vineri, martie 29, 2024

Donald Trump susține PSD Sibiu. Rânduri despre un comunicat (și un partid) patafizic

În ultimele zile, PSD Sibiu a emis două comunicate mincinoase – în care acuză protestatarii din mișcarea #Vă vedem din Sibiu că sunt agresivi, violenți, că au aruncat în aer ordinea de drept din Sibiu, că înspăimântă turiștii, că au fost înregistrate „nenumărate plângeri” împotriva lor etc. Am demontat, în două răspunsuri succesive, fiecare comunicat, arătând minciunile și încercările de manipulare. Și i-am invitat pe reprezentanții PSD în Zona liberă de corupție, la un dialog deschis, transmis live, în care să explice ce atitudine au față de ceea ce fac colegii lor în Parlament cu legile Justiției.

Ei bine, în loc să răspundă invitației la dialog și să înceteze cu minciunile, PSD Sibiu a găsit mai nimerit să emită, acum două ore, un al treilea comunicat de presă – în care, printre alte elucubrații, ne acuză că suntem continuatorii Securității (!) și fac referire la un filmuleț cu Donald Trump din care ei înțeleg că președintele american e împotriva mișcării #rezist din România (!!).

Reproduc pe Contributors răspunsul nostru la acest al treilea comunicat – fiindcă am convingerea că e ilustrativ  nu doar pentru imaginarul politic al PSD Sibiu, ci pentru fiecare filială PSD din țara asta. Și fiindcă sperăm că există, totuși, câțiva oameni lucizi în PSD care vor înțelege că lucrurile au ajuns mult prea departe – și vor face, în al doisprezecelea ceas, un pas înapoi. Care, în condițiile date, echivalează cu un gest de igienă etică.

Constatăm cu regret că nu putem comunica cu PSD Sibiu decât prin… comunicate. Au refuzat invitația noastră repetată la dialog, preferând să se ascundă în spatele unor comunicate mincinoase, rău scrise și greu inteligibile.

Acest al treilea comunicat pe care îl face public PSD Sibiu (îl găsiţi integral aici: http://bit.ly/2j6cTZw) e de-a dreptul aiuritor:

1. Îl invocă explicit pe Donald Trump ca adversar al mișcării #rezist din România. Referința patafizică la președintele american îi aruncă pe cei de la PSD într-un ridicol absolut, care cu greu ar putea fi depășit de altceva (eventual doar dacă în comunicatul viitor ne vor spune că Donald Trump s-a înscris în PSD și și-a lăsat mustață).

Îi invităm pe cei de la PSD să își aducă aminte că nu la noi s-a referit Departamentul de Stat atunci când s-a arătat îngrijorat de catastrofala reformă a justiției pe care Parlamentul dominat de PSD o operează – ci la ei. Oricât de mult și l-ar dori pe Donald Trump drept aliat, adevărul exprimat neted de Departamentul de Stat e că Statele Unite sunt complet împotriva felului în care PSD reformează (mai corect ar fi să scriem: malformează) justiția. Să le împrospătăm memoria membrilor PSD Sibiu: iată care a fost mesajul SUA pentru Parlamentul României, dominat de PSD+ALDE – http://bit.ly/2hUohH7.

2. Ne acuză că suntem continuatori ai vechii Securități. Și aici, ca și în referința la Donald Trump, subconștientul le-a jucat celor de la PSD o festă. Freud numește asta „întoarcerea refulatului”; românul îi spune „a vorbi despre funie în casa spânzuratului”. Dragă PSD, admitem că e nevoie de o doză remarcabilă de tupeu pentru ca taman voi să vorbiți despre continuarea practicilor vechii Securități. Atunci când legile Justiției sunt malformate de Șerban Nicolae și Codrin Ștefănescu, oameni de casă ai lui Ion Iliescu și admiratori ai lui Iulian Vlad, adică ai ultimului mare beneficiar al Securității și ai ultimului ei general, e curat chutzpah să vorbești despre practici securiste. PSD este continuarea Securității comuniste în politica post-decembristă; să nu credeți că a uitat cineva asta.

3. Într-un mod conspiraționist tipic pentru PSD, e acuzată mișcarea Vă vedem pentru diverse manevre obscure de culise – care există numai în mintea conspiratorilor de profesie. Nu, dragă PSD: adevărul pe care l-a văzut toată lumea în zilele astea e că am fost de o transparență desăvârșită. Am transmis totul live, am documentat mereu cu poze, am vorbit deschis la televiziuni și radio, am publicat articole și interviuri în care spunem limpede ce vrem. Adică să vă opriți din masacrarea legilor justiției – și să vă ocupați de guvernare. Atât cât știți și cum puteți. V-am invitat la dialog public, în repetate rânduri. Vă temeți de asta îngrozitor, o vede toată lumea.

Credeți că vă puteți ascunde teama după comunicatele astea mincinoase, strâmbe din toate punctele de vedere (etic, logic, gramatical). Ei bine, nu vă puteți ascunde. Sunteți fricoși și mincinoși – și toată lumea vede asta acum. (Pentru informarea voastră: reach-ul paginii noastre de Facebook e de 1,5 milioane de oameni în 5 zile. Adăugați la asta oamenii care ne-au văzut la televizor, ne-au citit în presă, ne-au auzit la radio – și care au înțeles, din absența voastră, cât de mult vă temeți. Și o să înțelegeți de ce minciunile voastre nu au nici o șansă.)

4. Cât de jalnică e glumița cu oglinda spartă – și cu cei 7 ani de ghinion. V-a fost, din nou, frică să vorbiți despre ce scria pe acele oglinzi – adică întrebarea: „Voi vă vedeți?” Adevărul e că vă temeți să vă uitați în oglindă, știți bine ce ați vedea acolo: complicii unor oameni care încearcă să instaureze domnia fărădelegii în România. Se vede teama voastră de a vă uita în oglindă. Se vede teama voastră de a ieși la dialog. Se vede, PSD, oricâte perdele de fum credeți că aruncați cu comunicatele voastre.

5. Minciunica asta cu turiștii care fac sesizări împotriva noastră e, și ea, ridicolă. Aflați, PSD, că turiștii ne aplaudă. La propriu. Că grupul de turiști turci ne-a îndemnat să nu ne oprim cu nici un chip. Că Natalia a venit din Suedia până la Cluj, și de acolo la Sibiu, special pentru Vă vedem din Sibiu. Că oamenii sunt solidari cu protestul nostru și se bucură de el. Știm că vedeți asta prin ferestrele voastre mari și frumoase – și că vă doare. Ați vrea și voi să fiți iubiți și aplaudați, se simte asta. N-o să fiți nicicând, PSD.

6. Din nou minciunica despre protestele neautorizate. Am mai explicat, o repetăm: protestele noastre au fost fie autorizate de Primărie – fie organizate în baza legii 60/1991, art. 3. În ambele cazuri au fost legale, în fiecare secundă a lor, de la un capăt la celălalt. De asta Jandarmeria și Poliția au refuzat să asculte de tine, PSD – fiindcă ele cunosc legea și o respectă. N-ar fi rău să înveți și tu să faci asta.

7. O singură mențiune despre gramatică: e tot mai proastă de la un comunicat la altul. Poate de teamă, poate de furie, poate din amândouă. Remarcabil e că, printre multele greșeli, ați reușit de data asta una rară: într-o singură propoziție ați reușit și un dezacord, și o virgulă între subiect și predicat. Știți de ce insistăm asupra gramaticii? Fiindcă, într-o propoziție celebră, Wittgenstein decreta: „limitele limbajului meu sunt limitele lumii mele”. Ei bine, așa cum o arată gramatica voastră precară, limitele lumii voastre sunt tare strâmte, PSD. Și n-o să vă lăsăm să ne malformați și lumea noastră după modelul vostru mic, meschin, mărunt, resentimentar.

Ai început să faci presiuni asupra unora dintre noi, PSD. Nu te mai obosi: nu ne poți intimida. Și arată și că ți-e frică. Vino la dialog. Vom transmite totul public, transparent, live. Explică de ce ești de acord să trăiești într-o țară ale cărei legi malformate de voi vor avantaja corupții, infractorii, violatorii, pedofilii. Explică de ce ții să minți în comunicate. Explică de ce te comporți ca un atavism al istoriei, de ce ții să înțelegi social-democrația ca pe o formă de comunism 2.0 – în loc să te modernizezi în sfârșit, după trei decenii pierdute. Suntem aici, în Zona liberă de corupție. La fel de pașnici și de liniștiți ca întotdeauna. Te așteptăm. Nu ezita – vino la dialog. Poate așa o să-ți depășești în sfârșit frica. Și vei începe să te maturizezi.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Eu va crred ca sinteti socati de afirmatiile pesedistilor sibieni cu ” Donald Trump ca adversar al mișcării #rezist din România”.
    Dar sa stiti, cred ca stiti, ca si aici pe Contributors sint autori si cititori care-l considera pe Trump apocaliptic, ceva de genul PSD-ului.
    Cit despre celelalte minciuni cu care incearca sa se apere pesedistii sibieni, dece credeti ca ar trebui sa fie diferiti de cei de la centru?
    Tot un dreaq, ori pesedistii sibieni, ori cei din orasul meu, nu se deosebesc de gasca GIO condusa de Liviu ot Teleorman.

  2. Cititorii nu mai sînt grăbiți demult,
    Ei sînt duși mereu complet în TRANSĂ
    Ba de unii, ba de alții, ba de neuronii TERCI.
    Nedreptăți fiind de tot felul cu duiumul, de :
    Nu doar 70 de ani, și-n PLUS,
    și ADÎNC pîn’ la prăsele
    Dincolo de mădiuvoare!
    Titlu-i prost găsit !
    Fără ghilimele unde s-ar fi cuvenit !!!!
    Dă înTrump
    Și nu în cine
    Merită un glonte-n Cap !!!!
    DAR,
    Cine vede nu pricepe
    Cin’pricepe nici nu vede
    Cine’aude nu-nțelege
    Cine nu-i nu se alege
    Decît doar la VOT de mulți,
    Sînt de 70 de ani Tot Ei
    Și oricîte poezele fi-vor scrise în ceasloave
    Cu cerneală d’sînge tînăr și vînjos,
    Ei, vor fi aici căci
    Tocmai
    PAUL GOMA
    ( cu și fără ghilimele)
    Nu-i aici?
    EI SÎNT
    !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    «Mourir Pour Des Idées» GEORGES BRASSENS

    Mourir pour des idées, l’idée est excellente
    Moi j’ai failli mourir de ne t’avoir pas eue
    Car tous ceux qui l’avaient, multitude accablante
    En hurlant à la mort me sont tombés dessus

    Ils ont su me convaincre et ma muse insolente
    Abjurant cette erreur, se rallie à leur foi
    Avec un soupçon de réserve toutefois
    Mourons pour des idées, d’accord, mais de mort lente,
    D’accord, mais de mort lente

    Jugeant qu’il n’y a pas péril en la demeure
    Allons vers l’autre monde en flânant en chemin
    Car, à forcer l’allure, il arrive qu’on meure
    Pour des idées n’ayant plus cours le lendemain

    Or, s’il est une chose amère, désolante
    En rendant l’âme à Dieu c’est bien de constater
    Qu’on a fait fausse route, qu’on s’est trompé d’idée
    Mourons pour des idées, d’accord, mais de mort lente
    D’accord, mais de mort lente

    Les Saint Jean bouche d’or qui prêchent le martyre
    Le plus souvent, d’ailleurs, s’attardent ici-bas
    Mourir pour des idées, c’est le cas de le dire
    C’est leur raison de vivre, ils ne s’en privent pas

    Dans presque tous les camps on en voit qui supplantent
    Bientôt Mathusalem dans la longévité
    J’en conclus qu’ils doivent se dire, en aparté
    „Mourons pour des idées, d’accord, mais de mort lente
    D’accord, mais de mort lente”

    Des idées réclamant le fameux sacrifice
    Les sectes de tout poil en offrent des séquelles
    Et la question se pose aux victimes novices
    Mourir pour des idées, c’est bien beau mais lesquelles ?

    Et comme toutes sont entre elles ressemblantes
    Quand il les voit venir, avec leur gros drapeau
    Le sage, en hésitant, tourne autour du tombeau
    Mourons pour des idées, d’accord, mais de mort lente
    D’accord, mais de mort lente

    Encore s’il suffisait de quelques hécatombes
    Pour qu’enfin ici bas, tout changeât, tout s’arrangeât
    Depuis tant de „grands soirs” que tant de têtes tombent
    Au paradis sur terre on y serait déjà

    Mais l’âge d’or sans cesse est remis aux calendes
    Les dieux ont toujours soif, n’en ont jamais assez
    Et c’est la mort, la mort toujours recommencée
    Mourons pour des idées, d’accord, mais de mort lente
    D’accord, mais de mort lente

    Ô vous, les boutefeux, ô vous les bons apôtres
    Mourez donc les premiers, nous vous cédons le pas
    Mais de grâce, morbleu! laissez vivre les autres!
    La vie est à peu près leur seul luxe ici bas

    Car, enfin, la Camarde est assez vigilante
    Elle n’a pas besoin qu’on lui tienne la faux
    Plus de danse macabre autour des échafauds!
    Mourons pour des idées, d’accord, mais de mort lente
    D’accord, mais de mort lente

    https://www.youtube.com/watch?v=p-ZI28nbSDQ

  3. Despre „continuatori ai vechii (sau noii – dupa caz) Securități” :
    Este maxima frustrare a psd. In decembrie 89 au pierdut controlul asupra Securitatii – cu S majuscula nu substantivul comun care desemneaza starea de siguranta (= eventual confort) ci organul de represiune al Partidului unic. Pana atunci raportul de subordonare era clar si de necontestat: Tipatescu – PCR / Pristanda – Secu.
    Securitatea indeplinea ordinele partidului, nu era de capul ei – trebuie sa intelegem cu totii. Capul cel mare era la Partid nu la Secu.
    De la Iliescu incepand, pcr are o problema: seuritatea si-a luat-o in cap! Nu mai asculta de ordinul de la partid. (Ca nu-l mai asculta pe el ca prim secretar de judet – doar il urmarea- fiindca-l asculta pe secretarul general, dar a ajuns sa nu mai asculte nici de seful cel mare pe care l-a lasat de izbeliste!) A ajuns mai tare ca partidul. Lupta pentru putere se da intre un partid fosilizat si inima sa (aia care pana atunci se stia ca „bate, bate” pentru partid).
    Intre alte legende servite (’89) publicului de puterea nou instalata in frunte cu „ultimul pe lista cu voia dumneavoastra” este ca tot raul de dinainte de ’89 a fost din cauza securitatii impreuna cu cei care au intinat „nobilele idealuri”… Prea putin despre subordonarea Securitatii prin definitie, fata de activul de partid la toate nivelurile. Mucles! Securistii au fost rai, partidul a fost o victima, comunismul este o ideologie buna dar aplicata gresit (si) din cauza de Secu.
    Si iata-i pe baietii buni acuzand acum (2017) „binomul” adica chiar Securitatea de care s-au folosit fara scrupule – organul nascut chiar de ei ca sa reprime orice mica intentie de contestare a directiei trasata de marele partid.
    Un partid care vrea puterea totala nu se poate lipsi de un „organ” cum era securitatea, devotat si supus, dar, din nefericire pentru ei, nu mai este asa de usor de supus. Poate ca Postelnicu nu era mai solid sau mai intelectual ca Carmen Dan, dar era mai versat si, tot a cazut in penibil.
    Intre tmp si poporul si „organele” au mai multe surse de informare si nu mai sunt la fel de usor de manipulat.
    Grea e lupta de clasa a hienelor!
    Trebuie sa intelegem ca hienele sunt doar niste caini de pripas si pot fi alungati cu ciomege; doar trebuie sa fim hotarati si putin mai curajosi.
    Pot fi alungati in noaptea de unde vin.

    • Roșii au de multe ori închipuiri, cel puțin hazlii.

      Din același ciclu, Voronin susținea că Iisus a fost primul comunist.

  4. Afirmatia ca Donald Trump combate miscarea Rezist din Romania este o mistificare. In discursul sau, Donald Trump s-a referit la sustinatorii lui Hillary Clinton si Obama, „the libs” (liberal progresisti, comunisti, anarhisti) din SUA care nu s-au impacat cu pierderea alegerilor prezidentiale si cauta pe toate caile sa saboteze noua dministratie de la Washington. Asa cum a declarat in cateva randuri, Donald Trump sustine continuarea luptei anticoruptie din Romania si sustine Romania in fata pretentiilor hegemonice ale Moscovei. Nu recunoaste anexarea Crimeei de catre Federatia Rusa. Tovarasii de la PSD Sibiu ar face bine sa nu mai raspandeasca minciuni si sa inceapa un dialog democratic cu protestatarii.

  5. @ FLORIAN D. MIREA (16/12/2017 la 12:11)

    „……….Donald Trump s-a referit la sustinatorii lui Hillary Clinton si Obama, “the libs” (liberal progresisti, comunisti, anarhisti) din SUA care nu ………….”

    Deci si americanii au comunisti………sustinatorii lu Hillary Clinton ?

    • da…e vorba de neomarxism / marxism cultural care se ascunde sub forma liberalismului . A devenit doctrina oficiala a democratilor americani in timpul lui Clinton ”el Macho’ si a fost dusa ”pe noi culmi de progres ” in timpul lui Barrack Hussein . Se trage din a treia cale a marxismului interbelic enuntata de institutul la Frankfurt . Burghezul cel rau vs proletarul cel bun a fost inlocuita cu barbatul alb / casatorit / heterosexual / crestin , cel rau vs minoritatiile oprimate / femei , homosexuali , negrii ( arabi, tigani, dupa caz…. ) , necrestini .E nevoie sa vezi trendul de la Hollywood din ultimii 20 de ani . In esenta si PSD-ul si Soros ( ca emblema a marxismului cultural ) provin din acelasi tanc sovietic care a intrat in Romania in ”44 . E doar lupta intre national comunismul eretic ( marxismul , ca esenta , fiind internationalist ) si neomarxismul camuflat intr-un ambalaj sofisticat . Corectitudinea politica , discriminarea pozitiva , casatoria homo ,revolutia sexuala , etc fac mare parte din acest monstru pervers care distruge din interior civilizatia euro-atlantica crestina .
      PS – ”make love not war” ..sloganul tinerilor rebeli ai anilor ”60-”70 apartine lui Herbert Marcuse , un ideolog marxist .

  6. Cat timp le mai dati voie sa-si bata joc de voi in orasul presedintelui? Aduceti-i in instante si cereti-le despagubiri morale sa nu le poata duce.

    • Asta-i buna, cu ” orasul presedintelui”, unde libertatea opiniilor proaste trebuie tratata la trebonal :P
      Pai, tocmai presedintele din „orasul presedintelui”, a participat in 2012 alaturi de actuala gasca GIO sub numele de uslami, pardon, uselisti, la torpilarea statului. Ceva ce se intimpla acum.
      Ce repede uitarea se asterne peste noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro