Liviu Dragnea nu este doar un practician al democraţiei, (condamnarea în primă instanţă pentru fraudele de la referendumul din 2012 este un omagiu adus iscusinţei sale), ci şi un devotat apărător al ei. Acolo unde Victor Ponta acţiona adesea instinctual, Liviu Dragnea mizează pe răbdare şi tenacitate. Proiectul de lege dedicat “ defăimării” este proba supremă a acestei abilităţi remarcabile.
Corectitudinea politică devine, pentru Liviu Dragnea, alibiul perfect ce permite închiderea, definitivă, a dosarului delicat al libertăţii de circulaţie a ideilor în mediul online. Memoria lui Liviu Dragnea şi a colegilor săi reţine momentele în care blocajul informaţional a fost spart de mobilizarea civică de pe “ Facebook”. Emoţia ocazionată de îngrădirea dreptului la vot al diasporei este doar unul dintre cazuri- solidaritatea care a dus la căderea cabinetului Ponta, în zilele de după 30 octombrie 2015, este cel mai recent. Dacă televiziunile şi ziarele pot fi achiziţionate, spaţiul public virtual, în ansamblul său, este prea eterogen, prea vast, prea insurgent spre a fi domesticit. Soluţia , aşadar, este îngrădirea libertăţii de manifestare, prin manipulare conceptuală şi vag legislativ.
Căci iniţiativa din Parlament este clară şi precisă doar într-un singur punct, acela al sancţiunilor. Prin amploarea şi severitatea lor, pedepsele vizate au un rol pedagogic, de intimidare. Tradiţiile comunistă şi fesenistă sunt reperele la care Liviu Dragnea se poate raporta. Ambiţia legislatorilor este de a reproduce, în România de astăzi, liniştea tombală a uniformităţii ideologice, prin recursul la puterea statului. Este aceasta o strategie deja familiară. Orice regim corupt nu poate decât să salute unanimitatea care se naşte prin interzicerea criticilor săi.
Corectitudinea politică, în forma ei cea mai radicală şi pernicioasă, furnizează osatura intelectuală a acestei noi poliţii destinate să supervizeze exprimarea publică. În locul curţilor de judecată, se instituie un orwellian departament al demnităţii şi umanismului, ai cărui membri trebuie să îşi dovedească devotamentul prin incriminarea inamicilor PSD. Nu demnitatea umană este protejată aici, ci impunitatea de care se serveşte oligarhia conducătoare. Ţinta acestei iniţiative nu este întărirea democraţiei militante, în accepţiune germană, ci consolidarea unui monopol care să descurajeze critica şi să încătuşeze pluralismul. Ca de atâtea ori, PSD răstălmăceşte şi manipulează. Ceea ce îi motivează este un impuls familiar, impulsul extinderii propriei lor dominaţii.
Iminenţa unui vot în Camera Deputaţilor dovedeşte că, politic, în Parlament există o majoritate, iar această majoritate este una a USL. Dincolo de aparenţele cabinetului Cioloş, se află realitatea, incontestabilă, a unei alianţe sudate în jurul PSD. Retragerea de după tragedia de la “ Colectiv” lasă loc ofensivei.
Liviu Dragnea croieşte, sub ochii noştri, un viitor atent controlat, din care să dispară emoţiile civice, întrebările deranjante şi principiile “ reacţionare”. Umanismul şi demnitatea vor domni, spre a asigura României pacea de mormânt a guvernărilor PSD.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Corect. Legea defăimării, dacă va fi adoptată, şi Legea 217/2015 sunt evident neconstituţionale.
de unde e asa de evident neconstitutionala?
http://revista22.ro/70252043/ambasadorul-sua-critica-legea-defaimarii-interzice-ofensele-cu-pretul-libertatii-de-exprimare.html
Pe legea 217, cand nu includea cuvintele „legionar” si „crime de razboi”, ci doar „fascist” si „crime impotriva umanitatii”, s-a pronuntat Curtea Constitutionala de doua ori. Si a descoperit ca e constitutionala.
CCR dă deciziile pe problemele pe care e sesizată.
De ex. decizia 228/2012 se referă la faptul dacă modul de adoptare a ordonanţei şi legii a fost constituţional.
E nevoie de sesizări care să arate faptul că anumite prevederi ale legii 217 încalcă liberatea de exprimare. Art. 30 alin 7 din Constituţie enumeră clar cazurile în care poate fi limitată libertatea de exprimare. Şi unele prevederi ale legii 217 nu se regăsesc în această enumerare, aşa că sunt neconstituţionale.
Trebuie să ştii cum să ceri, ca să obţii ceea ce vrei.
Decizia 293/2006: „De asemenea, se constată că dispoziţiile art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002, care incriminează promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, nu contravin Constituţiei şi nici textelor internaţionale invocate, deoarece nici unul dintre aceste texte nu legitimează săvârşirea unor asemenea fapte.”
Mă refer la anumite prevederi ale legii, nu la toate. De ex, incriminarea negării Holocaustului (negerea e o simplă opinie, nu înseamnă incitare) mi se pare clar o încălcare a libertăţii de exprimare şi a Constituţiei.