Home » Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Impotriva mistificarilor si calomniei: Germina Nagâţ ii raspunde lui Marius Oprea (Updated)

Vladimir Tismaneanu ianuarie 29, 2014 Reactie rapida, Societate/Life
8 comentarii 2,230 Vizualizari

Un text important pentru limpezirea climatului public este raspunsul oferit de Germina Nagâţ, directoarea Departamentului de Investigatii din cadrul CNSAS, lui Marius Oprea care, in revista “Observator Cultural”, a publicat doua articole in care punea sub semnul intrebarii integritatea ei profesionala si morala. Sunt convins ca a fost si este extrem de dureros pentru o persoana cunoscuta printr-un neabatut curaj moral si o admirabila probitate sa fie supusa acestui ignobil, absolut nemeritat tratament. Raspunsul Germinei Nagâţ este demn si ponderat, aduce argumente, apeleaza la bun simt si la ratiune. O asigur, inca o data, pe Germina Nagâţ de deplina, indefectibila mea solidaritate. Lui Marius Oprea ii spun: exista limite, exista lucruri care nu se fac, oricat ai fi de nervos, de iritat, de frustrat. De pilda, ceea ce-ai facut impotriva unui om curat si onorabil precum Germina Nagâţ. Iar cei care au publicat textele lui Marius Oprea fara a-si pune problema ca s-ar putea ca amicul lor sa-i implice untr-un demers denigrator, ar putea sa fie un pic mai modesti cand dau lectii deontologice.

Pe Marius Oprea l-a nemultumit faptul ca Grupul pentru Dialog Social i-a acordat Germinei Nagâţ premiul sau pe anul 2013. Este, evident, dreptul sau. Si-a dat demisia din Grup. Iarasi, dreptul sau inalienabil. Nu este insa dreptul sau, daca doreste sa fie respectat ca intelectual, ca membru al unei comunitati democratice, sa jigneasca in chip scandalos si sa defaimeze pe cineva in chip nu mai putin revoltator. Iata motivatia premiului: “Premiul Grupului pentru Dialog Social pe anul 2013 se acordă doamnei Germina Nagâţ, director la Direcţia de Investigații din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), pentru devotamentul admirabil cu care serveşte cauza adevărului istoric, a confruntării cu un trecut traumatic (ale cărui efecte continuă să se facă, din păcate, simțite) şi a consolidării culturii politice democratice din România. În condiţiile atacurilor necontenite împotriva statului de drept şi ale eforturilor de reabilitare a Securităţii, Germina Nagâţ a dovedit că o instituţie precum CNSAS trebuie și poate să acționeze cu probitate, demnitate și competenţă. Prezentul şi viitorul României depind şi de curajul investigării oneste a ceea ce a însemnat dictatura comunistă.”

“Pentru informarea corectă a celor de bu­nă-credinţă şi cu speranţa – palidă, ce-i drept – că pot stăvili cumva şuvoiul de informaţii eronate, inepţii şi calomnii din care se compun articolele „Dinu C. Giurescu în faţa prostiei“ şi „Pentru Germina Nagâţ, Dorin Tudoran şi Liviu Antonesei“, texte apărute în revista dumneavoastră sub semnătura lui Marius Oprea, fac următoarele precizări, pe care vă solicit să le publicaţi, în virtutea dreptului la replică:

1. Deconspirarea informatorilor de către CNSAS nu se face „cu temă“, ci cu temei legal, mai precis în virtutea unei legi la alcătuirea şi promulgarea căreia Marius Oprea a contribuit direct şi substanţial. În cazul domnului Dinu C. Giurescu, nota de constatare s-a emis din oficiu, conform prevederilor art. 3, lit. B, din OUG 24/2008, care-i impune Consiliului obligaţia de a-i verifica pe membrii Parlamentului României. Or, după cum cred că ştie toată lumea – mai puţin Marius Oprea –, domnul Giurescu este deputat în funcţie, din partea Partidului Conservator. Suplimentar, CNSAS avea şi obligaţia de a da un răspuns cererii prin care doamna Mirela Corlăţan a solicitat, în 2011, verificarea tuturor membrilor Academiei Române. Vă asigur că nici o persoană din instituţie, indiferent în ce departament ar lucra, nu-şi poate permite să verifice relaţia cu Se­curitatea doar în funcţie de „mărimea numelui“ cuiva. Cu riscul de a-i dezamăgi pe conspiraţionişti, reuşim să deconspirăm – sau nu! – fiindcă aplicăm legea exact aşa cum a fost scrisă, între alţii, şi de Marius Oprea. Faptul că, în România, instituţiile sînt discreditate şi funcţionarii sînt luaţi la întrebări atunci cînd efectele aplicării unei legi devin neplăcute pentru puternicii zilei e deja un truism. Dar să nu se aştepte nimeni ca eu sau colegii mei să ne cerem scuze public fiindcă respectăm legea.

2. De la promulgarea legii CNSAS, în 2008 – repet, cu sprijinul nepreţuit al lui Marius Oprea –, instituţia a trimis în instanţă peste 2.100 de persoane, dintre care 1.245 sînt ofiţeri de Securitate şi Miliţie. Dacă 60% dintre procesele CNSAS îi privesc pe securişti şi miliţieni, vă las pe dumneavoastră să apreciaţi justeţea afirmaţiei potrivit căreia Consiliul „îi toarnă la greu pe turnători şi îi apără cu fermitate pe securiştii care i-au racolat“. Nu ştiu dacă aceşti ofiţeri trimişi în instanţă şi de care (cu trei excepţii) m-am ocupat personal arată că „mi-am făcut cumva treaba“. Îi las pe alţii să cîntărească. Sînt totuşi nevoită să vă plictisesc cu cifre, fiindcă ele vorbesc despre efortul colegilor mei şi despre obrazul instituţiei, nu despre al meu. Cifrele contrazic flagrant teza lui Marius Oprea şi a altora, potrivit căreia „mărimea numelor“ deconspirate ar suplini lipsa obiectului muncii la CNSAS, în timp ce, în jurul securiştilor care apar în dosare, s-ar aşterne „o tăcere delicată“. Vizitaţi-ne, vă rog, sau citiţi măcar rapoartele anuale de activitate, postate pe site-ul instituţiei. Cu puţină bună-credinţă, veţi observa că nu apucăm să ne plictisim. Ne consolăm însă la gîndul că tăcerea asurzitoare din jurul acestei munci şi al riscurilor pe care le presupune e de preferat, fiind oricum mai „delicată“ decît ameninţările cu abrogarea legii (pe principiul „eu v-am făcut, eu vă omor“).

3. Din nou, aceeaşi lege pe care Marius Oprea ar trebui s-o ştie foarte bine ne împiedică „să avem grija ofiţerilor care l-au anchetat pe Dinu C. Giurescu“ sau „a activiştilor care i-au dat paşaport şi i-au spus scurt «cară-te»!“. Verificarea ofiţerilor de Secu­ritate se face numai dacă victimele solicită acest lucru sau dacă securiştii cu pricina deţin funcţii ori demnităţi publice. Pînă acum, domnul Dinu C. Giurescu nu a depus nici o cerere de verificare a ofiţerilor care l-au anchetat, însă o poate face oricînd. La fel poate proceda şi în cazul ofiţerilor care l-au recrutat.

4. Nu ştiu dacă nota de constatare emisă de Direcţia Investigaţii „a distrus un destin“, dar faptul că ea nu conţine „fragmente de dosar lipite anapoda“ poate fi verificat de orice persoană care se acreditează şi confruntă la faţa locului documentele originale cu informaţia dată publicităţii de CNSAS, prin adeverinţa postată pe site.

5. Despre faptul (incriminant?!) că instituţia nu ar fi apelat la expertiza lui Marius Oprea nici pro bono, nici altfel (precizarea mi se pare interesantă, în orice caz), reafirm public că i-am citit toate cărţile de­spre Securitate şi i-am obligat şi pe alţii s-o facă, atunci cînd şi-au exprimat dorinţa să lucreze la Direcţia Investigaţii. Totuşi, printre angajaţi şi mai ales printre membrii Colegiului au fost şi sînt destui care cunosc foarte bine epoca pe care o studiem. În plus, aşa cum am arătat deja, expertiza lui Marius Oprea s-a făcut simţită cu brio, în textul ambelor legi privind deconspirarea Securităţii. Regret însă că frustrarea de a nu fi fost solicitat şi-a găsit leacul în depoziţia pe care a dat-o în instanţă şi prin care l-a ajutat pe colonelul Nicolae Pa­raschiv, de la Securitatea Braşov, să cîştige procesul cu CNSAS. În nemernicia noastră, continuăm să credem că Nicolae Paraschiv a făcut poliţie politică. Din acest motiv, vom face recurs.

6. Despre trecutul meu „politic“ şi alegaţiile lui Marius Oprea, din care citez: „Doamna Nagâţ, care mă turna la UASCR în timpul facultăţii (şi poate nu doar acolo, pentru că nu întîmplător, din dosarul meu de anchetă, mi s-au dat doar nouă pagini, nici măcar propriile declaraţii, ca să nu spun de notele informative ale colegilor), are şi ea marea grijă a domnului profesor Dinu C. Giurescu“, am de făcut următoarele mărturisiri:

Am fost pionier, comandant de grupă şi locţiitor de comandant de unitate, am purtat însemne comuniste, trese, şnururi roşii şi bleu ciel, apoi am devenit membru UTC, în timpul liceului şi al facultăţii. N-am făcut nici un gest eroic, n-am împrăştiat manifeste, n-am distribuit revista Gîndirea printre colegi, n-am fost anchetată de Securitate, aşa cum au păţit Marius Oprea şi alţii pe care-i numeşte în „scrisoarea“ sa deschisă. N-am fost nici pe departe vreo eroină anticomunistă – în privinţa asta are dreptate. Recunosc public că mi-am trăit adolescenţa şi tinereţea ca un autist, fără nici o ambiţie de a face carieră în România (de altfel, nici nu puteam, am zis mersi că am trecut de selecţia dosarelor la înscrierea în facultate). N-am visat niciodată la vreo schimbare de regim, ci doar la plecarea din ţară. Ultimii ani ai puterii lui Ceauşescu i-am suportat doar la gîndul că, după absolvire, vreuna dintre rudele mele risipite pe vreo trei continente mă va ajuta să plec. Pentru mine, România era o cauză pierdută. N-am trecut prin experienţele lui Marius Oprea, dar nici n-am turnat niciodată pe nimeni, nici la UASCR, nici „în altă parte“. Nu pretind nimănui să mă creadă pe cuvînt, dar am dreptul să cer oricui, în virtutea bunului-simţ şi, eventual, a legilor care pedepsesc calomnia, să aducă probe atunci cînd publică despre mine astfel de mizerii. Pînă cînd dovezile vor ieşi la iveală, pentru cei nedumeriţi şi mai ales pentru cei de bună-credinţă, evoc o întîmplare din studenţie.

Mi-am petrecut anii de facultate într-un cerc foarte restrîns. Dintre cei 25 de studenţi cîţi erau într-un an de studiu la Filozofie, mi-au fost apropiate numai două persoane – prietena mea din liceu şi soţul meu. N-am făcut parte din nici o gaşcă, n-am fost la chefuri, şuete, „ceaiuri“ sau petreceri în cămin, n-am locuit altundeva decît acasă. N-am avut absolut nimic în comun cu Marius Oprea, nici la cursuri (era student la altă facultate), nici în timpul liber – din fericire pentru mine, constat acum. Ne-am intersectat accidental în 1988, cînd, împreună cu colegul lui de cameră, am încercat să pun în scenă, pentru festivalul de teatru studenţesc, o piesă de Matei Vişniec, imediat după „evaziunea“ scriitorului în Franţa. În vreo două-trei seri, nu mai mult, am repetat cu Sorin Matei piesa într-un act Ultimul Godot, în camera de cămin unde se afla şi Marius Oprea. Ştiam că Matei Vişniec era transfug, dar am propus totuşi piesa, fiindcă textul era excelent şi, la nevoie, puteam pretexta faptul că apăruse în revista Secolul 20. În ziua reprezentaţiei, profesorul Aculin Cazacu, despre care atunci credeam că e securistul acoperit al Facultăţii de Filozofie, m-a anunţat că piesa a fost scoasă din concurs şi că „aţi dat de dracu’, autorul e fugit“. M-a întrebat, aproape mîrîind, dacă am ales piesa cu bună ştiinţă. I-am răspuns, cît de senină am putut, că nu ştiam de fuga lui Vişniec şi că am luat textul dintr-o revistă tipărită legal în România. Mai departe nu s-a întîmplat nimic, n-a urmat nici o anchetă, n-am avut de suferit de pe urma acestei „ghiduşii“ pe care am comis-o cu Sorin Matei (nu cu Marius Oprea). Am trăit o vreme cu spaima difuză că ar putea urma ceva rău, că Aculin Cazacu ştia adevărul şi cineva „îi suflase“ cum au stat, de fapt, lucrurile, dar nimic mai mult. Recunosc că l-am bănuit pe Marius Oprea, procedînd prin eliminare: mă gîndeam că nici eu, nici Sorin Matei nu aveam interesul să ne turnăm singuri.

După ani de zile, citind dosare la CNSAS, mi-am dat seama că bănuiala mea fusese nedreaptă: în căminele de la Grozăveşti se instalau în mod curent microfoane. În iunie 2002, m-am întîlnit cu Marius Oprea la o conferinţă a Institutului Goethe şi am schimbat cîteva cuvinte despre dosarul lui, pe care-l căuta asiduu. I-am spus că şi eu aş fi vrut să-l văd, mai ales după povestea cu piesa lui Vişniec. Într-un acces de sinceritate, i-am mărturisit că l-am bănuit pe el şi că regretam acest lucru. Mi-a părut rău că-l suspectasem degeaba, tocmai pe el, şi am simţit nevoia să i-o spun. Asta a fost tot.

După unsprezece ani, din această banală discuţie, Marius Oprea a fabricat o dramoletă de prost-gust, cu mărturisiri înlăcrimate (în faţa a doi demnitari?!), o poveste delirantă şi ticăloasă, pe care a lansat-o public fără pic de ruşine. Pe ce căi a ajuns de la „îmi pare rău că te-am bănuit pe tine“ la „îmi cer iertare că te-am turnat“ numai Marius Oprea şi zeul Dionysos ar putea explica. În orice caz, pînă la clarificarea acestei oribile mistificări, le propun celor care îl cred necondiţionat, fără probe – desigur, e cuvîntul „vînătorului de securişti“ faţă de cuvîntul unui funcţionar oarecare –, propun deci grupului care, în curînd, se va numi probabil „Martorii lui Oprea“ să-şi exerseze puţin raţiunea: dacă n-am avut nimic de-a face cu el înainte de 1989 (cum pot confirma o mulţime de martori), nu l-am frecventat şi nu mi-a împărtăşit vreodată planurile faptelor lui de glorie, ce anume aş fi putut să torn eu de­spre Marius Oprea? Mai departe, dacă ştia că sînt „o activistă“ şi „o turnătoare“, de ce a tăcut atîţia ani, pînă la verificarea parlamentarului şi academicianului Dinu Giurescu (întîmplător, deputat PC şi coordonator al tezei sale de doctorat)? Din vara lui 2000, de cînd lucrez la CNSAS, Marius Oprea a fost, pe rînd, consilier al unui preşedinte de ţară (cel care şi-a încheiat mandatul declarîndu-se „învins de securişti“), consilier al unui prim-ministru, preşedinte al ICCMER şi membru în Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Co­muniste din România (pentru aceeaşi Comisie lucrînd şi eu, dar ca expert). În toate aceste calităţi oficiale, Marius Oprea a avut acces în orice arhivă din România, inclusiv a Securităţii, a PCR sau a UASCR. Putea verifica pe oricine şi putea documenta orice turnătorie posibilă – cu condiţia ca ea să fi existat. Iarăşi, dacă a primit doar nouă file despre persoana lui, fiindcă „turnătoriile“ mele ar fi acoperite de SRI (cu tot ce decurge în mod logic de aici), reamintesc că Marius Oprea a avut, în toţi aceşti ani, şi are şi în prezent toate pîrghiile legale şi informale să mă deconspire, cu probe. În aşteptarea lor, adaug despre mine un singur lucru: mă consider un om norocos. Dosarele Securităţii pe care le citesc de atîţia ani nu mi-au schilodit mintea şi nu sînt nici atee. Dar pînă cînd justiţia divină o să-şi facă treaba, m-aş declara mulţumită şi cu testul poligraf.”

http://www.observatorcultural.ro/DREPT-LA-REPLICA.-In-atentia-publicatiei-Observator-cultural*articleID_29731-articles_details.html

http://www.revista22.ro/ce-sa-petrecut-cu-marius-oprea-reflec539ii-despre-o-prabu537ire-morala-36669.html

Update istoric cu ecouri in prezent: Nimic nu este cu totul nou pe lume. Regasesc texte de acum patru ani, fragmente dintr-o povestire care spune multe despre cum s-a studiat si cum se studiaza comunismul in Romania: “Transformarea IICCR, o instituţie de indiscutabil interes public, în IICCMER este orientată direct împotriva persoanei d-lui Marius Oprea. Preşedinte-fondator al IICCR, dar devenit, în urma acestei comasări, preşedinte interimar de facto al IICCMER, dl. Oprea este plasat, printr-o manevră administrativă, într-o poziţie instituţională ambiguă, care indică însă în modul cel mai clar intenţia schimbării sale din funcţie. Pornind de la această premisă, considerăm că este necesar să-i transmitem actualului conducător al executivului, dl. Emil Boc, un semnal cît se poate de viguros cu privire la admiraţia şi masivul sprijinul moral de care dl. Marius Oprea se bucură în rîndurile opiniei publice informate din România. Mai mult decît atît, trebuie să-i reamintim insistent premierului şi credibilitatea de care dl. Marius Oprea, un specialist de marcă în domeniul investigării crimelor comunismului, se bucură în mediile parlamentare, academice şi jurnalistice europene şi internaţionale. Sperăm că dl. Boc va înţelege că înlocuirea preşedintelui interimar al IICCMER nu va putea reprezenta un simplu act administrativ, pierdut în hăţişul cenuşiu al deciziilor executive curente. Dl. Marius Oprea s-a identificat cu o strategie de explorare ştiinţifică şi de instrumentare juridică a crimelor împotriva umanităţii comise în timpul guvernării comuniste a României, o strategie recunoscută pe plan internaţional pentru coerenţă, competenţă şi spirit inovativ. În condiţiile în care proiectele iniţiate de domnia-sa, aflate în plină desfăşurare, au condus deja la rezultate cu totul remarcabile, deopotrivă prin calitate şi cantitate, îndepărtarea din funcţia de preşedinte al IICCMER a d-lui Marius Oprea echivalează cu punerea în discuţie a strategiei urmărite pînă acum de fostul IICCR şi a sistemului de valori care i-a orientat întreaga activitate. Dl. Marius Oprea are meritul incontestabil şi inestimabil de a fi orientat demersurile institutului pe care-l conduce spre recuperarea dimensiunii celei mai concrete a crimelor regimului totalitar, programul de săpături iniţiat de domnia-sa în multe locuri din ţară (iniţiativă absolut unică, recunoscută şi celebrată ca atare în spaţiul civic european) aducînd cu insistenţă în conştiinţa noastră colectivă zguduitoarea individualitate umană a victimelor sistemului comunist de represiune.” (Apel la susţinerea publică a dlui Marius Oprea, reputat om de ştiinţă, autor şi intelectual public, “Observator Cultural”, No. 512, Februarie 2010)…

http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=23175&pageID=2

Iata ce scriam atunci:”In ceea ce ma priveste, am urmarit cu tristete modul in care dl Marius Oprea a decis sa distorsioneze in ultimele saptamani realitatea relatiilor dintre IICCR (actualmente Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si al Memoriei Exilului Romanesc–IICCRMER) si Comisia Consultativa Prezidentiala. Cu deosebire deprimant este ca oameni pe care ii respect au intrat intr-un joc in care calomnia, insinuarea si insulta brutala se intersecteaza cu mania persecutiei dusa la extrem. Unii au compus, altii au semnat tot felul de texte fara a le trece o secunda prin minte sa ma intrebe si pe mine ce cred. S-a nascut ideea unei sinistre cabale in spatele careia, omnipotent, perfid si vindicativ, m-as afla eu. Mi se trimit somatii, avertismente severe, mustrari, se scrie despre “relatia speciala” dintre mine si presedintele Basescu, despre influenta oculta pe care, pasamite, o exercit. O personalizare absurda a unui domeniu care ar trebui sa fie unul al conlucrarii sincere.

Pot spune aici, deocamdata, atat: ca am incercat supraomenescul pentru a colabora cu institutul condus de M. Oprea, Stejarel Olaru si Lucia Hossu-Longin. Niciodata, sub nicio forma, nu am cerut sa devin presedinte de onoare al acelui institut. In luna martie 2009, s-a discutat, intr-o teleconferinta (exista stenograma) posibilitatea unificarii IICCR si a Comisiei Consultative infiintata in aprilie 2007 prezidata de mine si avandu-i coordonatori pe domnii Dorin Dobrincu si Cristian Vasile. Nu intru in detalii, sa spun doar ca dl Oprea era in Germania, a participat telefonic, IICCR a fost reprezentat de dl Stejarel Olaru, au fost prezenti trei consilieri de stat din Administratia Prezidentiala si dl Dorin Dobrincu (daca nu ma insel). Am venit special la Bucuresti pentru acea teleconferinta (eram in drum spre Viena). Discutia a fost precedata de numeroase e-mailuri si telefoane schimbate intre dl Marius Oprea si dl Cristian Preda, la vremea aceea consiler prezidential. Premisele unificarii au fost expuse limpede de dl Preda, iar dl Oprea a spus ca este de acord cu ele. Plecam de la convingerea ca acele doua institutii aveau valori si finalitati convergente. Era exact ceea ce declarasem public in repetate randuri cand m-am opus speculatiilor malitioase privind concurenta, ori chiar incompatibilitatea, dintre IICCR si Comisia Prezidentiala. Adaug aici, cat se poate de categoric, ca sunt profesor la Universitatea Maryland, ca nu am intentionat si nu intentionez sa devin director al vreunui institut din Romania. Dar am dreptul, ca om de stiinta care s-a ocupat de comunism vreme de trei decenii, cu publicatii recunoscute in comunitatea epistemica internationala, sa fiu implicat (pro bono) in orientarea intelectuala si metodologica a unui asemenea demers. Sa discutam idei, nu persoane, proiecte, nu fixatii, valori, nu interese individuale.”

In martie 2010, IICCMER a fost reorganizat. Am devenit presedintele Consiliului Stiintific. Presedinte executiv a devenit profesorul Ioan Stanomir. In mai 2012, fara ca IICCMER sa fie reorganizat, atat profesorul Stanomir cat si subsemnatul am fost demisi de catre premierul Victor Ponta. In momentul de fata, Marius Oprea este director de departament in IICCMER. Din pacate, discutia publica in Romania, pe tema comunismului si nu numai, ramane extrem de personalizata si are prea putin de-a face cu ideile, valorile si proiectele. Se recurge in continuare la retorica sterila a auto-victimizarii, se profereaza acuzatii absurde si se fac procese de intentie. Atacul lui Marius Oprea impotriva Germinei Nagâţ, documentat mai sus, este proba persistentei acestei nefericite ispite agresiv-personalizante si a refuzului dialogului onest. Din pacate, este vorba de o metoda foarte eficace de a oblitera orice discutie pe proiecte, idei si competente si de a invenina sfera publica.

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/02/12/despre-cercetarea-stiintifica-a-comunismului-un-efort-imperios-necesar-dincolo-de-polemici-sterile/

Nou update: Reiau aici o excelenta interventie pe Facebook a politologului Dragos Paul Aligica. A bon entendeur, salut!

Se pare ca asistam la o adevarata ofensiva a oligarhilor puterii impotriva jurnalistilor si publicistilor incomozi. Trimit dupa ei echipe de monitorizare, ii ameninta, ii dau in judecata. Mai multe cazuri in cateva zile. E incredibil unde s-a ajuns. In acest moment e foarte clar ca prima linie a apararii democratiei, statului de drept si reformei in lupta cu canaliile grupate in jurul USL, parlamentului penal si guvernului adiacent, sunt jurnalistii si toti cei care se exprima liber in mijloacele de comunicare traditionale sau in retelele sociale. Imperfecti si plini de pacate cum sunt, oamenii astia scriu o pagina unica in istoria noastra contempoarana. Este un moment unic. Tintele principale ale grupului infractional sunt comunicatorii si formatorii de opinie, nu adversarii politici. Asta spune multe.

Si din toata aceasta mizerie se naste sub ochii nostri cel mai bun moment al presei romanesti post-decembriste. Este momentul ei cel mai demn si impresionant. Cei care sunt pe baricade acum, spala rusinea creata timp de decenii de sute de iresponsabili care s-au prevalat de numele de jurnalist pentru a castiga un ban usor, a face trafic de influenta si a-si bate joc de profesie.

Pe de alta parte, cei care sunt alaturi de Putere si oligarhii ei sau fac figuri de impartiali si echidistanti, continua sa fie egali cu ei insisi: ratand momentul in care trebuiau sa-si dea masura, consfiintesc ratarea lor morala si profesionala absoluta, fara drept de apel.

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dragos-paul-aligica-se-naste-sub-ochii-nostri-cel-mai-bun-moment-al-presei-romanesti-post-decembriste/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Respect, doamna Germina Nagâţ.
    (Din pacate nu cred ca pentru Marius Oprea mai sint sperante; inafara de datoria pentru conducatorul sau de doctorat – vezi cazul Ponta/Nastase – cred mai are de platit ceva, altfel nu i se poate intelege atitudinea.)

  2. Liviu spune:

    Mai mult ca sigur ca M. O. (la fel ca si L. H. L. de la TVR) a fost informator sau colaborator al securitatii, asa cum este si cazul majoritatii liderilor din pnl.
    In 1990, anumiti colaboratori ai securitatii au fost infiltrati in PNT-cd, in celelalte partide, in Societatea Civila, pentru a le spiona si a le distruge din interior. Acestia au pozat in cei mai vocali critici ai securitatii, pentru a cistiga increderea adevaratilor luptatori impotriva fostului regim.
    Cind asemenea cirtite sunt descoperite sau cind mafia din care fac parte este in pericol, celelalte lichele, care sunt inca nedescoperite, sar in apararea colegilor.

    • Ela spune:

      Aveti mare dreptate. Cartitele si-au facut datoria.
      Apoi se mira oamenii de ce societatea civila este atat de fragmentata, de ce nu se pot inchega partide decente, de ce democratia la noi nu reuseste sa treaca de varianta “originala”.

  3. victor/victoria spune:

    q.e.d.

  4. Bulineli spune:

    Parca ar fi sortiti ridicolului,acei oameni care lupta cinstit,cam asa se intreba si regretata doamna Monica Lovinescu in cartea sa pe care inca nu am terminat-o,pe mine ma obsedeaza acest lucru,.In legatura cu ” intentia domnului Boc ” ,imi aduc aminte cit se poate de bine de momentul amintit de dumneavoastra,atunci am fost oarecum indignat ,in schimb acum inteleg mai bine.

  5. Horea spune:

    Dl Oprea este foarte influentat de conditiile meteorologice, in special de directia vantului. Nu-i bine sa te inclini prea mult! Dar vad ca simte foarte bine dincotro bate vantul si se acomodeaza repede.

  6. eu****** spune:

    Constat ca in PNL sunt persoane care nu vad/inteleg catre ce se indreapta USL.
    Este o problema generala – nu una anume legata de Marius Oprea.

    Jocul facut de PSD este de a subjuga/ manipula tot ce este imprejurul sau si rand pe rand isi ucide, cu sange rece, programat, toti aliatii sai. Sa ramana numai ei si ai lor – mai precis gasca lor…

    S-a intrat intr-un joc periculos in RO – se mimeaza democratia, se mimeaza lupta impotriva comunismului si oameni care mai ieri pareau ca apara valorile democratiei si erau anti-comunisti trec prin transformari spectaculos de oribile.

    Putin sunt cei care pastreaza si apara valorile declarate anterior.
    Si daca raman in continuare la vechile valori atunci acestia sunt supusi unor atacuri misele emise de gasca…

    Intrebarile care le-as adresa gastii si partizanilor ei sunt:

    1. Incotro domnilor si doamnelor?
    2. De ce toate acestea?

    Pot sa asigur gasca ca viitorul ei va fi scurt – chiar daca este de cca. 10-15 ani – pentru simplul motiv ca

    Minciuna are picioare scurte!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)