vineri, martie 29, 2024

În atenția doamnei Carmen Dan, ministru al Afacerilor Interne. AUTODENUNȚ

Doamnă Ministru,

Am înțeles că vreți să derulați o anchetă împotriva celor care au participat la protestul antiDragnea-PSD de la Iași, în ziua de 9 mai 2019.

Din capul locului mărturisesc că am fost acolo, alături de mii și mii de oameni. Liviu Dragnea, președintele partidului dvs., ne-a numit „derbedei”, la fel cum Ion Iliescu i-a numit „golani” pe protestatarii din 1990, iar Nicolae Ceaușescu i-a numit „huligani” pe protestatarii din decembrie 1989.

Am avut asupra mea manifeste, o vuvuzea (cumpărată de la un comerciant de pe Pietonalul Ștefan cel Mare), un banner (expus de la înălțime împreună cu alții) și disponibilitatea de a sta multe ore pe domeniul public al orașului nostru, mai precis în zona Ștefan cel Mare-Restaurantul Select-parcarea Hotelului Unirea.

Nu regret că am participat la protestul de la Iași. Dimpotrivă, voi repeta acțiunea ori de câte ori va fi nevoie, pentru a-mi exprima dezacordul față de cei care se comportă de parcă ar fi stăpânii României, nu administratori temporari, față de cei care au discurs antieuropean, față de cei care vând vorbe goale, iar nu în ultimul rând față de cei care se cred îndreptățiți să-i umilească pe moldoveni la ei acasă. O regulă esențială a democrației presupune să accepți să fii contestat. Poate după doi ani și jumătate de guvernare ar fi cazul să o învățați și dvs.

Asumat,
Dorin Dobrincu

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

    • Ministrul a anuntat masuri imoptriva protestatarilor ce se inscriu in zona penala, nu a tuturor. Daca puteti gandi corect si nu partizan, ar trebui sa va delimitati de cei ce transforma un protest legitim intr-o golaneala agresiva si subumana. Deformati adevarul si multi votanti, mai ales cei indecisi va vad.

  1. Exista o evolutie, macar de limbaj: primii au fost huliganii si „agenturili straine”:, au urmat golanii ,care, acum, sint derbedei :P
    Ocazia cind cercul se va inchide, adica si Dragnea ne v-a promite 100 de lei in plus, in preajma alegerilor din 20 20, sper sa fie onorata la urne.

  2. Draga Dobrincu, probabil esti foarte tanar ! Sa stii ca acesti expirati pot orice cu exceptia unui singur lucru ! Ei nu pot sa invete ! Ei sunt din categoria acelor hate-ri de carte !

    • Nu trebuie ca ei să (mai) învețe, e deajuns. Trebuie ca alții/ceilalți să învețe și să inteleaga. Așa evoluează societatea, cu pași mici.

  3. Lăsați vrăjeala, că știm noi!
    În vuvuzea aveați ascuns un bolovan pregătit să-l aruncați în forțele de ordine!
    În banner aveați înfășurată o bâtă din lemn de corn străpunsă cu miez de fier și cu un capăt bătut în ținte din ghioaga lui Bogdan I (Întemeietorul)!
    În buzunarul din stânga aveați pliculețul cu he…, he.., ieroină!
    În buzunarul de la spate aveați plicul cu dolari de la Soroș!
    Iar în buzunarul din dreapta aveați numărul autobuzului ca să nu greșiți regruparea și retragerea!
    P.S. Ca să nu mai vorbim de ce aveați prin buzunarele secrete (praful verde pentru mascat ochii injectați, praful de aruncat peste realizările guvernării dragnea/dăncilă, praful de legătură cu …, praful …)!

  4. Probabil în vederea preconizatului mare miting din București, doamna Carmen Dan a avut misia de a-i speria pe eventualii „urători”. Aparent calculele nu le-au ieșit, aud că mitingul se anulează, deci putem să ignorăm declarația…

    • Din punct de vedere logistic si al topologiei, era aproape imposibil sa organizezi un miting acolo, cu o asemenea participare. Imaginati-va cum ar fi fost: 150000, pe coridorul cu diverse sicane gazon si alte alea, in lungime de vreo patrusute de metri totusi, dintre blocurile turn si intrarea in pavilion! Hehe!
      Eu am fost la mitingul de la 21.12.89 si nu am auzit nimic de la balcon, pana la bubuiala, cand am vazut si ca s-au tras obloanele de la Athenee Palace – pesemne aia patru ai lu’ dragnea au dat eoj – dupa care am aflat prin telefon, ca mitingul continua la TV, desi, de la mine se vedea piata goala.
      Sau, sa-i bagi pe toti in pavilion? Locurile sunt limitate la 11000 ca atatia tarani cazusera la Rascoala1907, nu sunt WCuri pentru mai multi.
      PSD si-a dat inca o data masura incompetentei. Om vedea ce le iese si la Targoviste.

  5. Profit de autodenuntul autorului, ca sa ma alatur si eu derbedeilor.

    Nu am fost la Iasi, dar mi-ar fi placut sa fiu si sa urlu impotriva „liderilor”.

    Cred ca si asta e un pacat impotriva autoritatii.

    Marturisesc cu incintare ca as vrea sa particip la orice manifestare impotriva ciumei rosii.

    Marturisesc ca folosesc cuvinte murdare cind vorbesc despre ei si ca ii indemn si pe altii la nesupunere.

  6. Istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, adica un „derbedeu”, cum ar spune Dragnea!
    Ce spuneti, dna Carmen?!

  7. Ceea ce vrea cucoana asta este sa intimideze pe cei care protesteaza pasnic in strada impotriva Ciumei Rosii! Intelect este absurd sa-i ceri pentru ca este inlocuit de tupeu.

  8. Si eu ma alatur derbedeilor !!! Nu am fost la Iasi, dar cit m-a durut ca nu am putut sa fiu decit cu sufletul ! Marturisesc ca nu imi scapa nici o ocazie de a vorbi de rau „ciuma rosie” si ca fac asta de 29 de ani de pe cind eram „golanca” in Piata Universitatii (eram drogati si platiti, nu-i asa ?)

  9. Lucru slab… Pai autodenuntul este doar un timid inceput. Unde e autocritica? Unde e sincera cainta? Unde e demascarea rudelor si prietenilor? Unde sunt angajamentele? Unde este prezentatea benevola la unitatea economica desemnata pentru re-educare prin munca? Chiar trebuie sa faca duamna Dan totul? Nici elementele reactionare, unelte ale burgheziei ciolosiste, nu se mai autodenunta ca pe vremuri, maica…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dorin Dobrincu
Dorin Dobrincu
Istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași (din 1995). Domeniile principale de interes sunt istoria politică, socială și religioasă a României contemporane, editarea surselor istoriei contemporane și istoria regională. A fost director general al Arhivelor Naționale ale României (2007-2012). Este membru fondator al Mișcării pentru Dezvoltarea Moldovei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro