Netulburat de vizita prezidenţială din Statele Unite, Liviu Dragnea işi continuă opera de guvernare. De această dată, domnul Dragnea se instalează,sever, în postura de dascăl. Asemeni unui profesor ce oficiază de la catedră, domnia–sa deschide catalogul,spre a examina pe cei care se adapă de la fântâna cunoaşterii. În cazul de faţă, învăţăceii sunt membrii cabinetului Grindeanu, iar izvorul de apă vie politic din care se alimentează este însuşi programul de guvernare al PSD.
În această operă pedagogică ce aspiră la excelenţă, domnul Dragnea nu este singur. Îi sunt alături, copleşiţi de importanţa misiunii, doi dintre cei care ilustrează noua artă pesedistă a bunei guvernări. Doamna Firea, zâna bună a Bucureştiului, este flancată de domnul Bădălău, politicianul care se confundă cu un întreg judeţ. Din când în când se poate distinge şi vocea, energică, a doamnei Lia Olguţa Vasilescu, arhitecta înţeleaptă a noului sistem de salarizare.
Extemporalul evocat de domnul Dragnea este întruchiparea noii formule democratice imaginate de PSD. În România, totul trece prin partid şi se termină cu partidul. În România, voinţa domnului Dragnea este un autentic izvor de lege, cel puţin atâta vreme cât domnia- sa este hegemonul în PSD. Examinarea, nervoasă, la care este supus cabinetul Grindeanu are menirea de a reafirma poziţia de decident ultim a domnului Dragnea.
Examenele imaginate de domnul Dragnea nu sunt concepute spre a testa eficienţa guvernării, căci guvernarea PSD este, prin însăşi natura sa, un etalon al competenţei. Ceea se evaluează este fidelitatea, loialitatea sau, spre a folosi un termen din vocabularul tradiţiei locale a politicii româneşti, slugărnicia. Domnul Dragnea este bântuit de coşmarul de care este bântuit orice potentat al acestei ţări: teama înlăturării sale de către rivali este unica frică ce îl macină. Mecanismul de parvenire în statul român îl evocă pe cel descris,cândva, de Nicolae Filimon.Ciocoii de astăzi nu sunt mai puţin rapaci decât ciocoii de ieri. În genomul lor se adaugă urzeala caracterială a epocii comuniste şi lestul fesenist.
Pentru Liviu Dragnea, orice potenţială urmă de insubordonare poate fi fatală. Poziţia sa nu este atât de inexpugnabilă pe cât aparenţele ar indica. În pofida eforturilor groteşti întreprinse de aparatul de propagandă al PSD, domnul Dragnea nu a devenit omul de stat care visa să devină. Din colţul său de hegemon, domnul Dragnea a urmărit, poate, cu îngrijorare, vizita prezidenţială în Statele Unite şi a putut înţelege, încă o dată, limitele puterii sale. România nu este, din păcate pentru domnul Dragnea, Rusia lui Putin sau Turcia lui Erdogan. Dependenţa de partenerii occidentali nu poate fi scoasă din ecuaţie. Slăbiciunea, cronică, a opoziţiei politice interne nu este o garanţie de supremaţie absolută. Domnul Dragnea gândeşte, încă, la nivelul unui satrap de provincie. Dincolo de feuda sa politică, se află realitatea unor nivele la care nu poate avea acces.
Domnul Dragnea este conducătorul şi stăpânul unei Românii captive. Aliatul esenţial al domniei-sale este sentimentul de inutilitate şi de dezgust pe care guvernarea PSD îl inculcă, cotidian, unei comunităţi civice confruntate cu incapacitatea cronică a statului de a funcţiona eficient. Speranţele domnului Dragnea se leagă de stagnare şi de prelungirea ei nedefinită. Apatia, lehamitatea, dezamăgirea sunt ingredientele de care această putere s-a servit şi se va servi. Opoziţia civică este unicul reper ce contrazice somnolenţa unei societăţi. Anestezierea României, iată visul domnului Dragnea.
La capătul acestui extemporal, poate că România va avea un alt premier. Unul mai obedient şi mai atent la voinţa stăpânului său. Cât despre domnul Dragnea, aceasta poate să joace, în continuare, rolul de suveran al naţiunii pesediste. Însă lecţia politicii de la noi ţine tocmai de instabilitatea carierelor croite prin arivism şi patronaj. Prăbuşirea lor este la fel de rapidă ca şi ascensiunea . Domnul Dragnea va putea fi confruntat, mai devreme sau mai târziu, cu perspectiva propriei sale ieşiri din scenă.
E grele. In 22 se discuta despre multinationale si economie. Romania este o tara, cica middle income, un stat, cu guvern, si cu universitati, si cu oficiu statistic, dar in care oficialii care mai scriu articole si dari de seama despre starea economiei si societatii isi iau informatiile din baza de date AMIGO cand calculeaza numarul de angajati ai statului!…Nu stiu daca a observat cineva?…Sa nu se intelega ca am ceva cu AMIGO, AMIGO e o baza de date intretinuta de Comisia Europeana si Romania e in UE, nu sunt impotriva UE, dar datele respective provin tot de la Bucuresti, de la INS, MInisterul Economiei de pe undeva, ca nu trimite Comisia Europeana statisticieni pe teren, iar Romania nu este capabila sa faca disponibile si publice informatiile astea extrem de importante in dezbaterea publcia recenta, desi guvernul Romaniei e in primul rand responsabil fata de cetateanul roman, si e chiar obligat indirect de o lege a transparentei, caci ce guvern democratic poti sa ai daca nu cunosti sa poti judeca ce face? nu se secret de stat nucelar asta! – Ei, la noi asadar, omul scrie pe contribuitors.ro sau in raportul Consiliului Fiscal cu date din AMIGO de la Bruxelles care au au plecat intai din Bucuresti,d a rin Bucuresti datele aste anus e gasesc! Cum suna asta ca imagine de tara?! ca nivel profesional si intelectual al institutiilor abilitate?! tot de acolo ia si calculul productivitatii totale ca INS nu produce asa ceva?! – Deci Romania, guvernul roman, nu poate, nu e capabil sau nu vrea, a intretine niste baze de date statistici oficiale de baza si le pune – conform legii – gratuit si impartial la dispozitia publicului (baza AMIGO e restrictionata pentru oficiali europeni si diversi cercetatori afiliati unor universitati, nu o poate consulta un jurnalist sau chiar un universitar care nu e pe un program de cercetare acreditat cu ei, de pilda), asta e nivelul Romaniei : incompetenta, ineficienta, dar si un cult deplasat si contraproductiv, moratal de contraproductiv, al secretului, secretomania mostenita din comunism a oamenilor incompetenti si obisnuiti sa conduca in grup restrans, opac, fara grija publicului, ba ascuzand cat mai multe de el, ca un public neinformat este un public usor de manipulat! Asta e Romania si politica sau organizarea sa economcia : nu comparati cu America, Anglia, Germania, unde zeci de blogrui analizeaza si pun online cele mai rafinate date statistice si analize, absolut gratis, ca acolo se intelege notiunea de watchdog si de responsbailitate publica si transparenta! la noi cauti zece comunicate INS, care si dispar in timp ca sa pui cap coada o serie bruta vai de capul ei sa aflic e s-a intamplat in ultimul an, desi INS se lauda pe site ca conform legii pune date la dispozitie…utilitate publica etc. Nu exista cultura profesionalismului si democratiei libere la romani! avem inca o birocratie comunistoida si ineficienta, chiar deprofesionalizata.
” Domnul Dragnea va putea fi confruntat, mai devreme sau mai târziu, cu perspectiva propriei sale ieşiri din scenă. ” – cred ca este inevitabil :-) Istoria ne-o demonstreaza. Insusi marele Lenin ce parea insurubat pe vecie in soclul sau calauzind popoarele catre imaginara libertate a comunismului a (fost) „abdicat”. Eternii Iliescu, Nastase, Ponta au gustat din cupa amara a iesirii din scena….Democratia in Romania se instaleaza cu pasi mai mici, mai mari, mai de cha-cha-cha (doi in fata unul in spate sau chiar lateral, o mica invarteala pe loc…) dar inevitabil lucrurile se schimba si iesirile din scena a celor ce nu fac fata noilor modele politico-sociale-economice sunt maturati. Daca romanii ar incepe sa constientizeze importanta votului lor lucrurile s-ar imbunatati rapid pe plan politic cu urmari sociale si economice vizibile in termeni scurti si medii (exemplu Olanda cu aproape 80% prezenta la vot, Franta urmand pe apropae, etc).
aliante (externe) peste aliante sa ne protejam de invadatori, cind dusmanii cei mai feroce sint in cetate, acolo unde hotul si sfertodoctul fac legea. pina la scuturi antiracheta eu zic sa stirpim viermii si paduchii. astia isi fac treaba (distrug) incet dar sigur. cum sa miroasa a curatenie intr un mediu infestat, cu tot parfumul aplicat ?!
@Ion : in Romania educatia in domeniul asta e la nivelul evului mediu, se vede numai din dinozaurii care comenteaza toti fosti ministri, fosti sefi, dar care nu pot prezenta nimic, niciun mic studiu, o mica analiza cand vorbesc : ideea sucita intrata in mintea unora este ca iti face Bruxelles-ul temele de acasa, desi nicio tara din lume nu s-a dezvoltat sub obladuirea altora chiar si benevola si nu s-a intamplat asa ceva nicaieri.
Baietii si fetele care „guverneaza” sint niste simpatici. Exact ca o turma de maimute imbracate care cred ca daca poarta pantaloni si palarie sint oameni, incearca si ei sa se apropie cit mai mult de imaginea de guvern si conducator pe care au vazut-o prin filme, comportindu-se ba ca brigadierul CAP din satele in care au copilarit si si-au desavirsit formarea academica, ba ca nea presedintele din „House of Cards”, destinzind atmosfera cu glume de mecanizatori sau devenind brusc seriosi ca un sef de post care ancheteaza un furt porumb din averea ceapeului. Sa-l vezi pe Dragnea cu look-ul lui de motopompist vorbind despre „evaluare/ programe de guvernare/ legiferare, etc” este demential, este exact ca king Louie din „Cartea Junglei” care avea de toate, mai putin focul si a carui dorinta suprema era simpla: ” I want to be a man like you!”. E greu, nene Dragnea, trebuie umblat pe la scoli, citit pa carti, dat examene, trait printre oameni de calitate, nu-i de matale! Singurul lucru pe care il am de reprosat partidului este ca l-a dat afara pe Zgonea si l-a inlocuit cu Petre Daea.Trebuiau pastrati amindoi si pusi sa lucreze impreuna ca sa ridem mai cu spor.
Buna ideea sa-i pui impreuna pe Daea si pe Zgonea. Ar fi putut depasi usor popularitatea iubitului cuplu de comici Tociu si Palade.
Dl Dragnea l-a inlocuit pe dl Ponta. Va fi inlocuit de dl/dna X… And so on… Problema cea mai mare este pe dreapta. Stanga e aceeasi Marie si asa va fi mereu.
Ptiu drace, că ajunsei să-l văd pe jupân Cârpeanu capul rezistenței împotriva stejarului din Teleorman…
Sigur că va veni vremea în care Dragnea va fi sfâșiat de ăilalți rechini PSD-iști. Numai că ăsta nu e deloc un moment de bucurie. PSD-ul a izbuit de la Iliescu încoace frumoasa performanță ca fiecare din căpeteniile sale să fie ma venalaă, feidă și monstruoasă decăt precedenta. Haideți să-i enumerăm: Năstase, Geoană, Ponta și cu voia dumneavoastră, ultiml pe listă Dragnea… Ei?
I-am scris adineauri dlui Grindeanu: Dle Sorin Grindeanu, niste ticalosi v-au numit si tot niste ticalosi va dau jos. Dar dvs sunteti oare la fel de ticalos ca si ei? :)
Si am continuat azi astfel;
Dle PM Sorin Grindeanu si eu va multumesc ca m-ati citit si sper ca si acum sa va fie de folos ce va scriu; Aveti o ocazie uriasa ca urmand genul de „solidaritate” care l-a facut pe dl ministru al justitiei Tudorel Toader sa faca o spectaculoasa pirueta definita in termeni militari(poate ca este si cazul sa lucram cu ei ) ca „la stanga-nprejur!” sa va faceti de ras si dvs si sa faceti de ras si tara pe care o administrati prin votul de incredere al parlamentului, sngurul care va poate retrage si increderea poporului pe care-l reprezinta prin alegeri democratice.
Sper din suflet sa nu o fructificati ca mai sus si sa nu adaugati o alta pagina jegoasa la istoria recenta mult prea intinata cu astfel de pagini murdare. Acum patriotismul si nu orgoliul va cere sa urmti procedura constitutionala indicata si de Iohannis odata ce acceptarea sa demisionati dupa acuze false si incercari publice de mituire ar cautiona si legitima toata aceasta porcarie politica istorica. Asa sa va ajute Dumnezeu!