legea, pentru un câștig mai mare, potrivit cu cât ar trebui el de fapt să primească?

La catastrofa din clubul “Colectiv” s-a ajuns întocmai așa, colectiv. Nu doi organizatori și doi inspectori ar trebui să fie apăsați de o astfel de catastrofă, ci o țară întreagă care s-a obișnuit să dea, sa ia și să accepte că se dă și se ia. Așa se moare în timpurile noastre.

3 zile de doliu național? Cea mai ușoară scăpare. How about 3 zile fără nicio șpagă în toată nația? Ei, să nu exagerăm…!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "51 comments" on this Article:

  1. Harald spune:

    În România, formalitatea e mai importantă decât realitatea, așa se ajunge la mită, la corupție și la nerespectarea oricăror măsuri de prevedere. Pentru că normele legale sunt atât de stufoase și de ambigue, ele devin realmente de nerespectat. Orice inspector poate da amenzi cum îi poftește inima, așa că soluția câștigătoare nu e niciodată respectarea unor norme tehnice ”de bun simț”, ci apelarea la șpagă și relații.

    Nu se va schimba nimic nici după o asemenea tragedie, așa cum nu s-a schimbat nimic nici după tragedia cu camionul de azotat. Normele legale vor deveni și mai severe, așa că șpaga și corupția vor deveni și mai necesare. În orice firmă și orice instituție vor fi în continuare promovați cei care știu ”să se descurce” pe bază de șpagă și relații și nu cei care știu ce materiale se folosesc și ce materiale nu se folosesc la amenajări interioare.

    Iar președintele, ca orice român autentic, are ”indicii că ignorarea normelor și legilor a dus la această tragedie”, bineînțeles. Însă alternativa ca mai puține norme și mai puține legi să genereze mai puțină șpagă și mai puțină corupție n-o va lua nimeni în calcul. Tocmai excesul de norme și legi duce la nerespectarea lor și la lipsa unei atitudini respnsabile la nivel individual. Însă România va merge ca de-obicei în direcție inversă, va genera și mai multe norme și mai multe legi, obținând în schimb și mai multe astfel de tragedii.

    • chiar eu spune:

      Hai ca ai dat-o drept la tinta. Nu te cunosc, dar ai mare dreptate in ceea ce ai scris. Eu sunt unul dintre aia putini, care m-am ocupat ca actele sa fie in regula si masurile respectate la locul de munca. Ca drept urmare, am cel putin 2 controale pe an de la institutii, pentru ca stiu caa e in regula si pot justifica activitatea de verificare cu mine. De la altii iau spaga si la mine vin in control….asta da democratie.

    • Anca spune:

      Nu va suparati ca intreb – care sunt, in cazul asta, regulile si normele excesive care, daca nu ar exista, nu ar genera coruptie? Regula care spune ca un spatiu inchis in care organizezi concerte cu sute de oameni are nevoie de iesiri de incendiu, de extinctoare, de sisteme antiincendiu etc? Regula care spune ca nu parchezi aiurea sa blochezi accesul ambulantelor? Regula care spune ca tu, primarie, nu dai aviz de functionare pana nu vezi toate aprobarile de ISU etc?

      Coruptia, da, e o mare, mare problema, cea mare si cea mica in egala masura. Dar o problema cel putin la fel de mare e cultura romaneasca a dispretului fata de legi si reguli “excesive”, nu-i asa, care ne incurca si care-s pentru fraieri, noi, istetii, n-avem nevoie de ele. Ca noi ne fofilam cu succes si ne descurcam si nu ni se intampla nimic, nu suntem ca tampitii din occident care au nevoie de reguli sa le spuna si cum sa faca pipi. ASTA ne ingroapa in primul rand. Regulile ne incurca si le rezolvam cu spagi si spagute. De asta au murit copiii aceia ieri noapte, pentru ca niste insi au crezut ca nu e nevoie de iesiri de urgenta, de sprinklere, de antifonare ignifuga, ca toate astea-s reguli cretine si excesive.

      Cand “tara” nu-si va mai lipi firele electrice cu leucoplast si va chema specialistul sa repare aragazul, cand “tara” va parca acolo unde e legal sau isi va lasa masina acasa daca nu are loc de parcare, cand “tara” va instala sisteme antiincendiu asa cum spune legea chiar si atunci cand e convinsa ca ei nu i se poate intampla nimic, atunci nu-si va mai “omori copiii”.

      • Harald spune:

        @ Anca – stimată doamnă, ”regula” așa cum o prezinți tu e foarte simplă și de bun simț, însă realitatea românească nu e deloc așa. E normal să îți trebuiască X ieșiri, X extinctoare și X oameni de ordine, în funcție de capacitatea clubului, însă realitatea e că în România asta se rezumă la plimbat dosare de la o instituție la alta. Normele sunt mult mai severe în Anglia, de exemplu, însă în practică formalitățile sunt îndeplinite mult mai ușor. Poți înțelege asta?

        În România, dosarul se plimbă la nesfârșit de la un moșulică la altul și nu trece de ei decât cu șpagă și cu relații, astfel încât realitatea de pe teren nu interesează de fapt pe nimeni. În Anglia, singurul lucru care interesează este realitatea de pe teren, chiar dacă nu corespunde 100% cu litera legii. În România, toți cred că e nevoie de mai multă literă de lege, așa că ruptura de realitate e din ce în ce mai mare, iar șpaga și relațiile rămân singura soluție.

        Niște oameni vor deschide întotdeauna cluburi, pentru că din asta ies bani, foarte mulți bani cash. Iar dacă regulile nu sunt destul de simple și clare, vor deschide cluburile ilegal și vor da șpagă la judecători când va fi cazul. Poți înțelege asta?

    • d.m. spune:

      Domnule Harald, aveti dreptate pe de o parte, dar autorul are si mai mare dreptate. pentru ca legile si regulamentele alea anapoda sunt tot rezultatul coruptiei. da, pt ca nepotismul si cardasia mafiotilor, precum si voturile de vanzare pe galeti, ulei si euro (chiar se intampla) au adus in legislativ o mina de nespalati incompetenti. si in functii ale administratiei sunt tot pilangii si incompetenti. de unde regulamentele inaplicabile de care va plangeti. e tot coruptie….

    • Dedalus spune:

      Perfect de accord. Nu poti avea legi si norme pentru orice e imaginabil.

      Dupa cum nu trebuie sa fii doctor in dreptul penal ca sa nu omori.

      Ce nevoie ai de norme ca sa nu pui material inflamabil pe tavan?!

      Ce nevoie ai de norme ca sa nu dai cu artificii in interior?!

      Nivelul de cunostere si responsabilitatea nu tin nici de legi, nici de coruptie.

      Ai vazut cum aratta “declaratia pe propria raspundre” si “autorizatia de functioanre”? Sunt pe HN. Sunt niste monumente de produse ale unor decerebrati, niste aberatii lipsite de orice noima.

      Poti sa lupti impotriva coruptiei pana cazi pe jos, asta nu va face oamenii cu un mm mai capabili.

      Dezastrul de la Colectiv a inceput acum 10 ani, in scolile in care au invatat: patroni, functionary de stat si locali, salariatii firmei de antifonare, cei care au dat cu artificii, partiicpantii la concert. Toti. Toti sunt produsele unui invatamant catastrofal, care tampeste in loc sa educe, care dezumanizeqaza in loc sa rezponsabilizeze.

      Nu vei inlocui lipsa de instruire si educatie cu absolut nimic. Si cat timp va fi asa, dezastrele vor continua.

      ====

      Am mai spus-o: in Romania exista reactoare nucleare. Nu vreau sa spun nimic mai mult.

  2. dusu spune:

    am parcurs ceva titluri si inceput de articole din fitzuicili rominesti
    bashtanii,shtabii striga ca n au dat avize;ii umoristic sa i vezi cum sar ca nu au responsabilitate,daca n ar fi tragedia.

  3. victor L spune:

    Exagerati, generalizati.
    - “Țara care își omoară copiii”. Prea de tot. E groaznic ce s-a intimplat, dar nu “ţara” e vinovata, ci citiva responsabili de eveniment. Dece imi puneti mie in spate responsabilitatea altora? va iasa mai bine articolul? Gresit.
    – ” ci o țară întreagă care s-a obișnuit să dea, sa ia și să accepte că se dă și se ia”; eu nu fac parte din tara aia, poatre dvoastra, dar nu generalizati.
    Procedati ca politicienii care iasa acum spasiti pe sticla sa anunte doliu national; dvoastra dati cu tastatura in toti ca sa va credem ca suferiti.
    Nu am nicio vina!

    • Dan Cristea Dan Cristea spune:

      A generaliza inseamna a da o expresie sintetica unui numar semnificativ de situatii particulare cu o trasatura comuna. Or, eu cred ca in Romania exista o stare de coruptie generalizata. Si mai cred ca o astfel de situatie imi da dreptul sa vorbesc despre un fenomen general.
      Da, si intr-un bolnav de cancer in faza terminala exista organe sanatoase, dar si la el boala este generalizata. Va apreciez si va admir pentru ca nu ati comis niciodata un act de mica coruptie – sunteti o exceptie, asta o arata chiar statisticile. Spre exemplu, 93% dintre romani considera coruptia un fenomen generalizat. 93%.
      Cat despre sustinerea ca “e groaznic ce s-a intimplat, dar nu “ţara” e vinovata, ci citiva responsabili de eveniment”, opinia mea este ca e o idee gresita, si despre asta am scris in textul de mai sus.

      • victor L spune:

        Ziceti: “Cat despre sustinerea ca “e groaznic ce s-a intimplat, dar nu “ţara” e vinovata, ci citiva responsabili de eveniment”, opinia mea este ca e o idee gresita”.
        Sa inteleg ca va asumati o parte din vina. Si? cereti pedeapsa?
        Seamana cu acuztiile din anii `90, care spuneau ca toti sintem de vina pentru ce s-a intimplat in comunism. Ca sa diluam/impartim vina, TOTI.
        Si cei care au facut puscarie si au murit sau au fost eliberati dupa ani grei, si activistul pecere, si intelectualul/muncitorul/taranul zelos, si cel care a stat cuminte pentru ca observa ce se intimpla si ii era teama.
        Limba tarii asteia are suficiente cuvinte care, ordonate bine, sa dea intelesul adevarat.
        Dar e mai simplu: Romania si rominii (lui @ dusu), vax albina.
        Este o tactica perversa in afirmatia “toti o apa si-un pamint”.

    • Dan Cristea Dan Cristea spune:

      Ar mai fi de spus ca o culpa intr-un act de coruptie o poarta nu doar cel care da si cel care ia, ci si cel care asista impasibil la un astfel de act. Prea usor si prea frumos sa pretindem cu totii ca nu e vorba de un fenomen de masa.

  4. Bogdan spune:

    18.300 de biserici , 475 de spitale.
    Ard îngerii în spitale, dracii dansează în catedrale…

    Pe langa asta incompetenta autoritatilor…

    • Josef Svejk spune:

      Și ce legătura are treaba asta cu bisericile sau cu spitalele?! Dacă în România erau 180 biserici în loc de 18000 și 45000 de spitale în loc de 425, atunci să înțeleg că primarele Popescu-Piedone n-a fi încasat șpaga pentru autorizarea șandramalei în care s-a produs incendiul?! ;)

      Nici dacă erau 10000 de mii de spitale, ăia ce au pierit în chinuri sau ăia care scapă nenorociți pe viață din cauza șpăgilor încasate de tot soiul gunoaie fetide nu vor fi cu nimic mai bine.

      Iar faptul ca tot soiul de creaturi cu un neuron la duzina de perechi de urechi repeta la nesfârșit, ca oile, mantra cu spitalele și bisericile în loc să ceara imediat capetele șpagozaurilor ce au facilitat producerea carnagiului e garanția că astfel de grozăvii se vor mai produce și în viitor.

      Șpagozaurul Pieone va scăpa fără nici o zgârietura din toată povestea asta. El trebuie doar să stea pitit în vizuna lui și să chirăie sfios, daca e cumva întrebat, că nu are nimic a-și reproșa și că sala inflamabilă cu pocnitori și cu o singură ieșire pentru mii de oameni era perfect legală. Între timp oile behăie conștiincioase „18.300 de biserici , 475 de spitale / Ard îngerii în spitale, dracii dansează în catedrale” Șpăgile vor continua să meargă ca unse, iar atunci când se va produce următorul cataclism treaba se va repeta de la capăt și toată lumea va fi fericită. Vă meritați soarta 100%. Orice vi s-ar întâmpla nu aveți nici măcar dreptul la compasiune…

  5. Livia spune:

    Da, de respectarea regulilor e vorba, de respectarea lor, in general!

  6. Josef Svejk spune:

    Intr-adevar mica marlanie e ceea ce sustine marea marlanie. Hotii nu sunt cu adevarat dispretuiti in Romania ci doar invidiati. Revolta publica e doar o manifestare a corectitudinii politice (nu da bine sa spui ca esti OK cu hotia) cu efecte evident 0. In particular o buna parte a “revoltatilor” sunt sustinatori si beneficari ai coruptiei generalizate. Asta si explica alegerea cu atata entuziasm in 2012 a celui mai corupt si fetid parlament al Romaniei, de la MAN incoace, respectiv nu ar fi posibil ca Romania sa fie condusa de un prim-minstru inculpat pentru coruptie, plagiator dovedit si un presedinte a carui avere se bazeaza pe un testament falsificat.

    Nemaitraind de ceva vreme in Romania nu am imaginea completa (mai vin pentru una-doua saptamani odata la unul sau doi ani) a putreziciunii zilelor noastre – nu ca mi-ar lipsi cumva :-) . Daca e sa ma iau dupa ce spun parintii ce traiesc aproape jumatate de an in tara si pritetenii ramasi acolo, se pare ca treaba s-a mai indreptat cu ceva fata de inceputul anilor 2000 cand am plecat eu. Oricum cu totii admit ca progresul e firav si lent. Cine stie cat va mai dura?

    Nu-i de mirarare ca oamenii capabili pleaca in valuri fara a se mai uita in urma.Cei ramasi in Romania au exact doua optiuni:

    - Fie esti carnasierul ce se taraste in rahat pandindu-si prada
    - Fie esti ierbivorul fortat sa traiasca si el in rahat (ca asta e ecosistemul) si care e sfasiat dintr-o data sau rontait incetul cu incetul (dupa caz) de pradatorii de toate maimile ce colcaie in cloaca pestilentiala.

    Se pare insa ca numarul ierbivorilor totusi se rareste abrupt. In 2011 19% (cifra relativ stabila pentru mai bine de 10 ani) dn populatia Romaniei era contributoare neta la buget (adica platea fie si cun un leu mai mult decat incasa). La sfaristul lui 2014 numarul cntributorilor neti la buget s-a redus la 13.5%, adica cu ceva peste 2.6 milioane de romani care platesc bugetului mai mult decat incaseaza. E adevrat ca pe hartie Romania creste precum Fat Frumos. Numai ca nu trebuie scapat un detaliu esential: Cresterea fulminanta a inceput abia dupa ce la incepututl lui 2013 conducerea “basista” (ce raportase scaderea economiei romanesti in a doua jumatate a nului 2012) a fost demisa in bloc si inlocuita cu baieti iscusiti de ai nostrii din popor, ce stiu sa interpeteze mai bine datele brute, respeiv sa transforme numarul record de insolvente si falimente in crestere econmica solida…

  7. Stefan Bragarea spune:

    Excepțional material! Din păcate, înspăimântător de adevărat!

  8. Mircea Marian Mircea Marian spune:

    Comentariul este superb, dar sa nu blamam chiar toata tara. Mie mi s-a oferit spaga si nu am luat. Cu salariile noastre, cu imens ajutor de la bunici, imi tin fata la studii in Scotia si-i spun sa stea acolo tocmai ca sa nu apelez la pile pentru angajare. Nici nu as apela, ar veni ei la mine, stiind ca le raman dator pe viata. Deci, nu toti iau spaga. Nu toti dau spaga. Nu e toata tara de vina. Sa raspunda persoanele vinovate.

    • Harald spune:

      Nu toți dau șpagă, dar cei care își deschid cluburi dau. Cluburile se deschid pentru banii cash care se obțin din ele, adică oamenii care le deschid au un anumit profil psihologic și moral. Nu cred că v-ați deschide vreodată un club, așa cum nu mi-aș deschide nici eu.

      • Josef Svejk spune:

        Sunteți 100% sigur că știți în ce anume vă sunt investiți toți banii incluzând fonduri de pensii, fonduri de investiții. etc, etc.?!?! Eu vă recomand să săpați un pic li veți descoperi multe chestii uimitoare :-) ;-) :-) Așa ă un pic mai blănd la aruncatul cu pietre…

        • Mihai spune:

          Nu stim, ne dati un indiciu, ceva, macar de unde sa pornim cercetarea ca sa nu sapam fara tinta?

    • TC spune:

      Pentru minoritatea romanilor care declara ca nu iau/dau spaga si ca fac totul conform legii si ca astfel nu ar trebui pusi in aceeasi galeata cu majoritatea – ba chiar acolo trebuie pusi. E ca si cum cei x% (nu vreau sa zic 1%, asa ca hai sa o lasam single digit) dintre romii cinstiti s-ar declara si ei foarte ofuscati de “profiling”.

      In modul sistemic in care se desfasoara acum lucrurile in Romania, faptul ca “eu nu fac asa” nu e o scuza suficienta. In loc sa bagi capul in nisip, trebuie sa lupti activ cu “raul”. Inregistreaza, filmeaza, da declaratii, fa plangeri. Ati vazut ca in momentul cand apar filmari indubitabile, capetele in general cad, sau macar se clatina. Ceea ce altfel sigur nu s-ar fi intamplat. Faptele reprobatoare trebuie captate si imediat expuse acolo unde nu mai pot fi musamalizate: pe net, presa straina, retelele sociale, etc.

      Daca 10% din populatia tarii si-ar “bate capul” cu imbunatatirea sistemului, in maxim 3-5 ani lucrurile s-ar imbunatati considerabil.

      Dar nu, lumea isi “rezolva problema” si dupa aceea “vede de treaba”. O mica victorie individuala, dar ce imensa pierdere colectiva…

      • Josef Svejk spune:

        Mircea Marian e un ziarist ca a sărit constant la jugulara șpagozaurilor. L-am citit ocazional prin Evenimentul Zilei și nu mi-am amintesc să fi citit ceva scris de dumnealui de care ar putea să-i fie rușine.

        Ce anume ar trebui sau ar mai putea să facă?! Și-a trimis fiica la școală în afara țării și îi recomandă în mod corect să nu se mai întoarcă în cocină ca să nu fie mâncată de porci. Din nefericire asta e probabil ultima soluție rezonabilă.

        Singura salvare a celor ce nu vor să-și piardă ultma brumă de umanitate e plecarea din România. Cei ce rămân au exact doua variante: să fie striviți de scârnăvii, sau să devină ei însăși scârnavii. Asta e realitatea cruntă. Sigur că sunt destui oameni ajuși la vârsta la care e greu să o mai ia de la capăt și care practic au pierdut trenul. Asta nu schimbă însă cu nimic faptele…

  9. oarecare spune:

    Un articol excelent….
    Iar acest doliu de 3 zile este o alta ipocrizie….

    Oameni buni DUMNEZEU nu are nici o legatura cu lacomia prostia, incompetenta si coruptia

  10. Ioan spune:

    @Josef Svejk (31/10/2015 la 16:34)

    “Nemaitraind de ceva vreme in Romania nu am imaginea completa”……….

    “Daca e sa ma iau dupa ce spun parintii ce traiesc aproape jumatate de an in tara si pritetenii ramasi acolo, se pare ca treaba s-a mai indreptat cu ceva fata de inceputul anilor 2000 cand am plecat eu. ”

    Dar mai adaugati :

    “Cei ramasi in Romania au exact doua optiuni:

    - Fie esti carnasierul ce se taraste in rahat pandindu-si prada
    - Fie esti ierbivorul fortat sa traiasca si el in rahat (ca asta e ecosistemul) si care e sfasiat dintr-o data sau rontait incetul cu incetul (dupa caz) de pradatorii de toate maimile ce colcaie in cloaca pestilentiala.”

    Comentariul dvs, mi se pare vehement/revolutionar si americanizat (My way or highway) …… si, in ce categorie (carnasier sau ierbivor) i-ati incadrati pe;

    1.- prietenii dvs.(… ramasi acolo (in Romania),
    2.-parintii dvs. (…..ce traiesc jumatate de an).

    Nu uitati de FESTINA LENTE(cum spuneau romanii din Roma Antica) si “Tonul face muzica” (cum spun romanii di Romania).

    Multumesc,

  11. Vasile spune:

    victor L (31/10/2015 la 14:58)

    Intr-adevar si mie mi se pare, in purul stil specific romanesc, ca se exagereaza/generalizeaza, cu “Țara care își omoară copiii”; cineva (nu importa pozitia in societate) face afirmatii in numele tuturor. E mult mai simplu nu-i asa ?

  12. ion adrian spune:

    Repostez aici intraucat ieri neexistand un fir cu acest topic am postat pe un alt fir:

    Condoleante si compasiune rudelor si prietenilor celor decedati cu speranta ca nu vor mai fi si altii in aceiasi situatie.
    Sanatate si daune cat mai mici celor raniti

    Si cum nu este prima nenorocire cauzata de indolenta, cupiditate si prostie la nivel national, repet cu mare durere ceva ce nu incetez sa repet si anume ca asa cum ne-a spus Mihai Eminescu :Norocul ne petrece.
    Intrebarea tragica si pe care o pun mereu si mereu este: Doar norocul? Evident ca acesta merge in paralel cu ghinionul dar intrucat la un asemenea nivel de indolenta iresponsabila nu e vorba de ghinion, mai toti jucam cu brio in filmul “Pentru cine bat clopotele Mitica?”

  13. Arg spune:

    Toate se intampla ptr ca nu este competenta la locul ei!Ne inflamam politic,la si in preajma alegerilor si-i alegem pe cei mai vocali,spagari,vicleni ptr ca ne mint ,,frumos,,
    Daca autoritatile pe care le platim si-ar face datoria ptr ca au pregatirea necesara ptr locul pe care-l ocupa,ptr ca stie pericolele si plaga ce a cuprin tara,poate s-ar mai intampla ceva.Nu are poporul roman simtul datoriei,iar cei pusi in fruntea bucatelor sau dovedit HAMESITI,ca si cand bucatele au venit de la ,,ma”sa,,,iar simtul civic nu exista! Este pedepsit aspru furtul unui ou nu jefuirea tarii!

  14. Robert spune:

    Mare dreptate are autorul. Statistic, la fiecare o mie de acte de coruptie mica avem un caz de coruptie mare. La fiecare o suta de mii de acte de coruptie mica avem o catastrofa ca aceasta recenta din Clubul colectiv. Doar reducand fiacare dintre noi numarul actelor de coruptie mica infaptuita de fiecare dintre noi sau de catre cei din jurul nostru vom fi capabili sa reducem numarul coruptiei mari si al catastrfelor datorate acesteia. Aceiasi lege se aplica si la accidentele de munca. La fiecare mie de accidente de munca minore, exista unul mortal.

  15. Emil spune:

    După experienţa comunistă, când a “turna” a fost o atitudine încurajată, dezirabilă, nu credeţi că există nişte resorturi psihanalitice profunde în a privi denunţul ca ceva reprobabil?
    Subscriu la comentariul lui Victor L. Generalizaţi nepermis, domnul meu.

    • Dan Cristea Dan Cristea spune:

      In dezacord, pentru motivele aratate mai sus. De altfel, mi se pare atat periculos, cat si departat de realitate sa credeti ca e vorba de simple situatii particulare, fara relevanta sistemica. Bine-ar fi sa fie asa. Nu e.

    • Adrian spune:

      (Și) eu subscriu celor expuse de dumneavoastră.

  16. Vlad spune:

    Cred ca Mircea Cartarescu a fost singura persoana publica lucida in aceasta situatie si interventia publica este una menita sa ne aduca in realitate:

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20546805-tragedia-din-clubul-colectiv-mircea-cartarescu-fiecare-dintre-tinerii-care-murit-atat-ingrozitor-absurd-putut-copilul-meu.htm

    In loc sa ne lamentam am putea sa ne intrebam ce se poate face din banii contribuabililor pentru ca astfel de situatii sau altele sa nu se mai intample ?

    Ideea este ca se pot face multe …

    Exemple mai sunt, problema nerespectarii unor norme de constructie nu e singulara, iarna pe cladirile vechi ale Bucurestiului apar turturi. Turturi imensi care pun in pericol viata trecatorilor. An de an … Locatiile se stiu, pe Calea Victoriei e unul din acele locuri. Ele se imprejmuiesc ocazional si se merge mai departe …

    Acelasi lucru si cu cladirile vechi din care se desprind bucati de zid: Calea Victoriei doua cazuri, Cluj unul recent si inca unul la o scoala care a fost reabilitata desi statea de luni bune de zile cu un afis aveti grija pe unde treceti se desprind bucati de tencuiala, Lipscani la cladirile vechi frecventate zilnic de sute de oameni, plase de sarma intinse peste zidurile care stau sa se destrame.

    Ce s-a facut in Canada la un caz similar cand dintr-un pod s-a desprins o bucata, au fost verificate toate podurile.

    Cat ar lua sa se verifice si sa se remedieze peretii exteriori ai cladirilor vechi, sa se numeasca o echipa care sa evalueze permanent starea cladirilor in cazul unui inghet si sa remedieze situatia. Acelasi lucru si cu verificarea starii spatiilor publice: scoli, mall-uri. Cred ca s-ar putea aloca 1% din buget pentru a se constitui o comisie care sa se ocupe de siguranta cetateanului.

    In 2-3 ani cred ca am putea avea orase mai sigure daca facem ceva daca nu facem lucrurile vor merge exact ca pana acum.

    • d.m. spune:

      pai e exact ce spune autorul. da, s-ar putea remedia micile probleme din orase, dar nu cu administratorii corupti si incompetenti pe care ii avem acum. doar o eliminare a coruptiei poate aduce in posturi oameni eficienti, care sa isi faca treaba.
      greseste oricine nu vede ca asta e principalul impediment la dezvoltarea romaniei si principala problema de securitate.
      nepotu lu domn ministru pe care ne-a obligat sefu de la partid sa-l angajam nu va superviza bine achizitiile pentru armata. … etc….etc.

      • Vlad spune:

        Nu cred ca eliminarea “coruptiei” aduce competenta …

        Responsabilitatea si implicit competenta apar atunci cand exista trasabilitate si raspundere. Adica atunci cand vrei sa afli cine a facut sau nu a facut o chestie exista o metoda facila sa afli acel lucru si sa spui: x, y, z nu si-au facut treaba. Implicit trasabilitatea nu inseamna pasarea raspunderii unde pica de fraier doar Dorel ci tot lantul ierarhic de la director la sefii de departament, responsabilul cu lucrarea si care au fost factorii decizionali in procesul respectiv.

        Cand lucrul asta se intampla apare imediat si responsabilizarea factorilor decizionali, ai sefilor de lucrari, a muncitorului si implicit incepe sa apara si competenta. Seful de lucrari realizeaza cu nu mai merge cu spaga si cu mica intelegere, ca ii trebuie muncitori calificati, directorul realizeaza ca are nevoie de sefi de lucrari responsabili care sa fie capabili sa gestioneze lucrari si echipe si asa mai departe.

        Eliminarea “coruptiei” aduce ca si in cazul schimbarii clasei politice alti oameni noi, fara experienta care continua sa-si faca mana pe banii contribuabililor.

        Politicianul e iresponsabil pentru simplul fapt ca nimeni nu stie ce face si ca nu exista un proces calitativ si cantitativ care sa-i evalueze activitatea si pe care cetateanii sa-l poata consulta.

        • Harald spune:

          Lucrurile stau invers, competența e cea care aduce responsabilitate și ulterior reducerea corupției. De-aici trebuie plecat, de la oameni care știu ce au de făcut. Altfel, nulitățile vor fi tot timpul înclinate spre corupție și iresponsabilitate, iar înlocuirea nulităților vechi cu altele noi nu aduce niciun progres. Ca să exemplificăm,mie nu mi se pare că ar fi existat vreun progres de la un prim-ministru ca Văcăroiu la unul ca Ponta.

          Reducrea corupției e un rezultat al altor factori, nu o cauză pentru acei factori.

    • Josef Svejk spune:

      Să se facă și să se dreagă. Minunat! Numai că între timp nația română continuă să aleagă cu seninătate și entuziasm cele mai hidoase și fetide dejecții ca să o reprezinte. Nelegiuții ce trebuie să facă legi. Nu e magnific?!

      Să vă spun secretul lui Polichinelle: Nu se va schimba nimic. Șpagozaurii vor continua să-și ia șpăgile, oile vor behai revoltate pe străzi la fiecare dezastru câteceva impotriva bisericii (că așa e cool și politic corect) și toata lumea va continua să fie fericită, la vreo o săptămână după, când deja totul e uitat și nu mai face breiching niuz. Schimbarea se va produce după câteva generații în mod natural prin pieriea pe cale naturala a putreziciunii zilelor noastre. Dar asta doar dacă nu cumva vreo-un nou cataclism va arunca România contemporană cea acefală, lașă, coruptă și degenerată într-un nou abis al istoriei…

      • Vlad spune:

        Cred ca va amagitit gandindu-va ca acele caldiri de pe Calea Victoriei, spre exemplu, o sa se tencuiasca spontan si ca o mana magica va face sa dispara turturii …

        Cineva trebuie sa le faca … Nu e ca daca astepti doua generatii se rezolva de la sine … Asta e doar procrastinare si inca una destul de paguboasa …

        E clar ca daca vrei sa vezi ca se face ceva trebuie sa pui mana si sa faci. Fie ca vorbim de consolidarea cladirilor vechi, fie ca vorbim de evaluari ale spatiilor publice deja construite.

        E clar ca statul nu are niciun interes in treaba asta si nici altii … Adica atunci cand singura interventie rationala in spatiul public o are Mircea Cartarescu … e clar ca restul nu inteleg ce si cum … sau daca inteleg pur si simplu se simt acoperiti de institutii si de functii si considera ca daca in patratica lor e ok si nu pot fi trasi la raspundere, totul e in regula.

        • Josef Svejk spune:

          Eu nu mă amăgesc deloc. Eu știu că nu se va întâmpla nimic.

          Soluția nu e deloc așteptrea și nici lupta cu morile de vânt. Soluția pentru orice nu vrea să piară înghițit de mlaștină e plecarea din țară înainte de a fi prea târziu. Bravo celor ce au înțeles asta. Vae victis celor ce sunt deja prea bătrâni sau prea tare prinși dă nămolul fetid ca să se mai poată elibera…

          • Vlad spune:

            Exemplul personal e cel care conteaza … daca vreti sa fiti credibil … Asta suna mai mult a vocea incompetentei … daca ar pleca toti competetentii din tara … ar fi mai liniste … ca na ce poate sa faca incompetentul … singurul lucru competent care ii vine in cap e sa-i indemne pe toti ceilalti sa plece … altfel el stie ca nu ii va fi bine in tara, ca mai devreme sau mai tarziu va fi descoperit iar in afara nu are ce cauta ca nu e competent. De aici si tanguiala cunoscuta cui nu-i place sa plece, sa plece, sa plece …

            • Josef Svejk spune:

              Intr-adevar exemplul si experienta personale conteaza cel mai mult.

              Eu am plecat de mult, inainte de a face 30 de ani. Singurul lucru pe care-l regret cu adevarat in viata e ca nu am plecat cu vreo 2-3 ani mai devreme, amagindu-ma cu aberatia ca: “Daca toti plecam, cine mai ramane sa indrepte lucrurile?” Din fericire mi-a venit mintea la cap inainte de a fi prea tarziu. Cei ce au facut cam mine, regreta si ei anii pierduti in Romania in lupta cu morile de vant. Dar asta e OK. Cei ce n-au plecat niciodata sperand intr-un miracol romanesc is plang viata ratata… Astia sunt cu adevarat intr-o situatie fara iesire.

              Pur si simplu ii sfatuiesc pe cei ce stau in cumpana sa nu mai pairda vremea cu procese de constiinta si alte prostii inutile. Speranta in Romania a pierit de mult si pentru multa vreme…

  17. Vlad spune:

    Cred ca fiecare om responsabil inginer, arhitect, director de scoala, administrator de cladire ar trebui sa se mobilizeze pentru a demara actiunile necesare de evaluare si consolidare acolo unde este cazul.

    Macar in cazul scolilor cred ca s-ar putea strange fonduri necesare pentru o evaluare profesionala a starii cladirii si acolo unde este cazul de a strange fonduri pentru o consolidare.

    • Josef Svejk spune:

      Ehei, dacă ăia chiar aveau chef să se mobilizeze o făceau de mult. Nu uitați să ne anuntați când se va întâmpla mobilizarea ca să nu ratăm momentul :-) :-) :-)

      Dacă se produce un cutremur major în următorii 20-30 de ani efectele sale asupra Bucureștiului vor fi ca cele ale cutremurului din Haiti. Și asta din exact acelaeși motive: corupție endemică împletită armonios cu cretinism și nepăsare bovină.

      • Vlad spune:

        Nu cred ca judecati rational. Cauzele unui dezastru major in cazul unui cutremur este legat de rezistenta seismica a cladirilor.

        Asta se poate rezolva prin evaluarea cladirilor existente si consolidare acolo unde este cazul, mai ales in ce priveste spatiile publice.

        • Josef Svejk spune:

          Tocmai ca judec cat se poate de rational.

          Da, intr-adevar consecintele unui cutremur depind de rezistenta seismica a cladirilor.Cateva intrebari deci:

          1. Cate cladiri din Bucuresti au buline rosii?!

          2. Cate cladiri din Bucuresti care n-au buline (daca ar avea le-ar trebui macar una protocalie :-) ) vor ramane in picioare dupa un cutremur ca cele din 1940 sau 1977?!

          3. Se stie ca sudul Romaniei e zdruncinat de cutremure violente odata la 30-50 de ani. Ultimul a fost in 1977. Cate cladiri isi vor ucide ocupantii ca pe sobolani la urmatorul cutremur?

          4. Cat anume din bugetul de un miliard de eruo al Bucurestilor s-a cheltuit pe consolidarea cladirilor publice ? Cat anume s-ar fi putut consolida daca macar un sfert din ce s-a risipit pe contracte paguboase sau degeaba ar fi fost investit in consolidarea cladirilor publice si in sustinerea financiara consolidarii cladirilor private?

          5. Cate cladiri care stau sa se prabuseasca la o adiere de vant au fost evacuate ca fiind prea periculoase pentru ocupantii lor?!

          Daca veti raspunde onest la aceste intrebari veti realiza ca la radacina dezastrului urmator (intrebarea nu e “daca” ci “cand”) stau de fapt coruptia si indiferenta bovina a romanilor. Ceasul ticaie…

          • Vlad spune:

            Cu analiza stati relativ bine zic … Dar cu facutul ? Ce ati facut sau faceti in directia asta de acolo din afara tarii, unde sunteti ?

            • Josef Svejk spune:

              Pai ce sa fac aici? Ma bucur de viata. Ma bucur ca mi-am salvat copiii de exeprienta traumatizanta si fara sperante a existentei in Romania. Votez in mod consitncios la fiecare rand de alegeri. Pana acum nu am facut niciodata alegerea gresita, repsectiv vreo alegere pe care sa o regret.

              Dumneavoastra cum stati la capitolul asta? Un pic de USL pe ici si colo prin partile esentaie? ;-)

  18. Dan spune:

    Părinţii care își omoară copiii…

  19. ion adrian spune:

    Adaug la cele spuser dar tot fara a da explicatii intrucat invidia si incapacitatea de a recunoaste altceva decat ce este deja altundeva recunoscut dar nu si prostia, face inutila de multe ori o explicitare facuta poate nu in van dar care poate intra in ideile bune de furat si ulterior de prezentat ca fiind ale tale si nu ar fi nici asta un capat de tara dar uneori ti se face lehamite…

    Suntem aici la portile Orientului unde totul este luat in bascalie(nu este ideea mea)
    Suntem mai invidiosi decat poporul de dupa creatie caci la noi doi frati isi omoara un frate in timp ce acolo si atunci un frate omoara pe celalat(este opinia mea)
    Invidia deriva sau merge mana in mana cu fudulia(este convingerea mea) .
    Omenia la noi in mod ,majoritar este rezultatul invidiei si al fuduliei caci altfel nu ti-ai omora fratele sau vecinul pentru o gaina sau o stinghie de gard(opinia mea) si ai omeni strainul
    Pentru multi dintre noi inmormantarile sunt precum un afrodisiac (metaforic)
    Subscriu la ceva spus de autorul firului, anume ca vinovat este si cel care doar asista la un lucru rau fara sa intevina adaugand eu ca cine tace consimte(ca efect) la ce vede sau aude .devine complice.

  20. Vlad spune:

    @Josef Svejk

    Nu sunteti doar acolo …

  21. Mihaela spune:

    Un articol bine scris, un fel de a spune verde in fata, din pacate nimeni nu se va autorecunoaste…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dan Cristea


Dan Cristea

Dan Cristea este specializat ca avocat pledant în litigii şi arbitraje internaţionale în cadrul societăţii de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii. În 2012, revista Fo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Felicitari domnule Damian! cateva comentarii in sustinerea dvs: 1. nationalismul economic actua...

de: Laurentiu Pachiu

la "Naționalism economic cu dezinfectant „Hexi”"

Cauta articole

mai 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)