Home » Analize »Educatie »Reactie rapida » Citesti:

Alegeri universitare. Alte măști, aceeași scenă?!

Mircea Miclea decembrie 2, 2015 Analize, Educatie, Reactie rapida
29 comentarii 8,572 Vizualizari

Universitățile românești au intrat în febra alegerilor. Prin birouri se fac  și se desfac alianțe; se promit funcții contra voturi, se calculează șansele de reușită, se fabrică dosare pentru discreditarea oponenților, se fac înțelegeri cu misiți din presa scrisă sau online. Mă întristează acest spectacol, din două motive. Întâi, pentru că ar fi putut să nu aibă loc. Textul legii educației  care a fost trimis spre Parlament avea o altă variantă referitoare la stabilirea conducerii universităților. Doar Senatul urma să fie ales prin votul comunității academice, pe care o reprezenta, și care îl mandata să decidă în privința aspectelor strategice, fundamentale. Senatul universitar stabilea o comisie (un fel de search commitee), care realiza procesul de recrutare a Rectorului: căuta candidați de la orice universitate din lume, nu numai din universitatea proprie, îi evalua, apoi prezenta în fața Senatului două propuneri. Senatul examina programele celor doi candidați propuși, apoi lua decizia finală. Rectorul desemnat încheia un contract de management cu Senatul, își numea prorectorii și decanii și trecea la treabă. Se constituia astfel un executiv puternic, independent de populisme ieftine, care putea lua decizii dure de restructurare: să stopeze programele de studii neperformante, să promoveze proiectele și echipele de cercetare viabile și să-i îndepărteze pe impostori. Dacă echipa executivă era performantă, adică îndeplinea indicatorii de performanță contractuali, nimeni nu se putea atinge de ea. Logica era simplă: reforma internă a universităților era necesară, ea necesita măsuri nepopulare, iar acestea puteau fi luate doar de o echipă protejată de „mânia populară” a mediocrității din universități.

Pericolul a fost imediat simțit de către reprezentanții „sistemului”, care au reacționat furibund. Șarjele de calomnii dirijate de cuplul Andronescu-Marga, cum că astfel se încalcă autonomia universitară, apăreau pe toate canalele. Consiliul Național al Rectorilor a dat un comunicat amenințător, de un anacronism atroce. Am fost convocat la Camera Deputaților două seri la rând de către membrii coaliției de guvernământ, să explic textul, pentru ca, în final, să mi se spună că presiunile sunt prea mari și că textul nu poate fi acceptat. Așa a rezultat textul actual, care face rectorul și echipa de conducere prea dependenți de votul majorității, iar majoritatea universitară, după, cum știm, nu e reformatoare! Cum să mai reformezi majoritatea, dacă ea își dă votul și ea îți dă votul doar dacă nu-i lezezi interesele?

Al doilea motiv de tristețe se leagă de superficialitatea cu care sunt tratate alegerile universitare. În loc să fie prilej de introspecție și analiză critică, la toate nivelurile, de la cadru didactic la departament/ facultate și universitate, alegerile sunt considerate un simplu joc de putere: cine va fi șef de catedră/ decan/ rector? În locul unei probleme complexe, fundamentale, cu care trebuie să se confrunte comunitatea academică – Cum să  ne îmbunătățim activitațile? – se substituie o problemă mai simplă – Cine să ne conducă? – și se consideră că soluția la această problemă de substitut rezolvă, automat, problema reală, fundamentală.

E ca și cum jucăm prost într-un meci și, în loc să ne schimbăm felul în care performăm, ne concentrăm pe alegerea căpitanului de echipă, iar apoi ne derobăm de propria responsabilitate. El o să vină, o facă ceva, iar noi o să câștigăm, fără să schimbăm ceva în jocul nostru. Ce iluzie păguboasă și, din păcate, recurentă!

Universitățile greșesc profund dacă văd în alegeri doar o problemă de schimbare a actorilor din funcțiile de conducere. Ar trebui să considere alegerile un prilej de confruntare cu proprii demoni, de rezolvare a crizei profunde în care se află întreg sistemul universitar. Iar criza are patru fețe.

  1. Criza de identitate. Universitățile noastre nu și-au realizat procesul de construcție identitară. În general, ele au preluat misiuni și strategii de la universități de prestigiu și le-au pus pe propriul site, crezând că astfel se definesc. Or, aceasta e doar o identitate declarată. Cea reală se află în practicile instituționale. Suntem ceea ce facem, nu ce declarăm. Dacă declarăm că cercetarea este esența misiunii noastre, dar cei performanți nu au salarii mai mari, nu promovează mai rapid, nu au asigurată logistica necesară, atunci cercetarea e vorbă în vânt, flatus vocis, cum ziceau scolasticii, nu semnătură identitară. Dacă ne acoperim de documente, comisii și proceduri, dar în spatele lor se vede lucrul făcut de mântuială, degeaba vorbim de „creșterea calității”. Ar trebui ca fiecare departament/ facultate/ universitate să își facă un audit al competențelor pe care le are, apoi al problemelor pe care își propune să le rezolve și să-și definească responsabil identitatea proprie: în ce domenii vrea excelența, la ce domenii (programe de studii, activități de cercetare) renunță, pentru că nu are competențele necesare și n-are șanse să le dobândească. Ar fi un bun prilej de a pune capăt schizofreniei dintre declarativ și procedural în universitățile noastre.
  2. Criza de performanță. Oricum am lua lucrurile, performanțele universităților  românești sunt slabe: o spun angajatorii, o spun absolvenții, o spun clasamentele internaționale. Reacția furibundă a comunității academice la prima tentativă de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii e simptomatică în acest sens. S-a mers până acolo încât s-au abrogat paragrafe din lege care prevedeau ierarhizarea și clasificarea iar Consiliul Național al Rectorilor a aplaudat acest lucru, considerând că prin aceste măsuri „se asigură o dezvoltare graduală” a învățământului!!! „Dați-ne autonomie, dați-ne bani, dar nu ne evaluați performanțele”, cam asta se ascunde în spatele retoricii universitare. Toate abilitățile argumentative, toată sofistica au fost puse la bătaie, pentru a contesta criteriile de evaluare, procedurile, evaluatorii, etc,  cu singurul scop de a camufla carențele de performanță ale universitaților, ale programelor de studii, ale universitarilor. Alegerile universitare oferă acum  comunității academice un context excelent de a reflecta lucid asupra performanțelor proprii și de a pune în practică măsurile necesare pentru îmbunătățirea lor. Dar aceasta se va întâmpla dacă nu ne concentrăm pe alegerea căpitanului, ci pe optimizarea jocului echipei. Dacă trecem dincolo de „carcasa lingvistică” (R. Carnap) și ne confruntăm cu „asprimea realului”. (N. Hartman)
  3. Criza etică. Plagiatul la doctorat, pe care se focalizează acum atenția publică este, fără îndoială, o încălcare gravă a eticii. Sunt însă altele, cel puțin la fel de grave, pe care comunitatea academică le ignoră sistematic și deliberat . De pildă, e lipsă totală de etică să oferi studenților programe de studii care îi dezavantajează pe piața muncii, doar ca să-ți acoperi norma didactică. E lipsă totală de etică să pui în curriculumul lor ceea ce știi tu să predai, nu ceea ce le e lor necesar, ca să fie performanți după absolvire. E lipsă totală de etică să predai ceea ce tu nu faci (universitățile sunt pline de profesori de marketing care n-au făcut în viața lor o campanie de marketing, de profesori de jurnalism care n-au lucrat la vreun ziar, de profesori de psihoterapia care n-au pacienți…). Și, cât de etic e să-ți angajezi rudele în propria catedră sau în propria facultate? Din păcate, universitățile nu excelează în a produce autorități morale; caracterul nu se prea formează prin interacțiune cu foaia format A4. Ar fi un bun prilej ca măcar acum, cu alegerile, să renunțăm la ipocrizie, să ne facem o examinare critică  și să pășim pe lungul drum al resurecției morale.
  4. Criza de responsabilitate publică. Când beneficiarii sociali ai prestației universitare (angajatorii, absolvenții, presa, actorii instituționali importanți) își exprimă nemulțumirile față de calitatea acesteia, universitarii se retrag în tranșeele autonomiei universitare. Prea adesea, autonomia e folosită defensiv, ca să ascundă responsabilitatea socială redusă a universităților, faptul că interesele lor prevalează asupra binelui public, pe care pretind că îl slujesc. Autonomia este invocată adesea ca să mascheze incapacitatea de a restructura programele de studii în raport cu cerințele pieței muncii sau de a oferi, prin programele de cercetare, soluții la probleme relevante cu care se confruntă societatea. Despre ce responsabilitate socială vorbim, când, pentru a-și menține cât mai mulți studenți cu taxă, universitățile fac rabat de la calitate, le dau note mari și le cultivă iluzia că știu ceea ce, de fapt, nu știu? N-ar fi rău ca, acum, odată cu alegerile, universitățile noastre să caute răspuns la o întrebare esențială: oare de ce societatea e tot mai nemulțumită de activitatea noastră?

În rezumat, cred că alegerile universitare pot fi un succes doar dacă aduc valoare adăugată în rezolvarea crizei pe care o traversează universitatea, cu dimensiunile ei identitare, de performanță, etice și de responsabilitate socială. Altfel,aceste alegeri vor fi  simple schimbări de actori, „alte măști, aceeași scenă/ Alte guri, aceeași gamă”, cum ar spune marele nostru poet.Acum, comunitatea universitară își va da masura a ceea ce este.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. Arges spune:

    Universitatile ar trebui sa fie laboratorul in care se formeaza viitorul tarii, acolo sa germineze proiecte despre ce vom fii, acolo copii nostri invata sa fie oameni, ar trebui sa se formeze elite !
    Este unul din motivele pentru care suntem ce suntem

  2. Livio spune:

    Chapeau! Daca fiecare profesor si-ar asuma aceste patru puncte si daca s-ar produce o descentralizare universitara reala, atunci lucrurile s-ar schimba in bine, repede.

  3. andi spune:

    Stimate domnule Miclea, in varianta de alegeri pe care o descrieti dvs. la inceput, ce i-ar opri pe actualii impostori sa se inteleaga asupra alegerii rectorului “cautand” si “gasind” doi candidati agreati de cooperativa, unul din ei “iepure”, celalalt ales cu mare tam-tam de comisia “experta” incropita si ea prin tovarasie? Ar fi chiar mai simplu, nu i-ar mai deranja “poporul” alegator, n-ar mai face nici macar efortul acela mizerabil, de care spuneti, de a convinge masele (sau pe cei care le influenteaza) prin negocieri preliminare.

    Cheia e simpla si porneste de la etica. Trebuie facuta curatenie si eliminati toti cei care vreodata in viata lor au fraudat. Luati toti la rand, verificate cartile, doctoratele, articolele. Incurajat denuntul ca sursa initiala, pentru eficienta. Verificare atenta si apoi: ai copiat, ai plecat. Nu te mai intreb nici cat de “competent” esti, nu am nevoie de lupi paznici la oi.

    Stiti ce repede s-ar curata sistemul si s-ar desfiinta aliantele, cooperativa? Majoritatea au plagiat, deci ar ramane doar aceia cu care se poate discuta cu totul altfel despre misiunea unei universitati.

  4. mike_the_hunter spune:

    Si ce va mirati ,dle Miclea? Alte masti, aceiași scena, inseamna pe scurt mafia ,fara a scrie pagini intregi de analiza. Asa cum politicienii isi conserva puterea in fel si chip, asa e si la universitati . Veti gasi aceleasi figuri candidand, si care au candidat si acum 4 ani. In Bucuresti , la UPB, sau la Univ. Bucuresti ,ca si data trecuta, va candida ca Rector o singura persoana, aceiasi ca data trecuta, care va iesi la vot., chiar daca unii, putini, vor vota NU.
    Toate universitatile sunt politizate,iar multi rectori sunt senatori,deputati si chiar ministrii.
    Cum s-ar putea ca acestia sa nu aiba toate tarele clasei politice? Costoiu, Androneasca, Campeanu etc.etc. Multi membri ai senatelor sunt varati in politica pana in gat. Asa ca universitatile romane arata la fel ca si tara condusa de politcieni. Cum arata? Mediocre, birocratice, si mai ales clientelare. Sigur, avem savanti pe care ii recunoste o lume intreaga in marile universitati din Romania, dar care sunt ignorati in procesul de decizie, fiindca acestia nu sunt inregimentati politic, nu au averi impresionante, 5 terenuri, 6 case de vacanta sau nu, bijuterii si ceasuri de colectie si nu se inghesuie in presa sau la TV. Din cand in cand, Academia Romana ii alege ca membri, post-mortem de obicei, caci si aceasta institutie tot de politicieni si influenta lor nefasta este bantuita.
    Dar asa merge Romania mai departe prin individualitatii putin stiute si nu institutii.
    Am vazut ca il adminarti pe noul ministru al invatamantului, un produs tipic al sistemului universitar corupt din Romania. Atunci de ce va mai mirati si scrieti analize lungi si insipide?

  5. andi d. spune:

    iar aceleasi discutii despre cautarea identitatii, performanta, comunitate academica! Inutil, atit timp cit univesitatile nu au fonduri suficiente. Noi facem reforma, dar fara bani! Sunt de acord ca pentru bani trebuie performanta, dar la noi se vrea invers, intai performanta, iar cu banii… vom vedea! Atit timp cit statul aloca aceiasi bani per student, indiferent ca e de la Suceava, Resita, Iasi sau Cluj, nu vom face nimic. Ar trebui sa se aloce o data fonduri consistente si, o data cu ele, sa inceapa si adevarata reforma! Asa… noi cu drag ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc.

  6. Vlad spune:

    Presa online vad ca isi gaseste fagase de exprimare in Romania. Exista platforme online unde se discuta probleme actuale si unde toti cei interesati pot sa participe.

    De ce ne lamentam si ne tinem agatati de niste formalisme cand majoritatea invatamantului din afara este pe Internet ? Ce impiedica profesorii sau orice posesor de cunostinte valabile sa le partajeze cu ceilalti oameni ? De ce suntem legati de un loc fizic in care sa ne desfasuram activitatea ? Vedem prelegeri publice in librarii, in aule sustinute de autori de carti si la care participa zeci, sute de oameni … Asta e tot educatie … Cine e interesat sa contribuie o poate face atat pe Internet cat si in intruniri publice …

    Educatia clasica e perimata …

    • Mihai Maci Mihai Maci spune:

      S-ar putea sa aveti intrucatva dreptate: exista si alte medii de informare/invatare decat cele clasice. Dar nu uitati un lucru: doar cele publice – asa cum sunt ele – sunt abilitate sa dea diplome. Si doar in functie de diplomele acelea – asa cum sunt ele – se fac angajarile. Aici e responsabilitatea publica de care vorbea d-l Miclea. Ma tem ca tot asa cum ea nu poate fi eludata de universitati, nu poate fi eludata nici de catre cetateni.

      Un gand bun,

      Mihai Maci

      • Vlad spune:

        Diplomele nu valoreaza doi bani. Poate doar daca nu le ai sa fie un criteriu eliminator. Eu la interviuri sunt testat si va asigur ca acele cunostinte pe care le cauta angajatorii au aparut dupa iesirea mea din facultate. Deci nu pot sa va dau dreptate … In fapt exista o scoala experimentala in Franta in domeniul IT care exact asta face scoleste oameni care nu au facultate pentru a-i introduce in campul muncii …

  7. Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

    Excelent text și diagnoză. Din păcate, io am văzut niște contracte de management univ, nu aveau defel vreun indicator verificabil de performanță, erau niște poliloghii fără cap și coadă, o fățișă fugă de responsabilitate. Dar au ”rezolvat” ceva contractele de management, de pildă salariile uriașe ale rectorilor și decanilor de la câteva universități, deci nu a fost în zadar.
    Cu bune gânduri,
    ag

  8. Ela spune:

    Stimate domnule Miclea, dincolo de a constata tarele din sistemul universitar romanesc, se impune o actiune concertata, hotarata, cat mai rapida pentru elaborarea unor standarde academice, manageriale (si morale) pe baza carora sa se faca noile alegeri in functiile de conducere academice. Ar trebui aduse la cunostinta d-lui prim-ministru aceste observatii (inclusiv cele expuse anterior de d-l Maci) si elaborata de urgenta o noua “procedura” pentru alegeri care sa demareze apoi procesul eficientizarii activitatii academice. Daca se “pierde trenul”, in urmatorii patru ani vom continua sa mergem la vale, fara nici o tresarire din partea responsabililor alesi dupa vechile criterii. Pentru ca, sa nu fim naivi, cei ajunsi pe cai neortodoxe, obisnuiti cu salarii mari si cu performante nesemnificative (sau chiar impostori) nu-si vor taia singuri craca de sub picioare. O curatare trebuie sa inceapa neaparat de sus in jos, prin impunerea unor criterii si regulamente si nu lasata la latitudinea celor care au ajuns in frunte prin furt intelectual si mascarada.

  9. dana spune:

    inainte de 1990, in viziunea activistilor si collabs, persoanele din invatamintul superior erau un fel de semizei. Or zei full time. Cele mai invidiate profesiuni. Ei, din 90 incoace, pohta ce-au pohtit s-a concretizat, pe mina impostorilor din FSN et coll.. Cu Abrambrica in frunte. Mai sunt si altii.. Plus massa mare a trogloditilor cu / fara doctorate din diversele sParlamente de Dambovitza, apa dulce, duce-s-ar si s-ar tot duce, cit vad cu ochii.

  10. grasu spune:

    Stimate Domnule Miclea,
    Ati fost ministrul invatamantului dar ma indoiesc ca ati avut o experienta prea mare in administrarea procesului de invatamant, procesul real, care se intampla zi de zi in universitati. Despre ministrul Funeriu cred ca nu stapanea aproape de loc aceasta experienta. Rezultatul s-a vazut in legea invatamantului. Contradictii, articole care se bat cap in cap, confuzie. Inca o defectiune: vine ministrul Funeriu si spune in 9 februarie 2011: de azi nu mai promoveaza nimeni care nu are nu stiu cate ISI, etc, etc. Nu lasa o perioada de trecere, de formare a portofoliului a celor care vor sa promoveze. Nu stiu cate articole ISI se fac in nu stiu cati ani, nu din 9 februarie pana in 10 februarie. Ideile legii invatamantului au fost excelente, le aprob din toata inima, dar au fost manageriate de oameni nepriceputi. La reaua intentie a cuplului Marga Andronescu s-a adaugat lipsa de experienta in lumea reala a cuplului Miclea-Funerie. Rezultatul a fost dezastruos pentru invatamant. S-a adaugat si subiectivismul in clasificarile facute, de catre echipa dvs si a lui Funeriu. ASE Bucuresti, care n-are nici o treaba cu cercetarea, nici o vizibilitatea, nici macar cat Universitatea Valahia din Targoviste, s-a trezit in primul esalon valoric al universitatilor in ceea ce priveste cercetarea. Degeaba vreti sa reformati invatamantul daca cei care conduc acest proces sunt corupti, nepriceputi, reprezentantii unui grup de interese. Or toti cei care se gasesc in acest moment in minister sunt, intr-o masura mai mare sau mai mica, in aceasta categorie. Binenteles ca toti directorii din minuistere sunt din universitati bucurestene, deci este simplu de vazut ce se va intampla cu universitatile de provincie. Desi ele dau cam 80% din articolele ISI publicate, primesc pentru cercetare prin granturi doar 20%. In invatamant totul este corupt, de la nivel de minister si structuri de calitate pana in cea mai mica universitate de provincie. Cum credeti ca poate functiona un departament daca din 20 de persoane 10 sunt in diverse relatii de rudenie? Ce poate face rectorul daca n-are lege, cum credeti ca este ale seful de departament acolo si cum credeti ce se fac promovarile? Si iarasi, ii trantiti povestea ca un rector cu o echipa buna poate face minuni. Fals, poate face minuni daca este un manager bun, apoi are bani, apoi poate sa-si aleaga singur resursa umana. Cum credeti ca poate fi tras un car la care sunt inhamate numai martoage? Si nu ai nici un mijloc de a scapa de martoage. Funeriu, daca vroia sa faca schimbare, trebuia sa prevada si masuri sociale. O parte din profesori nu au nici un pic de valoare, din deiverse motive. Dar de scapat de ei e imposibil, nu ai lege pentru asta si este si o crima sa lasi un om de 50 sau 60 de ani fara slujba si fara paine. Daca se preconiza acest lucru, atunci trebuiau create si masurile sociale. Funeriu a fost superficial sau, ceea ce cred eu ca este mai corect, fara nici fel de experienta in invatamantul de orice nivel din Romania. Idei bune, lege proasta. A fost probabil si destul de inganfat sa nu apeleze la cei care i-ar fi putut oferi expertiza necesara.
    Domnule Miclea, problemele invatamantukui romanesc sunt mult mai multe decat cele patru puncte pe care le-ati enuntat si ele pot fi identificate si rezolvate daca se apeleaza la persoane cu competente. Ar fi suficient sa luati una-doua persoane cu experienta din universitati, sa formulati obiectivele iar persoanele respective ar putea scoate cea mai buna lege a invatamantului posibila. E cineva in stare de asa ceva? Nu. Iar domnul Curaj este un mare pas inapoi.

    • camelia spune:

      Perfect adevarat tot de la un capat la altul. Singura parare corecta si pertineta, mara mofturi, pe care am citit-o de mult in domeniu. Sigur erati mult mai bun in locul lui Curaj, dar cine sa aiba “curaj” sa faca si sa recunoasca asta??

  11. Mihai Maci Mihai Maci spune:

    Intru Totul de acord! Felicitari, Domnule Miclea!

    Cu toata consideratia,

    Mihai Maci

  12. Mihai spune:

    Si uite asa continua exodul celor mai buni tineri romani catre universitatile serioase din strainatate.

    Unii tin cu dantzii de scaune cu pretul depopularii Romaniei.

    • Mihai_ spune:

      Si nu numai asta.
      Un coleg a plecat in Irlanda de la o pozitie de sef lucrari (vreo 2100 de lei) la un salariu in jur de 4000 de euro. Credeti ca daca i se oferea un post de profesor ar fi ramas in tara pentru 1000 de euro?

  13. Domnule profesor Miclea,

    Ati punctat din nou, excelent, in definirea celor 4 “fetze” ale actualei crize din educatia romaneasca… Va multumesc!…Dar cei mai varstnici din universitati isi amintesc ca aceste “fetze” existau si acum 20-15-10 ani! OARE DE CE NU S-A SCHIMBAT APROAPE NIMIC IN BINE, IN EDUCATIA NOASTRA, IN ACESTI ANI, cu toate eforturile cadrelor didactice si banii cheltuiti degeaba la noi de Comisia Europeana? De ce s-au cvasi generalizat in scolile si universitatile noastre SIMULACRUL, MIMETISMUL SI PLAGIARISMUL??? Cunoscatorii in stiinta si arta Managementului organizational stiu prea bine ca pentru a obtine o schimbare (intr-o directie dorita si nu de la sine – prin cresterea entropiei) ar trebui, in aceasta ordine: 1.SA VREM, 2.SA PUTEM, 3.SA STIM (CE SI CUM AR TREBUI FACUT) … In consecinta, degeaba STIM (sau CREDEM CA STIM, in mod inerent – incoerent, insuficient si mai ales neconsesualizat, cam CE si CUM dorim sa schimbam) daca nu PUTEM si, mai ales, daca NU VREM sa schimbam ceva !!! Din istoria celebrelor “cupluri” mai sus mentionate reies clar cel putin 2 aspecte nementionate de dvs.: dezvoltarea si consolidarea REZISTENTEI LA SCHIMBARE in mediul educational romanesc (similar cu ceea ce se intampla si in alte state, avand in vedere conservatorismul specific invatamantului!) dar si cvasi-absenta managerilor universitari (avand cu totul alte obiective, tinte, tehnici si metode decat cercetatorii si profesorii!). Deci, altfel spus NU AVEM DECAT CEEA CE MERITAM ca urmare a unei abordari amatoricesti a Managementului organizational in mediul educational… Va repet si aici ceea ce v-am mai scris si spus (personal) de cateva ori in ultimul deceniu:
    Legea asigurarii calitatii educatiei 87/2006 (la elaborarea careia ati contribuit si dvs.) trebuie sa fie abrogata sau modificata substantial pentru a se putea practica o reala ASIGURARE A CALITATII si in scolile si universitatile noastre… Altfel vom continua – asa cum facem de un deceniu – SIMULAREA si MIMAREA “asigurarii calitatii in educatie” (important concept uzurpat la noi din mediul de afaceri si devenit o noua “forma fara fond” dar si o lozinca politicianista ce ar fi, chipurile, conforma cu orientarile comunitare dar care este, in realitate, consumatoare de mari resurse, fara nicun rezultat palpabil, cu exceptia inutilei birocratii aferente)… Va informez ca intre anii 2005-2015 cateva sute de articole, comunicari si chiar carti – publicate in tara si in strainatate – au demascat public INEFICIENTA CRASA A ASA-ZISEI “ASIGURARI A CALITATII EDUCATIEI” in Romania – o abordare amatoriceasca la definirea si promovarea careia ati contribuit si dvs. desi nu aveati pregatirea manageriala necesara… O asemenea lege trebuia si putea sa fie elaborata de un grup interdisciplinar incluzand si ingineri si specialistii in Management.. De remarcat ca pana si unii autori ai OG75/2005 (aprobata prin L87/2006) au recunoscut in ultimii ani ESECUL COMPLET AL ASIGURARII INTERNE A CALITATII la noi…
    O alternativa la actuala solutie (inclusiv un proiect de noua lege a asigurarii calitatii educatiei) sunt prezentate in aceasta carte inedită intitulata “ASIGURAREA CALITĂŢII EDUCAŢIEI – O ABORDARE PROACTIVĂ” (Ed.Standardizarea, 2014)
    DIFERENTELE DE ABORDARE FATA DE CEA ACTUALA/ OFICIALA SUNT REMARCABILE
    I. Pentru a obţine succes pe pieţele locale/ regionale ale forţei de muncă şi a rezista concurenţei tot mai intense de pe piaţa educaţională mondializată, orice actual (şcoală gimnazială, liceu, colegiu, facultate, universitate, etc.) ar trebui să-şi orienteze eforturile, în primul rând, spre colectarea, cunoaşterea, înţelegerea şi satisfacerea cerinţelor, necesităţilor şi aşteptărilor tuturor săi – mai ales ale celor aparţinând principalilor săi (cu prioritate angajatorii, – elevii, studenţii, cursanţii şi absolvenţii) dar şi ale părinţilor, societăţii/ comunităţii în ansamblul ei, în dinamica evoluţiei acestora, pe termen mediu-lung.
    II.Un (şcoală, universitate, etc.) de succes nu poate fi decât acela ai cărei absolvenţi au căutare şi succes fie pe piaţa forţei de muncă (prin angajare în domeniul pentru care s-au pregătit), fie prin continuarea studiilor prin admitere în şcoli/ universităţi prestigioase (la licenţă, masterat, doctorat, cercetare postdoctorală, etc.)
    Această lucrare – inspirată din practicile confirmate în timp ale celor mai competitive actuale organizaţii din Uniunea Europeană, SUA şi alte state dezvoltate – prezintă particularităţile, detaliile, implicaţiile, avantajele precum şi limitele abordării standardizate internaţional a asigurării calităţii educaţie – toate ca pledoarie pentru cunoaşterea şi utilizarea/ respectarea terminologiei, principiilor şi cerinţelor specifice standardelor ISO 9000 aplicate în educaţie (precum şi ale altor standarde dedicate).
    Cartea se va putea constitui ca o alternativă argumentată, deci credibilă şi convingătoare, la actuala abordare oficială a asigurării calităţii educaţiei în învăţământul preuniversitar şi superior din România (datând din anul 2005) ce s-a dovedit a fi – din multiple şi importante motive – simultan ineficace, ineficientă şi chiar contraproductivă.
    Nu în ultimul rând, autorii acestei lucrări îşi propun ca – prin datele, faptele şi ideile ce sunt prezentate în mod critic în cadrul acestei lucrări – să sensibilizeze mediul educaţional din România şi factorii săi de decizie cu privire la nocivitatea tot mai numeroaselor abordări conceptual-principial confuze, eronate, lacunare – deci ineficiente şi chiar contraproductive – din aşa-numita „asigurare a calităţii educaţiei” practicată în sistemul educaţional românesc, începând din anul 2005, mai ales cu şi prin ignorarea conştientă (uneori, chiar respingerea neargumentată credibil) atât a standardelor internaţionale din managementul calităţii educaţiei (a priori şi pe ansamblu!) cât şi a sistemului de management al calităţii (SMC) în educaţie – de regulă pentru a diferenţia şi, uneori, chiar contrapune mediul educaţional românesc mediului de afaceri. Cartea include, în Anexă, şi proiectul unei noi Legi privind asigurarea calităţii educaţiei.

    Domnule profesor Miclea,
    De ce va mirati ca universitatile noastre au contestat rezultatele clasamentelor si acreditarilor efectuate de ARACIS conform legii si reglementarilor aferente? SITUATIA ARE DEJA MAI MULTE EXPLICATII …
    1.Stiti dvs. ca in loc sa evaluam birocratic, cronofag si costisitor (caci datele trebuie prezentate obigatoriu pe 3 suporturi – electronic, hartie si CD!) in fiecare universitate cei 92 de indicatori (MAI TOTI IRELEVANTI pentru calitate dar relevanti pentru cei care vor sa stie din afara ce si cum se intampla in universitatile, mai ales private, practicand autonomia universitara!), ar fi fost mult mai simplu sa se evalueze cinstit si transparent DOAR I. GRADUL DE SATISFACTIE al beneficiarilor/ clientilor educatiei (cei amintiti mai sus pe drept de dvs. ca fiind tot mai nemultumiti de performantele universitatilor noastre !!) si, mai ales, II. ANGAJABILITATEA ABSOLVENTILOR PE PARCURSUL ANULUI URMATOR ABSOLVIRII??
    2.Stiti dvs. ca nici nu se poate vorbi de asigurarea calitatii in educatie, in absenta (DELIBERATA) a cate unui sistem de management al calitatii in fiecare scoala si universitate (ale carui cerinte ar trebui sa fie nu birocraticele, ineficientele si inutilele “texte” proliferate de ARACIP si ARACIS ci cerintele consensualizate pe plan mondial ce au fost incluse in standardul ISO 9001 (adoptat si in Romania ca SR EN ISO 9001)?
    3.Stiti dvs. ca exista standarde internationale privind responsabilitatea sociala (partial respinsa in Romania nu numai in mediul educational ci si in cel de afaceri)?
    4.Stiti dvs. ca exista 32 de instrumente si metode pentru reducerea rezistentei la schimabare intr-o organizatie?

    In loc de toate acestea, autorii prapastioasei OG 75/2005 au tinut sa afirme separarea totala LA NOI a asigurarii calitatii in mediul educational de asiguarea calitatii in mediul de afaceri… ASTA A FOST IN 2005 CEA MAI IMPORTANTA PROBLEMA DE REZOLVAT LA NOI !
    Ei au ascuns intentionat factorilor de decizie si opiniei publice din Romania faptul ca la conferintele ministrilor educatiei din statele membre ale UE (prealabile anului 2005) acesti ministri au recomandat universitatilor europene tocmai sa se INSPIRE din tehnicile, metodele si instrumentele MANAGERIALE din mediul de afaceri (generatoare de eficacitate, eficienta, imbunatatire continua, inovare si progres) – mai ales cercul virtuos PDCA (Plan-Do-Check-Act), modelul ISO 9001 si modelul european al Excelentei !!! NIMIC DIN TOATE ACESTEA IN EDUCATIA ROMANEASCA! … DE CE DOMNULE PROFESOR ???????????????????

  14. Mihai_ spune:

    “Al doilea motiv de tristețe se leagă de superficialitatea cu care sunt tratate alegerile universitare. ..”

    Totul este legat de bani. Nu se realizeaza o analiza serioasa pentru ca indiferent cine va fi decan sau rector, banii vin de la minister in functie de numarul studentilor. Singurul lucru care conteaza este sa nu scada numarul studentilor cu finantare de la buget (si aici intervine politicul … ).

    De aceea, ce se intampla cu studentii dupa ce termina facultatea, nu prea intereseaza pe nimeni pentru ca asta nu aduce bani.

  15. Donny spune:

    Exista o metoda simpla de a rezolva problemele. La sfarsitul fiecarei etape de studii (licenta ,master, etc) un examen adevarat, ceva gen bacalaureat, cu teste grila , camere video si politie de fata. Si dat simultan la toate sectiile similare din tara. Am avea aproape imediat o oglinda a studiilor universitare, o clasificare a sectiilor de studii si a universitatilor. Iar alocarea banilor sa urmareasca aceasta clasificare. N-ar mai trebui sa ne batem capul cu probleme complicate si de nerezolvat , gen etica universitara si alte bazaconii inexistente. Evident ca o astfel de solutie nu v-a fi impusa niciodata pentru ca n-o vrea nimeni. Asa ca ramane cum a fost, sa discutam discutii , la infinit!

  16. Lucian spune:

    Excelent articol. Singura condiție pentru succes este ca actorii scenei să fie Homo Sapiens Sapiens pe toată perioada existenței lor. Iar oamenii de știință au conchis că majoritatea oamenilor își petrec viața în mare parte ca Homo Sapiens.

  17. Dr. Walter Stahli spune:

    Stimate Domnule Miclea,
    este primul articol scris de Dumneavoastră pe care îl citesc şi mă simt nevoit să vă dau dreptate.
    Problema cu plagiatul a ajuns cronică la unele universităţi. Mai rău, este “conditio sine qua non” pentru a face carieră universitară.
    Cunosc o universitate la care începând cu rectorul şi contuând cu prorectorul, decani, şefi de departamente şi titulari de discipline toţi suspecţi sau plagiatori demascaţi, dar toţi pe funcţie!
    Normal că şi studenţii (o bună parte) au ajuns specialişti în procedeul “copy & paste”. Uni nici nu se obosesc să aplice acest procedeu şi contra cost achiziţionează o lucrare de licenţă “second hand” (la preţ ceva mai redus). Băieţii/fetele de bani gata îşi pot permite so comande redactarea unei lucrări de diplomă “originale” la un ghostwriter! (de multe ori un asistent sau chiar profesorul respectiv)
    Referitor la calitatea personalului didactic, constat că sunt promovate persoane fără nici un fel de experienţă practică, străine de materie şi la care predarea se rezumă la lecturarea cursului! Nu acceptă ca studenţii să pună întrebări. Dacă fac această greşeală sunt sancţionaţi la examene.
    La unele materii examenele se iau contra cost.
    Cum remarcaţi şi dumneavoastră, de multe ori se predau discipline fără nici un fel de aplicaţie practică pentru a face normă didactică amantei, soţiei sau odraslei. La o universitate de ştiinţe agricole a fost scoasă din programa analitică a specializării “Protecţia Plantelor” materia “Maşini, aparate şi echipamente pentru protecţia culturilor”.
    Similar ar fi ca la Facultatea de construcţii, specializarea drumuri şi poduri să renunţe la studiul maşinilor terasiere (buldozere, nivelatoare, gredere, escavatoare, etc.) pe motiv că în trecut aceste lucrări erau focute cu sapa, cazmaua, târnăcopul şi roaba! Presupun că acest lucru nu se va întâmpla, cei de la politehnică fiind ceva mai cu picioarele pe pământ decât agricultorii de la oraş!
    Probabil că viitorii specialişti din agricultură vor fi instruiţi să combată buruienile cu sapa şi gândacul de Colorado prin adunare manuală!
    Constat că alegerile din universităţi sunt asemănătoare celor din politică. Poporul are tendinţa să aleagă pe unul “după chipul şi asemănarea lui”!
    Rezultatele sunt cunoscute.

  18. ion adrian spune:

    Dle Profesor Miclea,
    Ma adresez astfel gandindu-ma la gluma facuta de Profesorul martir Virgil Madgearu cand a acceptat functia de “minister” parasind temporar o adevarata demnitate(in opinia dlui dar si a mea) adica pe aceea de “magister”.
    Nu ma voi referi direct la articolul dvs mai ales ca fiind total de acord, nu cred ca este cazul sa intervin decat doar daca as putea avansa propuneri pentru imbunatatirea acestei situatii triste, in sensul ca nu noi masti sa apara ci persoane care sa-si asume efectiv responsabilitatile odata ce acestea ar fi bine definite si asta tot de la dvs sau de la alti “magisteri” ca dvs o astept.

    Ma voi referi la ceva ce cred ca trebuie spus acum si cu putere:

    a) Faptul ca s-a revocat de catre dl Curaj acel Consiliui Naţional de Etică (CNE). acesta motivand că în România nu există două categorii de doctorat, una pentru demnitari şi alta pentru restul doctoranzilor, şi de aceea nu trebuie o comisie specială care să se ocupe doar de tezele de doctorat ale celor care ocupă funcţii în stat este un lucru foarte bun si mie imi pare rau ca niciunul din cei care s-au referit pe aceasta platforma la plagiatele demnitarilor politici nu au sezizat acest aspect evident din art 27 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, aprobat in timpul guvernarii Ponta(ORDIN Nr. 4393 din 8 iunie 2012 al unui, cred eu, incult si obedient personaj politic pe atunci ministru interimar).

    Redau textul incriminat:
    ART. 27
    CNECSDTI analizează cazurile referitoare la abaterile de la normele de bună conduită în
    activitatea de cercetare-dezvoltare, în urma sesizărilor, contestaţiilor sau prin autosesizare,
    conform legii.
    ART. 28
    (1) CNECSDTI este obligat să analizeze cazurile sesizate în oricare dintre următoarele
    situaţii:
    …………………………………………………………………………………………………………………………………….
    c) dacă sesizarea ori contestaţia vizează un conducător de unitate sau instituţie de
    cercetare-dezvoltare ori al unei instituţii publice, un membru al unui consiliu de
    administraţie, al unui comitet de direcţie, al unui consiliu ştiinţific ori al unei comisii de
    etică a unei unităţi sau instituţii de cercetare-dezvoltare ori persoane cu funcţii de
    demnitate publică

    (2) În alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (1), CNECSDTI transmite sesizarea către
    conducerea unităţii de cercetare-dezvoltare, în vederea analizei de către comisia de etică a
    acesteia, conform legii.

    vezi mai jos si procedura de indeplinire a deciziei rezultate din analiza de mai sus:

    Art 31 alin (2)
    Hotărârea CNECSDTI pentru aprobarea raportului prevăzut la alin. (1) este avizată
    de Direcţia generală juridică din cadrul MECTS, conform art. 323 alin. (3) din Legea nr.
    1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi transmisă de către secretariatul
    CNECSDTI, în termen de două zile lucrătoare de la avizarea acestuia, către ministrul
    educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului, către ANCS, către conducătorul unităţii sau
    instituţiei şi către organismele ori persoanele îndreptăţite legal pentru aplicarea sancţiunilor recomandate,

    b)Faptul ca nici presa(formata majoritar din urechisti sau tonomate) nu a sezizat acest aspect comunistoid in care “activul de partid si de stat” este separat chiar si in stiinta sau invatamant de restul cetatenilor, recunosc ca greu de crezut a mai fi strecurat la 25 ani dupa o revolta anticomunista, m-a facut si pe mine sa nu realizez acest aspect care oricum nu intra totusi in sfera mea apropiata de preocupari caci nu am scris articole pe tema asta, observatiile la articolele altuia cum este si acum aici aceasta, neavand totusi greutatea si responsabilitatea conferita unui autor deschizator de tema la contributors sau oriunde in presa

    c) Va rog pe cei ce citesc, sa ramanem cu constatrea certa a acestor aspecte comunistoide, adica totalitare si nedemocratice existente, poate inca in mare masura, in ciuda condamnarii comunismului in Parlament si in loc sa acuzam una/alta in alte “ograzi”, sa le descoperim fiecare pe cele existente in propriul domeniu strict de activitate si sa le prezentam condamnandu-le si cerand solutii.
    Bine ca dl Curaj nu a asteptat solutia de la careva de pe aceasta platforma prestigiasa ca nu stiu daca ar fi primit-o desi indoieli generice si doct prezentate a primit si va mai primi de la romanii “petrecuti de noroc” .

    Inca odata multumiri pentru interventia dvs aici si succes in cele ce de acum cred ca veti putea intreprinde

    • ion adrian spune:

      PS Cristoiu sustine ca Consiliul de etca a fost desfiintat ca sa scape Toba caci pe 11 decembrie Consiliul de etica trebuia sa decida in cazul Toba si astfel dispare decidentul. Dar poate ca consiliul dispare tocmai pentru a se repeta decizia din cazul Ponta si altele. Personal cred ca este corect ce a spus dl Curaj ca motivare , ca este un regulament comunistoid dar cred ca acest caz Toba nu trebuie sa dispara in nisip ci trebuie urmarit in continuare si asta trebuie sa o facem inclusiv si pe aceasta platforma

  19. Sofia spune:

    Se pare că și dumneavoastră Domnule Prof. Miclea pastişați un slogan vehiculat de multă vreme sub care se ascund politicieni ca să nu finanțeze învățământul și prin care sa distrus învățământul românesc sistematic. Perversitatea politică a atât de perfecționată incât până la urmă e vina nenorociților de profesori că nu sunt performanțe în invațământul românesc. Dumneavoastră care ați făcut cercetare cred că știti cum funcționeză sistemul in Ro. Pentru dumneavoastră cine a finațat cercetarea?
    Sunt foarte multi profesori care își plătesc din buzunar participarea la sesiuni și conunicări științifice, iar cercetarea se face în laboratoare uneori aproape inexistente, calculatoarele sunt vechi, softurile de asemenea. De cele mai multe ori profesorii își cumpară chiar și consumabile din banii proprii. Din punctul meu de vedere aveți o problemă, chiar și dumneavoastră ați participat la distrugerea acestui sistem pentru că aveți idei fixe și sigure despre ceea ce ar trebui să insemne învățământul universitar și performanța în Universități., dar uitați că sistemul de invățământ trebuie să fie flexibil. E vizibil chiar în acest articol că deja sunteți uzat. Folosiți de exemplu cuvântul “competențe” care face parte din limbajul de lemn, la creearea căruia ați participat. Ce ați făcut Dumneavoastră ca toate aceste lucruri să se schimbe?. Ați participat la elaborarea acestui sistem schizofrenic, cu intenții bune desigur… dar drumul spre iad e pavat cu intenții bune… se știe. Universitățile din străinătate care au performanță au profesori care numai asta fac, mai precis iși dedică un an sau doi cercetării (fianțată de universitate) și după aceea se intorc la catedră. Lucreză în laboratoare de excelență, comunică rezultatul cercetărilor în cadrul cursurilor conferințelor organizate de Universitățile respective și implică studenții excepționali în aceste cercetări. Dumneavoastră cred că doriți ca toți profesorii să fie genii… Nicăieri în lume, chiar și în Universitățile de prestigiu nu toți profesorii fac cerecetare la nivel înalt, există o piramidă a valorilor, asta e istoria omenirii pe care dumneavoastră idealistul extrem, refuzați să o vedeți, pentru că pierdeți din vedere limitele normalității. Managerii acestor universități știu că baza pirmaidei susține vârful prin așa zisa “neperformanță a altor profesori” de fapt pregătește terenul pentru aceste valori.
    Se știe că în Romănia norma didactică a fiecărui profesor e încărcată la maxim adică aproximativ 16 ore pe săptămână, fac excepție un mic procentaj de profesori. Să predai aceste ore e destul de extenuant. E inutil să spun că “experimentul Bolognia” e unul NEFERICIT ratat în toată Europa. Să fm realiști nimeni nu poate forma adevărați profesioniști în trei ani. Mai ales că mulți dintre acești studenți în anul I habar nu au ce înseamnă domeniul pe care și l-au ales. Și aici pornim de la premisa că toți studenții sunt genii… iată o altă geșeală care are consecințe în ” formarea profesioniștilor de calitate”, deci rădacinile sunt mult mai profunde acesta este adevărul dacă “reflectăm lucid asupra performantelor proprii.” Sunt multe adevăruri spuse în acest articol , dar se pierde din vedere esența. Aveți dreptate că birocrația ascunde ineficiențe ale sistemului universitar dar e normal să se întimple asta, pentru că politicieni au desființat sitematic invățământul universitar prin subfinațare iar sistemul imunitar al Universităților neavând altă soluție să se apere de ignoranța și subfinanțarea dictată la nivel politic produce hârtii, dovezi uneori fără acoperire. Aștia sunt anticorpii în lipsa accesului la resursele fondurilor de cercetare, și asta dovedește că vă confruntați cu un sistem care trăiește. Acesti anticorpi au fost inpirați tocmai din documentele de evaluare elaborate de ARACIP si ARACIS…deci se răspunde cu aceiași monedă. Trebuie să precizez că uni indicatori din aceste documete sunt de-a dreptul comici pentru cine are simțul umorului dezvoltat. Domnilor nu pot fi înregimentate în formule matematice savante la prima vedere și evaluări superficiale toate domenille culturale actuale. Ca sa fiu ironică în condițiile actuale de evaluare exista somități internaționale care nu ar fi recunoscute în Ro pentru că nu au publicat cel puțin un ISI la cinci ani. Domnilor ISI a devenit rege, și la fel ca și doctoratele dacă plătești o sumă poți publica un ISI într-o revistă internațională. Acesta să fie oare adevărata valoare? Această manie de quantifficare în numere sau procente a cercetării a atins cote paranoice. Din păcate pînă cînd se vor limpezi apele va trece un timp pentru că e adevărat sunt mulți profesori în Universității care sunt rupți de realitatea a ceea ce inseamnă cercetare la nivel internațional, dar nici aici nu e vina lor pentru că în vremea tinereții lor nu au avut acees la Informație. Sunt și tineri care sunt în aceiași situație. De ce? Simplu pentru că oricâte metodologii ați face au lacune, și pentru că etica morală nu funcționeză în nici un domeniu în țara asta. Angajatorii care sunt și ei puțini sunt nemulțumiți pentru că își închipuie că dintr-o universitate ies ingineri sau orice alt gen de profesioniști cu experiență de a lucra într-o echipă (doar după 3 ani de studii ) ceea ce e o iluzie. Este și vina lor pentru că nu participă ca în străinătate la formarea acestor profesioniști, prin acordarea de burse pe parcursul studiilor, care după aceea vor fi amortizate după angajarea studentului, prin integrarea studenților în procesul de producție încă din timpul studiilor. E adevărat că nici legislația economică nu favorizează acest tip de participare efectivă la formarea acestor profesioniști. Unii studenți fac eforturi supranaturale să iși termite studiile lucrează să își plătească taxe, așa de fapt își pierd timpul pentru că obosiți nu mai pot să invețe și nu mai pot avea performanțe. Ne învârtim într-un cer vicios în care vina cade paradoxal tot pe învățămintul Universitar pentru că acesta e divizat de interese meschine, care sunt mai vizibile decât intenția onestă de a forma generații culturale de valoare. Eu personal am renunțat sa mai sper, acum locuiesc in Germania trăiesc aici în condiții de normalitate, fără stresul din România unde lucram noaptea pentru cercetare, dormeam cite patru ore sa fac performanță și imi plăteam din salariu de nimic cercetarea. Prima mea exeperiență care m-a suprins in universitățile de aici a fost normalitatea. E adevărat că foarte multe universități de aici nu au aderat la sistemul Bolognia, aici profesori nu au atât de multe doctorate dar profesionalismul este respectat. OBSESIA PENTRU PERFORMANȚĂ nu e cunatificată în numere ci în rezultatul activităților concrete didactice pe care le are profesorul cu studenții și se pornește de la premisa că îți faci meseria onest. ceea ce nu se întâmplă în România. OBSESIA PENTRU PERFORMANȚĂ distruge dacă nu se ia in considerare limitele normalității. Cred că toată societatea românească e bolnavă iar vindecarea sitemului de învățamânt românesc deprinde de vindecarea obsesiilor care sunt inoculate cu un anumit scop de clasa politică și care se joacă cu mințile noastre, suntem toți trimiși ca niște turme într-o direcție sau alta. Educația la orice nivel ar trebui să evite acestă manipulare

    • zapp spune:

      stimata doamna sofia , tare ma tem ca sunteti nepoaata abramburicai.

      • Sofia spune:

        Stimate domnule Zappppppp……Abramburica aprent nu este din tabara dumneavoastră, dar vă aliați cu dânsa în funcție de interese. Dânsa este prima care a distrus învățământul simulând dotarea laboratoarelor în Universități pe niște sume astronomice…. și apoi au urmat ceilalți cu alte idei inovatoare.

        http://www.stareapresei.ro/abramburica-si-sandu-athanasiu-din-nou-urmariti-de-dna/

        Dacă cineva vă spune adevărul deja îl inregimentați într-o tabără sau alta. Dacă aveți intenții serioase să schimbați ceva, ar trebui să faceți o anchetă onestă între profesori de la Universități și să aflați adevărul despre cum se face cercetare. Acest adevăr nu convine nici unei tabere politice. Stimate domnule Zapp ….. generația geniu…., generația ISI ….. generația …, aruncați o privire onestă și veți vedea cât de haotic se face cercetare în universitățile Românești și nu vă ascundeți în spatele unor opțiuni politice fără valoare. Repet nu e vina profesorilor, respect generozitatea unora dintre aceștia care își dedică și în aceste condiții timpul pentru cercetare. Respect de asemenea profesionalismul domnului profesor Miclea, dar cred ca presiunea psihologică, birocratică sau de altă natură nu poate rezolva această problemă în România , aceasta adâncește criza. În condițiile actuale de finațare sunt profesori care fac cercetare și au rezultate remarcabile pe plan internațional, dar din păcate nu sunt promovați în România. Sunt situații abrerante … uneori aceste personalități ale universităților academice românești sunt susținute financiar de instituții din străinătate. Vi se pare normal acestă situație?

  20. Ion Stanca spune:

    In urma cu aproape 20 de ani, dupa un stagiu in Franta si Germania, mi-am inaintat demisia si am trecut in mediul privat IT (chiar daca sunt inginer mecanic),

    Am facut asta pentru ca am ajuns la concluzia ca invatamintul romanesc nu are sanse sa se alinieze la standardele internationale pina ies la pensie. Mi-am zis, daca doar 5% dintre romani au votat cu Ion Ratiu, atunci nici invatamantul nu are are sanse.

    In mediul privat am facut cam ce faceam si la Universitate. Noii mei “studentii” sunt mult mai interesati si nu vin la cursurile mele pentru diploma, motivul este simplu, nu am dat si nu voi da niciodata diplome.

    De acord cu marirea salariile profesorilor, cu o singura conditie sa vada si ei rezultatele PISA.

  21. O.H. spune:

    Bun comentariul. Universitatile sunt pentru o tara lanoratoarele in care se șlefuiesc valorile societatii. Fara aceste valori societatea nu are directie. E dureros de simplu : creati oameni de valoroare care pot apoi sa conduca eficient o tara!
    Probabil ca lumea Universitara trebuie cautata un pic de conflicte de interese si alte lucruri din sfera DNA. Altfel nu vad cum vom putea scăpa de mastile care conduc si care au creat sisteme ce ii mențin in functii pe viata fara sa le cuantifice performanta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Miclea


Mircea Miclea

Mircea Miclea este psiholog si profesor la Departamentul de Psihologie din Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, este director al Center for Applied Cognitive Psychology, a fost... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)