vineri, martie 29, 2024

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi misterele legii adunărilor de protest

Nu aveam cum să trec cu vederea subiectul Deciziei nr. 19/15.10.2018, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ICCJ), cea mai importantă instanţă a puterii judecătoreşti din România cea democratică şi stat de drept, a soluţionat cauza ce face obiectul Dosarului nr. 1811/1/2018, deschis ca rezultat al Sesizării Curţii de Apel Bucureşti nr. 6/1784/C din 2 iulie 2018[1]. Interesul meu faţă de acest subiect are deja o istorie de aproape şapte ani, de când am început să acord asistenţă juridică gratuită participanţilor la diferitele proteste sancţionaţi contravenţional în legătură cu această participare, dar şi de când am făcut primele notificări conforme Legii nr. 60/1991 a adunărilor publice republicată şi am avut ocazia să experimentez caracterul birocratic al acestei legi şi evidentele portiţe pe care le lasă în calea abuzului (de la notificarea unor adunări fictive, cu lunile de zile, pentru a putea refuza adevăraţilor protestatari să aibă acces în preajma anumitor sedii ale Puterii politice centrale sau locale, până la tratarea unor adunări notificate ca şi cum ar fi nenotificate, deci ilegale, pentru că primarul şi subordonaţii săi au tergiversat sau au refuzat să urmeze procedura de avizare prevăzută de Legea nr. 60/1991 şi nu există un protocol semnat de organizatorul adunării cu o listă întreagă de autorităţi de stat: Poliţie Locală, Poliţie Rutieră, Jandarmerie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, Primar, Secretarul localităţii etc.).

Sesizarea Curţii de Apel Bucureşti nr. 6/1784/C din 2 iulie 2018 a fost rezultatul direct al insistenţelor Asociaţiei Evoluţie în Instituţie, al cărei preşedinte este Cristian Mihai Dide, unul din cei mai cunoscuţi protestatari #rezist din valul 2017-2018. Amicus curiae în cadrul Dosarului nr. 1811/1/2018 au formulat şi această entitate, dar şi alte ONG-uri, inclusiv Asociaţia România Vie, în care am onoarea să fiu unul dintre membrii fondatori. Din păcate, acest recurs în interesul legii a avut efectul contrar celui scontat de ONG-uri, care sperau ca ICCJ, prin Completele pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, să dea o interpretare justă şi judicioasă art. 3 din Legea nr. 60/1991, care precizează că: „Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al caror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. (…)

Din anii 2011-2013 încoace, de la primele proteste semnificative al veacului pe care-l traversăm, acest articol a fost invocat din nou şi din nou în plângerile contravenţionale ale persoanelor sancţionate în legătură cu protestele, în special atunci când contravenţia invocată a fost cea din articolul 26 literele a sau d din Legea nr. 60/1991, adică organizarea unei adunări publice nedeclarate şi refuzul de a părăsi locul de desfăşurare a unei adunări publice nedeclarate la cererea organului de Jandarmerie, Poliţie Naţională sau Poliţie Locală. În baza acestui articol 3 s-au câştigat repetat procese şi s-au pierdut procese, de foarte multe ori pe speţe absolut identice, în funcţie de empatia judecătorului mai degrabă faţă de cetăţenii care-şi exercită drepturile fundamentale sau îndreptată mai mult în favoarea forţelor de ordine. Instanţele de fond, cu judecători mai tineri şi mai ancoraţi în prezentul democratic, au fost nu o dată contrazise de instanţele de apel, cu judecători mai maturi, dar şi mai apropiaţi mental de trecutul totalitar al României.

S-a ajuns astfel, mai ales în Bucureşti, unde au avut loc cele mai multe proteste din deceniul actual, dar şi în ţară, la o jurisprudenţă pronunţat contradictorie, bazată pe argumente din ce în ce mai inovative ale părţilor din procese, astfel că judecarea de către ICCJ a unui recurs în interesul legii privind corecta interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 60/1991 reprezintă, în principiu, un gest firesc şi necesar pentru a se obţine o jurisprudenţă unitară (nu atât de firească şi necesară fiind însă decizia în sine, aşa cum vom detalia mai jos).

Însă, în afară de un destul de mic cerc de avocaţi interesaţi şi de activişti civici, acest subiect a rămas până de curând străin mass mediei, care a continuat timp de trei decenii să folosească noţiuni pe deplin absente din textul Legii nr. 60/1991: „autorizarea” sau „aprobarea” adunărilor publice. Un fel de revoluţie cu voie de la poliţie, ca în „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea”. De fapt, unul din lucrurile criticabile la Legea nr. 60/1991 este că o procedură de autorizare există, mascată sub forma acelei avizări într-o comisie cu reprezentanţi de la diferite autorităţi publice şi a protocoalelor încheiate cu aceştia, dar pentru că ea ar contraveni legislaţiei internaţionale a drepturilor omului, nu este numită aşa.

Dacă astăzi totuşi ştirea despre Decizia nr. 19/15.10.2018 a ICCJ a făcut ceva valuri în presă, acest lucru este un rezultat direct al evenimentelor de la 10 august 2018, care au şocat întreaga societate şi au demonstrat în inima capitalei ţării şi la scară mare cât de abuziv poate deveni comportamentul lucrătorilor Jandarmeriei Române. Dar, de fapt, abuzuri au avut loc frecvent, iar 10 august a avut un precedent în evenimentele din octombrie-decembrie 2013 de la Pungeşti, Vaslui, unde s-a ajuns chiar la declararea unei zone speciale de siguranţă publică, conform Ordinului nr. 60/2010 al Ministerului Administraţiei şi Internelor[2] (adică s-a instituit un regim de ocupaţie militară în stilul celor pe care Securitatea, Miliţia şi Armata le impuneau în perioada timpurie a comunismului românesc în localităţile unde era semnalată prezenţa partizanilor).

Acum că am explicat de ce este importantă Decizia nr. 19/15.10.2018 a ICCJ, înainte de a o analiza şi comenta sub aspect juridic, atât cât ne permite dispozitivul, motivarea nefiind încă redactată, haideţi să vedem exact ce dispune aceasta: „admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2018”[3].

Ca o primă observaţie, ICCJ a decis în contra opiniei exprimate de majoritatea instanţelor de judecată arondate Curţii de Apel Bucureşti: acestea au dat întâietate excepţiei prevăzute de articolul 3 faţă de regula generală statuată prin articolul 1 alineatul (2) din Legea nr. 60/1991. Cum se procedează de altfel încă din dreptul roman, pe care se întemeiază toate sistemele de drept ale ţărilor civilizate, din care provine şi adagiul specialia derogant generalibus: norma specială, excepţia, derogă de la norma generală.

Pomeneam mai devreme de argumentele tot mai inovative aduse de Jandarmeria Română în diversele procese legate de aplicarea articolului 3 din Legea nr. 60/1991: aducerea în discuţie a altor legi, privind căile de comunicaţii publice, definirea curţilor sediilor persoanelor juridice ca reprezentând exteriorul la care face trimitere legea, deşi e clar că legea vorbeşte de imobile şi nu de sedii, iar curţile sunt şi ele imobile ale persoanelor juridice, aşa că exteriorul imobilelor nu poate fi în curţile care reprezintă interior. Recordul absurdităţii îl deţin probabil o serie de întâmpinări ale Jandarmeriei care definesc spaţiul din Piaţa Victoriei unde se pot organiza proteste exceptate de la obligaţia declarării prealabile ca fiind cel dintre trotuar şi limita incintei sediului Guvernului, adică… spaţiul ocupat de gardul viu. Paradoxal, ICCJ se situează în dezacord cu un principiu juridic fundamental, aplicat de două mii de ani, dar în acord cu interpretările evident forţate ale juriştilor Jandarmeriei Române.

Cunoscutul judecător Cristi Danileţ, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a oferit o serie de explicaţii ale Deciziei nr. 19/15.10.2018 a ICCJ: „LEGISLAȚIE: Art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice prevede: „Adunările publice – mitinguri, demonstraţii, manifestaţii, competiţii sportive, procesiuni şi altele asemenea -, ce urmează să se desfăşoare în pieţe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege”. Iar art. 3 alin. (1) din Legea 60/1991 prevede:Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările (…) care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.

PROBLEMĂ: Trebuie făcută declarație prealabilă la Primar dacă se organizează o adunare pe stradă în fața unei instituții? Dilema e provocată de faptul că pentru primul aspect ar trebui declarată adunarea, pentru al doilea nu.

SESIZARE: Pentru lămurirea acestei chestiuni a fost sesizată curtea supremă de către C.A. București în 2 iulie 2018, la solicitarea asociației Evoluție în Instituție (fără nicio legătură cu protestele magistraților, cum speculează o partea a presei de rea-credință) ; PICCJ a avut o opinie disponibilă aici ;

SOLUȚIE: Prin decizia 19/15.10.2018 (Dosar 1811/12018) ICCJ a admis sesizarea și a decis că există obligația de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când ele urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice (drum public, carosabil, trotuar) ori în alte locuri în aer liber, situate în imediata vecinătate a sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat. Odată cu publicarea motivării în M.Of, decizia devine obligatorie pentru oricine.

„TRADUCERE”: Prin urmare, dacă o adunare publică se desfăşoară în exterioriul sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, iar acest exterior coincide cu unul dintre locurile indicate în art. 1 alin. (2) din lege, adunarea trebuie declarată în prealabil.

OBSERVAȚIE: Curtea Constituţională a spus deja că introducerea condiției de declarare prealabilă a adunării nu contravine Constituției (decizia 687/2016, par. 19); la fel spune și CEDO (Hotărârea din 28 noiembrie 2007 pronunţată în cauza Balçik şi alţii împotriva Turciei). Tot CCR a spus că organizarea unor adunări constituie contravenţie numai dacă acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise (decizia 1351/2010).

ATENȚIE:
– Legea nu se referă la „autorizare” din partea Primarului, ci doar la „declarare prealabilă” către primar din partea organizatorilor; după această declarare, Primarul poate decide interzicerea adunării, cu 48 ore înainte;

– Scopul declarării prelabile nu este obținerea acordului din partea Primarului, ci este acela ca autorităţile publice (primari, unităţi de jandarmi competente teritorial, poliţia locală) să acorde sprijin de specialitate la cererea organizatorilor, astfel ca adunarea să nu se soldeze cu acte de dezordine ori violențe:

– Opinia mea este că, dacă e vorba de adunări spontane, lipsind deci orice formă de organizare, dispozițiile arătate de mai sus nu sunt aplicabile.”[4]

Ei bine, aici e o problemă care priveşte nu doar opinia domnului Danileţ, ci şi Legea nr. 60/1991 în sine: această lege nu recunoaşte existenţa protestelor spontane. Ca urmare, există o amplă cazuistică a sancţiunilor contravenţionale aplicate participanţilor la adunări spontane.

Însă, până la urmă, cât de corect este să încorsetăm libertatea de exprimare şi libertatea întrunirilor, mai ales atunci când este evident că autorităţile procedează cu rea-credinţă şi comit abuz de putere, aşa cum se întâmplă în prezent cu Jandarmeria sau cu Primăria Municipiului Bucureşti?

Consacrat prin articolul 39 din Constituţia României, dar şi prin articolul 11 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale din 4 noiembrie 1950 (CEDO),  dreptul la libera întrunire este reglementat prin Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice. Este o lege cu numai treizeci de articole, în forma sa actuală, nu foarte lungă. Aşadar nici pe departe un cod civil cu trei mii de articole, greu de lecturat şi de digerat, o lege pe care toţi ar trebui să o citim pentru că nu se ştie când vom avea nevoie să ne aducem o nemulţumire în stradă.

Aşa cum am detaliat şi mai sus, este o lege cu destule hibe, mai veche decât Constituţia, o altă emanaţie, din perioada mineriadelor, a regimului politic rezultat din acele nefericite alegeri din Duminica Orbului 1990. Prin urmare este o lege al cărei spirit nu are nimic de-a face cu democraţia autentică, ci doar cu eforturile unei puteri panicate că lucrurile s-ar putea bascula oricând, pentru a pune botniţă contestatarilor săi.

Dar, chiar şi o lege cu o intenţie iniţial antidemocratică poate fi aplicată în spirit democratic dacă există bunăvoinţă. Legea nr. 60/1991 prevede doar obligaţia organizatorului unui protest de a notifica (declara) adunarea publică primăriei din localitatea unde urmează să se desfăşoare. Aşa cum am arătat şi mai sus, din cauza concepţiei abuzive a altor părţi din lege şi a normelor metodologice, ceea ce ar trebui să fie o simplă notificare devine o procedură destul de complicată, în care organizatorul trebuie să negocieze toate detaliile în prealabil cu o comisie de ordine publică nu neapărat prietenoasă, reprezentând diferite autorităţi de tipul Jandarmeriei, Poliţiei, Poliţiei Rutiere etc., cu care încheie un protocol contrasemnat de primar; că Jandarmeria îi va crea un ţarc din garduri metalice fie că vrea, fie că nu, sub pretextul siguranţei, dar de multe ori cu un anumit efect de ridiculizare a manifestanţilor ş.a.m.d. Dar, din moment ce legea nici măcar nu pomeneşte de „autorizare”, de ce o fac Ministerul de Interne, Jandarmeria, primăriile, şi, uneori, acel cerber al democraţiei care ar trebui să fie presa?

Ce să mai discutăm de ineficienţa căilor de atac atunci când autorităţile se comportă abuziv. Contestarea în contencios administrativ a deciziilor de interzicere ale primarilor, inclusiv nemotivate sau întemeiate pe existenţa unor protocoale pentru adunări publice fictive, care de fapt nu au loc, sau chiar a simplei tăceri, reprezintă o cale de atac cu totul ineficientă. În trimp ce între notificarea unei adunări publice şi data la care aceasta ar trebui să aibă loc discutăm cel mai adesea în termeni de zile, procesele în contencios administrativ durează luni. Astfel că, mult înainte de a avea primul termen de înfăţişare, acţiunea este deja rămasă fără obiect.

Decizia nr. 19/15.10.2018 a ICCJ are aşadar efectul nefericit şi greu explicabil juridic de a tranşa controversa ultimilor ani privind corecta interpretare a Legii nr. 60/1991 nu în favoarea democraţiei şi a statului de drept, a drepturilor fundamentale la libera exprimare şi libertatea întrunirilor, ci în beneficiul entităţilor interesate în represiunea de genul celei din 10 august 2018, a celor care vor să pună pumnul în gură cetăţenilor indignaţi. Să fie un nou semnal al capitulării justiţiei în faţa restauraţiei penale, dar şi a autoritarismului promovate de actuala guvernare PSD-ALDE?

Un grup de avocaţi şi de activişti civici familiarizaţi cu problema, din care s-a întâmplat să fac parte, observau încă din anul 2016 că, de fapt, România are nevoie de o nouă lege a adunărilor publice, în locul învechitei Legi nr. 60/1991. Au găsit un text mult mai modern care să le servească drept model într-o lege adoptată, culmea, în perioada regimului de tristă amintire al comuniştilor conduşi de Vladimir Voronin: Legea nr. 26/2008 privind întrunirile din Republica Moldova (căreia în 2011 i s-au adăugat reguli de interpretare pronunţate de Curtea Supremă de la Chişinău). Potrivit acestei legi, organizatorii unei adunări publice au doar obligaţia de a notifica primăria. Fără comisii, fără negocieri şi fără protocoale semnate cu toate autorităţile reprezentate în comisie. Dacă primăria are motive să nu permită respectiva adunare publică, îi cheamă în judecată pe organizatori, iar instanţa de judecată este cea care admite sau respinge cererea de interzicere a adunării publice. Legea respectivă conţine de asemenea prevederi derogatorii pentru adunările spontane, pentru cele cu un număr mic de participanţi şi pentru flashmoburi (o noţiune care nici nu exista în 1991, când a fost adoptată legea noastră)[5].

Proiectul redactat de acest grup de avocaţi şi activişti, neorganizaţi într-o structură formală, a ajuns la 1 iulie 2016 să fie introdus la Senat ca primă Cameră sesizată cu ajutorul unui deputat. Înregistrat iniţial ca B388/2016, apoi ca L606/2016, proiectul a primit aviz favorabil cu observaţii de la Consiliul Legislativ şi a fost deferit mai multor comisii, dar la 27 decembrie 2016 a fost clasat, ca rezultat al faptului că deputatul care şi l-a asumat nu a mai fost reales pentru un nou mandat[6]. Ulterior, proiectul respectiv a fost propus parlamentarilor USR, asumat în principiu de către trei dintre aceştia, supus unor noi modificări, dar încă nu a fost reintrodus în procesul legislativ.

Evenimentele din 10 august 2018, care au demonstrat potenţialul represiv al Jandarmeriei Române (şi care, în opinia mea, impune demilitarizarea acesteia după modelul Poliţiei Române), precum şi impactul Deciziei nr. 19/15.10.2018 a ICCJ, care contrazice interpretarea majoritară a instanţelor bucureştene şi lasă un text de lege, articolul 3 din Legea nr. 60/1991, fără efecte, un fel de abrogare mascată, sunt argumente puternice în favoarea ideii că a venit timpul ca legea veche să fie înlocuită cu una nouă şi modernă. Iar acest obiectiv ar trebui asumat de mai mulţi legislatori decât cei trei parlamentari ai Opoziţiei.

NOTE____________________


[1] http://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncluded

[2] https://adevarul.ro/locale/vaslui/video-comuna-pungesti-declarata-zona-speciala-siguranta-publica-1_52a46389c7b855ff568bb1f6/index.html

[3] https://www.curentul.info/actualitate/degeaba-s-au-bucurat-psd-istii-decizia-de-azi-a-iccj-nu-interzice-protestele-spontane/

[4] https://cristidanilet.wordpress.com/2018/10/15/ril-adunarile-declarate/

[5] http://lex.justice.md/md/327693/

[6] https://www.senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=L606&an_cls=2016

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. Multumesc pentru clarificare. Aveti dreptate, „a venit timpul ca legea veche să fie înlocuită cu una nouă şi modernă”. Cine sa o inlocuiasca si cum? Nu vedeti ca penalii din parlament inlocuiesc numai legile care nu le convin? Nu vedeti ca fura cu legea in mina? Nu vedeti cita disperare e in oameni incit pleaca in numar de 1000 pe zi? Comunistii astia emanati sint mai periculosi decit ciuma…

    • Triste sau vesele , produse in Duminica Orbului sau in Week endul lui Ochila ,
      alegerile din 20 mai 1990 au fost totusi ALEGERI si
      au dus la formarea unui organ reprezentativ legislativ si costituant. .

      Ca unii nu au avut succes in confruntarea electorala din 20 mai 1990 ,
      cum nu au avut in multe alte ocazii , inclusiv in decembrie 2016,
      nu are importanta decat – poate – pentru a scoate in evidenta
      ca cei mai vorbareti pe teme de democratie sunt fix cei nu au in spate
      o legitimitate obtinuta prin vot popular.

      Organul ales la 20 mai 1990 a generat printre altele Constitutia Romaniei
      cu care toata lumea se bate in piept cand apara Statul de drept

      Si acelasi forum DEMOCRATIC a adoptat si Legea nr. 60/1991, care fiind in vigoare
      de 27 de ani se prezuma ca a fost acceptata ca BUNA
      si de catre camponii democratiei
      care s-au perindat pe la carma – fie ei taranisti, liberali, udemeristi
      ori colosiano-prunisti, sau presedinti orientati decisiv spre vest
      precum Emil Constantinescu, Traian Basescu sau
      Klaus Johannis.

      Inteleg din articol ca USR ul care are in vedere o inlocuire a Legii
      nr. 60/1991 – dar nici ei nu sunt chiar entuziasti de vreme ce nu au inregistrat
      inca vreun proiect pe acesta tema la Parlament unde activeaza deja de doi anisori.

      Nu mai spun de situatia involuntar comica a unicului deputat
      care in cei 27 de ani a inregistrat la Parlament un proiect
      de modificare a Legii nr. 60/1991
      si imediat dupa aceea a pierdut alegerile (alea castigate de PSD +ALDE)
      fiind nevoit sa se ocupe fie de o munca cinstita fie de
      vreo prestatie neguvernamentala.

      Cert este ca o Decizie a ICCJ ramane o decizie a ICCJ – stalp al Statului de Drept.
      Tot asa cum ALEGERILE sunt si ele alt stalp al Statului de Drept.

  2. Este evident ca proiectul de lege asumat in principiu de cei trei deputati USR trebuie ajutat sa reintre in procesul legislativ !

    Atentie insa : „Drumul spre iad e pavat cu intentii bune !” Abia ce ne-ati demonstrat-o in debutul articolului povestindu-ne de geneza acestei discutabile Decizii a ICCJ !

    PS. Proteste voluntare ! Avem suficienti bani pt plata amenzilor contraventionale ? ;)

  3. E bataie de campi.. Un protest „spontan” nu are organizatori.. Lumea afla de pe net, ca se iese intr-o piata publica pentru a striga ceva si vine spontan acolo… Sau pur si simplu trece pe acolo, in timp ce se intampla si se alatura multimii… Cum sa declari prealabil acest lucru? Cine ar trebui sa declare si ce responsabilitati ar trebui sa-si asume prin declarare?

    Intrunirile spontane NU au organizatori, prin urmare nu are cine, ce sa declare sau sa anunte.

  4. Decizia ICCJ se inscrie in sirul, de acum foarte lung, al incalcarilor normelor constitutionale si legale de care se face responsabila guvernarea actuala, printr-o strategie de lovituri succesive destinate sa impinga pe neobservate Romania spre un regim de dictatura, in care cei putini (nomenclatura) sa dicteze celor multi (milioanele de cetateni ai Romaniei). Decizia de ieri a ICCJ reprezinta, prin efectele ei practice, o incalcare grava a Cartei Fundamentale a Drepturilor Omului, a drepturilor si libertatilor cetatenesti in general. Oamenii vor trebuie sa protesteze in continuare peste tot in tara si sa recurga si la alte forme de manifestare prin care vointa sa le fie ascultata si respectata: greva, nesupunerea cetateneasca, proteste in strainatate in fata institutiilor politice importante ale UE, campanii internationale de presa prin care sa se denunte si sa se condamne regimul PSD – ALDE ca un regim politic represiv si retrograd, adversar al valorilor si aspiratiilor reale ale societatii romanesti.

  5. Dupa modelul rusesc (post)sovietic, onor-guvernanti nostri actuali nu accepta sa fie contrazisi si/sau criticati, sub nicio forma. Si, bineinteles, aplica primitiva metoda a pumnului bagat in gura. Libertatile si drepturile democratice nu-i preocupa, decat la nivel declarativ.

    Acuma, daca 50.000 sau 100.000 de oameni hotarasc sa iasa la o plimbare in Piata Victoriei, intr-o anumita zi si la o anumita ora, se cheama ca este adunare organizata? Cred ca nu. Si, daca oamenii nu incap pe trotuare, ce-o sa faca politia – o sa dea cu masinile peste ei sau o sa devieze traficul?

    „Dragi tovarasi si pretini” guvernanti, astazi, cam toata lumea are un telefon ce filmeaza. Orice abuz al oricarei autoritati va fi documentat, din mai multe unghiuri. Sunteti, iremediabil, in urma vremurilor si nici macar nu va dati seama!

    Sunt unii oameni care, atunci cand capacul pubelei de gunoi se inchide deasupra lor, se intreaba a mirare de ce s-a facut intuneric. De-astia-mi sunteti?

    • cand iesi la un protest neorganizat, iti asumi riscul sa fii reprimat la gramada cu cei violenti; ghinion, ca sa citam un clasic in (foarte prospera) viata

      • Si atunci cand simti ca trebuie sa protestezi si nu iesi la protest iti asumi cel putin un risc. Acela ca, daca nu iesi, va fi si mai rau… :)

        Pana la urma, cand iesi din casa dimineata, sa mergi la serviciu, exista riscul sa te calce masina sau sa-ti cada o caramida in cap. Ce faci?… Nu mai iesi din casa?… :)

    • Cu asta imi bat capul de cand a aparut stirea.
      Daca se intampla ca sunt / trec / pe-acolo si (mai mult sau mai putin) spontan imi vine sa injur guvernul in limitele educatiei primite de acasa (sa nu injuri, sa nu vorbesti urat, sa nu scuipi) are „Autoritatea statului” voie sa ma obstructioneze in vreun fel?
      Dupa parerea mea Romania si-a mai pus-o de-un pachet de procese de pierdut la CEDO – si uite asa se face rost de banii de amenzi.
      Restrangerea dreptului la exprimare este un abuz in sine, dar interventia violenta pentru aceasta este deja un motiv de revolta, care nu se mai incadreaza in limitele legii.

      • Nu va faceti griji! Ai nostri sunt (mult) mai inteligenti decat ai lor. Exista modalitatea de a protesta in continuare, atunci cand va fi cazul. :)

        Masurile de constrangere si de forta sunt, de fapt, semne de slabiciune si neputinta, nu de putere. Pentru „soft power”trebuie sa te duca mintea. Pentru „hard power” – mai putin. :)

        • Asa ma gandeam si eu: singura metoda ar fi sa-mi sudeze poarta (si sa faca asta cand sunt inauntru :) desi, inca mai pot sari gardul)
          O data iesit din curte, devin oricum pasibil de suspiciunea de protest neanuntat, de exemplu cand ma impiedic de vreo groapa neasfaltata si ma dedau spontan la declaratii neautorizate (si de altfel, cenzurabile pe forumuri civilizate).

  6. Daca romanii sunt prea prosti sa voteze, atunci sa inghita garduri si bastoane.

    N-ati votat in 2016? Va pierdeti drepturile, natie de fraieri inapoiati ce sunteti.

  7. nu este chiar asa. declararea trebuie facuta de catre organizatori. La o adunare spontana organizatorii sunt persoanele fizice spontane, acesteia trebuie sa se anunte la Primaria ca vor manifesta in fata Guvernului – acest lucru nu este interszis. Practic vor avea 100.000 organizatori, declaratii. La aceste declaratii Primaria trebuie sa le raspunda in 48h, in cazul in care nu a raspuns protestul este in regula. Poate Primaria sa raspunda in termen de 48h la fiecare organizator in parte? ma tem ca nu….

  8. O observatie: nu se impune demilitarizarea jandarmeriei, ci desfiintarea acesteia. O institutie al carei scop declarat este bataia aplicata poporului (sub pretextul subtire al „ordinii” publice) nu are loc intr-o democratie. In afara de aceasta, e o institutie bugetofaga unde isi gasesc loc cald, pe banii nostri, cei care nu au alta abilitate decat a da cu pumnul.

    Cele cateva detasamente care fac activitati de politie militara pot fi preluate de armata, iar restul batausilor trebuie trimisi acasa de urgenta.

  9. Parca in anul 1990 a fost o manifestatie in Piata Victoriei …in care protestatarii mergeau in cerc fara oprire…Pregatind legile pentru Ei sar putea sa apara un alt pol de putere din ,,neant,, poate aparea un dictator care in prima faza va decima psd….Ce observ Eu din 4 in 4 ani apare o mina de conducatori mai lacomi si mai viclenii decit fostii….care se lupta in haita pe miliarde de euro anual…..Din cind in cind apare cite o stire mica in presa….cutare care parea un ciumpalac…a luat o spaguta acum 7-8-12 ani de 10-20 milioane euro….a facut cutare o avere de 4-500.000 milioane
    euro …acum a murit si se bat mostenitorii pe furtisagul lui…dar cine era cutare …portar la guvern….sau cel care aducea pizza….cind jucau bastani poker….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel
Alexandru Cristian Surcel este avocat şi cetăţean implicat. Reţinut la mineriada din februarie 1990, a participat la Fenomenul Piaţa Universităţii 1990, şi a practicat jurnalismul de opoziţie în anii studenţiei, în 1994-1996. Intrat în avocatură în 1999 şi definitiv din decembrie 2001, după un an 1998 petrecut în domeniul protecţiei copilului, Alexandru Cristian Surcel a avut o strânsă colaborare în anii 2004-2006 cu Asociaţia Pentru Dezvoltarea Practicilor Alternative de Reintegrare şi Educaţie (ADPARE), partener al Oficiului Român pentru Imigraţie (ORI) şi al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). În următorii câţiva ani (2007-2011) a fost martor participant al boom-ului imobiliar şi al crizei ulterioare ca legal services manager al grupului Blackpearl Property/Alchemy Development Management. Din anul 2012 s-a implicat constant în activismul civic, participând la principalele mişcări de protest- SMURD, Roşia Montană, votul din diaspora, #Colectiv, OUG 13-, dar şi la campanii precum oprirea proiectelor de exploatare a gazelor de şist prin fracturarea hidraulică de mare volum, Politica Fără Bariere, Stop TTIP&CETA România, Forumul Pădurilor, campania pentru reunificarea României şi a Republicii Moldova şi, în prezent, Fără Penali În Funcţii Publice. Este membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei România Vie (din anul 2012), membru fondator al Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei (ANRM), căreia i-a fost şi vicepreşedinte în ianuarie 2013-februarie 2015, şi voluntar al Asociaţiei Platforma Iniţiativa România (din ianuarie 2016). La 1 septembrie 2016 a devenit membru al Uniunii Salvaţi România (USR), unde deţine, de la 12 octombrie 2017, calitatea de vicepreşedinte al Filialei Sectorului 5. De asemenea, Alexandru Cristian Surcel participă la grupul tematic EUSR, think tank al USR dedicat problematicii Uniunii Europene şi conexe.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro