joi, martie 28, 2024

KI. Altă politică, aceeași mizerie?

În seara anunțării rezultatelor celui de-al doilea tur de scrutin, Klaus Iohannis ne-a asigurat, lent și apăsat, că a înțeles votul nostru. A repetat același lucru și la validarea în funcție de la CCR. Din gesticulația publică recentă, sunt nevoit să constat cu părere de rău că n-a înțeles, nici el, nimic.

Mă refer, firește, la desemnarea lui Dan Mihalache drept șef al cancelariei prezidențiale. E drept, anunțată deocamdată doar de viitorul șef, nu și de Klaus Iohannis însuși. Ceea ce ar putea însemna, sper, că mai e loc de întors. Fiindcă, altfel, e de rău. Ba chiar de foarte rău. Iată de ce.

Afișarea lui Dan Mihalache în acest post e catastrofală fiindcă e o eroare:

1) De poziționare în pactul strategic cu SUA. Cum crede KI că vor primi vestea aceasta Statele Unite, după ce Dan Mihalache a spus pe șleau în vara lui 2012 că parteneriatul strategic e un fleac la care trebuie renunțat? Iată cuvintele lui Mihalache: „dacă parteneriatul româno-american stă în domnul Horia Georgescu, mai bine fără”. Altfel spus, pentru DM parteneriatul strategic e mai puțin important decât faptul că el avea probleme cu Agenția Națională de Integritate, condusă de Horia Georgescu. Cum poate avea KI încredere într-un om pentru care problemele personale sunt mai importante decât securitatea națională? Cum ne poate cere nouă să avem încredere în același om? Cum va convinge Statele Unite că DM s-a îndrăgostit subit de parteneriatul strategic? Nu sunt întrebări retorice, și mă tem că se va convinge de asta într-un mod neplăcut. Și pentru el, și pentru noi, deopotrivă.

2) De poziționare morală. Victoria lui KI în alegeri a stat, în bună măsură, în evidența comportamentului său complet antinomic față de cel al lui VP. Evidența aceasta l-a făcut credibil atunci când a anunțat că vrea să schimbe modul de a face politică în România. Program care e acum contrazis la fel de evident de desemnarea lui DM în poziția de șef al cancelariei prezidențiale. Fiindcă:

i) DM, venit din PSD în PNL & om de încredere al lui Năstase, Tăriceanu, Antonescu, nu reprezintă deloc o resetare a jocului politic, ci arată, cu totul dimpotrivă, continuitatea cu vechea stare de lucruri. E o conservare a statu quo-ului – care contrazice în mod direct & flagrant votul pentru schimbare dat de 6,2 milioane de români. Cu DM drept maestru de ceremonii, KI arată mai degrabă ca un președinte care unește (vechea stare de lucruri cu cea nouă) decât ca unul care schimbă.

ii) DM este politicianul care a înjurat de mamă (la propriu!) o jurnalistă care și-a permis să-l întrebe dacă șeful lui își va da demisia. Ceea ce arată că DM nu este doar un personaj sulfuros & necreditabil în relația strategică cu SUA; pe lângă acestea, DM este Mirel Palada al lui KI. Și nu trebuie să-i mai amintesc lui KI contribuția lui Palada la reacția străzii în al doilea tur de scrutin.

3) De poziționare în politica internă. Strategic vorbind, desemnarea lui Palada Mihalache este o pleașcă făcută cadou de KI lui VP & PSD. Nu se mai vorbește azi despre erorile & mizeriile PSD (de la supraacizele aberante la proiectul de buget, de pildă), ci despre consilierii bizari aleși de KI, de la Dan Mihalache la Andrei Muraru (cel care, în calitate de șef al IICMER, a încercat în repetate rânduri să desființeze sindicatul angajaților Institutului, amenințându-i violent pe cei care îndrăzneau să critice măsurile lui abuzive). Este greu de înțeles cum vrea KI să facă o politică a bunului simț consiliat de oameni complet străini de bunul simț, precum DM & AM; dar este și mai greu de înțeles de ce ține să le dea lui VP & PSD răgazul necesar pentru a ieși din corzi. Tactic vorbind, e o gafă & o pleașcă, așa cum spuneam.

4) De comunicare cu strada. Până înainte de desemnarea lui DM în această funcție, KI era idolul străzii; se striga exclusiv în favoarea & pentru susținerea lui. O dată cu această desemnare, KI se poate trezi în situația în care strada va striga împotriva lui; și o subestimează dacă își închipuie că n-o va face. Pe lângă pierderea încrederii SUA, cel mai grav efect al acestei desemnări va fi ostilizarea străzii; și e o performanță să reușești să ți-o faci ostilă într-un timp atât de scurt & pentru o miză atât de mică.

Lucrurile pot fi încă reparate. KI poate desemna pe altcineva în postura de șef al cancelariei prezidențiale; are de unde alege. Altfel, această eroare atât de etajată (geopolitic, moral, strategic, electoral etc.) îl va costa mult. Își va sabota, practic, de unul singur un început de mandat care se anunța cât se poate de favorabil.

Dacă însă nu-și va retrage desemnare, va merita să suporte toate consecințele prostiei pe care a făcut-o. Fiindcă e o prostie tout court să o ai la îndemână pe Adriana Săftoiu, de pildă, și să-l alegi pe Dan Mihalache. O prostie la fel de mare cu aceea de a anunța că-ți vei petrece următoarele zile cu familia & a pleca a doua zi la paranghelii în Dubai. Însă consecințele vor fi mult mai costisitoare pentru KI decât pentru VP. Fiindcă se va vedea că, anunțând altă politică, alege să continue aceeași mzierie.

Cred în bunele intenții ale lui KI. Și știu că poate să-și corijeze erorile. De pildă, în primul interviu în calitate de prezidențiabil, întrebat despre relația cu Rusia, a dat un răspuns ezitant, din care reieșea că vrea să fie bine și cu Rusia, și cu SUA. A fost amendat drastic de mulți comentatori, inclusiv de mine; în declarațiile ulterioare, s-a văzut că a înțeles – și a adoptat tonul ferm potrivit unui partener strategic al SUA. Nu văd de ce nu ar înțelege și acum eroarea pe care e pe cale să o comită.

Pentru că, dacă nu va înțelege, decontul va fi neplăcut.

P.S. Unul dintre cei mai exemplari poeți de azi, O. Nimigean, are un poem la temă, apărut în 2007, în Nicolina Blues – dar foarte potrivit pentru situația de azi.

Îl reproduc mai jos.

O. Nimigean, Nu, revolta nu a pierit

Nu, revolta nu a pierit. Mi-e la fel de silă de guşile unsuroase de la prezidii. De cefe. De porcii care se cred Dumnezeu. De primarii care-ţi dau un cârnat şi o bere. De băieţii finuţi care s-au futut în cur cu securitatea. De limbile puţind a căcat ale rezistenţilor prin cultură. De târlă. De ţaţe. De Patriarh. Dar nu vreau să plec nicăieri. Vreau să mă vindec de urticaria epifenomenelor.

Cineva, mult umilul, trebuie să îi iubească.

Distribuie acest articol

138 COMENTARII

      • N-ati fost atent la campania electorala „Nu exclud relaţii cu alţii. Relaţia noastră cu Moscova e negiljata, de aceea e proastă. O relaţie cultivată e net superioară uneia care se bazează pe afirmaţii făcute cu avioane, bombardiere.”(KI).Sau la telegramele Wikileaks despre liberali.. ei sunt mai „pro-europeni” decat „pro-americani”, sunt pentru o relatie calduta cu Rusia, nu hardline ca Basescu.
        Se vor schimba lucrurile, nu major ci dar mai putina rigiditate pro-americana si mai multa „flexibilitate” fata de interesele Rusiei.

        • Exact flexibilitatea pentru interesele Rusiei mă îngrijora atunci. Era tot ce putea fi mai rău pentru noi.
          Din fericire, KI s-a revizuit la capitolul acesta; toate declarațiile ulterioare au fost răspicate – cu pactul RO-SUA pe primul plan.

          • Ar fi naiv sa crezi ca intradevar „si-a revizuit:”, mai curand si-a ajustat discursul pentru campanie.Ce gandeste (el si alti frunstasi liberali) e in prima declaratie

        • Cei care ne-am cam saturat de pro-americanismul extrem si slugarnic sintem tot mai multi. Pro-europenismul si relatiile civilizate (afaceri, comert) cu rusii sint preferabile actualei situatii. Oricum, noi (romanii) tot in locul asta vom ramine si dupa prabusirea imperiului american si disparitia NATO. N-o sa ne ia cu ei peste ocean cind o sa-si ia catrafusele din Europa. E sinucidere curata sa ne depunem toate ouale in cosul americanilor.

          Amintiti-va cum s-a prabusit URSS. Ca un castel de nisip. La fel se va prabusi si imperiul american. Si nu mai e mult puna atunci.

          Uitati-va la Detroit, la Ferguson… Asa arata viitorul Americii.

          • Îți mai schimbi tu părerea când Rusia o să-și revendice vechea sferă de influență.

            ”Se preconizează că, pe lângă statele postsovietice, aderarea la Uniunea Eurasia va fi extinsă pentru a include alte țări, care au fost istoric sau cultural apropiate, cum ar fi: Finlanda, Ungaria, Republica Cehă, Bulgaria și Mongolia, integrându-le într-un organ de stat comun unde rusa ar fi limbajul comun de comunicare și cooperare economică”

            http://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Euroasiatic%C4%83

            Faptul că România nu e pe lista asta se datorează în mare măsură americanilor, dar se pare că tu ai alte planuri.

            • Wow… Deci asta scrie pe ro.wikipedia.org?! Si eu habar nu aveam.

              Ce inseamna incultura!

              Gata, sefu’, miine le declaram razboi rusilor si terminam cu ei. M-ai convins.
              Dar avem nevoie de voluntari pentru linia I, ca armata romana e cam subtirica si prost echipata si doar n-o sa-i punem pe americani sa lupte in locul nostru?!

              Sper ca pot sa contez pe tine, pe MirceaM si pe ceilalti bravi combatanti de internet.

              Ne vedem pe Prut in 3 zile?

            • @ Dan M. N. – spre deosebire de ceea ce cred Adrian Năstase, Victor Ponta și Sorin Oprescu, sarcasmul nu e o dovadă de inteligență, ci o dovadă de proastă creștere. Dixit.

    • Poate domnul Johannis, lucid cum pare a fi, doreşte să aibă în preajma sa oameni care au de obicei opinii contrare cu ale sale. Asta i-ar face bine pt. ca in cancelaria sa ar aparea dezbateri adevarate care nu ar putea fi decat benefice.

      • -Ascultați-l cu atenție pe Patriarh.Merită. E un amestec fericit de metafizică și filozofie de cea mai înaltă ținută. Nu e pragmatismul singurul curent care mai supraviețuiește morții filozofiei la sfârșitul secolului XX? Știu că la poezie vă pricepeți. Nu-i simțiți harul poetic?
        – Ăsta nu merită să fie numit poem, indiferent de context. Despre realități putem vorbi numai dacă definim contextul percepției lor. Realitatea e dată de contextul percepției. Un context electoral nu e cel mai nimerit pentru percepția realității. Dă erori majore.

        • Nu cred că ați observat asemănarea izbitoare, în oglindă, cu Andrei Marga. Alt amestec fericit între filozofie(același curent) și metafizică, de data asta. Bănuiesc că nici acesta nu vă e pe plac.

          • Nu, nici Andrei Marga nu îmi e pe plac. Însă asemănarea între el și Patriarh, aveți dreptate, e reală – mă mir că n-am văzut-o mai devreme. :)

        • L-am ascultat rareori pe Patriarh, aveți dreptate; însă m-a dezamăgit întotdeauna.
          Pentru mine, modelul ortodoxiei autohtone e dat de Nicolae Steinhardt.
          Veți spune că mi-am pus ștacheta prea sus; poate că așa și e, însă admir câțiva preoți ortodocși de azi, poate în primul rând pe Constantin Necula.
          În fine, ne-am cam depărtat de subiectul postării – deși eu unul nu regret. :)

          • …am fost și mai aproape la…târg. Am câteva impresii. Dar nu vreau să vă măgulesc. (un sfat. aveți grijă …la context, …târgul nu e cât lumea …de mare)

  1. Poate nu ar strica să vedeţi care sunt atribuţiile şefului Cancelariei Prezidenţiale.
    http://www.presidency.ro/?_RID=dep&id=13&_PRID=dep_pers

    Nu are atribuţii de autoritate în stat. Cel care decide, în final, este tot preşedintele.
    Antipaticul Mihalache nu este Udrea,nu va avea influenţa acelei doamne.

    Altfel, dacă nu lăsaţi nicio libertate dlui Iohannis în desemnarea „slujbaşilor” săi, să nu vă miraţi de ce harababură va ieşi din respectiva instituţie populată cu persoane „pioase” şi propuse de „stradă”.

    • Bineînțeles că președintele decide; dar nu vreau să aibă maestru de ceremonii un astfel de personaj.
      Adriana Săftoiu nu e deloc un personaj „pios”, e un profesionist excelent & un om moral. (Amintiți-vă de episodul demisiei din Parlament de sub Antonescu.)
      Și mai erau destule alte soluții, nu taman aceasta atât de respingătoare.

    • Are mana libera, stai linistita. Poate sa-l ia pe Nascase sef de cancelarie, ca e priceput in tot felul de furtisaguri si poate sa-l puna pe Tonta purtator de cuvant.

    • Aha, m-am linistit, consilierii n-au nici o atributie. Cum ar veni, poate sa-l ia Iohannis si pe Bercea Mondialul consilier, ca e OK. Am inteles ca nu mai exista oameni cinstiti in Romania, asa ca Iohannis ce sa faca? Nu are de unde alege.

  2. E aceeasi mizerie neschimbata. Mai avem cosmin marinescu – vezi articolul lui Domnisoru de pe acest site, coleg si amic cu socol-ii si cu hrebe jr, george scutaru – omul de incredere al lui melescanu pe vremea diversiunii aperiste. Dar mai sunt si rares bogdan si cosmin gusa, ambii nuntasi in august acest an ai lui niro – nicolae dumitru, finul lui gabriel oprea, prieten bun cu dorin cocos si in arest ca acum. La nunta lui nro de acum trei luni au participat general-colonel (rz) iulian vlad, ultimul sef al securitatii lui ceausescu, magureanu – primul sef al securitatii iliesciane, dan ioan popescu, zgonea, nutzi udrea ex-cosos. Niro e cel ce le-a construit TREI apartamente de lux lui ponta, dacianei si lui tata-socru’ sarbu. E cazul sa apara in presa putina inca independenta si datele despre cine finanteaza realitatea tv si b1 tv. O sa fie mari surprize.
    Ultima solutie va fi o noua iesire masiva in strada ca inainte de 16 noiembrie. Si evident un nou altfel de partid. Monica Macovei trebuie sa inceapa sa-l construiasca.

    • Sper că nu vor fi și Gușă & co printre consilierii lui KI.
      (Rareș Bogdan a negat deja.)
      Altfel, e dezastru. Și doar strada, cum spuneți, ar mai putea salva ceva.

  3. Sper sa nu se confirme numirea fsn-istului reciclat Mihalache.
    Am votat cu Iohannis, nu impotriva lui Ponta…ar fi o crunta dezamagire sa vad tot aceiasi aparatcici si traseisti ca pina acum..

    • când votezi cu mintea de pe urmă a românului…în turul II, nu sunt cam multe pretenții? Schimbăm noi acum o sintagmă definitorie de mii de ani…? Se dovedește încă o dată că mintea multor români confirmă …mintea de pe urmă a românului…Chiar dacă a fost nevoie să plece în bejenie…Românul schimbă …locul, dar năravul ba…( pe înțeles. Lăsați-l pe Johannis să-și etaleze meritele pentru care l-ați votat…în turul doi)

  4. Mii de comentarii pe Facebook și prin alte părți ale Internetului i-au cerut lui Iohannis să aibă grijă pe cine aduce în echipă, este evident cred că aceiași oameni care l-au făcut președinte sunt acum dispuși să renunțe la el cât ai clipi. Dacă ignore vocea lor, Iohannis o să piardă instantaneu susținerea populară și ACL orice șansă să simuleze reformarea până la alegerile din 2016. Măcar din considerente electorale, eu cred că Iohannis va regândi echipa de consilieri.

    Și dacă totuși merge în continuare pe mâna lui Mihalache & Muraru, măcar vom afla cum stăm… Politicienii vor deveni din nou (aproape) „aceeași mizerie” și Iohannis se va confunda cu fondul căcăniu prin comparație cu care a reușit câteva săptămâni să pară roz bombon cu sclipici.

  5. Toata medi dar mai ales facebook-ul a explodat de ieri in urma informatiei despre Mihalache .Nu cred ca era posibila o alegere mai proasta:deci ce a aruncat Ponta pe post de masea stricata [unii spun ca la presiunea uni departament] e luat de KJ de lucru bun facut.Daca nu s-a facut pana acum dezicerea e clar :ne asteapta zile grele.Un singur comentariu n-am gasit favorabil si in urma sutelor de critici vazute cu siguranta de staful „alesului„incepe sa semene a bataie de joc a cel putin jumatate din votantii sai care au[am] votat anti Ponta stand 6-8 ore la cozi.Imi pare ca venim iar la aprecierea lui Basescu despre sas pe care o credeam exagerata si care ar fi departe de un adevarat neamt dupa cum si fluenta si accentul limbii germane pe care am auzit-o la el..Deocamdata atat dar indignarea creste si lumea a reinvatat iesirea in strada mai ales acum cand sunt de ajuns 30 % pentru demitere..

  6. Stiu ca e greu de spus: nu era Iohannis parte a grupului infractional organizat din vara lui 2012?
    Poate unii au sters cu buretele amintirile, dar „singele” apa nu se face :P
    Va aduc in atentie alt personaj al „lucrului bine facut”:
    „Iulia Huiu, absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și membră PNL din 1998, va fi consilier pe analiză politică. Ea a mai fost consiliera premierului Călin Popescu-Tăriceanu și a fostului ministru al Sănătății, Eugen Nicolăescu. Huiu a scris relativ constant pe blogul ei, publicând comentarii în care apăra linia politică a PNL. „Am citit comentariile de nivel suburban ale lui Traian Ungureanu și Mircea Cărtărescu (…) Nu vă mai pretindeți intelectuali, pentru că intelectualii autentici nu fac asta”, afirma ea în ianuarie 2011.
    (de pe un blog, @ Mih.)

  7. Observ că Mihalache e contestat puternic de o anumită zonă, aceea care a votat KI în turul 2 și MM în primul tur. Această zonă își arogă dreptul de a fi principalul vector de policymaking, ceea ce e excesiv, 4,4 % nu e chiar atât de mult. Nu cred că e cazul să fie ignorați alți votanți ai lui Iohannis. Pe mine, ca votant KI în ambele tururi, nu mă deranjează prezența lui Mihalache la Cotroceni. E ciudat că nimeni nu a avut nimic de zis despre el, cât timp Mihalache s-a ocupat de strategia campaniei lui KI. A, și DM a câștigat procesul cu ANI.
    Cât despre Cosmin Marinescu, acesta a răspuns chiar pe această platformă: http://www.contributors.ro/fara-categorie/recurs-la-onestitate-nu-suntem-to%C8%9Bi-la-fel/

    • Poate că n-ați observat: argumentația mea n-are nimic de-a face nici cu MM, nici cu procesul lui DM la ANI.
      Ci cu chestiuni verificabile: atitudinea lui DM față de pactul strategic, atitudinea lui DM față de jurnaliști, traseismul lui DM, eroarea de strategie în relația cu PSD, eroarea de strategie în relația cu strada.
      Nici unul dintre aceste lucruri nu sunt invalidate de faptul că MM a luat 4,4 procente sau că DM a câștigat procesul cu ANI.

      • Nu cred că o politică serioasă e posibilă cu strada. Dar nici strada nu are o voce unitară, nu cred că majoritatea votanților KI se consideră trădați dacă DM e șeful cancelariei prezidențiale. În plus, acuzele față de DM sunt extrem de subțiri – e vorba despre declarații. Acele declarații or fi fost neinspirate, dar în niciun caz nu sunt în măsură să ducă la retragerea lui. KI a făcut evidența unui comportament complet antinomic nu doar față de cel al lui VP, ci și față de cel al lui TB, căruia mulți intransigenți de aici i-au trecut cu vederea, ba chiar i-au apărat, multe acțiuni aberante. Mie nu-mi place intransigența selectivă. În fine, cine se consideră ofensat de ipotetica numire manifestă o susținere precară față de KI și încearcă în mod nefericit și arogant să-i refuze dreptul președintelui ales de a-și alege colaboratorii. Cam prea de tot. Chiar dacă perioada de grație a lui KI va fi extrem de scurtă, să nu așteptăm nici măcar intrarea în mandat pentru a-l ataca mi se pare deplorabil și, dacă va ceda la fiecare doleanță, abia atunci KI are o mare problemă. Din fericire, e un om decis, care știe ce are de făcut.

        • Dimpotrivă, o politică serioasă se face numai când strada e reactivă & implicată. Ca-n democrațiile consolidate.
          Firește că DM a făcut numai declarații – fiindcă, din fericire, nu a avut posturi de decizie reală. Însă acele declarații sunt când antiamericane, când mârlănești. Ambele categorii îl descalifică.
          Se pare, deocamdată pe surse, că se va renunța la DM. Ceea ce înseamnă că: 1) presiunea societății civile dă roade; 2) KI știe să asculte. Ceea ce îi probează o calitate.
          Sper doar să fie adevărat.

          • Îmi pare foarte rău, o politică serioasă se face numai când societatea civilă și nu strada e reactivă & implicată. Strada în sine poate avea diverse revendicări, cu care nu toată lumea poate fi de acord. O politică serioasă se face prin intermediul instituțiilor și nu prin mișcări de stradă. Societatea civilă dispune de forme instituționale. Strada e spațiul protestului, iar dacă lumea ar fi ieșit în stradă împotriva numirii lui DM ar fi fost straniu, dar, oricum, legitim. Nu s-a întâmplat asta.
            Strategia pe care o plasați în sarcina lui Mihalache vă aparține: nu vă putea interzice nimeni să discutați despre erorile & mizeriile PSD. Ați ales să vorbiți vehement despre o ipotetică numire.
            Eu susțin că nu e o veste bună dacă vine așa de rapid o cedare. A asculta nu înseamnă a face întocmai cum cere oricine. ci a ține cont de observații legitime. DM i-a fost alături în toată campania, inclusiv atuci când KI era înjurat aici că e un Fenechiu cu nume german, un pucist etc. Ar fi o lipsă de caracter a lui KI să renunțe în acest mod la DM. Așa cum dumneavoastră credeți că numirea lui DM e indezirabilă, eu cred contrariul.

            • Toate sunt esențiale într-o democrație – și instituțiile civile, și societatea civilă, și revolta pașnică în stradă.
              Cât despre devierea atenției de la erorile & mizeriile PSD – eu doar am constatat o stare de fapt; presa discuta aproape exclusiv despre DM, nu despre acestea. Nu-i vina mea, ci a lui KI, care a ales persoana aceasta nepotrivită.
              Sper c-o va respinge, în cele din urmă. Spre binele tuturor.

          • Traiesc de aproape 40 de ani in SUA, o democratie consolidata, si nu am constatat inca nici odata ca „strada” ar influenta politica „serioasa”.

            • Când spun „strada”, includ aici și revoltele de pe FB.
              Ați putut constata eficiența lor în 2008, la alegerea lui Obama.

            • Nu zau! De unul Martin Luther King ati auzit? A avut in spate ditamai „autostrada” de culoare.

            • Traiti degeaba de 40 ani acolo. Mai citit ceva istorie, o sa vedeti ca marile schimbari sociale si politice au fost facute in urma multor si multor demonstratii/movements.

              1. The Anti-Tax Movement
              When: 1765-present
              The Mission: Establish „fair” taxation

              2. The American Revolution
              When: 1775-1783
              The Mission: „Life, Liberty and the Pursuit of Happiness”

              3. The Abolition Movement
              When: 1830’s-1865 (with the passage of the 13th Amendment)
              The Mission: To outlaw slavery

              4. The States’ Rights Movement
              When: 2008-present
              The Mission: To challenge the authority of the central government

              5. The Women’s Rights Movement
              When:1848-present
              The Mission: „Equality of rights under the law shall not be denied or abridged by the United States or by any State on account of sex.” (Equal Rights Amendment)

              6. The Temperance Movement
              When: 1851-1933
              The Mission: To prohibit the consumption of alcohol

              7. The Labor Movement
              When: 1930s
              The Mission: Fair workplace practices and protections

              8. The Civil Rights Movement
              When: 1955-1968
              The Mission: Equal rights for African Americans and the end of segregation

              9. The Anti-War Movement
              When: 1965-1973
              The Mission: To end the Vietnam War and raise the social consciousness

              10. The Environmental Movement
              When: 1950s-present
              The Mission: To preserve our natural resources and the sanctity of our planet

              Mai cautati si singur, caci sunt destule exemple. Succesuri!

            • Peter Manu,

              Strada, bine organizata si finantata, poate rasturna guverne. S-a vazut la Kiev.

              Mi se pare ca unii cauta deja un maidan potrivit prin Bucuresti…

            • In cei aproape 40 de ani de viata in SUA am constatat ca politica in America se schimba la urne. Reforma sistemului medical a avut loc la initiativa a doi presedinti democrati (Johnson si Obama), fara ca cei pentru sau contra sa iasa in strada. Politica exploatarii gazelor de sist si a altor resurse energetice e dezbatuta in Congres si legislaturile statelor. Am vazut oameni iesind in strada pentru sau contra avortului la cerere, dar legea din 1973 nu a fost schimbata.

              Revolta pe Facebook despre care vorbeste Dl. Vancu, atat cat exista, influenteaza voturi, nu politica (v. pozitia candidatului vs. cea a presedintelui Obama cu privire la Guantanamo si Afganistan).

        • Da, este vorba de declaratii, acelasi tip de declaratii de care v-ati plans ca le facea Basescu (mitocan etc), acelasi tip de declaratii facute de Palada. Acelasi aluat. Ati vrut „altceva” si veniti tot cu mitocani de doi lei. Faptul ca „a stat alaturi” nu are legatura cu morala. Daca iti alegi un mitocan sau un hot care sa-ti fie alaturi, asta nu e o calitate, ci un defect.

          Inteleg ca printre echipele de campanie nu exista si „oameni”, ci numai mitocani, compromisi, hoti si altii de genul, care, fireste, au o mare calitate: „stau alaturi”.

          Cat despre fidelitatea lu’ asta al vostru (ca este un „asta”), s-a vazut: de la Nascase…..pana la Iohannis.

  8. KJ nu e neamt. E roman si vorbeste germana.

    Daca inveti chineza nu devii chinez, daca inveti araba nu devii arab.

    Daca traiesti in Romania, nu esti nici arab, nici chinez. Esti roman. Nu esti neamt.

    Acestea fiind zise, nu vad de ce se asteapta cineva ca un roman sa faca politica altfel decat orice roman face.

    A, ca a declarant nustiuce. O fi.

    Stii ce zicea Mazilu: „Unde ai mai pomenit tu , draguta, ca doi oameni care se iubesc sa se casatoareasca?! „. :-).

    Nu schimbi politica in Romania doar pin faptul ca ai zis ca o schimbi….

    • d le dedalus,

      1. iohannis nu „a invatat” germana, este limba lui materna
      2. este roman, dar de nationalitate germana; cred ca decat sa si faca de ras etnia mai bine se impusca
      3. nu mai dati sentinte, judecati l dupa un an, doi, un singur om nu poate face mare lucru, trebuie sa se foloseasca si de „insideri”, ati observant ca nici base, care a fost (si istoria cred ca asa il va retine) un fel de erou, nu a reusit sa faca mare lucru de unul singur..
      4. lasati l pe iohannis sa anunte el lista de consilieri si sa isi inceapa mandatul, nu incepeti sa dati cu pietre asa repede ca zapaciti lumea

      • Iohannis nu-și face de râs etnia, însă etnia lui e destul de ipocrită din fire. După cum v-ar putea confirma oricine a petrecut ceva ani prin Germania, la fel ca subsemnatul.

        • cu tot respectul, experienta dvs. personala nu cred ca este relevanta in acest caz. pe de alta parte, bineinteles ca exista posibilitatea ca Iohannis sa fie ipocrit, dar una e sa fii neamt la tine acasa in relatia cu un auslander si alta e sa fii sas venit de 800 de ani pe aici, minoritar, si pe deasupra si presedinte. vreau sa spun ca in primul caz iti poti permite sa fii ipocrit.. :)

    • Reiau opinia mea:

      Basescu si-a facut o echipa mult mai buna: Plesu Lazaroiu, Diaconescu etc. Iar eu penalizez si intentia sau prostia. Pentru mine e ca si cum l-ar fi numit.

      Plus Muraru si ceilalti. E clar ca e cazut din luna.

      Chiar daca il retrage, cum se aude, deja a pierdut un milion de voturi. Mai are cinci. Deci, in cinci pasi, ajunge sub Basescu.

      Gabriel Deliu, Rm. Valcea, votant Johannis

  9. Madam Saftoiu nu este cea care a cerut imperativ un post de sef al unui serviciu pentru barbatu-sau? Sau poate confuzionez, iar doamna este perfect echidistanta, curata si uscata?

    • Fără Adriana Săftoiu, TB nu cred că lua primul mandat.
      Așa încât mi se pare normal că a avut încredere în bărbățelul ei; care s-a dovedit un idiot (și în ochii lui TB, și în cei ai lui AS). Dar asta nu mai e vina ei.
      În orice caz, există foarte puțini politicieni români capabili să repete gestul făcut de AS când cu criza parlamentară. Crina Antonescu a blufat ca la poker spunând că parlamentarii PNL vor demisiona; iar AS chiar a demisionat (singura!), demonstrând că pentru ea cuvântul e cuvânt.
      E așadar un om vertical & un profesionist cu rezultate excelente. Pentru mine e de ajuns.

      • Ar trebui să facem distincție între oamenii care desfășoară diverse acțiuni ”to make things happen” și oamenii care desfășoară diverse acțiuni doar fiindcă au ceva de demonstrat. Adriana Săftoiu e din a doua categorie, iar Dvs.aveți impresia că face parte din prima.

        • Corect, d-le Harald. Mie nu mi-a iesit multa vreme din cap felul in care i-a bagat cutitul in spate lui Basescu*, imediat ce, libera, a intrat la liberalii antonesco-uslami. Incerca sa demonstreze ce ferma si rectilinie e ea, cum infiereaza ea Tiranul pe care l-a servit, o data ce a bagat de seama, inainte prostimii, ca el trebuie dat jos.

          Dar, sigur, daca vorbim de Pucistul cel mic, de Plagiatorul cel mic, putem vorbi si de Traseista cea mica. Warum nicht? In comparatie cu Mihalache, e parfum pentru nasurile romanului majoritar, ce voteaza uneori chiar si anchetati arestati preventiv, pe care-i vira in Parlamentul rusinii.

          * Nici cu el nu mi-a fost, in cazul respectiv, rusine.

      • Si mie-mi place AS si mai ales cum a evoluat in cei vreo 15 ani de cand face politica. Are si verb si-mi place si atitudinea dansei „pe sticla”.
        Insa judecatile dvs. cu privire la dansa amintesc strident de cele emise de d-na Udrea cu privire la relatia dintre domnia sa si fostul sot. N-am stiut ca e milionar, n-am stiut din ce-si facea milioanele etc., etc., etc.
        In 2004, spuneti dvs., AS era deja o superwoman in politica (?), cea care l-a facut presedinte pe Basescu.
        Superwoman-superwoman, da’ avea un idiot de barbatel si i-au trebuit nu stiu cati ani (si dansei si superpresedintelui) ca sa-si dea seama de asta. Noroc ca l-au pus sef la SIE, sau SRI (context in care, practic, spuneti ca dl. Basescu folosea extrem de inalte functii in stat pe post de recompensa pentru colaboratori apropiati), sau ce-a fost, ca altfel poate nu si-ar fi dat seama nici in ziua de azi ce idiot era.
        Interesanta metoda de selectie a idiotilor, m-as baga si eu pe lista aia…
        Dupa care, tusti direct la concluzii – e un om vertical si profesionist exceptional.
        Acu’, ma pun si eu in papucii lu’ Elvis, sau cum il cheama pe dl. Saftoiu – dvs. ne credeti chiar pe toti idioti?

        • Nu-mi atribuiți, vă rog, insulte – nu-mi stau în fire.
          Cât despre comparația între AS și EU – n-are absolut nici un rost să purtăm discuția asta.

          • Scuze. Avusesem impresia ca ati scris despre Elvis ca e idiot.
            Am recitit si da, aveti dreptate – n-ati scris. Ati scris doar ca nevasta si Basescu l-au considerat idiot. E, intr-adevar, cu totul si cu totul altceva.

        • Președintele avea o părere foarte bună despre soț. A spus-o personal. Să ne amintim de ce a demisionat. Nu de idiot… N-a pus …botul cum se zice popular. A plecat și chiar a divulgat anumite nereguli…Nu l-a ascultat nimeni. Cooperativa era în foc continuu la …mânăreli. Acum se văd și e doar începutul…Pentru TV era prea aerian față de mânuitorii …hertzieni…Ca și actualul președinte. Singurul cu …mufă de conexiune potrivită era …Nicolau. L-au scurtcircuitat în final de mandat…

        • P.S. Nici dvs. nu cititi atent. Nu le comparam pe cele doua doamne intre ele; comparam doar ce spune EU despre sine insasi cu ce spuneti dvs. despre AS. Deci comparatia ar fi mai degraba intre EU si dvs., despre tipul de discurs si de „argumentatie”.

          • Într-adevăr, dacă EU spune despre ea însăși ce spun eu despre AS, rezultă că EU & cu mine suntem izomorfi.
            Faceți niște silogisme impecabile, atâta doar că le lipsește termenul mediu. (Mă rog, logica nu prea se mai predă ca lumea în școală.)
            Dar, chiar și fără exercițiul logicii silogistice, tot ați fi putut învăța (măcar de la bietul Eminescu) că „Non idem est si duo dicunt idem”. :)

            • Profund de tot mesajul dvs.
              Ca sa nu plec totusi nelamurit, ramane asadar ca dl. Saftoiu e idiot, iar fosta-i sotie un om vertical si profesionist excelent?

            • Radu Vancu,
              Prostu’satului a facut o comparatie din care iesiti prost, dar fara sa pretinda ca sinteti „izomorfi”, cum scrieti. Insinuati, ca sa iesiti din incurcatura, ca omul a incercat un silogism pentru a va face egalul nu stiu cui si ca ala nu e silogism. Si deveniti si ridicol pretinzind – arogant nevoie mare – ca omul habar nu are ce e aia un silogism (probabil ca n-o fi facut filologia ca dvs!!!).

              Nu a fost vorba de nici un silogism in comentariul respectiv, ci de o simpla comparatie din care iesiti prost. Citez:
              „judecatile dvs. cu privire la dansa amintesc strident de cele emise de d-na Udrea cu privire la relatia dintre domnia sa si fostul sot.”

              Lasati-o asa cum a cazut!

              Adriana Saftoiu e o mediocritate bagareață si cam atit. Un neant guraliv.

  10. Doamnie-DumniezeuLe, nu poate si omul sa-si schimbe parerile – la fel ca Basescu-PD – si de ce marog???
    (marog, optiunile, convingerile si crezurile???
    sugand din orice pozitie aceleasi BUG de stat)

    De ce nu poate, doar l-a ajutat sa invinga si a coagulat DREAPTA!?!

  11. Eu cred ca cel mai bun consilier pentru presedinte va fi doamna Carmen Johannis. Femeia asta chiar are materie cenusie, caracter si nici nu se va afisa in prim plan decat la nevoie. Herr Klaus are cel mai bun sfatuitor chiar in familie, asa ca restul staff-ului nu va conta chiar asa de mult. Si da, Mihalache ala e un tip prea slinos si uns cu toate alifiile urat mirositoare dintr-un trecut tenebros pe care incearca sa-l faca uitat.

  12. Stimati suporteri basisti, nu va enervati si nu va consumati inutil. Asa cum se intampla in toate schimbarile majore din viata cuiva, dureaza ceva timp pana veti putea intelege si veti accepta ca nu mai contati, si ca politica se face fara voi, dar pana la urma timpul va rezolva si asta.

    • Multumim din inima pentru sfat, domnule suporter Tontist! Voi, hotii, contati din ce in ce mai mult in aceasta tara, este adevarat. Voi sunteti cei care faceti si desfaceti in politica mare si mica, de la paduche, la sobolan (roz sau rosu).

      Oricum timpul le rezolva pe toate, inclusiv pe voi. Ai rabdare si ai sa vezi, cel putin in ultimele tale secunde de viata.

  13. @RV
    Pai nu prea e completa imaginea in ceea ce-i priveste pe consilierii „alesi” (probabil dupa grad) de KI. Ce ziceti despre Cosmin Marinescu care are probleme cu plagiatul. Dar despre George Scutaru care a fost consilier de imagine al lui Melescanu pe timpul ApR? Nu de alta dar stiu cu siguranta ca ApR-ul era un fel de „adunare pe platou” a securistilor capitalisti. Dar despre Iulia Huiu care declara ca o genuina intelectuala care este ca „Am citit comentariile de nivel suburban ale lui Traian Ungureanu și Mircea Cărtărescu (…) Nu vă mai pretindeți intelectuali, pentru că intelectualii autentici nu fac asta” Iar despre Nastase Adrian, gainarul, recita patriotic ca „Este un om puternic, unul care nu a vrut să accepte umilința și încălcarea demnității. Și este un om pe care-l respect”
    Sursa: http://www.evz.ro/echipa-iohannis-incepe-sa-ocupe-cotroceniul.html

    Concluzia
    Exact la ce ma asteptam. KI este neamtul perfect balcanic si membrul al grupului infractional organizat in sensul larg al sintagmei. Adica e de la noi, din unitatea noastra, a celor cu ochi albastri.
    1. Profesorul Cornea sa-si dea doua palme singur dimineata inainte de masa timp de o saptamana si sa jure cu mana pe cravata de pionier ca nu va mai fi pragmatic la vot.
    2. Dan Tapalaga sa-si administreze trei suturi in cur de trei ori pe zi dupa fiecare masa si sa-si spuna in oglinda ca a fost un dobitoc cand a sustinut existenta unui blat intre Basescu si Ponta.
    3. Pentru cei ce inca mai cred ca Macovei nu era cea mai buna solutie le recomand sa ia patru laxative si doua somnifere seara, inainte de culcare si le urez noapte buna.

    • Cativa ani am stat in D si daca in primul an am vazut cum un neamt prindea o musca si o arunca pe fereastra vie si nevatamata [de fata cu alti nemti] si explicandu-mi ca dupa razboi datorita unei anume educatii din exagerati de rai au devenit exagerati de buni ,dupa mai multi ani ajunsesera sa ceara mita la vama sau sa cumpere de la turci marfa dubios procurata ..deci transformarea a fost inversa Auslander-Deutschlander si ca sa revin la oile noastre neamtul nostru e transformat ~total

    • gheorghe/gheorgheni: „Exact la ce ma asteptam. KI este neamtul perfect balcanic si membrul al grupului infractional organizat in sensul larg al sintagmei.”

      Aveti aceeasi abordare plina de prejudecati in privinta proaspatului presedinte – complicitate la putsch, apartenenta la GIO. Cunoasteti si explicatiile lui Iohannis in cestiune sau doar rostogoliti aceleasi vorbe care circula prin targ?
      La o intalnire gazduita de revista 22 inaintea rundei finale, chestionat de Andreea Pora in legatura cu cazul Grivco si 2012, Iohannis a declarat:
      „E foarte simplu, în 2009 am fost presedinte al Forumului German si am fost invitat de Crin Antonescu sa fiu premier tehnocrat. Ceea ce chiar as fi vrut sa fiu. Cu Grivco, este o inventie a presedintelui Basescu pe care ba a negat-o, ba a afirmat-o, în functie de conjunctura. Eu personal n-am fost niciodata la Grivco, va spun drept, astazi daca ma întrebati, nu stiu unde este Grivco si nici nu ma intereseaza, sincer vorbind. Iar daca cu Grivco îl asociem pe Voiculescu, pot sa va spun direct ca eu cu politicianul Voiculescu n-am vorbit în viata mea decât de patru ori. Nu ca el n-ar fi vrut, eu n-am vrut. Deci nu din greseala n-am vorbit, ci din intentie. Dar 2009 între timp este istorie.

      Acelasi lucru despre 2012. Am fost tot presedinte al Forumului German, tot neimplicat. Eu n-am fost nici în guvern, nici macar apropiat al USL. Anul 2012 l-am vazut ca observator si m-am trezit în rolul de comentator. Nu stiu dintre cei de fata cu câte delegatii straine ati vorbit, dar mie mi s-a racit gura de câti au venit la mine sa le explic ce e cu 2012. Le-am spus partea mea de interpretare. Nu m-am simtit nici atunci implicat, cum nici acum n-am de ce sa ma dezic de o chestiune în care n-am fost implicat. Interpretarea mea pot sa v-o spun în doua propozitii extrem de simple: o procedura prost gândita, prost facuta, dar un vot pe care nu putem sa-l negam. Ne-am facut de minune în fata întregii lumi cu o chestiune care nu a dus în final la absolut nicio solutie pentru ceva. S-a consolidat o situatie fundamental conflictuala care pâna azi a produs zgomotul de fond de care vorbeam mai la începutul discutiei noastre. Cred ca deja este de domeniul politicii care trebuie discutata de analisti, de istorici, daca tragem învatamintele corecte de aici. Parerea mea de atunci a fost ca o tara nu poate fi condusa prin proceduri peste noapte. Si cred ca asta e lucrul pe care trebuie sa-l învatam. O tara nu poate fi condusa de politicieni care reprezinta România în parteneriate vitale pentru România si sa nu discute cu ei în prealabil când au de gând sa-l dea jos pe presedintele republicii. Asta e inadmisibil, pur si simplu. Cam astea au fost evaluarile mele. […]”

      • @hex

        Eu va rog sa ma scutiti cu discursurile fara substanta ale acestui individ. Faza cu Grivco a fost, a existat si orice incercare de a nega acest lucru e penibila. Mult mai penibila este insa declaratia ca vroia sa fie un premier tehnocrat. Tehnocrat, repet. Te apuca rasul. Un profesor de fizica premier tehnocrat. Cred ca realizati gugumania pe care ati preluat-o patriotic si dvs. Cand declaratiile tale din 2009 si 2012 suna al dracului de asemanator cu cele ale lui Ponta, Crin si Felix si vii acum cu explicatii de doi bani nu vad decat ridicol. Nimic altceva. Recunoaste frate c-ai gresit. Ca te-ai alaturat din prostie in opinii si pozitii politice unui grup infractional organizat . Nu? Ce mare lucru.

        • Pe aia dreapta, prostie e si ce-au facut Monica Macovei, Traian Basescu et co. (inclusiv jurnalisti, analisti) care juisau de infrangerea la referendum si de votul masiv impotriva-i.

          Daca Johannis li s-ar fi alaturat lor, mai ales postfactum, ar fi fost semn de prostie si mai mare decat a susnumitilor, macar respectivii au avut fiecare cate ceva de castigat: Basescu – functia, unii si-au hranit orgoliul, altii s-au inramat ca salvatorii statului de drept. Fiecare cu damblaua lui.

          Johannis n-avea nimic de castigat nici in 2012, nici in 2014, nu era jocul lui si a facut singurul lucru care era de facut: a expediat chestiunea in istorie.

          Johannis n-are nimic de clarificat, de rectificat, n-are a se scuza pentru ce a facut sau n-a facut. Victoria sa – in caz ca n-ati aflat – transcede rafuielile politice din ultimii zece ani. Obisnuiti-va cu asta, nu e nici victoria lui Basescu, Macovei sau Nuti. E victoria lui si atat.

          • @victor

            Domnule, v-a pus Mihalache asta la treaba repede „ca nu-i vreme de zabava”. Domnule Victor postati-va elucubratiile de mai sus cui vreti dvs. dar nu mie pt. simplul fapt ca-mi jigniti inteligenta. N-ati inteles ca nu mai merge cu argumente de doi lei ce nu-i convinge nici pe elevii de liceu? Nu vreau sa va jignesc cu nimic dar fentele logice din textul dvs. arata ca e scris de un om beat sau sau aflat temporar (sper) in incapacitate intelectuala.

          • @ Victor – Iohannis e primul care ar trebui să aibă grijă să nu se îmbete cu apă rece. Nu e victoria lui, e victoria anti-Ponta a societății românești. Orice personaj cât de cât decent din politică ar fi câștigat împotriva lui Victor Ponta. Până și Mircea Geoană, ca să dăm un singur exemplu.

            • Harald. „Nu e victoria lui, e victoria anti-Ponta a societătii românesti.”
              Metoda aritmetica va poate convinge ca gresiti. In primul tur Iohannis a strans 2.9 Mio de voturi. In turul final a primit 6.2 Mio. Dintre aceste 3.3 Mio. suplimentare, nu stim cate au fost anti-ponta si cate pro-iohannis. Sper ca nu pretindeti ca toate :).
              Inaintea votului final au rulat si doua dezbateri face-to-face, in care aproape in unanimitate, pe acest forum, Iohannis a fost declarat invins. Sentimentul popular a fost altul.
              Asa ca asertiunea: „Nu e victoria lui, e victoria anti-Ponta a societătii românesti.”, e putin credibila.
              Referitor la ideea ca si un stalp de telegraf l-ar fi invins pe Ponta, daca ar fi candidat, va semnalez o declaratie proaspata de-a lui Crin. Acesta a recunoscut franc, ca daca ar fi mers el in locul lui Klaus, n-ar fi reusit sa castige presedintia. Iar Crin are doua clase peste Geoana…

            • @ hex – o să-mi permit să vă reamintesc faptul că Antonescu a terminat în urma lui Geoană alegerile din 2009. Adică electoratul a avut altă părere, când i-a comparat. Dacă aveți sincer impresia că Antonescu e cu două clase peste, despre amanta ajunsă europarlamentar și despre engleza vorbită de el (în comparație cu Geoană) ce ne puteți spune?

              Unde sunt clasele alea două în plus ale lui Antonescu, în manifestările care i-au făcut pe destui psihiatri să ridice din sprâncene? Geoană o fi el sub papucul soacrei și nevestei, dar manifestări din astea n-are.

        • gheorghe/gheorghieni: „Faza cu Grivco a fost, a existat si orice incercare de a nega acest lucru e penibila”.
          Aveti vreo dovada, ceva inregistrari audio-video sau asta scrie la evezeu.ro? Realizati faptul ca daca ar fi existat ceva palpabil (nu vorbe in doi peri), in secunda a doua de la anuntarea candidaturii sale la presedintie, ar fi aparut pe sticla?
          Mai departe: „Te apuca rasul. Un profesor de fizica premier tehnocrat.”
          Da, gheorghe/gheorghieni: un profesor de fizica, administrator de succes al unui orasel de provincie (din perspectiva damboviteana). La fel precum un capitan de cursa lunga, administrator general al Capitalei noastre dragi, cu lungi state de serviciu in aparatul de partid si de stat, peceristo-fesenisto-democrat, ce-i drept. Un vagon, pardon, un vapor de experienta :).
          Tehnocrat – Klaus nu era membru al niciunui partid.
          Cam asa ca dvs. il privea si Basescu prin 2009: „cum credea Iohannis ca o sa-l numesc premier (tehnocrat – ‘hă..hă..hă’), fara sa stea de vorba cu mine?”

          Domnule gheorghe, sunteti haios. Continuati sa-l certati pe Iohannis, devenit intre timp succesorul lui Basescu. Desi nu-l creditati cu nici o calitate (ba din contra), emiteti opinii categorice asupra actelor sale de vointa. Distribuiti cu inversunare pozitia dvs. iacobina, scrisa pe un colt de forum.
          Nu sunteti vizitat de nici o indoiala. Sunteti, fara indoiala, un om fericit :).

  14. Domnule Radu Vancu,

    Sint plecat de decenii din Romania si abia ieri am aflat ca exista un individ cu numele Dan Mihalache in echipa lui Iohannis. Despre Horia Georgescu, sef la Agenția Națională de Integritate, citisem cite ceva prin presa, dar nu am vreo parere despre el.

    Pentru mine e o mare revelatie sa aflu ca Horia Georgescu e omul in care ar sta parteneriatul româno-american pentru ca, pina sa aflu amanuntul asta, pur si simplu nu intelegeam de ce ANI il tiraste pe Iohannis prin tribunale pentru un fleac evident si, prin el si agentia lui, se forteaza un sah etern la Iohannis. Mai stiind si ca Ponta fusese acceptat in vazul intregii lumi de „partenerul” de peste ocean ca viitor presedinte, totul devine acum clar ca lumina zilei.

    Din afirmatia lui Mihalache “dacă parteneriatul româno-american stă în domnul Horia Georgescu, mai bine fără” nu rezulta ca Dan Mihalache ar afirma „că parteneriatul strategic e un fleac la care trebuie renunțat”, cum intelegeti sau va prefaceti ca intelegeti dvs. Ce spune el e ca ceva, orice (chiar si „parteneriatul româno-american”) care s-ar baza pe un individ despre care el, personal, are o parere execrabila, nu poate fi ceva serios si demn de increderea lui. Prin urmare, „mai bine fără”. Nu parteneriatul e bagatelizat, ci un parteneriat care, institutional, s-ar baza pe o persoana de factura si anvergura lui Horia Georgescu. Asta e sensul vorbelor lui Mihalache, nu cel pe care, sofistic, il fortati dvs pentru ca, se pare, va convine si credeti ca lumea poate fi ametita usor cu vorbe presupus mestesugite.

    Pentru o mai buna intelegere a situatiei, haideti sa inlocuim numele lui Horia Georgescu din afirmatia lui Mihalache cu alte nume si sa vedem ce iese. Fiindca mie numele Horia Georgescu nu-mi spune nimic, voi folosi alte doua luate aproape la intimplare dintr-o multime de nume detestabile, dar mult mai cunoscute, din politica bucurestiota:

    „daca relatiile noastre cu America stau in Corneliu Vadim Tudor, mai bine fara.”
    sau
    „daca relatiile noastre cu America stau in Victor Ponta, mai bine fara.”

    E cineva interesat de un parteneriat româno-american care stă în Vadim sau în Ponta?

    Adaug de la mine:
    1. “dacă parteneriatul româno-american inseamna Ponta sau Macovei presedinte, mai bine fără”.
    2. “dacă parteneriatul româno-american inseamna ca americanii sa impuna presedintele in Romania, mai bine fără”.

    P.S.
    In plus de toata vorbaria asta, dvs ati votat-o pe Macovei, iar in al doilea tur pe Iohannis ca pe raul mai mic. De unde atitea pretentii? Puteati sa-l votati pe Ponta si acum macar ati fi fost linistit. Lasati-i sa-l traga de mineca pe Iohannis pe cei care l-au votat de la bun inceput si nu ar fi votat-o pe Monica Macovei nici morti.

    Monica Macovei si dvs, cei 4,5%, ati pierdut. Obisnuiti-va cu ideea!

    • @ Dan M. N. ,
      domnule, recunoasteti cu sinceritate ca sinteti plecat „de decenii’ din Romania si ca „abia ieri” ati aflat de existenta lui Mihalache.
      – despre Horia Georgescu ati auzit ceva, dar nu aveti o parere despre el;
      – despre Dan Mihalache ati auzit „abia ieri” si deja aveti o parere buna pentru ca vi se par nevinovate vorbele sale ” “dacă parteneriatul româno-american stă în domnul Horia Georgescu, mai bine fără””.
      Ei bine, situatia este mai complicata, ba, daca nu ati uitat expresia, chiar prezinta umflaturi.
      P.S. la PS-ul dvoastra: dupa cum abordati problema, dati-mi voie sa nu cred ca sinteti plecat de decenii si ca sinteti necunoscator; ba, chiar cred ca aveti o misie.
      .

      • @ Victor L – e adevărat că oamenii plecați ”de decenii” din RO sunt cel mai adesea pro-americani și n-am văzut niciunul care să-l promoveze pe Victor Ponta, dar mă gândesc că România o mai fi având ambasade și prin Venezuela sau Coreea de Nord :)

        Asta așa, ca să nu-l acuz în mod direct că minte :P

    • interesant punctul asta cu „macoveistii”, „basisti”etc… care trebuie sa se obisnuiasca cu idea, pentru ca sunt doar 4%… pe langa faptul ca exact asa a gandit si dragnea cand a hotarat sa le inchida ambasalele in nas celor din diaspora… e bine de stiut inca cateva lucruri:
      1. Iohannis a declarat in campanie ca preia integral mesajul justitiar si etic al suporterilor lui macovei, etc, si e dispus sa-si puna semnatura pe acel mesaj.
      2. Nu toti contestatarii lui mihalache sunt din tabara lui macovei, basescu, etc… un mic survol al fecebookului o sa dezvaluie ca nu exista sustinatori ai lui mihalache in nici unul din grupurile care au militat pentru iohannis… singurii care sustin un asemenea nume sunt in PNL..

  15. Numirea lui Mihalache ar fi, intr-adevar o mare greseala. Dar nu este ceea ce pare a fi. Toata discutia este o capcana pentru Mihalache. Probabil, dupa ce va fi trantit, se va intoarce in PSD. Acolo ii este locul.
    Cu siguranta Johannis va face si alegeri controversate, sau antipatizate de catre cei care l-au votat. Dar nu inseamna mare lucru daca gandim pe termen mai lung decat un an,doi.
    In politica romaneasca trebuiesc schimbate paradigme, maniere, norme. Cu acestea vor veni si schimbarile umane.
    Parteneriatele strategice ale Romaniei nu se vor schimba, dar poate a venit timpul sa umblam la ” reglajele fine” .

  16. Oricum Iohi are deja o bila neagra. Nici nu s-a uscat bine cerneala pe buletinele de vot si ..pleosc, prima bata-n balta. In secunda 2 de la aparitia „zvonului” trebuia sa dezminta, asa un personaj nu are ce cauta in Romania lucrului bine facut. Poate in aia a lucrului bine f…t, apropo de „poemul” de la coada.
    Te ia cu friguri cand te gandesti ce surprize putem avea, daca chiar s-a oprit cu gandul la asa un ipochimen.
    In loc sa-si puna oamenii la treaba, sa ne spuna, cum vede el si specialistii D-sale atingerea tintelor din programul cu care a castigat (vorba vine, cine o fi citit tot programul? care are parti cu adevarat liberale, doar ca la modul prea-general)..adica scadem TVA, OK, dar ce punem in loc? sau ce taiem? Asa, la concret, cu cifre , nemteste.
    In schimb un consilier e cu coada pe sus, asa cum ii sta bine unei capre raioase care se respecta, altul, chiar pe probleme economice isi pierde timpul (sau poate sunt gata analizele alea maiastre si noi nu stim?) cu „onoarea de familist” (politic, mon cher) in rasboiul cu don`sorul Rica Venturiano de rit nou …phaaa, ce mai urmeaza? O vizita in Rusia?

    • Klausi, Domnule MirceaM, asa i se spunea in studentie.
      Si inca n-are. Nici o bila neagra. Dimpotriva: doar albe. Si nu din aia acoperita de la Turcescu. Uitati cu totii ceea ce apreciati la el: faptul ca sta si mai gandeste. Dupa cate stiu nu e nimic oficial cu Mihalache. Klausi nu s-a pronuntat. Asa cum nu s-a pronuntat nici cu privire la intrebarea pe care i-a pus-o Hagi. Oficial e scandalul in jurul zvonului…Io, ca ardelean asa mai incet la minte, zic sa mai stam nitel si om vedea…

      • Da, Klausi e mai fain, ce sa zic. Acuma si io, ca banatean, va spun ca atunci cand e de zis, apai traba s-o zici, nu s-o lalai. Si acum era de zis. Sau esti om dintr-o bucata sau carpa.
        Om vedea.. Daca-i traba suturi ale „starzii” ca sa ia decizia buna…hmmm, parca nu-i a buna.

      • Cand fierbe toata tara in toata media si facebook de 40 de ore tu [sau staf-ul ]in loc sa dezminti cenzurezi criticile de pe pagina ta de facebook nu e fain deloc ci chiar ingrijorator!

  17. Doar pentru ca rezonez cu atitudinea D-voastra…
    Chiar daca nu cred ca poezia poate rezona la politica…
    In ceea ce priveste subiectul sau obiectul observatiilor: omul in cauza poate avea toate metehnele de care ziceti si sa fie, totusi, un consilier folositor. Nu stiu daca e cazul, sustin doar ca este posibil.
    Desigur, Dl Iohannis are o mare problema: nu poate crea oameni din praf si pulbere precum Domnul Dumnezeu, fiind obligat, cel putin o vreme, pana cand ii va identifica pe cei care corespund felului sau de a fi si a gandi, sa lucreze cu materialul clientului…

    • dle,
      Dan Mihalache a declarat ca a fost ales pentru functia aia, ca el va fi seful Cancelariei..
      Si nu e timp de asteptat: Iohannis trebuia sa dezminta rapid, nu sa astepte reactia alegatorilor, penntru ca apoi sa i se duca buhul ca gindeste; a gindit prost aliindu-se cu Mihalache.

    • Pai chiar pe asta mizeaza pe detractorii lui Iohannis, ca nu are de ales si trebuie sa lucreze cu materialul clientului. Stiu ei foarte bine ca nu e nici unul curat in partidele romanesti si tocmai d’aia il ataca in felul asta.

      Chiar ma gindeam: ca sa aiba vreo sansa in competitia pentru Cotroceni, Iohannis avea nevoie de un partid (partide). Ca independent nu faci fata financiar si logistic. Care ar fi fost partidul ala curat cu care sa se fi insotit? A luat si el ce a gasit. Doar nu era sa intre in PSD sau in PRM, ori sa faca experimente ridicole ca Monica Macovei?!

      In loc sa-i zicem merci ca si-a pus pielea in bat pentru tara asta ajunsa sub stapinirea tilharilor si s-a legat la cap fara sa il doara, renuntind sa isi vada de viata tihnita de primar printre oamenii civilizati din Sibiu, noi, ca niste oameni de nimic ce sintem si am fost mereu, stam la pinda si aruncam cu noroi in el de cite ori ni se iveste ocazia.

      • Am apreciat prima D-voastra interventie. N-a aparut. Nicio problema. Pentru mine. Pentru cel care a sters-o este in schimb una mare.
        Aveam o idee, confirmata nu de mult de Valeriu Stoica intr-un dialog de la Nasul Tv din aceasta seara. Se referea exact la acest complex, cu Iohannis care trebuie sa-si aleaga cu grija consilierii. Stoica isi exprima convingerea ca o va face, poate nu de la inceput, insa stafful realizat de el in cele trei, chiar patru mandate de primar al Sibiului arata ca se pricepe si la asta. E doar nevoie de timp. Problema e ca la Bucuresti timpul curge altfel ca la Sibiu.

  18. Mai, mai mai! Iohannis a comis-o din nou. Indignarea ultragiatilor urca pan-la cer. Ziaristi, analisti, gurnalisti care au comentat pe langa prestatia prezidentiala, necum sa anticipeze uriasa surpriza, forumisti care i-au dat votul tinandu-se de nas, toti se simt in fine, tradati.
    Dar ce s-a intamplat? Se aude prin targ ca seful cancelariei prezidentiale ar fi unul Mihalache Dan. Un josnic, un traseist, un grobian, un antiamerican, un …
    Pe profesionistii condeiului ii inteleg – trebuie sa manance si gura lor o paine, tragand sirena de coada precum Roaita Vasile cel de poveste… Vigilenta, tovarasi, se impune vigilenta si ochii pe ceas. Dar cu amatorii forumisti am eu ce am, cu aia care au votat anti-ponta si apoi s-au impaunat cu isprava lor. Cu Salvatorii.
    Pai bine mai tovaraseilor – daca voi tot nu-l suportati pe Iohannis (raul cel mic, n’asa?), de ce mama zmeului va declarati acum oripilati pana la os de alegerile sale?

    • pentru ca altceva a promis!
      Nu Dan Mihalache: „gazetar la ziarul FSN „Azi“, consilier al prim-minstrului Adrian Năstase, deputat național și european PSD, membru al Biroului Executiv Central, secretar executiv pentru analiză politică și vicepreşedinte al departamentului de politică externă al PSD.”
      Daca vine cu asemenea uamini cred ca e dreptul nostru sa fim nemultumiti.
      Daca tie iti convine da-ne si noua voie: sa nu ne convina :P

    • Tocmai de aceea ca am stat 8 ore sa-l votam putem sa-l si criticam mai ales cand greseste si inca grav iar critica indreapta Cand sunt sute si sute de comentarii negative toti gresim sau v-ati ratacit pe aici cu argumentele uitate la partid ?

    • Bine, am inteles ideea. Ne aflam la curtea doamnei Macovei iar sasul trebuie fiert la foc mic… Poate par impertinent, dar dati-mi voie sa cred ca un alegator care, nefiind convins de calitatile lui Iohannis, si-a dat votul altcuiva in turul preliminar, n-ar trebui sa ridice atatea pretentii.

      Victor L.: „pentru ca altceva a promis!” – nu l-ati votat pentru asta… N-aveati cum.

      n italy. O critica tovaraseasca n-are cum sa strice nimanui. Iar daca v-ati strans atat de multi, chiar daca mesajul in sine e redundant, atunci aveti cu siguranta dreptate…

  19. Aveti dreptate in ceea ce priveste alegerea lui Dan Mihalache pe post de consilier, iar dupa reactiile de revolta instantanee ale cititorilor pe pagina de Facebook a lui Klaus Johannis si in principalele noastre ziare , acest fapt nu poate ramane fara urmari.

    Pe de alta parte, gusturile dvs estetice va privesc , dar in cazul de fata va dezaprob deoarece in calitate de poet, eseist și traducător, conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” , redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațional”, editor coordonator al revistei „Timpul” , si in special ca autor Contributors.ro , confundati aceasta platforma cu cititorii ei cu tot ( si de fapt spatiul public) cu un atelier literar ( in cel mai bun caz ).
    Mai exact , dupa ce subliniati cu indignare comportamentul sulfuros al unui politician care injura de mama ( la propriu ) o jurnalistă care și-a permis să-l întrebe dacă șeful lui își va da demisia , tot dvs ne prezentati un limbaj sulfuros dintr-un poem la tema al poetului exemplar O.Nimigean .

    Paralogismul pe care ni-l propuneti este unul foarte interesant . Mai exact , politicienii nu au dreptul sa recurga la limbajul de tip mahala , maidan sau satra daca vorbesc despre ziaristi, dar poetii si publicistii il pot promova in spatiul public daca vorbesc despre politicieni.
    Nu credeti ca ar fi mult mai simplu daca articolele de opinie ar fi scrise pur si simplu intr-o limba romana clasica si atat ? Nu de alta , dar cred ca acum ne preocupa pe toti lucruri mult mai importante decat urticaria epifenomenelor si limbajul suburban.

    • Limbajul artistic are dreptul la o libertate totală; limbajul public trebuie să observe & să respecte normele civilității.
      Eminescu însuși era uneori mai buruienos decât e aici, în poemul citat, O. Nimigean.
      Cât despre Nimigean însuși – e un scriitor certificat de cele mai importante premii literare din România. Nu mi-aș fi permis să propun cititorilor Contributors un autor de raft secund sau terț.

      • „Limbajul artistic are dreptul la o libertate totală;”

        Unde scrie?
        Parerea mea e ca aceasta afirmatie e un superb exemplu de fals postulat.

        Mai multe explicatii aici:
        tinyurl.com/n8wcvxs

        „Este nevoie de standarde estetice sau ele sunt un moft? Iata esența lecției despre “De ce arta modernă este rea?”, susținută în filmulețul de mai jos de către Robert Florczak, Praguer University.”

        vezi
        tinyurl.com/n8wcvxs

        Nu ratati lectia! Are subtitrare in limba romana!!!

        • Vorba lui Faulkner: scrie în toate cărțile bune.
          Bibliografia e enorm de vastă; dar, dacă îl citiți doar pe Joyce, vă lămuriți cu asupra de măsură.
          P.S. A spune că arta modernă e rea, după sutele de nume enorme pe care le-a dat ea (în literatură, muzică, arte plastice etc.), e înduioșător.

        • Aoleu! Arta nu mai e, cam de multisor, facuta ca sa fie admirata. Obisnuiti-va cu idea (… o exprese draga a membrilor si simpatizantilor de partid!).

        • Tezele dvs , desi contin afirmatii foarte discutabile, au totusi un merit . Ne arata ca degradarea si trivializarea spatiului public de la noi nu a pornit de fapt de la politicieni , acestia nu au facut decat sa loveasca mingea ridicata la fileu de altii.
          Daca ne aducem bine aminte, prima persoana care a dat tonul dupa 1989 injurand artistic pe ecranele noastre TV in direct si la o ora de varf , a fost un poet, nu un politician. Mai exact , limbajul artistic asa cum il intelegeti dvs si altii care impartasesc aceasta interesanta viziune , ar umple de cele mai importante premii literare nu numai pe poetul exemplar Nimigean ci si multi politicieni romani ca sa nu mai vorbim de mahalalele, satrele si puscariile patriei .

          • Am impresaia ca dvs nu stapaniti limita dintre injuratura si vulgaritate; va recomand un subsol de-al lui Camil Petrescu, din Patul lui Procust: explica acolo de ce injuratura nu suna la fel in toate gurile….

            • Nu ma intereseaza impresia dvs dupa cum nu ma pasioneaza nici injuraturile, nici vulgaritatile , nici limita dintre ele, pentru simplul motiv ca acestea din urma nu apartin limbajului si comportamentului civilizat dar , desigur , dvs sunteti liber sa le studiati cat poftiti.

            • Nu va intereseaza aia, nu va intereseaza ailalta! Foarte bine, pentru ca aveti inca la dispozitie cele doua fundaturi: kitschul si muzeul!

  20. barem la milica dezamagirea a venit mai tarziu, cand am vazut ce insemna 15k specialisti.
    KI calca in strachini de la inceput. Poate ne salveaza totusi justitia si de asta, nu-l vad bine cu o sentinta de incompatibiltate. Mai grav e ca nu avem pe cine alege la anticipate…

      • @ Victor,
        tizule,
        tu esti atent la ce scrii?
        – „ati fi stiut ca bunicii lui au fost deportati de comunisti in Ucraina”
        Pai bine, si pentru asta s-a aliat cu turnatorul Felix si cu partidul in care Iliescu este presedinte de ONOARE?
        – „daca ati fi acordat mai multa atentie discursului lui Klaus Johannis”.
        Tocmai ca l-am ascultat, iar la originea „lucrului bine facut” nici in visele cele mai cosmaresti nu il vedeam pe Mihalache.
        Referitor la ultimul paragraf, era bine sa-ti incepi postarea cu el, ca sa stim de-o treaba: nu te intereseaza ce si cum face, tu ai incredere in Iohannis.
        Ei, uite ca unii mai ridica si cite o sprinceana a mirare si deziluzie totala.

    • E bine să lămurim lucrurile în privința viitorului…viitorului Președinte.
      Din momentul în care a fost validat de CCR va merge la Cotroceni exact la termenul constituțional. Indiferent de orice alte verdicte favorabile ori nefavorabile. După ce se instalează oficial se aplică prevederile constituționale în materie, nicio altă lege nu-l mai poate avea ca subiect justițiabil. Dacă este dovedit incompatibil nu CCR ci Parlamentul conform Constituției cere suspendarea și apoi demitere de către popor. CCR dă un aviz consultativ. Se ajunge la referendumul pentru demitere. Crede cineva că politicienii sunt atât ne sinucigași încât să se confrunte cu poporul în câteva luni de la votul clar împotriva lor? Și pe ce , pe o problemă pe care toți au cunoscut-o și în ciuda căreia au votat masiv cu Johannis? Cei care l-ați votat doar în turul doi, pentru că în turul I avea …rușinea de nesuportat a incompatibilității, veți dori demiterea? …Cum vor reacționa tinerii cărora li se vă părea că li se fură…jucăria? Cheia viitorului lui Johannis este în mâna Parlamentului, mai ales cu noua lege a referendumului. Dar, în contextul actual, mi se pare că …ce are acum în mână Parlamentul e un dar…otrăvit. Cel puțin în cursul anului 2015…Poporul a ales un om ce-i pare potrivit. A mai rămas …Parlamentul care nu prea-i place.

      • Pai mestere, ne-a promis altfel de politica. Ce fel de altfel de politica e aia daca el se … pe ea de justitie?
        Ca un verdict de incompatibilitate inseamna ca n-a respectat legea. Asa ca daca face alt fel de politica ar trebui sa-si dea demisia.
        si in ultimul rand s-a votat masiv ANTI ponta nu iohannis.

        • „…se puncte-puncte pe ea de justitie?”
          @sfinx, exagerezi si prin urmare spui lucruri traznite.
          In momentul depunerii candidaturii sale, raportul ANI care reclama „incompatibilitatea” fusese respins de judecatorii din Alba. Nu e vina lui Klaus ca din 2013, instanta suprema nu si-a gasit timp pentru a judeca recursul ANI, si nu a dat vreun verdict. In aceasta clipa, Iohannis e perfect compatibil. Prezumptia de nevinovatie, stimabile :).
          Weitergehen.
          „Ca un verdict de incompatibilitate inseamna ca n-a respectat legea.” Care lege, ca au fost doua. Iohannis, impreuna cu sutele de primari aflati in aceeasi oala („incompatibili”), nu sunt vinovati de faptul ca legile romanesti se bat cap in cap. Parlamentarii trebuiau sa armonizeze aceste legi, ori guvernantii sa rezolve incongruentele aparute printr-o ordonanta de urgenta, insa toti aveau alte griji…

          „si in ultimul rand s-a votat masiv ANTI ponta nu iohannis.”
          Wishful thinking. O simpla socoteala aritmetica iti poate demonstra ca gresesti.
          Iata datele primare: turul 1 – 2.9 Mio. pentru Iohannis; turul 2 – 6.2 Mio. pentru Iohannis, un plus de 3.3 Mio.Poti afirma cu tarie ca TOATE aceste voturi suplimentare au fost anti-ponta? Si daca da, per total a fost doar o mica majoritate anti-ponta, necum un vot „masiv”…

  21. Poate daca ati fi acordat mai multa atentie discursului lui Klaus Johannis din campanie in loc sa va plangeti ca KJ nu abordeaza temele care sunt in competenta presedintelui, ati fi observat ca KJ nu si-a schimbat discursul fata de Rusia dupa alegerea sa, ci si-a pastrat acelasi discurs. Care e urmatorul (din data de 6 noiembrie 2014):

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=jx1ne9RT1QQ#t=184

    Daca ati fi acordat si mai multa atentie dlui KJ (desi, de ce ati fi facut-o, doar candida numai pentru presedintie?!), ati fi stiut ca bunicii lui au fost deportati de comunisti in Ucraina, la munca silnica, ca „i-a urat din suflet pe comunisti si tot sistemul lor”. E bine de stiut oricum, maine-poimaine veniti sa spuneti ca KJ a devenit, nottetempo, anticomunist. La insistentele Monicai Macovei si ale strazii, de ce nu… :)

    Cat priveste desemnarea lui Mihalache ca sef al administratiei prezidentiale, daca dl Johannis il considera apt pentru asta si util domniei sale, merg pe mana lui. De aceea l-am votat, sa decida cum crede de cuviinta, dupa care vom vedea rezultatele. N-am votat nici facebook, nici jurnalisti care sa ia decizii pentru el, imi pare rau.

    • asta e primul comment pro-iohannis cinstit pe care il citesc, adica unul nu pro-PNL. problema e ca si acest punct de vedere poate fi confruntat cu o realitate nu tocmai placuta, cu realitatea carierei lui basescu, sa zicem: omul a urmarit rezultatele cu pretul unor aliante care s-au dovedit fatale pana la urma…

      • KJ n-are nici in clin, nici in maneca cu TB, n-are clica, n-are manierele sale. Singurul lucru in comun e ca amandoi sunt de profesie conducatori, dar cu metode foarte diferite. TB – ca un comandant de nava, Johannis – ca un dascal.

        Observ ca multi se incapataneaza sa-si aroge meritele victoriei, de regula sustinatorii Monicai und Elenei, fara sa fi inteles ca Johannis a castigat in ciuda lor, nu gratie lor. Nu degeaba Ponta a incercat sa mentina viu binomul basisti-antibasisti, care l-ar fi facut castigator detasat. Johannis a reusit sa depaseasca acest dualism si tocmai de aceea a castigat, mai ales la scorul la care a facut-o. Unul foarte obisnuit pentru Johannis, de altfel, care mereu si-a surclasat contracandidatii. Ultimul lucru pe care trebuie sa-l faca Johannis e sa ocupe locul lui TB din transee si toti incolonati sa… sa faca nimic concret.

        N-o va face, e mult mai abil decat este creditat. Johannis va incerca sa conduca asa cum a facut-o la Sibiu, prin atitudine, prin fapte, prin statura, atragand de partea sa si oameni care nu l-au votat si incercand sa neutralizeze fortele adverse si sa-si impuna viziunea. Asta trebuie sa faca, nu sa ajunga presedinte de ghetou.

        O alta categorie care-si aroga meritele victoriei sunt jurnalistii, care astazi ii dau extamporale profului Johannis si care ieri ii dadeau lectii despre cum se conduce o campanie electorala, cum sa fie, de pilda, ca TB, sa joace un rol, cum ar veni :)
        Evident, erau prostii. Johannis stia foarte bine si a demonstrat cum se conduc campanii electorale, cum se castiga oamenii de partea ta. Nu intamplator a desfiintat practic filialele PSD, PNL, PDL et co. din Sibiu. Nu intamplator Sibiul e singurul judet, cu exceptia HarCov, care a avut presedinte de consiliu judetean un minoritar. Toate astea ii se datoreaza lui Klaus Johannis si numai lui.

        Acesta era leitmotivul in timpul campaniei, ca Johannis n-are nicio sansa, ca nu se pricepe, etc. Dupa alegeri, leitmotivul a devenit un altul. N-are Johannis niciun merit, oricine ar fi castigat, a fost facut presedinte in ciuda domniei sale.

        Evident, sunt tot gogomanii. Johannis si doar el si-a construit o cariera politica impecabila, Johannis si doar el a facut din Sibiu un oras modern, Johannis si doar el a atras sute de investitii si a redus la minimum somajul, etc. Johannis si doar el s-a facut pe sine, nu jurnalistii l-au facut. Din contra, cum aratam mai sus, jurnalistii ii dadeau la temelie cu spor. Lipsa de fler, cum ar veni. Un alt leitmotiv, mai light, e ca a fost vot antiPonta, nu proJohannis. Evident, tot gogomanie. Si Johannis a avut partea sa numeroasa de votanti anti, foarte multi veniti pe filiera PDL-Basescu-Macovei-Udrea, altii pe propaganda PSD-ista vanzator de copii, strain, etc. dar a trecut peste aceste mici impedimente.

        Ce vreau sa spun e ca Johannis isi e tributar doar siesi, asa ca sa-si urmeze calea cum crede de cuviinta, fara sa plece urechea la unii sau la altii.

    • a-l lua pe mihalache sef de cancelarie e cam la fe-l cu a-l lua pe adrian nastase.
      Noua ni se pare inacceptabil, dumneavoastra ii dati credit. Atunci dati-i credit si sa faca un guvern cu vasile blaga prim-ministru. Ei ce ziceti? zboara?
      Am mai vazut eu pe unii care comentau vezi doamne ca toti toxicii din jurul lui iohannis vin din PDL si cei din PNL sunt niste verticali a caror imagine e stricata de primii.
      Daca Johannis face manevrele astea inseamna ca in tara asta nu merge decat cu compromisuri cu broaste raioase si in cazul asta basescu mai creste un pic in ochii mei.

      • sfinx: „a-l lua pe mihalache sef de cancelarie e cam la fe-l cu a-l lua pe adrian nastase. Noua ni se pare inacceptabil…”
        Argumentum ad hitlerum. Stii ce inseamna asta. Compari un politician care de 5 ani e in echipa liberala si castigatoare a lui Iohannis, cu un un dublu-puscarias.
        Pai daca din start, ai prezentat un argument vicios, restul comentariilor tale – „daca Iohannis face nu-stiu-ce, inseamna ca…” nu mai au nici o valoare…

        • Nu iti convine argumentul, ma faci hitlerist; atunci nu e nicio problema daca blaga va fi prim ministru, asa-i?
          A demonta o argumentatie asa e caracteristic partidului comunist, de aliniere la mesajele partidului. Valoarea tuturor ideilor mele e nula pentru ca am facut o comparatie care nu iti convine. Mihalache e un incompatibil, asociat cu Nastase pentru multi ani. Nastase e un puscarias. Pentru mine nu e nicio diferenta intre ei, pt tine e. Foarte bine, insa asta nu schimba cu nimic argumentatia mea. Si cum nici tu nu esti nu singur in parerea ca mihalache e ok, nici eu nu sunt singur cand sustin ca nu e ok.
          A numi un asemenea nemernic sef al cancelariei este incompatibil cu romania lucrului bine facut in opinia mea.

          • @sfinx. Ok, ai dreptul sa sustii tot ce doresti, cu orice argumente, fara sa te cenzurezi, iar valoarea ansamblului sa ramana constanta (nenula). Insa ai inteles gresit – eu nu te-am facut hitlerist, ci tu l-ai facut pe Mihalache hitlerist (ma rog, nastasist), dupa schema: Mihalache e de coniventa cu Nastase, care e un om rau (puscarie x 2), prin urmare Mihalache e rau.
            Iti mai atrageam atentia ca daca oferi argumente care nu stau in picioare, acest fapt poate dauna coerentei textului luat ca intreg (vb de chestiuni de logica formala – valoarea de adevar a unor propozitii compuse).
            Asta-i tot. Sanatate!

  22. „Limbajul artistic are dreptul la o libertate totală”…Merită puțină atenție.

    În general, limbajele sunt creații inventate, pe măsura evoluției, pentru a servi un instinct vital, cel al comunicării. Sunt proprii tuturor entităților din natură cu un metabolism intern. În lungul …lanț al evoluției limbajelor în natură, s-a ajuns la cel mai perfecționat dintre ele, cel uman, cu toată varietatea lui de forme: mimic-gestual, , muzical și cel mai evoluat prin semne scrise ori vorbite și prin imagini.
    Inventarea limbajului i prin semne scrise, vorbite și imagini a reprezentat ruperea definitivă a omului de strămoșii săi comuni cu cei ai celorlalte mamifere.
    Cu ajutorul acestor limbaje a creat teorii despre lumea înconjurătoare pe bază cărora a reușit să modeleze realitatea în sensul conservării și evoluției ființei umane. Și să o înțeleagă. Esențială a fost inventarea …cuvântului și folosirea lui orală. Apoi au apărut semnele alfabetice care permit scrierea cuvintelor și în momentul apariției deprinderii executării de semne …limbajele vizuale.
    Cel mai important a fost limbajul comun, cel al vorbirii și scrierii alfabetice. Câtă libertate a avut omul în folosirea acestor limbaje ne-o dovedește evoluția acestora ulterioară. Limbajul comun putea fi folosit doar atât cât era înțeles de cei mai mulți vorbitori și mai ales cât era util câtor mai mulți dintre aceștia. Pentru că, la început limbajul era un instrument al supraviețuirii, limita libertății lui era dată de utilitatea lui. Pe măsura evoluției minții umane și a conștiinței colective apare nevoia comunicării unor invenții, credințe, trăiri subiective…Din aceste nevoi apar limbajele specifice…cel științific, cel muzical, cel filozofic,cel metafizic-religios, cele tehnice, cel juridic, cele așa zis artistice (al poeziei, al artelor vizuale…) Sunt toate limbaje apărute din nevoia de comunicare instinctivă a unor trăiri personale, nu mai apar din nevoi de supraviețuire și evoluție. Pur și simplu din nevoia de socializare…și crearea unui vehicul de disipare a unor elemente ale conștiinței colective. Câtă libertate de folosire au aceste limbaje? Atât cât să satisfacă instinctul care le-a creat.
    Concluzia este că toate limbajele au limita de folosire dată de satisfacerea instinctului care le-a creat. Limbajul comun are limita nevoii de supraviețuire și este cel mai permisiv pentru că trebuie să acopere nevoile de comunicare din toate ipostazele în care se află omul. Când e fericit ori trist, în primejdie, …în campanie electorală, jefuit ori atacat…Limbajele tehnice, științifice ori muzicale au limita formalismului în care sun încorsetate.
    Dat limbajul artistic? Cel al imaginilor e limitat de natura lui tehnică și de folosire în special în situații speciale.
    Problema complicată este la cel poetic. Pentru că are privilegiul de a se folosi integral de limbajul comun și să-l …contorsioneze pe acesta cum dorește. În cazul limbajului artistic mie mi se pare că trebuie făcută distincția între …cât este limbaj comun și cât este limbaj artistic într-un artefact. Altfel spus artefactul se putea realiza și fără extinderea limbajului comun? Sau poate la a analiza dacă artefactul e o creație artistică or una comună? Dar cum să faci asta fără a apela la un limbaj. Să ne întoarcem la limbaj. El intermediază comunicarea între oameni, dar elementul esențial în comunicare nu este vehicul comunicării, ci activarea unei cunoștințe anterioare formate în conștiințe prin suprapunerea prin identificare cu noua informație. Dacă informația comunicată de un artefact se suprapune peste o cunoștință anterioară, artefactul nu este obiect artistic și limbajul este comun. Dacă informația comunicată provoacă în mintea receptorului un proces de căutare de mai multe cunoștințe anterioare cu care să o asimileze și mai ales un confort intelectual în acest proces de căutare atunci avem un artefact artistic și un limbaj al lui.
    Aplicați acest raționament la textul în discuție…

    • „Aplicați acest raționament la textul în discuție…” – de ce?
      Ceea ce spuneti dvs, antonie, mi se pare ca n-are nimic de-a face cu creatia artistica, prin definitie : libera, necontrolabila si misterioasa…
      Cat despre limbaj, nu cred ca poate fi limitat la aspectul sau „utilitar”, de comunicare intre oameni, el reprezentand SI principalul instrument de creatie umana („intai a fost cuvantul…”), consubstantial cu o cultura din care se hraneste si pe care o exprima…
      Evident, e bine sa sintetizam si sa schematizam ca sa facilitam intelegerea, exista insa, din fericire, parti obscure ale functionarii creierului uman care nu intra in niciun tipar!
      O voce sublima, un tablou care ne incanta, un text transcendental, etc, sunt creatii umane care nu raspund niciunei definitii si niciunei notiuni de „perfectiune”, aceste opere au efectul respectiv asupra noastra, sau ne lasa indiferenti, numai (tocmai!) pentru ca sunt…unice !

      • de ce? Pentru a-l percepe ca pe un poem sau ca pe o simplă comunicare a unor informații îmbrăcate de un limbaj…contorsionat. Dacă-l percepeți ca pe un text cu atributele pe care le enumerați e o operă de artă. Dacă nu, nu.
        …Încă o dovadă că frumusețea stă în ochiul privitorului…și că limbajul artistic are exact dreptul pe care i-l dă comunicatorul-primitor, nu comunicatorul-autor. E o limitare, orice am zice. Artefactul devine obiect artistic doar la receptare. Ori receptarea e o limitare ulterioară a limbajului folosit la creare. Simplist, în acest caz putem introduce termenul de bunul gust…din ochiul privitorului. Eu numeam stările pe care le amintiți, confort intelectual al căutării informației primite în cultura deja asimilată. Orice lucru așa se percepe căutând informații anterioare cu care să-l asimilăm în conștiință.
        E un proces fiziologic de care sunt …vinovate și visele. Stimuli primiți în anumite zone ale creierului ,care sunt în stare de veghe, sunt prelucrați în mod haotic de un creier care nu mai lucrează unitar, alte zone fiind în somn. (de asta visele se produc doar în faza de adormire ori la trezire, când sincronizarea funcționării tuturor componentelor creierului nu se mai realizează)

  23. Traian Basescu nu a plecat, inca, de la Cotroceni… Klaus Iohannis nu s-a instalat, inca, la Cotroceni… De la votul din 16 noiembrie n-au trecut nici macar doua saptamani…
    Impotriva lui Victor Ponta au votat oameni diferiti. Normal, unele aspiratii ale acestor oameni sunt diferite. Normal, K.I. nu ne va putea multumi pe toti. Dar mi se pare cam devreme sa-i facem procese de intentie. Pana la urma, votul e un „cec in alb”, care se „incaseaza” (in cazul presedintelui) la 5 ani. Eu zic sa-i dam omului un pic de timp. poate nu cinci ani, dar macar un an – doi, sa vedem daca macar fundatia „constructiei” o face bine.
    O fi presa „cainele de paza al democratiei”, dar, daca latra fara incetare, o sa raguseasca. E bun si latratul, dar cu rost. Si cu pauze. Ca sa aiba semnificatie si impact. :)
    Dupa mine, cea mai mare greseala a lui Klaus Iohannis ar fi sa incerce sa multumeasca pe toata lumea.
    Aseara, domnul Ponta, cu o voce teatral-scazuta si spasita, ne vorbea despre „imaginea PSD” (nu despre subsanta PSD) si ne spunea ca PSD trebuie sa-i reprezinte atat pe cei 5 milioane de oameni care au votat „pentru”, cat si pe cei 6 milioane care au votat „impotriva” marelui partid.
    Domnule Iohannis, lasati PSD-ul „sa multumeasca pe toata lumea”! Daca, atunci cand tragem linie, peste 5 sau 10 ani, rezultatele (pentru Romania si romani) vor fi pozitive, mijloacele prin care ati obtinut acele rezultate vor fi mai putin importante, zic eu.

    O intrebare, pentru vigilenta noastra presa: Ce se aude, cu MeMe? Isi face partid? Asta e o informatie care m-ar interesa, in perspectiva parlamentarelor din 2016… :)

  24. Dupa parerea mea alegerea lui Iohanis reprezinta un „bine” (in comparatie cu Ponta care, tot dupa parerea mea, reprezenta o „alegere rea”).
    Dar tot dupa parererea mea, „mai binele” (adica „treapta imediat superioara lui „bine”) il reprezenta alegerea Elenei Udrea,
    Cum insa distanta dintre cele doua „trepte” este . . . aceeasi ca distanta dintre un punct situat in interiorul”orizontulu vizual” si un punct situat dincolo de „orizontul vizual” (adica situat in cadrul „orizontului mental”), este dificil celui ce este dotat nativamente doar cu „vedere fizica” sa „intrevada” ceva, dincolo de orizontu-i fizic.

  25. Lupta este apriga pentru ca agentii kgb au pierdut intai trenul cu Basescu. Putin probabil sa mai reuseasca de data asta, dar in schimb din cauza ca Romania este tot in tranzitie se vor strecura fripturistii ca MR Unguent, cum bine l-a definit domnul Basescu. Cei care sustine javrele bolsevice si fripturistii au mize mari si sunt inca puternici. Exista riscul ca din nou sa compromita reformele si democratia din Romania facand jocul psd-ului pana la urma care va aparea ca singura alternativa.

  26. Am citit cu placere si aprobare articolul. Afirmatia dvs, respectiv ” Fiindcă e o prostie tout court să o ai la îndemână pe Adriana Săftoiu, de pildă, și să-l alegi pe Dan Mihalache” ma face sa va intreb daca, intr-adevar, o vedeti pe Saftoiu sefa Cancelariei. Nu stiu ce anumite calitati necesare unei asemenea functii poseda dna Saftoiu dar trecerea sa la PNL cand acest partid si-a exacerbat afinitatile sale pesediste cat si numai alegandu-si ca sot pe dl Saftoiu, pe care-l consider cel putin un personaj controversat, nu sunt tocmai criterii sa-ti impuna respectul acestei doamne.

  27. Cata vorbarie in desertaciune. Incep sa cred ca suntem un popor de vorbitori, de clevetitori, si de hulitori. UNii l-au votat pe Johannis ca „raul cel mai mic” altii l-au votat din convingere, altii l-au votat ca sa arate ce sunt impotriva lui Ponta. Indiferent cum a fost votat, numarul voturilor conteaza. Nu uitati, sunt insa si alte cinci milioane care l-au preferat pe Ponta. Acum optiunea noastra, a celor care am votat s-a terminat, pretentia unora de a impune si cum sa faca Johannis politica este absurda. Trebuie sa-l lasam sa o faca cum stie el, desi nu prea stie sa ne explice cum. Faptele conteaza. Faptul ca dupa numai doua saptamani o mana de parlamentari au ramas fara imunitate e mai important decat numele consilierilor lui. Faptul ca partidul dlui Filat din R Moldova a avut un salt formidabil, (inainte de alegeri era cotat la 8%) dupa vizita lui Johannis la Chisinau este mai important decat alegerea lui Mihalache. Sunt de acord cu Dan M N si cu Victor, lasati-l pe Johannis sa-si faca treaba. Nu am auzit pana acum in cei 14 ani de cand e la Sibiu aceiasi vorbitori sa-i dea sfaturi cum sa faca Sibiul mai frumos, si Sibiu a iesut mai frumos chiar fara ei. Si mai tineti cont de ceva, nume sonore care sunt in gratiile distinsei falange de dreapta, pe care nu le mai numesc au refuzat oferta de a-i face parte din echipa, pe motivul ca leafa e prea mica. Asa ca hai sa privim lucrurile cu realism, sa nu ne excludem si sa nu refuzam ideea ca oamenii se mai pot si schimba, in bine de buna seama….

  28. Klaus Werner Iohannis este un sas din Sibiu. Acum este Presedintele (ales) al Romaniei. Ce este un sas din Sibiu este foarte greu de intuit de un intelectual modern din Bucuresti.Se mai adauga o particularitate, de formatie este fizician. Un sas din Sibiu este produsul unei enclave cu statut de autononmie politica, juridica, religioasa, teritorializata ( in Terra Regiuim) din secolul al XII-lea pina la Iosif al II-lea S.R.I. Imperator, care a abolit privilegiile medievale si desfiintat iobagia in Transilvania. Este vorba de o encava de oameni comuni, liberi, meseriasi, negustori si tarani, avand privilegiul de a construi orase, fortificate dupa invazia mongola, si privilegiul de a construi cetati in sate dupa invaziile otomane. Municipiile libere regale Sibiu, Brasov, privilegiu acordat de Matei Corvin ca si dreptul constituirii Universitatii Sasesti, un agregat juridic admnistrativ, cu persoanlitate juridica, condus de un comite al sasilor, devenind parte constitutiva a putrerii politice in Voivodat – apoi Principat. Sibiu a avut un privilegiu comercial special „dreptul de depozit”, Aurarius, adminitratorul minelor de aur care batea si moneda Transilvaniei, era un sas din Sibiu. In Marele Principat al Coroanei Habsburg, Sibiu a fost capitala principatului si sediul Guvernatorului si a Generalului Comandant al Transilvaniei.Cetatea Sibiu n-a fost cucerita vreodata de cineva. Evident negustorii si meseriasii sasi erau stiutori de carte. Estential enclava saseasca a avut carcater burghez. In teritoriul regal si al Universitatii sasesti, n-au fost creati nobili, prin privilegiul originar respectat de regii Ungariei. Encava saseasca a fost vehicul de modernizare prin sistemul calficarilor meseriasilor breslasi si prin comert pe ruta europa occidentala – centrala – Constantinopol. Orasele sasesti au intretinut relatii comerciale intense cu Tara Romaneasca, Sibiu, Brasov, si cu Moldova -Bistrita, schimb de produse maufacturiere incluzind arme, si guri de tun, versus materii prime.Campulung este o factorie saseasca, si prima capitala a Voivodatului Munteniei. Iohannis a fost ales primar, de catre actualii locuitori ai orasului, 90% romani, majoritatea originari din marginimea Sibiului. Insisi cu o istorie de oameni liberi, foarte autonomi, cu trecut de militari, plaiesi medievali si graniceri imperiali (regimentul roman de la Orlat).Iohannis a fost aes pentru ca nu era sustinut de vre-un partid politic. A fost reaes pentru ca a administrat eficient orasu. Ca persoana a dobandit autoritate in Judetul Sibiu, si a devenit o figura antisistem motiv pentru care este acuma Presedintele Romaniei. Ca la noi numnai la noi.Iohannis cnduce in sistemul comanda cu stat major. Statul major produce documentatie si elaboreaza variante, Iohannis decide. O decizie luata nu se mai schimba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro