Home » Reactie rapida » Citesti:

11 noiembrie 1947, procesul Maniu-Mihalache:despre rezistenţă, demnitate şi tiranie

Ioan Stanomir noiembrie 12, 2017 Reactie rapida
4 comentarii 2,087 Vizualizari

Acum şaptezeci de ani, execuţia judiciară pregătită de regimul democrat- popular împotriva Partidului Naţional-Ţărănesc ajungea la capătul ei. Pentru Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, era începutul drumului care se încheia, prin martiriu, în închisorile de la Sighet sau Râmnicu-Sărat. Pentru România, acea zi îndepărtată de toamnă era semnul intrării, definitive, în era republicii populare. Peste o lună şi jumătate, detronarea Regelui Mihai I încununa procesul, agresiv şi premeditat, de lichidare al ordinii “burgheze”. Construcţia socialistă putea debuta, prin sânge şi entuziasm ideologic.

Procesul Maniu- Mihalache este parte din istoria Europei captive, pe cale de a deveni, oficial, imperiu sovietic. Manipularea comunistă a defascizării a însemnat aplicarea unui model a cărui paternitate leninistă poate fi tăgăduită doar de cei care rămân fideli visului marxist. Actul de opoziţie era unul incriminabil penal. Toţi cei care refuză erau pasibili de condamare. “Reacţiunea” trebuia învinsă, cu orice preţ.

Deja, în noiembrie 1947, acest elaborat mecanism al urii era perfecţionat şi în mişcare. Mila, empatia, solidaritatea sunt tot atâtea cuvinte suspecte. Inamicul politic este demonizat, denunţat, dezumanizat. Adunările de oameni ai muncii se întrunesc, spre a cere, cu mânie îndreptăţită, judecarea celor care au trădat poporul. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache sunt imaginea acestei Românii care trebuie să dispară, spre a lăsa loc viitorului. Crimele comuniste sunt crime dialectice. Ele au,întotdeauna, justificarea nobilă a ideii ce emancipează umanitatea. Sângele ce curge irigă solul al celei mai drepte dintre lumi.

Procesul Maniu- Mihalache comunică, prin mii de fire, cu România care va veni. El este, în termenii stabiliţi de regimul Groza, o lecţie deschisă de justiţie populară şi un exerciţiu profilactic de înspăimântare. Pedagogia leninistă este însuşită de emulii răsăriteni, iar în centrul ei se află ambiţia de a stabili un standard al ororii în măsură să sfărâme, definitiv, rezistenţa. În ţară sau în exil, opoziţia este un inamic subteran cu care lupta se duce, implacabil. Sentinţa din 11 noiembrie 1947 este o trecere a Rubiconului. Orice scenariu de acomodare, de compromis este eliminat, deliberat.

Procesul Maniu- Mihalache vorbeşte şi despre acea Românie care nu a fost să fie niciodată: o Românie din care închisorile,umilirile, lupta de clasă,ura să fi fost absente. Este acea Românie care ar fi fost capabilă să aşeze demnitatea umană ca temelie a edificiului ei, acea Românie despre care au scris, înainte de moarte sau de exil, Mihail Fărcăşanu sau Grigore T. Popa. Este acea Românie în care am fi putut regăsi patriotismul sudat organic, în sincronie cu o Europă ce redescoperea sensul propriei umanităţi colective. Iuliu Maniu şi Ion Mihalache întruchipau, fără emfază demagogică, trăinicia acestei încrederi în posibilitatea democraţiei constituţionale de a se opune barbariei. Ei erau, în acel noiembrie 1947, Rezistenţa însăşi.

Din acel noiembrie 1947 mai ajung până la noi imagini şi fragmente documentare. Dar ceea ce nu poate să dispară este moştenirea etică pe care o lasă în urma sa sacrificiul de atunci. Cuvintele rostite, în acea boxă a acuzaţilor, sunt cuvintele pe care le rostim, la rândul nostru, în clipele în care ne apărăm libertatea, împotriva asalturilor feseniste. Între comisarii ordinii sovietice de atunci şi apologeţii pesedişti ai şerbiei de acum continuitatea este neîntreruptă şi tragică. Demnitatea nu se poate tranzaţiona, iar sclavia nu este, niciodată, starea noastră naturală. Nu datorăm supunere autorităţii care ne împilează. În faţa ei avem doar o singură datorie, datoria de rezista, paşnic şi până la capăt.

În apărarea libertăţii nu putem şovăi. Cei de dinaintea noastră, din acel noiembrie 1947, nu au şovăit, ci au ales să apere onoarea unei naţiuni în lanţuri. Cei de astăzi,cei de acum nu pot abdica, nu pot capitula, nu pot alege tăcerea. Rezistenţa se confundă, acum, ca şi atunci, cu demnitatea umană însăşi.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , ,



Currently there are "4 comments" on this Article:

  1. Grammaticus spune:

    Laudabila comemorarea acelui proces (evident, nu aniversarea, nefiind un eveniment al bucuriei). Ar fi fost binevenita o citare a cuvintelor unuia din cei mai importanti fauritori ai Romaniei Mari (un nume nobil uzurpat si spurcat de o imunda fituica, al carei potential distructiv de bine social ramane sa fie analizat ) rostite in boxa “acuzatilor”. Asa, referirea la ele, fara exemplificare, parca nu e de ajuns.

    • man of war spune:

      “nicio jertfa nu e prea mare cand este pentru neam si adevar”
      drumul lui Maniu / Mihalache (si al altora) a sfirsit la sighet / rm sarat, iar al tortionarilor in vilele din primaverii. ce declara progeniturile de azi ale calailor de ieri, in rarele cazuri cind sint condamnati (cu suspendare) ? ca n au furat si n au mintit, ci sint persecutati politic ! oare cit ii va mai tolera Dumnezeu pe aceste canalii ?

  2. citat spune:

    Iuliu Maniu, 30 august 1947:

    Armistiţiul din 1944 l-am iniţiat şi pregătit personal şi la săvârşirea lui am contribuit şi conlucrat în mod hotărât tot eu. Era, deci, oarecum datoria mea ca consecinţele lui săfie favorabile pentru ţară şi mulţumitoare pentru naţiune. In acest scop, s-a format guvernul din 1944… din părţile care au luat parte la lovitura de la 23 august 1944… în luna ianuarie s-a ajuns la ideea susţinută de dl Ministru al Rusiei, Vîşinski, de a se forma un guvern sub preşedinţia dlui Petru Groza, pe care eu şi partidul nostru nu am găsit-o potrivită ţării… Am fost chemat la Palat şi întrebat de M.S. Regele, am dat imediat răspunsul categoric că nu suntem de acord cu o astfel de soluţie, dar având în vedere insistenţele dlui Vîşinski, nu a acceptat propunerea mea şi a numit pe dl Petru Groza.

    Dl Petru Groza s-a prezentat ulterior la mine, cerându-mi să particip eu şi P.N.Ţ. la formarea guvernului său. Am spus că înainte de a-mi da avizul este necesar să cunosc programul de guvernământ şi compunerea guvernului. Dl Groza mi-a spus că este aşteptat la o altă adunare şi nu are timp să-mi expună programul, iar în ceea ce priveşte compunerea guvernului, îmi spunea că se va face fără participarea partidului liberal, a dlui Brătianu, dar cu participarea partidului dlui Tătărăscu, la Ministerul de Externe. I-am răspuns imediat că, fără cunoaşterea programului şi cu eliminarea partidului liberal al dlui Brătianu, partidul nostru nu consimte să intre în guvern. Era de faţă şi dl I. Mihalache. De la acea dată, P. N. Ţ. a inaugurat o nouă politică de opoziţie faţă de guvern…

    Motivul pentru care această atitudine opoziţionistă… Poporul român şi opinia publică românească nu simpatizează cu ideea comunistă şi nu aprobă o politică care ar tinde şau ar realiza un regim politic sau economic comunist, am ştiut de la început că scopul dlui Groza, care era comunist… Partidul comunist era mult prea slab ca să poată să facă acest lucru prin propriile sale puteri… Evident că această atitudine a guvernului a provocat imense nemulţumiri în opinia publică şi, în consecinţă, partidul nostru a trebuit să ia poziţie contra acestei directive de guvernământ. În urma acestor împrejurări, partidul şi presa noastră au fost crunt persecutate… între mijloacele de apărare a partidului nostru faţă de ofensiva guvernului Groza au fost diferitele memorii, apeluri, proteste, adresate guvernului, Comisiei Aliate de Control, Majestăţii Sale şi pe urmă opiniei publice civilizate mondiale, care s-a sesizat de situaţia politică din România, ceea ce a avut ca rezultat hotărârile conferinţelor de la Yalta şi Postdam…

    …am adresat diferite reclamaţii şi proteste Majestăţii Sale, Guvernului, Comi¬siei Aliate de Control şi opiniei publice mondiale, dar toate fără nici un rezultat. Guvernul nu a respectat libertăţile promise nici în decursul campaniei electorale, pe care le-au constatat şi gazetarii veniţi anume din străinătate, a falsificat rezultatele alegerilor, a măsluit voturile şi a proclamat rezultatul cu totul altul decât cel care a fost realmente la alegeri. Partidele de opoziţie au obţinut majoritatea, dar Parlamentul a fost constituit cu majorităţi, intenţionat ticluite, în favoarea Guvernului. Partidul s-a refugiat din nou la mijlocul protestelor şi memorandumurilor, care au avut re¬zultatul că Guvernul englez şi american au dat note diplomatice… pe care Guvernul român le-a socotit imixtiune în treburile interne ale României… Guvernul a continuat şi continuă mai departe guvernarea dictatorială… s-a refugiat la mijloace de persecuţie şi la teroare. A arestat aproape 100 de intelectuali pe simplul motiv că sunt membri P.N. Ţ. şi, în general, ai opoziţiei, i-a încarcerat fără temei legal, ţinându-i într-un tratament şi regim deplângere şi de inaniţie, într-un mod cu totul revoltător… România a devenit un tărâm de manevră a tuturor fărădelegilor şi persecuţiilor politice, aruncată pradă propagandei şi influenţei comuniste exercitată de guvernul ţării…

    Această întâmplare de la Tămădău a fost o înscenare pusă la cale de agenţii provo¬catori… Situaţia de drept, adică a dlui Mihalache, este foarte simplă, fiindcă în toate legislaţiile este un principiu bine stabilit, că o încercare de delict nereuşit, dacă s-a săvârşit ca încercare în urma unor operaţiuni de agenţi provocatori, nu constituie un fapt de pedepsit.

    Iuliu Maniu, 10 noiembrei 1947

    Nu pot să dovedesc contrariul. Nu am făcut complot, nu am făcut spionaj, nu am furat acte. Dumnealor sunt datori să facă dovada că eu am făcut aceste lucruri sau un însărcinat al meu.Nici un însărcinat al meu nu le-a făcut şi nici eu. Este o situaţie procedurală imposibilă. Să dovedească dumnealor şi să ne dea posibilitatea să arătăm contra-dovezile, dar nu să ne ceară să dovedim, ceea ce este absolut imposibil”.
    http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/maniu2/



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


E randul tau

...primul e termenul curent, din lat. culus. Cu ani în urmă, cineva i-a pus exact această întreb...

de: Funeriu

la "Întâmplări lingvistice triste, hazlii și puțin indecente. Astăzi despre spelling"

Cauta articole

noiembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)