joi, martie 28, 2024

De ce a a devenit Roşia Montana problema tuturor

Există mişcări politice atât de neinspirate, încât reuşesc să aducă de aceeaşi parte a baricadei oameni care altfel se află la ani lumină distanţă ca valori, viziuni, poziţii doctrinare, şamd. În iarna lui 2012, un proiect de lege a sănătăţii – legea Vlădescu – reuşea să scoată în stradă activişti din ONG-uri, naţionalişti, anti-capitalişti, grupări din noua dreaptă, ultraşi, ecologişti şi feministe. O altă lege, făcută ca şi legea Vlădescu, la comanda corporaţiilor –  Legea privind exploatarea de la Roşia Montana,  recent aprobată de Guvern –  a produs acelaşi efect. Dintr-o cauză asumată până de curând mai ales de ecologişti, chestiunea Roşia Montana a devenit, subit, graţie proiectului de lege, o problemă de interes general. Semnificaţia protestului de ieri merge dincolo de chestiunea strict punctuală a exploatării de la Roşia Montana – la mijloc se află modelul de dezvoltare economică, maniera de legiferare, asimetria dintre cetăţenii obişnuiţi şi marile corporaţii, şi, în definitiv, democraţia. Grupările naţionaliste sunt mânate în stradă de tradiţionalul slogan „Nu ne vindem ţara”, liberalii de dreapta – de forţarea limitelor statului de drept, de violarea regimului proprietăţii private, anti-capitaliştii – de abuzul capitalului şi privilegiile acordate corporaţiilor, şamd. Asta ar trebui să îi lase fără replică pe toţi comentatorii sau politicienii care spun că nu e treaba unor tineri „bine îmbrăcaţi” din Bucureşti să se pronunţe pe un subiect care vizează strict locuitorii de la Roşia Montana. Nu, de data asta nu e vorba doar de Roşia Montana – ci de crearea unui precedent periculos şi de ce ni se poate întâmpla, mâine,  tuturor.

Cum s-a produs şi de ce s-a produs această subită mobilizare? În primul rând, e vorba de formă – o lege are o vizibilitate mult mai  mare decât avizele tehnice sau Ordinele de Ministru  la care s-a recurs până recent. E de înţeles că cei de la RMGC au vrut să obţină totul dintr-o dată, printr-un singur act normativ, sărind peste etapele administrative şi birocratice anevoioase. Doar că, graba strică treaba: proiectele de lege  – precum legea  Vlădescu sau Roşia Montana – permit o mobilizare mult mai vastă decât invizibilele ordine de ministru, de exemplu. Dovadă e şi faptul că, în ceea ce priveşte sistemul de sănătate, guvernul USL a renunţat la reformarea sistemului printr-o singură lege, optând pentru modificări parţiale, rezultate dintr-o multitudine de legi şi, mai ales, din numeroase ordine de ministru, care vor avea un efect transformator la fel de puternic asupra sistemului medical precum o lege unitară, dar care adorm vigilenţa publicului interesat.

Apoi, e vorba de  prevederile legii, de natură să stârnească furia chiar şi a celor care, principial, sunt pentru exploatarea Roşia Montana – personal, am văzut câteva astfel de convertiri subite în ultimele zile. Iată, pe scurt, doar câteva dintre privilegiile halucinante acordate RMGC. Mai întâi, RMGC va putea deveni, prin lege,  reprezentantul desemnat de statul român pentru procedura de expropriere – putând, astfel, expropria pe orice localnic care va refuza să îşi vândă proprietatea companiei. Este inadmisibil ca o atribuţie care revine, prin definiţie, statului – deţinerea monopolului violenţei legitime – să fie transferată cu atâta lejeritate către o companie privată. Asta ar trebui să îi pună în gardă,  la dreapta, pe susţinătorii caracterului sacru al proprietăţii private, iar la stânga – pe toţi cei preocupaţi de capturarea accelerată a statului de către marele capital. Tot în aceeaşi logică se înscrie şi următoarea prevedere: RMGC poate deveni, în doar 45 de zile de la solicitare, fără nici o decizie locală, proprietarul oricărui imobil necesar exploatării miniere deţinut de statul român-administraţia locală – cere şi ţi se va da, cam aşa poate fi rezumată situaţia. Iată şi o mostră a felului în care iniţiatorii legii şi RMGC înţeleg conceptul de rule of law: în cazul în care o procedură de avizare aferentă proiectului a fost anulată în instanţă, autorităţile române sunt obligate să elibereze în maxim 30 de zile, un alt aviz care să îl înlocuiască pe cel anulat. Şi exemplele pot continua. Textul proiectului de lege şi principalele modificări pot fi citite aici. Merită citit paragraf cu paragraf – nu vezi în fiecare zi un asemenea amalgam de abuzuri sfidătoare.

Merită notat faptul că protestul de ieri, care a scos cam 4-5000 de oameni în Bucureşti şi alte mii în ţară, este totuşi un semn de optimism. În condiţiile în care RMGC a pompat  milioane în trusturile de presă, aservindu-şi astfel televiziunile, în condiţiile în care cele mai multe canale TV sunt favorabile Guvernului, informarea pe canale alternative a fost posibilă, facilitând mobilizarea. Memorabilă a fost tăcerea majorităţii televiziunilor, care în timpul desfăşurării protestelor transmiteau ştiri despre internarea  împăratului Iulian (B1TV), mama Elodiei (RTV) sau nepotul proaspăt născut al lui Traian Băsescu (ProTV). Să ne mire în acest context susţinerea acordată proiectului Roşia Montana de mulţi români? Ca din pură întâmplare, ieri, exact în ziua protestelor, presă dădea publicităţii un sondaj Sociopol care arată că 70% dintre români susţin proiectul Roşia Montana. Manipulare, au strigat imediat unii. Poate. Poate că cifrele nu sunt corecte şi sunt umflate. Dar şi dacă ar fi adevărate, ce contează? Ce relevanţă are o opinie luată într-un context dominat de dezinformare? Păi, cam aceeaşi relevanţă ca şi cele 99% de voturi favorabile liderilor politici din state autoritare, unde nu există libertatea presei.

În fine, o ultimă observaţie: prezenţa în stradă la protestul de ieri a foarte multor oameni şi grupuri  care au protestat şi în ianuarie 2012 ar trebui să le dea de gândit tuturor celor care încă suferă de „conspirativită”. Păi, dacă aceeaşi oameni au ieşit şi atunci, şi acum, cum rămâne cu schema „oamenii plătiţi de USL”, că doar acum la guvernare e chiar …USL? Cine, deci, a scos ieri oamenii în stradă? Răspunsul e simplu: exact cine i-a scos şi anul trecut – întreaga clasă politică. Probabil este dureros, inadmisibil, revoltător pentru politicieni, decidenţi şi analişti vânduţi să asiste la naşterea unui fenomen nemaiîntâlnit în istoria noastră post-decembristă – coagularea unei reale opoziţii în interiorul societăţii civile. Câteva mii de oameni nu se compară cu sutele de mii de manifestanţi din Franţa sau Portugalia, dar după standardele româneşti, în care amorţeala civică e adesea sufocantă, e un mare pas înainte.

Distribuie acest articol

58 COMENTARII

  1. Poporul referendumului propus trebuie intrebat si daca da sau nu, sa se acopere numai doara din averea clasei politice si intelectuale decidente, ori a urmasilor dânsei, improbabilele daune ecologice cauzate de extragerea aurului cu cianuri sau a gazului de sist cu apa multa si câteva ingrediente slab cancerigene! Scandalul Rosia Montana nu e atât ecologic cât etic: scoaterea din tara a 314 tone de aur şi a 1.480 tone de argint (conform presei) sub pretextul ca suntem o generatie incapabila de minerit. In plus, vorba cianuri alunga turismul din Muntii Apuseni, eventual in judetele cu trenduri spre autonomie. Postromânismul cum ca n-avem trecut, deci nici viitor, exclude orice opozitie civica notabila, deoarece masile nu prea mai citesc deloc carti.

    • @cp. O fi chiar asa de simplu? Or fi mai indrituiti sa-si exprime parerea la un referendum cei din Suceava decat cei din zona? or fi mai vocali cei ce au un job decat cei ce n-au job si nici perspective? or fi mai experti cei ce au citit/auzit despre cianuri decat cei ce au lucrat cu cianuri?
      Unde ii dau dreptate autorului este straniu: cei contra n-au niciun fel de incredere in rigurozitatea clasei politice de a implementa masuri stricte de mediu. DAR, pe aceeasi logica sa renuntam la clorinarea/fluorinarea apei, la energia nucleara, la ambalarea in PET si ce-o mai fi?

      • Avand in vedere ce abuzuri sunt legiferate in favoarea RMGC, da, oricine, din orice colt al tarii trebuie sa isi dea cu parerea.

        Din pacate, la cati bani a pompat RMGC in presa si televiziuni, referendumul va avea efect gresit. Caci mai degraba vor merge la pus stampila cei mai usor de dezinformat.

        Din cate vad si aici sunt MULTE post-uri platite de RMGC.

      • Prietene, si dumneata, si Basescu (cu chemarea lui la referendum, pe care o invartea azi dimineata ca pe-o bata impotriva oponentilor RMGC) si multi altii uitati un lucru esential – dumneata sper ca doar din nestiinta.
        In zona respectiva RMGC… aaa…. pardon, autoritatile locale au organizat DEJA un referendum cu doar cateva luni in urma.
        Acel referendum (prea putin mediatizat, fireste, pentru ca n-a scos rezultatele care trebuie) a fost invalidat datorita participarii insuficiente – aidoma celui care-l ameninta pe dl. presedinte vara trecuta.
        Prin urmare, una peste alta, oamenii locului – asa saraci, fara locuri de munca, nenorociti cum ii prezinta postacimea (fara sa-i intrebe si pe ei, desigur) – si-au exprimat punctul de vedere, iar el NU este in favoarea lansarii proiectului.
        Ce mai e de discutat aici???

      • Observ o logica gresita! Conform acestei logici gresite, pentru constructia unui pod important la referendumul local trebuie chemati locuitorii din cele cateva catune invecinate … pentru constructia unui nou reactor nuclear trebuie chemati cei din satele din jur … daca se doreste constructia unui baraj foarte mare in munti si nu exista locuitori in zona montana sunt suficienti a fi chemati ciobanii si culegatorii de ciuperci din zona…

  2. Corect, R M este problema tuturor celor care au mai ramas in Romania: LIPSA LOCURILOR DE MUNCA, generata de ABSENTA UNEI VIZIUNI REALISTE ASUPRA ECONOMIEI ROMANESTI. Vrem, nu vrem, incet dar sigur, rrrrrominika uslinoasa sau pedelista este impinsa intr-o singura directie – o economie de tip neocolonial, piatza de desfacere pentru industria altora si cu resursele naturale exploatate de altii. Se poate scapa de acest cosmar? IMPOSIBIL, caci s-au contopit hotzia si minciuna intregii clase politice – ponta este simbol reconfirmat de atitudinea fata de R M din ultima saptamana, cu hotzia, lenea si prostia (vezi bacalaureatul de ieri) celor care mai populeaza inca aceste meleaguri. Globalizaraea este implacabila cu populatiile de joasa calitate care se lasa conduse de bande de borfashi politici. Alternativa la neocolonialsm este COREEA DE NORD, autarhia dementa si criminala.
    Si, btw, de unde vin banii din care traiesti – eu cred ca destul de bine – Victoria Stoiciu? Poate le recomanzi si nenorocitilor din zona Apusenilor sa apeleze la acel sponsor, unul „globalist”, sunt convins.
    Asa ca decat sa protesteze in strada contra R M, cei care traiesc tocmai din globalizare ar trebui sa le ofere SOLUTII CU CE BANI SA TRAIASCA amaratilor din R M sau Barlad.

    • Iete că sunt și eu perfect de acord măcar o dată cu dl.Lucid. Organizațiile non-Roșia bat din gură de la începuturi de măreața alternativă a agro-turismului- pe un munte cariat de 2000 de ani de minierit. OK, a trecut Tăriceanu, Boc și acum Ponta, au fost miniștri ai turismului cu buget țeapăn, ONG-urile au tăcut mâlc- nimeni n-a făcut nimic. Din toți banii cheltuiți anti-Roșia montană din 1997 și până astăzi se putea implementa- dacă cineva chiar își dorea- un astfel de proiect de agro-turism. Dar am avut și POSDRU și POS-ul pe turism- s-a auzit ceva despre un astfel de proiect ? Dragi capre râioase și cu coada-n sus, vorba dlui. Lucid, găsiți voi surse de bani. Altfel, proiectul NU este mai riscant decât alte proiecte de acest gen- suficiente în lume, vestigiile negăsite și care chipurile vor fi distruse- tot negăsite și nesemnificative rămân iar proiectul ar putea fi făcut bine mersi fără tot acest circ mediatic. Care oricum nu ajută la nimic- varianta nu facem proiectul și murim de sărăcie- nu cred că e foarte populară la hipsteri.

      • Subiectul principal nu este proiectul in sine (asupra caruia nu ma pronunt, in lipsa calificarilor necesare pentru a-l analiza) ci felul in care se doreste legiferarea acestuia.

        Sau altfel spus, chiar daca inlocuiti proiectul Rosia Montana cu un proiect de asistenta medicala gratuita si RMGC cu o fundatie caritabila, tot nu as fi de acord intrucat legea respectiva incalca principiile democratiei.

        • Stimate domnule IosiP,

          Dacă aș putea să-mi exprim dezinteresul apropo de legea respectivă- în bani- cred că aș sparge bursa din New York. Legea- în România- e așa cum suntem noi- să-l plagiez pe răposatul Păunescu. Adică proastă.

      • se pare, din imaginile difuzate, ca INAINTE de a pune o cabana mica, vor trebui cheltuite multe milioane pt. a decontamina ce e acolo ACUM! De unde sa vina banii? ca daca facem o cheta in loc de referendum vom strange vreo 200 ron (incluzand donatiile celor ce sunt acum in strada).

        • Sustineti ca daca tot am deteriorat mediul in zona, hai sa-l distrugem de tot; apoi cineva ne va da bani sa-l refacem.
          „Errare humanum est, sed in errare perseverare diabolicum”.

          • Nu ne dă nimeni nimic, stați liniștit. Prostia națională ”Nu ne vindem țara” e veche de prin 1990- și uite că a rămas. Nu, nu ne-o vindem dar aruncăm periodic cu bani pentru alde neica nimeni care nu vor exploatări cu cianură ci doar pomană de la stat.

    • Dar voi chiar credeti ca exploatarea propusa de RMGC e singura solutie pentru ca localnicii sa faca bani? Serios? Ei vor exploatarea cu cianuri, cea mai rapida si ieftina, in cativa ani pleaca si cu aur si cu locuri de munca si noua ne lasa mizeria si somerii. Mizeria pe care statul roman oricum nu o sa fie capabil sa o stranga, tot din lipsa de fonduri. Mentenanta unui lac de cianuri de dimensiunea aia o sa coste cu mult mai mult decat orice castiga statul din asta.

      Da’ daca o sa se faca exploatarea in galerii, credeti ca nu vor fi locuri de munca pentru localnici? Ba din contra, si inca vor fi pe perioada nedeterminata. Si e posibila exploatarea prin alte metode, care sa nu distruga zona si sa ofere bani si localnicilor. Da’ stai dom’le, ca dureaza prea mult, si profitul RMGC nu mai e maximizat.

      Informati-va si din punctul asta de vedere. Voi nu vedeti ca astia bat tocmai unde vad ca-i punct sensibil? Ca n-avem bani, ca n-avem locuri de munca. Se leaga de asta, si da-i bataie, fa campanii, arata numai partea asta, ca romanu’ de rand ii prost si pica in plasa. Cenzureaza-i pe aia care vorbesc de alternative (vezi ce zice Academica Romana cu privire la asta), sa nu afle populatia, ca poate se trezeste.

      • Doamna Carmen,

        Nenorocirea e că s-au exploatat galeriile vreo 2000 de ani- așa că n-ați descoperit dvs. roata. Ceea ce se poate obține cu cianuri sunt resturile – adică exact ce e la Roșia.

  3. O altă problemă: RMGC ține morțiș să etapizeze (a se citi să fragmenteze) proiectul minier.

    în consecință nu va putea fi respectat art. 9 alin. 4 din OUG nr. 152/2005 în ceea

    ce privește emiterea autorizației integrate de mediu. Avînd în vedere art. 42

    Legea Ponta care permite etapizarea proiectului minier Roșia Montană,

    autoritatea de mediu competentă nu va putea evalua toți parametrii de mediu și

    analiza toate implicațiile, efectele, interdependențele astfel încît să se emită “o

    autorizație integrată de mediu care să asigure un nivel ridicat de protecţie a

    mediului în întregul său, cu respectarea reglementărilor privind calitatea aerului,

    apei şi a solului și şi cerinţe specifice în scopul asigurării protecţiei solului şi a

    apei subterane, precum şi măsuri privind managementul deşeurilor generate de

    instalaţie”. Din acestă perspectivă Legea și acordul Guvern RMGC încalcă Directiva nr. 96/61/CE mprivind prevenirea şi controlul integrat al poluării, modificată prin directivele nr.

    2003/35/CE şi nr. 2003/87/CE lipsind de eficacitate actul normativ de transpunere OUG nr. 152/2005.

    Deci ei vor să facă în așa fel încît să nu se mai vadă pădurea din cauza copacilor și să nu fie obligați la investiții de mediu costisitoare. Deci și cu cianura în…și cu sufletul în rai!

  4. „În condiţiile în care RMGC a pompat milioane în trusturile de presă, aservindu-şi astfel televiziunile”

    N-am nicio treaba sau simpatie fata de astia, nici nu sant in tara sa fi putut vedea prezenta lor pe ecranele tv romanesti, dar, de curiozitate:
    – e vorba de milioane de lei, de dolari sau euro?
    – aveti ceva dovezi pe care va bazati asertiunea sau e din ciclul „doar toata lumea stie”?

    Ma gandesc ca-mi veti raspunde, data fiind biografia dvs din coltul dreapta sus.

    • @Ampersand
      Stimate domn, eu cred ca am biografia unui om obisnuit, dar, desigur, asta tot ma obliga la un raspuns. E vorba de zeci de milioane de euro. Potrivit unor documente interne ale companiei RMGC obţinute de jurnalistul Mihai Goţiu, suma ANUALA plătită companiei Leo Burnett pentru serviciile de publicitate este de 450.000 de euro (1,35 milioane de euro pe trei ani). Potrivit unui alt document publicat de MG, cheltuielile de publicitate ale RMGC pt anul 2009 s-au ridicat la suma de 9,11 milioane de euro. Se estimeaza ca toata campania publicitara ar fi costat cam 100 milioane de euro (din 2005 pana in 2011).

    • @ ampersand: Nu cred ca are cifrele pe cale le baga RMGC in presa sunt publice, dar sunt destule emisiuni sponsorizate de ei, de exemplu emisiunea Income de la antena 3 era sponsorizata (acum nu mai stiu ca n-am mai urmarit) si sunt multe spot-uri publicitare despre „mineritul responsabil”, diferite testimoniale cu oamenii din Rosia Montana care vor doar sa lcureze, cu doamna aia care croseta ciorapei…etc. Eu zic ca toate astea costa foarte mult si nu cred ca RMGC au dat banii aia doar de dragul televiziunilor…

  5. adika ne arde ca de ce se face o exploatare? dar de ce nu se fac drumuri? scoli? spitale? lasati aurul sa vorbeasca

  6. Cam exagerata exprimarea ” Roşia Montana problema tuturor”.
    Citeva cifre pentru a vedea daca e problema tutulor.
    Bucuresti: 1.800.000 locuitori, cca 5.000 protestatari; 360 pasivi la un protestatar.
    Cluj: cca 300.000 locuitori, cca 5.000 protestatari: 60 de pasivi la 1 protestatar.
    Timisoara: cca 300.000 de locuitori, cca 500 de protestatari; 600 de pasivi la 1 protestatar.
    Lugoj: cca 40.000 de locuitori, 3 (trei) protestatari; adica 13.300 la 1.
    La sate cum o fi fost?
    Problema nu e „a tuturor”; nici nu e cunoscuta cum trebuie si este mintita de fiecare tabara in felul ei.
    – nu trebuie exploatat zacamintul pentru ca vrem sa-l lasam urmasilor-urmasilor? pe principiul „muieti-s posmagii, cucoana?”
    – sintem suficient de avuti incit sa ne permitem a cumpara in loc sa producem?
    – este rea legea trimisa de plagiator in Parlament, Statul ( „problema tuturor”) va fi in pierdere?
    – chiar exista riscul iminent si de neinlaturat a cianurilor?
    In plus, interesul protestatarilor a fost de la buna credinta la mistocareala totala.
    Deci eu nu intru la „problema tuturor” :P

    • Daca un meteorit se indreapta catre pamant si doar o mana de oameni de la NASA stiu ca impactul va eradica viata pe pamant, e doar problema lor?? Cam la fel prezinti si tu situatia. Cati dintre ‘pasivii’ numarati de tine inteleg ce se intampla? Cati au citit acest proiect de lege? Dar daca descoperim petrol in Delta Dunarii e ok sa-i lasam pe localnici (ca nici nu sunt multi) sa decida asanarea intregii delte? Problema lor… problema noastra.. depinde cati neuroni folosesti cand analizezi problema.

      • @ pehash,
        daca citeai atent gaseai: ” nici nu e cunoscuta cum trebuie si este mintita de fiecare tabara in felul ei.” Era un raspuns la intrebarea ta „Cati au citit acest proiect de lege? ”
        Dar tu te grabesti sa jignesti crezind ca ai mai multi neuroni.
        Problema „tuturor” era in comunism, acum problema este politica si este pasata de cei in drept sa ia decizii, ba la CSAT, ba la Parlament. Si dupa ce elaboreaza o lege declara ca n-o voteaza.
        Neuronii tai unde sint cind trebuie sa gindesti aspectele astea?

      • vrei sa spui ca protestatarii au reusit cumva sa intre intr-o transa si au avut toti aceeasi viziune a viitorului? sau cum e cu analogia asta cu meteoritul si NASA? nu de alta, dar specialistii in mediu de la Comisia Europeana, specialisti cu studii, nu specialisti in ONGeala, au spus de mai multe ori ca metoda de exploatare cu cianuri este cea mai sigura metoda disponibila. motiv pentru care se practica in Finlanda, sau in Suedia, unde sunt aceleasi norme de mediu ca si la noi, din punctul asta de vedere.

    • După criteriile dvs., oamenii care au ieşit în ’89 au fost o minoritate, restul dorindu-şi să stea sub cizma lu’ Nicu. Nu cred că înţelegeţi ce înseamnă începutul unei exploatări la Roşia Montană, în condiţiile în care cei de acolo vor locuri de muncă, dar să şi rămână acolo (ceea ce nu se poate dacă încep să dispară munţi odată cu exploatarea). Iar chestiunea poluării e una serioasă, pentru că afectează un ecosistem întreg, dar şi comunităţile din regiune. Şi nu e vorba numai de cianură, ci şi de steril şi alte elemente ce pot fi toxice pentru faună şi floră. Statul, ca să nu sar la gâtul RMGC fără rost, nu a fost în stare niciodată să protejeze mediul, iar dovezi sunt din plin: uzine şi fabrici lăsate în paragină, Copşa Mică, valea Prahovei, litoralul – în afară de o minoritate, nimeni nu e interesat să strângă după el când merge la grătar, la plajă sau la plimbare. Bănuiesc că sunteţi de partea majorităţii…

    • In logica asta nici 1989 nu trebuia sa aiba loc…. Nu majoritatea a fost pe strazi. Nu majoritatea a vrut schimbarea. poate 20%….

    • Daaa, fac partid si dureaza 3 zile, ca se cearta ca orbetii pe 1000 de alte chestiuni. Ce are a face dna Stoiciu cu Mungioaica, care se suceste in pareri dupa cum bat vantul ?

  7. Imi place articolul. Nu m-a prea interesat subiectul si asta pentru ca de fiecare data se poate mirosi interesul din spatele oraganizarii dezbaterilor. Parerile de aici mi se par destul pertinente si justificate si imi intaresc opinia initiala; si anume, chiar daca zacamantul trebuie exploatat, asta nu trebuie sa se intample prin distrugerea mediului si mai ales nu sub guvernarile clasei politice de azi. Nu e vorba ca „nu ne vindem tara”, dar se pare ca vor sa o dam cam pe degeaba doar ca sa le iasa si lor de o limuzina si o casa nu stiu unde. Toata clasa politica a dat dovezi de hotie si incapacitate manageriala (pentru stat nu pentru conturile lor private). Ei trebuie mai intai sa demonstreze intai ca stie sa administreze profitabil bunurile publice, ca lucreaza in folosul comunitatii si asa sa acumuleze incredere. Doar atunci as putea fi de acord cu initiative de acest gen, in cazul unui referendum care acum consider ca ar fi binevenit (dar care nu cred ca va avea loc si daca va avea loc nu va fi respectat decat daca este pentru exploatare).
    Oricum, felicitari pentru articol!

    • Si eu consider ca trebuie exploatat zacamantul dar cu tehnologii mai putin poluante care exista si pentru care nu va trebui sa pazim gratuit gunoiul care-l vor lasa cei care pleaca cu aurul cateva sute de ani.

      Ce ma deranjeaza mai mult este dezastrul moral din parlament decat cel posibil ecologic si mai ales fondul moral al celor care au acceptat un astfel de proiect de lege care in general se plateste cu bani grei… Oare initiatorii proiectului au primit ceva sau o fac doar in interesul alegatorilor si in interes national …..

      Este foarte grav cand intr-un proiect de lege vorbim de transferul unui atribut exclusiv al statului ,,exproprierea” in favoarea unor corporatii …

      Oricum, mai grav va fi cand halda de cianuri morale parlamentare se va revarsa complet peste tara ….

  8. Rosia Montana a devenit problema tuturor, doar ca din alte motive. E vorba de o investitie de cateva miliarde de dolari, o investitie profitabila pentru tara (ca peste jumatate din profituri o sa ajunga la bugetul de stat), facuta dupa cele mai stricte norme de mediu (aceleasi norme de mediu ca in Finlanda, unde se fac proiecte asemanatoare) si dorita de oamenii din zona (au si votat la un referendum pentru pornirea proiectului), insa totul se amana de peste 10 ani. Se tot paseaza de la un minister la altul, de la un guvern la altul, de la guvern la parlament, iar decizia nu se ia. Graba strica treaba? E fix pe dos! Care e semnalul pe care guvernul il trimite investitorilor in general, de ani de zile? Ca la noi dureaza mult mai mult ca la altii, fara niciun motiv real sau logic. E pur dezinteres din partea politicienilor. Care sunt efectele? Printre altele, mega-imprumutul de la FMI, care a trebuit sa acopere, in principal, gaura cauzata in rezervele valutare. Mai bine s-ar fi acoperit gaura prin investitii, ca imprumuturile trebuie date inapoi. De noi, nu de guvernanti!

      • Calin, cum calculezi tu profitabilitatea pentru tara? Iti spun eu: Venituri compuse din redevanta de 6%, dividende pentru cele 25% din actiunile detinute de stat MINUS cheltuielile de intretinere a celui mai mare lac toxic din Europa, daca nu chiar din Lume, cu baraje de 108 m inaltime, pentru o perioada de secole. RMGC ofera 150 milioane garantii, cand estimarile de cost pentru intretinerea unui astfel de lac toxic depasesc 2 miliarde, si cred ca si aceasta estimare este incompleta. RMGC exploateaza si pleaca. Daca in 100 de ani se sparge un baraj, nu va plati compania, care pana atunci probabil ca nici nu va mai exista. Nu trebuie sa vii tu aici cu poezia invatata de la RMGC pentru a dezinforma, pentru ca e deja o poezie arhicunoscuta care nu mai convinge pe nimeni.

    • Oare nu,toate normele si standardele,cele mai inalte,au fost folosite la constructia tarii…si vedem cum arata Romania. ..nu pot sa mai sper ca si acestea ,care ar urma sa fie facute la Rosia M. vor fi…la fel de riguroase si perfecte…in cazul in care.

  9. Stimată doamnă Stoiciu,

    Lucrurile sunt extrem de simple pentru cine le-a urmărit de la început.
    1. Există locuitori ai Roșiei care s-au lăcomit la mai mulți bani decât cât le-au oferit cei de la RCMG- inclusiv fostul primar al localității- faimoasa Alburnus nu știu cum a fost înființată de respectivele lipitori;
    2. Orice fel de astfel de exploatare are și riscuri. Evident că nu poți crește panseluțe pe marginea unui lac cu cianură dar poți lua măsuri din timp să nu ți se întâmple o a doua Baia Mare.

    • @Andrei Georghe: sper sincer ca doamna Stoiciu nu o sa-si piarda vremea raspunzand la asemenea ineptii. Ziceti-o si pe aia cu Soros din banii caruia s-au capatuit tzaranii din Alburnus Maior, cu hipsterii si cu drogatii de la FanFest ca sa va simtiti putin razbunat dupa mitingurile de aseara.

    • Domnule Andrei Gheorghe

      Tin sa te anunt ca riscul poluarii s-a confirmat – prima poluare de la Rosia Montana deja a avut loc. Mai intai in Guvern iar acum curge catre Parlament.

      Si inca o precizare …. din lacomie si nerabdare nu au obtinut autorizatia de mediu … pentru ca o puteau obtine data treceau prin toate etapele si nu adoptau practica Made in Romania.

      Aurul trebuie exploatat nu lasat acolo. Cum … cu buna credinta si responsabilitate … a si respect pentru lege ….

      Dar cred ca cea mai buna afacere este sa faca o groapa de gunoi in care sa depoziteze cianuri, azbest si altele pe o suprafata egala cu ce se prefigureaza a fi la Rosia Montana la ei in tara si iti garantez ca profitul va fi mai mare decat ar putea obtine vreodata si ei si statul roman din Rosia Montana. Doar e la moda importul de deseuri periculoase…

      Transmite ideea asta celor care te platesc sa fii prezent pro Rosia Montana asa cum se prezinta acum.

      • @Grita și Alex

        Prieteni, există înregistrare TV cu primarul din RM- exact atunci când a început scandalul- care declară că e puțin cât i-au oferit pe casă- altfel fiecare poate să spună orice- întrebarea mea către voi e de ce- dacă 80 % din locuitori și-au vândut casele și s-au conformat ideii- să se țină seama de 20% care pur și simplu vor mai mult ? O altă întrebare- inclusiv pentru voi- e de ce nu s-a obosit nimeni să pună în practică faimoasele planuri de turism rural ? Că bani s-au făcut grup din hipstereala anti-Roșia- cred că mai mulți decât ar fi necesar pentru n proiecte. Este evident că știți și voi că nu va fi nici un turism agro-montan și că e OK cu cianurile- dar e frumos să ne prefacem interesanți.

        • In primul rand, autoritatile subordonate RMGC au declarat zona monoindustriala in 2002 si blocheaza orice initiativa privata. Daca nu stiti despre ce e vorba… documentati-va!
          In al doilea rand, Asociatia Alburnus Maior din Rosia Montana se lupta cu autoritatile de 11 ani pentru anularea definitiva si irevocabila a acestei aberatii de zona monoindustriala. Au castigat de doua ori, in 2007 si 2012, iar autoritatea locala a revenit cu aceeasi declarare a zonei monoindustriale. Razboiul juridic continua.
          In al treilea rand, mai multe pensiuni au fost deschise in perioadele de respiro juridic al dictaturii RMGC exercitate prin autoritatile locale. Acei oameni traiesc din turism. Daca nu stiti cine sunt… documentati-va!

          • Stimate domnule Alexandru,

            Dacă nu mă înșel- declararea unor zxone ca monoindustriale- era menită să aducă oarece beneficii. Nu mă-nșel și spun că la Kabul este în mod sigur mai interesant ca în Roșia Montană- fără exploatare. Și iarăși nu mă-nșel când spun că dacă s-ar putea trăi din turism- la ce ne facem probleme ? În rest, evident că fiecare cu părerea proprie- dar subiectul mi se pare așa de jalnic că nu merită documentare. Niște șoareci care vor mai mult decât li s-a dat- și care în absența pisicii pun și ei de-un scandal.

            • Domnule Andrei, de ce ridiculizati varianta tursmului in zona? Ce parere aveti despre satele de pe valea Ariesului de la Campeni la Arieseni. Acolo 1 din 3 case e pensiune. Vin turistii si iarna si vara. Rosia Montana are, pe langa un peisaj cel putin la fel de frumos si avantajul istoriei unice in lume si avantajul notorietatii in intreaga lume. Localnicii de acolo au fost descurajati sa investeasca in turism, altfel in ultimii 10-15 ani s-ar fi dezvoltat de 10 ori cat pe valea Ariesului. Pana la urma si urmele lasate de mineritul din perioada comunista reprezinta niste lectii care trebuie invatate, iar oprirea exploatarii ce se vrea inceputa acum ar aduce si mai multi turisti.

        • Andrei George, discutia o deviezi de la subiectul poluarii si distrugerii unui teritoriu important in tara noastra la chestiuni ridicole – barfe despre ce a facut nu-stiu-ce-primar.
          Minciuna cu miile de locuri de munca nu convinge. Minciuna cu beneficiile Romaniei de pe urma acestui proiect este doar atat. Altceva ar mai fi de spus? Pana aici raportul beneficii pentru Romania/costuri si riscuri este aproape 0.

          Din ce observ, strategia cea mai utilizata de cei care sustin pana aici proiectul asta criminal este lipsa de logica si de argumente valide. Sunt putini cei care se opun in tara asta unor proiecte de investitii, dar daca vorbim de aruncarea unei bombe ecologice pe o zona de sute de hectare opozitia este clara.

          • @Roxana, fă o plimbare prin Europa și mai vorbim. Nu-ți vine nici dracu acolo- din simplul motiv că n-au ce să caute. Că vezi un reportaj colorat la PRO TV cu olandezul care s-a mutat în România- e OK dar nu-l lua pentru generalizare. Pentru că nu există în România- încă- ce am văzut la vreo 24 de km de Viena- spre Budapesta- unde ne-am oprit pentru o noapte. Condiții de 5 stele- peisaj (nu porcăria din RM) și costul- 20 de Euro/noapte cu mic dejun inclus. Când vor ajunge marile agenții occidentale să facă tururi la RM și nu în Alpii bavarezi- mai vorbim.
            @RăzvanM- apreciez că sunteți revoltat- da de ce ? Aveți cea mai mică variantă pentru zonă- în afară de ”să ne dea statul bani ” ?

        • Este trist sa asistam la o neonationalizare. O reciclare a vechilor idei ale majoritatii „muncitoresti”. Sincer mineritul este doar o victima in toata povestea asta. O sa fie facut praf asa cum a fost facuta praf agricultura de catre colectivizare. Si in ziua de azi vorbim despre comasarea terenurilor. Nu o sa se intample cat timp lumea va tine minte crimele comunismului, nu generalitati de manual ci povesti personale.

  10. Am sa fac citeva observatii sau corectii referitor la unele afirmatii din text:
    Liberalismul e o ideolof=gie politica de Stinga si deci totii Liberalii sunt de stinga cu toate ca in Romania so chiar in Europa se repeat acest neadevar ca e de altfel o forma de manipulare politica procticata de stinga ca propaganda in a se distanta de hororile comise in numele dreptatii si egalitatii dintre oameni.
    Noua Dreapta e deasemeni o miscare politica de extrema stinga asa cum si Fascismul sau Nazismul sunt ideologii de extrema Stinga.
    Ecologismul e la rindulul sau deasemeni o organizatie politica de stinga si deci avind la baza o ideologie de stinga.
    Faptul ca aceste organizatii politice se pot asocial si organiza miscari e de altfel o dovada clara atit a comunalitatii ideologiilor lor cit si a mijloacelor.
    Nu ai sa poti vedea nicidata organizatii politice de dreapta Conservativi, Libertarieni sau republicani blocind traficul, participind la vandalism sau lasind in urma lor gunoi.

    • Iar eu am auzit ca Hitler era chiar ecologist. Si ca de fapt a pornit al Doilea Razboi Global pentru a preveni incalzirea globala.
      Multumim ca ne-ai prevenit. Ai uitat sa faci legatura cu islamistii sustinuti de Putin, care vor sa fure Ardealul impreuna cu Jobbik. Vezi ca gasesti niste articole de mare interes pe tema asta.

      • Chair ecologist nu era Hitler; dar era vegetarian si iubea cateii
        Ca si Vadim :)
        Ceea ce arata ca nu e suficient sa ai inima sensibila

  11. Adrian nu este nevoie de un nou partid cu Victoria , Alina , Nicusor , Vasile sau Craciun ca sa ai cu cine vota . Avem unul cu Daciana si Victoras . ” Cincizeci de magazine intr-unul singur ” cum ne lamurea o reclama odata . Spor la treaba !

  12. Felicitari pentru articol.
    Vreau cred ca nu vom avea samsari straini care sa exploateze AURUL ROMANESC.
    Argumente:
    a) autoritatile noastre au oprit, cu ceva timp in urma, exploatarea aurului din ROMANIA pe motiv ca nu mai sunt cantitati necesare care sa aduca profit TARII NOASTRE. Pai atunci, daca nu mai avem aur, sa nu mai voteze legea respectiva pentru ca nu mai are obiectul muncii;
    b) daca totusi EXISTA (si exista) zacaminte de aur, SUNT CONVINS ca daca SE VREA CU ADEVARAT, se poate exploata, rezonabil ( cu respectarea actualelor legi care cred ca sunt in favoarea ROMANIEI), de catre cei care l-au exploatat de 2000 de ani, de ROMANI; deci locuri de munca ar fi si ar fi date de catre ROMANI ROMANILOR; nu trebuie sa vina niste venetici sa duca AURUL ROMANESC din ROMANIA in alte colturi ale Terrei (sau cei care au pe mana fraiele puterii vor sa demonstreze ca sunt adevarate versurile: MUNTII NOSTRII AUR POARTA, NOI CERSIM DIN POARTA-N POARTA;
    c) sper ca nu toti parlamentarii sunt manjiti si cumparati de venetici si vor vota NU la acest proiect de lege rusinos pentru ROMANIA.

  13. Vad ca sunt cativa oameni care-si pierd timpul raspunzand, incercand sa explice, sa dialogheze cu Andrei George sau cu Calin. E inutil.

    Dl. Andrei George este (aici urmeaza un copy-and-paste, ca nu merita sa-mi pierd timpul) „un mincinos dovedit – iar asta chiar aici, pe aceasta platforma, asa ca ii cer moderatorului sa nu-mi baneze mesajul. Nu e un atac la persoana, ci purul adevar.
    Daca era dupa mine, ti-as fi interzis sa mai postezi aici; cum insa nu eu fac regulile, pot macar sa avertizez cititorii ca, atunci cand iti citesc postarile, e posibil sa citeasca niste minciuni sfruntate.
    Mi s-a parut de altfel ca mai zaresc pe-aici un alt mincinos notoriu in tot ce tine de povestea asta cu Rosia Montana, unul Calin. Nici aici nu mai scapa lumea de voi.”

    Intr-adevar, era si Calin pe-aici, ca nu putea lipsi martie din post.
    Pentru cine nu stie, cineva care semneaza Calin (cu varianta Calinu, posibil Calin/Catalin Neagu si probabil multe altele) este un postac RMGC din generatia 2.0, adica putin mai bine mobilat la mansarda si programat sa scrie mesaje mai lungi de 20 de cuvinte fara 10 greseli gramaticale, spre deosebire de prima generatie de postaci.
    Spre cinstea (???) sa, dl. Andrei George este doar un amator in materie de minciuna si calomnie in comparatie cu Calin. Acesta este un adevarat profesionist.
    Aveti aici o dovada concludenta despre modul de operare al lui Calin si a faptului ca este un 9alt) mincinos: (http://www.dailybusiness.ro/stiri-media-marketing/minerii-au-depus-plangere-impotriva-campaniei-rosia-montana-cu-maia-morgenstern-77900/#comments), partea interesanta e cam in zona comentariilor 25-40. Din nou, il rog pe moderator sa nu-mi baneze mesajul; chiar daca e o trimitere la un site oarecum concurent, consider ca este foarte relevanta in contextul discutiilor despre Rosia Montana.
    Unul dintre argumentele preferate ale lui Calin este cel pe care l-a adus si-aici, cel despre proiectele asemanatoare din Finlanda si Suedia.
    Asta e un alt tip de manipulare adesea folosit de postaci, in sensul ca nu e o minciuna propriu-zisa, ci „doar” o deformare a adevarului ca pe o bucata de plastilina; in final tot plastilina e, dar figurina e cu totul alta.
    Din nou ma vad obligat sa fac o trimitere la acelasi site (te rog, moderatorule…), http://www.dailybusiness.ro/stiri-companii/rosia-montana-guvernul-va-aproba-saptamana-viitoare-cererea-de-desecretizare-78804/#comments
    Comentariile relevante pentru cat de mult seamana situatia din Finlanda cu aceea de la Rosia Montana sunt pe ultima pagina.

    Ca sa-l scutesc pe Calin de o „descoperire” si pentru cine nu s-a prins deja, evident ca „adversarul” lui Calin de pe acel site sunt eu. Nu va pot spune ce satisfactie am avut (si am in continuare) dandu-i in vileag – lui si altor postaci – minciunile si tentativele de manipulare.
    Daca fiecare dintre noi am „adopta” cate un site pe care sa-l pazim de postacime, poate ca toata povestea asta despre Rosia Montana n-ar mai imprastia chiar asa miasme pestilentiale pe Net.

  14. In principiu sunt de acord cu afirmatiile din articol, cu cateva observatii:

    – chiar daca ecologistii au fost cei mai vizibili (mai ales datorita actiunilor directe), opozitia a fost inca de la inceput extrem de diversificata ideologic si social (de la localnicii care invoca apararea dreptului de proprietate, la academicieni, universitari si cercetatori cu cele mai diferite conceptii, ajungand pana la microbistii de pe stadioane);

    – sondajele alea sunt praf in ochi – de ani buni sondeaza opinia publica cu IRES si n-au facut niciodata publice rezultatele (cu o singura exceptie, cand au anuntat, la fel, o sustinere masiva a proiectului rmgc, dar i-a pus IRES sa dea dezmintire ca intrebarea lor nu era despre asa ceva, ci despre ce ar trebui sa spuna/comunice, mai exact cum ar trebui sa minta, pentru ca populatia sa sustina proiectul) ; probabil acum au gasit pe fomistii astia dispusi sa le faca jocul;

    – altfel, ideea referendumului e o diversiune, pt. a slabi presiunea publica (iesind in fata cu o solicitare formulata, uneori, si de o opozitie) ; personal, am trait pe viu Referendum Cianurii de anul trecut, din Apuseni, unde (cu toate mizeriile), desi au pierdut, au comunicat o victorie… zdrobitoare (iar diferenta cumulata dintre exit-poll-ul din aceeasi zi si rezultatele votului a fost de…25%) ; mi-e groaza de un referendum in care „sistemul lui Dragnea” isi va da mana cu „sistemul lui Videanu”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac si in Romania Libera. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România, iar din 2006 pană în prezent este director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România.Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro