marți, martie 19, 2024

Îi mai trădăm o tură? Un interviu cu un dizident egiptean despre dialogurile sale cu Bush, Havel, Hamas și Hezbollah + Update: ce bine iese America din Wikileaks

Am citit stupefiat în The Economist că ministra de Externe a Franței ar fi fluturat oferta ca Parisul să trimită scutieri francezi pentru a reprima demonstrațiile împotriva dictatorului fugit.

Veșnica dilemă: susținem dictatori laici ca să ne apărăm de extremiștii religioși? Problema e că dictatorii sunt malefici chiar și cînd sunt laici și aparent modernizatori.

În 2007 am făcut un interviu cu Saad Eddin Ibrahim, dizident egiptean care fugea de regimul Mubarak. Un om senin și înțelept care m-a impresionat. Vă invit să citiți fragmente din acest interviu (intreg dialogul în acest link, publicat atunci în Dilema veche).

Azi, când e vinerea mâniei în Egipt.

Cîteva dintre ideile lui Ibrahim:

  • Imediat după înfrîngerea în războiul arabo-palestinian din 1967, mi-am dat seama că problema este nu atît Israelul, cît autoritarismul din lumea arabă. Regimuri care au venit la putere prin lovituri de stat sau prin revoluţii şi care s-au stabilizat şi şi-au ruinat propriile ţări. Se împlinesc deci, în acest an, 30 de ani de cînd spun aceste lucruri.
  • Eu am spus că dictatura este de vină pentru înfrîngere. Nu a fost un argument tocmai popular, aşa că regimul Nasser mi-a luat cetăţenia. Apoi, în 1974, Sadat a vrut să pară mai liberal, mi-a redat cetăţenia, mi-a permis să mă întorc în Egipt şi mi-am reluat activitatea ca activist pentru democraţie şi pentru drepturile omului. De atunci, această activitate m-a pus în conflict cu fiecare regim care s-a schimbat. După ce îmi redase cetăţenia, Sadat a fost ulterior deranjat de ce făceam, apoi şi Mubarak, care m-a pus sub acuzare de mai multe ori.
  • Controlul presei a dus la o adevărată spălare a creierelor, la crearea unei atmosfere conspiraţioniste şi, din cîte ştiu despre regimul totalitar de aici din România, asta trebuie să sune familiar pentru dvs. Cu cît aud mai multe despre România şi despre ce s-a întîmplat sub Ceauşescu, îmi dau seama că ai noştri ar avea multe de învăţat din Estul Europei.

Ibrahim despre dialogurile sale cu Frăția musulmană

–          Aţi menţionat mai devreme Autoritatea Palestiniană şi acum daţi exemplul poziţiei adoptate de Occident în 1975. Este o mare dilemă: îi laşi pe oameni să voteze, dar ce te faci dacă votează pentru extremişti, pentru Frăţia Musulmană în cazul dvs., în Egipt, pentru Hamas în Palestina?

Este o mare dilemă, cum spuneţi. Şi o mare problemă, pentru că astfel de împrejurări fac ca Occidentul să pară ipocrit atunci cînd vorbeşte despre promovarea democraţiei. Dacă democraţia nu duce la victoria celor care îţi plac ţie, atunci întorci spatele ideilor pe care le promovai înainte. Bineînţeles, asta face ca Occidentul şi tot ce este asociat cu el să aibă o reputaţie proastă.

Ce se întîmplă de fapt cu aceste mişcări extremiste care participă în alegeri? Aşteptarea optimistă spune că, dacă vor trebui să administreze o ţară, să arate oamenilor nişte rezultate palpabile, atunci vor sfîrşi prin a fi moderaţi. Ce se întîmplă cu Frăţia Musulmană în Egipt?

Ei nu sînt la putere, au locuri în Parlament, au 88 de locuri, adică un sfert din total. Sînt mai vizibili acum, dar nu au puterea reală. Ce ar face dacă ar avea majoritatea? Este o întrebare bună. Multă lume se teme de o asemenea posibilitate. Eu nu împărtăşesc aceste temeri. Am fost în Palestina şi m-am întîlnit de trei ori cu lideri ai Hamasului. Prima dată m-am întîlnit la o lună după ce luaseră puterea, ultima dată în mai acest an (2007later edit CG). Am încercat să văd dacă s-au schimbat în vreun fel. Cum spuneaţi dvs., puterea moderează. Ei, bine: ei s-au mai moderat. Dar ca în orice mişcare, există o aripă dură şi una mai moderată. Din păcate, aripa dură a preluat puterea în Gaza. Dar mă aştept ca şi Hamasul să facă anumiţi paşi. Acum, ei controlează situaţia într-o regiune, îşi vor da seama că oamenii au nevoie de locuri de muncă, de servicii publice.

Să fie asta o soluţie, extremiştii să-şi asume responsabilităţi?

Nu spun neapărat aşa ceva, dar trebuie să fim consistenţi. Ca adept al democraţiei, recunosc rezultatul alegerilor democratice. Să li se dea posibilitatea de a arăta ce pot. Mulţi occidentali se tem că un partid extremist, odată ajuns la putere, nu va mai organiza alte alegeri, că alegerile cîştigate de ei vor fi şi ultimele. Dar ipoteza aceasta nu a fost testată niciodată. Khomeini a venit la putere prin revoluţie, alţii – prin lovituri de stat.

Care sînt relaţiile dintre dvs. şi cei din Frăţia Musulmană, cum vă vedeţi reciproc? Vă consideraţi aliaţi?

Sîntem aliaţi pe anumite chestiuni, luptăm cu toţii pentru mai multă libertate. Pe alte chestiuni, nu ne înţelegem, în ce priveşte drepturile femeilor, drepturile minorităţilor, chestiunile sociale. Sînt domenii în care putem coopera şi plecăm de la ideea că nu putem elimina diferenţele dintre noi, dar putem cădea de acord să pledăm pentru aceleaşi reguli ale jocului, anume pentru alegeri cu adevărat democratice în primul rînd.

Aţi prefera un Egipt condus de Frăţia Musulmană unuia condus de Mubarak?

Da.

Este o afirmaţia foarte hotărîtă

Absolut. Şi am spus-o în mod public. Am văzut ce poate Mubarak de 26 de ani încoace. Nu a făcut nimic. Aşa că… Nu că ar fi preferaţii mei, dar dacă ei cîştigă alegerile, sînt gata să-i accept.

Ibrahim despre trădarea Occidentului și dizidentul Bush…

Spuneaţi undeva că Occidentul v-a trădat.

M-am întîlnit cu preşedintele Bush recent la Praga. Eu am o tactică. De cîte ori mă văd cu o figură importantă, scriu înainte în articole de ziar exact ceea ce îi voi spune. Pentru ca lumea să ştie ce am de spus, să nu existe discuţii. Am publicat deci, înainte să mă văd cu preşedintele Bush, părerea mea, anume că Occidentul ne-a trădat, s-a speriat de Hamas şi de Frăţia Musulmană şi acum se teme de democraţie. Nu mai vorbeşte de promovarea democraţiei şi eu consider asta o trădare. Occidentul s-a întors la politica de susţinere a unor dictatori ca Mubarak, l-au relegitimat pe Qaddafi. Toate acestea sînt trădări ale democraţilor din lumea arabă. Am scris asta într-un articol pe care l-am publicat. Evident, consilierii i-au spus lui Bush care era părerea mea şi ce urma să îi spun. Cum m-a văzut, mi-a spus: nu v-am trădat, sînt şi eu un disident la Washington. Sînt în minoritate, birocraţia din subordinea mea, Departamentul de Stat, Pentagonul mă subminează, preferă stabilitatea schimbării. A început să se plîngă de situaţia lui. A fost foarte interesant. Eu i-am spus: domnule preşedinte, luaţi-vă după modelul Helsinki. A funcţionat. A dărîmat comunismul.

Ce părere aveţi despre laudele pe care Bush le-a adus cărţii lui Sharansky? (Natan Sharansky, fost disident sovietic, actualmente om politic israelian. Cartea sa „The case for democracy” a fost apreciată public de preşedintele american – n. C. G.)

De fapt, Sharansky era şi el la întîlnirea de care vă vorbesc. Avem o poză foarte frumoasă, cu el şi cu Havel acolo. Îmi place tot ce spune despre democraţie. Singurul punct în care nu sînt de acord cu el este atitudinea lui faţă de palestinieni.

A fost foarte critic faţă de negocierile de pace.

Nu numai asta, dar apără colonizarea pămînturilor palestiniene.

Şi cum a decurs întîlnirea aceasta între un om care l-a inspirat pe Bush şi un om care se plînge de politica sa?

Foarte bine, doar sîntem cu toţii democraţi şi ar fi jenant să nu ne comportăm democratic între noi. Fiecare dintre noi are agenda sa. Dar cu toţii avem acest punct comun, că luptăm pentru democraţie.

Inclusiv Bush?

Inclusiv Bush, aşa spune el. Eu l-am criticat, el mi-a răspuns.

Aţi fost criticat în Egipt pentru că v-aţi întîlnit cu Bush?

Bineînţeles. Dar eu sînt deschis către dialog cu oricine. În mai puţin de trei zile, anul trecut, m-am întîlnit şi cu Sharansky, şi cu Nasrallah, liderul Hezbollah. Nu mă deranjează să vorbesc cu oamenii, chiar dacă nu sîntem de acord, să vedem unde ne situăm fiecare. Bineînţeles, preşedintele Mubarak s-a enervat foarte tare, pentru că i-am spus lui Bush că ar trebui să pună condiţii pentru ajutorul militar şi financiar pe care îl acordă Egiptului. S-a enervat foarte rău. Întîmplarea a făcut că, după cca 10 zile de la întîlnirea respectivă, Congresul american a aprobat ajutorul extern, dar a suspendat 200 de milioane de dolari din ajutorul pentru Egipt, pînă cînd se întrunesc nişte condiţii: independenţă în justiţie, eliberarea prizonierilor de conştiinţă. Asta l-a enervat şi mai rău pe Mubarak.

200 de milioane din ce total?

Din 1,7 miliarde. Este simbolic, dar este pentru prima dată cînd se pun condiţii. Asta nu a avut de-a face cu întîlnirea mea cu Bush, pentru că Congresul este dominat acum de democraţi. Mai degrabă, cîţiva congresmani democraţi au ascultat ce tot spunem noi de ani de zile, eu spun asta de 10 ani, înainte să vină Bush la putere: cu dictatorii se lucrează cu condiţionări, pe model Helsinki. Ar fi trebuit să facă asta şi în Irak, în loc să trimită tancuri şi armată acolo. De fapt, un senator democrat cu care m-am întîlnit de mai multe ori în anii trecuţi s-a întîmplat să ajungă preşedintele comitetului de aprobare a fondurilor, şi el a pus acele condiţii acolo. Acum, în Egipt, mi-au deschis 9 procese, intentate toate de oficiali din partidul lui Mubarak, acuzîndu-mă că am stricat imaginea Egiptului în lume şi că am afectat interesul naţional pentru că am cerut condiţionări şi au spus că, dacă Egiptul pierde cele 200 de milioane, ar trebui să fiu judecat pentru înaltă trădare.

Update:

Si nici nu am terminat bine de postat ca Hotnews a publicat stirea: Wikileaks arata ca SUA au finantat miscarea democratica din Egipt. Excelent. Foarte bine. Am mai zis ca Wikileaks nu face rau Americii, dimpotriva: arata ca au diplomati pe cinste, care fac ce spun si spun ce fac. Imi pare ca grenada antiamericana explodeaza in fata lui Assange et co. A se compara cu declaratia ministrei franceze despre Tunisia.

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Buna ziua:

    Am citit cu imens interes acest interviu, Iti multumesc, Cristian, ca l-ai (re)adus in discutie. Chiar azi citeam ca marti Hillary Clinton mai vorbea despre „stabilitatea” regimului Mubarak. Au izbucnit demonstratiile, azi e „Vinerea Maniei”, vom asista orobabil la ceea ce Kn Jowitt a prevestit, cu o intruitie extraordinara, inca in 1990, a fi „movements of rage”. O dezbatere pe tema acestui nou val de democratizare (sanse, riscuri, perspective) in Orientul Mijlociu ar fi mai mult decat binevenita aici, pe contributors.ro

    As mai spune ca institutii bi-partizane precum National Endowment for Democracy (NED) au jucat un rol important in a mentine vii spiritul si practica societatii civile in Orientul Mijlociu si in alte zone. In cadrul NED functioneaza „International Forum for Democratic Studies”, din al carui board facem parte Alina Mungiu-Pippidi si cu mine. Tot NED publica (la Johns Hopkins University Press) remarcabilui trimestrial „Journal of Democracy” unde au aparut aricole esentiale despre ceea ce literatura politologica numeste „competitive authoritarian regimes” (acele regimuri care fictionalizeaza procesul electoral, creeaza partide de mucava si opozitii usor supraveghiabile si controlabile). Amintesc aici studiile lui Steven Levitsky
    si Lucan Way.

    Ai perfecta dreptate in ce priveste dilema legata de felum trateaza democratiile industriale avansate ceea ce se cheama „friendly tyrants”. In pofida criticilo acerbe si de atatea ori nedrepte cu care s-a confruntat, Goege W. Bush a asezat respectarea libertatilor civice in centrul a ceea ce s-a numit „the agenda of freedom”. Vreme de 5 ani, pana la sfarsitul celei de-a doua adminstarati GWB, Mubarak nu a fost primit la Casa Alba. Cata breme Hillary Clinton (nu fac decat sa mentionez lucruri bine-stiute) l-a numit „a family friend”. Iar senatorul McCain a propus formarea unui club international al democratiilor din care n-ar fi putut face parte nici Ben Ali, nici Khaddafi, nici Mubarak. Da, exista riscul ca in locul unei dictaturi cu vestminte democratice sa se ajunga la victoria electorala a unor formatiuni legate de Fratiile Musulmane. Orice schimbare (si mai cu seama una de natura revolutionara) in directia democratizarii se intalneste cu cele trei obiectii examinate de ceea Albert Hirschman, marele ganditor social,numea „the rhetoric of reaction”: futility, perversity, leopardy. Dar aceste pericole (demne de a fi luate in consideratie) nu pot anula justificarea reintemeierii libertatii prin respectarea suveranitatii populare, a institutiilor pluraliste si a drepturilor oomului.

    Cu bune ganduri,

    Vladimir Tismaneanu

    • Acesti dizidenti sint de fapt niste forme fara fond – vezi Lovinescu.
      Intr-o buna masura dar cu o alta unitate de masura aceeasi idee se aplica si in Romania.
      In alta ordine de idei imi amintesc politica dezastruasa a lui Carter in numele „liberatatii”.
      Observ acelasi amatorism de data asta nu de la un fost cultivator de arahide si de la un activist comunitar cu simpatii dubioase numit Obama care a ajuns presedinte si a reusit si isi indeparteze toti aliatii – israelul, Romania, Polonia, Marea Britanie (vezi returnarea bustului lui Churchill) etc.
      Pe fondul acestui amatorism periculos, Rusia tov. Putin exploateza si va exploata la maximum situatia – direct sau indirect prin interpusi cum este Iranul sau Siria.
      Miza a fost si a ramas controlul petrolului si gazelor naturale. Cu tari energofage precum China si subdezvoltarea cronica a Rusiei insotita de un declin demogratafic, asta este singura tactica pe care URSS (Rusia) a avut-o si o are.
      In rest e vorba de detalii (de exemplu dizidentii din tarile subdezvoltate).
      V-as ruga sa cititi si un alt comentariu pe care l-am facut tot la acest articol.

      P.S. daca as sti adresa d-voastra de email poate as fi indraznit poate sa va scriu direct.

      • „bun in cazul SUA”. sa mori de ras si nu alta.

        stimate domn, regimul in Egipt este autoritar si abuziv de zeci de ani. timp in care SUA au finantat Egiptul. victima nici unui regim nu a sensibilizat vreodata SUA. pur si simplu, acum intra in planurile lor niste schimbari de regim in zona. asta-i tot.

        a propos de colonizarile pe teritoriul palestinian, SUA sustine imens Israelul din punct de vedere financiar si militar.

        daca vrem sa intelegem ceva din jocurile politicii internationale, nu e cazul sa umblam cu sentimentalisme ieftine de genul ce buni sunt americanii ca organizeaza revolutii…

      • Oameni inteligenti, cu perspective vaste asupra resorturilor si motivatiilor politicilor globale ( nu ca mine), se complac in false pudori asupra a ceea ce este (cred eu, cu falsa modestie) o operatiune, Wikileaks, pe care nu stiu in ce categorei sa o incadrez. Nu este pysops, nu este black propaganda, este ceva ce lasa in urma vechile tactici de intelligence din ww2 devoalate ‘postum’, dar este o operatiune ce face eforturi pentru a se pozitiona anti-USA, pentru a face credibila o concluzie: de fapt si after all, americanii sunt ‘the good guys’ (nu ma pasioneaza sa demonstrez ca ar fi altfel). Singurul repros pe care il fac operatiunii Wikileaks este ca demonstratiile sunt prea directe, prea grosiere. Mi-ar fi placut niste sinuozitati mai ‘romanesti’ sau, cum se zice in americaneza, mai mult ‘back to square one’.

      • dilema dictator laic vs. democratie islamica ramane. Interviul e fantastic, dar un interviu ipotetic cu Osama-bin-Laden cum ar arata? Incercam sa spunem ca a facut rau Kemal-Pasa (mai cunoscut ca Ataturk)??? Incercam sa spunem ca e mai bine pt.noi Iranul lui Khomeini decat Iranul sahului (si atunci USA a mizat de „democratia” lui Khomeiny)??? Suntem gata sa ne asumam riscul unui califat islamic in EUropa (Turcia+Albania+Bosnia)?? inainte de a raspunde: better think twice!!! Gresim profund: aplicam pattern de gandire „crestina” unei lumi islamice. PS. Pana si in Israel, ACUM unii regreta pe Arafat (fostul Terorist Mondial) prin comparatie cu Hamas. Si parca cu Irakul laic era mai bine decat cu un Irak islamic siit.

  2. „Ministra” nu exista in limba romana. Functia ocupata este de ministru, chiar daca persoana in cauza este o femeie. E o problema damboviteana asta, vezi de exemplu „doctora”.

    • Stiu ca nu exista, dar o doamna feminista ne-a scris la redactie si m-a convins ca limba romana discrimineaza selectiv in modul in care feminizeaza profesiile. Adica am acceptat deja asistenta, economista, contabila. Dar nu acceptam ministra, presedinta, primarita, etc. Asta ar induce, in opinia doamnei, ideea ca femeile nu sint potrivite pt aceste functii, de conducere.
      E un argument bun.

      Deci, daca limba romania este inflexibila si nu accepta feminizarea functiilor, atunci sa le punem pe toate la masculin. Dar asta nu se va intimpla, doar nu o sa spunem la policlinica `Doamna asistent`.

      Daca limba romana nu e inflexibila, atunci nu vad de doar anumite functii merg feminizate.
      Solutia mi se pare evidenta: feminizezi functia daca e ocupata de o femeie, nu doar selectiv. Acesta este argumentul pentru care in articolele mele veti vedea ministra Macovei, cancelara Merkel, etc.

      De altfel, limba se adapteaza realitatii, nu invers. Cind se forma limba romana literara, nu aveam femei ministru. Acu avem. `Ministra` incepe sa exista in romana :)

      • Interesanta poveste. Nu ma gandisem la asta pana acum. Si daca imi permiteti o mica adaugire: „doamna asistent” nu merge la policlinica dar la facultate e obligatorie. Ceea ce demonstreaza inca o data…

    • Deci Wikileaks arata ca SUA si sprijina si nu sprijina regimul Mubarak?
      Deci dvs dragutii de antiamericani uriti America pentru ca il sprijina sau pentru ca i se impotriveste? ura e constanta, motivele fluctueaza.
      Vai, ce dilema!

      • wikileaks arata ca usa il sustine pe mubarak. si n avem nevoie de wikileaks pt asta. era o dragoste afistata public. nici macar un secret public. ci o pozitie publica a usa afirmata si reafirmata constant.
        nu stiu de unde iei tu chestia pe care o zici despre sustinerea opozitiei pt ca nu dai nici un link, nici un numar/data de cablu.
        comentariul asta nu are nimic de a face cu usa. e penibil sa vezi antiamericanism acolo. are de a face cu ipocrizia si partizanatul unor comentatori. partizanat si ipocrizie atat de evidente ca te face sa te gandesti daca oamenii sunt platiti pt asta (sa scoata castanele din foc, sa faca un facelift aici, etc) sau au credinta!

  3. Salut Cristi,

    foarte bun interviul, insa am cateva probleme, 2 cu dl. Ibrahim, 1 cu Europa:

    1. Dl. Ibrahim nu are nicio problema in a se intalni cu seful Hezbollah, o organizatie terorista. Cu ce scop? Ori negociezi pacea si atunci e OK intalnirea, ori daca nu se cheama ca ii legitimezi.

    2. Atata vreme cat conflictul Israel – Palestina nu va fi rezolvat, oricine partid gen Fratia Musulmana care vine la putere in tarile arabe va instaura imediat o dictatura si mai rea, precum cea din Iran: vor avea un dusman in afara tarii (Satana de SUA si Israel) si e mai usor sa manipulezi local cu o problema internationala. Demonstratiile din Iran ar fi avut mai mult succes daca acest conflict era solutionat. Din pacate, vad ca dl. Ibrahim nu pare dispus sa spuna „hai sa terminam odata cu conflictul asta, hai sa facem pace”. E ridicol sa ai un conflict ca asta pentru cateva sute de km patrati. Ce ar zice oare turcii daca lumea ortodoxa ar dori sa ia inapoi Istanbulul ca acolo e centrul lumii ortodoxe? Este un conflict ridicol iar arabii trebuie sa-si asume partea lor de responsabilitate in rezolvarea lui. Asta daca vor democratie la ei acasa.

    3. Europa inca nu vorbeste cu o singura voce care sa reprezinte valori. SUA este mai puternica in aceasta regiune apropiata noua. Raspunsul ref. Tunisia nu ar fi trebuit sa vina de la Franta (care a fost prinsa dormind), ci din partea Europei. Un raspuns credibil.

    • Salut Emil,

      Dl Ibrahim este lider civic care se intilneste cu reprezentantii unui partid politic. e ceva normal, de unde deduci ca ii legitimeaza? De altfel, Hezbollah este o forta in Liban si fara legitimarea lui Ibrahim si tocmai au rasturnat fostul guvern si si-au pus un om favorabil lor.

      Si eu am fost in Transnistria si m-am intilnit cu oficiali transnistreni. Asta inseamna ca am legitimat regimul transnistrean? Eu zic ca m-am intors de acolo cu informatii si prezumtii informate care ne ajuta sa pricepem situatia.

      De acord cu ce spui tu despre razboiul cu Israelul, dar pozitia lui Ibrahim impotriva colonizarilor este moderata si chiar pozitia oficiala a Occidentului. Dar am fost de atitea ori acuzat ca sint pro-evreu incit ar fi funny sa reiasa acum pe invers.

      UE tocmai isi dezvolta serviciul diplomatic, sa vedem cum va fi. Astept ca ministra (:), vezi coment de mai sus) de Externe a UE sa-i dea peste degete ministrei de Externe a Frantei si sa-i retraga propunerea cu scutierii francezi trimisi in Tunisia. Cum ar fi fost sa strige aia: `Democratie! Democratie!` si sa fie batuti de niste francezi?? Tareee!!!

      • Domnule Ghinea, daca argumentele unei feministe v-au convins sa feminizati cuvintele, poate veti avea intelegere si pentru cititorii dvs ne-feministi, dar care asteapta alt nivel al limbajului?

        Stiu, am mai protestat (si am vazut apoi ca nu am fost singura, pe pagina de facebook a Dilemei ati avut comentarii mult mai acide) si imi veti spune ca este un blog, alt standard, e doar o forma de exprimare in general acceptata etc.

        Imi exprim insa parerea ca mai bine lasati cuvintele ne-feminizate, dar renuntati la formulari de tipul „…sa strige aia….si sa fie batuti…Tareee!!”. „aia” „taree”… Tare ce?, ca nu pricep. Poate pentru ca nu sunt suficient de feminista…

        Dana

        • Corect!

          Critian, ar trebui sa iti schimbi vocabularul. Ce a aia „sa strige aia….si sa fie batuti…Tareee!!”.

          Uite cateva alternative.

          In loc de „taree” poti folosi cuvinte precum „exceptional”, „remarcabil”, „desebit”, „extraordinar”.

          In loc de „sa strige aia” poti folosi expresii precum „domnii protestatari sa ridice vocea”, „sau protestatarii revednica depasind nivelul de decibeli admisi de domenii scutieri francezi”, etc.

          Iar pentru „sa fie batuti”, care chiar este o exprimare golaneasca, poti spune „loviti”, violentati”, „bruscati”, „constransi”.

          Lasa-ma sa refrazez pentru tine.

          „Cum ar fi fost sa strige domnii protestatari: `Democratie! Democratie!` si, in acel moment, sa fie constransi de cetateni francezi inrolati in jandarmerie?? Acesata situatie ar fi remarcabila.”

          Si pana la urma aia sunt batuti de niste francezi chiar daca nu striga „democratie”. Ceea ce, trebuie sa recunoastem, oricum este o faza tare.

          • Ciprian, esti un domn ca iti aperi prietenul, iar ironiile tale sunt chiar dragute (chiar daca putin exagerate – dar typos arata si precipitarea raspunsului). Nu intru insa in polemica acum caci, la fel ca la TV cu telecomanda, daca nu imi convine cum scrie un autor am optiunea de a inceta sa-l mai citesc.

            Doar sa remarc aici ca scrierile tale de pe contributors.ro sunt chiar elegante. Sper sa le pastrezi asa si sa nu se umple si ele de „aia” „tare” etc. :-)

            Dana

  4. Deci sa tragem linie si sa facem totalul:
    Un dizident care prefera unui regim autoritar un regim islamic (Fratia Musulmana, Hamas sau Hizbollah).
    In opinia acestui dizident, odata ajunsi la putere „islamicii duri se modereaza”!?
    Evident, realitatea si adevarul nu trebuie sa stea in calea unor teorii!
    Realitatea este ca odata ajunsi la putere islamicii nu s-au moderat in Iran; au fost citeva incercari timide de schimba ceva dar care s-au terminat repede, in Liban Hizbollah-ul este mai activ si mai puternic decit oricind si in Gaza Hamas-ul conduce si organizeaza toate actiunile. Probabil ca si „moderatia” (omorirea) dovedita fata de compatriotii palestinieni din Fatah se incadreaza tot in ideile acestui dizident.
    Intilnirea cu Sharanski nu ma mira deloc. El este agentul KGB in regiune impreuna cu Liberman si actionaeaza oe doua fronturi – izolarea Israelului si subminarea regimurilor moderate din regiune – Egipt si Iordania.
    Trecerea la democratie nu se poate face peste noapte in condittile unor tari sub-dezvoltate.
    Sa ne uitam la China – economia inainte de orice si democratia o sa vina gradual. In Rusia s-a incercat „perestroika” si ce a iesit? In Algeria s-au facut alegeri „libere” si au iesit islamistii dupa care armata a luat puterea. Si in Turcia un popor care nu are inca un nivel redus de intelegere a democratiei si au fost alegeri libere si a iesit partidul islamic a lui Erdogan.
    Se uita in mod INTENTIONAT ca alegeri libere inseamna alegeri care se fac in cunostiinta de cauza!

    • Acum 100 de ani, doar cultura anglo-saxona era singura care putea sustine un regim democratic. Irlandezii si italienii, spaniolii si portughezii erau compatimiti. Erau catolici, deci incompatibili cu democratia.

      Era clar, asta aratau cifrele si experienta istorica: nu poti impaca catolicismul cu democratia. Deci, mai bine niste dictatori draguti si pasnici (sau nu).

      Acum catolicismul s-a impacat cu democratia.

      Au fost apoi alte exemple de culturi sau popoare care nu pot fi democrate: germanii (prea militaristi), ortodoxia (pe asta o mai sustin unii), America latina (prea latini), japonezii (prea obedienti), coreenii (prea… coreeni).

      Acum sintem in epoca istorica in care arabii si chinezii nu pot fi democrati cu nici un chip, dar cu nici un chip, ma-ntelegeti? Asa arata istoria si cifrele!

      Sa nu ne grabim!

      • cristi doar doua intrebari: A. unde era azi Turcia daca nu exista DICTATORUL Ataturk? B. ne era NOUA mai rau cu Iranului sahului decat cu Iranul lui Khomeiny? Si spun NOUA, hai sa zicem iudeo-crestinilor, caci dl Ibrahim de religie ALEASA si mai ales MILITANTA e ferit de mania islamului.

  5. He he, Cristiane,

    Azi esti intr-o win-win situation: Daca SUA nu fac nimic de vina e socialistul Obama, daca intervin sa ajute opozitia e de felicitat mareata America.

    Ca de obicei lucrurile sint ceva mai compelxe decit le prezinti tu si mai ales prin ochelarii tai ideologici. USAID e un ghimpe in ochii republicanilor, care ar vrea sa le restringa fondurile

    http://www.thedailybanter.com/tdb/2011/01/republicans-want-to-defund-usaid.html

    Declaratiile americane au fost pina acum destul de confuze, la cele pozitive ale lui Obama si Clinton alaturindu-se afirmatia impaciuitorista a lui Biden (Mubarak no dictator, let´s be honest!) De altfel si contextul e destul de prost

    “Mubarak has been an ally of ours in a number of things. And he’s been very responsible on, relative to geopolitical interest in the region, the Middle East peace efforts; the actions Egypt has taken relative to normalizing relationship with – with Israel. … I would not refer to him as a dictator.”

    adica daca a fost bun pt noi nu e dictator.

    Cred ca e destul de greu sa interpretam dezvaluirile wikileaks in grila pro- sau anti-americana. Indiferent de scopul in care au fost facute vedem ca de fapt au avut niste unintended consequences pina acum destul de favorabile.

    Ca cineva care a trait pe pielea lui dictatura comunista eu le doresc tuturor tarilor arabe (si nu numai lor) victoria democratiei si nu cred ca Egiptul ar vira spre fundamentalismul islamic. E interesant ca la Al Jazeera, de exemplu, care are un coverage foarte bun al evenimentelor, n-am vazut pina acum vreun demonstrant agitind coranul. Toti par a fi cetateni ca oricare altii, asa cum eram si noi acum 21 ani la revolutia noastra.

    Iar despre moralitate si SUA (sau Europa sau orice alta putere) mai bine arunca o privire la Arabia Saudita.

    • nu cumva aplicam modul nostru de gandire lumii islamice? De la califatele arabe la Pakistan, Saudia, Iordania, Yemen, unde vedem definitia noastra NOASTRA de democratie? Unde ar fi fost Turcia fara armata laica formata de DICTATORUL Ataturk? Unde ar fi fost Siria si Irak fara dictatura partidului Baath? Exilat sahul ne simtim mai bine cu Khomeiny? Exista vreo garantie palpabila (nu opinii ) ca tot ce vdem nu e de inspiratie fundamentalist islamica si nu ne duce spre un califat islamic? Eu vad la Cairo steagurile saudite (doua sabii incrucisate pe fond verde), vad femei cu voal integral, vad kefieh saudite (cu negru), vad urlete de Allah Akbar (nu de „parlament democratic”), vad un predicator al Fratiei Musulmane, vad muzeul jefuit (in definitiv nu e un muzeu al istoriei arabe). Fugim de alegere: califat fundamendalist vs. dictatura quasi-laica???? Daca alegem califatul e mai bine sa ne cautam de pe acum un „El Cid” ca numai sabia ne mai scapa de extinctie pe noi crestinii. Pt. neinformati: Albania e musulmana, Bosnia idem, iar 35% din populatia Frantei e musulmana

      • Mai incearca si cu alti termeni (terre-a-terre, pragmatic) dar tot te inseli – vezi raspunsul pe care TI l-am dat putin mai sus. It’s a long way to Tipperary…

        • Mi se pare destul de ciudata afirmatia; „definitia noastra NOASTRA de democratie”. Democratia e o definitie destul de clara si de ex in Arabia Saudita nu e democratie nici macar in aparenta (ca in Pakistan), oricit de mult i-am iubi fiindca cumpara armament de miliarde. Bag sama ca aveti o fobie si vedeti peste tot fundamentalism islamic si tare mi-e teama ca nu-i chiar asa. CA sa nu mai vorbim de cifra de 35% musulmani in Franta. Sa mai taiem din coada vulpii …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Ghinea
Cristian Ghineahttp://www.crpe.ro
Cristian Ghinea este europarlamentar, copreședinte al delegației USR PLUS în PE. A fost Consilier de Stat pe Afaceri Europene la Guvernul Romaniei și Ministru al Fondurilor Europene în cabinetul Cioloș. A fost director al Centrului Roman de Politici Europene (www.crpe.ro). A lucrat opt ani în media românească, iar între 2007 şi 2008 a studiat guvernare europeană la London School of Economics. În trecut, a fost implicat într-o serie de proiecte civice cu organizaţii precum Societatea Academică Română, Centrul pentru Jurnalism Independent, APADOR - CH şi Freedom House. Este autorul capitolelor despre România din prestigioase rapoarte internaţionale ca „Media Sustainability Index” şi „Nations in Transit”. Domenii de expertiză: - structura instituţională a UE - democratizare - studii media - transparenţa şi responsabilitate în administraţia publică Republica Moldova

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro