joi, martie 28, 2024

Ce e legitim să cerem. Și ce nu

I.

Așa-zisa discuție despre abrogare (camuflând, din câte se pare, o încercare de prorogare) e o diversiune.

Liviu Dragnea & Sorin Grindeanu încearcă să diminueze numărul celor care vom ieși în stradă azi.

Sperând, astfel, că vor arăta partenerilor occidentali că au răspuns cererilor protestatarilor & au liniștit strada.

Nu ascultați cântecul adormitor al lui Kaa-Dragnea. Ne vedem în stradă.

Pentru cel mai mare & mai frumos poem civic colectiv din istoria României.

II.

A. Ce e legitim să cerem

Pentru ca strada să se liniștească într-adevăr, pentru ca cererile ei să fie cu adevărat îndeplinite, următoarele puncte sunt întru totul nenegociabile:

1. Abrogarea OUG 13/2017

2. Demisia celui care a redactat-oid est, a ministrului Justiției, Florin Iordache.

3. Demisia prim-ministrului care a adoptat-oid est, a prim-ministrului Sorin Grindeanu.

4. Demisia liderilor de partid care au susținut-oid est, Liviu Dragnea (PSD), Călin Popescu-Tăriceanu & Daniel Constantin (ALDE).

B. Ce nu e legitim să cerem

1. Alegeri anticipate. Chiar dacă e prezumabil că PSD e slăbit acum (circulă folcloric zvonul că ar fi pe la 20-25%), chiar dacă sentimentul antipesedist al ființei ar jubila la acest subiect, adevărul e că derapajul grav al guvernului Grindeanu-Dragnea nu a invalidat în nici un fel votul popular. Guvernul & liderul autocrat trebuie să plece; partidul investit cu 45% din încrederea celor ieșiți la vot trebuie să rămână. Doar dacă viitorul guvern va repeta un derapaj de gravitate similară vom putea trage concluzia că PSD pur și simplu nu știe să guverneze democratic – și atunci da, cred că vom putea cere în mod legitim în stradă alegeri anticipate.

2. Dizolvarea PSD. A fost citat frecvent în zilele acestea articolul 40, alin. (2) din Constituţie – care prevede că „partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.”

A fost coroborat acest articol 40 al Constituției cu art. 45, alin. (1) din Legea partidelor politice – care prevede că „Un partid politic se dizolvă pe cale judecatorească (…) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României”.

E corect, cele două articole fac silogism împreună. Însă nu e suficient acest unic derapaj pentru a conchide că PSD pune în pericol statul de drept, suveranitatea, integritatea, independența României. Așa cum spuneam mai sus, dacă vor recidiva, atunci putem pune în discuție articolul 40 din Constituție & articolul 45 din Legea partidelor politice. Până atunci, nu.

III.

Am colectat, pe pagina mea de FB, toate informațiile din feed-ul meu despre numărul protestatarilor de aseară. A reieșit că, în 50 de orașe din țară și în 5 din diaspora, au protestat peste 470.000 de oameni. Și e, firește, doar o contabilitate parțială.

Dacă în seara asta vom fi mai puțini, Liviu Dragnea & Sorin Grindeanu vor prezenta asta ca o victorie a lor. A „înțelepciunii” lor, ca să folosesc auto-flatarea ridicolă a lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Să nu îi lăsăm să facă inutilă săptămâna asta de ieșit în stradă. Și în seara asta, 500.000 de oameni trebuie să le ceară să abroge & să plece.

Guvernul acesta nu mai are căderea morală să negocieze cu noi.

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. Punctele 1, 2, si 3 reprezinta exact ceea ce vor oamenii din Piata Victoriei. Mi-e neclar punctul 4, demisia lui LD, CPT, si DC din ce functii sau organizatii?

          • din toate functiile politice pe care le detin, atat din afara partidelor politice (senat, camera deputatilor, guvern, etc.) cat si in interiorul lor. cu alte cuvinte, sa devina peste noapte niste persoane fara functii publice si de partid, fara putere, care sa poata fi anchetati ca orice alta persoana din tara asta.

      • @ Radu Vancu (05/02/2017 la 12:17)

        Ceea ce cereti vi se pare democratic ?

        Traiesc de 22 de ani intr-o democratie consolidata si n-am auzit ceva similar, nici la cei de stanga si nici la cei de dreapta (care spre deosebire de Romania, sunt bine definite).

        Si cine stabileste si dupa ce definitie gradul de iresponsabilitate: dvs, noi cei care citim postarile de pe acest forum sau facem o petitie on-line ?

        • Foarte democratic. Te duci frumusel in fata sediului PSD si protestezi pana il/ii exclud din partid. Partidul are resurse, dar sunt prea timorati ca sa o faca de la sine. Si atunci le dam celor care chiar vor sa guverneze curat o mana de ajutor. Ce e nedemocratic in asta? Deci nu prin lege, ci prin presiunea strazii. Si atunci se despart apele, si totul devine clar si pentru noi: ori se dezic de liderii lor (concret, prin destituirea din functiile pe care le detin in partid/ sau prin masura retragerii sprijinului politic pe care au folosit-o atat de des si usor atunci cand au vrut sa-i puna la punct pe membrii de partid neobedenti), ori ii sprijina pana la capat – disparand definitiv de pe scena politica incepand cu urmatorul ciclu electoral. E simplu, nu? Deci repet, ce e nedemocratic in asta?

          • Uite, si dl Vancu procedeaza democratic in felul expus de tine: daca cineva are o opinie usor diferita, o sterge.
            Si atunci ne mai miram dece procedeaza asa PSD-ul.
            Desi eu sint revoltat impotriva PSD-ului de pe timpul cind se chema PMR/PCR, dl Vancu a descoperit democratia: asa vreau eu.
            Tot o democratie originala se numeste
            Probabil daca as ridica osanale sibianului premier Grivco, neglijind ambitiile pentru „guvernul meu”, dl Vancu ar considera ca sint dezirabil..
            La asemenea tratament eram supus in vremi apuse de „Scinteia tineretului”, cind nu urmam linia Partidului, si eram catalogat ca dusman al poporului.
            Asta e democratia, sa-ti impui punctul de vedere si sa inchiozi gura celuilalt.

            • Regret că puteți crede despre mine că vă șterg comentarii.
              Dimpotrivă, vi le-am apreciat mereu, chiar și atunci când se întâmpla (rar) să nu fim de acord.

          • @ Tache A (06/02/2017 la 10:38)

            Incepeti cu „Foarte democratic.” si terminati cu………. ” E simplu, nu? Deci repet, ce e nedemocratic in asta?”

            Inainte de a emigra (cand la putere era FSN) am trait in Romania comunista peste 20 de ani (ca om al muncii, dupa absolvirea facultatii) si pot sa compar diferenta dintre comunism si democratie.

            Despre acea perioada nu trebuie sa citesc nici o carte sau sa ascult vreo povestire.
            La fel despre democratia din tara in care traiesc.
            Pot spune ca le cunosc destul de bine pe ambele.

            Cand au venit la putere comunistii, au desfiintat toate partidele democratice din Romania si au bagat la puscarie pe membrii acestora.

            To in comunism se spunea : esti cu noi sau impotriva noastra.

            Nu va cunosc experienta din comunism si/sau din vreo democratie consolidata.

            Va respect ideile chiar daca mi se par foarte asemenatoare cu cele din momentul emigrarii mele cu diferenta ca acum sunt in oglinda: adica la cei de „dreapta”.

            Motivul principal el emigrarii mele a fost lipsa de speranta in democratizarea Romaniei.

            Multi din cei plecati isi dau seama de schimbarile care s-au facut si unii ezita sa se intoarca in tara.

            Sper sa nu fiu acuzat de partizanat PSD („cuma rosu”) si mai sper ca acest comentariu sa fie publicat.

            Multumesc.

      • Nu e chiar asa.Demisia de la conducerea partidelor nu le-o putem cere,pentru ca partidele sunt organizatii private,maxim un membru de partid ar putea cere demisia liderului partidului lui si daca gaseste sustinatori destui, poate chiar reusi.Pe de alta parte putem cere ALEGERI ANTICIPATE desi au trecut mai putin de 2 luni de la ultimele alegeri,pentru ca coalitia de la guvernare a subminat siguranta si democratia statului.Daca am avea ALEGERI ANTICIPATE mult probabil ca s-ar prezenta peste 70-80% din electorat si am avea o idee clara despre ce vrea acest popor cu adevarat.

  2. de-acord cu A, desi ma-ndoiesc de bunul simt al celor listati; as adauga ca guvernul e responsabil „in solidar” prin urmare trebuie sa demisioneze toti, fara discutie!

  3. Mai mult, bugetul a fost deja periclitat prin masurile luate și e nevoie sa-și asume aceasta răspunderea pana la sfarsit, altfel ea va cădea pe umerii celor care i-ar înlocui și bineinteles, pe protestatari, fiindcă ar fi destabilizat tara.

  4. De ce nu mai apare pe site primul articol, „Milionul”?
    Aveți dreptate cu cererile îndreptățite ale protestatarilor si cu cele exagerate.
    E clar ca in acest guvern PSD nu se mai poate avea nicio încredere chiar daca abroga OUG.
    Demisiile președinților PSD-ALDE si ale prim-ministrului (+miniștrii cabinetului sau) vor fi foarte greu de obținut.
    Sa apăra întâi milionul in strada, sa știe ce si cum sa ceara si apoi se pot face următorii pasi.
    Deocamdată rămâne de văzut daca abrogarea va fi reala si demersul lor fara consecinte.

  5. In 2012 USL a profitat de un val de reactii negative la adresa lui Basescu pentru a incepe procesul de suspendare.

    O miscare pentru fortarea alegerilor anticipate ar fi un simplu „taste of their own medicine”.

    Da, in 2012 USL a comis mizerii peste mizerii pentru a fi siguri ca nu mai e Basescu presedinte si ei pot sa fure in voie. Nu, nu vorbesc despre aceste mizerii aferente ci doar despre inceperea unui proces legitim in baza valului de reactii negative la adresa lor.

    Presedintele actual il propune de 2 ori pe Ciolos:
    1. PSD fie inghite, isi pastreaza majoritatea, dar ramane fara lideri importanti.
    2. PSD isi continua suicidul politic si dupa anticipate nu mai au majoritate.

    Nu trebuie aruncate alte proceduri ca sa „fim siguri” ca PSD nu mai prinde majoritate. Nu trebuie sa fim la fel de lacomi ca ei in 2012. Doar sa urmam procedurile necesare inceperii alegerilor anticipate odata ce a fost abrogat OUG si Guvernul Grindeanu e OUT.

    Da, multi o sa aduca in discutie faptul ca stabilitatea politica e importanta. 2 scrutinuri de alegeri parlamentare la cateva luni distanta dovedesc exact opusul.

    Insa aceste cateva luni de instabilitate au un potential urias de a ne aduce o stabilitate si normalitate in urmatorii ani, feriti de catre lacomia PSD.

    • Uite, eu nu l-as vrea pe Ciolos. In general cred că a fost un prim-ministru OK, dar vedem bine că avem nevoie de un moment de reconciliere. Am avea doua variante: fie il numeste pe Mickey Mouse ( soricelul, nu Ponta) , Parlamentul e nevoit să respingă si facem alegeri anticipate, fie numeste o personalitate apreciată de ambele tabere ( cam greu de găsit după ce au improşcat peste tot prin jur cu materiale mirositoare) . La un moment dat mă gândeam la Pleşu, are o capacitate extraordinară de a se face înteles până şi de cel mai stupid om, sunt sigur că i-ar putea scoate pe mulţi din „vrajă” doar că nu ştiu dacă s-ar mai înhăma la aşa ceva. Alegerile anticipate au dezavantajul că PNL e in continuare cu pantalonii în vine iar USR in premergător :)
      Au avantajul că, presupunând că foarte probabil ar schimba majoritatea, Parlamentul ar fi mult mai „sensibil” la opinia publică si ar putea fi „convins” să ia deciziile corecte.

      • Nu cred ca domnul Andrei Plesu ar avea vreun succes ca prim-ministru. Cu tot respectul pe care i-l port, nu pot sa cred ca are „stofa” de a fi conducatorul executiv. Lasati-l sa fie ganditor, filozof, critic, lasati-l sa faca ceea ce stie dansul sa faca cel mai bine.

        Stiti, se intampla ca uneori cel mai bun inginer dintr-o firma sa fie cel mai prost manager. Sau cel mai bun chirurg dintr-un spital sa ajunga un manager dezastruos De ce? Pentru ca ajung intr-o postura in care nu are competente, sau „nu sunt facuti sa fie manageri”. Domnul Plesu (ca si domnii Liiceanu, Patapievici, si altii) sunt foarte competenti in ceea ce fac acum. Sa-i lasam sa faca ce stiu ei cel mai bine. :)

        • @ Yoda (06/02/2017 la 11:54)

          Sunt de acord cu dvs.: un „bun/excelent profesionist” aproape intotdeauna este „slab/mediocru manager”. Asta-i valabil si-n politica (sau mai ales) sau ONG-uri unde intalnesti o goaza de ingineri, economisti etc. car n-au facut nici niciodata in viata lor vreun proiect ingineresc sau gestionat economic vreo firma.

  6. Corect si justificat, d-le Vancu, dar nu suficient pentru a preveni, pe viitor, fenomenul firesc de a gresi numai in interes de partid, coalitii democratic alese. Ma gandesc ce bine ar fi sa incepeti, elita care mai este, sa traduceti pe intelesul tuturor continutul OUG nr 9 din 2017, poate si restul de ordonante de urgenta adoptate de actualul guvern dovedit.
    Asa poate am reusi sa sensibilizam opinia publica pe principiile democratice necuprinse in Constitutie, legi, decizii CCR, samd, cu avantajul de a asigura interconectarea fireasca a societatii civile la actul simplu de conducere: noi alegem, ii platim iar ei profita nonsalant de ignoranta proverbiala a romanului.
    Am inregistrat o victorie fantastica impotriva traditiei dambovitene recunoscute, dar nu ne permitem luxul de a actiona in continuare pe premise si supozitii de bun simt; trebuie doar ca elita si presa sa ne ajute sa vedem, analizam dincolo de aparente, suntem civilizati si dornici sa regasim normalitatea. Ce parere aveti ?

  7. Sunt perfect de acord cu ce ati spus, in afara de alegeri anticipate – unde as dori o parere a dvs.

    Prea putini oameni din PSD au fost impotriva OUG ca sa spuna ca o minoritate din PSD a fost vinovata. Nu putem sa spunem ca Dragnea, Tariceanu si 2-3 prieteni sunt singurii vinovati din partid.

    Toti parlamentarii PSD sunt complici, si toti trebuie sa dispara.

    Si … in momentul in care 3/4 din oamenii PSD care au ajutat la castigarea alegerile dispar din peisaj – in ce masura se mai poate spune ca votul pentru PSD ramane ? Au fost votati si oamenii, nu doar programul de guvernare.

    • Pai, cine v-a impiedicat? PSD-ul si acolitii aveau majoritatea in parlament si atunci. Ah, nu facea parte din strategie. Cata ipocrizie!

  8. Părerea mea este că orice alegere trebuie să vizeze o persoană (ideal ar fi o personalitate) capabilă să se raporteze corect și la contextul internațional, nu doar la cel intern. Există o astfel de personalitate care să accepte o asemenea conjunctură, cea a PSD-ului?

  9. „Însă nu e suficient acest unic derapaj pentru a conchide că PSD pune în pericol statul de drept, suveranitatea, integritatea, independența României. Așa cum spuneam mai sus, dacă vor recidiva, atunci putem pune în discuție articolul 40 din Constituție & articolul 45 din Legea partidelor politice. Până atunci, nu.”

    PSD si Tariceanu (Tariceanu se confunda cu ALDE) SUNT RECIDIVISTI deja pe aceasta tema, considerand actiunile din vara anului 2012.

    Coroborand aceste DOUA tentative de a destabiliza Romania cu faptul ca numerosi lideri PSD (intre care TOTI presedintii PSD) au fost condamnati sau sunt cercetati penal pentru infractiuni grave legate de pozitiile politice pe care le-au detinut de-a lungul timpului, cu consecinte incalculabile pentru Republica Romania si cu faptul ca liderii PSD+Tariceanu NU SE DEZIC de aceste actiuni si NU RECUNOSC suprematia Legii si a deciziilor judecatoresti, se impune inceperea unei actiuni legale pentru DIZOLVAREA acestor formatiuni politice.

    Membrii PSD si ALDE care sunt impotriva grupului infractional organizat Dragnea, Tariceanu & Co au optiunea de a-i da jos de la conducerile si afara din formatiunile politice respective, de a proceda la o curatenie a partidelor si de a continua activitatea politica RESPECTAND LEGEA si DECIZIILE PUTERII JUDECATORESTI.

    Bineinteles, DEMISIILE TUTUROR celor care ocupa o functie publica si sunt implicati in dosare penale vizand infractiuni legate de functii/demnitati publice sunt OBLIGATORII.

  10. Corect, nu alegerile anticipate sunt solutia corecta.

    Mai intai, este necesara schimbarea DIN INTERIOR a conducerii PSD, care sa duca la eliminarea tuturor celor care au complotat la instigarea lumii prin OU13, in frunte cu Liviu Dragnea si marionetele sale.

    In afara faptului ca electoratul nu poate fi radical diferit de cel din noiembrie anul trecut, mass media „en gros” azi un infernal mecanism de dezbinare („pericol pentru siguranta nationala”, zicea cineva acum cativa ani). Este momentul ca presa centrala sa isi abandoneze militantismul agresiv si instigator si sa devina loc de dezbatere publica. Primul pas: Codrin si Olguta sa fie supusi tirului intrebarilor de la Digi24, iar Iohannis si Basescu sa fie invitati sa-si faca cunoscute pozitiile la A3 si sa raspunda direct intrebarilor „retorice” si insinuante (de multe ori, doar insulte si calomnii) ale unor Ciuvica sau Gadea.

    Democratia nu poate functiona in conditiile unei polarizari extreme. Este nevoie de o ancora in clasa politica, una care sa readuca increderea populatiei in politicieni. Nu sunt multe optiuni, dar cu siguranta ca DragneA3&Tariceanu (nr.2&3 in stat si nr1 in perceptia publica) sunt problema, nu solutia.

    • Fără supărare, dar rareori mi-a fost dat să văd o asemenea aglomerare de absurdități într-un spațiu atât de restrâns ca postarea dumneavoastră…

      PSD a dovedit în ultimii 17 ani că se poate „schimba din interior” doar în rău. Năstase a fost mai malefic ca și Iliescu. Prostănacul de Geoană s-a dovedit la rândul său mai tâmpit și mai rău ca Năstase. Mitomanul de Ponta a reușit să-l facă pe Geoană să arate rezonabil. Iar Dragnea îl face pe Ponta să pară moderat :P Nici nu vreau să mă gândesc cum va arăta următoarea căpetenie a PSD.

      Electoratul va fi același ca și în Noiembrie-Decembreie 2016, participarea la vot va fi însă alta. Românii au învățat o lecție aspră care e păcat să fie risipită. „Majoritatea” PSD reprezintă cam 18% din electorat. Restul au dat prin indiferența lor un cec în alb PSD-ului care s-a grăbit să se șteargă la fund cu el. Nu vă nici un motiv să se persevereze în eroare. Alegerile anticipate cât de rapid e posibil sunt SINGURA SOLUȚIE de salvare a cese mai poate salva. Dacă PSD apucă să guverneze 4 ani totul e pierdut pe un termen foarte îndelungat.

      Aia cu „Democratia nu poate functiona in conditiile unei polarizari extreme” e cireașa de pe tort extrasă cu mari sacrificii tocmai din adâncul puțului gândirii. Știm din experiență că pungașii nu renunță niciodată la pungășie. Asta înseamnă că dacă ei nu renunță, atunci trebuie să renunțăm noi la onestitate ca să evităm polarizarea aia ce vă zgândăre stomacul?! :D Genial! :D În această seară, imediat după abrogarea OUG 13/2017 guvernul Cârpeanu lansat un proiect de lege care reia cea mai mare parte a punctelor cheie din ordonața infamă. Ce discuții mai pot exista între oamenii civilizați și ăștia?!

  11. Intotdeauna trebuie sa ceri mai mult pentru o obtine maximul posibil.
    Revenind la cereri, cred ca nu e normal ca strada sa ceara demisia celor 3 sefi de partide.
    Asta trebuie sa o faca membrii lor de partid.
    E legitim sa ceri plecarea lui Dragnea de la sefia Camerei si a lui Tariceanu de la Senat.
    Sunt revendicari politice. (In fond Dragnea are o condamnare definitiva.)
    E legitim sa ceri alegeri anticipate. Mereu este legitim asta. In felul asta clasa politica este sub presiune. Si in fond, Romania n-a trecut prin asta.
    Este legitim sa ceri revizuirea Constitutiei. (Personal cred ca aceasta trebuie rescrisa de la A a Z, fiindca este plina de ciudatenii: de la OUG ce nu-s sub control, la 1 presedinte=1 premier= 1 sef de camera= 25 senatori = 25 de deputati – cine are dreptul sa se adreseze CCR.)
    Este legitim sa ceri demisia Avocatului Poporului.
    Si da, este legitim sa ceri public, apoi sa faci plingerea penala pentru dizolvarea PSD in baza legii, fiindca nu e prima oara cind o fac.

  12. O intrebare : In cazul derapajului. In momentul in care comiti o infractiune nu se asteapta momentul recidivarii pentru a fi „penalizat” , nu?

  13. Destul de ok articolul si cerintele. dar nu prea inteleg punctul 4. E greu sa ceri demisii din functiile pe care le ocupa in partid, acolo strada chiar n-are legatura. in cel mai bun caz, se poate cere demisia din functiile pe care le ocupa in parlament. tariceanu de la sefia senatului, dragnea de la sefia camerei deputatilor iar de constantin de la mediu si din functia de viceprim-ministru.

  14. Pentru ca Romania sa devina o tara normala ar trebui (cel putin):
    1. O lege care sa interzica tuturor persoanelor cu dosar penal accesul la functii publice pe o perioada de timp bine gindita si destul de indelungata.
    2. O lege care sa responsabilizeze pe toti participantii la procesul legislativ (Guvern, Parlament, etc).
    3. O revizuire/corectare/reevaluare a legilor importante ale tarii, armonizarea lor si eliminarea zonelor gri. O lege trebuie sa fie simpla si clara! Daca specilistii in drept din Romania nu sint in stare de acest lucru, atunci sa se recurga la ajutor international!
    4. Transferarea dosarelor de coruptie Tribunalelor Internationale. Romania sa initieze, la ONU de exemplu, formarea unor Tribunale Internationale pentru Acte de Coruptie, daca nu exista deja. Dupa modelul CEDO si cel al Tribunalului Penal International. In societatea de astazi, un caz de coruptie nu mai are doar efecte nationale, efectele, de cele mai multe ori, sint resimtite la nivel global. Astfel, orice caz de coruptie din orice tara ar trebui sa fie judecat de catre un Tribunal International pentru Acte de Coruptie. Orice persoana, politician, bancher, CEO, etc, acuzata de coruptie ar avea parte de un proces just in fata unei curti internationale, fara a exista suspiciunea ca a fost achitat pe nedrept.

    • @ Lucian (05/02/2017 la 17:07)

      Am mai spus-o si pe acest forum: ar trebui sa se scoata posibilitatea emiterii „ordonantelor de urgenta”. In tara de adoptie nu am auzit sa exista „ordonante de urgenta” cu toate ca parlamentarii au vacante mai l\ungi decat cei din Romania.

      • Intr-o tara fara oceane , fara mari si fara rauri , nu exista diguri. Intr-o tara fara munti nu exista protectii impotriva avalanselor. Nu veti vedea frigidere in Antarctica.

        • @ Duh (06/02/2017 la 12:06

          Care-i tara ” tara fara oceane ” si-n care „tara cu munti” se fac protectii impotriva avalanselor. Dupa cate stiu eu avalansele (uraganele sau tornadele) nu se prea se „impiedeca” de protectii.

          • UK nu are presedinte, sa-l desfiintam pe Johannis. USA nu are regina, sa-l desfiintam pe Trump. Tara dvs de adoptie nu are OUG, sa le desfiintam in Romania. Arabia Saudita nu are democratie , cum are tara dvs de adoptie. Sa facem o singura mare tara dupa chipul si asemanarea tarii dvs de adoptie. Sau sa impunem tarii dvs sa instituie OUG , de ce sa avem numai noi. Succes. Am putea incepe cu salariile , sa le avem ca in tara dvs , si dupa aceea aliniem si legislatia. Si daca vrem justitie si dreptate , sa pedepsim coruptii ca in China iar hotii ca in Qatar.

  15. Mult mai important decat eventuale alegeri anticipate, ne trebuie o lege care sa interzica orice demnitate publica pentru un nr de ani unui condamnat penal definitiv si sa elimine im(p)unitatea parlamentara (vezi Slovacia). Un condamnat nu se va gândi niciodata la binele comun, ci cum sa se razbune pe „sistem”.

    Alegerile anticipate ne-ar mai cumpara timp, dar ne trebuie solutii pe termen lung. In ’90 populatia nu a inteles importanta punctului 8 de la Timisoara. Acum este o sansa sa obtinem o lege echivalenta cererii de atunci, dar adecvata situatiei de acum.

  16. Între timp citesc ca Guvernul a dat cu o mâna abrogare si cu alta a inregistrat un proiect de lege care sa duca mai departe o parte din ce vroiau in ordonanta. Manevra asta cere anticipate. Punct.

  17. pai cred ca ar fi legitim sa propunem o lege (parca e nevoie de 100000 oameni pentru asa ceva). O lege.prin care condamnatii penali pe motiv de abuz,mita, etc sa nu mai poate fie ales sau numit in functii sau structuri de conducerenlocale sau centrale sau sa poata fi angajati bugetari. La munca!

  18. Păi nu prea sună nici moral nici legitim să cerem unor neinițiați să pună în aplicare ideile emanate dintr-un cap care pleacă. Pleacă capul, normal e să plece și emanația, că altfel vom avea de-a face cu o creație de ordinul 2, iar astea sunt întotdeauna imperfecte și vulnerabile.

  19. Iata un exemplu de cum e perceput poporul roman printre francezii de rand.
    Articol aparul in Le Figaro 4 Februarie 2017

    Le peuple roumain a gagné. Face aux manifestations monstres, le Premier ministre roumain a annoncé ce samedi l’abrogation du décret assouplissant la législation anticorruption, qui avait provoqué depuis mardi, des manifestations d’une ampleur inédite dans le pays depuis la chute du communisme. Environ 200 000 personnes manifestaient quotidiennement à travers le pays.

    „Demain, nous nous réunissons pour abroger ce décret”, a annoncé Sorin Grindeanu, le chef de gouvernement social-démocrate, lors d’une déclaration publique, affirmant qu’il ne souhaitait pas „diviser la Roumanie”.
    100.000 manifestants

    L’annonce du Premier ministre a été accueillie par quelque 100.000 protestataires rassemblés devant le siège du gouvernement à Bucarest, selon les médias, et des dizaines de milliers de manifestants dans le reste du pays. Le décret prévoyait de réduire sensiblement les peines encourues pour abus de pouvoir et introduit un seuil minimum de préjudice de 200.000 lei (44.000 euros) pour qualifier un délit.

    „Nous sommes environ 120.000 à manifester contre la nouvelle loi qui décriminalise la corruption”, estimait samedi soir une manifestante sur Twitter.

    Un nouveau projet de loi sera rédigé, en vue, cette fois, d’être soumis au parlement. Il n’introduira pas de seuil délictuel de 200.000 lei de préjudice pour les délits d’abus de pouvoir.

    Sylvie
    il y a 5 heures
    En Europe de l’Ouest, le peuple n’ a pas assez de cran pour manifester contre les hommes politiques qui ne pensent qu’à s’enrichir personnellement tout en taxant les citoyens.

    Siergiej M
    il y a 6 heures
    J’adore ce langage politico-jornalistique…” Face a la rue”…et oui , braves moutons – le moindre signe de la reflexion collective , le moindre signe de contestation…et vous n’etes plus les „citoyens” , vous etes la RUE….

    FX
    il y a 6 heures
    On devrait prendre exemple. Ne serait-ce que pour obliger les politiciens à avoir un casier vierge.

    nihilux
    il y a 19 heures
    bravo les gars, mais continuez a surveiller, car toutes les démocraties sont specialistes des lois qui passent par la petite porte pendant les vacances scolaires ou de nuit…

    Siergiej M
    il y a 6 heures
    – Pendant ce temps la France se civilise avec Hanouna ,foot et pokemons….et les moutons de Panurge votent la „republique”.

    sarabia
    il y a 5 heures
    Le gouvernement ( du même genre que chez nous ) rusera pour continuer la corruption sans la mettre en lumière …..

    Philippe
    il y a 4 heures
    Les Roumains on plus de courage que nous …la preuve

    Martin
    il y a 2 heures
    Voilà un peuple qui a du cran, c’est pas en France que les gens feraient ça…

    michel
    il y a 3 heures
    Un chef de gouvernement social-démocrate qui assoupli les lois sur la corruption, quelle surprise !!!

    Solaar
    il y a 2 heures
    Super! Bientôt en France?? Meuhnon, je rêve.
    Ici, on ne se bouge que pour Charlie, et on élit les pourritures qui s’engraissent sur notre dos. Un coup de droite, un coup de gauche. C’est pas demain que ça va changer. Et en plus ils nous imposent des populations qui les maintiennent au pouvoir…

    Mamadou
    il y a 12 minutes
    BRAVO le Peuple Roumain. Un vrai exemple pour l Europe. Ca c est du courage et des convictions. Je suis fier d-avir la Roumanie membre de l Union Europeene. Nous avons des lecons a prendre.

    Nicolas
    il y a 3 heures
    Bien, que ce décret soit retiré, il était scandaleux: mais voyons au-delà! La corruption est banalisée en Roumanie, tous les partis y participent. Il est ridicule et obscène que nous fassions la leçon à ce sujet: or les ambassadeurs de l’Union européenne ont soutenu ces manifestations par une lettre publique! c’est l’hôpital qui se fout de la charité. Affaire Fillon, Cahuzac etc etc, paradis fiscaux, UBS, etc Luxembourg, Juncker! maintenant, pourquoi les banques et filiales roumaines des grandes entreprises multinationales qui bénéficient souvent de la corruption ont-elles soutenu ces manifs en autorisant leurs employés à aller manifester sur leurs heures de travail? j’aimerais que ce soit par civisme, mais j’ai des doutes! je ne suis même pas sûr que ce soit pour éviter d’avoir à graisser la patte des politiciens corrompus pour les contrats publics! OR il se trouve que le gouvernement „social-démocrate” actuel avait l’intention de mener une politique plus sociale, d’augmenter les salaires, minima sociaux, par exemple … une politique „de gauche” donc, plutôt utile dans ce pays. Ce gouvernement voulait aussi renouer commercialement avec … la Russie! Ne serait-ce pas la raison cachée de l’engagement de l’UE et des firmes derrière ce mouvement urbain? une espèce de révolution de velours/orange etc. mode Ukraine, avec manipulation des bobos citadins, 2% de la popu roumaine, pour faire chuter un gouvernement qui déplaît? Mais je ne vois AUCUNE ANALYSE de nos médias à ce sujet! étrange cette sélection des faits!

    le croisé
    il y a 2 heures
    ن † ♥♥♥ non content de venir voler chez nous , ils voulaient aussi se soustraire à la ” justice ” là bas . sont malins les ” gens du voyage „……

    Laurence
    il y a 2 heures
    toujours les mêmes à spolier les états , nos cher politiques sans honte

    Jackie
    il y a 31 minutes
    Bravo les gars !

    • De la Cleisthenes la Zuckerberg….
      Acoperirea internationala a acestei saptamani de foc va rezerva Ro un loc aparte in istoria trecerii de la democratia reprezentativa la cea participativa, undeva pe la inceputul sec. XXI.

  20. Pentru toti aia care incearca sa ne convinga ca PSD-ul nu-i chiar asa de rau am trei intrebari:
    1. Cat timp a fost PSD-ul la guvernare incepand din ’89, sub o forma sau alta (FSN, PDSR, PSD)?
    2. Cate derapaje are deja la activ?
    3. Ce va mai trebuie ca sa nu mai fiti reactivi si sa preluati initiativa?

    • Ne vom lamuri curand cat de irecuperabil este PSD. Este suficient ca opozitia parlamentara sa reuseasca impunerea votului deschis la motiunea de cenzura asupra guvernului actual. Numarul parlamentarilor PSD care vor vota impotriva marionetelor lui Dragnea va masura exact proportia PSD reutilizabila in Ro (….restul vor putea popula parlamentul de la Tiraspol. Daca nu intervine Interpol).

  21. cea mai mare greseala ar fi fortarea alegerilor anticipate sau fortarea eliminarii PSD de la gyvernare prin coalitii toxice in parlament…e cert ca actualul guvern trebuie sa demisioneze, si-a expuizat capitalul d eincredere in afara nucleului dur al propriului electorat, dar noul guvern trebuie fortat sa fie asumat tot de PSD…bugetul de stat pe 2017 pare o bomba cu ceas si e absolut obligatoriu ca aceasta sa fie gestionata de cei care au amorsat-o, sa nu scape cum a scapat Tariceanu in 2009, dupa ce a lasat finantele tarii vraiste…vor avea dpia variante: fie vor reusi sa gestioneze bine, si dovedesc ca sunt competenti economic, fie esueaza lamentabil si trebuie sa plateasca politic esecul

    • PSD trebuie pus in fata alegerii:
      1) isi salveaza guvernarea prin sacrificarea lui Dragnea si a guvernului sau marioneta, seful PSD devenind azi un „ciumat” in fata tuturor politicienilor din UE si un balast in raporturile Ro cu partenerii strategici. Dragnea exit!
      2) isi joaca pozitia de partid de guvernamant, pus in fata confruntarii cu o motiune de cenzura in Parlament. Nu doar PSD are alegatori, ci si celelalte partide parlamentare. Acestea nu pot fi obligate sa se culce pe botul pe…labe timp de 4 ani.

    • Așteptarea ca PSD să-și ruăî gâtul cu oczia guvernării e una deșartă. Guvernul PSD nu va avea nici o problemă să guverneze cu bugetul absurd pe care l-a adoptat. Se va împrumuta grupir și în orice condiții, iar în 2020 România va fi într-o pstură ceva mai rea ca Grecia azi… Să nu uităm că Ponta a dublatdatoria publică în 4 ani. Dacă Grindeanu o dublează și el, faliment scrie pe fruntea patriei… Are sens să fie lăsați să producă doar pământ pârjolit în urma lor?!

  22. Propun imnul protestului sa fie aceasta poezie:

    AVERTISMENT (imn)

    Când cizma puterii striveşte, profană,
    Adânci năzuinţe, în suflet sădite,
    E semn că, la cârmă, pândeşte, vicleană,
    Reptila trădării, cu legi otrăvite.
    Când cel ce înşeală împarte speranţa,
    Un fulger se aprinde pe cerul durerii.
    Povara discordiei înclină balanţa
    Şi-alungă virtutea-n exilul tăcerii.
    Când lupii politici dau iama prin turme,
    In colţii prădalnici sfârşi-vor mioare
    Şi nu va fi cine prăpădul să-1 curme
    Şi nu va fi cine s-audă cum doare.
    Aşa ne vor frânge vrăjmaşii fiinţa,
    Cu cozi de topor care-şi seceră fraţii,
    De nu vom clădi, ca un zid, conştiinţa,
    Să apere Ţara, în rând cu Carpaţii.

    cantata aici:

    https://www.youtube.com/watch?v=gO2B2oExl8g

  23. Problema este la noi în țară, și nu numai la noi, că ascundem ADEVARUL sub preș. Putem să aducem guvernanți din Norvegia, Elveția sau de oriunde, până nu vom scoate la lumină anumite obiceiuri împământenite, nu vom evolua. De ce nu permitem, de exemplu, unui constructor, care a executat o lucrare din bani publici pentru o primarie, și lucrarea s-a finalizat cu succes, să doneze primăriei o sumă, să zicem 5% din contract, care să fie împărțită că primă între primar, director investiții,director Urbanism si alti funcționari? De ce un profesor să nu poată medita elevi DIN ALTE SCOLI decât cea în care predă el si sa emită facturi si sa încaseze legal? De ce, în același fel, un spital nu poate primi o sponsorizare de la un pacient, sponsorizare care să fie distribuită persoanelor care au contribuit la tratarea acestuia? Aceasta ar fi o luptă reală anticorupție. Anumite obiceiuri ar trebui scoase la suprafață, pentru triumful adevărului. Atâta timp cât toți cunoaștem unele metehne ale societății și ne facem că nu există, putem aduce guvern de extratereștri, că tot nu ne vindecăm ca societate. Pe de altă parte, tovarășii ăștia au castigat alegerile, trebuie să-i lăsăm să guverneze, dar sa stam cu ochii pe ei ca pe butelie, că de încredere nu mai poate fi cazul (si merită cel mult a doua șansă, dacă mai fac vreo greșeală cât de minoră, trebuie să zboare către Alexandria, Timișoara etc)

  24. Draga Radu, desigur că e mult mai frumos să nu cerem alegeri anticipate. Dar nu e sanatos, din pacate. Stiu ce spui, cunosc argumentele, sint inaltatoare. Dar te rog, nu te supara pe mine, ia-o ca pe o părere amical diferită: nu se va putea fără alegeri anticipate. Pentru că ar fi ca în bancul ăla cu elefantul și șoricelul, o energie atît de impresionantă, jumătate de milion de oameni în stradă în plină iarnă șase zile la rînd, pur și simplu nu pot genera doar o abrogare de ordonanță, ar contrazice legile fizicii. Știu, susținînd alegeri anticipate le dăm apă la moară celor care răcnesc cu lovitura de stat, cu sponii, cu planul lui Iohannis etc. O să răcnească pînă vor răguși. Dar nu putem să stăm cu frica asta, pentru că e doar o formă de intimidare. Nu se va putea fără alegeri anticipate, pentru că, deși într-un timp foarte scurt (așa sînt pesediștii eficienti!), au reușit să dovedească negru pe alb că, deși au cîștigat alegerile, sînt doar niște infractori. Dacă nu se face o curățenie drastică în PSD, și nu pare că se va face, deși eu am tot avut speranțe, alegerile anticipate rămîn singura soluție valabilă.

    • Dragă Luminița, prin mizeria cu OUG 14 dat direct neconstituțional, tocmai au demonstrat că sunt complet irecuperabili, că nu pot guverna decât rău intenționat & împotriva interesului public. Într-adevăr, anticipatele se profilează tot mai mult ca unica soluție. Dacă Dragnea nu demisionează brusc & PSD nu își alege peste noapte un om de stânga integru & pe tipic european, gen Sorin Moisa, să zicem. Dar știm amândoi cât de plauzibil e un asemenea scenariu.

      • Draga mamica si draga taticule (fara virgula) va scriu ca sa va anunt pe aceasta cale ca daca va tot casatoriti si divortati de popor din trei in trei luni si eu nu mai stiu daca mai am toti parintii sau numai unul si care-i acela si pentru cat timp , e naspa . Voiam si eu sa ajung la majorat si sa va invit la nunta. Hotarati-va odata ca au inceput sa-mi dea tuleiele prin anumite parti anatomice componente si clocotesc hormonii in mine si banuiesc ca nu v-ar place nici sa fug in lume cu vecinul de la rasarit nici sa cresc brusc in greutate si sa vomit dimineata. Azi am auzit la scoala ca statul de drept nu e de dreapta nici de stinga nici liberal nici socialist. E doar un stat care are o constitutie si niste parinti care nu o incalca nici pe ea nici asteptarile noastre , ale astora ajunsi la pubertate. Cei cu tita-n gura sint fericiti daca li se da, daca sint stersi la poponeata si daca aud lugu-lugu. P.S. Nu va mai certati dar nici nu va mai calariti in fata noastra , ca nu mai credem in povestea cu barza.

  25. Strada cere modificarea unei legi/ordonante; asta o inteleg si sunt de acord. Dar, apoi, toate cerintele urmatoare sunt SF – demisia guvernului, iesirea din viata politica a conducatorulor partidelor de la putere ? S-a intamplat asta pe undeva, intr-o democratie? Trump si-a dat demisia pt ca jumatate de milion i-au cerut asta in strada ? In democratie, alegerile dezbina tara; dupa alegeri e important sa „unesti” tara la loc; primul pas e recunoasterea rezultatului votului. Sa presupunem ca Ciolos castiga alegerile si dadea un oug ca sa impoziteze cu 99% toate pensiile mai mari decat salariul minim; si pensionarii ieseau in strada si cereau demisia guvernului, presedintelui si iesirea lor di viata publica; vi s-ar fi parut corect, fezabil, democratic ?

    • Dle dv aveti un caz grav de amnezie selectiva . Boc si Ponta si-au dat demisia dupa proteste de cate 20000 oameni . Protestele peste suta de mii de oameni sunt de calibrul celor de la revolutia din 89 , doar ca acelea n-au fost pasnice . Nici nu se pune problema -daca Ciolos ar fi dat o lege aberanta l-am fi mazilit imediat . Incompetentii dovediti nu trebuiesc tinuti la putere , logic . Dv i-ati da din nou cheile masinii unui sofer care a bagat-o in sant dupa primii 20 metri ?

      • Pai Ciolos a dat o lege aberanta . A dat OUG prin care punea de acord CP cu CCR dar in mod aberant in afara de abuzul in serviciu , si astfel a ramas dezincriminat, si astfel a scapat Bica pe exceptie de neconstitutionalitate. Nu vi se pare o aberatie si un fapt de coruptie si de abuz in serviciu sa „uiti” o decizie CCR si prin asta, ce sa vezi, sa favorizezi infractorul Bica si sa-i asiguri achitarea colegei de partid ? Foloase necuvenite pentru terti din aceeasi famiglie politica ? Cazul similar Nastase ?
        Averti vreo explicatie de ce nu l-ati mazilit pe Ciolos cand a refuzat sa-si indeplineasca obligatia de serviciu de a aplica decizia CCR in 45 de zile , „neglijenta” prin care a scapat-o pe Bica ?
        Nu aveti „the moral ground”.

  26. Si deci, cum procedam? Probabil ca motiunea de cenzura va cadea, guvernul va ramane (poate cu un alt individ in locul lui Ciordache), un proiect de lege va fi inaintat la parlament, unde va fi aprobat de majoritatea PSD-ALDE. Presedintele va intoarce legea, va sesiza CCR, si? Daca se intampla si CCR spune ca este constitutionala, cu doua, trei amendamente minore? What’s next? Legea se va aplica, toata lumea va iesi in strada, dupa 24 ore se abroga, dar si-a facut efectul.

  27. Nu sunt de acord.

    E drept, nu putem cere anticipate, dar demisia guvernului putem sa o cerem si asta e calea catre anticipate. Nu e nevoie sa cerem asta, se va intampla de la sine daca e posibil.

    Putem cere dizolvarea PSD. Argumentul ca nu e deajuns un singur derapaj pur si simplu nu il inteleg. Nu este primul derapaj (mineriade, for fucks sake), nu e nici al doilea (2012, for crying out loud), nu e nici macar al treilea de fapt (martia neagra) si in PSD se discuta CONSTANT despre impiedicarea efortului anticoruptie. Si in al doilea rand, cine decide cate derapaje sunt suficiente? Raspunsul este banal: un judecator. Noi putem cere prezentarea cazului in fata judecatorului care va decide.

  28. Legitim este sa cerem orice , inclusiv sa plece guvernul care nu a salvat balenele albastre sau ca nu aloca fonduri pentru dezvoltarea abilitatilor de a canta la cimpoi. Sau ca de ce nu aloca 11% din pib la educatie . Sa ceri e legitim , iesi in strada si ceri sau faci petitii sau marsuri electorale. E legitim sa ceri monarhie, iesirea din NATO si din UE , reinstaurarea comunismului. Sau dezmembrarea Romaniei , sa dam Ardealul ungurilor sau secuilor sau tatarilor. . Sau sa ceri invers.
    De interes este oportunitatea si folosul colectiv , nu legitimitatea sau „dreptatea” , ca individual toti suntem legitimi si toti avem dreptate . Iar cand exista divergente de opinii , unde si prin ce metode si mijloace se transeaza . Poate ies in strada 1 milion de la Johannis si alt milion de la PSD. Fiecare cu cereri perfect legitime dar simultan contrarii. Ce rezolvam si ce facem cu „ceilalti” 1 milion ?

  29. Bravo!
    Am citit toate comentariile si ma bucur ca e printre putinele cazuri cu asa de multe comentarii care nu se contrazic reciproc cu invective la persoana sau alte murdarii crase aruncare catre autor(i)…
    Sper ca intr-adevar reactiile nu sunt filtrate sau pieptanate de „paduchi”.
    Deci un sincer si instinctiv „Bravo!” pentru nivelul discutiei de idei.
    Asta ma face sa prind curajul de a posta si cateva opinii de fond:
    1. cred ca e periculos ca sa aplicam exagerat sau sa ne folosim pentru mult timp de imprejurarea ca „strada” decide.
    Poate fi sanatos in caz de derapaje ca acum dar nu, nu strada si cine striga mai multi sau mai tare trebuie sa decida ce hotarari se iau si cine conduce tara. Pentru asta s-au inventat alegerile intr-o democratie reprezentativa.
    2. E intr-adevar o problema cand reprezentarea sau cu alte cuvinte prezentarea la vot ajunge la cote asa de joase. Eu cred ca votul e atat de important incat ar trebui sa fie obligatoriu. N-am fi primii care am apluca sa ceva, sistemul votului obligatoriu e aplicat de mult in Belgia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro