marți, martie 19, 2024

PSD. Sau voința ilimitată de subordonare

I.

Toate acele centuri de siguranță care țineau justiția în afara controlului politic sunt tăiate în aceste propuneri de modificări ale legilor justiției anunțate azi de către Tudorel Toader. Subliniez încă o dată: toate. Caracterul sistematic exclude, evident, nepremeditarea. E limpede că un soi de mastermind de justițiabil disperat a încercat să transfere în acest proiect tot potențialul distructiv al OUG13. Și a făcut-o, cum spuneam, sistematic, programatic, într-o încercare totală (nu ar fi deloc exagerat să spun: totalitară) de a subordona justiția politicului. Iată cum:

1) Prin scoaterea președintelui din procedura de numire a șefilor DNA, DIICOT & Parchetului General. Cum președintele e, constituțional vorbind, deasupra jocului politic, rolul lui în această procedură era tocmai cel de a asigura anularea controlului politic asupra justiției. Cu președintele extras din această procedură, cele trei instituții cheie ale luptei anti-corupție cad sub controlul politic. Este pasul 1 al subordonării.

2) Prin trecerea Inspecției Judiciare sub control politic. Mutarea ei la Ministerul Justiției e perfect complementară anihilării luptei anti-corupție: ea asigură un fel de control intern direct al politicului asupra justiției. Același rol îl are și modificarea răspunderii magistraților: de a transforma politicienii în macro-manageri ai justiției, cu toate pârghiile la îndemână pentru a ancheta pe oricine mai are nechibzuința sau naivitatea de a mișca în front. E pasul doi al subordonării.

3)  Prin amputarea atribuțiilor de control ale DNA asupra magistraților anchetați pentru fapte penale. Altfel spus, prin asigurarea protecției acelor magistrați dispuși să facă jocul politic murdar. Înființarea unei secții speciale de anchetă a acestor magistrați e echivalentă, de fapt, cu construirea unei rezervații speciale pentru ei, în care să se bucure de inamovibilitatea pe care restul magistraților tocmai au pierdut-o (în ipoteza în care aceste modificări vor ajunge legi). Altfel spus, doar magistrații penali vor mai fi inamovibili – ceilalți putând fi oricând trași la răspundere pentru erorile judiciare. E al treilea pas, și ultimul, al subordonării justiției de către politic.

În rezumat, ceea ce încearcă să facă acum, la final de august, Tudorel Toader este exact ceea ce a încercat să facă la final de ianuarie Florin Iordache. Adică să subordoneze total justiția politicului – și să anuleze tot ceea ce am câștigat de la acceptarea noastră în UE din ianuarie 2007 încoace. Să ne fure, adică, un deceniu esențial al modernizării României – cu efecte pe care le vom plăti nu cu unul, ci cu multe alte decenii.

Așa cum i-am oprit în ianuarie, îi putem opri și acum. Dacă rezistența noastră va fi la fel de omogenă. Fiindcă măcar ea a mai rămas, în țara asta, nesubordonabilă.

II.

Ceea ce face acum, la final de august, Tudorel Toader – și, de asemenea, ceea ce a făcut la final de ianuarie Florin Iordache – e doar un simptom al modului de a guverna al PSD. Unul singur – dar cel mai tipic: descriind în mic, ca un fractal perfect, sau ca o punere în abis ireproșabilă, filozofia pesedistă a guvernării.

Rezumabilă astfel: pentru PSD, o țară nu se guvernează – ci se subordonează.

De la Președinte, Parlament, Guvern – până la ultima instituție, până la ultimul cătun, până la ultimul om: totul trebuie subordonat.

PSD nu știe gândi altfel, aceasta e forma lui mentală, o ilustrează cu fiecare gest, de la cele violent anti-democratice (cum sunt cele din speța Iordache-Toader) la cele reprimate, rămase doar la stadiul unor declarații inacceptabile & scandaloase, în care acea violență e reținută & conținută. E exact această genă a voinței ilimitate de subordonare cea care-l separă de restul partidelor moderne – inclusiv de cele de la noi. Toate partidele au, evident, tendința de a deveni cât mai dominante – dar nici unul nu a pus-o în act cu atâta fanatică voință ca PSD.

Dar ceea ce e întru totul subordonat nu mai e o țară – ci, poate, o filială de partid. Iată de ce proiectul nostru de țară modernă intră direct în coliziune cu voința totalitară de subordonare a PSD – și iată, de asemenea, de ce o țară întreagă (o țară care încă e una) reacționează cu atâta exasperare la proiectul acesta al PSD de a-și subordona totul: fiindcă simte explicit că asta ar anihila-o chiar ca țară.

III.

Așa cum am arătat în lungile săptămâni de ger din ianuarie până în primăvară, nu totul e subordonabil în țara asta.

Exact rezistența noastră îi păstrează proiectul ei modern intact.

Sunt convins că vor da, și de data asta, înapoi. Dar asta numai dacă voința noastră de nesubordonare va merge înainte.

Pentru aceasta, merită să ne vedem în stradă. Atât cât va fi nevoie.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Eu am o stingere de inima si o presimtire: de data asta nu vor da inapoi. Eventual vor inlatura o sopirla neimportanta bagata tocmai pentru asta: vedeti, am ascultat si de opinia publica.
    Cum spuneam, cu stringere de inima sint in stare sa fac si pariu. Caci daca-l pierd, am cistigat. Dar nu cred ca de data asta vor da inapoi.

  2. Expunerea dvs.de motive arată modul în care justiția trece pe față în subordinea politicului . Justiția a fost totdeauna subordonată politic, nu are rost să ne amăgim. Ca să vă citez, ”Cum președintele e, constituțional vorbind, deasupra jocului politic” este un banc la fel de bun cum sînt și titlurile de doctori în științele securității sau cum este numirea lui nea Tudose ca păstor al unei turme de țărani agramați adunați de prin Bărăgan și porecliți ”guvernul țării”. Președintele este băgat pînă în prăsele în politică iar menținerea la putere și puparea unui nou mandat depinde de modul în care beneficiază de sprijinul serviciilor și al justiției care controlează politicul. Controlul asupra CCR și capacitatea ei de a întocmi ”erate” la crăpatul zorilor în conformitate cu ordinele primite pot face diferența între un președinte și un eventual pușcăriaș, așa că nu trebuie să ne facem iluzii despre ce implică jobul de prezident în Romania. Spre deosebire de Băsescu, omul care a pus la punct funcționarea mașinăriei care conduce Romania, Iohannis nu dă claxoane ca prostu’ atunci cînd se îmbată și nu ia fete de pe centură în cabină ca să le dea volanul pe mînă, ci pas cu pas umblă la butonul de fine-tuning pînă îi iese lucrarea, adică menținerea la putere, exercitarea controlului și un nou mandat. Justitia va fi independentă si a treia putere în stat cu adevărat numai atunci cînd judecătorii vor fi legitim aleși de un electorat educat și conștient, iar verdictul vinovat/nevinovat se va da de către jurați, nu de conștiința unui judecător care după ce ascultă ordinul, execută, nu discută. Pînă atunci ne jucăm de-a independența justiției la fel cum ne jucăm de-a democrația, guvernarea, integrarea in UE, etc.

    • Nu aș putea să vă contrazic. Ar însemna să mă mint pe mine, ori… e clar, și președintele e actor politic și probabil e mânat de dorința de a mai prinde un mandat. Însă, el e măcar obligat să mimeze independența politică, măcar el nu are deci, posibilitatea de a influența pe față (deci în stil mare) un partid sau un personaj politic. Ceea ce nu se poate spune despre minustrul de justiție, chiar dacă el ar fi independent, el poate zbura din scaunul moale la un simplu strâmbat al mustății nu spun cui.
      Oricum, Daca în toată procedura de numire a procurorilor șefi este eliminat DOAR Președintele, nu dispare controlul asupra respectivilor, el este doar redus la cel evident politic, al ministrului de justiție.
      Prefer varianta în care președintele are și el ceva de spus.
      Sau varianta în care NICI președintele, nici vreun ministru nu au ceva de spus.

  3. Eu vad 2 variante posibile:
    – scarbiti si cu lehamite, ne varsam amarul in fata televizorului,
    – revoltati si cu demnitatea intacta, iesim in strada si ii obligam sa elibereze jilturile in care se cred insurubati, dar nu sunt.
    In opinia mea, acum este esentiala diferenta de context cu manifestatiile din ianuarie, respectiv intervalul de timp trecut de la alegerile care au propulsat PSD&ALDE la manete, si care atunci nu justifica (pentru noi, oamenii de buna credinta) alte exigente decat cele referitoare la retragerea OUG13.
    Astazi insa, cand coalitia de la putere si-a demonstrat atat adevaratele obiective, cat si incapacitatea, pur profesionala, de a guverna, reamintirea scorului de la alegeri, ca o mantra!, nu mai are nicio legitimitate! E chiar pueril si ridicol sa mai vorbeasca cineva despre cum s-a exprimat prin vot „vointa poporului”!
    De aici, legitimitatea indiscutabila, necesitatea incontestabila a manifestarii revoltei noastre, dar si ideea ca #rezist trebuie sa evolueze…Sa nu uitam deci, ca rezistenta unora implica persistenta celorlalti, si sa trecem, inteligent, la palierul superior : FARA CONCESII!

  4. Dar activul PCR sau MAN ce erau altceva decat niste limaxi servili?
    Ca si ieri repet ca nu am sperante decat din partea presedintelui in masura in care in strada #REZIST va fi vizibila. Asadar Doamne ajuta si apara Romania de naparci.

  5. Va aduceti aminte de cintecul lui Iarodivii, cersetorul nebun, din Boris Godunov al lui Puskin ?

    Vai si amar tie, Rusie !
    Vai si amar tie, popor Rus !
    Popor flamind !

    Aici sintem !

    Ca la mijloc este mina ruseasca cred ca nu se indoieste nimeni !
    Ca Germania si Franta nunvor face nimic, este de asemenea clar ! Poate vor mirii d’alde Luxemburg !
    S-ar putea insa ca Uncle Sam, trezit din hibernare si caruimnu ii este de loc indiferenta siguranta si stabilitatea in Romania, sa fie categoric , mai ales duoa revigorarea interventiei in Afganistan. Iranul, Pakistanul,Siria, toate sint aproape de Romania si Turcia este deja de partea cealalta. Aici este noul portavion nescufundabil al USA !

  6. Tot la USA ne este speranta….Nu suntem in stare sa-i luam de fundul pantalonilor si sa-i aruncam pe unde s-o nimeri……Pe Iliescu,Roman si comp,pe Nastase si Ponmta cu neveste cu tot,pe Draghnea cu tor haremul de amante si golani aciuiati pe langa el,dar platiti bine de camarila lui Dragnea….Oare chiar asa,suntem o natie de…. cacaciosi vesnic bajbaind prin Europa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Radu Vancu
Radu Vancu
Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, prozator, eseist și traducător. Profesor dr. habil. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu. Redactor-șef al revistei "Transilvania". Fost președinte al PEN România (2019-2023). Redactor al revistei „Poesis internațional”. Membru al Grupului pentru Dialog Social. A publicat peste 20 de cărți, în toate genurile literare, pentru care a obținut câteva dintre cele mai importante premii naționale. A tradus din Ezra Pound ("Opera poetică", volumele I și II, Humanitas; ediție îngrijită de H.-R. Patapievici), din William Butler Yeats (tot pentru editura Humanitas) și din John Berryman ("Cântece vis", Casa de editură Max Blecher, 2013). A editat, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Marius Chivu și Claudiu Komartin, antologii literare pe diverse teme. A îngrijit ediții din opera lui Alexandru Macedonski, Emil Brumaru și Alexandru Mușina. Ultima carte publicată este "Kaddish" (Casa de editură Max Blecher, 2023).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro