Home » Reactie rapida » Citesti:

Mineriada domnului Dragnea

Ioan Stanomir ianuarie 23, 2017 Reactie rapida
24 comentarii 5,484 Vizualizari

Întors din Statele Unite, acolo unde şi-a cumpărat bilet de trecere la ceremonia de investitură prezidenţială,domnul Dragnea descoperă, uluit şi îngrijorat, că România este în pragul unei teribile mineriade: Preşedintele şi zeci de mii de români ar fi pregătiţi să atace, frontal, democraţia şi statul de drept. O lovitură de stat este pe cale să se producă,iar unicul reazem al României democratice este însuşi domnul Dragnea, animat de dragostea sa pentru binele public şi egalitatea în faţa legii.

Declaraţiile lui Liviu Dragnea nu mai pot nici mira şi nici jigni pe nimeni. Domnia-sa nu poate înţelege demnitatea pe care şi-o apără,paşnic, cei care au ieşit spre a demonstra.. Domnia sa şi vocile posturilor de propagandă privesc critica la adresa intenţiei USL de a lichida statul de drept ca pe o crimă indreptată impotriva poporului muncitor. Domnia- sa nu-şi poate imagina România decât pe o uriaşă moşie, peste care domneşte,netulburat, ca şi cum ţara întreagă nu ar fi decât un vast judeţ Teleorman, luminos şi prosper. Domnia- sa nu poate accepta că oamenii acestei ţări au o voce şi că această voce este îndreptată împotriva privilegiilor pe care noul USL doreşte să le reinstituie.

Căci autentica mineriadă nu este aceea de ieri din Bucureşti: adevărata mineriadă juridică este cea premeditată de USL, înainte ca prezenţa Preşedintelui României în şedinţa de guvern să prevină reuşita ei. Este aceasta o mineriadă ce se slujeşte de ordonanţă de urgenţă, spre a submina nu doar edificiul justiţiei independente, ci şi demnitatea celor care nu vor să trăiască într-o oligarhie condusă de politicieni veroşi. Mineriada USL, asistată de complicitatea media şi de docilul Avocat al Poporului, este varianta îmbunatăţită şi adăugită a tentativei similare din Parlament de acum, câţiva ani. De această dată, unealta la care s-a recurs este redutabilă şi aproape imposibil de neutralizat: Guvernul devine, în România, un complice obiectiv al infractorilor.

În clipa în care Preşedintele României se alătură cetăţenilor în stradă, spre a afirma necesitatea existenţei statului de drept, şeful de stat nu face decât să îşi exercite mandatul cu care a fost investit. În stradă, acolo unde de află compatrioţii săi, Preşedintele nu contestă legitimitatea unei guvernări, dar contestă legitimitatea unui abuz juridic pe cale să se înfăptuiască. Preşedintele este garantul constituţiei: gesturile sale de ieri au validat pe deplin acest rol.

Mineriada domnului Dragnea, adevărata mineriadă, este în curs de desfăşurare. Ameninţările la adresa celor care i se opun sunt încadrate în rama calomniei. La fel ca şi FSN acum douăzeci şi şapte de ani, USL îşi descrie opozanţii civici ca pe o sumă de indivizi plătiţi cu sume derizorii. Logica RTV şi a Antenei 3 este deja una previzibilă. Abjecţia lor nu face decât să crească.

Guvernarea USL, cu combinaţia ei de demagogie socială şi codificare a privilegiilor, ameninţă însăşi pacea socială şi civică a acestei ţări. Ca şi în cazul revoltei” colective”, revolta de ieri nu se va opri, până în momentul în care scenariul dezincriminărilor şi al graţierilor nu va fi înlăturat. Mineriada domnului Dragnea trebuie blocată, paşnic şi ferm.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "24 comments" on this Article:

  1. smaranda spune:

    Articolul are un ton moderat, poate prea moderat la situatia social politica creata de acest mitoman de Teleorman. Protestele a peste treizeci de mii de oameni nu pot fi sfidate prin declaratii de pe facebook de catre Dragnea. A compara o manifestare pasnica cu mineriada unde minerii au devastat sedii de partid si au molestat cetateni este o minciuna si o denaturare a realitatii pe care numai comunistii o faceau. Daca are taria convingerilor politice, Dragnea este invitat sa vorbeasca protestatarilor, dar nu cred ca o va face, ci va fugi ca si alti sobolani pentru ca fuga este rusinoasa, dar e sanatoasa.

  2. Decebal spune:

    Arc peste timp… :) Partidul ce se doreste unic, prin vocea conducatorului sau unic, distileaza un amestec format din “agenturili” (de care vorbea Nicolae Ceausescu, in ’89), “lovitura de stat” din 13 iunie 1990 si “mineriada” din 14-15 iunie 1990… si obtine, prin distilare, matrafoxul secolului XXI – mineriada-lovitura de stat, condusa de Iohannis. :)
    Cine s-a fript cu ciorba, sufla si-n iaurt. Atunci cand 10.000 sau 15.000 sau 30.000 de oameni ies in strada fara sa fie mobilizati prin aparatul si/sau prin televiziunile de partid si fara sa fie carati cu autocarele, e problema!!!… Domnul Dragnea nu uita cum s-a ars domnul Ponta si, fiindca cea mai buna aparare e atacul, ataca… in felul sau… :)

    Stimati domni, anchilozati in trecut! Ar fi de preferat ca, indiferent ce varsta aveti, sa va uitati in jur si sa constientizati ca traim alte vremuri… Anacronicele si primitivele metode de manipulare de inspiratie sovietica miros de la o posta (cel putin pentru unii). E timpul sa va cizelati atitudinea, fiindca procentul obtinut la alegeri se raporteaza DOAR la cei ce au fost prezenti la vot. Dar ceilalti 60%, care n-au votat, exista si ei, traiesc, muncesc, gandesc… nu-i puteti sterge cu buretele din socoteala si nu pot fi ignorati fara sa va asumati consecintele…

    Asteptam sa vedem contra-manifestatia PSD, pentru gratierea celor care au furat, au inselat, au delapidat, au abuzat, au violat… sunt curios ce va scrie pe pancarte… ceva cu democratie si stat de drept, banuiesc… :)

  3. Boris Mehr

    9 mins ·

    ..

    Îmi permit să fac o propunere – acum România trece printr-un moment de profundă criză, partidul care domină viața politică de 27 de ani își arată din nou chipul hidos – foștii nomenclaturiști se duc treptat, au venit lupii tineri și mai puțin tineri care doresc să jefuiască mai abitir decât părinții lor dragi. Dragnea este unul dintre cei mai odioși politicieni din ultimii ani. Îl șantajează pe șeful statului cu suspendarea, impune legi de amnistie și grațiere a prietenilor -hoți, și ce va mai urma. Este momentul ca România să treacă la un sistem prezidențial, de ce nu, de ex. cel din SUA. Frica de dictatură a creat o republică fragilă, un sistem semi-prezidențial, nici cal, nici măgar. În Germania șeful guvernului se descurcă, dar parlamentul este altul, la noi, majoritatea aleșilor nu-și merită locul nici într-un consiliu comunal. Mă refer la pregătire și la morală. Sunt curios ce opinii au alții.

    • dusu spune:

      probabil in momentul cind si presedintele va fi al psd se va putea trece la propunerea dvs
      nu mai e mult !

  4. victor L spune:

    Dragnea (si ai lui) prin graba cu care au clocit aceste ordonante au dovedit ca sint si prosti, nu doar doritori sa scape de rigorile legii.
    Este prea vizibil ca aceste doua ordonante sint cu dedicatie.
    Nu pentru sincera dorinta de descongestionare a penitenciarelor ori milosi de conditiile improprii ale detinutilor.
    Apoi tactica lui da si fugi: au lansat ordonantele si au plecat in excursie. Doi derbedei.

    • cinic spune:

      @victor. In 31 Ian incepe procesul Dragnea. Urgenta era impiedicarea procesului. O eventuala condamnare ar fi aduc revocarea suspendarii din primul proces.
      De aici si graba investirii primului guvern, ca sa poata emita pronto necesarele OUG

    • Consonant spune:

      O completare: “Dragnea si Grivei, doi derbedei!”

  5. Pinno spune:

    Ce ma “amuza” (intre ghilimele, subliniez) este ca in sine sa Dragnea (si psd-ei) este furios ca dupa ce ne-a “dat” salarii, pensii, cei 3 sau 4 lei de la taxa RTV, ne-a mai “dat” zile libere in plus (23 ian.), iar NOI, nerecunoscatori, mai si iesim in strada cu zecile de mii.

    Ce ce imi da fiori este ca de fapt PSD nu este pus pe guvernare, ci pe rezolvarea problemelor penale ale protipendadei sale si ale celorlalte partide, si ca atare va actiona numai in acest sens, aburindu-ne cu cativa lei si masuri populiste pentru ANESTEZIEREA societatii civile.
    PSD va pune economia pe butuci si va invrajbi din nou societatea.

  6. Sergiu Simion spune:

    Articol elegant , moderat , de manual , dar mustind de tautologii . Oricat ar protesta cetatenii ( pot sa fie in strada si 1 milion de persoane , societatea se conduce tot prin legi ) daca politicienii raman corupti iar societatea civila este in continuare ineficienta si nu se opune cu adevarat puterii politice , protestul este de fapt unul zadarnic . Strada si-a facut pe deplin datoria, dar nu este suficient.
    In realitate , Dragnea & comp nu ar fi ajuns pana aici daca in cei 27 de ani care au trecut deja, societatea civila si componentele ei ar (re)actionat cu hotarare impotriva incalcarii normelor statului de drept si resetarii sistemului de valori sociale si morale care a facut posibil ca persoane cu condamnari penale sa ajunga sa in Parlament ( https://sergiusimion.blogspot.ro/2017/01/romanii-intre-statul-de-drept-si-statul.html ).

  7. man of war spune:

    PSD nu este partid, ci organizatie mafiota, nascuta din FSN, inepta si putred de corupta. ce sa discuti cu astia ? si ce sa nteleaga astia din stat de drept, legalitate si moralitate ? ce sa ceri unor borfasi din teleorman (cea mai saraca regiune) care si incep “programul de guvernare” cu asigurarea imunitatii in fata legii si gratierea penalilor ? pina ce aceasta mizerie (PSD, impropriu numita partid), acest cancer ce a cangrenat iintreaga societate romaneasca (deturnind sensul schimbarii din 1989) nu va fi extirpat, romania se va invirti in acelasi cerc vicios. trebuie anihilata sursa raului ca sa putem vorbi de schimbare si nu de cosmetizare !

    • ana spune:

      Asa gandim toti cei care santem stupefiati pur si simplu de prostia si tupeul lui Dragnea cu psd-ul lui cu tot ,dar ce-i de facut?In 4 ani cancerul asta se va extinde si mai mult pentru ca toti lingaii din structurile administrative se vor lipi de ei iar copiiii astia refuza sa-si manjeasca mainile cu scursurile astea politice,mai bine isi iau lumea in cap.Asteptam ca la tenis sa greseasca celalalt ca sa castigam?Trebuie gasita o solutie tactica de a castiga disputa asta !Un USRsi un PNL mai mari ar fi o contracarare buna la atata PSD-ime ,dar asta ar insmna sa-si extinda filialele si sa lamuresca lumea ce inseamna liberalism, ce statut are USR si asta nu doar cu o voce stinsa ,timid ,ci cu multa motivatie!

  8. Josef Svejk spune:

    Citez: „Domnia- sa nu poate accepta că oamenii acestei ţări au o voce şi că această voce este îndreptată împotriva privilegiilor pe care noul USL doreşte să le reinstituie.” Din păcate România si-a făcut auzită vocea pe 11 Decembrie cu ocazia alegerilor. Iar vocea aia a a gpsuit pentru apaprrea privilegiilor și tâlhăriei instituțonaizate Tare mă tem că oamenii lui Dragnea pot mobiliza relativ ușor 50000 sau poate chiar 150000 de lumpeni care să manifesteze pentru amnistie și orce altcea vrea jupânul teleormănean…

    Mai grav decât asta e că dacă Dragnea ar avea ceva mai multă inteligență și curaj ar organiza alegeri anticipate PE CARE LE-AR CÂȘTIGA DIN NOU, Now, what?! :P Trebuie înțeles un fapt simplu: Împotriva eliberării pungașilor mai stă doar lașitatea și prostia PSD-ilor. Ce urmează dacă ălora le pică fisa că ordonanța de grațiere are efect imediat și e ireversibilă?!

    Apoi justificări externe și interne sunt gârlă: Farul progresismului mondial, genialul Obama, a grațiat și comutat pedepsele unui număr record de criminali periculoși până în ultima zi de mandat (mde, consolidarea bazei electorale), ba chiar și a unui individ condamnat pentru înaltă trădare (Manning) ale cărui acțiuni au dus la pierderi de vieți omenești și pagube incalculabile. PSD poate invoca orcicând că a emulat acțiunile ex președintelui american, umanism, bla, bla, bla… Și oricum, dacă lansează ordonanța nimeni nu-i va lua la întrebări. Vor fi ceva sheunături firave ale câtorva țărcovnici din cancelariile vestice, după care se va aștenre o liniște de mormânt… Liniștea aia pe care o tot visa Iliescu odinioară…

    • Yoda spune:

      Dragnea nici nu trebuie sa organizeze alegeri anticipate sau contrademonstratii. Pur si simplu, sta nepasator si scoate legea. Si? Si o sa mai fie niste manifestatii si atunci o sa faca niste contra-demonstratii si gata… um a spus Mihai Maci: “Sa nu ne amagim”

      Si pana la urma urmei, e ilegal ce face? E anticonstitutional? E poate doar imoral, dar e din punctul nostru de vedere. Din al lor, si din al alegatorilor si simpatizantilor lor, e absolut normal.

      • Consonant spune:

        Este si anticonstitutional si ei stiu foarte bine, vezi Constitutia Romaniei din 2003 la punctul 73 (3) (i). Insa ticalosia poate merge mai departe fiindca efectele imediate sunt cele care conteaza, restul sunt subtilitati pentru cei putini care sunt in stare sa faca rationamente.

        • Yoda spune:

          Da, asa este. Acordarea amnistiei sau a graţierii colective se face prin legi organice, care sunt adoptate de parlament.

          Nu sunt expert in chestiuni juridice, de aceea intreb: daca parlamentul a imputernicit guvernul sa dea ordonante de urgenta, guvernul nu poate da si legi organice, sau pentru asta este necesar sa se treaca prin parlament? Si daca guvernul nu poate, de ce nu a spus nimeni ca este anti-constitutional?

  9. Adrian C. spune:

    O fi el electoratul psd disciplinat si usor manipulabil, dar sa fim seriosi – nu veti vedea zeci de mii de-ai lor in strada. Despre sute de mii nici n-are rost sa vorbim…de unde bani pentru atatia?

    Absolut toti votantii, primarii si orice fel de inregimentat/simpatizant psd cu care am interactionat au pus la un moment dat intrebarea cheie: “Cine/cu cat te plateste?” :)

    Pe de alta parte, imi doresc sa incerce sa scoata lumea in strada. Se vor umple si mai mult de penibil, diferenta intre electoratul psd si oamenii intregi la minte este uriasa.

    • Grigore Ureche spune:

      “diferenta intre electoratul psd si oamenii intregi la minte este uriasa”
      Uriașă în ce sens? Da, electoratul PSD e cam 90% din populație și oamenii întregi la minte cam 10%, o diferență uriașă. Și iarăși, IQ-ul votantului PSD e cam de 10% din IQ-ul unui om întreg la minte.

      “nu veti vedea zeci de mii de-ai lor in strada”
      Le zice Dragnea “de mâine creștem salariul minim brut nu de la 1250 la 1450 ci la 2450″ și sunt toți în stradă în secunda doi. Nici nu contează dacă le mărește salariul sau nu, e suficient să le zică. Le-a zis că le mărește pensiile cu nu-știu-cât, era evident că era o țeapă, și tot l-au votat pe rupte.
      Poate să le zică exact așa: “vrem să ne dăm legi ca să fugim cu banii, să nu ne atingă nicio lege cât vom trăi, dar vă mărim salariul minim la 2450″ și gata, asta pentru că omului de rând nu-i pasă de corupție, părerea lui este de genul “hai mai dă-i draq că sunt toți la fel, toți fură, măcar ăsta ne-a dat și nouă”. De ce? Păi pentru că și el, omul ăla de rând, visează să aibă și el din ce fura, să aibă și el acces la cașcaval, și nu are impresia că furtul e furt, în mintea lui vocea îi spune că “s-a descurcat”. Dragnea nu a furat ci “s-a descurcat”. Pentru românul de rând, Becali nu e un excroc ci unul care s-a descurcat. Un jmecher. Un model. Unul la fel de prost ca el, dar care s-a descurcat, deci un model, o speranță că și el, prostul, s-ar putea descurca la un moment dat.

      Cu democrație, România se duce dracului, ăștia votează orice tâmpit care le promite un salariu minim puțin mai mare, ceva mocăciuni, orice. Ăsta e materialul, suntem un neam care a făcut progrese numai când a fost condus de o mână forte, cu biciul, și când mâna aia a avut puțin bun-simț. În democrație e normal să se ducă totul dracului, e normal ca prostimea să voteze mocăciuni, e natural.
      Se întâmplă, uitați-vă, încet-încet cam peste tot, nu în halul de-aici dar principiul e același… Vine un tâmpit care, ca să câștige voturi, promite mocăciuni, și e votat. După aia vine alt tâmpit și, ca să-i ia locul primului tâmpit, promite și mai multe mocăciuni, și e votat. Și tot așa. Până, parcă ieri, aud că Junker se gândește (sper că nu serios) la ideea de “venit minim garantat” Atenție, nu salariu ci venit. Vă dați seama că gata, aia o să fie, toată prostimea o să voteze în masă o astfel de idioțenie.

      By default, democrația ruinează o țară mai mare, funcționează numai temporar. A mers în State pentru că ăia au fost selectați cumva, s-au dus acolo unii întreprinzători care aveau simțul proprietății mai exacerbat, dar acum se cam duce naibii și-acolo. Dacă au simțit gustul mocăciunii, gata, aia a fost.
      Colea în Europa e dramatic, se strică din ce în ce mai tare, în 3-4 ani oferta politică o să difere numai prin valoarea venitului garantat și-atât, o să votăm pe ăia care ne dau mai mult. Oricine include cuvântul “muncă” în programul politic, adio.

  10. Josef Svejk spune:

    Dupa ce Hitler a atacat URSS Churchill spunea (citez din memorie) ceva de genul: “Daca Hitler ar ataca iadul, as lua in considerare un tratat de alianta cu Sarsaila”. Cam asa ma gandeam si eu cand l-am votat in turul doi din 2014 pe Iohannis. Fostul catindat la slujba de premier de la Grivco al lui Antenescu, Voiculescu si Geoana parea in cel mai fericit caz dubios. Numai ca Ponta era in mod cert o varianta mult mai proasta.

    De data asta insa neamtul m-a surprins in mod placut. A avut suficient curaj sa-si arate fata la manifestatia anti cleptocrati de Duminica, iar azi a anuntat lansarea unui referendum pe tema gratierii pungasilor. Chiar daca PSD are posibilitatea de a adopta ordonanta oricand (inainte si dupa referendum) e clar ca neamtul incepe sa arata ca are oua si mai ales ca incepe sa-si ia meserai de presedinte in serios. A durat ceva timp, dar mai bine mai tarziu ca niciodata. Mai ales ca PSD-ieii par mult mai speriosi decat ma asteptatm. Sa speram ca tine figura.

    • Consonant spune:

      Mai bine mai tarziu decat niciodata. Insa eu tot nu-l iert pe Iohannis pentru mult prea multele greseli pe care le-a facut de cand este presedinte de stat si mai degraba as inclina sa cred ca a inteles de-abia acum ca-si joaca ultimele sanse, daca mai are vreo pretentie sa mai fie luat in seama ca om politic in viitor.

  11. Dan G spune:

    Am scris mai demult aici, intr-un comentariu, că Dragnea e Stalin reîncarnat. Din păcate nu am greșit. Și mai grav: este doar începutul. Acum suntem indignați, apoi o să fim îngroziți si următoarea etapă vom fi pierduți. Doar un miracol ne mai poate salva. Poate dacă cei 60 % care n-au fost la vot, mustrati de conștiință, vor ieși în stradă. Poate dacă cei care au votat PSD îi vor urma, realizând că au făcut o greșeală lasandu-se ispitiți de niște promisiuni financiare. Poate daca ne unim toți și ieșim în stradă, poate așa mai avem o șansă. Doar o presiune masivă din partea străzii îi va mai putea înfrâna. Altfel, peste 4 ani, România va fi sub Coreea de Nord la capitolul democrație.

  12. Eneas spune:

    Dragnea nu realizeaza cat de marunt este in tara asta !Daca 3 milioane de saraci au votat cu promisiunile lui irealizabile,ca su nt saraci, restul votantilor ,14 milioane ,il scuipa in gura !Nu Iohannis a stapanit cel mai sarac judet din Romania ,nu Iohannis a luat Busola Ierusalimului de la iudeocapitalisti, nu Iohanis are consilieri israelieni,nu Iohannis a adus Black Cube in Romania,nu Iohannis a numit un cetateam israelian secretar de stat al Ministerul IMMurilor ,nu Iohannis a propus prim ministru o casatorita cu mafia araba,nu Iohannis a propus Legea Defaimarii,nu Iohannis a propus scindarea Romaniei in provincii,viitoare regate mafiote! ! Oameni buni treziti-va,nu exista mafie mai mare in tara asta decat a lui Dragnea !

  13. unu spune:

    la care USL va referiti? PSD+ALDE?

  14. o mare vină o purtăm noi, cei care nu am ieșit la vot, victoria acestui ciobănel rău se datorează nici unui sfert din numărul de alegători, prea ne bazăm pe o democrație aeriană, pe vorbe goale și refuz tăcut. Pe asta scontează PSD și în viitor. Ar fi în stare să-l și suspende pe Iohannis, există un precedent, cu Băsescu, salvat în ultimul moment de Lege și de susținerea din afară. Demonstrațiile de stradă nu au nici un efect. Dacă referendumul anti-grațiere va fi susținut de mai mulți cetățeni, se poate trece și la alegeri anticipate. Mă îndoiesc că PSD va mai avea aceeași susținere, colții bunicii-lup se văd deja cu ochiul liber.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


Lansarea Centrului de Consultanta Istorica

Joi, 19 octombrie, de la ora 18.30, la Gallery (str. Leonida nr. 9-11, București, sector 2) va avea loc lansarea Centrului de Consultanță Istorică, primul centru specializat în acest domeniu din România. În cadrul evenimentului, cercetătorii CCI vor discuta despre diferențele dintre istoria oficială și consultanța istorică, ce înseamnă realizarea și documentarea unei investigații istorice, proces, film sau roman, dar și despre metodele și sursele consultanței istorice.

E randul tau

Pare-sa ca padurile tropicale, foarte sensibile la schimbari de clima (seceta, temperaturi ridicate)...

de: Sorin

la "O ipoteză fascinantă: Încălzirea globală antropogenă a început cu 7.000 ani în urmă, stopând o nouă glaciație! Se va schimba paradigma climatică actuală?"

Cauta articole

octombrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)