Home » Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Abjecţia ca proiect de ţară

Radu Vancu decembrie 27, 2017 Reactie rapida, Societate/Life
38 comentarii 5,531 Vizualizari

Nu le-a fost de ajuns să abuzeze, nestingheriţi de lege, de banii noştri; acum vor să poată abuza, nestingheriţi de lege, şi de corpurile noastre. Cu fiecare propunere legislativă, e tot mai limpede că afundarea cât mai adânc în abjecţie e singurul proiect de ţară al parlamentarilor PSD. Abjecţia pură e, de fapt, proiectul lor de ţară.

M-am cutremurat de oroare atunci când am citit că, printre modificările la Codul Penal, e trecută explicit şi abrogarea infracţiunii de folosire abuzivă a funcţiei pentru obţinerea de favoruri sexuale.

Va să zică, pentru inenarabilul Cătălin Rădulescu (iniţiator al acestor modificări – şi una dintre cele mai sinistre figuri care au populat vreodată politica românească dintotdeauna) şi pentru ceilalţi parlamentari PSD, cam aşa trebuie să arate România: ca un rezervor de bani şi de corpuri de care domniile lor să poată uza şi abuza după bunul lor plac, fără ca legea să îi poată trage vreodată la răspundere.

Noi, cei care n-am votat niciodată PSD, care am ştiut dintotdeauna cât de demonic e chipul partidului acestuia, oricât de abil s-a putut camufla uneori după principii ale social-democraţiei europene, poate că nu ne mirăm prea tare de felul în care încearcă să modeleze România: ca pe o satrapie extrem orientală, în care corpurile şi bunurile cetăţenilor sunt doar materie primă pentru abuzul dregătorilor. (Putem tresări dezgustaţi de oroare atunci când voinţa de abuz trece dincolo de limitele închipuirii noastre, ca în cazul de faţă; dar, de mirat, nu ne mirăm.)

Însă mă întreb ce spune votantul PSD despre aceste modificări. Ce spuneţi, doamnelor votante PSD, despre o Românie în care dumneavoastră, sau sora dumneavoastră, sau fiica dumneavoastră poate fi abuzată de orice potentat – fără ca acea infracţiune să existe? Ce spuneţi, domnilor votanţi PSD, despre o Românie în care fiicele dumneavoastră vor fi materie primă pentru libido-ul unor Cătălin Rădulescu protejaţi de lege? Ce spuneţi, pe scurt, despre o Românie care legiferează hărţuirea sexuală şi violul?

Bănuiesc că nu asta aveaţi în minte atunci când aţi pus ştampila pe dreptunghiul alocat acestui partid. Vi s-au promis măriri de pensii şi de salarii; ei bine, aţi fost minţiti: s-a scumpit benzina, preţurile au crescut dramatic, iar ce e mai rău abia urmează. Unii dintre dumneavoastră au început să se scandalizeze; şi sunt convins că, pe măsură ce dezastrul economic se va acutiza, vă veţi scandaliza tot mai mulţi.

Dar ştiţi care e grozăvia? Veţi constata că România pe care au construit-o aleşii voştri e un coşmar din care nu ne mai putem trezi. Dezastrul economic se va fi produs într-o Românie în care corpurile noastre (implicit şi ale voastre) pot fi abuzate oricând – şi în care secţiile de omoruri şi de trafic de persoane ale poliţiei vor fi închise – şi în care agresorii sunt întotdeauna privilegiaţi în raport cu victimele – şi în care infracţiunile de dare de mită şi de corupţie pur şi simplu nu mai există.

Vă veţi trezi, la fel ca noi toţi, într-o Românie în care Codul Penal a fost abrogat. Şi, odată cu el, şi Constituţia.

Sigur că o astfel de ţară e neguvernabilă. Sigur că acest paradis al crimei nu poate dura prea mult – şi se va prăbuşi în câţiva ani. (Ne veţi ajuta şi voi să-l demantelăm, sunt sigur de asta. Fiindcă aţi vrut o Românie cu pensii mai mari, nu o Românie a crimei de stat. Aţi vrut şi voi o Românie mai bună, nu o Românie-coşmar, o Românie-infern, o Românie a abjecţiei făcută sistem.) Însă imaginaţi-vă câte mii, câte zeci de mii de violuri, de crime, de orori se vor fi produs între timp. Corpul României va fi, între timp, mâncat până în măduvă de mii de noduli canceroşi. Amintiţi-vă cât de greu ne-am revenit după ororile de câteva zile ale mineriadelor. România acestor ani ai crimei statalizate va fi o mineriadă continuă, o mineriadă care va dura ani întregi. Ne va fi cumplit de greu să ne revenim din acest infern. Va fi nevoie de un purgatoriu de zeci de ani pentru a ieşi din acest infern în care PSD încearcă să transforme România.

Îi putem încă opri. Data la care infernul intră în vigoare e apropiată. Însă, până atunci, mai avem timp să reacţionăm: puteţi cere parlamentarilor PSD pe care i-aţi votat să nu voteze aceste legi ale crimei şi ale ororii. Sunt sigur că există printre ei minţi lucide, care înţeleg cât de infernală e România pregătită de legile tovarăşilor lor de partid, dar se tem să spună asta deschis. Arătaţi-le că nu sunt singuri, că şi voi înţelegeţi ce se întâmplă – şi că le cereţi să oprească punerea în operă a acestui infern.

Noi, cei care n-am votat PSD, vom fi în stradă, încercând să oprim proiectul acestei Românii infernale. Dacă veţi vrea să veniţi alături de noi, cu atât mai bine. Dacă nu, încercaţi să arătaţi partidului pe care l-aţi votat că nu sunteţi de acord cu oroarea pe care o pregătesc. E cel mai important lucru pe care-l puteţi face pentru România, dacă într-adevăr vă pasă de ea.

Noi vom fi aici, în stradă, cum spuneam. Ştiind că acest coşmar poate fi oprit, că trebuie să fie oprit – fiindcă nu putem lăsa copiilor noştri o Românie în care corpurile şi bunurile lor pot fi abuzate după plac. Nu ne permitem să pierdem bătălia aceasta – care e, de fapt, bătălia decisivă pentru modernizarea României. Vom fi aici, de dragul nostru – şi de dragul vostru – şi de dragul tuturor copiilor României, ai noştri şi ai voştri, născuţi sau nenăscuţi încă.

Legile acestea propuse de PSD sunt legi care anulează dintr-un foc tot capitolul II din Constituţia României, cel privitor la drepturile şi libertăţile fundamentale. O Românie în care corpurile noastre sunt proprietatea lor nu mai garantează nici “dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică” (cap. II, art. 22), nici “libertatea individuală” (art. 23), nici “dreptul la apărare” (art. 24) – şi, în general, nici unul dintre drepturile fundamentale prevăzute de Constituţie. Din 2018, dacă legile propuse de PSD intră în vigoare, vom avea, aşa cum am mai spus, o Românie în care Constituţia şi Codul Penal au fost abrogate. Or, o ţară fără legi nu e de fapt o ţară. E o stare de agregare umană anterioară oricărui contract social, anterioară oricărui cod juridic sau etic. E, de fapt, o formă de existenţă a-socială, în care nu se poate trăi – ci cel mult supravieţui, cu condiţia să îţi atrofiezi orice nerv etic.

Nu putem lăsa o astfel de Românie copiilor noştri. Le-am educat până acum nervul etic; ei bine, exact acest nerv etic va fi întâia lor vulnerabilitate. I-am educat să nu permită abuzul asupra corpului lor; ei bine, vor trăi într-o Românie în care abuzul acesta va deveni normă. Iar dacă vor fi abuzaţi şi molestaţi, vor putea depune mărturie numai în prezenţa celui care i-a abuzat şi molestat. Soţiile noastre abuzate, sau surorile noastre abuzate, sau mamele noastre abuzate, în ipoteza în care abuzul acesta va mai fi considerat infracţiune, de asemenea nu vor putea depune mărturie decât în prezenţa agresorului.

Noi, cei din stradă, nu vrem o astfel de Românie. Sunt sigur că nici cei care au votat PSD nu vor, de fapt, o astfel de Românie. Sunt sigur, apoi, că există parlamentari PSD care nu vor o astfel de Românie. Sunt, de asemenea, sigur că nici preşedintele Iohannis nu vrea o astfel de Românie. Nu văd cum ar putea trece de Curtea Constituţională, oricât de politizată ar fi ea, legi care amputează părţi întregi din Constituţie. Trebuie să facem toţi (din stradă, din casă, din Parlament, de la CCR, de la Cotroceni) tot ce ne stă în putinţă pentru ca o astfel de Românie infernală să nu ajungă realitate.

Fiindcă, dacă ea ajunge realitate, înseamnă că am permis PSD  să facă din România singurul stat din istorie în care abjecţia a fost legiferată la vedere. Că am permis PSD să facă din viaţa copiilor noştri un coşmar. Din care nu ştim dacă vor mai apuca să se trezească.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , ,



Currently there are "38 comments" on this Article:

  1. Proiect de Balta spune:

    Cum se spune “proiect de tara” in engleza, in germana, sau in franceza? Sau “proiect de tara” e ca “dor”, un romanism intraductibil?

    Persoanele care folosesc expresia “proiect de tara” nu pot fi luate in serios. Aceasta expresie este un nonsens folosit numai si numai de ziaristi si politicieni care nu au nimic de spus, dar au de predat 2000 de cuvinte sau de umplut 5 minute.

    • Catavencu spune:

      Exista amice, cauta mai bine in literatura de specialitate din Germania, UK, USofA, Rusia, etc. Cand esti platit de ciuma rosie e de inteles ca scoala si voi sunteti cumva paraleli.

    • Dan_Bruma spune:

      Country Project, projet pour le pays, etc.

      • bugsy spune:

        adica furculision…….

        • Constantin spune:

          Adica, spre deosebire de europenii occidentali care habar n-au cum sa spuna in limbile lor “proiect de tara”, daramite sa-l mai si infaptuiasca, romanii, stiu! Adica, romanii si-au ales niste reprezentanti in parlament care construiesc un proiect cum nu s-a mai vazut de la “ismele” precum “nazism”, ori “stalinism”. Adica, un proiect in care cetatenilor li se spune in fata deschis, convingator, de catre fosti puscariasi, ca cel mai bie pentru ei este sa se comporte precum sclavii ]n raport cu stapanii lor. Pentru ca este spre binele lor! Iar o serie de idioti, la fel ca la instaurarea “proiectelor de tara” nazist, ori stalinist nu contenesc sa laude conducatorii.

          Nu ma sperie atat nemernicia autoritara care ne cuprinde acum, cat nemernicia sustinatorilor ei. Pentru ca am mai vazut filmul asta cel putin de doua ori in istorie si de fiecare data s-a incheiat cumplit!

          • Dan_Bruma spune:

            Si în afara de blablabla mai puteti produce si altceva tu si Bugsy?

            • Constantin spune:

              Moderatorii permit magariile din principiu, sau doar ocazional? Intreb pentru a sti daca exista o limita a decentei pentru comentarii, de care participantii la discutii trebuie sa tina cat de cat seama, ori se pot jigni fara vreo jena, “la liber”.

            • bugsy spune:

              nu se spune blabla project?

    • Sagona spune:

      “Une certaine idée de la France”

  2. Cyl spune:

    Citeva obiectii punctuale la generosul dvs. apel catre votantii PSD , pe care ii banuiti ( desi nu prea as crede ) de inocenta .
    In primul rind , cei mai multi nu vor putea citi acest fel de apeluri , chiar daca ar vrea , nu au cum ( sau ¨cu ce¨) .
    Foarte multi dintre ei sint chiar membri de partid , nu ne putem imagina ca acestia nu ar vota . Sint aceiasi cu cei care formeaza birocratia de stat , plus clasele privilegiate de bugetari , acestia trag dupa ei multimi intregi la vot . Lor nu le displace deloc (farade)legea dreptului la abuz , ca ex. , sa ne amintim cum se ingrasau militienii si militarii de intendenta in anii 90 .
    Este adevarat , exista foarte multi din ¨clasele defavorizate¨ , supravietuitori ( sau urmasii cu aceleasi dizabilitati ai acestora ) ai fabricii de sclavi-mutanti ( generatia ¨navetistilor¨) comuniste , pt. care imperativele etice nu au absolut nicio valoare , nu tin de foame ( si mai ales , de sete ) .¨Cine nu fura e prost¨ , e un proverb romanesc traditional , aplicabil , cu o usoara modificare literala , si in materie sexuala ( …¨ vremea trece¨ ) .Romanul e realist .
    In privinta complicatelor chestiuni sexuale , romanul de la sate e tolerant ( nu exista injuraturi mai ingenioase si mai blasfemice decit cele romanesti ) , ex. solidaritea vasluienilor in cunoscutul caz de gangbang rural . Sint traditii stravechi , scito-cumano-slave . Un alt ex. , de evanghelism puritan , este acela al sublimelor metafore strigate de fesenistele ( cam neglijate , din motive obiective ) incinse electoral : ¨ nu vrem bani , nu vrem valuta … ¨. Deci si acest punct ar putea stirni oarecare rinjete lascive .
    Cam acestea sint realitatile , nu doar politice , ci sociale : degenerare .
    Dar , sa incercam sa nu disperam , exemplul dvs. si al colegilor dvs. este demn de toata admiratia si
    La Multi Ani !

  3. Prostu' satului spune:

    Tocmai ati luat in serios o astfel de persoana.
    Altfel, ce sa zic… sunt uimit ce ascutime de spirit, ce perceptie fina, cum ati sesizat de indata esentialul din articolul d-lui Vancu… Ma gandesc ca daca ar fi comis si vreun dezacord, esafodul il pastea.

  4. nimrod spune:

    Cu tot regretul, deja vu: “Caragiale nu era abject”. Chiar daca a spus-o cine a spus-o… :)

  5. man of war spune:

    cine a permis si tolerat abjectia ? doar nu i de ieri de azi. acum jivina doar isi arata coltii in toata splendoarea, fara rusine. ati vazut vreun militian protestind pentru principii sau doar sa i se maresca salariul ? dar vreun justitiar nemultumit cind leafa si pensia nu i sint amenintate ? vreun “intelligence” sa cricnesca altcindva decit atunci cind este eliminat din sistem ? dar vreun politruc sa apere statul de drept si cind nu mai e la putere, atunci cind i se stringe latul de git pentru faradelegile comise ? bietilor oameni carora nu le a disparut rusinea le a ramas doar strada. ies uneori cu sutele de mii, dar cum pot ei influenta suboamenii care detin puterea, doar cu vorba si gindul ?

  6. Dan Nicolescu spune:

    Dar iesiti odata in strada !
    Iesiti macar voi care scrieti aceste apeluiri si vedeti daca va urmeaza cineva !
    Daca vor fi zeci de mii , sute de mii, ca atunci cind l-au ales pe presedintele Johannis sau atunci cind l-au rasturnat pe ticalosul mincinos si plagiator Ponta , atunci se poate, da, mai exista o sansa !
    Daca veti fi singuri, asta este soarta pecetluita pentru Romania, pentru inca o perioada istorica de vreo 30- de ani , de data asta irecuoerabila ! O Romanie in care figuri mizerabile ca Ponta si Grindeanu, sau Tudose, par ” suportabile “,
    Dar macar iesiti , voi cei care aveti curajul sa semnati asemena articole !

    Am o virsta pa cea multi o numesc venerabila si scriu din Boston USA

    • Alex Gavozdea spune:

      Radu Vancu e în stradă de vreo 3 săptămâni.
      Și în diaspora se iese în stradă.
      Domnul Mihai Șora a fost și dânsul în stradă (pe temperaturi negative). Vârsta domniei sale se scrie deja cu 3 cifre.

      Nu e un reproș, doar vă mai aduc niște informații. Nu-mi permit sa dau lecții, nu sunt în stare să-mi conving familia (liberali, monarhiști, studii superioare, o viață pe forțele proprii etc.) că TREBUIE să facem orice ne stă în putință să ne salvam viitorul.

  7. COSMIN spune:

    Vremea protestelor pasnice a trecut. Natarai precum Radulescu inteleg doar forta bruta. Sa dam foc Casei Poporului cu ei inauntru! Si sa scoatem PSD in afara legii!

    • judex spune:

      PSDA3LDE: no, hai cu noi in prapastie!
      Manifestantii violenti: let’s bungeeless jumping!
      Asta-i tot ce poate Ro?

  8. Am simțit nevoia unui comentariu spune:

    Din păcate
    Tot mai fascinante sînt
    naivitățile-inocențele intelectual-filozofului la senectute
    în condițiile specifice ale comunismului și post-comunismului Triumfător.
    Dilema este : să plîngi sau/și să rîzi ?
    Nu-i așa ?
    A scrie articolașe este lăudabil.
    A ieși în strada pavată de Tovarăși, este o intenție Bună,
    Dar doar atît, un simplu paleatif,
    și din păcate o formă de a conturna Răul cel Mare, Frumos și Urît Profund,
    în care societatea „românească” se zbate lăfăindu-se poetic victimă etern-mioritică
    de mai bine de 70 de ani, cu consecințele incomensurabile ale ultimilor 28 de ani,
    de parcă Toate Astea nu erau clare, previzibile și ușor de imaginat, de la „începutul demogratic”
    chiar dacă azi s-a ajuns pe Culmile Fascinante ale Bolii ca Sens concret-„sănătos” Real Planificat,
    într-o stare de inconștiență colectivă dozată științific de la Centru ( de 70 de ani) fără trecut,
    fără Memorie, fără modele, fără valori, fără dascăli, fără intelectuali cu Adevărat CURAJOȘI,
    într-un Vid Victorios pare atît de „straniu” Unora.
    A ieși în stradă este o intenție Bună, dar este exact ca vindecarea Cancerului cu faringosept.
    LA MULȚI ANI !

    • Paul Melian spune:

      Paleativ sau paliativ, deşteptule. Dar nu “paleatif”.
      Ce-ar fi să ne mai slăbeşti?
      Îţi doresc CELE CUVENITE.

      • Am simțit nevoia unui comentariu spune:

        @Paul Melian
        Vă mulțumesc pentru observație.
        Aveți dreptate : „paleativ”.
        Am scris „paleatif” undeva între limba franceză și limba română.
        sper că nu vă deranjează prea tare, iar dacă nu ați înțeles sensul,
        ceea ce fiind de mirare va fi extrem de greu să „vă slăbesc”
        căci sînteți prea mulți „deștepți” în numele cărora vă exprimați
        opinia față de atitudinea și ideile exprimate de către domnul Radu Vancu,
        sau mai modest, ale comentariului meu.
        Cît despre „cele cuvenite” nu vă deranjați, nu cred că sînteți încă „la curent”,
        Iar pentru a reuși vă sfătuiesc să înghițiți o aspirină împărțită la cam cîți sînteți.
        Sănătate !

      • Am simțit nevoia unui comentariu spune:

        @Paul Melian
        Uitasem, saludări amigului (sic!),
        „Știe dumnealui” !

  9. FLORIAN D. MIREA spune:

    Asta inseamna intoarcerea Romaniei la epoca fanariota, cand toate abuzurile si orice fel de coruptie la nivel statal erau perfect legale. Diferenta este ca in sec. XVIII legislatia abuzului si a hotiei ne-au impus-o turcii otomani si grecii fanarioti, iar acum acest proiect neofanariot este opera unor autohtoni adunati intr-o monstruoasa conspiratiei contra Romaniei. Plutocratii comunisti si politicienii lor trebuie deposedati integral de averi si decazuti din drepturile de cetateni ai Romaniei pe o perioada de cel putin 10 ani.

    • amicu spune:

      Ba deloc, era traditie neaosa, boiereasca. Dar turcii si fanariotii sint foarte buni ca sa dam vina pe ei, tot nu pot sa ne raspunda.

  10. Paun Al spune:

    Ce nu am vazut in aceasta perioada ,
    de cand puterea PSD-ALDE tot modifica legile justitiei ,
    de cand tot vin cu propuneri legislative aberante , de a-si proteja hotia , coruptia ,
    ca vreun jurnalist , cineva … sa mearga in circumsriptiile,
    in care au fost votati acesti reprezentanti , unii condamnati , altii cu dosare
    si sa-i intrebe pe votanti ,
    daca asta le-au spus alesii ca vor face , cand le-au cerut votul .
    Apoi sa-i mai intrebe pentru ce voteaza oameni cu condamnari , cu dosare penale ,
    chiar daca le promit marea cu sarea ?.
    Ce fel de votanti accepta promisiuni de la asemenea oameni ?
    Inseamna ca au aceeasi mentalitate , doar ca votantii nu ajung la …struguri ?
    Pentru ca raul , tot ce se intampla de acolo pleaca .
    Degeaba ne uitam doar la reprezentanti .

  11. Vlad spune:

    Visul ideologiilor politice s-a transformat in cosmarul PSD. Daca ne trezim din cosmar mai vrem sa visam sau ne trezim de-a binelea la realitatea concreta a vietii ?

  12. victor L spune:

    “Iarba rea din holde piara / piara dusmanii din tara”, parca asa suna un vers mobilizator in vremi apuse.
    “Iarba rea” n-a fost eradicata, dar s-a diversificat ceva de speriat. Nu mai reusesti s-o clasifici.
    E iarba, e multime, fiecare cu dorintele sale. Si ca orice salbaticiune, dornica sa existe, sa se inmulteasca
    Ipoteza nerealista, dar s-o disecam si pe asta: Liviu ot Teleorman si partidul sau, plictisiti, vor abandona guvernarea: poftim, conduceti Tara, ne va invita mustacind.
    Ce facem? invita presedintele Strada la consultari si isi va numi “guvernul meu”?
    (Aici am sarit calul, caci nu mai e o ipoteza nerealista, a fost a dreaqului de reala si ne-a facut un Rau atit de mare incit nu vrem sa ni-l amintim, ne facem ca n-a fost.)
    Da, oare ce v-om face daca Liviu si gasca sa GIO ne vor abandona?
    Trebuie sa ne gindim si la imprevizibil.
    NB,
    poate ati observat ceva hazliu in cazul medicului Lucan, cel cu transplanturile. Fostul ministru al sanatatii in guvernul tehnocrat de trista amintire, acum apare la rampa si ne spune ca el stia de ceea ce se intimpla in clinicile traficantului de organe. Acum, cind era MINISTRU a tacut.
    Aferim, dom`parlamentar Salvator.
    Aaaa, si ca ceata sa se asze mai densa pe dosarele Revolutiei, noii procurori militati bat moneda pe lovitura se stat.
    Ce revulutie? o vorba anapoda.

    • MIHAI 2 spune:

      Pe vremea ministrului Voiculescu / Sanatate . Lucan a avut bunul simț sa nu interfereze cu exporturile de plamani romanesti catre Viena. De cand a revenit insa Ciuma Rosie la putere mafiotul in halat alb nu a mai avut pic de respect pentru tinerii intreprizatori.

    • Alex Gavozdea spune:

      Nu a tacut.
      A trimis corpul de control al ministrului la institutul cu pricina și a lăsat mai departe DIICOT-ul să-și facă treaba.

      Doar niște completari la informațiile Dvs.

  13. amicu spune:

    Una la mina, votantii psd nu cred ca se plimba pe contributors.ro, doi la mina, votantii psd nu sint niste oameni cinstiti (altfel nu ar vota psd, dupa 27 de ani nu mai are nimeni scuza ca nu stie cu ce se ocupa psd-ul, e ori prost , ori ticalos daca-i sustine). In concluzie strigati catre urechi surde.
    Doar ca cei care au dat Romania pe mina psd nu sint votantii psd, sint cei care n-au votat, majoritatea adica. Si sa mai stiti ca adversarii psd nu sint numai cei care n-au votat niciodata psd. La inceputul anilor 90′, in fata diletantismului ingrozitor (si inevitabil) al opozitiei , demonstrat din plin cind a ajuns la putere in 96′, era mai responsabil sa votezi psd (pdsr), ceea ce eu am si facut. Azi nu mai e cazul, psd e o asociatie infractionala (fara exagerare sau vorbe mari), nu-i mai votez din 96′ si mi-e greu sa pricep cum cineva, dintre cei neinjectati cu compot, poate ramine indiferent si orb la un asa pericol. Dar Romania-i o tara minunata si se poate. Si se poate si mai rau.

    • Constantin spune:

      “Una la mina, votantii psd nu cred ca se plimba pe contributors.ro…”

      Ei, nu ?! V-ati grabit. Mai cititi inca o data comentariile incet, cava mai atent…

  14. Monica Lotreanu spune:

    Abuzul de functie pentru obtinerea de foloase (necuvenite) de natura sexuala socotit infractiune era bun nu numai pentru stoparea pornirilor concupiscente ale pesedistilor, ci si ale unor magistrati dementi precum „Portocala manuala”. Cred ca il nedreptatiti pe Radulescu – n-ar avea rabdarea de a abuza sexual o femeie cu functia, are in rastel pusca de la Revolutie. Acum as vrea sa vad eficacitatea curentului „me-too”…
    Pe de alta parte mai putini sint cei care vad ca chestia cu abuzul sexual poate fi o fumigena a pesedeului ca sa ocupe mintile revoltatilor si sa elibereze presiunea de pe ridicarea pragului la 200000 euro de la abuzul in serviciu

  15. Mircea M. Cociu spune:

    ACESTA-I CV-UL PUS PE SITE-UL PARLAMENTULUI de catre Luptatorul cu merite deosebite in revolutia romana din decembrie 1989(?!):

    “Cătălin-Marian RĂDULESCU
    Curriculum Vitae

    INFORMAŢII PERSONALE
    E-mail cabinetparlamentarcmr@yahoo.com
    Naţionalitate Română
    Data naşterii 02.08.1962
    Sex Masculin
    Stare civila Casatorit – Cristiana Radulescu – Psiholog
    Copii O fetita (17 ani) – Francesca Anastasia Radulescu
    Parinti Tatal : Iulian Radulescu – Inginer Agronom
    Mama : Anastasia Radulescu – Invatatoare
    Bunic Nicolae Radulescu – Preot – Detinut politic, asasinat de comunisti in 1956
    Unchi Cornel Radulescu – Preot – Asasinat de comunisti in 1986 pentru discreditarea lui Nicolae Ceausescu in strainatate
    Educaţie şi formare Facultatea de Medicina Generala Timisoara
    Perioada 1982 – 1987
    Calificarea / diploma obţinuta Medic
    Limba maternă Romana
    Limbi străine cunoscute
    Limba italiana Avansat
    Limba engleza Mediu
    Permis de conducere Categoria B
    DOMENIUL OCUPAŢIONAL
    Deputat in Parlamentul României
    ACTIVITATI POLITICE
    1989 – Luptator cu merite deosebite in revolutia romana din dec.1989;
    – Sef Comisie mediu si echilibru ecologic si sef comisie Politica Externa Protocol al CFSN Arges;
    1990 – Sef Comisie Ocrotirii Sociale si Ajutor Medical si membru al Biroului Permanent al CPUN Arges;
    1990 – 1991 – Presedinte al FSN Arges;
    1990 -1992 – Deputat Parlementul Romaniei;

    – Sef al Delegatiei Parlamentare Arges;

    – Secretar al Comisiei de Politica Externa al Parlamentului;

    – Presedinte al delegatiei Parlamentare a Romaniei la Nato (!);

    – Presedinte al Comisiilor Parlamentare de Prietenie Romania-Italia, Romania-Grecia, Romania-Japonia;

    – Vicepresedinte al primei Reuniuni a Comisiilor pentru Politica Externa ale Parlamentelor Statelor din Bacani;

    – Reprezentantul Romaniei la SemiCentenarul Nicolae Titulescu in URSS;

    – Coautor al Proclamatiei de Unire a Romaniei cu Republica Moldova a Parlamentului Romaniei.

    1991 – 1992 – Presedinte PD-FSN Arges
    1992 – 1996 – Vicepresedinte al PD Arges.

    Din 1996 – Vicepresedinte si Purtator de Cuvant al Fundatiei Ranitilor si Luptatorilor cu merite deosebite in Revolutia Romana din dec.1989 Filiala Arges.
    Din 1996 – Membru PSD
    Din 2005 – Membru PSD Pitesti (Arges).
    Din 2010 – Vicepresedinte PSD – Diaspora.
    Din 2012 – Coordonator PSD Republica Moldova
    Din 10 dec.2012 – Deputat Parlamentul Romaniei – Colegiul 9. Pitesti Sud din partea USL.

    Din 2013 – Membru al Comisiei pentru Transporturi si Infrastructura

    Din 2013 – Vicepresedinte PSD Pitesti

    Din 2015 – Vicepresedintele Comisiei pentru Afaceri Europene

    Din mai 2015 – Presedinte interimar PSD Diaspora

    Din octombrie 2015- Presedinte PSD Diaspora

    Din noiembrie 2015- Vicepresedinte PSD Arges

    Din septembrie 2016 – Vicepresedinte al Comisiei pentru Transport si Infrastructura

    Din decembrie 2016 – Deputat Parlamentul României – Camera Deputaților

    Din ianuarie 2017 – Vicepreședinte Comisia de Transporturi și Infrastructură – Camera Deputaților

    APARTENENTA LA ORGANISME PROFESIONALE SI NEPROFESIONALE

    Din 1991- Membru ADIRI

    PERSONALITATI POLITICE

    Personalitati politice care pot da referinte

    Ion Iliescu – fost Presedinte al Romaniei (1990 – 1996 ), ( 2000-2004 )

    Adrian Nastase – fost Prim Ministru ( 2000- 2004 )

    Liviu Dragnea – fost Viceprim-ministru (2013-2015 ) și Președinte PSD din 2016

    Victor Ponta – Prim-ministru (2013-2015) și Președinte PSD din 2012

    Tudor Pendiuc – Primarul Municipiului Pitesti ( 1992- 2016)

    Sorin Grindeanu – Prim Ministru – 2017

    Ministrii

    Nicolae Banicioiu – Ministrul Sanatatii ( 2014- 2015)

    Eugen Teodorovici – Ministrul Fondurilor Europene ( 2013 – 2015)

    – Ministrul Finantelor -2015

    Constantin Nita – Ministrul Economiei (2013-2015)

    Viorel Ștefan – Ministrul Finanțelor – 2017

    Mihai Fifor – Ministrul Economiei și Ministrul Apărării

    Adrian Tutuianu – Ministrul Apărării – 2017

    Deputati

    Ion Mocioalca – Presedinte Comisia pentru Aparare, Ordine Publica si Siguranta ( 2013- 2016 )

    Bogdan Duvaz – Presedinte Comisia permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului privind Statutul deputatilor si al senatorilor, organizarea si functionarea sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului (2015- 2016 )

    Florin Paslaru- Lider Grup PSD- Camera Deputatilor 2016

    Senatori

    Calin Popescu Tariceanu – Presedinte Senat (2014-2016)

    Mihai Fifor – Lider Grup PSD- Senat ( 2014- 2016 )

    Șerban Nicolae – Lider Grup PSD – 2017

    Nicolae Bădălău – Vicepreședinte Senat – 2017

    Europarlamentari

    Victor Bostinaru – Vicepresedinte Grup Alianta Progresista a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European

    Viorica Dancila – Presedinte OFSD

    Presedinti de Organizatii Judetene PSD

    Dorel Caprar – Presedinte PSD Arad

    Dep. Ioan Mocioalca – Presedinte PSD Caras- Severin

    Presedinte Consiliul Judetean Dambovita Adrian Tutuianu – Presedinte PSD Dambovita

    Sen. Gabriel Mutu – Presedinte PSD Sector 6 Bucuresti (Primar sectorul 6 Bucuresti)

    Deputat Dan Tudorache – Presedinte PSD Sector 1 Bucuresti (Primar sectorul 1 Bucuresti)

    Primarul Sectorului 4 Bucuresti – Daniel Baluta – Presedinte PSD Sector 4 Bucuresti

    Sen. Nicolae Badalau – Presedinte PSD Giurgiu

    Dep. Laurentiu Nistor – Presedinte PSD Hunedoara

    Dep. Vasile Gliga – Presedinte PSD Mureș

    Dep. Rodica Nassar – Presedinte PSD Sector 2 Bucuresti

    Victor Alexeev – Presedinte PSD Republica Moldova

    Dep. Ionel Arsene – Presedinte Consiliul Judetean Neamt (Presedinte PSD Neamt )

    Gadea Adrian Ionut – Presedinte Consiliul Judetean Teleorman

    Ion Mang – Președinte PSD Bihor”

    Seamana cu autobiografiile si referintele din vremea comunismului romanesc! Ma intreb daca acest baiat a practicat si medicina (stomatologia, banuiesc), ori, asa ca maestrul sau Ion Iliescu (sau ca Nicolae Ceausescu, care avea si el ceva studii superioare), a batut mai mult campiile politicii, cu AKM-ul in mana. https://www.stiripesurse.ro/catalin-radulescu-i-a-dezvaluit-pasiunea-pentru-mitraliere-ce-cadouri-primeau-parlamentarii-de-craciun_1239756.html

    • radu spune:

      Referitor la deputatul cu “rusinoasa si incredibila propunere”, al carui nume nu trebuie pomenit, spre a ne rupa cumva de alaturarea evolutiei sale politice si…morale, ca un efect al unei explozii indecente, necrestine desigur, morala pe care te-ai fi asteptat sa fie aceeasi cu a fostului sau bunic si respectiv unchi, doi preoti deveniti martiri . Va vine sa credeti, ca un asemenea specimen uman, “nepot de preoti”a fost in stare “sa gandesca asa ceva”?.
      Ma gandesc cu oarece condescendenta la sotia sa, psiholog; care iata ca nu a fost in stare sa prevada o actiune politica de mare anvergura si importanta in domeniul efect, al unei asemenea rusinoase fapte. Cand de uiti la lista celor ce pot oferi referinte(desigur favorabile) dlui.deputat, stai si te crucesti.Numai oameni, unul si unul; de-ai nostri, de la puterea cea mare de dupa `89. Chiar si domnul Iliescu (insusi) se afla printre ei, “toata floarea cea vestita a faimosului partid”.
      NU mai inteleg nimic. Sunt oripilat. Si ma simt total demodat. Degeaba mai merg la biserica, ca uite ca totusi…se intampla.”Cel rau/cel important”, isi face de cap cu oamenii aflati la putere.
      Daca era vorba despre unul dintre acei “copii saraci si sceptici ai plebei proletare, aflati intr-o teverna cu feresti murdare …” l-as fi inteles. Refularea dorintelor sexuale ani si ani,si a neputintei de a poseda “dame/femei/vedete importante ale vietii politice din societatea inalta”, devenea o fireasca explicatia. Dar asa?.
      Trebuie sa-l recitesc pe Freud. Asa nu se mai poate…tovarasi. Pai unde ajungem? “Cetateanul” nostru, revolutionarul nostru exemplar si desigur reprezentant al segementului majoritar din RO/UE, are nevoie de defulari consistente, ample si…legale. S-a saturat sa se tot abtina, sa se ascunda dupa piersic. Dar pana cand?.Daca nu acum cand partidul de care apartine trup si suflet, are cum se spune in popor, “putera in mana” ?.
      P.S.
      Ma gandesc oarecum amuzat (cum altfel, daca nu vrei sa o iei razna in tara asta?), la tevatura ce se desfasoara (totusi/probabil/posibil/firesc/abscons ) in casa `mnealui., la ideea reparatiei onoarei de familist, dupa acest gest necugetat.”Ce mai zgomot, ce mai zbucium…”

  16. Am simțit nevoia unui comentariu spune:

    UIMIRI, NEDUMERIRI, și PESIMISME nasoale,
    Da’ nasoale de TOT!
    Domnule Radu Vancu,
    În ciuda comemorărilor și funeraliilor și sărbătorilor de iarnă de tot felul
    tare mă bîntuie să vă „necăjesc” cu niște „întrebări-dileme vechie”,
    să-mi fie iertat !
    Acum cînd, ca om de cultură, intelectual printre altele, vezi!,
    vă implicați atît d’impresionant în starea deplorabilă a nației,
    Mai concret și EXACT : a societațiunii,
    și-n degringolada absolut halucinantă fără de soluție d’azi,
    că cam „par hazard” taman-aicia am ajuns fără să voiu,
    doream fierbinte și prietenește să vă întrebiu :
    CARE-i îs Soluțiile, Domnule ?
    Da’ SOLUȚIILE ! alia veritabile ! alea la deal ! de Viiiitoriuuuu, ULIUUUUUU !
    alea care să ….Muteeee Munțiiiiiii, și Mințiiileee și Mingiiileeee, Domnule !
    Că ieșitu’n Stradă o fi bun și iel la ceva, nu zîc nu,
    DAR :
    Domnule Vancu, dupe douășopt d’ani, am mari îndoile da’ nasoale dă TOT,
    { și fie vorba între „noi” : și-n dec’89 s-a ieșit în stradă, și după cie poporul A Ales
    pe alesul „inconștiinței colective”, s-a ieșit în strada piața-Universității, și altele și altele,
    TIMP în care Ei au devenit TOTmai TARE și TARiiiii !!!!}
    Tare ar fi o bucurie fenomenală să „NE” povestiți cum vedeți Soluțiiliii și Viiitorul,
    Da’ concret Domnule !
    Hai Vă ROG, așa ca un cadou de Anul Nou !
    LA MULȚI ANI, domnule RADU VANCU !

  17. Am simțit nevoia unui comentariu spune:

    Căile contribuțiiLOR sînt întortocheate.
    PAUL GOMA nu-i Aici,
    de 28 de ani,
    nici azi,
    și nici nu va mai fi vreodată.
    Din acest motiv, și numai din acesta (ajunge „largement” !)
    „țara noastră în termeni de destin” post-comunism
    nu are nicio valoare, nicio semnificație,
    sună știrb ca o cutie goală de conserve ruginită,
    28 și 5, plus încă 5, plus încă 5, plus încă…. 25.
    DE CE ?

  18. Am simțit nevoia unui comentariu spune:

    Ceea ce ESTE de remarcat
    { și poate chiar profund interesant !}
    [„je suis absolument désolé de vous embêter”, domnule Radu Vancu !]
    este că, dacă veți (re)citi articolele jurnalistice ale lui Caragiale (și nu numai !)
    Totul este spus demult (despre norodul nostru autentic autohton !)
    dar și despre elitele „intelectuale” patriotarde.
    Veți descoperi, printre altele, nu pentru prima dată,
    că anumite „opinii”, teoretic libere de expresie,
    nu sînt „agreate” deloc de către intelectualii noștri d’azi și de-aici,
    precum nici PAUL GOMA nu a fost și nici nu este Bine venit AICI, în România.
    Este absolut lamentabil și complet incoerent să ceri-pretinzi unui popor decerebrat
    într-o proporție înfiorătoare, să mai reacționeze într-un fel coerent-conștient,
    cînd elita intelectualiLOR devine specialistă în „parfumele” Dior
    și dileme permanentizat-actualizate în funcție de „Chestii Filozofice” la zi,
    DE 28 DE ANI post-comunistici!

  19. Doar o parere spune:

    Nu prea inteleg de ce autorul descopera asa tarziu ca votantii PSD nu au nici un discernamant si nici instinct de conservare personal sau familial.

    Va aduc aminte de Robert Negoita – mare primar S3 – interceptat ca proxenet/pedofil:

    Robert Negoiţă, martor în dosarul “Sex cu fotomodele”, interceptat când vorbea despre minore.
    Deputatul social-democrat Robert Negoiţă pregăteşte o escapadă de două zile în Deltă şi acceptă ca un inculpat într-un dosar de proxenetism să-i pregătească “cinci fete” care să-l însoţească, fără a obiecta atunci când cel cercetat îi propune ca unele dintre cele recrutate să fie în clasa a XI-a.

    ROBERT:- A! Ce vroiam eu să-ţi zic. Mă gândeam că mă duc cu nişte prieteni, e o chestie mai aşa, mai delicată, mai, ştii?
    TIV:- Aha! Aha.
    ROBERT:- Şi mă gândeam! Eu ştiu. La, ceva de genul, eu ştiu! ANDREEA de la LEHLIU, MIHAELA de la FETEŞTI.
    TIV:- Eu am vorbit cu ele în principiu şi cu ANDREEA şi cu MIHAELA de la FETEŞTI, ăăă, ele sânt a XII acum şi intră chiar în perioada asta ses, în examene, în bacalaureat. Decât să le prindem aşa repede un weekend. Nu prea le lasă părinţii să plece. Cam aşa sunt acum. Să plece. Că zice: pleci cu trei zile înainte de bac? Pleci trei zile în DELTĂ, ce faci? Ai înnebunit? Înţelegi! Ceva de genul. Că e perioada asta cu
    ROBERT:- Plecăm de joi până vineri măcar!
    TIV:-O să vorbesc cu ele dacă e. Fără nici o problemă. Eu vroiam să zic că: Tu o mai ştii pe fata aceea de la FETEŞTI? ROXANA? Creaţă aşa?
    ROBERT:- Aşa! Poate să meargă şi ROXANA.
    TIV:- Da, deci. Am vorbit cu ROXANA şi a zis că merge. Am vorbit cu MIRELA de la FETEŞTI şi a zis că merge. Adică, fete care sunt clasa a XI şi care nu au probleme.
    ROBERT:- Aşa.
    TIV:- Am vorbit cu GEORGIANA de la TG. JIU, GEORGIANA, ştii tu (neinteligibil)…
    ROBERT:- Da, da, ştiu.
    TIV:- Şi a zis că merge.
    ROBERT:- Da?
    TIV:- Da! Da! Şi dacă mai e şi MĂDĂLINA CUCU de la IAŞI, care marţi termină sesiunea. S-ar putea să meargă şi ea.

    (convorbire purtată de inc. Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin la data de 31.07.2008, ora 23:02:52);

    ROBERT – nu, chiar nu pot să ajung. Da, ce vroiam eu să-ţi zic. Blondinul acela?
    CRC – n-am rezolvat
    ROBERT – nu ai rezolvat, ă?
    CRC – nu.
    ROBERT – a!
    CRC – au mai încercat ei (neinteligibil). Nu a mers.
    ROBERT – cum?
    CRC – au mai încercat şi aici o dată, ieri.
    ROBERT – aha! Şi nu, ă?
    CRC – a, bine, îl las uşor aşa!
    ROBERT – dar cu puştanul acela cu părul scurt, ai mai mişcat ceva, sau?
    CRC – care? De mult?
    ROBERT – da, acela din prima serie.
    CRC – a! Păi o să vină la Dorally acum.
    ROBERT – da?
    CRC – îhî.
    ROBERT – şi acolo ai mişcat ceva sau
    CRC – nu.
    ROBERT – ă?
    CRC – nu, că aici ştii că nu prea este loc. Pentru mine cel puţin.
    ROBERT – da, da, da, da, da.
    CRC – pentru mine nu prea e. Dar acum, sâmbătă e lot reprezentativ. Reprezentativ, reprezentativ, de fashion (neinteligibil)!
    CRC – a, organizez ceva repede, un lot.
    ROBERT – pentru Paris?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Vancu


Radu Vancu

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, eseist și traducător. Conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” și redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațion... Citeste mai departe


Conferinta “Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru un nou mandat.”

"Ce vrea Putin? Agenda liderului de la Kremlin pentru noul mandat."

Duminica, 27 mai, la ora 11 00, sunteti invitati la conferinta sustinuta de Armand Gosu la Sala Mica a teatrului National. Detalii, aici.

E randul tau

Mare parte a conflictului palestiniano-israilian (si nu ma refer la prezent, ci la o perioada de zec...

de: eu

la "Ierusalim, calul troian al politicii externe "

Camp Kennedy

Ambasada Statelor Unite în România, alături de American Councils for International Education invită liceenii cu vârsta cuprinsă între 15-17 ani să candideze la Şcoala de Vară pentru Educație Civică, Participare Activă și Leadership, denumită „Camp Kennedy”, ce va avea loc la București în perioada 19-26 august. Informații complete despre program sunt disponibile și online pe site, iar aplicatiile pot fi depuse pana pe 10 iunie 2018.

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

mai 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)