joi, aprilie 18, 2024

Motostivuitorul cabinetului Dăncilă sau despre ofensiva imposturii

În România, o dată cu întronarea noului Guvern, toate merg spre bine. Primul ministru citeşte, nonconflictual, de pe foile pregătite, reforma salariilor şi revoluţia fiscală sunt datătătoare de speranţe, în vreme ce egalitatea de gen este, în fine, asigurată prin politica ce acordă unui nobil instrument al tehnicii, motostivuitorul, o nouă utilitate simbolică. Cât despre domnul Dragnea, el ne indică, nouă, celor de rând, criteriile în funcţie de care se evaluează patriotismul, în anul de graţie 2018: ele nu sunt diferite de cele pe care le apăra Preşedintele RSR, Nicolae Ceauşescu. Patriotismul înseamnă, respect pentru conducătorul cu care ţara se identifică. Critica este trădarea neamului din care faci parte.

Regimul Dragnea validează, prin practica guvernului Dăncilă,o etică a imposturii triumfătoare. Maniera în care ţara este administrată a devenit irelevantă. Singurul lucru cu adevărat important este fidelitatea faţă de şeful suprem. Detaliile legate de dezastrul economic şi social iminent sunt scorniri ale duşmanului de clasă. Competenţa a încetat să mai fie un element de selecţie, fie şi formal. Trăim în era obedienţei absolute.
Pentru cei care posedă simţul memoriei istorice, cabinetul Dăncilă, ca emanaţie a regimului Dragnea, evocă vremurile în care un alt partid, Partidul Comunist Român, dispunea, suveran, de vieţile românilor. Acum, ca şi atunci, partidul este în toate, atent să împartă ţara pe care o are în proprietate grupului de complici. Logica activistului bun la toate este logica minstrului bun la toate din România anului 2018. Impostura este inseparabilă de clientelism. Scopul oficialului public este acela de a fi un vătaf la dispoziţia stăpânului care îl desemnează. Grotescul prestaţiilor din comisii, la momentul audierilor, este hârtia de turnesol a unei metastaze politice. Majoritatea PSD ALDE UDMR reduce postura de ministru la poziţia de argat. Toate în numele votului popular şi al supremaţiei camerelor.

Impostura este un ingredient esenţial în această eră a lui Liviu Dragnea. Descurajarea competenţelor este forma de meritocraţie fesenistă aplicată eficient. Mesajul este cât de poate de limpede articulat. În România PSD ALDE UDMR rigoarea profesională nu mai are nici o semnificaţie. Cariera este întemeiată pe obedienţa oarbă. Cel mai mare păcat de care te poţi face vinovat este autonomia intelectuală.

Regimul Dragnea mizează pe această selecţie spre a se consolida, chiar dacă riscul prăbuşirii generale este unul cât se poate de real. Vehemenţa euro parlamentarilor puterii de la Bucureşti în dezbaterea din Parlamentul European este o probă nu doar de servilism, dar şi de orbire. Perspectiva izolării şi a dezonoarei naţionale nu afectează disciplina politică. Cât despre talentatul domn Vâlcov, condamnarea în primă instanţă la închisoare pentru corupţie nu este de natură a afecta poziţia celui care rămâne un economist remarcabil.

Dincolo de ridicolul umorului involuntar se află drama statului luat în captivitate de o oligarhie iresponsabilă. Involuţia instituţională este un simptom al reculului modernizării. Iar acest declin poartă un nume: alternativa autocratică. Impostura şi agresivitatea demagogică sunt inseparabile în această reţetă a îndepărtării de Occident. Prezentul cabinetului Dăncilă poate fi eternul viitor al mediocrităţii atoatestăpânitoare.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Sincer, nu stiu cum am putea scapa de javrele astea neo-comuniste. Distrug tara pe zi ce trece mai mult. Au bagat Romania intr-un mare r…t. Problema e ca daca maine ar fi din nou alegeri, tot ei ar castiga cu o larga majoritate. Sa-mi spuna si mie cineva cum de este posibil asa ceva? Cat de primitiv poti fi sa alegi astfel de politicieni?

    • Cum?
      Bazindu-ne pe vot ca „arma” democratica, nu doar pe proteste.
      Si suparindu-ne pe cei ce nu ne ajuta: de la partidele de opozitie pina la Presedinte.
      Daca uitam, sa nu ne tot miram!

    • Cit de primitiv ? Cam cit un babuin. Din pacate, mass-media trece sub tacere lipsa de discernamint politic a majoritatii populatiei, din evidente motive de rating; daca-i pui poporului o oglinda in fata si se reflecta in ea serbani nicolai, codrini, viorici, , tariceni, nicolici, „decit” dani, liviu popi, s.a.m.d., poporul te-njura si nu te mai citeste. Si, la urma urmei, poate poporul simte „deep down” ca traieste mai bine decit merita si de aceea voteaza neabatut psd-ul…. ajutoare sociale la multi puturosi pe linga cei indreptatiti, salarii la stat mult mai mari decit la privat, aparat de stat hipertrofiat, salarii si pensii nesimtite, automobile de nu mai ai loc sa circuli sau sa parchezi, ocupare full si preturi de preturi prin statiuni, concedii in strainatate, in mall-uri nu mai ai loc, consumul e pe Everest, etc. Cum sa scapam de ei ? Nicio sansa. Cum n-am scapat 28 de ani, nici nu scapam curind. As fi curios de rezultatul unui sondaj de opinie la moastele sfintei Paraschiva cu intrebarea „Cu cine ati vota daca miine ar fi alegeri?”. Ce procent de vot cu psd-ul dati ? Asa-i ca acel 85% al lui Iliescu din 1990 se retrage rusinat ?
      Pe cei de la, sa zicem, tirgul de carte Gaudeamus sa nu contati. Ei au un spleen si-o blazare prea mari pentru a se prezenta la vot.

  2. Va rog frumos, parol, monșer,da` ce facem cu electrostivuitorul? Nu e si el egal in sanse cu motostivuitorul?
    Daca doamnele si domnisoarele pot fi elctrostivuitor? Ai?
    Propun o comiție parlamentara care sa lamureasca cestiunea! Discriminare, discriminare, dar sa sti si noi…nu poa` sa ramana netalmacita cestiunea, onorabililor!
    Sau sa obligam musai fiecare firma cu peste 50 de angajati sa mai angajeze, pe langa expertu` ala si un electrician, care sa consileze expertu`, una-i moto alta-i electro, parol!
    .

    • Nu m-am gandit in viata mea asa de mult la motostivuitoare (un motostivuitor- doua motostivuitoare – care vaszica utilaju’ e … neutru).

      Chiar, care o fi raportul barbati:femei in … aceasta meserie?

      Pe bune, o fi exemplul potrivit, dincolo de anecdotica situatiei?

    • Domnule MirceaM, cu electrostivuitorul nu merge, pentru că după cum știți electricitatea conține sarcini și în caz de sarcină purtătoarea intră în concediu. Îmi pare rău…

  3. Romania nu ar fi ajuns in impasul politic actual, daca oportunistii, complicii si ticalosii de ultima speta din tara asta nu s-ar fi unit impotriva propriului lor popor. Cand zicem popor bineinteles ca excludem „tagma jefuitorilor”, care cam corespunde procentual cu scorul cu care PSD-ALDE a castigat alegerile din 2016. Pe ceilalti romani nimeni nu are dreptul sa ii bage in aceeasi oala cu cancerul pesedisto-aldist.

  4. cind veti inceta sa va adresati jigodiilor cu apelativele de domni si doamne ? muribundul e calcat in picioare de toate scursurile societatii, si cu ultima sfortare ii cere topirlanului (elitei !) sa si ridice un pic cizmele, ca prea tare l apasa pe grumaz si l doare. p aci prin siteuri numai vorbe intelepte si cugetari adinci. cind se string tinerii in piata, toti sfatosii mucles. s asteptam asadar pin o face plopul pere si rachita micsunele.

  5. Oricât de ridicoli, mediocri sunt reprezentanții actualului guvern şi parlament dâmbovițean, ei nu sunt România. Societatea civică, strada e opoziția care în parlament nu e de găsit. Cred că merit mai multă atenție şi suport.

    … „ … Vehemenţa euro parlamentarilor puterii de la Bucureşti în dezbaterea din Parlamentul European este o probă nu doar de servilism, dar şi de orbire. Perspectiva izolării şi a dezonoarei naţionale nu afectează disciplina politică… .-.. Impostura şi agresivitatea demagogică sunt inseparabile în această reţetă a îndepărtării de Occident. „…

    Conceptele româneşti, iniițativele pentru alegerile PE 2019 şi preşedinția UE 2019 trebuie discutate şi formulate de societatea civică în sfera publică românească azi. Nu mai e timp de pierdut.
    La Paris conceptul francez UE.27 cu două viteze, cu ZE mai rapid şi mai puternic asociată, ia forme concrete. E prezentat presei şi mediilor: budget separat ZE, Investiții comune ZE, ministru ZE, protecție comună ZE în cazul unor evenimente externe asimetrice pentru state ZE care sunt în pericol (nevinovați), solidaritate ZE în relația exterioară cu SUA, China, etc.
    Cu care temă majoră se va prezenta România 2019?

    Aderare la ZE sau nu?
    Naționalism izolaționist suveranist ca în epoca de piatră ceauşistă? Istoria nu se repetă. Greşelile dâmbovițene se pot repeta? Până când?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro