Home » Analize »Justitie/Ordine publica »Reactie rapida » Citesti:

Analiza Constitutionala a Deciziei CCR 358/2018

Vlad Perju iunie 8, 2018 Analize, Justitie/Ordine publica, Reactie rapida
22 comentarii 6,248 Vizualizari

Citind Decizia CCR 358/2018, urmatoarea solutie pare a raspunde perfect majoritatii judecatorilor. Admitand pentru moment schema institutionala propusa de Curte, in care Presedintele nu poate considera decat motive de legalitate, si nu oportunitate, in revocarea unui procuror dintr-o functie de conducere, Curtea putea impune Ministrului justitiei obligatia de a justifica mentinerea cererii de revocare daca avizul CSM la cererea de revocare este negativ. Dat fiind ca (1) CSM analizeaza in principal motivele de legalitate ale unei cereri de revocare, (2) avizul CSM este consultativ si (3) principiul cooperarii loiale intre autoritatile publice (in cazul de fata, Ministrul justitiei – CSM – Presedinte) impune obligatii din partea fiecarei autoritati, ar fi fost perfect rezonabil ca Ministrul sa aiba obligatia de a prezenta motivele mentinerii cererii de revocare transmisa Presedintelui. Cum, in cazul de fata, Ministrul nu a redactat un asemenea raspuns la avizul negativ al CSM, cererea de revocare a d-nei Kövesi ar trebui sa se intoarca la el pentru redactarea acestui document, ce ar urma apoi a fi trimis Presedintelui. Presedintele Iohannis ar fi avut atunci posibilitatea de a accepta sau nu cererea de revocare pe motiv de legalitate (nu de oportunitate), conformandu-se astfel deciziei Curtii. Daca o respingea pentru motive care, in interpretarea Ministrului justitiei, sunt motive de oportunitate, desi Presedintele le descrie ca fiind motive de legalitate, atunci Ministrul justitiei le-ar fi putut ataca in contencios administrativ actul Presedintelui.

Printr-o asemnea solutie, Curtea ar fi rezolvat conflictul dintre Presedinte si Ministrul justitiei (admitand ca exista un asemenea conflict de natura constitutionala), ar fi creat Presedintelui conditiile pentru a se conforma deciziei Curtii, ar fi detensionat situatia creata in interiorul puterii executive, si ar fi extins principiul justificarii exercitiului puterii in conduita puterilor in stat. In plus, Curtea insasi s-ar fi aratat ca un exemplu de fidelitate fata de Constitutie si loialitate institutionala. Asa ar fi actionat o institutie responsabila, constienta de legitimitatea mereu fragila a justitiei constitutionale, o institutie atenta la dinamica interna a regimului semi-prezidential si la evolutia dificila a democratiei romanesti dupa 1989.

Nimic din toate acestea nu se regasesc in Decizia CCR 358/2018. Din contra, judecatorii Curtii sunt decisi a dezechilibra balanta si asa fragila a sistemului nostru institutional, si a interveni decisiv in problema politica cea mai importanta din Romania, si anume lupta impotriva coruptiei, si situatia procurorului-sef DNA.

La nivel tehnic, Curtea decide ca e suficient ca Ministrul justitiei sa isi mentina, dupa primirea avizului negativ al CSM, cererea de revocare, pentru a activa competenta legata (adica nediscretionara) a Presedintelui de a da curs unei cereri de revocare care indeplineste conditiile pur formale de legalitate stipulate in Decizia CCR. E greu a catalogat argumentul Curtii, conform caruia Presedintelui ii este „permis sa iniţieze discuţii, să încerce să îl convingă pe Ministrul justiţiei să îşi retragă propunerea de revocare, să renunțe la anumite motive de revocare, menţinându-le pe celelalte”, altfel decat o pseudo-solutie lipsita de realism sau onestitate. Data fiind logica de coabitare a regimurilor semiprezidentiale, judecatorii constitutionali nu pot crede ca dialogul de pe pozitii inegale intre Ministrul justitiei si Presedinte e o solutie credibila pentru garantarea unui principiu atat de important precum independenta justitei.

Decizia radicala a Curtii introduce noi dezechilibre in sistemul institutional romanesc, cu efecte majore asupra statului de drept. Procurorii sunt “agenti ai Guvernului” (p. 50), Ministrul justitiei avand plenitudine de competenta (cu alte cuvinte, nu doar competente administrative) sub aspectul autoritatii asupra procurorilor. Procurorii sunt independenti ca “magistrati” (desi conceptul e acum golit de continut), insa procurorii in functii de conducere pot fi revocati la propunerea  Ministrului justitiei, a carui competente, desi strict delimitate de lege, pot fi exercitate fara ca nici o alta autoritate sa nu aiba putere de control. In opinia majoritatii, atata timp ca Ministrul justitiei pune titlul corect cererii de revocare a unui procuror dintr-o functie de conducere si mentioneaza textul de lege corect, indiferent de motivele acelei cereri, si indiferent de abuzurile pe care analiza CSM le-ar identifica in cuprinsul cererii, Presedintele are obligatia constitutionala de a se conforma si dispune revocarea. Unica raspundere a Ministrului justitiei este politica, si se subsumeaza raspunderii Guvernului in Parlament. Dupa cum arata opiniile separate, o asemenea interpretare a Constitutiei este contrara textului constitutional, principiilor si practicii constitutionale, inclusiv deciziilor CCR.

Spre deosebire de cei patru judecatori care formeaza opinia majoritatii (Dorneanu, Lazaroiu, Pivniceru si Attila), judecatorii care au redactat o opinie concurenta (Enache si Teodoroiu) gasesc teoretic o contrapondere a puterii Ministrului Justitiei din partea CSM ca garant al independenţei justiţiei (Art 133 (1)). Insa nici opinia concurenta nu prezinta o solutie credibila atata timp cat plaseaza la nivel nu de reguli, ci de speranta, faptul ca dialogul dintre Ministrul justitiei si sectia procurori a CSM va duce la rezolvarea conflictelor intre autoritati. Dialogul acesta nu a avut nici o rezolvare in cazul d-nei Kövesi, asa ca simpla invocare a principiului loialitatii institutionale este evident insuficient. Este insa adevarat ca cel putin opinia concurenta mentioneaza independenta procurorilor si rolul CSM in identificarea exercitiul abuziv al puterilor Ministrului justitiei. Nici un cuvant in opinia concurenta despre rolul Presedintelui, de parca ultimii 15 ani in practica constitutionala, si volume de dreptul constitutional romanesc, ar fi inexistente.

Sunt multe altele de criticat in decizia CCR, precum 1) argumentul ca orice competenta legala are un fundament constitutional, folosit pentru a justifica extinderea competentei CCR ca interpret unic al Constitutiei; 2) argumentul ca doua autoritati publice (in cazul nostru, Presedintele si Ministrul justitiei) nu pot avea atributii similare in ce priveste competenta de revocare a procurorilor din functii de conducere; 3) ignorarea elementului legitimitatii presedintelui, dobandit in urma votului direct, cel putin in masura in care acesta a ocupat un rol extrem de important in jurisprudenta CCR (a se vedea Decizia 375/2005); 4) interpretarea originalista, complet nepotrivita, a textului constitutional si ignorarea evolutiei istorice a Romaniei si in principal a modului in care integrarea europeana a determinat o anumita evolutie a structurii de garantare a independentei justitiei; 5) interpretarea incorecta a documentelor Comisiei de la Venetia si referintele eronate in context la dreptul comparat francez si german. Un loc special il are invocarea unei simetrii intre numirea si revocarea procurorilor din functii de conducere. Curtea limiteaza simetria la natura raportului juridic, nedorind a recunoaste un drept de veto al Presedintelui la revocarea procurorilor in functii de conducere, asemenea celui pe care l-a recunoscut la numirea in functie. Insa, dupa cum arata opinia concurenta, revocarea este o actiune disciplinara si deci diferita de numirea in functie. Riscul de interferenta al factorului politic in independenta justitiei, a carei protectie este un principiu de rang constitutional, este mai mare in cazul revocarii. Dupa eliminarea Presedintelui, atentia se va muta spre rolul CSM.

Multi vor reactiona la aceasta decizie a CCR punandu-si intrebari despre cum judecatorii constitutionali au capatat atata putere. Intrebarile acestea sunt importante si perfect legitime, insa experienta democratiilor constitutionale din lume arata ca sunt intrebari universale, filozofice si fara un raspuns clar. In acest moment, ar fi bine sa ne concentram pe lupta concreta pentru supravietuirea statului de drept, pentru ca la orizont se aduna nori negri.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. Dimijoarei Obt spune:

    Oameni buni legea spune clar ! Ministrul PROPUNE iar presedintele DECIDE ! Prin hotararea sa CCR a incalcat aceasta lege ! Daca legea era neconsitutionala trebuia atacata si schimbata ! Dar nu acum in timpul jocului ! Este foarte simplu ! Copacel, copacel !

  2. Solutia spune:

    Foarte multe analize si interpretari pe text, cind de fapt problema este simpla :
    un grup infractional organizat a pus mina aproape integral pe justitie si incearca sa-si impuna punctul de vedere, prin orice mijloace, oricit de aberante ar fi, pentru a-i scapa de puscarie pe sefii grupului.
    Grupul infractional organizat a inceput prin a fura si a-si impune oameni corupti in toate institutiile statului, inclusiv in justitie, care sa-i protejeze.
    Grupul infractional organizat si-a cumparat ziaristi, televiziuni, trusturi de presa cu ajutorul carora au indobitocit electoratul, prin minciuni, calomnii, dezinformari si intoxicari.
    In acest fel, grupul si-a infiltrat oameni in parlament. Cu acesti oameni si cu alti parlamentari dispusi sa se vinda, si-au impus oamenii lor in CNA, CCR, ICCJ, CSM.
    In acest moment, mafia a pus mina pe CCR, pe sectia pentru judecatori din CSM, pe ICCJ.
    Cu ajutorul infractorilor din parlament si de la CCR, incearca sa distruga si ultimele redute ale Statului de Drept : Presedintele si DNA.
    Situatia este disperata. Siguranta nationala este pusa in pericol.
    Fiind o situatie exceptionala, se impun masuri exceptionale.
    Presedintele trebuie sa suspende constitutia, sa demita guvernul, sa dizolve parlamentul, sa-i revoce pe judecatorii corupti din CCR, ICCJ, CSM, sa desemneze un premier tehnocrat, care sa organizeze alegeri generale anticipate, la care infractorii (penalii) sa nu aiba dreptul sa participe.

    • basil spune:

      Cata siguranta de sine aveti…..

      Dar uitati ca presedintele nu e adus de Sf. Duh! El este PM propus de Ponta/Dragnea/Voiculescu si refuzat brutal de Basescu. Exact pe motiv ca face parte din grupul infractioanal USL.

  3. Adrian spune:

    Vi se pare normal ca o decizie a CC să vorbească despre „prim-ministrul“ Guvernului, iar nu despre primul-ministru? Formula a apărut parcă pe timpul „prim-ministrului“ Ponta și e menținută bine-merci (sic!) până azi, cu consecința logică a invaldării oricărui act în care este invocată. Singurul lucru realmente important în motivare mi s-a părut că una dintre opiniile separate se referă cât de cât corect la primul-ministru.

    În rest, „pe fond“, recunoașteți , pe de o parte, că toată argumentația și contra-argumentația putea fi realizată și de un elev de liceu de notă să zicem cel puțin șapte la vreuna din materiile științelor exacte, iar, pe de altă parte, că aparent preș. Iohannis a procedat corect de la sine (l-a „trimis la plimbare“ pe d. ministru să-și rezolve întâi problemele reale sau false probleme cu Csm) fără vreun valoros ajutor al vreunui consilier.

    Personal sunt de acord cu opinia concurentă prin ceea de considerați dumneavoastră că ar spune: conflictul era între ministru și Csm, nu trebuia ajuns aici, dar dacă tot a ajuns aici, hai să-l tranșăm. După părerea mea, dumneavoastră înlăturați ca valabilă opinia concurentă tocmai pentru a nu ridica problema legitimă a defectuoasei reprezentări a preș. Iohannis în această speță. Legitimă, fiindcă preș. e practic reprezentantul poporului. Dacă s-ar fi trimis petiții/amicus curiae/cereri de intervenție/ cereri oblice sau cum mai doriți să le ziceți de către cetățeni, indiferent cum le-ar fi calificat CC (și în definitiv indiferent dacă le -ar fi citit în amănunt) înclin să cred că alta ar fi fost motivarea, și, până la urmă, decizia: anume exact cum considerați dumneavoastră în primul paragraf; de abia atunci eventuala (prezentă) opinie concurentă pierzându-și credibilitatea. Ca o curiozitate, dumneavoastră ați trimis?

    Pe scurt, părerea mea a fost și rămâne că sunt necesare niște demisii, în multe locuri, în puterile executivă și judiciară. Preș. Iohannis ar avea toată îndreptățirea să le ceară.

    • Solutia spune:

      La evaluarea unei lucrari sau a unui proiect, daca intre notele evaluatorilor este o diferenta de mai mult de un punct, se incearca concilierea, iar daca nu se poate, se apeleaza la alti evaluatori.
      Nu se poate ca o lucrare sau un proiect sa primeasca 10 puncte de la niste evaluatori si 1 punct de la alti evaluatori.
      In cazul CCR, este evident o decizie politica aberanta inacceptabila.
      Daca ministrul corupt si las al justitiei cerea revocarea Sefei DNA pentru ca l-a impuscat pe J. F. Kennedy, cu toate ca Sefa DNA nici nu se nascuse atunci, Presedintele poate fi obligat sa accepte cererea aberanta a ministrului ?
      Evident ca nu.
      Asa este si in cazul de fata.
      Ministrul corupt si las al justitiei a acuzat-o pe Sefa DNA de 20 de fapte. Toate au fost demonstate de sefa DNA si de CSM.
      Cum sa accepte in acest caz Presedintele cererea de revocare ?
      Presedintele trebuia sa ceara imediat demisia ministrului pentru denunt calomnios.
      Presedintele nu a spus ca minstrul are dreptate, dar nu este oportun sa o revoce pe Sefa DNA, asa cum s-au prefacut ca inteleg judecatorii corupti de la CCR, ci ca motivele invocate nu se sustin si de aceea nu este admisibil, nu este necesar, nu este cazul,in acest sens, nu este oportun sa o revoce.

    • victor L spune:

      @ Adrian,
      doar o vorba vreau sa-ti spun:
      “Prim-ministru” este un substantiv compus, iar articularea trebuie aplicata substantivului ministru, nu adjectivului prim. Astfel, corect este sa spunem si sa scriem “prim-ministrul”, nu “primul-ministru”.

      • Adrian spune:

        Ok. Mai degrabă situația gramaticală e ceva mai complexă, a se vedea prim-balerină. Ceea ce susțin eu este că formula primul ministru (cu sau fără liniuță) este cea tradițională și a fost preluată ca atare și în Constituție. Se vorbea și în codul civil anterior de ex. despre lapini și a rezistat o mulțime termenul. Să vină Guvernul sau CC și să nu respecte acest formalism (solemnitate, mai degrabă) găsesc inacceptabil.

    • Adrian spune:

      (update 20 iunie) Vedem că și-a prezentat demisia reprezentanta Preș. Iohannis ; ca să-l parafrazăm, este (doar) unul din pași.

  4. Svejk spune:

    Soluția sugerată de autor este, din perspectiva rezultatului său, simplă, clară, bine intenționată și benefică, dar inacceptabilă în niciun sistem competițional. Autorul propune pur și simplu un compromis, dar asta este exact ceea nu dorește nici una dintre părți, nemulțumindu-le pe amândouă. Exact ca atunci când un la un meci de fotbal când o echipă susține că a fost off-side, iar alta nu, iar o parte din public a văzut că “da”, iar altă parte că “ba”, arbitrul ar propune rejucarea fazei.
    1. Într-un sistem politic în care Parlamentul și agenția sa executivă (Guvernul) pe de o parte, și principalul mediator al conflictelor instituționale – Președintele – au opțiuni politice majore contradictorii – cazul României în prezent – apariția conflictelor între cele 2 instituții este o normalitate. Iar ele vor fi mult mai frecvente în acele domenii în care atribuțiile executive ale Președintelui (atâtea și acelea pe care le are) și ale Guvernului interferează.
    2. Este de asemenea normal ca în orice țară, în orice regim politic, în orice cultură și în orice perioadă istorică instituțiile puterii să fie în continuă competiție pentru spațiul de autoritate pe care îl controlează și în care decid. Orice sistem instituțional din lume este un spațiu de confruntare și competiție între instituții, orice instituție este un spațiu de competiție și confruntare între componentele ei, etc. Orice sistem de putere este în conflict latent continuu și orice astfel de sistem dispune de instituții de arbitraj.
    3. Pentru conflictele politice manifeste care antrenează instituții ale statului în România de azi, avem CCR. Arbitrarea constă – ca și în fotbal, ca și la curțile de arbitraj ale părților contractante, etc. – NU în mediere, adică găsirea unei soluții de compromis, ci în a decide în favoarea cuiva. CCR nu este o instituție de mediere, ci de arbitrare, iar deciziile sale – firești pentru unii și criticabile pentru alții – sunt obligatorii. Altfel conflictul poate distruge sistemul.
    4. Nu este prima situație de acest fel și nici măcar cea cu cea mai mare rezonanță și efecte în societate și în politică. Decizia CCR cu privire la referendum din 2012 – de fapt cu privire la numărătoarea alegătorilor – a stârnit critici, proteste și dezamăgiri – ba chiar și procese penale (sic!), pe scurt un scandal mai mare. Alegerile prezidențiale din SUA 2000 au fost tranșate de Curtea Supremă fără renumărarea voturilor (fuseseră numărate de 3 ori cu rezultate diferite). Nu este nici ultima decizie a CCR ce va stârni critici, acuze și comentarii – multe justificate – dar este singura soluție pentru a opri descompunerea sistemului.
    5. Soluția CCR este sau nu cea mai corectă juridic, dar este cea mai corectă politic, pentru că decide în favoarea instituției democratice – majoritatea parlamentară – în defavoarea instituției autoritare – Președintele. Acest argument este, la rândul său, criticabil.

    • gogu_milogu spune:

      Sunt multe de critical la argumentatia dvoastra dar:
      1. la pct 2 va reamintesc ca SUA are o constitutie valabila din 1788; nu prea au avut multi de argumentat pro sau contra de atunci
      2. la pct 4 aveti dreptate pe jumatate….CCR nu trebuie sa decida cine ce face ci cum trebuie citita Constitutia in favoarea unei tari si nu a unui grup de oameni; in plus trebuie ca o data dat un verdict acesta sa modifice automat speta respectiva din Constitutie; poate nu ati inteles dar ceea ce face CCR acum prin aceasta decizie este faptul ca a)incalca Constitutia, b) isi incala propria practica de pana acum….; in plus dati un exemplu care nu se prea “pupa” cu situatia de acum: daca am ajuns sa comparam CCR din Romania cu CC din SUA atunci ce sa zic…. le avem pe toate pe deplin meritate
      3. la pct 5 deja dati cu oistea de gard rau de tot; poate iar nu ati inteles care este rolul CCR: are un rol de echilibrare si nu unul politic; tocmai de aceea un prim pas in rezolvarea situatiilor viitoare de acest gen este depolitizarea CCR (sa ne gandim doar care a fost unul din primii pasi facuti de gruparea actuala cand au ajuns 100% la putere….au schimbat componenta CCR)
      Deci din argumentatiile dvoastra ne dam seama cam care este mesajul ascuns si catre ce parte a istoriei va inclinati.

  5. gigel spune:

    Am mai observat ceva: CCR incercand cu orice pret sa isi motiveze decizia, citeaza si din lucrarile Adunarii Constituante din 1991, respectiv din pozitia comisiei de redactare cu privire la amendamentele aduse si isi justifica prin acceptarea amendamentului de eliminare a cuvantului “administrativa” din formularea “sub autoritatea administrativa a ministrului justitiei” concluzia ca acesta are competente “discretionare” (chiar au folosit cuvantul asta) asupra procurorilor.

    CCR nu vede insa comentariul comisiei de la un alt articol in care se propunea ca numirea procurorilor sa se faca de presedinte la propunerea ministrului justitiei (si nu a CSM cum a rams in final). Iata raspunsul comisiei:

    “Ministrul justiţiei face propuneri Consiliului Superior al Magistraturii care deliberează sine ira et studio.
    Acceptarea amendamentului potrivit căruia procurorii seaflă sub autoritatea ministrului justiţiei nu justifică competenţa acestuia în materie, fără un control exterior.

    • gogu_milogu spune:

      Sunt multe de discutat despre aceasta decizie a CCR; simplist vorbind CCR este in culpa pentru ca nu respecta constitutia si anume articolul 148, art. 2.
      Intrebarea mare din aceasta situatie este quis custodiet custodes?…. ce ne facem fetelor in atare situatie?

    • eu****** spune:

      Foarte adevarat – CCR-ul a uitat, cu buan stiinta, cum au aparut pachetul de legi numit – legile justitiiei – pe ele vor sa le distruga si noul pachet de coduri…

      Niste marlani care vor sa ajute infractorii ca sa nu scriu mafiotii!
      Jena mare, maxima, cel putin pentru mine, in Republica populara romana din 2018…
      Mare rau de tot!

  6. basil spune:

    Cum ramane cu principiul Dura lex, sed lex? Mai exista? Se mai aplica?

    • Harald spune:

      No offence, asta e deviza unui dictator. Cele mai mari abuzuri “cu legea în mână” asta folosesc drept argument, ”dura lex, sed lex”. Ceaușescu avea o mulțime de legi din astea, iar Grecia antică la fel, chiar dacă pe vremea aceea încă nu apăruse formula. Atunci, în Grecia antică, a apărut prima legislație draconică, iar ”dura lex, sed lex” e exact din același registru.

  7. Badea spune:

    Presedintele poate sa ceara la referendum desfintarea deciziei 358/2018, desfintarea CCR si trecerea atributiilor CCR la ICCJ? (sau macar desfintarea deciziei)

    Stiu ca este culmea populsimului, dar cu populistii trebuie sa lupti ca populistii, daca legal este posibil.

    Nu sunt specialist in drept, dar cred ca in numele suveranitatii nationale exercitate de popor acest lucru ar trebui sa fie posibil.

  8. eu****** spune:

    este o greseala in prezentarea Dvs. inca de la inceput – CCR-ul nu este abilitat sa faca o analiza a procesului de decizie intre MJ- CSM – presedinte – pentru ca acest traseu este presentat intr-o lege.

    Ceea ce trebuia sa faca CCR trebuia sa decida:
    1. este sau nu este un conflict intre art. 94 (c) si art 132 alin.1 – invocat de TT?
    2. care sunt partile aflate in conflict;

    la toate acestea raspunde frumos opinia redactata de dna Ligia Stanciu.

  9. ioan vasile spune:

    Presedintele, ca mediator intre cele trei puteri independente intr-un stat de drept, nu poate fi obligat de constitutie sa execute propunerea unui ministru, parte a unei din cele trei puteri independente. Asta ar insemna ca nu mai este mediator ci favorizeaza putea politica in dauna celei juridice. Ca CCR face asta, inseamna ca el nu mai respecta constitutia. Cam asta ar fi logica bunului simt. Ca CCR ignora logica si gaseste conturnari in cadrul constitutiei ca sa justifice hotatari ilogice arata ca nu mai este independenta ci partizana. Cum poate fi independent un procuror care isi desfasoara activitatea sub conducerea ministrului justitiei? Una este sa fie administrativ sub conducerea lui si alta ca presedintele sa fie obligat sa demita un procuror sef pentru ca asa vor muschii ministrului nu pentru ca activitatea lui ar face obiectul demiterii, asa cum avizul negativ al CSM a demonstrat-o. Asa se intampla cand pui lupul paznic la oi si apoi te miri ca oile ti se imputineaza pentru ca pleaca pe meleaguri straine….Cum s-a ajuns ca Romania sa aiba un asemenea CCR? Ar trebui sa intrebam PSD, nu?

  10. Grammaticus spune:

    Intrebarea care trebuie pusă și am mai pus-o este: unde au fost marii sau “marii” oameni de drept din România când personaje dubioase, pseudo-intelectuale, au fost mutate, că niste pioni otrăviți la virful acestei pseudo curți? A fost clar că legile au fost făcute astfel încât să nu ne putem apăra, iar acolo sunt numite personaje care se exprima cu “panarama”(!!!). Vă dați seama de câtă subtilitate intelectuala sunt in stare. Repet: că sa obții un post de lector îți trebuie publicații cotate internațional. Că sa te joci cu destinele oamenilor (iubitul cu milioanele, la cazinou, tu cu destine, ce mai beție de putere, zei nu alta) ce îți trebuie in afara de obrăznicie kg-ista? In Italia și numirile politice de acest tip sunt atacate în instanță pentru că trebuie motivate! Justificate, și nu sunt consideratw, chiar dacă sunt acte de “alta amministrazione” , acte politice. Nu când trebuie o expertiză.

  11. ion adrian spune:

    Greu mai pricepeti chiar si specialistii fiind!
    Presedintele este liber sa aiba ce motive considera el in demiterea sau nondemiterea celor in raport de care are dreptul la o astfel de decizie.
    CCR insa nu poate analiza decat motivele constitutionale adica Presedintele nu are sens sa-i comunice CCR motivele sale de oportunitate ci doar pe cele de legalitate in raport cu dreptul CCR de a judeca situatia iar astea sunt exact cele scrise de cei trei judecatori in opiniile lor separate cel mai detaliat text fiind cel al dnei Stanciu.
    Daca mai tin minte si Presedintele le-a mentionat asa ca CCR este o instanta mincinoasa ticaloasa si nesimtita.
    Romania tara mitingurilor unde latrinele nu sunt suficiente si a vorbarieiilor inutile a tuturor si sunt legiune Rica Venturianilor amatori sau salarizati.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Perju


Vlad Perju

Vlad Perju este doctor in drept la Harvard, profesor invitat de drept european la Harvard Law School (2011-2012) si profesor de drept constitutional american si comparat, drept eu... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)