vineri, martie 29, 2024

KI vs VP. Runda I. Glonțul de argint

Observ o anumită dezamăgire legată de prestația lui Klaus Iohannis la televizor.

E drept, n-a fost chiar un cavaler al Apocalipsului. Iar dezbaterea în sine a fost, în ce privește consistența, sub dezbaterile din campania anterioară.

Însă mie mi s-a părut că decența lui Iohannis e, per se, mai elocventă decât insolența camuflată de cifre a lui Ponta. Sigur că și eu săream, ca toată lumea, din când în când din fotoliu, suflându-i lui KI replica – mai ales la subiecte legate de anticorupție, firește. Ar fi putut puncta, poate decisiv, de câteva ori. Dar nu cred că vom vedea genul ăsta de reacții de la KI. Ar fi și contraproductiv, poate – nu știu dacă într-o ciorovăială cu VP ar ieși câștigat. Decența lui e, în schimb, ecranul alb pe care insolența lui VP se devoalează perfect.

Cum s-a observat, VP a venit tapetat cu dosărele, majoritatea legate de activitatea lui de prim-ministru; sigur, asta l-a pus din start în avantaj. Însă nu e nici interzis, nici imoral să faci asta. Într-o dezbatere prezidențială se vehiculează de regulă enorm de multe cifre & date venite din activitatea guvernului; la cele din State sau din Franța ai deseori impresia că asiști la susțineri de teze de economie. Poți răspunde unei astfel de strategii în mai multe feluri. Traian Băsescu, de pildă, ar fi venit cu mâinile în buzunar & l-ar fi făcut mat cu alte cifre & referințe tehnice (oricât l-ar subestima adversarii, TB nu e doar un scandalagiu – e și asta –, ci și un bun cunoscător al dosarelor economice & de politică externă). KI a venit tot cu mâinile în buzunar, sperând probabil că atitudinea decentă va fi mai convingătoare decât insolența spoită cu cifre. A riscat mult, aproape nepermis de mult – aș zice că a câștigat. Nu categoric, ci la mustață. O să explic ceva mai jos de ce. (Dar s-ar putea să fie doar un wishful thinking al meu, știu.) Însă cred că, una peste alta, n-a fost deloc păpușa inertă la care se aștepta VP.

În altă ordine de idei, un candidat perfect ar fi un fusion între atitudinea & prezența lui Iohannis, pe de o parte, și stomacul & replica lui Băsescu. L-am avut pe cel din urmă, i-am văzut calitățile & limitele; sper să-l avem acum pe cel de-al doilea. De altfel, în natură, fusion-ul ăsta, dacă există, e rarissim. Reagan e unul dintre puținele exemple. Întrebarea „de ce n-am dat și noi un Havel” ar putea fi, iată, adusă la zi sub forma „când o să dăm și noi, ceara mă-sii, un Reagan”. :)

Știți, până în seara asta se tot spunea: „VP l-ar face praf pe KI, n-are de ce să meargă la dezbatere, nu știe vorbi, e pradă sigură” etc. Iar acum, după ce s-a văzut că a făcut față (și încă bine), suntem nemulțumiți & chiar surprinși că nu l-a făcut KO. Mi se pare că suntem nedrepți & oscilanți în raport cu propriile criterii.

De pierdut electorat, Iohannis n-avea cum să piardă; întrebarea e dacă decența lui a convins vreunul dintre nehotărâți. Sper că da; cred în continuare că radicalismul doamnei Macovei ar fi putut scoate mai mulți nehotărâți la vot, dar și decența are seducția ei. Mai discretă, dar deloc neglijabilă. La cât de strânsă va fi competiția, fiecare nehotărât convertit va conta. Vorbim, firește, de acei nehotărâți care mai pot fi convinși – adică de oameni inteligenți. (Cei neinteligenți oricum nu pot fi întorși din convingerile lor.) Așa încât atitudinea asta poate fi pe lungimea lor de undă.

Cum e evident că nici Victor Ponta n-a pierdut electorat, dar nici de câștigat nu prea avea cum s-o facă (de vreme ce nici el nu i-a administrat lui Klaus Iohannis KO-ul pe care toți admiratorii lui – și alții pe deasupra – îl credeau inevitabil), cred că situația se află după cum urmează:

– fie meci nul, în care nici unul dintre candidați n-a pierdut & n-a câștigat nimic;

– fie meci în care, cumulate, decența lui KI & insolența lui VP au adus un ce avantaj candidatului ACL.

Dacă nu vor mai fi alte confruntări, de ce-ul ăsta vor putea depinde multe.

P.S. VP și-a tras singur un potențial „glonț de argint” în frunte: anume nerozia după care „dreptul la vot e o lozincă”. KI ar fi trebuit să-i speculeze eroarea asta enormă în emisiune; însă o poate face într-o eventuală confruntare ulterioară. Sau, dacă nu va mai fi confruntare, în ieșirile publice secvente.

P.P.S. Alte analize ale dezbaterii:

http://www.gandul.info/stiri/klaus-iohannis-si-victor-ponta-prima-dezbatere-electorala-cine-a-castigat-analiza-lui-cristian-tudor-popescu-13534407

http://www.stiripesurse.ro/emil-hurezeanu-klaus-iohannis-a-fost-dezechilibrat_938779.html

http://www.biziday.ro/2014/11/11/biziday-marti-11-noiembrie-2014/

http://www.reportervirtual.ro/2014/11/iohannis-ponta-1-0-meciul-continua.html

http://www.reportervirtual.ro/2014/11/profesorul-rigid-si-elevul-obraznic-cum-a-vrut-iohannis-sa-fie-ponta.html

http://adevarul.ro/news/politica/cine-castigat-dezbaterea-realitatea-tv-1_546288200d133766a8c4f843/index.html

Distribuie acest articol

61 COMENTARII

  1. E KO, ce s-o dam cotita, lipsa totala de pregatire. Citesc (ca n-am vazut live dezbaterea) si urlu!!! Cum e posibil ca Iohannis sa nu il atace pe Plagiator la niste chestii elementare? Doua exemple. Se discuta coruptia, si Iohannis nu pomeneste de Nastase sau Voiculescu si nu-i reciteste lui Ponta declaratiile fatise de sprijinire pe care le-a dat asta la momentele respective!

    Ponta are grija sa-l pomeneasca pe Basescu de 5 ori (pe net e usor sa numeri), Iohannis nu sufla o vorbulita despre plagiat!

    Cit de greu ar fi fost de pregatit chestiile astea doua, pe care i le putea arunca in fata Mirlanului indiferent de intrebarile ziaristilor?

    Ori au facut blat cu PSD si a fost pus sa candideze de fraier, ori stafful lui Iohannis l-a tradat intre timp. Nu stiu ce sa cred.

    Nu cred ca a fost meci nul, cred ca Iohannis a pierdut voturi, de la cei nu foarte hotariti; nu neaparat le-a cistigat Ponta, ci s-ar putea ca oamenii sa nu mai voteze.

      • As vrea asa de mult sa n-am dreptate.

        Nu avem ce vedea pe 16, daca Iohannis nu reuseste sa-l puna serios in incurcatura pe Plagiator, cel din urma cistiga lejer.

        • Reactile lui Iohannis au fost foarte bune. Electoratul lui apreciaza atitudinea sa din campanie. Nu putea veni acum cu o atitudine de mahala. Iar cadru dezbaterii, ca si la celelalte trei televiziuni, nu a fost neutru? A se vedea intrebarile Laviniei Sandru, sotia ministrului bugetului, si invitatia pentru Ponta de a mai ramane la sfarsit. Ponta va castiga doar daca oamenii care nu-l considera potrivit, vor deznadajdui. Daca cerem lui Iohannis atitudine, atunci hai sa avem si noi una pro-activa. Iohannis va castiga.

          • Fraza de mai sus ar trebui citita: „Iar cadru dezbaterii, ca si la celelalte trei televiziuni, nu a fost neutru. ”
            Ar trebui popularizat faptul ca una din moderatoarele din emisiunea de la Realitatea (Lavinia Sandru) este sotia ministrului PSD Darius Valcov.

        • Mie mi se pare ca (iar) ne lovim de un paradox. Sunt atatea voci care blameaza clasa politica, atatea voci care spun ca Traian Basescu e „scandalagiu”, atatea voci care pretind ca s-au saturat de „Miticism” in politica, atatea voci care pretind ca s-au saturat de vorbe pompoase, de smechereala, de demagogie diareica…
          Si vine „dezbaterea”. Pe de-o parte, un „Mitic” (va place sau nu, asa le spun, ardelenii si banatenii, „regatenilor”) – vorbaret, mistocar, plagiator, debordand de ironie ieftina, mandru ca e roman, ortodox si cu copii. Pe de alta parte, un sas – laconic, putin rigid, care face o pauza inainte sa deschida gura (ca acei oameni care gandesc inainte sa vorbeasca), de religie non-ortodoxa, care pune concretul si eficienta mai presus de vorbele cu zurgalai, care poate nici nu intelege de ce e nevoie de multe vorbe ca sa spui ceva ce se poate rezuma intr-o propozitie simpla.
          Doua personalitati diferite, cu valori diferite, care, pana la urma, vorbesc limbi diferite. Evident, dezbaterea nu a fost un spectacol. Si vine intrebarea: Ce ne dorim? Ne dorim spectacol? Vrem sa stam cu ochii lipiti de televizor, sperand sa vedem vreun nou scandal ce implica presedintele tarii? Sau ne dorim un presedinte care sa-si faca datoria si care sa apara la televizor doar cand are ceva important de spus?
          Dam un examen, ca natiune, pe 16 noiembrie. Spunem cu voce tare, prin vot, daca ne multumim cu „paine si circ”. De aceea, ar fi bine sa iesim la vot si sa ne manifestam optiunea. Daca nu pentru un om, macar pentru un model de politician. Pe 16 noiembrie dam un examen de maturitate, ca natiune. Il dam la 25 de ani, nu la 18 ani. Suntem un soi de elev intarziat. Dar mai bine mai tarziu, decat niciodata. Prezentati-va la examen!

          • Se vede de ce Ponta a evitat o confruntare in spatiu academic. Pe vremea cind (la universitate) se dadea examen oral, un student/doctorant iesea mult mai bine cind, fara a vorbi, umplea tabla cu formule si demonstratii, raspunzind in final l;a intrebari clare, precise – si atunci la obiect, scurt si fara inflorituri.Am pierdut acest obcei, probabil Johannis cunoaste aceasta lectie mult mai bine decit Ponta care probabil s-a bazat pe fituici si plagiat sa detina un titlu academic.
            Intr-adevar, ramine intrebarea: CUM vrem sa fie viitorul/viitorii prtesedinti ai Romaniei. Se pare ca regatenii prefera un „mitic”, nici nu e o noutate pt ca asa a ajuns Oprescu Primar General. Singura speranta ca un „sas” sa ajunga presedinte/primar este in Transilvania, unde vorba masurata si temeinica e de preferat. Cit se mai poate – pt ca „miticii” corup tot mai mult pe „ardeleni., profitind de sistemul de invatamint tot mai diluat. Poate ar trebui sa procedam ca securii/maghiarii: sa incercam sa „protejam” felul de a fi ARDELENESC. E un lucru bun si ar fi pacat sa se piarda. De aceea eu, cel putin, sustin federalizarea Romaniei in care Ardealul, Banatul si Crisana sa fie provincii autonome. Ca in Canada, de ex, dar fiecare provincie avind mult mai clar definite trasaturile locale.

          • Pt Decebal :
            aveti dreptate ,romanii trebuie sa decida de fapt ce fel de personalitatea isis dorec la varful statului.Este clar o diferenta intre cei doi,care poate fi ilustrata simbolic prin originea etnica a acndidatilor( as spune eu un sas vs. un oltean).
            Dar ce-ati scris adineauri are in vedere in primul „pachetul” si mai putin continutul.Adica un om molcom si asezat vs un jmecher de la oras si tupeist .
            Dar asta nu inseamna ca KI nu a dat gres.In sensul ca Ponta are extrem de multe puncte slabe pe cae KI nu le-a exploatat.Nu are a face originea ta cu faptul ca intr-o dezbatere nu esti in stare sa arati/desconspiri/demonstrezi punctele slabe ale adversarului.
            Obiectiv vorbind Ponta vine cu un dezavantaj imens in fata oricarui candidat : el este deja la guvernare de 2 si ceva.El este oricum (in orice tara,in orice conditii) uzat „moral”.Daca mai pui ca guvernarea sa este un dezastru din pcunt de vedere economic ,deja ai mai multa munitie decat iti trebuie.Nu ramane decat sa prezinti prin argumente clare cat de slab organizator si administrator este Ponta.
            Daca mai adaugi si defectele de caracter ale lui Ponta ,completezi tabloul candidatului -dezastru.
            Si oricat incearca unii sa gaseasca scuze lui KI ca nu a fost in „politica mare”…sa fim seriosi…si baba Safta din Cocotatii de Sus a auzit de scandalurile de coruptie si de achetele DNA.Chiar sa nu ai replica la atacuri de genul ” si voi aveti coruptii vostri” .
            Sau sa nu poti puncta la masacrarea votului din strainatate.
            Singura scuza (care ar putea fi de fapt in facvoare lui KI) ar fi ca ar fi intr-adevar un om corect,constient de faptul ca si partidiul lui are multi anchetati si condamnati,ca sint personaje in PNL care ar trebui sa-si dea demisia de onoare (sau si pe ce ade facto- vezi Chiuariu) si ca atat PNL cat si PDL au fost in ultimii 4 ani ,pe rand, laguvernare si nu au facut absolut NIMIC pentru votul prin corespondenta sau pentru modificare legilor anti-consituttionale privind imunitatea parlamentarilor. sincer ,alat scuza onorabila nu ia-s putea gasi /inventa.
            In rest este la fel de clar pentru toata lumea ca avem de ales intre un Ponta dovedit dezastru si o persoana suspecta de onorabilitate.

    • Nu cred ca e blat intre Iohannis si Tonta, pentru ca au aruncat cu prea mult noroi in Iohannis, au facut prea multe magarii (mult prea multe pentru cineva care a facut blat) ca sa ajunga Tonta la 40% (scandalurile cu listele, cu votul din afara) si toate astea adunate, nu arata a blat. Puteau sa o faca mult mai simplu daca era blat. Parerea mea.

      Despre staff-ul lui Iohannis, poate ca acesta (Iohannis) nu are incredere in cei care ar trebui sa-l sustina (s-a vazut la turul 1 si sa stiu multi liberali cu musculitele pe caciuli in ceea ce priveste justitia, asa ca nu vad de ce ar sari sa-l apere pe unul despre care nu se stie cum va reactiona la un eventual asalt PSD-ist asupra justitiei) si de aceea a preferat sa fie singur, sa nu fie „pregatit” de staff etc.

      Intr-adevar, a venit nepregatit, poate bazandu-se pe bunul lui simt si crezand/sperand ca acesta va fi suficient pentru a-i tine „piept” lui Tonta. S-a vazut ca nu este de ajuns si s-a vazut ca daca se intra in detalii „tehnice” (cum ar fi legislatia, indatoririle ministrilor, presedintelui etc.), nu face fata si nu poate sa-l corecteze pe Tonta, indiferent daca Tonta minte sau nu, pentru ca practic nu stie nimic din legi.

      Ma rog, asta e. Faptul ca domnul Vancu nu vede un KO (inca) din aceasta confruntare, conteaza mai putin. Important e cum vad cei nehotarati, cei care ar putea sa vina la vot daca sunt motivati.

      • M-am exprimat gresit daca ati inteles ca il suspectez de blat pe Iohannis. Nu, chiar cred ca e ceea ce pare: un om onest.

        De blat ii suspectez pe cei din PNL. Ma gindesc asa: Crin sau alt candidat nu ar fi adunat suficiente voturi pentru a intra in turul doi, si era pericolul ca in turul doi sa fi fost Macovei (un dezastru pentru Plagiator). Atacurile murdare nu ma surprind din partea comunistilor, ba deloc.

        Din discutia de aseara: „132 de reprezentanti ai dl Iohannis au lipsit in ziua votului din birourile de vot. ” Iohannis tace. Sabotare sau blat, ca a treia posibilitate nu exista.

    • Greșit. Eu m-am uitat si mi-a sărit in ochi decenta si bunul simt, in comparație cu țopăiala isterica a lui Ponta. Având in vedere ca s-a transmis pe toate posturile, nici nu trebuia sa lovească in Nastase si Voiculescu, idolii de aur ai antenelor, or publicul de acolo trebuie sedus.
      Si eu am vazut presa de dupa si nu-mi vine sa cred câta isterie s-a declanșat, ca de obicei in presa dâmbovițeană. Ce trebuia domnule sa facă? A spus de la bun început ca nu i s-a prezentat formatul emisiunii si chiar a facut putina ordine in harababura lui Ponta si Rareș Bogdan. Sa ne calmam domnilor, omul e in regula. Iar oamenilor simpli le trebuie blândețe si decenta, nu cifre.

    • Iohannis nu e Basescu, si nu pe basisti incearca el sa-i atraga. S-a dovedit de 1000 de ori pana acum ca subiecte cum ar plagiatul lui Ponta nu intereseaza marea masa a publicului.

      Deci replicile „de pomina” in stil Basescu nu au ce sa caute in gura lui KI, si nu sint castigatoare in contextul de acum.

    • Desi recunoasteti ca nu ati privit dezbaterea , va grabiti sa puneti etichete gratuite si sa acuzati exact candidatul civilizat. In realitate , Klaus Johannis a fost calm ,echilibrat si a reactionat foarte normal (inclusiv cu simtul umorului! ) . Ar fi fost absolut dezastruos ca sa-si piarda cumpatul intr-o asemenea situatie.

      In plus , uitati ca moderarea a fost total neprofesionista, absenta si de fapt partinitoare pentru ca a permis lui Victor Ponta sa intervina mereu peste Klaus Johannis . Pentru o dezbatere in direct si cu o asemenea miza moderarea a fost execrabila , dar acest lucru era de asteptat.
      Rezulatul a fost acela ca intr-o situatie atat de tensionata si in care un singur adversar respecta regulile dezbaterii civilizate, tupeul bate inteligenta si decenta , dar acest lucru nu i se poate reprosa lui Johannis.

      Sentimentul meu a fost ca diferenta de calitate umana intre cei doi era atat de vizibila, incat Johannis il privea pe de fapt contracandidatul sau cu mila ( iar in adancul sau chiar cu dispret !) pentru prestatia penibila in studio ( dar si in politica sau in societate ) si cred ca aici a facut o gresala . In realitate, Victor Ponta a fost incordat, timorat si complexat de aceasta diferenta evidenta de statut si , dupa principiul scopul scuza mijloacele, solutia propusa de echipa sa a fost aceea de a ataca ( insultand ) in toate modurile posibile si penibile si „din toate pozitiile” ( acest comportament fiind semnul fricii ) , exact dupa principiul ca tot va ramane ceva in mintea oamenilor.

    • Ba il pomeneste in legatura cu coruptia pe Nastase sub forma „un fost prim-ministru”. Dar e adevarat ca trebuia sa il atace mai tare pe tema asta. Ponta are partidul plin de corupti pe care ii apara cu toate fortele. Numai daca ii mentiona pe ultimii si tot era OK: Ilie Sarbu, Hrebenciuc, Andronescu si Serban Mihailescu pentru care probabil se va bloca urmarirea penala, etc…
      Eu i-as mai fi adus aminte lui Ponta si de ” daca nu castigam alegerile scapa cine poate” si „sa luam controlul politic asupra DNA” (nu am citat exact) sau atacurile la procurori (ex. Papici). Sau de sustinerea lui Constantin Nicolescu de la Arges cu toata floare PSD-ista in spatele acestuia, judecat pentru fapte de coruptie… acum e condamnat acest individ. Nimic despre amnistie si gratiere! Putea sa il faca pulbere.

      • asa e!
        Cat material are la dispozitie Iohannis e incredibil!
        De ce nu la- folosit? inca inexplicabil.
        Vis-a-vis de tema coruptiei : exsita inregistrare video cu Ponta afirmand ca DN-ul trebuie adus sub control politic.
        Este posibil ca echipa de campanie a lui KI sa fi considerat ca tema coruptiei nu e interesanat pentru masa nehotaratilor/scarbitilor ?
        Ca mai interesant/util este sa aduci aminte despre cat de murdara a fost aceasta campanie?
        Nu stiu…poate ca deja ajungem si la calitatea marei mase a alegatorilor….

    • „Lipsa de pregatire” semnalata de mai multi comentatori are citeva explicatii:
      1. In timp ce lui Ponta i s-a spus CE urma sa se discute (tematica, daca nu intrebarile), Johannis a spus din start ca lui nu i s-a comunicat;
      2.Toate datele pe acre le putea avea Johannis erau cele aparute in presa IN CARE CREDEA. Eu personal nu cred deloc in cifrele INS – mai ales de cind a ajuns in subordinea DIRECTA a Premierului! Imi aminteste mult prea mult de „cifrele” umflate a statisticilor ceausiste. Realitatea s-a vazut DUPA ce „iepoca” lui a trecut. Vom vedea si noi realitatea cifrelor (mai apropiata de realitatea traiului nostru) cind Ponta va fi o amintire urita;
      3. Teme „generale” de atac, mai usor de pregatit, au existat, bine documentate (nu cu fituici), doar ca dl Johannis nu are mitocania si aplombul adversarului lui. A preferat sa se mentina in linia lui naturala: respect, buna cuviinta, sinceritate. A refuzat sa devina un „basescu” sau un „ponta”. Se pare ca asta ne-a „lipsit”: spectacolul grobian.
      4. I-a lispit pregatirea pe care ti-o da experienta aparitiilor televizate. Ponta face acest exercitiu de doi ani jumatate, de cind a ajuns Premier, practicind la toate televiziunile, si prietene si adversare. Johannis, cu citeva zeci de aparitii, in ultimele doua luni, nu are cum sa il egaleze in tupeu, aplomb, mitocanie, minciuna, pe candidatul socialist. Daca ar incerc sa fie si el asa, ori nu l-am recunoaste, ori ar pierde.
      Ramine sa ne intrebam: CE VREM?

      • Pt pct 3 :
        gasesc tema falsa(am mai comentat un pic si mai sus…)
        A nu da replica nu este totuna cu bunul simt.
        Inteleg ca nu este politicos intr-o dezbatere sa intrerupi,sa tipi samd la contr-candidat.Dar sa nu ai un raspuns adecvat nu inseamna ca esti plin de bun simt.Munitie exista din plin!
        Dovada este ca TOTI cei care au comentat mai sus sint constienti de asta si sint constienti ca KI nu a folosit-o adecvat si la momentul oportun.Degeaba ii gasim /gasiti scuze lui KI.El trebuie sa fie cu ADEVARAT la inaltimea momentului.
        Ponta este un adversar de „batut”.Sper ca la B1 Tv KI sa se prezinte mult mai onorabil.Cand a fost singur la interviul de la Digi ,acum cateva ziel, s-a prezentat cu mult mai onorabil.

  2. Cum ziceam in alta parte, impresia mea e ca s-a intilnit neamtu’ cu smecheru’. Evident nimeni nu a convins pe nimeni. Crede cineva ca daca KI ar fi venit cu dosare si ar fi discutat cifre, initiative legislative, actiuni guvernamentale sau declaratii ale lui VP ar fi ajutat cu ceva? Toate si-ar fi avut jumatatea lor de raspuns, fie ca-i adevarat fie ca nu, iar daca nu ar fi fost raspuns ar fi fost o mistocareala aruncata agresiv. Cu oameni ca VP discuti doar pe acte in fata judecatorului nu la TV. Parca Voiculescu sau Nastase, modelele lui VP, si-au recunoscut cindva faptele si nu-si trimbita ‘adevarul’ lor peste tot, chiar si condamnati fiind?
    Daca lumea intr-adevar liniste si nu smecherie la cel mai inalt rang e clar cum ar trebui votat, insa eu nu cred ca lumea prefera linistea unei balacareli la TV. Ramine sa vedem la vot.

    • CTP spune așa : „Nu am altă imagine decât profesor-elev între KI și VP. Nu pentru că KI este profesor și VP este mai tânăr, ci datorită atitudinilor pe care le-au ales, deliberat cred, cei doi”.
      Rămâne, într-adevăr, de văzut ce va prefera lumea la vot.

      • Profesorul preda o materie, isi pregateste atent lectia, se gandeste la ce va spune. Elevul, in acest caz, e tupeist, se strecoara fara urma de jena, la nevoie mai si copiaza. Trece clasa cu greu, triseaza, dar o trece. Profesorul va fi pretuit de parintii care vor ca odraslele lor sa invete carte. Nu va fi apreciat de cei care cred ca furtul, potlogaria si smecheria sunt cele mai bune solutii pentru a face o cariera de succes. Pe 16 noiembrie vom vedea ce prefera romanii: onestitatea sobra sau cinismul demagogic.

        • Chiar și electoratul Antenelor pare a respecta profesorul. Să ne amintim cât de obstinat i se spunea lui Voiculescu „domnule profesor”. Cu atât mai mult aștept respectul acesta de la indecișii inteligenți.

        • Imi permit sa adaug ca un pedagog adevarat gaseste si metoda sa il puna la punct pe elevul tupeist.
          Sau credeti ca doar DNA-ul il poate cuminti pe tupeistul Ponta?
          Daca da,ar fi ca si cum profesorul nu stie decat sa recurga la argumente de forta pentru a disciplina tupeistul din clasa…Cred ca 2profesorul” mai are ceva teme de aprofundat ca sa faca fata tupeistului Ponta

  3. Ceea ce mi-a placut la Iohannis este ca l-a obligat pe Ponta sa nege in direct toate minciunile despre acesta debitate pana acum. „M-ati facut traficant de copii !” Ponta „Eu, nu”……etc. In ochii mei Ponta este acelasi mitocan obraznic si mincinos ca si pana acum.

    • Așa e, chiar și propriii alegători l-au putut vedea în direct pe Ponta mințind.
      Dacă au vrut & au știut să-l vadă.

  4. Iohannis a ramas egal cu el insusi, refuzand sa intre in „contrele” murdare aruncate de Ponta. Ce-i drept, ramane de vazut daca aceasta atitudine ii va atrage voturi.

    Iohannis s-a abtinut de la atacuri sub centura, si bine a facut: cei care au avut urechi de auzit au putut discerne diferenta de calitate dintre cei doi candidati.

    Iohannis a vorbit despre viitorul Romaniei iar Ponta a vorbit despre pensia soacrei interlocutorului. Dupa mine, aceasta face diferenta intre cei doi, si sper s-o faca si pentru altii.

    Unde a gresit Iohannis? Ei bine, a gresit atunci cand s-a referit la „pomenile electorale”, la care Ponta i-a raspuns (pe buna dreptate) ca nu au fost pomeni ci aplicarea legilor. Desigur, „coincidenta” face ca legile sa se aplice exact inainte de alegeri, dar cred ca o astfel de subtilitate scapa telespectatorului de rand. Mai mult, Iohannis nu a reactionat atunci cand Ponta i-a replicat ca cresterile pensiilor sunt prevazute prin lege: atunci ar fi trebuit sa explice/puncteze ca un guvern ACL va oferi, datorita cresterii economice globale, sporuri real superioare, chiar in conditiile pastrarii legilor actuale.

    Per total, un meci nul in care fiecare combatant si-a folosit arsenalul din dotare. Astept a doua repriza!

    • Eu n-am vazut, din pacate, confruntarea. Dar din mesajul tau rezulta cel mai bine diferenta intre coaja si miez. Limbutia nu tine loc de obiectivitate.
      Cred ca, dupa un fervent limbut in oglinda, nu ne mai trebuie inca unul, care sa mai fie si Repetent la „hard numbers” pe deasupra.

      PS. vorbesti de o noua confruntare. E ceva deja clar? imi poti oferi ceva mai multe amanunte?

  5. Nu, nu, SUNTETI in continuare (nu dumneavoastra anume) fixati in „propriile criterii”: intai luati lucrurile dupa afecte si apoi va apucati sa le argumentati (afectele). Va argumentati sentimentele. Or sentimentele NU sunt obiective. Puteti argumenta cat doriti, ele raman personale. Trebuie evaluate critic faptele, nu afectele. Ori aici, e mai mult decat vizibil ca Ponta a castigat, si ca Iohannis a fost lamentabil. A pierdut buna parte din nehotarati care, probabil, nu se vor mai prezenta la vot. A fost primitiv, lourd, badaran si inconsistent. Si ce e mai jignitor, nu si-a facut temele. E rusinos.

  6. Johanis a dat tomul discutiei foarte jos, in teritoriul supararii, al trintelor din fata blocului, nu avea consistenta la raspunsuri, chiar a gresit de mai multe ori
    1. Cind ajung presedinte guvernul meu PNL-zicea el in repetate rinduri… adica aici a scapat din plasa pe PDL… GRESEALA MARE in faza asta
    2. Nu cunostea exact legile legate de imunitatea presedintelui, si a incercat sa faca o tema din el, ca renunta ca presedinte la astfel de imunitate… cind imunitatea respectiva este dat din oficiu la toti presedintii in exercitiu in Eu
    Nu am ramas cu nici un continut din parte lui KJ memorabil, doar o impresie al unui om suparat pe Ponta, care nu scapa nici o ocazie sa bruscheze pe Ponta direct pe fata. Din pacate Ponta a fost mult mai abil chiar si la acest capitol. El nu spunea pe fata grosolan „sunteti mincinos” etc, ci intorcea vorbele lui KJ, de ex. cind vorbea de activitatea de anticoruptie care va face cind ajunge presedinte, el imediat a intrebat, dar de ce nu incepeti de acum cu colegii dvs din PNL etc..
    In fine nu ma mir, ca pe fb au aparut multi din tabara care urla pt ca sa fie votat Johanis, acum sunt reactii de profunda nemultumire fata de KJ. Din pacate KJ pozeaza intr-o postura pt care nu are capacitatile necesare. Din pacate nu are nici VP. Fara sa fiu partizan sau fan, intr-adevar niciunul dintre candidati nu are capacitatile lui Basescu pt pozitia de presedinte de tara.

    • De acord cu concluzia : Basescu a avut acel amestec intre indrazneala (ca sa nu spun tupeu) si mesajul efectiv de transmis.
      Reusea sa transmita un mesaj chiar si cand ironiza.Si stia cand este monetul sa intrerupa,fara a parea prea deplasat/exagerat de prost crescut.
      Cred ca se vede si diferenta intre experienta de viata a celor mentionati.Incercand sa fiu nepartinitor ,afirm ca Basescu avea imens mai multa experienta in a relationa cu oamenii de diverse origini sociale( un capitan de vas de cursa lunga TREBUIE sa cunoasca aceasta arta daca vrea sa se intoarca intreg acasa).

  7. D-l Johannis ne-a dovedit tuturor (celor care-l susţinem!) că nu poate să sară peste propria sa umbră ăn nicio împrejurare. M-am întrebat astă noapte de ce cu prilejul schimbului de cuvinte în jurul soacrei domniei sale, d-l Johannis nu a profitat şi nu l-a adus în discuţie pe socrul derbedeului. Abia acum, de dimineaţă, am fost în stare să-mi ofer un răspuns. Structura psihică şi educaţia „neamtului” sunt pur si simplu croite altfel decât îşi doreşte un doritor de spectacol din Românica acestor vremuri. Totuşi, o întrebare a rămas: cum te poţi apăra cu o floretă în faţa unei bâte?

  8. Ponta a ieșit tare șifonat. Chiar buimac. A fost buimac de la început, dar la final a fost pierdut complet. Chiar a plecat uitând că a promis, în văzul tuturor, că mai rămâne…Priviți-i cu atenție întreaga gesticulație…Nu mai e Ponta, relaxatul…e un pachet de spaime…Spaima că rămâne cu…Denis Rifai l-a gonit…

  9. Pentru mine, chiar daca as fi preferat-o pe Monica Macovei, Iohannis a cistigat detasat.
    Din cite imi pot da seama, Iohannis e omul de isprava care vrea sa fie presedinte. Asadar, aceasta e, cred, ocazia nesperata pentru romani sa aleaga un om de treaba care ii reprezinta, si care are in minte chiar imaginea lucrului bine facut.
    Altfel, daca abureala cu cifre a lui Ponta l-a invins, statistic, pe Iohannis, atunci manipularea a reusit de minune daca vorbim de popor: nici n-ar fi de mirare, avind in vedere ca i-a convins pe multi dintre analisti.

  10. Impostorul nu a fost „dovedit”de profesor ! Moderatorul a fost zero .Plagiatorul nu stie ca pana si la scoala generala, nu mai e apreciata de multa vreme insiruirea de date/cifre fara intelegerea proceselor, fenomenelor, ele nu pot fi folosite decat pentru a sustine o judecata de valoare (cam cum face Profesorul lor, Basescu) si nu ca un papagal inept si ca cu ele poti lua un 5 chinuit ! Da, impostorul poate ramane prim-ministru inca o luna, doua iar Iohannis poate deveni presedinte doar pentru ca el e contracandidatul indesat noua pe gat de blaga (…) nu stiu daca pentru a castiga sau a pierde. Ramane cum am stabilit anterior, voi da un vot anti-psd si nu un vot pentru KI de la care nu astept absolut nimic… Ce e evident e faptul ca KI nu va scoate nici macar 1 „ne-votant de profesie” la vot, ci tot ponta impotriva lui….

  11. Oricata indulgenta am avea si oricat am incerca sa „poleim” prestatia lui KI, aseara a dezamagit… Onest, ne-onest a stiut cu cine se bate si a aratat ca e total nepregatit, pentru o confruntare. Cred ca era mai inteligent daca-l tineau acasa.
    In cazul in care vine, azi si maine, si dezamageste, iar, sigur o sa piarda voturile celor moderati cu dorinta de schimbare. Si isi diminueaza considerabil sansele sa „ciupeasca” ceva de la nehotariti.
    Trebuie sa-si schimbe prestatia. Daca nu se reinventeaza, va pierde. Daca, zilele astea, VP nu cade in vreo groapa sau nu-i cade vreun meteorit in cap nu-l vad cum poate castiga…sau poate iese Basescu, iar, cu o „arma mortala” si va da lovitura de gratie. Dar, are oare interes? E prea linistit de ceva timp… Ni se pregateste ceva, cumva?

  12. Imi pare rau, sunt sutinatoare de Johannis, dar aseara dl Johannis nu a fost „decent” cum spuneti dvs, ci complet nepregatit, aboslut inadmisibil in opinia mea!
    De exemplu:
    KJ: – „Evaziunea fiscala e mare”
    VP: – „Cat este, Dle Johannis”?
    KJ: – „Este 13,6%, cifre oficiale”!!!

    Evaziunea fiscala este ESTIMATA fie de Consiliul fiscal care zice 15% pe 2013, fie de MF, fie de BM, fie de FMI, fie de CE!!
    Imi pare rau, dar Dl Johannis nu a stiut sa raspunda clar si asta i-a adus avantaj lui Ponta, a fost inadmisibil de nepregatit, altfel ar fi avut munitie cu carul sa-l atace pe VP la capitolul vot in diaspora si modificarea legii electorale in Iunie 2014 cu OU pentru traseisti(cu 5 luni inainte de alegeri!), coruptie, taxe, pomeni electorale care nu stim cum vor fi acoperite in bugetul pe anul 2015, implicarea BOR…

  13. Datoria pubintelectualului in context Jobbik-Crimeea si in perspectiva Ponta presedinte 10 ani, apoi premier ca Putin, e nu sa chibiteze:
    http://www.b1.ro/stiri/politica/lucian-mindru-a-ponta-l-a-batut-cu-4-1-pe-iohannis-in-dezbaterea-electorala-95653.html
    http://www.dcnews.ro/emil-hurezeanu_459099.html
    Ci sa aleaga pentru Popor:
    VRETI SA TRAITI CA-N GERMANIA?…
    http://www.youtube.com/watch?v=OoquXzboTGk
    VOTATI I O H A N N I S !!!
    Superioritatea surâsului si a calmului lui Iohannis e strivitoare, repezitul si zambaretul Ponta riscând gainarii demagogice cum c-ar fi mai multi corupti retinuti la ACL decât la PSD (!) sau ca economia si cultura (tema dezbaterii) duduie chiar in postromânism!

    • Totul se afla in mana nehotaritilor!
      Dar stau si ma intreb care sint mai multi : cei care vroiau si putin sange in ring sau ptr care decenta , bunul simt sunt primordiale?

  14. Da, prima impresie este ca VP a castigat aceasta batalie!
    O data emotia dezamagirii, si chiar a frustrarii noastre, trecuta, sa judecam un pic la rece:
    1. Indecisii se indoiau de tupeul, capacitatea de a intoarce orice situatie in favoarea lui prin minciuni si atacuri personale, sau oportunismul lui VP?
    Eu cred ca nu, deci pentru o mare parte dintre ei, prestatia premierului nu a fost „o revelatie”, poate chiar le-a consolidat anemozitatea (scarba!)…
    2. Atitudinea generala pasiva a lui KI, inclusiv necunoasterea dosarelor importante (pensii, consecintele discriminatorii ale acordului sindicat invatamant / guvern!), a dezamagit indecisii?
    Cred ca nu, pentru ca, din alte (!) motive ei nu-l agreaza pe KI…DAR, lipsa lui de reactivitate a lasat camp liber lui VP, care s-a dezlantuit in toata spendoarea sa, si asta s-ar putea sa fi fost, pentru indecisi, picatura care, umpluandu-le paharul, sa-i decida sa faca ce pot ca sa nu-l mai vada pe VP laudandu-se pe pielea lor!
    Si eu cred ca VP n-a pierdut din electoratul sau, cred insa ca acesta nu atinge „inca” 50%.
    O batalie castigata nu conduce automat la castigarea razboiului!

      • Gasesc aceasta scuza prea ieftina : a se confunda politetea cu faptul ca nu stii sa iti argumentezi niste raspunsuri … imi pare rau. Nu trebuia neaparat sa tipe la Ponta sau sa-l intrerupa ,trebuia doar sa dea replica portivita ,atat tot.
        In momentul in care un Ponta iti spune ca „Dreptul la vot este o lozinca” si tu sa fii in stare sa dai un raspuns a 2-a zi ,pe Facebook (!!) , ca „Dreptul la vot este un drept fundamental al cetateanului in democratie..” nu are de-a face cu politetea !
        Gasesc un pic socant ca dl KI nu viseaza noaptea astfel de chestiuni.Cand vrei sa faci saltul de la primar de Sibiu la presedinte al unui stat (presupus) democratic ,atunci trebuie sa-ti fie o adevarata biblie ce anume inseamna un stat de drept.Si atunci AUTOMAT stii ce sa spui si cum sa spui unui golan mincinos. Dar dl KI nu a avut asemenea replica.Sa postezi a doua zi pe Facebook este chiar usor jenant,doar daca esti vreun licean timid,inca nesigur pe valorile tale de viata si te-ai mai gandit peste noapte „ce replica as fi avut…”
        In fine,asta e marfa….pe cat de sigur este ca Ponta presedinte va fi un DEZASTRU pentru tara asta , pe atat de sigur este ca KI ramane in categoria „tinere sperante”.

        • Nimeni nu se naste presedinte. Poate doar in cazul in care esti fiu de fost presedinte poti spune ca, atunci cand candidezi, ai o idee despre ce inseamna functia asta.
          Functia, accesul la informatia corecta, resposabilitatile, tot ceea ce „vine cu teritoriul” te formeaza, zic eu. Important este sa ai stofa de presedinte. Sa fie „materialul” bun. Si sa te poti ridica la inaltimea functiei, odata ajuns in fotoliul prezidential.
          Evident, domnul Ponta este mai cunoscut (de catre alegatori), decat domnul Iohannis. Ramane de vazut daca acesta este un avantaj sau un dezavantaj.

        • Gresiti, nu este vorba de nici o scuza, este vorba de o adevarat tragedie . Cand un candidat la prezidentiale care a fost si prim-ministru ne spune de buna voie si nesilit de nimeni ca : “Dreptul la vot este o lozinca” , nu mai are nevoie de nici o replica, si-a dat-o singur :)) !
          Pe de alta parte, nu va faceti griji, telespectatorii pot judeca si singuri ceea ce au in fata ochilor.
          Daca erati atent , ati fi observat ca Johannis isi privea uluit adversarul ( ca multi telespectatori de altfel ) care aflat intr-o asemenea functie este in stare sa spuna asa ceva ! O asemenea scapare este de fapt semnul fricii, si reactiile PSD-ului arata acest lucru , inclusiv mercenarii din presa care in cursul zilei de astazi in mod tacit au intors busola si au pus toate tunurile pe Klaus Iohannis.
          Ca sa fiu sincer , cred ca il privea cu mila pentru ca diferenta dintre cei doi este atat de evidenta incat ii enerveaza cumplit pe unii. Asta este.
          De aceea, in aceasta seara foarte probabil vom vedea o reluare a atacurilor la persoana si a insultelor dar la o scara mult mai ampla care daca vor avea loc confirma inca o data frica.
          In fine , daca tot faceti comentarii partizane, ceea ce a facut Klaus Johannis la Sibiu este vizibil pentru orice roman sau orice strain care trece pe acolo si este extrem de putin probabil ca ajungand presedinte sa faca altfel . La fel si in cazul Victor Ponta :)) !

      • @Sergiu Simion, va inselati de adversar : nu sunt eu!
        Spunand „se pare” am emis o probabilitate inspirata de discutiile din jurul meu, unde „pasiv” si „activ” sunt notiuni extrem de subiective…N-o fi corect, dar este o realitate…
        Regret ca doar asta ati retinut din comentariul meu :(

  15. O asemenea dezbatere, din start, nu-si avea locul, adica nu avea ce sa demostreze.. Iohannis si daca tacea tot era personajul pozitiv pe langa o molusca nevertebrata si mincinoasa ca ponta.
    Hotii si infractorii, asistatii si fostii activisti de partid, securistii si pensionarii cu pensii speciale tot pe ponta l-or vota si daca ar veni Isus sa candideze.

    Nu il votam pe Iohannis ca sa dea din gura ci ca sa FACA ceva pozitiv, acolo sus. Cei care il cunosc stiu ca va face. Cei care nu il cunosc, sa taca dracu’ din gura si sa nu vorbeasca in necunostinta de cauza sau pe supozitii neintemeiate.

    Ai inteles, Costelus?

    • Daca Iohannis nu era in stare (si bunul simt ar fi trebuit sa-i spuna ca nu e), trebuia s-o sustina pe Macovei.

      Multi isi fac iluzii, ca Ponta a fost obraznic, ca Iohannis nu s-a coborit, ca doar comunistii il voteaza pe Plagiator. Nu, sint multi indecisi, multi care oscileaza, si ala e rolul dezbaterilor televizate.

      Cumplita alegere: un plagiator care minte cum respira si un neamt de o incompetenta crasa. Asta e, imi pare rau ca ii intristez pe multi, cred cu tarie ca Plagiatorul e o calamitate, dar nu pot sa nu vad adevarul.

      • De unde stii tu, mai Costelus, ca e incompetent??? Repeti niste clisee care ti-au fost insurubate in cap de niste oameni din presa.

        Eu il cunosc de 30 de ani si de 14 imi este primar si iti spun ca e competent. Dovada exista, e palpabila, vino de vezi, nu mai comenta aiurea de la mii de kilometri.

        A, ca nu e un tip spontan, e posibil, dar stii ceva, m-am saturat teribil de limbutismul dambovitean lipsit de consistenta.

        • Asta a aratat Iohannis. Si, ca sa fim clari, nu e atit vina lui, cit a staffului de campanie, aia trebuiau sa-l pregateasca.

          Uite, un exemplu: discuta o multimea despre alegerile din diaspora, iar Iohannis nu spune ca guvernul putea face noi sectii de votare. Legal. BEC a reconfirmat asta acum citeva zile. Ce vrei sa cred? Omul nici macar nu citeste nu stirile, ci titlurile, asa, ca mine.

          • Ti-a aratat tie Iohannis ca e incompetent in doua ore de discutii cu Ponta la televeziune, la o ora de varf! Bravos, Costelus!
            Competenta a ajuns un soi de zugraveala cu sclipici numai buna de defilat cu ea pe micile ecrane, si nu o calitate dobandita de-a lungul a generatii intregi, invatata, educata si intrata in caracter cu munca enorma.

            Iohannis a fost coplesit de imensitatea nimicniciei (oximoron) personajului numit Ponta, coplesit de numarul infinit de cretinitati nedemocratice pe care le scuipa individul, incat pur si simplu nu a reactionat. Asta nu inseamna incompetenta, ci doar o relativa lipsa de reactie intr-o discutie fara prea mare importanta cu un individ malefic din toate punctele de vedere.
            Daca in asa ceva stau cateva voturi in plus sau in minus, atunci e trist pentru democratia noastra.

            Tu mai bine incearca sa te duci la vot duminica, si lasa analizele astea pentru mai tarziu. E singurul lucru pozitiv pe care il poti face pentru tara asta si singurul care iti legitimeaza comentariile ulterioare.

            • „o relativa lipsa de reactie intr-o discutie fara prea mare importanta”
              Chiar asa?

  16. Whishful thinking, va rezolv eu dilema. Observ de altfel acest sindrom in tot online-ul anti-ponta. Ca Iohannis a fost calm, decent, bine-crescut si a cucerit astfel publicul prin prestatia lui aristocratica. Sa fim seriosi. I-a cucerit doar pe cei cuceriti deja. Ponta nu va pierde voturi pentru ca fost golan agresiv si gaunos. Asa a fost el tot timpul si uite ca e la 10% in fata. Daca dupa plagiat, declaratii gen „asa suntem noi plagiatorii mai votati” sau „daca nu castigam alegerile scapa cine poate”, etc., populimea tot il place, ma indoiesc ca votantii sai au avut brusc o revelatie in seara asta. Ca sa nu mai vorbim de ridicolul de care s-a acoperit in imaginile pe care le-a putut vedea o tara-ntreaga la Cotroceni cu MTO-ul. Cand s-a dovedit ca intr-adevar e un pisic speriat in fata lui Basescu si ca daca nu e in studiourile de tv cu slugile care sa-i ridice mingi la fileu e praf. Si uite ca degeaba.

    Nu e posibil ca in conditiile in care PSD-ul e sinonim cu coruptia tot tu sa fii in corzi si somat sa dai seama de Vosganian sau Chiuariu. Nu e posibil ca in conditiile in care te mai si fura la cronometru si-l avantajeaza pe adversar tu sa ramai in mod repetat cu cate un minut pe ceas in care sa termini abrupt iar apoi sa zambesti scrasnit la camera. Sa nu mai vorbesc de raspunsul aiuritor la intrebarea Laviniei Sandru – nu e o scuza ca „moderatorul” de fapt te faulteaza, nu poti fi in halul asta de neinspirat. Iar cireasa de pe tort -ultima intrebare. Dom’le, cum zicea unu aseara pe televiziuni, aia trebuie sa fie glontul de argint (apropo de titlu) cu care-l rapui pe interlocutor, la care ramane fara replica. In schimb a fost invers. I-a dat munitie de calibru mare. „L-ati votat pe Ratiu si Antonescu, ma votati si pe mine?” „nu, pentru ca tu esti un basist imputit deghizat si de fapt ma pis pe tine cu bolta”.

    Si tu sa ramai cu ranjetul ala ruginit de robot nedat cu vazelina pe fata, incapabil sa articulezi ceva! Incredibil! In istoria noastra post-decembrista au fost cateva replici/intrebari ultime care au facut cariera: „Credeti in Dumnezeu, domnule Iliescu?”(96), „Mai Adriene, ce blestem o fi pe poporul asta, etc…” (2004), „nici ieri seara nu v-a placut Vantu dle Geoana? nici aseara nu v-a placut?” (2009) Asta cred ca e cea mai proasta intrebare de final din 25 de ani de tranzitie si pe 100 de ani de acum incolo.

    Iohannis a fost slab si nepregatit. Inteleg ca el vrea sa fie un altfel de presedinte dar trebuie sa obtina job-ul mai intai. Apoi poate fi orice fel de presedinte vrea. Asa ca aseara nu-l va obtine. Si asta v-o spune unul care-l place si care l-a votat din turul 1, eu nu sunt macovist sau udrist reciclat.

  17. Iohannis s-a dus poate ca l-au convins ieri si cei de la GDS ca nu are nimic de pierdut daca se baga in troaca talk-showului politic (chiar si aici mizeriile au calitati diferite, sper sa nu se duca chiar la antena3)- e pt o cauza buna, sau chiar faza cu gainile moarte si insistenta unor jurnalisti ca stafful ACL „sa nu-l mai cocoloseasca” atata pe Iohannis si sa-l trimeata in ring, lumea vrea sa vada singe.
    plus ca ieri dimineata mai si promisese ca garanteaza ca va exista „o dezbatere” pina vineri, si a vazut ca va fi cam greu cu mafiotii psd-ei.
    nu pot sa-mi inchipui un om intreg la cap sa-si fi schimbat opinia dupa aceasta „dezbatere”, cand diferentele intre cei 2 sunt enorme (pro Ponta: hotii, mincinosii, fostii tortionari, turnatori -si actualii, antena3 e aici- si familiile lor).
    pt restul: fie-va mila de noi, veniti si votati Iohannis (si mare grija sa nu vi se fure votul), votati schimbarea

  18. Gusa a pus punctul pe „i” aseara dupa dezbatere: taberele votantilor sunt deja pietrificate – rien ne va plus! -, batalia se da pe nehotarati. Si aici Iohanis a fost de neinteles: de ce s-a hotarat brusc sa participe, de ce nu a venit cu ceva consilieri, de ce NU S-A PREGATIT macar in doua-trei puncte cheie. Mentionez doar doua erori ale sale:
    – la scornerala cu taiatul pensiilor nu a ripostat cu – ceea ce stie toata lumea – Curtea Constitutionala a declarat in afara legii orice micsorare sau noua impozitare a pensiei, deci NIMENI nu poate taia pensile atata timp cat exista actuala Constitutie
    – la pomelnicul cu chiuariu, varujan, dobre etc insirat de ponta trebuia sa contreze imediat: da, avem si noi falitii nostri, dar nu se compara cu felix, bombo, voicu, hrebe, tata-socru, sova deja unii in puscarie si altii in antecamera ei
    Dea Domnul sa asculte de sfaturi la a doua confruntare si sa atace unde-l doare pe ponta: nu autostrazi, nu metrou – banii merg la pomeni, legea amnistierii borfashilor, puscarile pline de mari pedeseristi, intangibilitatea pensiilor, impostura CV-ului – minciuna masteratului plus plagiatul.
    P S asa cum spuneam, rien ne va plus in tabara decisilor, deci cei care fac pe criticii „obiectivi” ai lui Iohannis in comentariile de mai sus sunt doar agenti de influenta pontisti de mana a saptea care cred ca-i demoralizeaza pe cei care voteaza Iohannis. Nici o sansa, ura fatza de pericolul mortal pentru Romania numit ponta este de neclintit.

  19. Ca de obicei, de fapt asa cum ne asteptam, derbedeul plagiator, mincinos, incompetent si impertinent a debitat doar minciuni si calomnii, s-a laudat cu rezultatele altora. Derbedeul plagiator a avut tupeul sa-l atace pe Johannis pentru cei doi baroni pnl care au probleme cu justitia, tocmai el, cind toti baronii psd au probleme cu justitia. Derbedeul plagiator a avut tupeul sa se laude cu rezultatele economice, cind de fapt, in primele luni a beneficiat de rezultatele masurilor luate de Guvernul Boc, iar in ultimele luni, economia a reintrat in recesiune.
    Derbedeul plagiator a avut tupeul sa minta cu privire la rezultatele Guvernului Boc, cind de fapt recesiunea economica a fost integral datorata crizei economice mondiale, devalizarilor si dezechilibrelor provocate de fostele guvernari psd si pnl, iar iesirea din recesiune si revenirea pe crestere economica s-au datorat exclusiv masurilor corecte si absolut necesare luate de Guvernul Boc, care a salvat tara de la faliment, de la dezastru, de la colaps economic, de la incetare de plati.
    Este o culme a lipsei bunului simt, ca un multiplu Plagiator, un mincinos, un Derbedeu, un neispravit, o nulitate impertinenta, un individ care nu a facut niciodata nimic si care nu stie sa faca absolut nimic, sa ajunga premier si sa candideze pentru functia suprema in stat.
    Este o culme a lipsei bunului simt, o dovada clara de lipsa de discernamint si de responsabilitate, sa propui, sa sustii sau sa votezi, pentru functia suprema in stat, un multiplu Plagiator, un mincinos, un derbedeu, un neispravit, o nulitate impertinenta, un reprezentant al mafiei, un reprezentant al hotilor, al coruptilor, al infractorilor, al celor mai corupte, celor mai abjecte, celor mai ticaloase forte politice.
    In plus, acest Derbedeu este un infractor pentru ca a fost complice la lovitura de stat de acum doi ani, la fraudarea masiva a alegerilor si referendumului, la obstructionarea justitiei si la favorizarea infractorilor din usl.
    Infractorii, repetentii, plagiatorii, coruptii, derbedeii se ajuta intre ei pentru a pune mina pe putere, pentru a fura si a ramine nepedepsiti.
    De ce nu este trimis in judecata Derbedeul plagiator, mincinos, nesimtit, incompetent si impertinent pentru infractiunile de denunt calomnios si de hartuire a Presedintelui ?
    De ce nu este trimis in judecata Derbedeul plagiator, mincinos, nesimtit, incompetent si impertinent pentru complicitate la lovitura de stat de acum doi ani, pentru complicitate la fraudarea masiva a alegerilor si referendumului, pentru favorizarea lui Nas6case prima data cu ajutorul lui Grajdan, iar a doua oara cu ajutorul lui Rus si Bradisteanu, pentru uzurparea locului Presedintelui la CE de acum doi ani si impiedicarea Sefului Statului de a-si indeplini atributiunile constitutionale, pentru obstructionarea justitiei, pentru favorizarea infractorilor din usl, pentru subiminarea economiei nationale ?
    Daca electoratul nu are discernamint, macar justitia sa-si faca datoria si sa-l trimita in puscarie pe Derbedeul plagiator
    La noi, nu se duce o lupta intre Stinga si Dreapta, ci intre cei care au furat de au rupt, cei care au devalizat tara, cei care vor sa fure in continuare si sa scape de puscarie (pe de-o parte) si cei care vor democratie, echitate, stat de drept, justitie corecta si independenta, pedepsirea infractorilor (pe de alta parte).
    psd-ul (usd-ul, usl-ul) nu reprezinta Stinga, ci ii reprezinta doar pe marii corupti si marii infractori, care au devalizat tara, care au dat o lovitura de stat, pentrua scapa de puscarie, iar acum sunt in stare de absolut orice pentr a scapa de puscarie.

  20. Iohannis nu a pus intrebarea pe care o asteptam cu totii : este Ponta sau nu este ..?
    Lucrurile care se intampla in ultimul timp pot fi citite intr-o alta nota:
    -candidatura lui Melescanu anuntata in ultimul timp dar pregatita de pe vremea in care era inca in functie. care este statutul lui Melescanu: mai apartine serviciului sau nu? el pare sa fi candidat doar pentru a participa ca back up ..in cazul in care ar fi fost vreo dezbatere televizata( evitata in primul tur cu succes de Ponta) sau ar fi fost aduse acuzatii prea limpezi..
    -numirea lui Melescanu ca ministru de externe cu insarcinarea expresa de a se ocupa de mersul alegerilor in diaspora.daca a fost la alegerile trecute vreo frauda ( hm cum gandim, nu-i asa?) ea a fost mai ales orchestrata cu ajutorul serviciilor care aveau reprezentanti in ambasada ..deci cu subalternii d’lui Melescanu( deci s-a trecut de la o conducere civila a ministerului..mai greu de controlat ..la cea de acum cu sarcinja precisa de a face ce trebuie cu voturile din diaspora, pentru ca, nu-i asa, ei stiu cum au mers lucrurile)..si nimeni nu pare sa fie scandalizat de situatia asta..
    – la dezbaterea televizata , a fost din nou Melescanu..de ce….ca un sef care-si supravegheaza subalternul si-l protejeaza in situatii exptreme..
    Se pare ca Ei au ales cu cine sa tina..din nou au hotarat peste capul tuturor..de ce cred ei ca au dreptul asta..legitimitatea asta..?sprijinul extern? santajul? nu inteleg ca dezordinea din tara si faptul ca nu ne asezam pe un fagas se datoreste inculturii si orgoliului lor ?
    Singura miza a votului ramane doar rezistenta ca nu o sa se intample inca o data asa cum vor ei..

  21. 1) Am ajuns din nou sa votam intre doua rele. 2) Iohanis nu va face nimic ca presedinte pentru ca sforile le trag penalii din parlament si guvern, prin aliante dubioase (dictatura parlamentara) si legi strimbe. Disputa e falsa, problemele grave sint in alta parte.

  22. Eu cred ca strategia lui Iohannis a fost mai buna: Ponta si-a epuizat munitia atacurilor la persoana din prima confruntare (nu mai poate folosi veniturile soacrei, coruptia din PNL sau altele, ca s-au „fumat”).
    Iohannis, daca este destept si bine sfatuit, va folosi tunurile atacului la persoana – de la socru la Nastase – in ultima intalnire, cea care ramane in mentalul colectiv.
    Deci cred ca Ponta si-a cam epuizat artileria pe cand Iohannis abia incepe tirul… Ii urez succes!

  23. Cum sa nu ajunga VP Presedinte intr-o betie generalizata cu apa rece? Nu inteleg si nu voi intelege prea curand acest gen de atitudine de negare a evidentei
    KJ poate mananca o tava de jaratec si se transforma ca in poveste – teoretic timp si oportunitati inca exista. O fi genul care e capabil sa inscrie in prelungiri.
    Deocamdata nu a adus nehotarati ba din contra s-ar putea sa fi indepartat cativa aflati la limita deciziei (asa mi s-a parut, atat cat am prins si eu in discutii in cursul zilei de azi, intre diverse persoane).

  24. E de apreciat Iohannis. Dar intr-o alta lume, la care tinjim, dar e departe. Realitatea nostra e facuta din molusca mincinoasa si metodele ei care unori inseamna gaini moarte peste gard (bine ca n-au bagat-o si pe Firea in sac, se potrivea). Credeti ca Macovei ar fi fost ne-europeana daca era in studio si i-ar fi tras niste pumni juridici limbricului? Si i-ar fi intors cu temei o parte din zoaiele cu care arunca el? Sa fii european nu insemna sa fii nepregatit.

    Normal ca-l vom vota pe Iohannis. Dar sa nu ne imbatam cu apa rece…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro