Home » Justitie/Ordine publica »Reactie rapida » Citesti:

Apel către magistrați

Otilia Nutu ianuarie 11, 2013 Justitie/Ordine publica, Reactie rapida
9 comentarii 1,148 Vizualizari

6 ONG-uri au lansat astăzi următorul comunicat de presă cu privire la evolutiile recente din justitie si de la Consiliul Superior al Magistraturii. Mai jos, comunicatul integral.

Bucuresti, 11 ianuarie 2013
Apel catre magistrati

Organizatiile semnatare solicita magistratilor sa dea dovada de maturitate in tratarea evenimentelor recente privind Consiliul Superior al Magistraturii.
Functia de presedinte al acestei institutii a fost ocupata in acest an, ca rezultat al alegerilor din 4 ianuarie, de catre d-na procuror Oana Schmidt Haineala. Aceste alegeri s-au desfasurat legal, iar Constitutia si legile aplicabile permit ocuparea acestei functii de catre oricare dintre membrii alesi, procurori sau judecatori.
De asemenea, membrii sunt liberi sa-si exprime, prin vot, preferinta pentru unul dintre candidatii care participa la alegerile pentru functiile de conducere, neexistand un mandat imperativ care sa oblige toti judecatorii sa voteze un judecator sau toti procurorii sa voteze un procuror. Daca lucrurile ar sta altfel, legiuitorul ar fi prevazut, de buna seama, ca functia de presedinte nu ar putea fi ocupata decat de un judecator, atata timp cat judecatorii sunt mai multi decat procurorii.

Respectarea rezultatului oricaror alegeri desfasurate legal tine de esenta democratiei si a statului de drept.

Consecvente solicitarilor facute in anii anteriori, organizatiile semnatare solicita Consiliul Superior al Magistraturii sa adopte reglementari interne cu privire la obligativitatea depunerii candidaturilor la functiile de conducere din timp, astfel incat sa se permita o analiza reala a proiectelor propuse, atat de catre membrii alesi, cat si de societate civila in general.
Speram ca dupa experientele ultimilor ani, membrii Consiliului Superior al Magistraturii se vor fi convins de necesitatea adoptarii acestor norme si ca alegerile din 2014 se vor desfasura in conditii de maxima transparenta.

Facem apel catre magistratii romani sa pondereze excesele ultimelor zile si sa nu vulnerabilizeze Consiliul Superior al Magistraturii in aceasta perioada cand se pune in discutie modificarea Constitutiei, inclusiv pe aspecte care tin de justitie. Vocea magistratilor, inclusiv si mai ales prin intermediul Consiliul Superior al Magistraturii, trebuie sa fie auzita la aceste dezbateri pentru a ne asigura ca justitia ramane independenta fata de puterea politica.

Organizatiile semnatare sunt:

Expert Forum
Freedom House Romania
Grupul pentru Dialog Social
Reaching Out Romania
Pro Domo
Centrul Roman de Politici Europene

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , ,



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. eRos spune:

    “..sa dea dovada de maturitate in tratarea evenimentelor” – pai tocmai, primul pas ca au constientizat mlastina in care au ajuns, este reactia si masurile ce au fost luate. E dovada maturitatii (chiar daca a fost un pic cam intarziata, dar stiti voi cum e : cizmarul nu are ciubote, croitorul nu are haine, iar frizerul nu este tuns, … magistrati nu sunt in stare sa respecte ei insisi, si ei intre ei legea; de aia exista forme de corectare a “asperitatilor” nelegale).

    “Aceste alegeri s-au desfasurat legal, iar Constitutia si legile aplicabile permit ocuparea acestei functii de catre oricare dintre membrii alesi, procurori sau judecatori.” – asata lasati-i pe altii sa o faca, voi ONG-istii faceti ce va scrie in statut / obiectul de activitate .

    “De asemenea, membrii sunt liberi sa-si exprime, prin vot’ – ei as! Adieu mandat! Adieu reprezentativitate! Vivat individualismul (apropos pe cine, si cum reprezinta ei pe acolo -exceptand pe cei cu societatea civila)

    “Respectarea rezultatului oricaror alegeri desfasurate legal tine de esenta democratiei si a statului de drept.” – pai aia vor si ei, sa fie regularizata nelegalitate ! Au facut cei interesati plangere penala pentru una din formele de abuz ? … sau pentru altceva?

  2. eu****** spune:

    Nu imi este clar vorbim despre 2013 sau 2014 aici: “si ca alegerile din 2014 se vor desfasura in conditii de maxima transparenta.” pentru ca practic mai este un hop de trecut in 2013…

    Felicitari pentru pozitie!

    Cred ca depesa ar trebui trimisa spre stiinta si in afara tarii: Parlamentul European, Presedintelui UE, Comisiei de la Venetia.

    Este o dovada ca societatea civila se preocupa si este serios ingrijorata de ceea ce se intampla acum.

    Poate ca ONG-uri sa reuseasca sa reuneasca fortele intr-un mars al normalitatii in justitiei, pentru respect fata de magistrati si CSM.

    • Vlad Ionescu spune:

      Principial si eu as fi de acord cu pozitia exprimata de aceste ONG-uri daca am trai in alta lume, intr-o altfel de societate. Nu vedeti insa ca aceasta abordare face ca distanta dintre opinia marii majoritati a populatiei si cea a acestui grup de activisti se mareste in ritm galopant? Poate nu va dati seama, dar vorbim mai mult intre noi si suntem (chiar daca nu pare) din ce in ce mai putini. Nu sunt deloc populist si nici nu cred ca masele sunt cele care trebuie sa de-a directia in societate, dar fenomenul nu poate fi ignorat si intrebarile trebuie puse daca vrem sa fim lucizi si cu picioarele pe pamant. Asa cum am spus si in comentariul meu de mai jos, cred ca perspectiva din care sunt privite problemele justitiei este gresita si nu are legatura cu agenda populatiei. Va veni foarte curand un tavalug “popular” peste justitie care se pregateste si care nu va mai putea fi oprit (fiindca au invatat din erorile de la suspendare) si nu vom fi pregatiti sa reactionam. Vom fi infranti cu propriile arme, cum independenta si intangibilitatea justitiei tot asa cum s-a intamplat cu ideea absolutizata pana de curand, de a da in sarcina ministrului justitiei propunerile de numire in functiile de conducere din parchete. Vor avea cat de curand de partea lor marea majoritate a judecatorilor, cei atat de laudati si ridicati in slavi in ultimii ani, cei pentru care s-a cerut si se cere independenta ca modalitate de rezolvare a tuturor problemelor, vor aveea un CSM care va fi oglinda optiunilor acestor judecatori, vor avea apoi si sefii pe care ii vor la parchete (in acord cu Presedintele, nu cei propusi acum, ci altii) si vom constata cum in mod miraculos in scurt tip dupa aceea, si procurorii reformati vor face stanga-mprejur, vor avea tot si lumea va fi multumitat si atunci vom descoperi ca in toti acesti ani ne-am iluzionat de fapt cu reforma justitiei si va trebui sa o luam de la capat si sa vedem care sunt de fapt problemele, ce functioneaza cu adevarat gresit.

      • eu****** spune:

        Subiectul justitie este unul extrem de sensibil si trebuie tratat cu mult discernamant.

        Este incredibil ca s-a ajuns la manevre de genul semneaza scrisoarea pentru urcarea sau cobararea nu stiu carui magistrat in CSM. Acest fel de a trata un subiect mi se pare de netolerat. Este un motiv de razmerita, daca imi este permis…

        In al doilea rand impartirea magistratiilor pe doua categorii, impartire sustinuta de chiar Ministrul Justitiei este un grav atac asupra unitatii magistratilor, de nejustificat, lipsit de temei.

        Am inteles ca exista dovezi legate de modul in care “li s-a sugerat” unor magistrati cum sa voteze – intolerabile aceste metode, de neadmis.Presiuni similare au fost efectuate si in 2012 si comisia de la Venetia le-a semnalat in raportul ei referitor la Romania – vara 2012.

        Magistratul este supus unei presiuni din interior – nu este permis.

        Sigur,in ce masura este utila presiunea din afara ne putem intreba.

        Cred ca anumite situatii trebuiesc confirmate fie prin autoritati fie prin vocea societatii civile.
        Apelul de mai sus nu face decat sa puncteze ingrijorarea si marsul pentru o justitie normala, in viziunea mea, nu este decat o forma pasnica de reafirmare a credintei ca justitia va ramane independenta si va servi intereselor cetatii.

        Nimic nu se transforma peste noapte, deci nici justitia, sau daca se intampla asta nu intotdeauna sunt cele mai bune rezultate obtinute asa…

  3. Vlad Ionescu spune:

    Intrebare: ce va veti face daca marea majoritate a judecatorilor vor trece in mod liber si independent “de partea poporului” ( a se citi USL nu PP-DD)?! Veti mai sustine cu aceasi putere aceasta idee abstracta de independeta. Sper ca da, din motive de consecventa si puteti dovedi ca aveti principii, nu partizanate politice. sau veti face asa cum ati procedat cu reglementarile legale referitoare la numirea in functiile de conducere din parchete si va veti rasuci cu 180 de grade spunand ca nu principiile conteaza, ci persoanele. Vreau sa spun ca de fapt problemele majore din justitie nu sunt astea si perspectiva dumneavoastra se va dovedi cat de curand eronata. Altele sunt problemele reale (si sunt probleme fundamentale majore de rezolvat in justitie), dar acestea nu se discuta aproape niciodata in spatiul public de catre nimeni.
    As prefera un raspuns acum la intrebarea de la inceputul comentariului, cand inca nu stim cum vor evolua lucrurile, raspuns care sa fie mai degraba principial decat oportun.

    • eu****** spune:

      Si in viziunea Dvs. care sunt problemele adevarate din justitie?

      Astept cu mare interes raspunsul Dvs.

      • Vlad Ionescu spune:

        Prima si cea mai importanta problema, din punctul meu de vedere, din care decurg si altele, este practica neunitara, adica pentru situatii similare solutii diferite (nu se mai foloseste termenul “gresit” fiindca totul a devenit relativ si in justitie nimeni nu greseste fata de justitiabil). Trebuie sa precizez ca pentru mine nimic nu este mai important in justitie decat solutiile corecte (apropo de discutia legata de termenele lungi; ar fi bine sa fie si mai scurte, dar prefer o solutie corecta decat o incarcare mai mare pe judecator care sa duca la si mai multa superficialitate si erori involuntare). In spatele practicii neunitare se ascund coruptia, lipsa de profesionalism si superficialitatea de multe ori inadmisibila. Si tot in spatele ei se ascunde si refuzul raspunderii magistratilor (in special a judecatorilor) pentru solutiile gresite data in ultima instanta si refuzul adoptarii unor mecanisme de corectie. Parerea mea este ca in justitia romana sunt inadmisibil de multe solutii gresite si tocmai de aceea totul se relativizeaza pentru a nu iesi la suprafata aceste disfunctii si responsabilitati majore.
        Apoi, o alta mare problema este lipsa raspunderii pentru solutiile gresite si inexistenta unui mecanism eficient de identificare si sanctionare a acestora. Spre exemplu, marea majoritate a hotararilor judecatoresti sunt publice dintotdeauna. Asta nu inseamna si ca sunt si publicate sau ca exista un acces neingradit la ele. De foarte multi ani ni se cere de catre organismele externe sa publicam toate hotararile judecatoresti asa cum se intampla in orice stat modern si civilizat si tot de atatia ani se gasesc infinite impedimente tehnice pentru a nu se publica aceste hotarari. De ce? Simplu, fiindca nu vor sa se vada ce hotarari minunate au dat si dau in continuare. Nu cred ca exista judecator care sa nu aibe ceva de ascuns din acest punct de vedere. Iar altii au multe, foarte multe de ascuns. Sunt numerosi judecatori care au dat solutii diferite in situatii similare si pe care nu i-a deranjat si nu ii deranjeaza nimeni.
        Legat de justitia penala care are o pondere mica in volumul total de activitate judiciara, pentru mine cel mai important este ca o condamnare sa fie pronuntata pe probe nu pe povesti, impresii sau pe presupuneri, chiar daca aceste presupuneri sunt foarte probabile, dar nu sunt certitudini. Referitor la aceasta problema cred ca ar trebui sa existe o dezbatere serioasa si deschisa si sa se stabileasca odata pentru totdeauna daca condamnam exclusiv pe probe certe sau lasam la latitudinea judecatorilor romani posibilitatea de a aprecia in mod subiectiv daca o persoana poate fi condamnata pe baza unor presupuneri.
        Din acest punct de vedere ma lasa absolut rece cine este presedintele CSM-ului fiindca niciunul dintre membrii CSM (si urmaresc cu regularitate sedintele pe net) nu rezoneaza cu ceea ce cred eu ca ar insemna reforma adevarata in justitie.

      • Vlad Ionescu spune:

        Si o completare legata de tema independentei magistratilor. Eu nu cred ca solutiile gresite au o legatura cu independenta. Sunt prea putine, ca pondere, solutiile care se doresc a fi influentate politic, insa independenta este gresit inteleasa de marea majoritate a magistratilor in sensul ca sunt liberi sa dea ce solutii cred ei, fara control si fara raspundere. Si asta ii duce la exaprerare, in fiecare zi, pe justitiabili.

        • eu****** spune:

          Cu scuze pentru intarzierea cu care va raspund.
          Am avut o problema tehnica pe care am rezolvat-o mai greu…

          Multumesc pentru raspuns.

          Nu cred ca independenta magistratilor face sa existe practici neuniforme. Cred, mai degraba, ca fiecare persoana/magistrat poate interpreta textul de lege, desi imi este greu sa cred ca sunt atat de multe texte de lege care sa suporte atat de multe pareri contrare… Evident ca sunt si subtilitati, dar iertare, cauzele multe si dese nu inseamna subtilitati…

          Daca sunt texte de lege neclare ele pot sa fie indreptate.

          Daca sunt texte care lasa loc la interpretari ele pot sa fie clarificate.
          Ar merita atentie pentru a fi clarificate in sensul legii/actului in ansamblul sau, nu in sensul limitat al interpretarii unei virgule sau al unui punct.

          Daca exista practica neuniforma, aceasta insa poate sa fie uniformizata.
          Este drept ca necesita timp, bani si dorinta de a duce aceasta actiune.

          Daca sunt erori, oare cine nu greseste?
          Dar intrebarea este de ce se greseste in anumite cazuri si in altele nu? Aici o mai atenta aplecare, caci merita investit si cercetat cel ce cu rea credinta greseste prea a da ceea ce nu i se cuvine unuia sau altuia… Cai de atac sunt, numai ca nervii, banii si timpul nu ti-le mai da nimeni inapoi.

          Ce este de facut?
          Sa ne grabim incet spre inainte, si sa incercam sa privim inapoi fara manie…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Otilia Nutu


Otilia Nutu

Ana Otilia Nuţu este analist de politici publice in energie si infrastructura la Expert Forum. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)