vineri, martie 29, 2024

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în loc pe Gelu Voican Voiculescu. Domnul Claudiu Iordache anunță pe blogul propriu:

Astăzi, 30 martie 2018, la ordinul președintelui Ion Iliescu, membrii Colegiului Național al IRRD au hotărât, după o formulă amintind de NKVD-ul sovietic, demiterea lui Claudiu Iordache de la conducerea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și numirea lui Gelu Voican Voiculescu! A existat un scop nici măcar ascuns: încercarea de a acapara resursele, sediul și activitatea de cercetare a IRRD pentru a le pune la dispoziția unei Asociații „Revoluția 30”, ce ar urma, în anul aniversar 2019, să facă trecerea spre un partid al “foștilor” din jurul președintelui Iliescu! Am căutat continuu să nu permit deriva unui Institut de cercetare istorică înspre o oficină politică! Această coabitare s-a frânt atunci când istoricul Constantin Corneanu, angajat al Institutului, a scris într-o carte a sa: „Ion Iliescu, liderul Revoluției Române!” L-am întrebat dacă nu cumva își compromite cercetarea, știindu-se că Ion Iliescu nu a fost la Timișoara în 16 decembrie, nu a fost în 17 decembrie, nu a fost în 20 decembrie, nu a fost în 21 decembrie la Lugoj, la Arad, la Cluj, la Sibiu, la Brașov, la București… Din acel moment Grupul de București: Emil Cuteanu, Cazimir Ionescu, Eugenia Iorga, Răzvan Theodorescu, a făcut eforturi brutale să mă constrângă să părăsesc Institutul. Au reușit astăzi, 30 martie 2018, cu susținerea neașteptată a membrilor Colegiului Național din Grupul de Timișoara, foștii mei „camarazi” Adrian Sanda, Emil Vlădesan – cu excepția lui Ioan Savu!

După ce a devenit public Comunicatul Procuraturii privind tragerea la răspundere pentru victimele de după 22 Decembrie 1989 ora 17, a celor care preluaseră conducerea țării în 22 Decembrie la prânz, Grupul de București din Colegiul Național și-a întețit atacurile asupra mea, reproșându-mi că Institutul nu le-a luat apărarea!

Urmare a celor întâmplate am trimis înspre Președintele României, dl Klaus Iohannis, o Scrisoare prin care i-am solicitat intervenția pentru verificarea meritelor reale ale membrilor Colegiului Național IRRD în Revoluția din Decembrie 1989, întrucât mulți dintre ei sunt implicați în procese penale: Dosarul Revoluției, Dosarul Mineriadei 13-13 iunie 1990, ori au certificat de colaborator al Securității eliberat de CNSAS!

Deocamdată atât!

Pe saitul IRRD la momentul cînd scriu aceste rînduri schimbarea nu a fost încă operată.

Personal, nu sînt mare admirator al acestui institut și nu cred că cercetarea istorică despre revoluție trebuie redusă la lucrările acestuia. Pe blogul meu sînt mai multe articole la categoria „Institutul Revoluției” (linc), în care am comentat activitatea acestui institut și a unor membri din conducerea sa. De multe ori am observat diletantism în lucrările IRRD. Alăturat puteți vedea o discuție pe facebook pe care am avut-o cu domnul Oșca, secretar al Consiliului Științific al Institutului, legată de „Dicționarul Revoluției” editat de institut, în care se răspîndește dezinformarea că sovieticii împușcați în 24 decembrie 1989 lîngă Craiova ar fi venit de la Timișoara. Adevărul care se cunoaște neîndoielnic din cercetările Parchetului este că sovieticii respectivi intraseră în țară pe la Turnu Severin. Șoseaua Craiova-Turnu Severin merge mai departe spre Timișoara, dar asta nu înseamnă că cine venea pe șoseaua aia venea de la Timișoara. Nu mă îndoiesc că cei care au alcătuit respectiva lucrare a IRRD pot indica „surse”, adică articole de ziar care au răspîndit minciuna că sovieticii veneau de la Timișoara, fiindcă, cum am remarcat din 1990, despre evenimentele din 1989 avem de-a face cu o campanie de acoperire a adevărului despre revoluție cu un potop de minciuni (linc). Dar eu nu văd rostul unui Institut plătit din banii contribuabililor care doar să preia și să răspîndească diferite minciuni apărute în presă despre revoluție, de-a lungul anilor, în loc să lămurească problemele. Nu era singurul neadevăr din acel dicționar, mai erau de pildă nume de morți ai revoluției care de fapt nu muriseră ori nici n-au existat. La discuția respectivă domnul Oșca făgăduia că se vor corecta greșelile în viitoarea ediție a Dicționarului. Apoi știu că a mai scris un mesaj că trebuie să ia legătura cu autorii dicționarului ca aceștia să accepte schimbările în text, căci asta cere legea dreptului de autor. Adică respectivele persoane, după ce au încasat niște bani de la IRRD ca drepturi de autor pentru minciunile pe care le-au scris, în loc să li se dea un șpiț în fund și eventual să li se ceară despăgubiri pentru banii cheltuiți de institut pentru tipărirea unei lucrări inutile, plină de greșeli, vor încasa din nou drepturi de autor, din banii contribuabililor, la ediția a doua a „Dicționarului”, unde eventual vor binevoi să-și corecteze propriile greșeli!

Pe vremea guvernării PDL, la un moment dat se răspîndise în aproape tot ceea ce numim, cu scîrbă și dispreț, mass-media bucureșteană, informația că PDL vrea să desființeze Institutul Revoluției. A fost o minciună sfruntată, cum s-a văzut prin trecerea timpului. Am fost printre puținii care au atras atenția că respectiva știre mult vehiculată e mincinoasă.

Domnul Claudiu Iordache compară acțiunea de destituire a sa cu acțiunile NKVD-ului și pozează acum în victimă a lui Ion Iliescu. Îi înțeleg tristețea de a rămîne fără o leafă consistentă de director general al IRRD, dar nu i-am uitat biografia de colaborator de seamă a lui Ion Iliescu. În 1990 era vicepreședinte pe țară al partidului politic FSN. Înainte de înființarea IRRD a făcut drumuri la Timișoara pentru a cîștiga sprijin pentru această idee, probabil știind că va avea asigurată o slujbă bine plătită. Nu știu de ce se plînge domnul Iordache că la IRRD Ion Iliescu face jocurile. Nu a fost de la început Ion Iliescu președinte al Institutului și nu a fost întreaga conducere a acestuia (inclusiv domnul Iordache) numită personal de Ion Iliescu? Ce ar fi de așteptat?

Mai citeşte:
Institutul Revoluţiei Române – semne de întrebare (discuţii din 2005 pe forumul revoluţiei)
Mieii blînzi ai istoriografiei românești (articol al meu din 2005, scurt timp de la înființarea IRRD)
Clio 1989 – revistă de nivel academic? (recenzie la revista ştiinţifică a IRR)
Ion Iliescu, un Sorin Ovidiu Vîntu al revoluţiei române
Fonfleu de presă: Intenția PDL de a desființa Institutul Revoluției
Aşa-zisul plan de desfiinţare a Institutului Revoluţiei Române: Eu am avut dreptate, presa bucureşteană a greşit

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. O mica mare corectura:
    „Ion Iliescu nu a fost la Timișoara în 16 decembrie, nu a fost în 17 decembrie, nu a fost în 20 decembrie, nu a fost în 21 decembrie la Lugoj,”
    Nu 21 decembrie, ci 20 decembrie 1989, la Lugoj. Stau marturie documente, nu vorbe.
    Va intereseaza functiile, nu adevarul.

  2. Diferența dintre viziunea dlui Marius Mioc asupra Revoluției și viziunea lui Claudiu Iordache este că dl Mioc crede că Revoluția a fost a lui, în timp ce eu cred că Revoluția a fost a generației noastre!

    În rest, e uimitor cât de multe insinuări, acuzații nedovedite, dezinformări, resentimente pot să încapă într-un singur text!

    Claudiu Iordache

    claudiuiordache.wordpress.com

    • @ Claudiu Iordache,
      tocmai un „maruntis” va semnalam mai sus: habar nu aveti ce,cind si unde s-a intimplat, dar va certati pentru functii, nu adevar.

        • pot sa ma fac ca te cred: ca unii lucreaza pe degeaba.
          Dar care e interesul ca un timisorean, presedintele Colegiului Național al Institutului Revoluției Române, sa nu stie ca in 20 decembrie 1989 a fost incendiata primaria unui oras la nici 60 de km?
          Munca voluntara, zici?

          • Conform organigramei IRRD de pe saitul instituţiei sînt 27 de posturi salarizate, de la director general la şofer.
            http://irrd.ro/institut/organigrama/
            Membrii Colegiului Naţional şi ai Consiliului Ştiinţific nu sînt automat salarizaţi, dar o parte din ei sînt angajaţi ca cercetători ştiinţifici, consultanţi ori experţi şi primesc salarii.
            Bineînţeles, şi directorul general e salarizat.

          • Ce vreau sa spun în primul rând este ca nu exista nici un interes pecuniar pentru a te bate pe functii! Ar fi fost chiar culmea sa fie asa! In al doilea rand vreau sa spun ca nu cred ca un Institut poate rezolva problemele legate de Revolutia Romana din ’89 ci judecatorii si istoricii, pentru ca pe de o parte sint plangeri si dosare judiciare de rezolvat iar pe de alta parte o munca de istoric este absolut necesara dar deocamdata mult impiedicata ca sa mearga pe calea normala. Ca o concluzie, acest Institut în ce ma priveste nu are ca functie decat o actiune de diversiune.

    • „…eu cred că Revoluția a fost a generației noastre! ”

      Eu, dacă-mi permiteți, cred că a fost a membrilor din rândul al doilea ai Partidului și Securității. Ei și apropiații lor sunt cei care au capturat instituțiile statului și au instaurat sistemul de guvernare kleptocratic. Membri ai fostelor structuri de partid și din Securitate și apropiați ai lor sunt cei care au planificat răsturnarea familiei Ceaușescu și uciderea cuplului prezidențial, declanșarea Marii Revoluții din Decembrie și preluarea puterii. Dar sunt responsabili, de asemenea, și de moartea a peste 1000 (o mie) de concetățeni după 22 decembrie, pentru legitimarea loviturii de stat. Desigur, mă bucur că suntem liberi, așa cum a stabilit dl Gorbaciov, mă bucur de prosperitatea actuală din statele est-europene printre care și România, mă bucur că pot călători șamd. Dar, dacă avem acum libertatea să spunem adevărul, păi, să-l spunem, nu-i așa?! Dacă încă mai avem unele rețineri, ne ajută PG.

  3. Acceptând din lehamite schimbarea de director de la IRRD, ajutam PSD-ALDE sa aiba în 2019 monopol pe istoria Revolutiei, la 30 de ani, cum are în 2018 pe Centenar.

  4. Ati introdus un paragraf care nu are absolut nici o legatura cu subiectul – ma refer la cel care incepe cu inlacrimatele si duioasele cuvinte ”pe vremea guvernarii PDL”.
    Desigur este si ceva de admirat in loialitatea Dvs fata de Basescu si Elena lui in conditiile in care atati lautari la curtea lor de odinioara care se declarau fara jena indragostiti de blonda specifica i-au tradat si cer punerea lor la zid.
    Dar mare kestie tot nu este sa lupti si sa-ti pui in primejdie viata pentru a-l rasturana pe Ceausescu si Elena Intaia si apoi sa te lipesti de penibilii in perioada 2004 -2014 cand DA Boc deja luase avizele de desfiintare a inutilului Institut, dar apoi a renuntat cand i-a reamintit unu ce mare UTC ist a fost el si cat de rau pica acea initiativa tocmai de la el, fost ucenic al lui Nicusor.
    Sigur ca aveti perfecta dreptate – Claudiu Iordache a fost mereu pudelul lui Iliescu – dar cine zice …?
    Cat priveste virulența formularii ”ceea ce numim, CU SCARBA SI DISPRET, mass-media bucureșteană” nu pot decat sa o aplaud .

    • N-am avut funcţii politice sau administrative în statul român nici pe vremea guvernării PDL nici pe vremea altor guvernări, dar văd că asta nu mă scuteşte să fiu acuzat că m-am lipit de diferite găşti politice.
      Paragraful respectiv arată o minciună răspîndită în timpul guvernării PDL, dar nu de către PDL ci de ziarişti care se poziţionau civic în favoarea guvernării PDL şi care încercau să creeze o imagine propagandistică a unui PDL complet opus PSD-ului şi lui Ion Iliescu. La vremea respectivă unul din ziarişti îl sunase şi pe Iliescu, l-a întrebat ce părere are despre planul PDL de desfiinţare a Institutului Revoluţiei, iar Iliescu (probabil trezit din somn), a dat o declaraţie că „e o ticăloşie fără margini”, declaraţie care imediat a fost citată de presă.
      http://romanialibera.ro/opinii/editorial/ion-iliescu-si-revolutia-ultimul-tratat-de-ticalosie-231153.html
      Nici Iliescu nu are prea multă minte, a luat în serios ce i-au zis ziariştii fără să se gîndească că ziariştii pur şi simplu mint.
      PDL nu a avut niciodată intenţia să desfiinţeze Institutul Revoluţiei, totul a fost un joc propagandistic. Eu de la bun început am atras atenţia asupra acestui fapt. Vedeţi ultimele două articole pe care le indic la lista „mai citeşte” de la sfîrşitul acestui articol.
      Guvernarea PDL a desfiinţat spitale, dar Institutul Revoluţiei nu l-a desfiinţat.

    • MIHAI 2, pe ce vă bizuiţi cînd scrieţi că „Boc deja luase avizele de desfiintare a inutilului Institut”? Institutul s-a înfiinţat prin Legea 556/2004, deci poate fi desfiinţat tot prin lege. A fost depus cumva vreun proiect de lege de desfiinţare a IRRD pe vremea guvernului Boc şi eu n-am aflat?

      • Nu-i cereti explicatii la afirmatiile sale.
        Boc si Basescu au fost nenorocirea Romaniei.
        @ MIHAI 2 e inca in transee :P

  5. vai de toate : argumente, limba romana, logica, punere in pagina .. .tinand cont de toate acestea meritati inlocuit cu varf si indesat …

  6. Istoria nationala a infamiei
    Istoria celor trei decenii care au trecut de la Revolutie este nimic altceva decat o istorie nationala a infamiei ( fascinantul Jorge Luis Borges scria undeva despre „Istoria universala a infamiei” ) care a inceput in 1989 si nu s-a terminat nici acum. In schimb , statul roman a reusit performanta uluitoare de a certifica in mod oficial comiterea unor crime ( dar nu i-a identificat si pedepsit pe criminali ) si de a certifica in mod oficial existenta unor cazuri de mare coruptie ( dar nu i-a pedepsit pe marii corupti si nici nu a recuperat prejudiciul ).
    Procesul a inceput in 1990 odata cu spirala dezinformarii , diversiunii si manipularii care la inceput a vizat doar Revolutia , dar treptat, in spirale din ce in ce mai largi, a cuprins intreaga viata politica si sociala in asa fel incat in aceasta ceata politica si sociala cetatenii sa nu mai poata distinge intre adevar si minciuna.
    Cum s-a ajuns la aceasta performanta unica ? Aplicand ad literam cateva celebre directive-cheie care transforma , cu ajutorul institutiilor si legilor , justitia si normalitatea sociala intr-o farsa macabra si aduc intreaga societate in stare de parabioza.
    Prin aceasta inginerie sociala statul de drept se va metamorfoza treptat intr-un stat (al )penal(ilor) care la inceput a legitimat dupa modelul comunist doar crima politica ( prin impunitate penala ) iar in final va legitima prin diverse subterfugii furtul din borcanul cu miere al statului ( prin acte juridice si administrative ) :

    „14. Trebuie făcut totul ca hotărarile şi ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.
    15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii şi instituţii, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).
    32. Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însa nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.
    41. Trebuie împiedicată cu orice preţ reabilitarea celor condamnaţi în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o greşeală judecătorească, condamnatul nu va fi judecat, ci doar graţiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecăţii greşite nu vor fi convocaţi.
    42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare”
    Sursa : Cristopher Andrew & Oleg Gordievski – KGB. Istoria secreta a operatiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov , Editura ALL, Bucuresti, 1994, p.487-492

    Ultimul exemplu este circul din conducerea Institutul Revolutiei Romane din Decembrie 1989 ( IRRD) infiintat in 2004 , prin care un fost revolutionar este inlocuit de la sefie , printr-un cinism absolut , cu un „cercetat penal” in dosarul Mineriadei care in anii `90 era specializat intr-un gen special de „metafizica”. Cum cei care fac parte din IRRD sunt numiti pe viata ( „Legea nu prevede vreun termen pentru mandatul Colegiului Național, aceștia fiind numiți pe viață. – https://ro.wikipedia.org/wiki/Institutul_Revolu%C8%9Biei_Rom%C3%A2ne_din_Decembrie_1989 ) un asemenea institut este cea mai buna umbrela pentru cei care vor o sinecura.
    Daca tot am ajuns la acest capitol, ratiunea existentei acestui (pseudo) institut : „Art.2. – Institutul are ca obiect de activitate analiza stiintifica( adica ?! – s.n.) a premiselor, desfasurarii si efectelor – in plan politic, economic, social – ale Revolutiei Romane din Decembrie 1989, in scopul realizarii unei imagini documentare, obiective si cuprinzatoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporana a tarii noastre.”(Legea 556 – http://irrd.ro/institut/legi/) nu se justifica din moment ce avem o Academie Romana, un Institut de Istorie, universitati, facultati, cercetatori, etc. si devine chiar cinica daca ne gandim ca dupa trei decenii victimele reale ( nu inchipuite ) ale Revolutiei din 1989 asteapta si acum Procesul Revolutiei.
    Pe de alta parte , cum spunea poetul, ” Ce e val , ca valul trece”. Intrebarea este cat va mai rezista un asemenea „val” cu sinecuristii lui cu tot.

    • De pe site-ul IRRD:

      Buget 2016

      Pentru anul 2016 au fost repartizaţi prin subvenţii 1082 mii lei.

      Fondurile sunt folosite pentru tipărire publicaţii, contracte prestări servicii în cercetare, furnituri de birou, organizare evenimente.

      Membrii Colegiului National si Consiliului Stiintific nu sint remunerati.

      Singura problema pe care o vad este ca subventionez o activitate care ar trebui sa fie facuta de istorici.

  7. Vorbeam de diletantismul cercetării de la Institutul Revoluției Române, în perioada conducerii acestuia de către Claudiu Iordache. Vin cu un exemplu tot din „Dicționarul Revoluției” editat de Institut, și anume ce este scris despre Gelu Voican Voiculescu:
    „A fost deținut politic (închis 3 luni în 1970, arestat o zi în 1977 și închis un an și jumătate în perioada 1985-1986)”.
    Aproape 3 luni, anume între 6 mai și 22 iulie 1970 a fost reținut pentru încercare de trecere ilegală a graniței ungaro-austriece (eliberat fiindcă codul penal pedepsea numai trecerea ilegală a graniței române, nu și a altor state). De ziua aia din 1977 nu știu, dar în 1985 a fost închis pentru motive de drept comun, anume falsificarea unor deconturi (Sentința 1383 din 18 noiembrie 1985 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă prin Decizia 4649 din 20 decembrie 1985 a Tribunalului București). Inculpatul și-a recunoscut faptele și a manifestat căință.
    https://mariusmioc.wordpress.com/2015/06/18/osindirea-lui-gelu-voican-voiculescu-din-1985-inculpatul-a-falsificat-deconturile-prezentind-in-10-cazuri-acte-justificative-nereale/
    Deși condamnarea din 1985 a fost de 1 an și jumătate, contrar celor scrise de Institutul Revoluției, Gelu Voican Voiculescu a ispășit efectiv doar 11 luni, beneficiind de reducerea pedepsei.
    După 1989 domnul Voiculescu a susținut că condamnarea sa a fost cu caracter politic și a găsit ziariști să-i publice povestea în versiunea sa (domnii cercetători de la Institutul Revoluției pot invoca că au „surse bibliografice” care atestă caracterul politic al întemnițării lui Voican).
    După apariția legii 221/2009 Gelu Voican Voiculescu a cerut justiției să constate caracterul politic al condamnării sale din 1985, dar acest capăt de cerere a fost RESPINS (Sentința 2219 din 21.12.2011 a Tribunalului București, irevocabilă după Decizia Curții de Apel București)
    https://mariusmioc.wordpress.com/2015/06/26/hotarirea-tribunalului-bucuresti-cu-privire-la-gelu-voican-voiculescu-in-procesul-celor-748000-de-euro/
    Deci avem hotărîre penală definitivă, cu autoritate de lucru judecat, că în 1985 Gelu Voican Voiculescu a fost condamnat pentru motive de drept comun, anume falsificarea unor deconturi. Această hotărîre e confirmată și în condiții de libertate, după revoluție, cînd justiția RESPINGE cererea domnului Voiculescu de a se recunoaște caracterul politic al întemnițării sale din 1985 (aceeași hotărîre recunoscînd însă caracterul politic al întemnițării sale în 1970). În ciuda hotărîrilor judecătorești de dinainte și de după 1989, „Dicționarul Revoluției” editat de Institutul Revoluției pretinde că în 1985 Voiculescu a fost condamnat pe motive politice și greșește la durata întemnițării sale. Nici măcar nu sînt pomenite aceste hotărîri judecătorești pentru a fi eventual combătute.
    Ce face Institutul Revoluției – scrie istorie corectă sau o falsifică?
    Dar am primit făgăduieli că la noua ediție a „Dicționarului Revoluției” greșelile vor fi corectate. Acum s-a schimbat și conducerea Institutului. Sînt curios dacă sub noua conducere a lui Gelu Voican Voiculescu, greșelile despre biografia lui Gelu Voican Voiculescu publicate de Institut vor fi corectate.

  8. Adevarul publica stenograma discutiei prin care a fost inlocuit Claudiu Iordache.
    http://adevarul.ro/news/politica/exclusiv-ajuns-voican-voiculescu-acuzat-crime-umanitatii-preia-institutul-revolutiei-stenograme-lase-functia-libera-mancat-14-ani-1_5ac11585df52022f754d1137/index.html

    Preocuparea principala a ciracilor din jurul lui Gelu VV este pastrarea institutului cu pricina, de unde sa mai extraga inca o sinecura. Ramai uimit de cat de jos se coboara Razvan Voiculescu, care pe langa o leafa de academician mai incaseaza si una de revolutionar, probabil pentru inchiderea TVR in 13 iunie 1990.
    Pentru faptul ca domnul Iordache s-a amestecat timp de peste 10 ani in aceasta cocina isi cam merita soarta.
    Nu stiu daca acuzatiile aduse domnului Claudiu Iordache de fraudare ale asa zisului institut sunt reale, daca sunt, atunci chiar ca nu mai este speranta pentru Romania: oemeni pe care-i credeai simboluri ajung sa se murdareasca pentru cateva salarii in plus.

  9. In toata mocirla asta spectrul bolsevicului Iliescu se ridica deasupra. Batrinul criminal e pe ultima suta, si ca orice satrap rosu, isi vrea rolul in istorie. Acum si-l vede amenintat, fiindca acuzatiile aduse faptelor sale, crime impotriva umanitatii, pompos fiind spus, fiindca nenorocitul si-a ucis doar proprii-i concetateni, risca sa-i darime piedestalul construit cu migala, timp de 30 de ani. Daca idealul de a „reabilita socialismul si comunismul” e indeplinit de fiul sau politic, Dragnea, posteritatea adulata ii e amenintata serios. Si, fiindca s-a dovedit, ca Justitia nu prea crede in masluiri, s-a decis sa-i bage sula-n coasta, dupa cunoscutu-i obicei, si sa distruga orice document care ar mai putea proba crimele infaptuite. Nici nu poti reusi mai cu succes decit plantindu-ti intr-un institut creat de tine pt. tine si slugile tale dornice de bani si cu misiune de noi Rolleri. Voican-Voiculescu a mai umblat cu mitraliera la piept intr-o perioada, sa speram, ca a abandonat-o intre timp, traind pe banii romanilor in modul cel mai pasnic si bine finantat. Combinatia asta cu Cazimir la CNAS si taticul metafizicii clitorisului la institutul de mutilare a istoriei ii vor reda ultimei fosile staliniste traitoare, inca, pe meleaguri UE, posteritatea pe care o vrea garantata. Urmeaza doliul national, funeralii pe masura si jalea poporului neconsolat de pierdere. Ca doar nu v-ati inchipuit vreo clipa, ca l-au ucis pe Ceausescu, fiindca ne infometase, ne imbecilizase, (urmasii experimentelor sale, gen Silika, ne conduc astazi), ci fiindca patase comunismul lui Stalin, isi crease propriu-i cult al personalitatii, uitase sa pupe mina care-l propulsase spre puterea absoluta, mina care, desi putrezita demult, lasase cu scris de moarte, ca stalinismul este etern?

  10. Dle Marius Mioc aici este ultimul dvs articol din platforma si de aceea vin pentru a va intreba daca cunoasteti filmul documentar (mie mi se pare cam propagandistic) care se refera la istoria noastra si de aceea desi nu sunteti istoric va intreb-intrebare deschisa si pentru specialistii pe care desigur i-ar antrena un text scris de dvs,, repet ca va intreb ce opinie aveti despre filmul:

    Moștenirea clandestină – KGB și războiul secret împotriva României

    vezi https://www.filmedocumentare.com/kgb-razboiul-clandestin-impotriva-romaniei/

    Acest film se bazeaza pe lucrarile(opiniile) lui Larry Wats si pe ale unor istorici romani.
    Fiind convins ca KGB a avut un taram de actiune foarte vast la noi si fiind convins ca inca exista destule conserve ale acestuia trecute in solda FSB, care numai de binele tarii noastre nu se ocupa, cum in toata istoria Rusia numai de binele nostru nu s-a ocupat, cred ca opinii cat mai corecte despre activitatea acestei oficine dusmanoasa fata de noi ar fi importante si astept asa ceva de la dvs.

    Numai bine si va multumesc.

Comentariile sunt închise.

Autor

Marius Mioc
Marius Mioc
Scriitor. In decembrie 1989 a participat la revoluţie. Prezent în 16 decembrie 1989 în mulţimea de lîngă casa pastorului Laszlo Tokes. Arestat în noaptea de 16/17 decembrie 1989, eliberat în 22 decembrie. Mi s-a întocmit dosar penal ca urmare a participării la revoluţie (sînt 4 asemenea dosare penale aflate în evidenţa Parchetului Militar Timişoara ca urmare a revoluţiei din 1989). În 28 iunie 1990 dosarul penal primeşte rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale ca urmare a faptului că infracţiunea de propagandă împotriva orînduirii socialiste a fost eliminată din codul penal. Rezoluţia parchetului o găsiţi la http://wp.me/pjejF-3CV Volume publicate: - Falsificatorii istoriei, Editura Almanahul Banatului, 1994 - Falsificatorii istoriei (ediţie revăzută şi adăugită), Editura Marineasa, 1995 - Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost, Editura Brumar, 1997 - Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei, Editura Sedona, 1999 - Revoluţia fără mistere: Începutul revoluţiei române. Cazul Laszlo Tokes, Editura Almanahul Banatului, 2002 - The anticommunist Romanian Revolution of 1989, Editura Marineasa, 2002, reeditată 2002, 2004 şi la Editura Artpress 2007 - Libertatea şi politrucii, Editura Mirton, 2003 - Revoluţia din 1989 şi minciunile lui Marius Tucă, ziar – ediţie specială, 10 martie 2004 - Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara (1989), Editura Artpress, 2004 - Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional. Mitul agenturilor străine. Mitul securităţii atotputernice, Editura Marineasa 2005. - Revoluţia din 1989, pe scurt, Editura Artpress, 2006 - La revolution roumaine de 1989, Editura Artpress, 2007 Coautor la următoarele cărţi: - O enigmă care împlineşte 7 ani, Fundaţia Academia Civică, Biblioteca Sighet, 1997 (capitolul “Măsluirea istoriei revoluţiei”). Coordonatorul cărţii – Romulus Rusan - Întrebări cu şi fără răspuns, Editura Mirton 2001 (capitolul “Politicienii şi revoluţia din 1989″). Coordonatorul cărţii – Iosif Costinaş - Revoluţia română din 1989. Istorie şi memorie, Editura Polirom, 2007. Coordonatorul cărţii – Bogdan Murgescu

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro