joi, martie 28, 2024

Dl Diaconu își continuă mandatul

Asta deși citesc că, ”Senatul a luat act de încetarea mandatului în cazul lui Mircea Diaconu. Anunţul a fost făcut, marţi, de către preşedintele Senatului, Crin Antonescu.” (România Liberă)

Președintele Senatului nu știe ce vorbește. Sigur, și presa s-a arătat confuză în acest caz, dar de la președintele instituției aș avea pretenții mai mari, ar trebui să cunoască deciziile în speță precum și legislația incidentă acestui caz. Presa a scris că prin decizia Curții Constituționale dl Diaconu își pierde mandatul de senator. Nici vorbă. Curtea Constituțională n-a decis așa ceva, ci a constatat formal existența unui conflict juridic de natură constituțională provocat de refuzul Senatului de a lua act de o decizie a Înaltei Curți. Atât. Nici Înalta Curte nu a decis că dl Diaconu a rămas fără mandatul de senator. Nu, judecătorii au decis, conform legii și cât se poate de temeinic, că dl Diaconu s-a aflat în stare de incompatibilitate. Înalta Curte nu are dreptul să revoce mandatul unui senator, există ceva numit autonomia de reglementare a Camerelor, e un principiu constituțional, parte a separației puterilor în stat. Doar Senatul poate decide, în condițiile legii, că mandatul unui senator a încetat. Însă legea este imperativă, este la fel de obligatorie pentru Senat ca și pentru orice altă instituție a statului! Iar legea spune, negru pe alb, că în caz de incompatibilitate mandatul de senator încetează; nu spune că ”poate înceta” dacă colegii senatori își exprimă această dorință la vot. Nu e un caz de decizie și prerogativă politică.

Ce se întâmplă aici este o confuzie asupra căreia am scris, confuzia între ”putere” și ”îndreptățire”. Este greșeala de a considera că dacă o instituție nu poate fi cenzurată în mod formal în luarea unei decizii atunci este îndreptățită să ia orice decizie dorește. Senatul nu poate fi cenzurat în ce privește organizarea internă, inclusiv privind încetarea mandatelor. Asta nu înseamnă că legea nu mai operează în acest caz. Nici vorbă, operează și e la fel de imperativă ca în orice alt caz similar. Anularea mandatului imperativ înseamnă că orice act administrativ care ar obliga un membru al parlamentului să voteze într-un anumit fel este nul de drept. Dar însăși folosirea sintagmei ”de drept” ar trebui să indice un fapt elementar: legea, în sine, nu e anulată în acest fel. Faptul e oricum evident la nivel de logică simplă: dacă legea ar permite explicit ignorarea ei, atunci inclusiv această permisiune, fiind bazată tot pe lege, n-ar avea valoare.

Prin urmare, de vreme ce singurul mod formal în care mandatul de senator încetează este o hotărâre a Senatului și această hotărâre nu există, dl Diaconu – în ciuda legii, și a deciziilor celor mai înalte instanțe din această țară – continuă să fie senator. Își va înceta mandatul odată cu cel al întregului parlament. Va avea dreptul la beneficiile cuiva care și-a terminat un mandat întreg de parlamentar. Nici experții europeni nu cred că vor fi impresionați de această scamatorie. O să vedem în următoarele rapoarte ale comisiei privind statul de drept din România.

COMPLETARE (19 decembrie) : Pe 4 decembrie dl Diaconu a demisionat din postul de senator, cel puțin aparent încheind acest conflict. Senatul a luat act de această decizie și a publicat hotărârea în Monitorul Oficial de pe 13 decembrie. De ce aparent? Pentru că hotărârea respectivă se întemeiază pe articolul 194 din regulamentul Senatului, cel privind demisia unui membru, nu pe articolul 179 privind încetarea mandatului pe motiv de incompatibilitate. Prin urmare, hotărârea e un ultim afront la adresa justiției, o continuare, în fond, a sfidării deciziei ÎCCJ.

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. Nu am crezut niciodata ca se va putea ajunge la un asemenea circ ieftin.
    Poate lasa hotararea pana dupa alegerile din 9 Dec. 2012, ca poate, poate…

    As fi vrut sa vad un senator care vine si spune ca ii pare rau ca s-a ajuns aici…
    Nimic insa…

    Regretabil!

  2. zbierete la latrine despre onestitatea lui Cacarau! De fapt o alta manarie a lui Cacarau! Oricum nuy e o hotarare a Senatului (fara quorum) asa ca e contestabila in justitie, iar pana se judeca, manadatul se incheie pe deplin si drepturile de pensionare sunt rezervate.

  3. De la inceput PArlamentul a fost gandit sa fie deasupra legilor, adapost pentru borfasi. De aia si avem imunitatea parlamentara pentru orice (in multe tari imunitatea se rezuma la declaratiile facute in Parlament, nicidecum nu il apara pe respectivul sa nu fie cercetat in fapte penale).

    Lasa, cind o sa ramana oamenii fara bani, sa vedeti atunci cat de eficient se va aplica legea: ai fost parlamentar? La spanzuratoare!

    Am inteles ca nici macar acum, in prag de alegeri, nu pot plati salariile la Oltchim. Va dati seama ce urmeaza!

    • Costel,

      la acest nivel înalt, e inevitabil să ai instituții care nu pot fi cenzurate, pentru că altfel ai concentra prea multă putere în mâinile unei singure instituții. Nici Înalta Curte nu poate fi cenzurată în decizii, nici Curtea Constituțională, nici – în ce privește prerogativele politice – instituții cum sunt guvernul sau președinția. Repet, e inevitabil. Problema nu e în construcția instituțională, ci în modul în care actorii care populează instituțiile aleg să abuzeze de puterile lor, să considere – cum spuneam – că lipsa cenzurii, lipsa posibilității efective a cuiva de a interveni e unul și același lucru cu îndreptățirea de a adopta orice.

      Nu mai există de 9 ani imunitatea parlamentară privind urmărirea penală. Doar la anumite aspecte din anchetă sunt protejați, la arestare preventivă(!), la percheziție și – într-o măsură mai mică – la reținere.

      • Institutii care nu pot fi cenzurate in ceea ce priveste prerogativele politice, asta da, de acord. Dar nu institutii care decid singure ca ele pot incalca legile.

        Imunitate pentru trimiterea in judecata atunci, chiar credeti ca se incurca cineva in nuantele astea? Toti romanii stiu ca orice parlamentar este de neatins. De aia si interesul unor indivizi ca Becali pentru a deveni parlamentari: isi protejeaza averea. Stii ca 4 ani nu te intreaba nimeni de ce ai furat (unde mai pui ca ai posibilitatea sa furi mai mult, iarasi nepedepsit).

        • sa nu uitam ca parlamentarii de care vorbesti sunt efectiv ‘alesii poporului’, adica ajung in cea mai inalta functie legislativa printr-un proces perfect democratic si transparent. atat poate Romania astazi. democratia este dictatura mediocritatii…

  4. „Nesimtirea acestor oameni nu cunoaste limite” a mai spus cineva referitor la „inaintasii” acestor lichele ce au uzurpat in anii 50 puterea legitima. La fel se comporta azi adunatura de infractori ce se apara mai ceva ca mafiile. Cum sa explici unuia ca Ghise deosebirea intre putere si indreptatire. Asemenea unor animale nu asculta decat de impulsuri primare si nu reactioneaza decat la forta primitiva. Diaconu isi da aere de intelectual (oare prin ce justificate, doar nu prin prestatia de saltimbanc ?) dar actioneaza asemenea maruntilor infractori care fura din buzunare si nu recunosc nimic.

    • Demisia si-o putea da de 100 ori pana acum, faptele de care e acuzat sunt foarte vechi. Daca nu s-a intamplat pana acum, nici de acum incolo n-o sa vezi.

    • din ce am VAZUT pana acum, tocmai ai explicat contradictia perfecta: M.DIaconu si om de onoare. Tot ce afacut, sugerat, declarat, mirosit, pipait etc nu sunt de OPnoare ci de abjectie. Nu uita ca data sentintei IICJ este iulie!!! adica cam 5 luni bune!

    • Spuneti-i se sa grabeasca, ca mai are 2 zile… :)

      Serios vorbind, nu o sa vedeti. Omul e hotarat sa ia pensia de parlamentar si cu asta basta.

  5. Doc,
    deci legea e imperativa si pentru Senat care, in virtutea autonomiei regulamentului sau,
    face cum vrea el.
    pai si cum e imperativa legea in acest caz? care ar fi solutia?
    presupun ca, vorbind de decizii institutionale, este exclus mecanismul „sanctiunilor” pentru nerespectarea legii.
    pot fi atacate la CCR regulamentele camerelor?

    • Doc,
      o precizare: ma refer la solutii „din exterior”.
      desigur, parlamentarii ar putea foarte usor modifica ei insisi regulamentul in sensul:
      „parlamentul/camera se reuneste in maxim x zile de la ramanerea unei sentinte definitive
      de incompatibilitate pentru a lua act de decizia respectiva si pentru a constata incetarea mandatului” etc…
      sigur ar fi foarte simplu, insa s-a vaut clar ca nu exista vointa politica din partea niciunei majoritati parlamentare pana acum de a „curata” regulamentul de balastul neconstitutional (dupa parerea mea) de care e plin.
      nu, n-au „updatat” ei regulamentele nici macar cu deciziile CCR care le viza chiar pe acestea.
      eu ma refer daca ar putea fi cumva „fortati” sa „joace” intre anumite limite clar definite.

    • Io,

      mă tem că nu există o soluție în sensul în care mă întrebi. Până la urmă, prerogativele de care se bucură instituțiile politice sunt (și) în virtutea faptului că sunt rezultatul alegerilor. Cât timp tolerăm, ca electorat, așa comportament și din partea dlui Diaconu și a majorității parlamentare care l-a sprijinit, nu avem ce face.

      De asta trebuie să protestez vehement comentariilor care spun că toți sunt la fel, când vine vorba de lipsa de onoare. Nu, unii nu sunt deloc la fel. Trebuie să-i selectăm. Noi. Nu are altcineva cine s-o facă.

      • Doc,

        Si mai trebuie spus ceva; suntem oameni si toti suntem supusi greselilor.

        Dar asta nu inseamna ca greseala trebuie trecuta cu vederea.

        Greseala trebuie semnalatasi indreptata!
        Si aici ma refer la greseala proprie sau la greseala celui de langa tine sau a celui ales!

  6. Am mai spus-o! Actorul Mircea Diaconu e cine e, printre cei mai buni. Dar omul Mircea Diaconu e reprezentat de directorul MIrcea Diaconu, care s-a jucat cu legea „cum a vrut muschii lui” Actorul joaca rolul altora, iar directorul joaca rolul omului. Asa ca nu e cazul cu OMUL DE ONOARE Mircea Diaconu. De unde atata onoare? Este o lichea si ,cred, ca in curand ii va locul lui Adrian Nastase la „umezeala” Asta-i problema „nasoala” pt borfas!
    Ma tot intreb:” de unde atata murdarie la omul asta?”

  7. Felicitari pentru articol, clara si interesanta analiza. Intrebarea mea este, in cazul acestei democratii originale, cine ar trebui sa puna lucrurile la punct? Si daca n-o face, cum se poate explica/justifica lipsa de reactie? Sunt de acord ca D-l Diaconu este un actor desavarsit, dar nu despre asta vorbim si n-ar trebui sa amestecam lucrurile. Una-i una, alta-i alta! D-le Damian, cine ne lamureste, pe noi, cei care platim tot acest circ?

    • Electoratul ar trebui să pună lucrurile la punct, în cele din urmă. Dar pentru asta trebuie satisfăcute niște condiții, o societate civilă puternică, un mediu public cât mai liberal, un sistem politic cat mai liberal. Noi avem o uriașă problemă la acest din urmă capitol. Dar despre asta în alt articol.

  8. Da, ce discuta unii pe aici, onoarea unui parlamentar! Alte subiecte inrudite ar fi onoarea unui violator in serie sau onoarea unui criminal.

    Daca avea onoare nu ajungea in Parlament, ce dracu, nici dupa 20 de ani nu ne-am dat seama ca numai borfasii si gunoaiele ajung in Parlament?

  9. Pentru genul acesta de derapaj instituțional și constituțional în care ne găsim nu există soluție din afara sistemului politic. Însăși democrația e atacată, perfid, din interior. De aici și ciudatul sentiment de neputință care bântuie în aceste zile între cei interesați cât de cât de viața cetății. Soluția ideală ar fi să repopulam adunările parlamentare cu oameni constienți de menirea lor, inteligenți, echilibrați, rafinați și responsabili. Nimeni dintre cei nepătați însă nu vrea sa facă politică. Nimeni nu vrea să se păteze. Așa se face că am ramas fără reprezentanții meritați, adică nu ne regăsim reprezentanții care să decidă soarta fiecăruia dintre noi și a tuturor. Ar fi timpul unei schimbări fundamentale. Dar cine să o facă pentru noi?!

    PS Mă tot lovesc de cunoștințe și prieteni care vor sa „pedepsească” prin vot pe cei de dreapta, votând cu stânga. Ce penibilă și infantilă satisfacție.

    • Nu uitati ca anul acesta o alianta si-a facut o comisie care a analizat fiecare candidat pentru alegerile parlamentare din punct de vedere etic.

      Presedintele comisiei a prezentat persoanele pe care nu au indeplinit criteriile stabilite de comisie. Unele au fost insa declarate „eligibile” de catre propriile structuri de partid.

      Acesta este cel mai dificil proces de curatenie – din interior.
      Nu este perfect, dar a fost facut.

      Cel mai usor este sa nu votezi la alegerile parlamentare!

  10. Eu vad lucrurile cam asa: daca mandatul inceteaza de drept, adica fara interventia nimanui, nici a instantei, nici in urma unui vot, etc., problema se pune doar in legatura cu constarea acestei realitati juridice. Teoretic, in lipsa vointei Senatului ar trebui sa intervina puterea judecatoreasca. E de discutat daca procedural poate exista o actiune in constatare incetarii mandatului. De ce nu ar avea ANI calitate procesuala activa in a introduce o astfel de actiune? Pana la urma si calitatea procesuala o hotaraste tot instanta. Oricum, ceea ce pentru mine este clar, mandatul a incetat de drept, fie ca Senatul ia sau nu act de aceasta realitate. Mi se pare aberant, chiar o contradictie logica, sa iei act de o situatie asupra careie nu poti interveni (teoretic) in niciun fel, prin vot! Adica ce votezi? Daca vrei sau nu sa iei act?! Fiindca nu poti vota in legatura cu incetarea mandatului care a incetat deja de drept. Si daca nu iei act mandatul nu a incetat?! Eu zic ca a incetat oricum, fie ca vrei sau nu sa iei act de aceasta situatie.

    • Vlad Ionescu,

      sunt de acord cu teza din prima propozitie insa, din cate stiu eu, nu exista in niciuna din normele aplicabile o prevedere privind intreruperea *de drept* a mandatului parlamentar. Cum spuneam, aceasta poate fi revocat doar de camera din care parlamentarul face parte, strict in conditiile legii si regulamentului, printr-o hotarare adoptata de plen.

  11. Art.188.-(1) Calitatea de senator încetează la data întrunirii legale a Senatului nou ales, precum şi în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
    (Regulamentul Senatului)

    ARTICOLUL 7
    Încetarea mandatului

    (1) Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate ori de deces.
    (2) Încetarea mandatului datorită incompatibilităţii se face prin notificare scrisă, făcută de deputat sau de senator, înaintată Biroului permanent al Camerei din care face parte şi prezentată plenului Camerei.
    (3) În cazul în care deputatul sau senatorul aflat în stare de incompatibilitate nu notifică în scris acest lucru şi starea de incompatibilitate continuă să existe, acesta este considerat demis de drept din funcţia de deputat sau de senator, cu data constatării stării de incompatibilitate, situaţie care se aduce la cunoştinţa Camerei din care face parte. Hotărârea Camerei prin care se constată starea de incompatibilitate şi de vacantare a locului de deputat sau, respectiv, de senator se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (Statutul Deputatilor si Senatorilor)

    Acestea sunt prevederile legale. Am scris mult pe marginea lor, dar am pierdut textul. Poate revin maine.

    • Vlad Ionescu,

      exact.. ”De drept” e considerată doar demisia, în sensul în care, spre deosebire de cazul normal în care trebuie să îți manifești explicit și formal intenția asta, aici se consideră că a fi rămas în starea de incompatiblitate este echivalent cu exprimarea dorinței de a renunța la mandatul parlamentar. Însă, starea de incompatibilitate în sine, care duce la această ”demisionare”, ȘI întreruperea mandatului nu se întâmplă altfel decât prin hotărâre a camerei din care face parte. O formalitate? Cu siguranta! Dar care trebuie îndeplinită. În cazul dlui Diaconu nu există această formalitate îndeplinită. Prin urmare, el își continuă mandatul.

      • Am revenit.
        „Calitatea de senator încetează … în caz de … incompatibilitate …”
        De aici eu inteleg ca in caz de incompatibilitate calitatea de senator inceteaza automat daca avem conditia incompatibilitatii indeplinita (in termeni juridici: de drept). Textul nu foloseste termenul „revocat” ceea ce ar presupune un act de decizie adica, in cazul nostru, un vot.

        „Încetarea mandatului datorită incompatibilităţii se face prin notificare scrisă, făcută de deputat sau de senator, înaintată Biroului permanent al Camerei din care face parte şi prezentată plenului Camerei”
        Aici avem descris cazul in care deputatul sau senatorul isi declara singur starea de incompatibilitate. Observam ca simpla notificare a acestei stari de incompatibilitate duce la incetarea mandatului. Nu se vorbeste nici de demisie si nici de un vot prin care se constata incompatibilitatea. Notificarea are valoare de constatare a starii de incompatibilitate, ceea ce duce automat (de drept) la incetarea mandatului.

        „În cazul în care deputatul sau senatorul aflat în stare de incompatibilitate nu notifică în scris acest lucru şi starea de incompatibilitate continuă să existe, acesta este considerat demis de drept din funcţia de deputat sau de senator, cu data constatării stării de incompatibilitate, situaţie care se aduce la cunoştinţa Camerei din care face parte”
        Aceasta este situatia in care „altcineva” (din exteriorul institutiei in cauza) constata starea de incompatibilitate (ANI, spre exemplu). In acest caz deputatul si senatorul „este considerat demis de drept din funcţia de deputat sau de senator, cu data constatării stării de incompatibilitate, situaţie care se aduce la cunoştinţa Camerei din care face parte”. Data constatarii starii de incompatibilitate pentru cazul in discutie este data la care contestatia la raportul ANI a fost respinsa irevocabil de ICCJ, situatie care probabil a si fost adusa la cunostinta Camerei (nu cunosc documentul). Deci, de la acel moment senatorulul Mircea Diaconu este considerat demis de drept.

        „Hotărârea Camerei prin care se constată starea de incompatibilitate şi de vacantare a locului de deputat sau, respectiv, de senator se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I”
        Acest text are o redactare defectuasa si poate avea, in opinia mea, doua interpretari:
        1. Il intelegem ca fiind o continuare a propozitiei care il precede, si atunci hotararea Camerei nu constata din nou starea de incompatibilitate, ci doar ia act de încetarea mandatului (nu de starea de incompatibilitate care a fost constatata conform regulilor din propozitia anterioara) si constata vacantarea locului, ceea ce inseamna ca avem o exprimare incoerenta in text. Si in acest caz lipsa vointei de a lua act de faptul ca mandatul a incetat si locul a devenit vacant nu inseamna ca acesta (mandatul) mai exista.
        2. Il interpretam in mod autonom si atunci avem o a treia situatie in care starea ce incompatibilitate este constatata de Camera, ceea ce este posibil in cazul in care niciuna dintre celelalte doua moduri de constatare a starii de incompatibilitate nu au fost activate (notificarea persoanei in cauza sau constatarea „altcuiva”, exterior Camerei, respectiv ANI). Aceasta a treia situatie nu opereaza in cazul Mircea Diaconu in care avem deja o constatare a starii de incompatibilitate incontestabila.
        O a treia interpretare, anume ca prin acest text Camera constata din nou, prin hotarare, deci prin vot, existenta starii de incompatibilitate, mi se pare aberanta avand in vedere argumentele de mai sus. Ar insemna ca starea de incompatibilitate odata constatata si efectele (incetarea mandatului de drept) produse, sa fie constatata din nou, iar efectele constatarii initiale anulate. Aberant!
        În orice caz, consider ca starea de incompatibilitate nu ar trebui sa poata fi constatata prin vot. Ea exista sau nu. Nu este o chestiune de optiune. Asta pentru cazul in care s-ar dori o reglementare mai riguroasa.
        Se observa din intreaga reglementare ca incetarea mandatului se face de drept, adica se produce automat de indata ce se constata starea de incompatibilitate, indiferent in ce mod
        In concluzie, in raport cu argumentele exprimate, consider ca senatorului Mircea Diaconu i-a incetat mandatul de drept de la momentul constatarii irevocabile a starii de incompatibilitate, respectiv de la data la care contestatia la raportul ANI a fost respinsa irevocabil de ICCJ. În aceasta situatie Senatul nu poate decat sa ia act ca mandatul a incetat si locul a devenit vacant. Refuzul de a lua act de acesta situatie nu face ca mandatul de senator sa mai existe. Orice persoana care ignora faptul ca mandatul se senator al lui Mircea Diaconu a incetat la data aratata, consider ca este responsabila de consecintele faptelor sale. Ma refer la acele persoane care ii platesc salariul si alte drepturi banesti, la cei care ii permit accesul in Senat datorita calitatii de senator, de cei care ii permit sa voteze, etc.

        • Update:
          Tocmai ce am auzit stirea ca Mircea Diaconu a demisionat din Senat. Avand in vedere argumentele de mai sus, pot sa spun ca aceasta demisie incearca sa acopere efectele legale ale incetarii anterioare a mandatului, in principal riscul de a i se imputa foarte multi bani pe care i-a primit in aceasta perioada.

        • Dle Ionescu,

          „. Si in acest caz lipsa vointei de a lua act de faptul ca mandatul a incetat si locul a devenit vacant nu inseamna ca acesta (mandatul) mai exista.”

          :-) Of, asta e un caz de mandat un pic gravid. Nu, nu merge. Dl Diaconu poate avea calitatea de senator sau sa nu aiba calitatea de senator. Poate avea mandatul sau nu. Nu vad cum ar putea sa fie intre aceste doua situatii.

          Da, camera trebuie doar „sa ia act”, ceea ce implica foarte clar ce spun si in articol: NU este un caz de prerogativa politica. Cu alte cuvinte, e o formalitate. Dar trebuie indeplinita, legea si regulamentul cer explicit o hotarare a plenului. Pana nu exista, camera nu a luat act, si pana camera nu ia act, mandatul nu inceteaza. Nu imi dau seama exact unde ne contrazicem.

          Da, dl Diaconu a demisionat. Nu vad cum ar fi putut demisiona dintr-un post pe care nu-l mai ocupa oricum.

          • Eu am luat textele de lege si le-am analizat. Dupa aceea am formulat o concluzie si o optiune. As prefera sa-mi spuneti daca si unde am gresit in analiza mea, cu argumente evident. Acest comentariu imi place sa cred ca nu e facut dupa ureche, iar analiza o consider relativ completa (nu am pretentia ca este neaparat corecta, dar astept argumente).
            Oricum, din cate am putut intelege din cele spuse de dumneavoastra, as putea sa va includ in situatia descrisa de mine ca o a treia posibila interpretare a ultimei propozitii a alineatului 3 al art. 7 din Statutul Deputatilor si Senatorilor, pe care eu am considerat-o aberanta si am argumentat de ce am apreciat in acest fel. Dar este posibil si sa nu va fi inteles bine.

          • Ca un detaliu, in raspunsul dumneavostra ati citat un pasaj care rupt din context, devine irelevant. Nu este o simpla afirmatie, ci o apreciere care decurge dintr-o serie de argumente anterioare.

            • De dragul cititorilor, am raspuns doar la pasajul relevant pentru discutie. Intrebarea este, daca un senator este gasit in stare de incompatibilitate, este necesara sau nu o hotarare a Senatului pentru a i se intrerupe mandatul. Legea raspunde foarte clar, in pasajul respectiv: da, e nevoie.

              Confuzia vine, cred, din cauza ca e o formalitate si suntem asa obisnuiti ca formalitatile sa se intample incat tindem – nu doar in discursul public – sa le uitam cu totul.

            • Eu cel putin nu consider ca o obligatie legala, daca e formala nu exista. Departe de mine aceasta confuzie. Vreau sa stiti ca am stat ceva timp sa caut textele de lege relevante, sa le citesc, sa incerc sa le inteleg si apoi sa le analizez. Dumneavoastra spuneti ca in caz de incompatibilitate legea spune foarte clar ca este nevoie de o hotarare a Senatului fara a argumenta sau cita acel text clar. Din analiza mea eu am tras o alta concluzie bazata pe argumente rationale. Tot ceea ce am scris are legatura cu concluzia la care am ajuns. De aceea va rog, daca aveti timp, incercati sa recititi cu atentie ceea ce am scis si sa identificati erorile care apreciati ca exista in aceasta analiza. Va asigur ca nu tin la modul in care am inteles eu textele de lege relevante, dar imi doresc sa am un alt punct de vedere argumentat asupra caruia sa pot reflecta. Simplele afirmatii nu imi sunt de folos. Repet, doar daca aveti timp si rabdare.

  12. In ciuda legii!
    Cam asa s-ar putea constata succint demersul senatorilor in privinta incompatibilului Diaconu.
    Daca 2 + 2 = 4 in mod obiectiv, Senatul nu poate decide ca fac 5. Sau 3! Senatul ar trebui sa ia formal o decizie care sa nu contravina verdictului din Justitie. Unde e lege nu-i tocmeala, n-asa?! Chiar si daca legea e absurda.
    In batalia pentru si impotriva discreditarii Parlamentului, acesta este un episod care-i intareste pe cei ce acuza parlamentarii de dispret fata de lege. Pentru ce mai avem atunci parlamentari? Daca legi avem, sa le respectam pe astea care sunt! Chiar daca sunt absurde. Incercarea de a corecta o lege absurda printr-un artificiu legislativ, folosind o portita lasata intredeschisa de o regula interna de functionare, nu ofera decat un simulacru de legalitate. Aici nu mai e nimic de discutat!

    De discutat ar fi legea care a dus la incompatibilitate si consecintele ce decurg din acea lege. Pai sa vedem!
    1. Din cate inteleg, legea in baza careia a devenit domnul Diaconu incompatibil, a fost aprobata in 2010. Prin urmare, dumnealui a candidat si a fost ales si validat ca senator in conditii legale. Daca in legislatura in care dumnealui devenea incompatbili legea a fost optimizata pentru a fi pusa in acord cu Constitutia, admit ca exista pentru dumnealui o stare de incompatibilitate, indeplinind simultan cel putin doua functii publice. Oamenii l-au votat si l-au vrut senator pentru 4 ani. Niste parlamentari, care au aprobat legea in 2010, nu l-au mai vrut. Cine sa aibe intaietate?

    2. Director de teatru si senator sunt doua functii punblice de mare complexitate, care rapesc timp mult celui ce le exercita. Nu ai timp sa injuri ziaristi in timp ce te afli la cumparaturi sa zicem si sa ramai compatibil. Existau deci doua variante normale dupa parerea mea:
    2a. incompatibilitatea sa fie aplicata abia pentru legislatura viitoare (exact asa cum se propune uneori pentru legea electorala sau vreo Constitutie revizuita).
    2b. incompatibilitatea sa fie inlaturata prin renuntarea la una dintre cele doua functii publice.

    Dar legea, asa cum a fost votata in 2010, e mai paranoida: incompatibilul trebuie musai sa renunte le functia in care a fost ales de electorat, indiferent daca a renuntat sau nu la cealalata. Si sa nu mai candideze 3 ani, parca. Daca fraierul o fi renuntat la cealalta demnitate, ramane insa cu castigul de a injura compatibil ziaristii.

    3. ma intreb de ce decizia de mai ieri a parlamentarilor o luam in discutie, dar nu si pe aia din 2010, care ne-a adus aici? Daca tocmai atunci a decis Senatul ca 2 + 2 = 5?
    SI asta nu pentru ca am eu ceva cu legea de atunci, ci pentru ca in acelasi mod o putere legislativa viitoare isi poate „incompatibiliza” prin varii motive, adversarii. Iar prin pedepse supradimensionate isi poate slabi astfel opozitia legislativa. Ori tocmai asta gasesc ca ar trebui evitat. Mai ales acum!

    • Mda. Ce sa zic? Poate ar trebui sa-ti schimbi sursele de informare, ca bati prea rau campii. Dar asta e doar o sugestie, ce minciuni urmaresti si de ce e problema ta, problema mea e doar cand acestea apar in comentariile articolelor mele.

      ”Din cate inteleg, legea in baza careia a devenit domnul Diaconu incompatibil, a fost aprobata in 2010.”

      Fals. Incompatibilitatea respectiva e prevazuta in constitutie si in regulamentul senatului, ambele in vigoare de vreo 20 de ani.

      ” Existau deci doua variante normale dupa parerea mea:
      2a. incompatibilitatea sa fie aplicata abia pentru legislatura viitoare (exact asa cum se propune uneori pentru legea electorala sau vreo Constitutie revizuita).
      2b. incompatibilitatea sa fie inlaturata prin renuntarea la una dintre cele doua functii publice.

      Dar legea, asa cum a fost votata in 2010, e mai paranoida: incompatibilul trebuie musai sa renunte le functia in care a fost ales de electorat, indiferent daca a renuntat sau nu la cealalata. „

      Incompatibilitatea sa fie aplicata? Ce naiba ar mai putea fi si asta? Legea e aplicata. Incompatibilitatea e o situatie particulara prevazuta de lege. In ce priveste celalalt punct, te inseli, incompatibilitatea poate fi inlaturata prin renuntarea la una din cele doua functii publice. Dl Diaconu a refuzat sa renunte la postul de director al unei institutii publice pana in 2012, convins ca nu va fi declarat incompatibil. Stiai? Nu. Sau poate nu ti-a pasat. Nu conteaza.

      Cum (iti) spuneam, n-am o datorie sa demontez minciunile presei de partid. Mesajele urmatoare care contin asa ceva vor fi moderate drastic.

      • http://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/usl-a-pus-gand-rau-separatiei-puterilor-in-stat/

        Doamna Laura Stefan afirma: „Încetarea mandatului de senator de­curge dintr-o lege adop­ta­tă de Parlamentul Ro­mâ­ni­ei în anul 2010, adică în actuala legislatură.”

        Nu e presa de partid, cred!

        Ceva mai sus afirm ca legea a fost pusa in acord cu Constitutia. Rezulta ca stiu ce scrie acolo, dar si ce nu scrie: cum se sanctioneaza incompatibilitatea respectiva. Asta o face legea din 2010.

        Pentru formularile neingrijite imi cer scuze

        • In mod exceptional, Laura Stefan se inseala. Legea ANI nu aduce niciun fel de prevedere privind incetarea mandatului de senator, si aceasta se face conform regulamentelor si legilor aflate deja in vigoare. De fapt, nu cred ca e o confuzie a autoarei, ci o exprimare succinta care poate duce la confuzii, legea din 2010 da dreptul unei Agentii de a constata formal situatia de incompatibilitate, cu alte cuvinte enuntul corect ar fi fost “Încetarea mandatului de senator [in urma unei decizii ANI ramase definitive in instanta] de­curge dintr-o lege adop­ta­tă de Parlamentul Ro­mâ­ni­ei în anul 2010, adică în actuala legislatură.”

          Dincolo de asta, comentariul tau nu se referea la revocarea mandatului sau la acest rol particular al ANI. Nu, intreaga argumentatie se referea la situatia de incompatibilitate, care ar fi fost introdusa, cica, dupa ce Mircea Diaconu ar fi fost ales. Fals a fost, fals a ramas, fals este si faptul ca Laura Stefan ar fi spus asa ceva. Deci, ramane cum am stabilit.

          • ‘Neata! A venit mosul? :)

            Cam din aceeasi perioada dateaza si LEN a ministrului Funeriu. Desi Constitutia are, dupa opinia mea, aplicabilitate si in cazul rectorilor parlamentari, ministrul a intarit si completat prevederile acesteia prin respectiva lege.
            Afirmatia doamnei Stefan m-a facut sa cred ca un mecanism asemanator ar fi fost angrenat si prin legea ANI. Am pastrat insa o urma de indoiala, ce rezulta din acel „Din cate inteleg (…)” Daca exprimarea dumneaei este nefericita nu e corect, cred, sa fiu eu blamat pentru acest lucru.

            Diferenta dintre LEN si Legea ANI ar consta in modul de eliminare a situatiilor de incompatibilitate sesizate. Din cate stiu erau vreo patru nume de incompatibili dupa LEN: Andronescu, inca doi pesedei si un pedeleu. Ei aveau posibilitatea de a alege intre cele doua functii publice care-i faceau incompatibili. NU stiu ce a decis fiecare, dar daca vreunul a renuntat la functia universitara, dupa legea ANI s-ar putea sa fie in continuare incompatibil si fara dreptul de a candida pentru 3 ani. Exact asa cum a patit Diaconu, care a renuntat in noiembrie 2011 la functia de director. Din cate retin, prin septembrie 2011 Curtea de Apel ii respinsese plangerea privind situatia de incompatibilitate. NU stiu daca are vreo relevanta in acest caz hotararea instantei, devenita astfel definitiva, dar daca are, atunci diferenta de 2 luni intre cele doua evenimente poate fi acceptabila si nu putem vorbi de un refuz al incompatibilului.
            Eu am pus punct, dar accept oricand o lamurire. Interventiile-mi sunt de bunacredinta, dar neinitiat fiind, nu-mi puteti cere rigoare de specialist. Ma limitez la a compara situatii similare, asa cum fac milioane de cetateni. Pe baza acestor comparatii, ei aleg in final. Persiflarea lor nu e o strategie de succes.

  13. salut doc. Documente oficiale vor la casieria Senatului. Daca nu se plateste indemnizatia pe Decembrie, e OK , daca nu, inseamna doar o noua minciuna a lui Grebla si Cacarau. SIgur, urmeaza sa vedem si cum se recupereaza sumele ilegal incasate din iunie incoace.

  14. Dle Damian, dupa mine mai mult ati introdus confuzie cu acest articol. Pai daca ai puterea sa faci ceva dar nu ai indreptatirea sa faci acel ceva cine e de vina? Nu cine ti-a conferit acea putere, in speta Constitutia? Sa intelegem ca e vorba de o incompletitudine a sistemului legislativ, ca la un anumit nivel trebuie sa vrei sa respecti legea fara sa poti fi obligat? Caci daca nu ai indreptatirea, de ce ti s-a dat puterea? Si daca e vorba de incalcarea legii, de ce nu e supus rigorilor ei si Parlamentul? Separarea puterilor in stat nu presupune aceasta restrictie, restricita corecta e ca Parlamentul nu aplica legea, nu ca nu se supune ei.

    • Alfred Singer,

      Sa intelegem ca e vorba de o incompletitudine a sistemului legislativ?

      Nu, din contra. Autonomia de reglementare a camerelor nu este o scapare, este un principiu de baza al constructiei institutionale a unui sistem politic democratic.

      Caci daca nu ai indreptatirea, de ce ti s-a dat puterea? Si daca e vorba de incalcarea legii, de ce nu e supus rigorilor ei si Parlamentul?

      Afirmatiilor (intrebarilor tale retorice) le lipseste subiectul. „ti s-a dat puterea” . *Cine* a dat puterea? Bun, sa supunem rigorilor legii si parlamentul. Cum? Sau, mai precis, *cine* ar trebui sa cenzureze hotararile parlamentului? Eu am raspuns mai sus, de fapt. Dar am impresia ca raspunsul meu nu place – insa nu am ce sa fac eu…

      • Eu am incercat sa duc discutia intr-alt plan, daca vreti intr-o alta perpectiva, mai principiala, pentru ca nu mi se pare ca argumentatia dvs. se leaga. Poate este doar impresia mea. Sau, ca sa va intorc replica, poate ca nu place?

        Acel „cineva” am sugerat/presupus ca e Constitutia, respectiv Curtea Constitutionala. Din cate stiu CC poate sa cenzureze hotararile Parlamentului (sau macar ar trebui sa poata).

        • Bun, Curtea Constituțională să fie care poate hotărî că senatorii și deputații își pot pierde mandatul. Ce facem dacă cinci judecători decid că nu le place rezultatul alegerilor și revocă toți parlamentarii (sau toți parlamentarii unui partid, sau în general cei de care nu le place) ?

          • Nu stiu ce facem. Nu pot sa intru cu dvs. in astfel de polemici, nu aveti in mine un partener cu competente suficiente in domeniul asta. De aceea am si pus niste intrebari, repet, principiale, sperand ca ma puteti lamuri, dar dvs. raspundeti cu niste intrebari mai mult sau mai putin retorice. Acum argumentul dvs. suna pentru mine cam asa: CC poate fi de rea-credinta, deci cineva din afara Justitiei trebuie sa poata sa o cenzureze, subintelegand ca acesta ar fi Parlamentul. Poate fi o varianta, dar din cate stiu nu e agreata in Europa/lume. Daca ar fi asa, Parlamentul ar fi practic scos de sub incidenta legii (pe care el insusi o emite – culmea!): nu trebuie sa respecte hotarari ale ICCJ in ceea ce-l priveste si nici ale CC (hotarari sau cum le-om numi).

            • Alfred Singer,

              Acum argumentul dvs. suna pentru mine cam asa: CC poate fi de rea-credinta, deci cineva din afara Justitiei trebuie sa poata sa o cenzureze, subintelegand ca acesta ar fi Parlamentul.

              Of, nu, tocmai ca nu! Eu spun ca in chestiunea reglementarii interne parlamentul trebuie sa ramana suveran pentru ca altfel o alta putere poate sa preia controlul asupra lui, distrugand echilibrul institutional. Dar… acelasi lucru e valabil si pentru Curtea Constitutionala. Nici deciziile luate in domeniul ei – cel constitutional – nu trebuie cenzurate de nimeni. Intr-adevar, pe nicaieri in Europa nu exista asa ceva. Asa cum, pe cat pot eu spune, principiul autonomiei de reglementare al camerelor exista intr-o forma sau alta peste tot in Europa. Nicio alta institutie nu poate interveni in functionarea parlamentului.

            • @Miron Damian
              OK, acum mi-e mai clara pozitia dvs. Nu stiu daca e si corecta, dar presupunand ca e corecta, pentru mine ramane o mica dilema de principiu. Problema pleaca de la ce intelegem prin „reglementare interna”. In acceptiunea dvs. se includ aici si decizii ca ramanerea pe post a unui infractor sau a unui incompatibil, dovediti ca atare de ICCJ, pe ideea ca decizia ICCJ ar putea fi viciata si astfel ar Justitia ar putea sabota Legislativul. Cu alte cuvinte, Parlamentul e, cel putin in unele chestiuni, deasupra legii, putand sa nu aplice unele decizii finale ale ICCJ. (Faptul ca nu ICCJ DECIDE asupra revocarii mandatului e oarecum irelevant, pentru ca e in chestiune stabilirea LEGALITATII mandatului si nu actul concret al revocarii.) Pentru mine asta e dilema: cum poate fi o institutie, chiar si Parlamentul, deasupra legii. Repet, nu stiu daca e bine sau rau (presupun ca e rau), dar sa-mi zica cineva clar si raspicat: Parlamentul e deasupra legii.

            • Dle Singer,

              ah, nu, daca asta ati inteles inseamna ca nu am fost clar deloc. LEGEA da dreptul parlamentului sa decida singur in privinta reglementarii sale interne. Constitutia. Parlamentul nu se afla deasupra legii, nu se poate afla deasupra legii, in virtutea legii. E o imposibilitate logica, am explicat in articol. Insa Parlamentul nu se afla dedesubtul ICCJ cand vine vorba strict, STRICT de organizarea sa interna. Inalta Curte poate decide definitiv ca un deputat sau senator e in situatie de incompatibilitate, dar mandatul acestuia inceteaza formal doar dupa ce camera ia act de acest lucru, printr-o hotarare, de la data publicarii acesteia in MOf. E o formalitate care trebuie indeplinita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro