marți, martie 19, 2024

Arestarea parlamentarilor. Colegii de Parlament nu au voie sa se pronunte asupra vinovatiei, altfel se numeste „imixtiune”

Am văzut declaraţia unui deputat cum că a votat împotriva cererii ministrului justiţiei de ridicare a imunităţii parlamentare cu privire la un coleg parlamentar pe motivul că `nu cred că e necesară arestarea` şi nu sunt convins că X este vinovat`. Prin această declaraţie parlamentarul respectiv ne-a comunicat în mod indubitabil că votul său a exprimat convingerea că cel urmărit nu este vinovat şi că arestarea lui nu este oportună. Nici că se putea o dovadă mai clară că unii parlamentari nu ştiu în ce constă rolul lor în procedura de încuviinţare a arestării unui parlamentar.

În esenţă:

– în procedura de arestare nici măcar judecătorul nu stabileşte vinovăţia – nici nu are voie, de altfel; ci stabileşte doar dacă sunt probe sau cel puţin indicii că a fost comisă o faptă penală şi că s-ar impune privarea de libertate a persoanei pentru a se asigura desfăşurarea normală a procesului penal (cazurile de arestare fiind expres şi limitativ prevăzute de Codul de procedură penală). Ca urmare, cu atât mai puţin ar putea stabili vinovăţia celui cercetat cei chemaţi să încuviinţeze în prealabil arestarea;

– ceea ce trebuie să facă parlamentarii este să vadă dacă în cauza respectivă este o procedură penală declanşată, dacă aceasta vizează un parlamentar, dacă fapta imputată nu are legătură cu votul politic sau vreo opinie politică a lui (cum se referă art. 72 Constituţie). Nu au voie să se pronunţe cu privire la legalitatea probelor, la consistenţa acestora, la vinovăţia persoanei urmărite. Nu au voie să aprecieze dacă e necesară sau nu arestarea. Dacă o fac, comit ceea ce se numeşte “imixtiune în justiţie” (prin justiţie în sens larg înţeleg aici şi activitatea procurorilor, ocrotită prin garantarea independenţei lor de către legile 303 şi 304 din 2004, modificate radical în 2005);

– nu există nicio reglementare prin care procurorii să fie obligaţi să trimită Parlamentului tot dosarul cauzei. Nici nu e normal să fie, căci urmărirea penală nu e publică. Ceea ce ajunge la Parlament este cererea ministrului justiţiei, bazată pe solicitarea şefului Parchetului care are la bază referatul procurorului de caz. Este adevărat că Regulamentul Camerei (art. 193) permite solicitarea oricăror alte documente, dar – repet – nu poate fi vorba de dosarul cauzei, care rămâne la procuror, cu toate indiciile şi probele. Nu are niciun rost ca ele să fie trimise Parlamentului, cât timp acesta nu este chemat să analizeze fondul cauzei, ci numai aspectele de procedură care reies clar din referatul procurorului;

– încuviinţarea arestării nu echivalează cu arestarea. Dupa ce primeşte încuviinţarea arestării de la Parlament, procurorul va formula sau nu propunerea de arestare. Daca o formulează, o trimite la judecătorul de la instanţa competentă. Acesta va decide dacă parlamentarul trebuie arestat, iar soluţia va putea fi atacată cu recurs.

Prin urmare, existenţa sau nu a motivelor de arestare, precum şi oportunitatea luării măsurii arestării preventive a unui parlamentar nu sunt stabilite de Parlament, ci doar de către judecători. Numai aşa se poate asigura separaţia puterilor în stat: dacă fiecare autoritate statală îşi îndeplineşte strict atribuţiile prescrise de Constituţie şi lege.

Reacţii anterioare pe acelaşi subiect:

– Parlamentarii nu au voie să soluţioneze dosare (sept.2012)

– Imixtiunea legalizată a politicului în justiţie (mart.2010)

– Parlamentul-instanţă extraordinară (iunie 2008).

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Dle Danilet,

    Aveti perfecta dreptate vorbind despre aceste lucruri in cadrului unui stat de drept.
    Este evident ca puterea actuala nu doreste sa sustina ba chiar mai mult, doreste sa mutileze aceste principii care incepeau sa functioneze la noi. Motiv pentru care incercati si prin acest articol sa ii alfabetizati dpdv al legalitatii actiunilor si declaratiilor lor.

    Mai degraba eu cred ca actuala putere doreste sa isi cladeasca propriul „stat de drept”, adica dreptul lor, dar bineinteles este o parere personala si nu asta e scopul mesajului meu.

    Scopul mesajului meu este de a va intreba: credeti ca statul de drept va supravietui? Credeti ca exista suficiente resurse institutionale si legale dar si vointa de a intari acest stat, cum bine ne sfatuia SOV pe vremuri?

    Raspunsul sincer la aceasta intrebare poate fi important pentru multi cetateni români.

  2. spuneti ca parlamentul trebuie sa vada daca respectiva cauza nu are legatura cu votul politic sau cu o opinie politica; apoi spuneti ca nu are dreptul de a se pronunta cu privire la consistenta probelor. va contraziceti: in fapt, in functie de consistenta probelor parlamentul decide daca acea cauza are legatura cu opinia politica, iar asta inseamna automat o opinie privitoare la consistenta probelor. dumneavoastra faceti din parlament un om de paie care trebuie sa accepte orice ii serveste parchetul. un exemplu simplificat la extrem, folosind cazul Stan: sa presupunem ca in referatul procurorului apare ca singura proba o convorbire intre denuntaror si inculpat cu urmatorul cuprins:
    denuntator: – cati?
    inculpat: – multi
    denuntaror: ce multi?
    inculpat: ce cati?

    dumneavoastra veniti si spuneti ca parlamentul nu trebuie sa analizeze consistenta acestei probe ci doar sa accepte cererea parchetului? pai goliti de continut ideea de check and balance. sau ideea asta e buna doar in anumite imprejurari, cand sistemul juridic trebuie sa limiteze pe cel politic, nu si invers?

    • Check and balance nu se refera la controlul justitiei de catre parlament. Mai interesati-va. Pe de alta parte, ar trebui eliminat complet imunitatea politicienilor. Imunitatea ar trebui sa ramana DOAR la exprimari politice (exact cum este in toate tarile civilizate), parlamentul sau senatul NU ar trebui sa isi dea acordul pentru arestarea unui politician. Nu are nici un drept. Justitia trebuie sa nu ceara acordul „alesilor”. Politicienii au alt rol acolo nu de a-si da cu parerea despre justitie. Este o aberatie. Si sincer, eu am mai multa incredere in justitie (asa cum este ea) decat in orice politician de la noi. Imunitatea completa ar trebui sa exista doar la presedinte (asa cum este peste tot) si doar pe parcursul mandatului (evident, nu este absoluta, sunt cazuri in care imunitatea nu se aplica dar asta este alta discutie). Imunitatea politicienilor la noi este o aberatie care permite oricarui infractor sa o capete (asa cum este cazul la noi).

      • despre ce imunitate vorbim aici? pt ca parlamentarii pot fi urmariti penal fara a se cere acordul parlamentului. mai interesati-va.

        • Pe bune?? Chiar ai vrut să scrii tâmpenia care ți-a ieșit din tastatură? Cât de mult trebuie să-ți lipsească simțul ridicolului încât să ai tupeul și inconștiența să explici unui judecător și membru Consiliului Superior al Magistraturii în ce constă imunitatea parlamentară și cum se poate declanșa urmărirea penală și să-i recomanzi să ”se mai intereseze”???
          Ești ireal de român. Aș vrea să te văd la față, cred că ar fi fascinant, aproape clinic.

        • Vezi cazul Diaconu , stimabile: parlamentarii tipic analfabeti in ale justitiei si constitutionalitatii – daca nu in toate – , sau mai rau, impotriva acestora la modul ostentativ. Senatul trebuia , in sedinta comuna, sa constate, sa ia act de decizia ICCJ, nu sa faca pe „macho” cu pareri neavenite si decizii neconstitutionale.
          Sa constate inseamna doar , prin vot, sa recunoasca faptul ca au primit decizia ICCJ si s-a citit in plen – ceea ce nu se poate nega- si decizia definitiva devine din acest moment executabila fara rezerve. Ce au votat, ca nu au primit decizia?!?!?! Nu inteleg! Nu aveau dreptul constitutional sa dea cu parerea in populatie pe nici o tema legata de caz, este o decizie a ICCJ in complet de 5 judecatori, deasupra nu mai e nimic in materie de justitie!
          Sa voteze ca nu sint de acord cu ea? Cine, timplarii, strungarii, scafandrii si eventual (b)oierii facuti doctori in te miri ce, pe la Cantemir sau pe la Spirache, pe banda cu plata imediata? Dar cam la ce se pricep ei in materie, si cine, sau ce, le da dreptul sa faca asta? Cum, cind legea spune clar „sa ia act in sedinta publica” ? Sa ia, nu sa dea! Ah, ce sa ia si ce sa nu dea?
          Sa ia act in mod constitutional si sa nu mai dea galeti colorate si 50 de lei pe cap de vita cu drept de vot !

    • Ce nu e clar ?
      Judecatorul opineaza tehnic ca exista premisele declansarii unei anchete penale, ca el si numai el e abilitat sa faca asta .
      Parlamentul ia act de cererea de ridicare a imunitatii dupa citirea cererii formulate de Parchet, unde se explica natura dosarului si a delictului vizat. Cat timp acuzele aduse parlamentarului nu sunt de natura politica, nu are parlamentul nici o treaba sa isi dea cu parerea despre vina inculpatului.
      Si mai pe scurt :
      Daca judele zice ca exista motive pentru o cercetare penala pe orice alt subiect in afara de politica , parlamentul trebuie sa nu se opuna demararii anchetei .
      Chiar nu inteleg care e nedumerirea , si aici nu ma refer doar la dvs….desi nu m-am uitat la antene sunt absolut sigur ca s-a exploatat si punctul asta de vedere – cel prin care parlamentul trebuie sa despice firul in patru, mult dincolo de atributiile sale, doar ca sa nu se dea impresia ca nu s-ar pastra echilibrul inter – insitutional.

      • si cum pot sa hotarasca parlamentarii daca e vorba sau nu de opinie politica fara a analiza probele? cititi mai cu atentie ce am scris, nu am sustinut ca parlamentul isi da cu parerea despre vinovatie ci am sustinut ca parlamentul are dreptul sa analizeze probele pt a constata daca e sau nu vorba de opinie politica sau nu. reducand la absurd, daca referatul procurorului nu contine probe, eu cred ca parlamentul este indreptatit sa nu accepte arestarea. atentie, asta nu inseamna ca se opune urmarii penale.

        • @licurg
          A pune la dispozitia parlamentarilor probele inseamna a le recunoaste dreptul de a le analiza. Or, dreptul asta e doar al judecatorului.

          Mecanismul e urmatorul (de fapt, ar trebui sa fie, dar la noi e deturnat): fapta imputata e mentionata in cererea parchetului de ridicare a imunitatii, apoi parlamentul verifica doar formal aspecte gen calitatea de parlamentar a respectivului, daca fapta (asa cum ii e adusa la cunostinta de parchet) a fost sau nu savarsita in legatura cu activitatea sa politica etc. SI voteaza contra cererii parchetului numai daca atare aspecte sunt incidente. In caz contrar (fapta penala e savarsita fara legatura cu activitatea politica – coruptie, accident rutier, santaj financiar, inselaciune, violenta etc), Parlamentul admite cererea. In ambele situatii, Parlamentul nu examineaza decat formal cererea parchetului, nu se pronunta pe caracterul ei intemeiat, pe probele care ar sustine-o. Aia e treaba judecatorului in etapa urmatoare, caruia parchetul ii prezinta intregul dosar, continand probele si avizul Parlamentului. Pentru ca el e singurul imputernicit de Constitutie si lege sa analizeze probe si sa ia decizii.

          @cristi
          Eu totusi nu am inteles de ce presedintele ar trebui sa aiba imunitate („pt ca asa e peste tot” nu e un argument, iar politicienii nu. Eu cred ca imunitatea trebuie sa vizeze strict mandatul primit si obiectul acestuia, inclusiv de catre presedinte, nu doar de politicieni.

    • @licurg. In TOATE celelalte tzari care nu prevad imunitatea palamentarului, este parlamentul doar un om de paie? Cu alte cuvinte, gresit procedeaza nemtii si francezii si… si.. corect e ce spune dl.Licurg? Sorry, credibilitatea Dvs e ZERO (fata de ce fac nemtii, etc). PS. Hai sa presupunen, printr-un accident electoral, ca nu eixsta (sau nu vor) juristi cu experienta ca sa se faca o comisie juridica. Nu va exista una? care este valoarea acesteia? e mai mare decat tot ce spune un organism al Ministerului Public ? Avocati care nu au mai pledat de muuuuult, fiind exclusiv oameni politici, avocati cu experienta in civil (dar zero in penal), experti in drept constitutional etc pot evalua probele ? pot decide prin vot ca nu le plac probele? sau nu vor sa le placa? NB. o simpla foaie in cazul Trasculescu a dus la un aviz imediat (de, Trasculescu nu era baiat de baiat „de-al majoritatii comisiei”, iar pt. Stan nu ajunge?

    • Cum naiba TOȚI despicătorii de fire în… 44 își aleg pseudonime care de care mai ilustre ? Parcă ȘI PRIN ASTA încearcă aruncarea în derizoriu a oricărui subiect, oricît de bine tratat. Stimate Domn, dacă Licurg (cel ADEVĂRAT, cel cu literă mare) ar fi gîndit precum Dvs. atenienii nu mai primeau nici o lege, scufundîndu-se într-un haos… românesc.

      • Licurgul la care probabil faceti referire a fost spartan, nu atenian. nu o despicatura in 44, e vorba de o logica elementara: pt a decide daca o acuzatie este tine sau nu de o opinie politica, trebuie citita argumentarea. pe baza argumentarii, se hotareste daca acuzatia tine sau nu de opinia politica. a hotari pe baza unei argumentari contine implicit o referire la consistenta acelei argumentari. hai ca e simplu.

        • Dacă vă „inspirați” de la spartani… hai că-i simplu (unde bat). În rest rămînem la mania bolnăvicioasă de a dizolva ORICE în discursuri foarte logice, foarte argumentate, DAR ESENȚIALMENTE DISTRUCTIVE. Nu scriu pentru Dvs. – de obicei persoanele de acest tip sînt atît de căzute în propria admirație încît nu pot fi clintite nici chiar de… Licurg (în persoană) – ci pentru restul cititorilor, deja debusolați de colegii Dvs. de idei.

        • Una e sa ceara procurorii sa-l aresteze pe ghise ca s-a dus cu un tricou pe care scria ceva sub camasa la cotroceni si alta e sa ceara sa-l aresteze pe stan pentru fapte de coruptie. Sper ca sesizati diferenta, prezum ca sunteti de buna credinta. In primul caz, e clar ca parlamentul ar trebui sa-l protejeze de un abuz insa ce scuza au in al doilea caz?

    • @licurg
      Oare ce nu se intelege? Parlamentul poate verifica daca nu cumva a fost vorba de un proces politic, caz in care se poate pronunta.
      In restul cazurilor nu are voie sa dea verdicte pentru ca pentru asta exista Justitia si separatia puterilor in stat.

  3. Perfect de acord cu ceea ce sustineti, in conditiile in care premisele de la care porniti ar fi reale. din pacate, ne lovim de prea multe cazuri de procurori-marionete. Cat despre remarca ca dosarele nu trebuiesc remise Parlamentului, ele nefiind publice, cum de stenogramele din dosar apar in presa din prima zi?

  4. Domnule Danilet de ce nu mergeti in parlament sa explicati parlamentarilor ceea ce prezentati opiniei publice in acest articol. Acum ei (parlamentarii) voteaza in necunostinta de cauza si absolut subiectiv, dar odata informati nu vor mai avea scuze cand vor fi luati la intrebari de jurnalisti.

  5. Principiu de la care trebuie plecat este „nimeni nu e mai presus de lege”. Utilizarea calitatii de parlamentar pentru a se proteja de lege, in urma savarsirii unor infractiuni, trebuie sa fie circumstanta agravanta avand in vedere inselarea publicului, abuzul de functie oficiala s.a. Parlamentarii pot fi doar scutiti de tracasari legate de afirmatii politice doar, dar nu si de raspundere privind infractiuni evidente ce nu au legatura cu opinia politica. Cea mai buna bariera ar fi avizarea de CSM a cererii procurorilor, lucru ce ar responsabiliza si profesionaliza demersul justitiei si ar elimina suspiciunea privind procurorii „dedicati” unor cauze politice. A cere parlamentarilor sa se pronunte politic asupra unui aspect juridic inseamna clar a subordona justitia puterii legislative. PS Va admir Domnule Danilet taria si curajul convingerilor si al actiunilor. Sa aveti puterea sa continuati. Pentru noi care mai speram.

  6. Cristi Danilet: „prin justiţie în sens larg înţeleg aici şi activitatea procurorilor, ocrotită prin garantarea independenţei lor de către legile 303 şi 304 din 2004, modificate radical în 2005.”

    Nu demult am avut un diferend, aici pe contributors.ro, in care interlocutorul afirma ca singura modificare relevanta produsa in acea perioada ar fi fost prelungirea termenului pana la care procurorii pot cere instantei mandatul de la 24 la 48 de ore.
    Dumneavoastra afirmati, dimpotriva, ca schimbarile ar fi fost „radicale”. Ati putea exemplifica foarte succint in ce constau aceste modificari radicale.
    Multumesc anticipat!

  7. Domnule Danilet,
    Cu respect va rog pe aceasta cale sa imi faceti cunoscute posibilitatile juridice de a impiedica astfel de ordine de ministru sau ce or fi ele:
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13743706-alegerile-parlamentare-2012-nu-vor-putea-vota-germania-toti-romanii-drept-vot.htm
    Cu tot respectul cuvenit dar asa ceva mi se pare o restrangere a dreptului de vot al romanilor contrar art 36 din Constitutia Romaniei.
    Nu putem vorbi de alegeri libere in Romania daca numai unii pot vota.
    De ce sa nu punem in sectiile de vot „Note” privind necesitatea unei adeverinte de domiciliu in Teleorman ca sa putem sa ne exprimam votul?

  8. De observat un tembelism general. Una este sa se pronunte asupra vinovatiei cuiva o curte de justitie care are acest drept si alta e sa o faca un parlamentar si atunci nu mai e pronuntare ci declaratie politica.Si cind te gindesti ca inainte de razboi aveam una din scolile de drept renumite in Europa.

  9. Aveti perfecta dreptate d-le Danilet dar sunt doua mari probleme. Mai intai forta politica USL care nu va fi de acord in veci-pururi sa modifice legea pentru a scoate imunitatea parlamentara si mai apoi majoritatea populara care desi a auzit despre asta voteaza in veselie USL. Singurele noastre sperante sunt tot fortele externe. Noi prin noi insine nu ne putem vindeca, nu putem progresa. Avem nevoie de interventie externa. Iar istoria confirma ca noi ca si popor numai cu ajutorul strainilor am facut progrese.
    Prin urmare eu va indemn ca in CSM si alaturi de alte organism si ONG-uri bine si corect intentionate sa face lobby pe langa Comisia Europeana in asa fel incat MCV-ul sa adopte acest punct ca fiind obligatoriu. UE sa considera ca Romania nu e stat de drept pana nu scoate in afara legii imunitatea politicienilor. Si daca politicienii romani nu accepta asta sa le retraga dreptul de vot in consiliul european si fondurile de la FMI si CE ca sa nu mai poata plati pensii si salarii si astfel la presiune populara sa accepte schimbarile necesare. Simplu. N-are rost sa mai speram in politicieni romani, sau in electoratul romanesc. Ambii au dovedit ca nu se ridica la inaltimea timpurilor in care traim. Primii sunt prea hoti si corupti iar cei din a doua categorie – sau in fine majoritatea lor – prea lipsiti de educatie, saraci si deci manipulabili.
    De ce adica un primar sau un consilier local care e tot ales de oameni poate fi arestat de procurori si nu are imunitate iar un parlamentar nu? Parlamentarul ar trebui sa aiba doar imunitate pentru declaratii politice. Atat. In rest indiferent de ce fapte vorbim de la depasirea vitezei legale pana la furt, coruptie, viol si crima n-ar trebui sa existe nici o imunitate. Nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege.

  10. @Licurg Parlamentarii nu au acces la probe. In prezent, doar membrilor din comisia juridica li se dezvaluie acestea, ei fac un referat care e prezentat mai departe Plenului. Ar fi absurd ca fiecare din cei 200 de parlamentari ai fiecarei camere sa se uite intr-un dosar care este intr-o faza nepublica. Oricum, calificarea faptei nu o face parlamentarul, ci magistratului. Daca acesta spune ca este `furt` sau `coruptie` sau `fals` nu poate sa vina parlamentarul sa spuna `stai sa vad eu daca e vorba de o fapta politica pt care am imunitate`. Iar pt aceasta parlamentarul nu are nevoie decat de cererea ministrului si cel mult referatul procurorului. Nu are nicio treaba aici `checks and balances`: cum ar fi sa spun eu, judecator `Legea asta nu imi place, mi se pare ca nu e buna, asa ca eu nu o aplic`??? Ceea ce trebuie sa guverneze activitatea sanatoasa a institutiilor este `rule of law`, in care `checks and balances` e doar un aspect, care vizeaza relatia institutionala dintre autoritati si completeaza armonios principiul `separatiei puterilor in stat`.

    @Adi Stenogramele care apar in presa nu sunt transcrieri ale convorbirilor, ci sum franturi ale unor discutii pe care procurorul a inteles sa le redea in referat care, asa cum aratam, ajunge la Parlamentari. Pe acest `traseu`, unii le `scurg` catre presa.

    @ Mia Chiar credeti ca parlamentarii voteaza in necunostinta de cauza? Mai ales cel din comisia juridica care a facut declaratia ce a prilejuit prezenta postare??

    @ tyty Multumesc, nici nu stiti ce bine imi prinde putin sprijin moral.

  11. As vrea sa aduc in discutie cateva subiecte, legate de dna Corina Dumitrescu, zisa StanDford, intrucat le-am postat si pe hotnews.ro la interviul dvs, dar au ramas fara raspuns :

    1. CSM-ul a anuntat o verificare a CV-ului doamnei in Mai. Puteti sa ne spuneti care sunt rezultatele acestei verificari si de ce nu au fost anuntate public in 7 luni de zile?
    2. minciuna dezonoranta pentru un membru CSM cu un laureat al premiului Nobel si cu decanul de la Stanford Law School in articolul la care mi-ati raspuns deja afecteaza sau nu afecteaza buna reputatie a doamnei, in sensul definit de lege?
    3. desemnarea in CSM de catre societatea civila a unei cu totul alte persoane decat prietena doamnei, admisa si ea de curand in institutie – articolul dnei Mungiu din Romania Libera este foarte elocvent in acest sens. Ce parere aveti dvs, ca om care va doriti sa fiti numarul 2 in institutie?
    4.In fine, vreau sa intreb despre fosta dvs colega, reprezentanta a ONG-urilor, care si-a dat demisia tot din cauza dnei Dumitrescu. Declaratia Georgianei Iorgulescu este mai jos. Este corecta aceasta declaratie? Si daca este corecta, de ce nu s-a solidarizat nimeni cu dna Iorgulescu?
    ” Doamna Dumitrescu, desi ar trebuie sa fie reprezentantul societatii civile in CSM, desi, formal, a fost propusa de cat

    Multumesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristi Danilet
Cristi Danilethttp://cristidanilet.wordpress.com/
Cristi Danileţ este judecător din anul 1998, iar în perioada 2011-2016 a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este promotorul educației juridice în școli și licee www.educatiejuridica.ro si membru fondator al asociației Voci pentru Democrație și Justiție www.vedemjust.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro