marți, martie 19, 2024

OUG 13, out. A treia Marți Neagră, in?

1.

Acum, că ordonanțele sunt moarte de tot (ca să citez din cel mai agramat clasic al limbii române contemporane, dl Tăriceanu), e cazul să ne înspăimântăm împreună de un alt balaur legislativ care pare că tocmai și-a scos cornițele.

Așa cum știm, Liviu Dragnea tocmai le-a promis primarilor că, împotriva oricăror presiuni viitoare, va trece prin Parlament legea care distinge între legalitate și oportunitate.

2.

Cum dl Dragnea nu a dat deocamdată prea multe amănunte, nu rămâne decât să ghicim ce vrea să spună distincția aceasta. Cel mai probabil, oportunitatea ar trebui să fie un fel de supralegalitate – care să dea voie oricărui ordonator de credite să facă ce vrea cu fondurile publice, fiindcă așa consideră el oportun – fără să mai răspundă în fața vreunei instanțe.

Dacă așa vor sta lucrurile, atunci oportunitatea decisă de primar/președinte de CJ îl absolvă de orice control legal. De fapt, îl plasează deasupra lui. Deasupra oricărei legi imaginabile.

Poate nu e inutil să ne reamintim că toate recomandările instanțelor internaționale sunt de acord că orice decident asupra fondurilor publice trebuie să răspundă în fața unei instanțe.

Orice persoană (privată, publică, juridică) trebuie să poată fi supusă controlului unei instanțe de judecată. E însuși principiul statului de drept.

3.

Dacă lucrurile stau într-adevăr astfel, ne vom lămuri atunci când dl Dragnea va explica mai limpede ce înțelege prin această distincție între legalitate și oportunitate.

Iar dacă se va dovedi, așa cum e plauzibil, că așa-numita oportunitate primează asupra legalității – atunci vom avea certitudinea că e un atac la fel de devastator (dacă nu și mai și) asupra statului de drept ca și defuncta OUG13.

De data aceasta, nu va mai avea misia de a îl scăpa pe Liviu Dragnea de închisoare – ci doar de a legaliza jaful general al PSD-ului asupra bugetului, și de a-i consolida astfel dlui Dragnea definitiv statutul dominant în partid.

Însă, pentru România, va fi o debilizare totală a statului de drept. În fapt, o anulare a lui.

4.

Având în vedere gravitatea acestor consecințe, dl Dragnea e obligat să explice public, cât mai lămuritor și nuanțat, ce înțelege prin distincția dintre oportunitate și legalitate.

Iar dacă se va dovedi (cum avem motive întemeiate să ne temem) că e exact drăcovenia malefică descrisă mai sus – atunci va trebui să-i arătăm din nou cât de frumos știm să ne fotografiem, cu sutele de mii, prin piețele României.

În fond, abia acum două-trei săptămâni declara ritos, în conferințe de presă televizate, că nu va retrage OUG13 oricâte presiuni ar fi.

Iar azi nu mai știe cum s-o ascundă sub preșuri succesive.

Domnule Dragnea, dacă distincția asta între legalitate și oportunitate e ce ne putem teme că e, adică o a treia Marți Neagră, zic să pregătiți de pe acum legea de respingere a ei.

Și un nou Iordache, firește.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Un clasic in viata a zis: ” Dragnea a cerut, Şerban Nicolae a propus iar Senatul a executat.”
    Cind Senatul a adoptat prin lege OUG 14/2017 prin care celebra OUG 13/2017 era abrogată.
    Asta intr-adevar trebuie sa dea de gindit asupra actiunilor viitoare ale lui Liviu ot Teleorman: s-a aprobat o lege de abrogare a unei ordonante care fusese deja abrogata.
    Constitutionalistii o sa aiba de lucru.

  2. Nu am nici o motiv sa cred ca se vor opri. Nici unul macar. Vor gasi ei o noapte in care vor trece Ordonanta de Urgenta sau Ordonantele de Urgenta care le trebuie!

  3. Asta-i o gaselnita, cu ordonantele noaptea; nu era noapte.
    Daca era o ordonanta rezonabila, ar fi fost contestata? pe motiv de „noaptea ca hotii”?
    Pur si simplu se grabeau, neprevazind urmarile

    • „Pur si simplu se grabeau”
      Se grabeau sa ce? Sa rezolve o problema veche de 3 ani?
      O scuza mai lamentabila nu putea sa produca nici macar Iordache.

      • Dupa opinia mea, pentru ca OUG a fost adoptata la ora 21, este ca putem admite ca era seara. Dar, intrucat publicarea ei in Monitorul Oficial s-a facut la ora 1.20, trebuie sa fiti de acord ca era dimineata. Prin urmare, demersul guvernamental nu s-a petrecut in niciun caz noaptea.

        • Ba a fost NOAPTE de la inceput si NOAPTE a ramas. Nu mai incercati sa ametiti lumea cu viclenii de Teleorman. Guvernul Grindeanu ar face bine sa-si asum raspunderea pe o Lege de abrogare irevocabila a Ordonantei 13 , iar dupa indeplinirea acelei poceduri sa-si dea demisia si sa plee. La sefii lor din Rusia.

    • Asta cam miroase a postaceala pesedista. Ia auzi. Nu era noapte. Se grabeau.
      E pacat ca postacii de partid trec de modereare, dar uneori e bine sa-i vedem totusi la „treaba”, macar vedem cu cine avem de-a face.
      #rezist

      • @ Cineva,
        sinteti trei, din cei 42%
        Atit ati inteles, ca am scris ca se grabeau.
        Da, se grabeau sa-si puna planurile in aplicare.

  4. Daca se va intampla asta acest regim puiet de comunist va deveni de-a dreptul mafiot . As insulta fascismul daca i-as mai numi pe acesti banditi ca find doar fascisti. Fascismul era totusi si ideologie. Borfasii nu au ideologie sau au ideologie dau cum sa fure fara sa ajunga in catuse sau in zeghe si asta trebuie cu totii sa le-o spunem, clar si de cate ori ajungem in fata lor si exista riscul sa ne intinda mana. Cred ca cu un borfas nu trebuie sa dai mana.
    Dar cine stie poate si eu si autorul exageram. As vrea sa fie asa dar vom vedea. :)

  5. @ Gabriel I.,
    da, se grabeau sa-si puna in aplicare planurile nereusite in vara lui 2012; e chiar atit de greu de inteles?
    Unde ai vazut tu ca eu ii scuzam? lamentabila intelegere a citorva cuvinte.
    @ Gabriel Deliu,
    bine, daca tu zici ca era noapte, asa sa ramina, n-o sa incerc o contradictie cu tine..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro