Home » Reactie rapida » Citesti:

Octombrie Roşu şi fanatismul nostalgiei

Ioan Stanomir decembrie 5, 2017 Reactie rapida
9 comentarii 1,958 Vizualizari

Centenarul lui Octombrie roşu a acţionat asemeni unei hârtii de turnesol intelectuale, evidenţiind, încă o dată, amploarea unui strat de fanatism al nostalgiei. Critica comunismului rămâne, pentru toţi cei care aderă la acest cult intratabil al speranţei, o crimă de lez-majestate. Critica comunismului este, pentru toţi cei care îmbrăţişează această religie globală a umanităţii eliberate, un semn al barbariei şi al fascismului. Pe urmele lui Sartre, adepţii acestei intransigente speranţe universale aleg să îşi demonizeze inamicii, parte a unui uriaş lagăr al “reacţiunii”.

Centenarul lui Octombrie 1917 a luminat, prin reacţiile sale, colţurile cele mai îndepărtate ale acestui continentului ideologic. De la lucrările istorice mai mult sau mai puţin “ revizioniste”, avansând imaginea unei revoluţii comuniste ce aduce , înainte de toate, eliberarea de sub jugul opresiunii, la intervenţiile activiştilor neo-marxişti, ce acuză ubicuitatea complotului “ conservator “ împotriva unui moment auroral al modernităţii, numitorul comun este dat, acum, ca şi în urmă cu decenii, de orbirea voluntară ce aboleşte facultate spiritului critic. Nostalgia ce iese la lumină nu este decât un avatar al pasiunii fanatice cu care o parte a intelectualităţii s-a investit în realizarea şi apărarea proiectului comunist. La un secol de la 1917, rănile sunt departe de a se fi închis, ele sunt purulente, parte a unei plăgi mai vii ca niciodată.

Această vitalitate a nostalgiei este explicabilă doar prin relaţia, unică, care se naşte între elanul prometeic comunist şi credinţa intelectuală în remodelarea lumii. Intelighenţia radicală rusă ce face posibil anul 1917 participă la o tradiţie, la o tradiţie în care se amestecă, simfonic, liniile milenariste şi pretenţiile de ştiinţificitate. Bolşevismul este prelungirea unui drum care are, deja, în 1789, o culminaţie istorică. Tranziţia de la teroare la leninism este, spre a folosi jargonul progresist, una legică.

Intelectualul locuit de instincte utopice nu se poate despărţi de comunism decât cu riscul de a admite că teritoriul realităţii nu este şi nu poate fi un spaţiu reglat de geometrie şi perfecţiune. Detaşarea de comunism, ca detaşarea de orice radicalism, implică eliberarea de spectrul purificării universale. Comunismul a oferit tuturor celor care au sperat în această posibilitate de reîntemeiere o ipostază concretă, un reper pe care l-au venerat cu disperare. Chiar şi în clipele în care ordinea sovietică îşi pierdea aura legendară, ea nu era mai puţin importantă în ecuaţia acestei disperări mesianice. De aici, ferocitatea cu care este întâmpinată critica democratică a comunismului. Sartre este preferat, întotdeauna, lui Raymond Aron.

Bătălia dusă în jurul lui Octombrie este o bătălie care trece dincolo de graniţele Rusiei. Simbolic, cele mai înflăcărate elogii contemporane ale leninismului insistă pe acest potenţial de universalitate al mesajului leninist. Aceste voci sunt, în ceea ce au mai sincer în fanatismul lor, vocile unor noi şigaliovi pentru care unica ambiţie este aceea a nivelării frenetice. Lupta socială în numele căreia activează este un pretext.

Autentica lor energie este în altă parte: ceea ce ei vizează nu este o ameliorare a lumii, prin mecanisme graduale, ci revigorarea unui instinct al revoluţiei, ca ritual de întemeiere utopică. Pe acest drum, fanaticii nostalgiei de astăzi nu se pot întâlni cu marxismul evoluţionist al unor Berstein sau Kautsky, ci numai cu furia asasină a lui Lenin. Opţiunea lor este o opţiune care strânge umanitatea în chingile tiraniei ideilor.

Influenţi mediatic şi agresiv -academic, fanaticii nostalgiei încearcă să impună, ca şi în anii de “ război rece”, o echivalenţă simbolică între critica democratică anti- comunistă şi agresivitatea “fascistă”. Etichetarea este o formă de demonizare, iar acuzele servesc spre a delegitima atacul care se fondează pe valorile libertăţii. Nostalgia este îndreptată spre viitor, spre acel viitor în care descrierea ordinii comuniste în termeni de criminalitate ideocratică va fi devenit un delict de opinie. Epurarea discursului intelectual merge mână în mână cu activismul intransigent. Invocarea, constantă, a naturii “ fasciste” şi “ reacţionare” a lecturii anticomuniste democratice nu este o strategie inventată de zeloţii de astăzi: admiratorii europeni sau americani ai stalinismului nu procedau altfel.

Recuperarea leninismului şi a lui Octombrie este ocazia de a salva fondul ultim al resentimentului ca temelie a politicii. Radicalii “noii stângi” au preluat de la maeştrii lor dispreţul pentru umanitatea concretă şi ataşamentul fanatic faţă de omenirea abstractă. Ceea ce contează este fantasma ideii, firul roşu al ideologiei. Orbirea voluntară le permite cele mai dezgustătoare acrobaţii retorice. Bolşevismul, în această versiune corect- politic, este un vehicol al emancipării şi al modernizării. Barbaria politicii trece în plan secund, cauţionată fiind de nobleţea ţelurilor asumate.

Centenarul lui 1917 probează rezistenţa instinctului liberticid al marxism- leninismului. Virus mutant, el se adaptează spre a trece mai departe şi a (re)modela intelecte. Revoluţia este, în continuare, pentru noii radicali, un cuvânt sacru, în vreme ce comunismul este farul ce luminează, în pofida “ reacţiunii” cârtitoare. Steagul utopiei flutură mai departe. Spre el se îndreaptă privirile acestor fanatici ai nostalgiei leniniste.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. amicu spune:

    Ca sa nu mai amestecam lucrurile, ca sa nu mai facem ghiveci din marxism, comunism, leninism, stalinism etc, trebuie sa trecem peste vorbe si propaganda si sa ne uitam la caracteristicile sociale ale imperiului rus post 1917. Si ce vedem? O organizare aproape feudala, un imparat numit secretar general cu autoritate absoluta, sub el nobilimea sub forma secretarilor de partid etc. Prin urmare ce-o fi fost “revolutia” leninista de la 1917? Eu zic ca a fost o restauratie feudala, reactie la adevarata revolutie burgheza, cea a lui Kerenski. Si nici n-avea cum sa fie altceva intr-un imperiu puternic preponderent rural. Asa se explica de ce a prins bine treaba asta si la noi.
    Si oricum, francezii n-au inteles niciodata nimic. :)

    • JB spune:

      Ba să avem pardon. Marxismu’ aplicat a.k.a. comunism este exact același demon indiferent de deghizarea de moment menită să înșele aparențele sau să liniștească conștiințele celor orbiți voluntar.
      Leninismul, Stalinismul sau Trotskysmul, Maoismul, etc sunt flavors ale aceluiași monstru ideologic. Pe fond, diferentele sunt minime. Măcelul a debutat odată cu Lenin si nu s-a incheiat nici astăzi, atât timp cât Corea de Nord există……
      Denumirile diferite au relevanță doar prin legatura cu cel care era lider maximo la momentul X sau cu cel care inspira modelul teoretic după care măcelul era organizat/perpetrat in abatorul sinequanon.
      Par exemple, Stalin a pus in practică desființarea NEP și trecerea la colectivizarea agresivă exact așa cum cerea opoziția de stânga Trotskystă….. Doar că un pic mai târziu, după ce terminase cu opoziția. Dar nici nu se putea altfel, este in ADN-ul marxismului. Lenin văzuse NEP tot ca ceva temporar dictat de necesități imediate.

      Să considerăm echivalente regimul țarist si cel comunist/bolșevic mi se pare o exagerare grosieră.

      Stați foarte liniștit că francezii au înțeles și înțeleg foarte bine. Eh, evident că nu toți.
      Dar la momentele acelea erau multi care știau/înțeleseseră foarte bine. Franta a trecut, in prima parte a sec.XX printr-o perioadă foarte tumultoasă. Fracturi sociale puternice, divziuni politice deosebit de grave. Acestea sunt cumva și o explicație a atitudinii unor intelectuali veritabili și a unei părți importante a populatiei in timpul ww2.
      Președintele Macron a citat de curând teoria războiului civil european. A făcut un pic de vâlvă….

  2. Dan Nicolescu spune:

    Comunismul ( dela iacobinismul revolutiei franceze la marxism , la leninim si neo marxism ) si islamul au in comun declararea , predicarea si utilizarea violentei ca mijloc de lupta imptriva advesrarilor. Ezterminarea lor fizica este in ambele cazuri, in scop declarat..
    Asta si explica succesul de masa si persistenta lor seculara.
    Violenta este inscrisa in esenta genetica si chiar in cea spirituala a omului si apelind la
    eliberarea instincelor primare criminale, la justificarea si transformarea acestora in ” normal ” , ba mai rau , in ” eroism” , comunismul si islamul sint doctrinele agresive si care cistiga ( sau recistiga, in cazul comunsimului ) in mod evident mintile oamenilor.
    Si mai este ceva. Amindoua aceste docrine descatuseaza un alt instinct uman, spiritul de turma, necesitatea unei idei, care sa-i uneasca in multimi amorfe, indobitocite, care sa-i scuteasca de necesitatea de a gindi.
    Aici este CRIMINALITATEA NOSTALGIEI intelectualilor ce se decalara comunisrti, Ei stiu foarte bine ce fac, stiu c ce este comunsimul si nu cred nici o iota in el. Si in cazul lor, a rabufnit ,peste scoala de educatie de multe generatii, NCESITATEA PRIMARA A VIOLENTE. Ei sint fericiti cin propaga VIOLENTA, acesta este scopul si nu mijlocul lor.
    De aceea, orice opozitie, cu mijloacele democratice clasice este dela bun inceput sortita pieirii, atit in cazul comunismului cit si al islamului.

  3. mike spune:

    In momentul in care acesti “fanatici ai nostalgiei leniniste” vor disparea definitiv din vietile noastre, Romania isi va recapata demnitatea si drumul catre adevarata libertate.

  4. C_1978 spune:

    Nostalgia este o pasiune tristă și, din câte știu eu, orientată spre trecut, dar mă rog, asta se poate discuta. Nu prea merge asociată cu fanatismul.
    Unde-i vedeți pe cei care îmbrățișează “această religie numită comunism” ?
    Ce-aveți cu Sartre, de-l pomeniți ca și când ar fi scris vreo cărticică roșie? A fost îngropat de mult, împreună cu trecutul lui de colaborator al naziștilor, cu legătura lui îmbârligată cu Simone de Beauvoir și cu toate aberațiile pe care le-a scris și pentru care a luat un capitalist premiu Nobel. Sartre a fost deconstruit de s-a ales praful de el.
    De unde dichotomia asta liberali+umanitate concretă vs. noua stângă+umanitatea abstractă?
    Dacă e individualism versus comunitarism? Dacă e apărarea bunăstării versus frica de ziua de mâine? Dacă e umanism versus transumanism?
    De ce îndesați o realitate destul de complexă în două cutii înguste? Într-un articol în care cuvântul FANATIC apare de 7 ori și COMUNIS~ de 13 ori, într-o retorică parcă împrumutată din propaganda de partid …. (vă las pe dstră să completați aici).

    • kinn spune:

      Stangistii i-au criticat cartea, de aia. In plus, daca n-ar fi dihotomii alb-negre, despre ce ar mai publica oamenii carti?

      Oricum, dl Stanomir scrie mereu acelasi articol despre comunism, in diverse forme.

      • Margicu spune:

        Sunteti un pic dur. Toti mandarinii ajung sa se osifice la un moment dat. Si cei din anii 50 si cei de astazi, si cei de stanga si cei de dreapta si cei geniali si cei mediocrii.

  5. FLORIAN D. MIREA spune:

    Neocomunistii internationali de azi sunt, intai de toate, niste fanatici ai puterii discretionare asupra oamenilor. Tot restul ideologiei lor nu are nici un fundament. Ideologia umanista le serveste ca paravan pentru aspiratiile lor totalitare si genocidare. Sunt cameleonici si intra in casele oamenilor noaptea ca hotii. Acum vor sa loveasca in Catalonia sub masca luptei pentru independenta. In dosul lui Puigdemont se afla cei care saluta cu pumnul ridicat (simbol al violentei) de la CUP sau adunatura celor doi Jordi. Trebuie contracarati pe toata linia si opriti, inainte de a fi prea tarziu.

  6. Vlad spune:

    Admit ca m-a pus pe ganduri fraza cu instinctul revolutionar care sta la baza intemeierilor utopice.

    Daca totusi suntem spectatori al unor realitati politice in care polarizarea ideologica stanga-dreapta se vede ca e perimata si in acelasi timp ne uitam ca votantii s-au eschivat de la optiunile de bun simt ale tehnocratilor si au ales o adunatura de indivizi carora le lipseste fundamentul constitutiv al unei societati libere atunci ce e de facut ?

    Vedem ca societatile actuale si sa ne gandim doar la educatie ca abordare centralizata cu proiectul de lege anacronic privind manualul unic si la transport si aici inevitabil trebuie discutat de Uber si modul in care administratia ierarhica si bazata pe aprobari si alte asemenea se raporteaza la realitatie economice si tehnologice, nu se justifica institutional cu toate astea se afirma fara doar si poate cu toata anvergura ansamblul de institutii, legi, votanti (tot mai putini de mentionat) cu sarguinta si tenacitatea unor functionari si politicieni mediocri, dublati de vocile la fel de mediocre ale majoritatii analistilor care alimenteaza si intretin acest binom.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)