joi, martie 28, 2024

Gazele doamnei Carmen Dan

Mai întâi, câteva întrebări adresate doamnei ministru Carmen Dan, doamnei prefect Speranța Cliseru și șefilor Jandarmeriei. Ce sens are să lansezi gaze lacrimogene în mijlocul unei adunări pașnice, când indivizii violenți cu care se presupune că ai de furcă se află la marginile ei, în contact direct cu jandarmii? De ce indivizii violenți n-au fost izolați și neutralizați imediat, când dispuneai de forțe de ordine atât de numeroase? Ce rost avea să intri cu cai și câini într-o mulțime care nu se comportase deloc agresiv? Care a fost planul de acțiune al Jandarmeriei? (Dată fiind gravitatea celor petrecute, cred că ar trebui să știm – și nu-mi închipui că e chiar un secret de stat.) De ce n-am aflat încă cine au fost aceia care au declanșat bătăile cu jandarmii din iarna anului trecut?

Și acum câteva cuvinte către protestatari. Bănuiesc că mulți vor ironiza și vor desființa ce spun, dar eu cred că la următoarele mitinguri ar trebui să aducem flori jandarmilor. Indiferent de calitatea lor umană, indiferent de experiențele prin care am trecut, e singurul gest rezonabil – și l-am face în primul rând pentru noi înșine. Cu cât va fi mai limpede că suntem manifestanți pașnici, cu atât politicienilor Puterii și propagandei lor le va fi mai greu să ne distorsioneze mesajul. Armele noastre sunt fermitatea, inteligența, umorul, imaginația, în nici un caz violența. Cum mitingul nu are și nu poate avea organizatori, fiecare în parte e organizator. Fiți atenți la cei aflați în preajma voastră, detectați și izolați grupurile turbulente, chemați-i în ajutor pe jandarmii cărora tocmai le-ați dăruit flori – lucrul ăsta e valabil mai ales pentru cei aflați la marginea manifestației. Dacă avem de-a face cu o Putere care a abuzat de dreptul la ticăloșie și imbecilitate, iar acum a început să se poarte violent, noi trebuie să arătăm că suntem făcuți din alt aluat. Poate că nefericiții captivi ai indolenței și propagandei vor pricepe câte ceva.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. „eu cred că la următoarele mitinguri ar trebui să aducem flori jandarmilor”

    Aveti perfecta dreptate, si oile la abator aduc de cele mai multe ori flori angajatilor de la abator.

    Sa fie clar: nu sunt pentru violenta, dar nici chiar sa cadem in ridicol. Pe cand vor aduce evreii flori nazistilor?

  2. Probabil ca in dementa lui, Dragnea crede ca se repeta scenariul din Turcia din vara lui 2016, cand regimul Erdogan a fost la un pas de a fi înlăturat. Clar le este teama si vor sa inabuse orice demonstratie , fie ea si pasnica. Cred ca Romania se apropie de Turcia si cred ca s-ar putea instaura un regim similar cu cel al lui Erdogan. Este un mare pericol pentru noi. Sunt sigur ca aceste lepre PSD-iste sunt pregatite pentru orice scenariu, avand in vedere si declaratiile de astazi, precum si acuzele la adresa lui Iohannis si opozitiei.

    • Turcia nu e în UE, Dragnea nu poate lua măsuri gen Erdogan. Ar trebui să închidă granițe și să anuleze pașapoarte pentru asta, dar ar izbucni revolte interne care l-ar înlătura în secunda 2.

      Situația e net diferită, o mulțime de turci din Germania sunt pro-Erdogan,. în timp ce români din diaspora pro-PSD sunt 5-10% cel mult.

  3. Armele lor sunt bataia si gazele. Si un aparat diabolic dispus sa lupte pana la capat pentru supravietuire. Rezistenta pasnica are si ea un punct domnule. Indemnele la adus de flori sunt puerile. Florile nu au proprietati antiglont.

  4. Pai jandarmii aveau treaba cu manifestantii pasnici nu cu huliganii, pe care eu, cat timp am stat in piata nu i-am vazut violenti – or fi devenit dupa, incitati de jandarmii care scosesera gardurile dintre ei si baietii cu cefe groase, ma intreb de ce? sa le favorizeze actiunile? Veniti baieti, drumul e liber, avem si noi nevoie de un pretext sa-i capacim pe dusmanii sefilor nostri mafioti.
    Si atunci, gazele se duceau mai departe de „pretextul” care trebuia sa ramana pe pozitii in deplinatatea facultatilor fizice.
    Toate declaratiile fiefului psdist din zilele premergatoare mitingului arata ca si fara baietii cu pricina, demonstrantii tot ar fi fost imprastiati cu forta.
    De fapt jandarmii au fost cei care au incitat la violenta sistematic aruncand cu gaze fara sa fie cazul pentru a-i exaspera pe oameni a crea o stare de iritare generala, dar si pentru a da senzatia ca se apara, chipurile, de sticlele de platic goale sau pline cu care s-a aruncat in ei dupa ce a inceput gazarea.
    Asa ca, actiunea a fost o manipulare a mintilor bolnave din psd pentru a-si justifica nemerniciile pe care le pun la cale.

    • Aveti dreptate, dar mai cred ca huliganii i-au adus psd-istii, printr-un nucleu al lor, de aceea nu aveau nici un interes sa-i izoleze!
      Iar caii si cainii, bietele animale, au fost adusi pentru intimidarea si dispersarea demonstrantilor pasnici, de aceea i-au si asezat in locuri unde era calma si unde nu ajungeau – probabil – jeturile de apa. Si-au propus ca la o anumita ora sa fugaresca toata lumea si sa „curete” piata.
      Astia sunt „conducatorii” romanilor!

  5. asa functioneaza dictatura borfasilor si analfabetilor oriunde. militianul nu se ntreaba din banii cui traieste si pe cine slujeste, ci cine l plateste. are guri de hranit si executa orbeste. functionarul bancar la fel, scrisul ilizibil (pentru client) conceput de jigodia lacoma care vrea sa te pacaleasca, nu l afecteaza atita vreme cit ii aduce bonusul rivnit. acest relativism nepedepsit duce la tribalism.

  6. Cea mai gravă problemă în acest moment este faptul că românii sunt divizați în mod radical în două tabere care nu vor putea niciodată să ajungă la o conciliere. Divizarea românilor este rezultatul puterii dictatoriale, care nu acceptă păreri, argumente, nuanțe, amendamente, negocieri. Inventând dușmani externi (Soros, UE, multinaționale) și interni (statul paralel și partidele din opoziție), încearcă să-și mărească puterea și să-si legitimeze acțiunile din parlament, din guvern și din piață. Este modelul Hitler -Putin – Erdogan – Mao etc. Dați-mi puteri depline că altfel nu pot să-l înving pe dușman. Din păcate, nu se întrevede nici o soluție de rezolvare a acestei probleme. O problemă socială în primul rând. Poate adoptarea unor sancțiuni drastice internaționale asupra unor persoane, asupra dreptului lor de circulație, asupra conturilor bancare. Avem nevoie ca de aer de ajutorul UE și SUA. Altfel vom aluneca în mod sigur către modelul rusesc. Atât pot să spun, sper să nu mă aleg cu un dosar penal pentru instigare, trădare sau lipsă de obediență pentru conducerea de partid și de stat.

    • Daca privim la rece, actiunea jandarmilor avea ca scop imprastierea manifestantilor.
      A reusi? Da a reusit. deci metodele folosite si-au atins scopul. Au fost acestea corecte, legale sau proportionale cu actiunile manifestantilor ? Indraznesc sa spun ca nu. Dar nici nu pot sa spun daca erau sau nu erau necesare gazelle lacrimogene ori tunurile de apa. Asa, la misto, as putea propune jandarmilor sa arunce cu flori in manifestanti. Eu in schimb cred ca pentru a instaura ordinea trebuie folosite metode ferme si eficiente. Si in mod sigur jandarmii invata cum sa controleze multimile mari de oameni prin metode specifice. Asa ca nu-mi dau cu presupusul daca trebuia aruncata grenada de gaze lacrimogene mai la marginea sau mai in interiorul multimii, daca trebia folosit tunul de apa din lateral sau din mijlocul multimii. Acestea sunt lucruri care tin de tactica interventiei. Iar daca aceasta a reusi atunci au fost corecte.

  7. Ne mittatis margaritas vestras ante porcos.

    Lumea venise acolo cu copiii sau cu parintii pensionari, ce altceva mai evident puteau sa faca sa demonstreze ca nu sunt interesati de violente? Sa aduci flori azi ar fi un gest cu mult mai putin evident, grupul de azi va fi oricum unul ceva mai putin divers.

    Jandarmii au venit setati sa dea cu pulanul. Ce ar trebui sa faca oamenii este sa vina imbracati de sport pentru ca vor avea de alergat. Vii protestezi, daca incepe scandal te retragi temporar, iti vezi de treaba. Asta este singurul pe care il poti face, sa le arati ca nu te vei lasa descurajat. Si mai mult de atat nu conteaza oricum.

  8. Cat idealism! Crede oare cineva ca maidanu” a reușit cu ajutorul forțelor de ordine fidele vreunei olgutze care amenința pe față cu Venezuela „? Parcă polițiștii patrioți olteni i au confiscat plăcuțele de înmatriculare si au întocmit dosarul penal diaspore anului reținut pentru audieri” împreună cu fiul sau de 8anisori!

  9. În plus, demonstranții să li se adreseze jandarmilor cu blîndețe, conform îndemnului lui Theodore Roosevelt: „Speak softly and carry a big stick; you will go far.”.

    Utilă ar fi și o scurtă vizită de lucru printre protestatari a lui John McCain, da’ repede, cît mai e transportabil, a șefei CIA, doamna aceea expertă în torturi cu apă chioară, și a celeilalte doamne, i-am uitat numele, care să distribuie savarine pe maidanul din fața guvernului și-apoi, on the fly si prin skype, dupe ce lunetiștii enervează ambele tabere, să comunice numele noului prim-ministru.

    Dupe care, profitînd de înghesuială, niște omuleți verzi-alb-roșu fac un referendum blitz krieg mai la Nord și ne iau Crimeea. Game over.

  10. Flori? De ce . suntem in anii 70, reinviem miscarea hippie?
    Nu am nici io treaba cu jandarmii.
    M-am indignat cand vreo 20 de huligani bateau 2 jandarmi , unul o din ei o domnisoara,si ma bucur ca e bine.M-am indignat si cand jandarmii au batut oameni nevinovati pe strada, cand i-a gazat, si i-a udat cu tunul cu apa.
    Nu exista un antagonism demonstranti/jandarmi.
    Jandarmii primesc ordine, ordine de la sefii lor si ei de la PSD. Cu astia avem noi treaba, nu cu jandarmii care stau pe strada.
    Procuratura, cea civila si militara va ancheta ce s-a intamplat.
    Problema sunt provocatorii: galerii de fotbal violenete, multi dintre ei informatori ai politiei si ai SRI. Indivizii astia nu au venit de capul lor acolo. Se va afla cine le-a dat ordin?Cine i-a organizat sa sparga demonstratia. De altfel au mai incecat si anul trecut si in alti ani. Si nu se stie mare lucru…

  11. Distinse Domnule Vlad Zografi : indraznesc sa va marturisesc ca sunteti drept unul din reperele de civilizatie, cultura si bun simt, acel „L’uomo Universale” de care amintea Jakob Burkhardt !
    Ma consider norocos ca v-am putut asculta multe din interventiile dumneavoastra in media, una dintre ultimele, schimbul seducator de idei fundamentale ale Universului, alaturi de Profesorul Cristian Presura, pentru mine va ramane memorabila !
    Mi-as fi dorit sa impartasiti in cu totul alta imprejurare, crampeie din activitatea dumneavoastra , despre o recomandare de carte si nu sa imi exprim acum nedumerirea :
    cum as putea sa aduc flori unei lepadaturi, unei lichele cum este acest Individ, membru al guvernului ?!!?
    https://www.g4media.ro/consilier-in-guverul-romaniei-ce-diaspora-reprezentau-aia-peluza-paris-sau-peluza-madrid-trebuiau-mitraliati-nu-stropiti-cu-apa.html
    Iertati-ma, iertarea e una,dar dementa patologica e cu totul altceva…
    Asadar,nu credeti ca se apropie, totusi, momentul de inflexiune in istoria Romaniei ?
    Ca s-a ajuns ca in acele momente ca cele din decembrie 1989, cand atmosfera devenise irespirabila, ca „s-a umplut paharul pana la varf” ?
    Iertati-ma dar cred ca au venit , in sfarsit, zilele in care adevaratii profesionisti cum sunteti dumneavoastra sa aiba puterea de decizie !!!
    Mai trebuie sa asteptam putin, din pacate, sa ispravim odata cu „Era Ticalosilor” !!!

  12. Imi pare rau, Vlad, dar ai ramas la fel ca pe vremea cand eram colegi de facultate – foarte destept, dar si foarte pripit.
    O fi articolul asta din categoria „Reactie rapida”, dar nici chiar asa, Pentru mine este de departe cea mai proasta scriere pe care am citit-o vreodata sub semnatura ta.
    Drept circumstanta atenuanta, presupun ca n-ai fost, de fapt, vineri seara in piata. Daca vrei sa stii cum au stat lucrurile, iata aici marturia unuia care a facut mai mult decat sa aduca flori – poate i-a salvat viata unuia dintre dobitocii aia de jandarmi si pentru asta a primit pedeapsa cuvenita, conform cunoscutei ziceri despre faptele bune.
    https://www.facebook.com/mihail.bum/posts/10214145619813648

  13. Flori ?! Cred ca s-ar tine de burta de ris ! Probabil ca mai binevenit ar fi un bon de masa, sau ceva de genul asta… Nu vreau sa fiu rau si sa zic un plic cu 50 de lei, sau o sticla de tuica, pentru ca ar fi coruptie…

    • Tichete de vacanta, in plicuri cu sigla PSD, asta vor jandarmii. Statiunile turistice sunt pline de tichete de vacanta iar utilizatorii lor reamintesc tuturor cat de buna este guvernarea M…PSD ca le da de pomana.

  14. E o diferenta intre, a nu ne lua la bataie cu jandarmii si a le oferi flori!
    Protestatarii nu au de ce sa-si ceara scuze, nu ei trebuie sa caute „cum” sa se comporte diferit, si nici atat sa faca exces de amabilitati cu autoritatile. E absurd, dle Vlad Zografi!

    • Sunt perfect de acord cu dumneavoastra!
      Jandarmii trebuie sa fie profesionisti, fara partid si sa stie cum sa se comporte cu cei care protesteaza si care – normal – ca sunt suparati si revoltati!
      Riscul trebuie sa fie al lor, de aceea sunt antrenati si pregatiti si bine platiti, si nu al protestantilor, care trebuie sa fie aparati si nu gazati si udati !

  15. Propunerea de a oferi flori jandarmilor este induiosatoare. Ea izvoraste din bunele intentii, de buna seama. La acest capitol, v-ati distantat mult de Vladimir Tismaneanu, in topul influentatorilor in bine. Pe Vlad Zografi mi-l imaginez inconjurat de carti de literatura, care cuprind felii de viata, din care isi inspira mesajele. In contrast, Vladimir Tismaneanu pare sa aiba in jur numai sticlute cu otravuri politice, care contin doze de anti-viata. In sfarsit, poate fi vazuta o competitie intre influentatori, care se simte, chiar daca nu e asumata, si acest lucru e de salutat, mai rupe monotonia cliseelor propagandistice (ultimul cuvant nu este ceva de rau, chiar occidentalii, in special britanicii, au atentionat ca fara propaganda nu se poate, in sens de transmisie, de raspandire a realului, desigur, nu a fictionalului).

    Afirmati, cu multe sanse de a primi o nota buna din partea tuturor membrilor juriului marelui public (sa nu ne amagim, toti suntem jurizati in spatiul public, desi opozantul domniei voastre, mai sus numit, sustine ca nu-i pasa, fara sa-si dea seama ca de fapt se autoexclude), ca “Armele noastre sunt fermitatea, inteligența, umorul, imaginația, în nici un caz violența.” Dar sa nu faceti si sa nu facem greseala de a-i subestima pe responsabilii oficiali cu securitatea cetateanului si institutiilor. Sa nu le atribuiti si sa nu le atribuim acea cota de IQ care duce spre prostie, nu spre inteligenta. Suntem contrazisi de testele de psihometrie dupa care se face selectia, la noi si in interg Ocidentul, din care facem parte. Ei au un mandat legal si au activat proceduri legale pentru a proteja spatiul public si perimetrele de securitate ale institutiilor de violentele protestatarilor.

    Apropo de inteligenta pe care ati invocat-o, sa facem un mic efort de imaginatie si sa comparam mitingul violent de vineri din Piata Victoriei cu un ipotetic miting similar la Casa Alba. Cu certitudine, un protest violent, care sa “rupa” usile Casei Albe, este inimaginabil. Ar fi ca un film horror pentru democratie, care inseamna nonviolenta, proteste pasnice. In SUA, frate, exista un perimetru de securitate in jurul Casei Albe, unde Secret Service-ul nu permite sa patrunda nici macar musca. Daca cineva incearca, va fi fugarit, bastonat, arestat sau chiar impuscat (au fost cazuri si din astea). Iar pentru Secret Service-ul american exista un adevarat cult public. In sediul Guvernului SUA se afla reprezentantul suprem si legal al natiunii americane, votat de milioane de cetateni. Intrusul sau intrusii care patrund violent pe peluza de securitate a Casei Albe isi asuma riscul de a li se raspunde cu violenta institutionala, care este o functie a statului public (suna tautologic, dar traseaza o linie rosie). Nu cu flori. Nu este suficient sa ne comparam numai cu noi insine. Daca nu ne comparam si cu ce fac altii, in materie de securitatea cetateanului si institutiilor, suntem in afara timpului. Sau din cei de pe scala din zona de jos a IQ-ului, care habar nu au ca democratia inseamna domnia votului si/sau ca statul de drept inseamna domnia legii.

  16. „…la următoarele mitinguri ar trebui să aducem flori jandarmilor”

    Adică, dacă G Orwell și-ar fi imaginat în lucrarea sa „Ferma..” că oile aduc flori javrelor, porcii ar fi renunțat la bice?!

    Vă rog să fim măcar puțin mai realiști. Este posibil ca autorul să se fi pierdut cu totul în normalitatea democrațiilor occidentale și să fi pierdut în timp capacitatea percepției caracteristicilor regimurilor autoritare. România este guvernată din 1990 de un regim cleptocratic a cărui arhitectură se sprijină pe membrii din rândul al doilea ai Securității și PCR. Prin intermediul politicienilor-marionete și cu sprijinul autorităților oligarhii extrag permanent resurse din averea publică transferându-le ilegal în proprietatea privată a lor și a apropiaților lor. Statul român este capturat de o structură de tip mafiot.

    Despre javre…
    Comandantul Bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Marian Corcodel, a fost arestat preventiv.
    Șeful Statului Major al Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române, Daniel Preoteasa, a fost reţinut la frontiera cu Bulgaria în timp ce se întorcea din Albania, fiind acuzat de cămătărie şi grup infracţional organizat.

    Au organizat o piramidă infracțională pornind de la vârful jandarmeriei române.

    Le spuneau jandarmilor „Nu-i așa că vrei un împrumut cu dobândă 20% ?!”, „Nu, șefu’”, răspundeau. „Ba vrei. Și lași cardul de salariu la noi și ne zici codul PIN, că oricum nu mai ai nevoie de el”. Astfel, jandarmii au creat și organizat rețelele de cămătari, cu taxe de protecție, cu recuperatori șamd. , patronând „clanuri” din lumea interlopă pentru a obține prin infracțiuni veniturile de care aveau nevoie, în locul salariilor.

    Florea Fărcășanu care este implicat împreună cu rudele sale în dosarul „Executorii” este finul colonelului Marian Corcodel, „Președintele Băncii de Comerț Corcodel”. Și este implicat în dosare „grele” cu politicieni, precum „Microsoft”. Se poate vedea ce dosare sunt în cercetare, ce dosare au instanțele pe rol, ce dosare sunt trenate de mai mulți ani.

    În sprijinul javrelor se află corbii, de asemenea la dispoziția porcilor de oligarhi (a se vedea G Orwell). După cum arată DIICOT, jandarmul-cămătar ştia orice mişcă, cu ajutorul unei rețele informative formată din agenți secreți organizată de specialistul de la DIPI Octavian Cristecu, la care s-au găsit numeroase documente secrete. Şi tot din instituţia pe care o păstorea s-au „evaporat”, susţin procurorii DIICOT, nu mai puţin de 12 tone de combustibil, pe care jandarmul-cămătar l-ar fi folosit în interes personal.

    Aceștia sunt jandarmii cărora trebuie să le oferim flori…Cum ar accepta ei, oare o societate democratică, în care să domnească legea, precum demonstranții din Piața Victoriei…?! Cât de naiv, rupt de realitate, ar trebui să fiu ca să cred că jandarmii ar putea acționa conform legii și nu conform intereselor proprii, care coincid cu cele ale stăpânilor lor ? ! Aștept cu interes să găsească un răspuns autorul articolului.

  17. Domnule Constantin, domnul Zografi a lansat o idee nobila cu florile, nu a specificat daca florile musai trebuie sa fie in buchet, nu in ghivece, nici daca florile trebuie inmanate sau aruncate cu superba nepasare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vlad Zografi
Vlad Zografi
De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică atomică teoretică în Physical Review, Physics Reports, Surface Science. A publicat volume de povestiri si a scris teatru, cu mare succes de public. Este coordonatorul colectiilor de stiinta ale editurii Humanitas.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro