Home » Reactie rapida » Citesti:

18 martie 2016- jihad la Bruxelles

Ioan Stanomir martie 19, 2016 Reactie rapida
34 comentarii 4,231 Vizualizari

Ceea ce ar fi fost, până în urmă cu câteva luni, un scenariu dificil de imaginat este din nou realitatea cotidiană pe străzile Europei. După încleştarea pariziană de la Saint-Denis, o altă confruntare urbană s-a petrecut ieri în Bruxelles, în spaţiul unui cartier care a devenit sinonim cu impunitatea jihadistă, Molenbeek. Poliţia belgiană a capturat pe Salah Abdeslam, unul dintre cei care au imaginat şi executat carnagiul din 13 noiembrie 2015.

Dincolo de ştirea de presă se află semnificaţiile pe care nu le mai putem nega, în numele sacrosanctei corectitudini politice. Sanctuarul în care îşi găsise adăpost teroristul nu este un îndepărtat cartier din Orientul Mijlociu, ci un spaţiu care se află în miezul Europei politice. Departe de a fi fost un fugar care alege siguranţa unui stat devastat de războaie civile, jihadistul a ales comfortul continental. Lunile de căutare şi de muncă poliţienească nu fac decât să releve amploarea şi soliditatea reţelelor de care teroarea se serveşte, în Europa. Euforia oficialilor de la Bruxelles şi de la Paris este una care maschează,inabil, propria incompetenţă. Mobilizările militare, intenţiile belicoase sunt strategii destinate să ascundă absenţa unui proiect realist, susceptibil de a gestiona această ameninţare care se află între graniţele Europei.

Salah Abdeslam nu este un monstru sanguinar, el nu este un ucigaş în serie animat de instincte hollywoodiene. El este un exemplar din nouă umanitate modelată de tenacea propagandă islamistă. Alegerile sale nu au nimic întâmplător. Ele sunt determinate, implacabil, de o matrice culturală şi ideologică. Totalitarismul islamist propune o agendă de acţiune, care implică violenţa şi teroarea. Subminarea cetăţeniei, prin apelul la fanatism şi la solidarităţi ancestrale, este un scenariu ce se extinde, progresiv, dincolo de graniţe, dincolo de naţiuni. Salah Abdeslam şi cei asemenea lui ilustrează o mutaţie de adâncime- islamismul are acum propriile sale rădăcini europene. El deţine resursele simbolice de a fi o mişcare autonomă, capabilă de supravieţuire şi de extindere.

Ceea ce se întâmplă acum este capătul de drum al unei istorii care a început în urmă cu decenii. Fragmentarea cetăţeniei şi renunţarea la setul de valori care ne ţin împreună au constituit solul din care se hrăneşte această contestare islamistă. Cu fiecare comunitate care se guvernează religios, în afara legii civile, cu fiecare gest prin care statul secular este subminat, cu fiecare ocazie în care drepturile constituţionale ale femeilor sunt îngrădite, invocând legea islamică, Europa a consimţit la abdicarea de la contractul pe care se întemeiază ordinea ei intelectuală, juridică şi morală. Atacatorii din noiembrie de la Paris sunt emblemele acestui eşec istoric al Europei. Ei sunt vocile unui univers care a crescut şi s-a dezvoltat, în impunitate, sub semnul diferenţei,al izolării şi al misionarismului.

Europa este dominată, în acest moment istoric, de un instinct al laşităţii şi al compromisului. Izolaţionismul, populismul naţionalist, deriva “ progresistă” şi complicitatea( mai mult sau mai puţin deschisă) cu Rusia lui Putin sunt semnele acestei involuţii dramatice. Scenele de ieri de la Bruxelles sunt parte din acest tablou contemporan. Ele sunt efigia unui viitor neliniştitor şi sumbru, a unui viitor care se alcătuieşte sub ochii noştri, sub ochii Occidentului.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "34 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    “Ceea ce ar fi fost, până în urmă cu câteva luni, un scenariu dificil de imaginat este din nou realitatea cotidiană pe străzile Europei” – nu stiu ce intelegeti prin “cateva luni”…?
    Atentate islamiste, respectiv scene de guerilla urbana, se petrec in UE de mai mult de 10 ani! (Madrid 2004, Londra 2005…)
    Chiar daca va referiti numai la Bruxelles, oroarea jihadista a lovit, cu aceeasi lasitate care o caracterizeaza, inca din 2014, la muzeul evreiesc…
    Este important sa spunem lucrurilor pe nume : politica interna a UE este un fiasco complet!
    Din 11 septembrie 2001 se cunoaste adevaratul adversar al civilizatiei noastre, modul sau de functionare (recrutare, actiune terorista, finantare,etc.) este, si el, arhi-cunoascut si, cu toate acestea, oameni continua sa fie asasinati la ei acasa, in Europa, numai pentru ca au un mod de viata care nu convine criminalilor islamisti!!!
    Cei care sunt platiti sa ne protejeze, nu o fac!
    Ceea ce fac insa, foarte bine, este sa deplaseze atentia de la impotenta si incompetenta lor, suverane!!!, catre alte “sperietori”, ca Rusia sau extrema dreapta!
    Culmea este ca…merge!
    Ajunge sa se pronunte nume ca Putin sau Le Pen, pentru ca opinia publica sa sara ca arsa de “probabilitatea iminenta” a actiunilor acestor “demoni” desemnati, uitand astfel complet de dusmanul comun si de MORTII nostri, victime reale ale terorismului islamic, real si el!!!

    • victor L spune:

      Sa inteleg ca Putin ti se pare o jucarie?

      • Dorin B spune:

        @victor L (19/03/2016 la 13:57)

        “Sa inteleg ca Putin ti se pare o jucarie?”

        Fiecare intelege dupa propriile lui (ei) abilitati, cunostinte, discernamant, afinitati politice etc. Nu toti oamenii sunt si nu trebuie sa fie egali sau la unison in a intelege lumea din jur

        • victor L spune:

          Ce cavaler, @ Dorin B :P
          Sigur nu ai sarit in apararea lui Putin?
          Recunosc, nu mi-a placut parfumarea lui Putin. Iar pentru asta nu e nevoie de introspectiile propuse de tine ;)

          • Dorin B spune:

            @victor L (20/03/2016 la 8:33)

            N-am parfumat pe nimeni. Mai citeste inca odata. Ti s-a mai spus (de altii) pe acest forum ca esti iute la manie dar nu si la minte.

            • victor L spune:

              domnule,
              nu stiu ce intelegi prin “iute la minie”, dar eu altcuiva pusesem intrebarea si ai intrat pe fir in apararea lui Putin. Tu nu “l-ai parfumat”, dar i te oferi avocat ;)
              Problema ta, dar asta nu inseamna ca sint “iute la minie” :P

            • Dorin B spune:

              victor L (20/03/2016 la 17:11)

              Am inteles ca n- ai inteles; ramane asa: iute la manie dar nu si la minte.

            • victor L spune:

              @ Dorin B,
              esti tare, injuraturi stii? poate devii convingator :P

            • Dorin B spune:

              @victor L(21/03/2016 la 14:43)

              Injuraturi am auzit dar nu folosesc pentru nu fac parte din unele categorii pentru care in Romania se spune ca “injuri ca un birjar/hamal/marinar”. Nu am practicat niciodata vreuna din aceste meserii/profesii.

              Cum spune ardeleanul ar trebui sa sezi si sa sicujeti – nu numai sa sezi – pentru ca:

              1.- in postarea Elei (@ Ela /19/03/2016 la 11:21) ca si a lui victor L (@victor L / 19/03/2016 la 13:57) sunt specificate nume, in timp ce in postarea mea nu m-am referit la nici un nume si ca atare ceea ce am spus este valabil pentru oricine:Ela, victol L, Dorin B,etc.

              2.-odata ce ai postat, nu mai poti avea control …….nu poti selecta cine sa-ti raspunda sau sa comenteze.

              Acum cred ca-i mai clar si convigator fie ca va place sau nu.

              Deci relax si ……….FESTINA LENTE!

        • Ela spune:

          Desigur, Dorin B (ador acest prenume, il poarta si singurul om pe care-l ador :) !), fiecare intelege cum poate, aveti perfecta dreptate!
          la un moment dat insa, exista niste valori comune oamenilor civilizati, pe care nu cred ca le putem relativiza, minimiza si nici ignora, doar din ura pentru un tip, fie el Putin! Mi se pare nu doar stupid, dar mai ales periculos!
          Imposibil deci, penru mine, sa pun “=” intre Putin si A.B. al- Baghdadi, intre presedintele Rusiei, cat ar fi el de detestabil si de pervers(sau poate doar mai de temut, pentru ca mai competent decat Obama&co), si seful barbarilor islamici, taietori de capete!
          De aceea, revolta si critica pe care o fac autoritatilor care, incapabili sa ne asigure securitatea, incapabili sa lichideze conflictul din Siria, deplaseaza atentia noastra catre…Putin!
          E o gluma proasta! (ceea ce se intampla acum la Bruxelles nu are multe de-a face cu rusii…asa cred.)

    • Don spune:

      Ela, in sfarsit te-am inteles! M-ai luminat!
      Ai dreptate, Putin e un baiat bun, civilizat, iubitor de ecumenism, familie, sport, cocori, cai si catelusi.
      http://users.jyu.fi/~aphamala/pe/issue5/roots.htm
      https://inmoscowsshadows.wordpress.com/2014/07/06/the-gerasimov-doctrine-and-russian-non-linear-war/

    • Alexandru spune:

      Exact asta este problema! Adica, discursul dumneavoastra reprezinta esenta problemei. Pe de o parte, politicienii establishmentului sunt parca hipnotizati de propaganda islamista si nu iau nicio masura eficienta. Ei indeparteaza astfel o mare parte din populatie care cauta altceva. Timpul trece si migratia continua in aceasta perioada. Unii se regasesc in extrema dreapta. Insa, exista altii, eu, de exemplu care, desi sunt impotriva unei imigratii necontrolate, nu se regasesc nici in extrema dreapta. Este suficient sa asculti 5 minute liderii de extrema dreapta ca sa iti dai seama ca sunt in esenta rasisti si ca alegerea lor ne-ar distruge in alt mod: prin izolare, prin nationalism, prin toate lucrurile pe care omenirea le-a mai trait in prima jumatate a secolului XX. In consecinta, pentru oamenii rationali care isi dau seama ca o migratie necontrolata nu poate fi sustinuta dar nici nu vor sa se intoarca intr-o perioada de delir nationalist nu exista niciun reprezentant.

  2. xan spune:

    Ceea ce se intampla este un capat de drum doar pentru ca istoria nu poate descrie viitorul, dar evenimentele cu siguranta vor evolua mai departe.

    Europa a mai fost dominata categoric in toate aspectele cu mult timp in urma, cand Califatul Islamic a avansat cu impunitate atat in est, inspre Bizant, cat si in vest, prin invazia Spaniei.

    Incepand cu secolul VIII, Mediterana era complet in controlul califatului, comertul europenilor pe mare fiind redus la zero. Coastele europei erau pradate regulat, localnicii erau luati sclavi, satele erau arse. Sicilia devenise emirat arab, si era punctul ideal din care raidurile taxau eficient toata Mediterana. De aceea porturile la Mediterana, candva zonele cele mai populate si infloritoare, au fost abandonate cu exceptia catorva care au reusit sa isi construiasca ziduri de aparare suficient de bune. Comertul care mai exista se facea pe uscat, si era mult mai scump, mult mai incet, si supus riscului de a fi atacat de talhari sau de triburile barbare, care deja umblau fara opozitie prin tot continentul.

    Toate acestea au condus la o depresiune economica fara precedent si de foarte lunga durata, care mai tarziu s-a numit Evul Mediu.

    Europa a reusit sa reactioneze si a supravietuit, dupa cum stim, prin formarea regatelor suficient de puternice care au oprit invazia islamica din vest in 732, si care au permis un anume comert pe uscat; prin recucerirea Siciliei de catre normanzi, ceea ce a redeschis o parte din comertul pe mare; si prin prima Cruciada, care a redeschis comertul in est, si a reprezentat primul contraatac impotriva impresionantului tavalug islamic, reusit dupa mai bine de 450 de ani de rezistenta. Ultimul contraatac care a oprit in sfarsit islamizarea Europei a fost la Viena in 1683, la mai mult de un mileniu de la izbucnirea jihadului islamic.

    Trebuie sa invatam din istorie ca sa nu o repetam.

    • Gogol spune:

      Si totusi, acum mai bine de 1000 de ani civilizatia araba era printre cele mai avansate dpdv cultural, artistic, stiintific, etc. Poate doar chinezii sa mai fi fost la un nivel comparabil.
      Sa nu uitam de exemplu ca scrierile lui Aristotel au fost redescoperite de cultura occidentala prin intermediul traducerilor arabe.
      O diferenta ca de la cer la pamint intre ce erau stramosii lor si ce fac descreieratii extremisti de astazi.

      • xan spune:

        Civilizatia araba a devenit avansata pornind de la civilizatia clasica gasita in teritoriile cucerite. Prima carte in araba a fost Coranul, care a aparut in forma scrisa de abia in secolul IX. Cat despre Aristotel, avem mare noroc ca s-a pastrat, pentru ca arabii aveau obiceiul sa arda cartile care nu corespundeau cu Coranul. Arabii au fost cei care au ars biblioteca din Alexandria, cea mai mare din civilizatia clasica, si mai tarziu biblioteca din Nalanda, cea mai mare din lumea hindusa.
        Cred ca trebuie sa fim atenti la tot felul de povesti romantate care ni se servesc azi din motive politice.

        • Gogol spune:

          A vedea politica peste tot si a judeca trecutul prin prisma ideologiilor de azi nu ajuta. Este un fapt, nu o poveste, ca civilizatia araba a fost infloritoare la momentul de care vorbim. Evident, raportat la standardele culturale de atunci, unde nu exista nicaieri educatie de masa sau toleranta religioasa.
          Este de asmenea un fapt ca civilizatia araba din El Andalus, in special califatul de Cordoba, a lasat urme importante, pe care spaniolii le-au recunoscut si pastrat si dupa reconquista. A se vedea de exemplul cum a evoluat in secolele urmatoare stilul mudejar in arhitectura din andalusia.
          Este un fapt ca perioada aceea a fost destul de intunecata cultural pentru occident, in contratst cu civilizatiile araba si bizantina.
          Evident, lucrurile s-au schimbat cu totul ulterior.
          Dar e simplist sa demonizezi o intreaga civilizatie si sa recitesti selectiv istoria din cauza unor idiosincrazii politice actuale.

          • dusu spune:

            imi permit sa spun ca comentariile xan tradeaza o anumita educatie
            medicina araba era de asemenea mai evoluata ca cea a albilor europeni din timpul cruciadei

    • Jack spune:

      Asta cu avasul civilizatiei arabe si cu ce le datoram noi lor trebuie luate with a grain of salt. Oricum, cei educati si deschisi la minte erau putini si nu prea veau contacte cu masele, care, dupa cum se vede, nu au fost atinse de avasul cultural.
      http://www.sacru.ro/profesorul-sylvain-gouguenheim-ecole-normale-superieure-de-lyon
      http://dilemaveche.ro/sectiune/zi-cultura/articol/am-fost-acuzat-falsific-istoria-interviu-sylvain-gouguenheim
      http://dilemaveche.ro/sectiune/din-polul-plus/articol/l-am-mostenit-pe-aristotel-prin-musulmani-interviu-cu-sylvain-gougue
      (Europenii pot sa se izoleze si ei de cultura daca mai continua mult cu autonegarea si cu educatia in bataie de joc)

    • Ghita Bizonu' spune:

      xan

      cucerirea araba a N Africii a mai dus la “taierea” aprovizionarii cu aur african a Europei de Vest. ( A se vedea Henri Pirenne)

  3. Sivuca spune:

    Sunt de acord in totalitate cu autorul articolului care a punctat esenta situatiei cotidiene din actuala Europa(UE).Exista un proverb care spune: omul inteligent invata din greselile altora, cel prost din propriile greseli, iat cel idiot tampit nici din ale sale.Noi ca si continent in care situatie ne gasim?

  4. Dusa spune:

    E doar consecinta “importarii” a milioane de arabi si africani in Europa.
    Greu de spus ce a fost in mintea liderilor europenii cand au deschis granitele si au permis aceasta invazie si colonizare cu populatie musulamana. Molenbeek. nu mai e teritoriu european, acolo se aplica regulile din Orientului Mijlociu.

    • marian spune:

      Pai acum, privind retrospectiv, e usor de spus asta, dar la vremea respectiva nu era clar ca lucrurile vor evolua asa.
      Imigratia musulmana in Europa de vest a pornit acum citeva zeci de ani, pe cind fenomenul actual al fanatismului jihadist a inceput sa se manifeste in ultima decada.
      Autorii atentatelor de azi sint oameni tineri, nascuti si crescuti in Europa. Parintii si bunicii lor, care au venit din Magreb/Africa, nu au creat probleme.
      De asemenea, Germania a avut o imigratie masiva de turci. Tot asa, nu au fost si nu sint probleme cu ei, desi sint tot musulmani.
      Deci nu e deloc asa simplu si nu poti spune ca se putea prevedea acum 40-50 de ani ce urmeaza sa se intimple.

    • Falstaff spune:

      Arabii nu sunt toti musulmani, musulmanii nu sunt toti teroristi islamisti,amalgamul si ignoranta sporesc comunitarismul si intoleranta peste tot in lume,la Galati,New York sau Oslo!

      • DanT spune:

        Arabii sunt musulmani. Dintre vorbitorii de arabă cam 98% sunt musulmani. Iar arabofonii creştini nu prea se consideră arabi (copţii din Egipt – urmaşi ai egiptenilor antici, maroniţii din Liban).
        Poate ai vrut să spui altceva, că nu toţi musulmanii sunt arabi (ceea ce e adevărat). 75% dintre musulmani sunt indonezieni, pakistanezi, turci, iranieni etc. Doar 25% sunt arabi.
        Musulmanii nu sunt toţi terorişti, desigur. Problema e că o mare parte (majoritatea?) musulmanilor simpatizează cu teroriştii atunci când aceştia lovesc ţinte din Occident. Iată de ex. bucuria palestinienilor după atentatul de la World Trade Center:
        https://www.youtube.com/watch?v=KrM0dAFsZ8k

  5. Andrei A. spune:

    Numiți vă rog statul islamic sau statele musulmane care au invadat o națiune europeană, au bombardat alta ducând-o în anarhie și apoi au încercat fără succes să răstoarne regimul în altă țară, provocând un război civil. Consecințele sînt mii, zeci de mii de morți. Faptul că aceste acțiuni au fost întreprinse pentru a îndepărta de la putere niște dictatori sangvinari nu disculpă în ce privește urmările care se răsfrâng asupra unor populații de milioane. Mi se pare deci ipocrit să pornim discuția asta pe tonul unei presupuse inocențe și naivități occidentale.
    O parte din valorile europene al căror declin îl deplângeți se găsește cu prisosință în Rusia lui Putin- deci nu, nu mulțumesc. Adevărul este că rușii știu foarte bine ce vor iar Occidentul nu. Anti-rusismul sau anti-putinismul nu reprezintă un substitut pentru absența unei strategii vestice coerente vizând problemele lumii arabe din spațiul geografic „imediat”.
    Acțiunile polițienești îndreptate împotriva extremismului islamic sînt una. Noțiunea unui stat polițienesc care ar viza doar pe musulmani este o iluzie. Cum iarăși este un miraj o presupusă benevolență față de periferia Europei nou-integrate a acelorași legiuitori care ar interzice intrarea musulmanilor în ea.
    Oricum, pe termen lung, soluția este transfrontalieră și nu de sau doar de natură militară limitată.

    • Falstaff spune:

      Foarte bine punctat! Respect, stimate domn!

      • dusu spune:

        ce pacat ca Andrei de astia sint putini ; avem in schimb autori cu articole manifest tare apreciate de comentatori avizati

    • xan spune:

      Poate nu stiai, dar Arabia Saudita este in razboi cu Yemen, pe care l-a invadat, il bombardeaza zilnic si amplifica razboiul civil de acolo, consecintele fiind zeci de mii de morti. Arabia Saudita si Turcia s-au implicat activ impotriva lui Assad in Siria, sprijinind orice rebeli inclusiv teroristii din isis si al-qaida. Mizeria creata o plateste acum EU, desi nu este conflictul ei.

    • Dora spune:

      Pai din ce-mi mai amintesc eu de la istorie arabii au invadat partea din Levant a Imperiului Bizantin, Spania si au fost oprite cu greu de Carol cel Mare la Roncevalles, altfel toata Europa ajungea musulmana.
      Turcii au invadat Europa ajungand pana la zidurile Vienei. Nu ai invatat asta la istorie?

    • Gigi spune:

      Pai nu fuseram noi vecini cu imperiul islamic otoman? Cum se explica faptul ca in limba romana exista expresia “ho, ca nu dau turcii”?
      https://dexonline.ro/definitie/turc
      Nu a fost vorba doar de razboaie “conventionale”. Turcii luau ostatici, violau, pradau, cereau taxa de protectie, adica faceau ceea ce azi se numeste terorism. Cum se face ca maorii au procedat la fel si in Spania, tatarii in Rusia, etc?

    • victor L spune:

      dezamagitor, dle @ Andrei A.
      De cind vreti sa inceapa Istoria? doar de la atacul americanilor asupra Irakului?
      Dorinta de contradictie va joaca feste.
      Urma sa intrebati si dvoastra, ca altii “ce-au cautat americanii in Coreea?”
      Memorabil:
      “Faptul că aceste acțiuni au fost întreprinse pentru a îndepărta de la putere niște dictatori sangvinari nu disculpă în ce privește urmările care se răsfrâng asupra unor populații de milioane.”
      In Germania si Japonia le-a reusit de minune; daca stiau de parerile dvoastra cred ca ar fi renuntat, caci si atunci au murit zeci de mii, sute de mii de oameni.

      • Harald spune:

        În Germania și Japonia au făcut lucrurile cum trebuie, cu sute de mii de militari și sute de baze. Din care zeci de mii și zeci de baze se mai află și astăzi tot acolo.

        • victor L spune:

          Bazele alea mai aveau si alta misiune. Mai ales alta misiune din moment ce “se mai afla si azi tot acolo”.
          – “Sute de baze”; nu ai vrea sa mai reduci putin?

  6. victor L spune:

    E bine ca sint consecventi in timp ce noi despicam firul in patru:
    http://www.hotnews.ro/stiri-international-20882240-explozii-aeroportul-din-bruxelles.htm



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Apreciez toate comentariile, pe cel al doamnei doctor Virginia Batog indeosebi. Este si raspunsu...

de: Prof. Vasile Ghetau

la "Revenind la Sănătatea românilor. Sunt corecte datele asupra mortalității pe cauze de deces?"

Cauta articole

septembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)