Home » Reactie rapida » Citesti:

DSK – o tragedie greaca?

Mihnea Vasilache mai 16, 2011 Reactie rapida
16 comentarii 7,832 Vizualizari

Cu un timing extraordinar de ironic vis-a-vis de criza datoriilor suverane, dar si (proportions gardees!) de articolul recent publicat despre relatia FMI–Romania , afacerea DSK a explodat in weekend pe toate canalele media. Faptele sunt cunoscute deja: Managing Director al FMI, fost ministru de finante al Frantei si probabil candidat prezidential, Dominique Strauss-Kahn a fost arestat sambata, 14 mai, la New York pentru presupuse multiple agresiuni sexuale asupra unei cameriste de la hotelul in care era cazat. In cele ce urmeaza va propun o serie de analize succinte, concentrate asupra principalelor consecinte economice ale acestei intamplari.

  1. Previzibil, duminica, 15 mai, Board of Governors al FMI a emis un scurt comunicat in care afirma ca organizatia ramane 100% functionala si operational. Astazi, FMI l-a numit pe primul director adjunct, americanul John Lipsky, ca sef temporar. Dl Lipsky este recunoscut si respectat ca un economist cu multa experienta, atat in sectorul privat (JP Morgan Chase, unde a fost printre primii mei sefi!), cat si Treasury (ministerul de finante al SUA), insa se afla in pragul retragerii din pozitia de la FMI si fusese convins cu greu sa stea pana la sfarsitul lui 2011. FMI are, bineinteles, planuri organizationale pentru astfel de situatii de urgenta si o echipa experimentata (supervizata, de altfel, de Dl Lipsky) care administreaza toate acordurile financiare in derulare. Din punct de vedere strict operational, impactul este neglijabil.
  2. Problema majora a FMI este ca DSK a avut un rol proeminent si, in general, apreciat pozitiv in timpul crizei financiare, extinzand rapid dimensiunea fondurilor de urgenta alocate tarilor cu probleme. In plus, a fost direct implicat in administrarea crizelor din Grecia, Irlanda si Portugalia, reusind sa navigheze cu abilitate in contextul politic complex al Uniunii Europene. Abilitatea si influenta politica a lui DSK (precum si fluenta in limba germana) au inraurit in buna masura politica de ajutorare nemijlocita si solidara a institutiilor europene fata de criza datoriilor suverane din zona euro. De altfel, DSK trebuia sa se intalneasca zilele acestea cu Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, precum si cu ministrii de finante europeni pentru a discuta situatia Greciei. In cele din urma, Nemat Shafik, numarul trei din FMI, a venit la intalnire, dar realitatea e ca nici ea, nici Dl Lipsky nu sunt politicieni sau europeni, asa ca FMI este, in realitate, intr-o situatie delicata.
  3. Complicand si mai mult situatia, o serie de tari in curs de dezvoltare au cerut imediat in mod public ca un potential viiitor inlocuitor al lui DSK sa nu mai fie european, asa cum era traditia nescrisa de la infiintarea FMI si pana in prezent. Cancelarul Merkel a fost nevoita sa raspunda ca, desi intelege dorinta indreptatita a tarilor in curs de dezvoltare de a avea pe termen mediu un conducator al FMI din randurile lor, criza din zona euro indreptateste un european la acest post. De altfel, aceasta dorinta nu este numai de natura politica, ci este provocata si de o oarecare ingrijorare ca resursele financiare si umane ale FMI, traditional dedicate rezolvarii de probleme in tari nedezvoltate, au fost deviate in zona euro. O lupta prelungita pentru succesiunea FMI ar prelungi incertitudinea si, potential, adanci criza datoriilor suverane.
  4. Trebuie tinut cont si de faptul ca BCE este si ea in plin proces de tranzitie – cu Guvernatorul Bancii Italiei, Mario Draghi, asteptat sa preia postul de Guvernator al BCE de la Jean Claude Trichet. Ca urmare a acestei mutari, Italia ar avea doi membri (din sase) in Executive Board si Franta nici unul. Lorenzo Bini Smaghi, considerat un membru influent al Executive Board, nu are obligatia sa isi dea demisia, dar niciodata in istoria ECB o tara nu a avut mai mult de un reprezentant. In plus, Dl Bini Smaghi este un oponent public declarat al oricarei masuri de restructurare a datoriei suverane a Greciei, inclusiv extinderea scadentelor, sugerata recent ca o posibilitate de catre ministrul de finante al Germaniei, Wolfgand Schauble.
  5. Grecia este actorul cel mai lovit de aceste evenimente neasteptate. Isi pierde un mare si influent suporter in DSK, in conditiile in care austeritatea de pana acum nu a produs suficiente rezultate si pietele asteptau un al doilea pachet de ajutorare. Procesul de acordare a unui astfel de pachet se incetineste substantial din cauza vacuumului de leadership de la FMI, precum si a disensiunilor din ECB si UE. Momentan, curentul „dur” pare sa fie mai influent si Grecia va fi obligata sa aspreasca masurile de austeritate pentru a evita falimentul. In aceste conditii, va fi foarte interesant de observat rezultatul urmatoarei licitatii de obligatiuni de 3 luni pe care Grecia planuieste sa le emita pe 17 mai 2011.
  6. Pietele de capital nu par foarte afectate: dupa o initiala abrupta cadere fata de USD, EUR a recapatat din terenul pierdut in cursul zilei de azi. Actiunile de pe principalele burse europene au refacut si ele din terenul pierdut si sunt pe un minus relativ mic. Indicele tehnic al volatilitatii a crescut surprinzator de putin. Momentan, pietele nu par foarte ingrijorate de aceste venimente.
  7. Statistic (si filozofic vorbind), afacerea DSK s-ar putea incadra in categoria „black swan”. Asa-zisa lebada neagra este o metafora universal acceptata pentru un eveniment neasteptat (adica, cu o probabilitate foarte mica de intamplare), ale carui consecinte depasesc asteptarile majoritatii oamenilor. Teoria spune ca activitatea economica si pietele de capital evolueaza in mare parte in baza unui consensus al asteptarilor. Cand un astfel de consensus este zguduit si modificat abrupt, consecintele sunt, de obicei, negative. Cu alte cuvinte, un moment de nebunie (real sau inventat) al lui DSK poate conduce la falimentul Greciei si la o noua criza globala!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "16 comments" on this Article:

  1. cristiaan spune:

    Un articol frumos, bine documentat, bine legat, care lasa departe pasiunea, opiniile proprii si partizanatul si deschide usi intelegerii noastre.

    Multumesc frumos, mai astept si alte asemenea contributii de calitate.

  2. sibiu spune:

    cu sau fara DSK Grecia se indreapta spre faliment datorita intarzierii de punere in aplicare a unor masuri clare si concrete de reducere a deficitului

  3. zuzu spune:

    articol foarte interesant, cu mentiunea ca Nemat Shafik este femeie, egipteanca avand si cetatenie americana.

  4. Ion Marinescu spune:

    Iata ce consecinte imprevizibile grave poate sa aiba pentru multe state un “moment de nebunie” al liderului FMI, !
    Noi trebuie sa ne gandim la tara noastra si la ce se poate face pentru a ne pune la adapost de eventuale consecinte nedorite. Pentru ca , acestea vor exista cu siguranta.Iar cei care sunt cei mai slabi si nepregatiti vor avea de suferit. Sa nu ne leganam doar in iluzia ca “am iesit din recesiune” Domnule Daianu, domnule Mihai Tanasascu, domnule Isarescu, faceti un “national brain storming”, pentru a ne pune tara la adapost de o noua furtuna!

  5. traian spune:

    Sincer,foarte rar gasesc asemenea abordari concise si reci (sau mai bine zis aproape neutre) ale implicatiilor unor evenimente la zi.Ok,este vorba de chestiuni care ies din cercul stramt si segmentat cu orgolii si mentalitati satesti al politicii economico-financiare mioritico-dambovitene…
    Dar materialul m-a impresionat placut si mi-a redat speranta unei revalorificari in media romaneasca a unor gazetari sau analisti pe bune,ca pe timpuri.Si cand spun pe timpuri nu ma refer deloc la zecile de ani in care cei care isi spuneau ziaristi se aflau exclusiv in solda bolsevicilor locali ci la anii dintre cele doua razboaie mondiale cand gaseai prin fiecare redactie cel putin cate un gazetar sau un colborator de valoare!Multumesc!

  6. garett spune:

    Excelent articol, coincis si profesionist!

  7. Pardon my French spune:

    “Toutes proportions gardees” – a bon entendeur, salut!

  8. Nikky spune:

    Poate la aceste 2 link-uri mai gasesti ceva informatii utile referitoare la “afacerea” DSK:
    1. http://www.globalresearch.ca/index.php?context=va&aid=10060 – “Operation Sarkozy : how the CIA placed one of its agents at the presidency of the French Republic ”
    2. http://www.forbes.com/2007/05/09/oliver-sarkozy-ubs-face-markets-cx_po_0507autofacescan03.html – “The Other Sarkozy: Big Apple Dealmaker”

  9. anonim spune:

    Nimeni nu arata cu degetul la colectia depravatilor care conduct institutii si tari si raul moral pe care il comit.
    Cum poate veni FMI sa impuna ordine si disciplna pentru aplicarea unor masuri dure de austeritate de exemplu in Romania cind depravat plin de bani nu se poate abtine si este tinut in virful FMI dupa ce in trecut a trecut prin functii econimice cheie in Franta ?
    Berlusconi este un alt exemplu.
    VIrful lumii a declarat: Nu am avut sex cu Monica!
    Mai este o functie in care nu exista un corupt, un depravat si un moncinos?

  10. Alin spune:

    Excelent articol, documentat si plin de informatii utile. Nu puteti sa va clonati, macar cate unul pe publicatie majora?

    • stekill spune:

      Asa ma gandeam si eu, si in plus: domnul asta e roman, adica, mancator de seminte de-al nostru, sau e un utilizator iscusit de google translate?

  11. Cristian Presura cristi spune:

    Spuneti ca “Grecia este actorul cel mai lovit de aceste evenimente neasteptate [..] austeritatea de pana acum nu a produs suficiente rezultate si pietele asteptau un al doilea pachet de ajutorare. ”

    Sa inteleg ca grecii nu taiat din cheltuieli in asa fel incat sa nu cheltuiasca mai mult decat ce au in buzunar? Ca inca se mai imprumuta? Poate aveti vreun link sau tineti un curs sa inteleg si eu cum este posibil sa admiti sa cheltuiesti mai mult decat castigi si cum de nu duce asta la un faliment sigur? Daca eu castig un leu si cheltuiesc doi, nu e normal ca o sa dau faliment? De ce zic unii ca oricare tara in situatia asta (grecia, etc.) poate totusi merge mai departe? De ce cred unii ca nu dau faliment?

  12. Adrian spune:

    Surprins, sincer, de abordarea lejera dar “rece” a acestui eveniment. Bravo!

  13. Shadow spune:

    @Dle Agilica

    despre :

    “Cu alte cuvinte, un moment de nebunie (real sau inventat) al lui DSK poate conduce la falimentul Greciei si la o noua criza globala!”

    asa zisa concluzie (punctul 5) este o foarte mare prostie. Nu intamplarea asta poate duce la falimentul greciei si eventual la o noua “criza globala” ci “obiceiul masurilor fmi” care se tin departe de realitatea economica contemporana. Chiar si “invalidate” de esecurile rasunatoare ale fmi masurile lor tot nu se prea schimba. Sunt prea multi “formatati” in “boardul fmi” la masuri aberante. Lipsky e unul din ei(mult mai putin respectat decat lasati dvs sa se inteleaga in mediul financiar).



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihnea Vasilache


Mihnea Vasilache

Mihnea Vasilache are 17 de experienta in finante petrecuti la New York pe Wall Street si in City la Londra. In ultimii ani a fost responsabil de fonduri de investii in valoare de m... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)