joi, martie 28, 2024

RATB-ul şi reduta memoriei

Cu durere în suflet pentru morţii de la Colectiv, dar şi pentru cei peste 27.000 de soldaţi români morţi la Mărăşeşti, constat că funcţionarii publici din România nu cunosc istoria ţării! Cei de la Regia Autonomă de Transport Bucureşti au decis ca, începând de ieri, 27 noiembrie a.c, staţia „Pasaj Mărăşeşti”, aferentă liniilor de tramvai 23 şi 27, de pe Bd. Mărăşeşti, precum şi staţia „Pasaj Mărăşeşti”, aferentă liniei 312 de autobuze, de pe Splaiul Independenţei, să se numească „Colectiv”. Anunţul celor de la RATB se încheie prin a preciza că decizia a fost luată şi în urma sugestiilor multor cetăţeni care folosesc mijloacele de transport public.

Sugestii binevenite, adaug eu, însă total nepotrivite în cazul numelui de staţie schimbat. Poate că cei care au sugerat o astfel de schimbare nu aveau în vederea chiar staţia „Pasaj Mărăşeşti” sau poate că nu cunoşteau semnificaţia numelui de „Mărăşeşti”.

Dar scuza RATB-ului care este? Presupun că o cultură generală de bază trebuie să aibă funcţionarii de acolo, astfel că era de ajuns să facă o simplă căutare pe internet pentru a descoperi că mareşalul german Anton Ludwig August von Mackensen, supranumit şi „Spărgătorul de Fronturi”, a fost oprit la Mărăşeşti de ostaşii români, conduşi de generalul Eremia Grigorescu. Soldaţii români, au dat dovadă că „pe aici [la Mărăşeşti] nu se trece” şi armata germană nu a trecut. Pentru aceasta, mulţi şi-au pierdut viaţa, mai exact 27.410 dintre ei, inclusiv Ecaterina Teodoroiu, cea supranumită „eroina de la Jiu”. Decizia conducerii RATB nu este oare un afront adus celor morţi la Mărăşeşti?

„Ce este vârsta omului, se întreba Cicero, dacă memoria faptelor noastre nu s-ar uni cu veacurile cele mai dinainte”? Pietrificare în limitele propriei imaturităţi şi blocarea capacităţii educative a experienţei. Memoria este o redută care asigură coeziunea socială şi solidaritatea comunitară. Indiferenţa în „a-ţi asuma trecutul, afirma academicianul Alexandru Zub, e un semn de neorânduială a minţii, cu atât mai grav cu cât se cunosc urmările ei în istorie”.

În aceste condiţii, avem dreptul să ne întrebăm care a fost motivul deciziei de a schimba a numele staţiei „Pasajul Mărăşeşti”. Intenţia în sine este lăudabilă, însă să schimbi numele unei staţii dedicate eroilor români din Primul Război Mondial este o dovadă de populism care sfidează memoria atât a celor morţi la Colectiv, cât şi cea a celor morţi în Primul Război Mondial. Birocraţii ăştia ori nu cunosc istoria, ori consideră că printr-un astfel de gest vor îmbuna opinia publică supărată pe clasa politică şi pe funcţionarii de stat?

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Daca n-ar fi de plins amar, ar fi chiar de ris: prin mortii de azi uitam de mortii de ieri. Intr-o veselie.
    C-o fi si uitarea scrisa-n legile omenesti :P

  2. Se schimbă nu „Mărășești“ ci „Pasaj Mărășești“

    http://ratb.ro/comunicat1.php?nrcom=529

    Cred că e o nuanță. Nu cunosc topografia locului; dacă este cazul, cu stații pe ambe sensuri, era bine, prin hotărâre asumată de municipalitate, ca pe un sens să fie redenumită „Mărășești“, iar pe celălalt sens, „Colectiv“. Ca în oglindă, eroism în fața tragediei, atunci și după un veac. Pentru că și aici e o nuanță. Eroismul nu se discută, dar nu a fost o tragedie și atunci, acum un veac? Finalmente România capitulează și doar intervenția SUA a schimbat rezultatul capitulării. Poate că au luat în calcul și asta cei de la Consiliul de coroană din 1940, plus situația Franței. Și nu era schimbare de generații.

  3. În opinia subsemnatului, tragedia de la Colectiv este mai degrabă un motiv de rușine națională. Nu unul de mândrie națională, cum au fost luptele de la Mărășești. RATB-ul ar trebui să aibă nu doar niște consultanți de la Facultatea de Istorie, ci și unii de la Psihologie.

  4. Vă răspund eu, prin cea mai bună sinteză a ideii – autor Moise Guran (http://www.biziday.ro/2015/10/21/iliescu-nu-e-o-fantoma-din-game-of-thrones/#sthash.l8dJ0hU4.dpuf)

    „Nu e nimic mai păgubos decât uitarea. Poate doar ignoranţa. Uitarea şi ignoranţa au acelaşi efect asupra fiinţei umane, o extrag din axa timpului, căci nici cei care au uitat de unde vin, nici cei care n-au ştiut vreodată, nu mai au exact reprezentarea viitorului. Trăiesc întâmplător într-un prezent continuu, tâmp şi superficial, fără cauze şi fără perspective.”

  5. Dar si mortii de la Colectiv merita sa ramana in memoria… colectiva! Eroii din ‘916 mai au in Bucuresti inca un bulevard (Marasti) si o strada (Oituz). Bine, tinerii morti dupa tragedia de acum o luna nu au fost eroi, nu au murit pentru tara, dar tare-s curios daca taranii de pe campul de batalie s-au dus acolo chiar sa-si apere tara. Nu prea cred, s-au dus fiindca au fost incorporati, iar acolo au primit ordin sa lupte pana la ultimul. Strabunicul meu a murit acolo, bunicul, fiul lui, a fost mai norocos atunci, cum norocos a fost si-n cel de-al doilea razboi, cu toate ca a fost combatant si-n Est si-n Vest. Dar n-o sa vreti sa va reproduc repertoriul de injuraturi la adresa rusilor, nemtilor, regelui, generalilor si gradatilor care le ordonau sa-si dea viata pentru tara. Subliniez, le ordona! Daca stau sa ma gandesc, ar fi preferat sa moara la o hora-n sat.
    Era mai bine ca tinerilor sa li se ridice un mausoleu sau sa se scoata un pachet de tigari „Colectiv”?

    • ”dacă stai să te gândești”, crezi că nemții ar numi o stație de metrou ”Germanwings”, întru veșnica pomenire a celor 150 de oameni care au murit în recentul accident aviatic provocat de co-pilot? Există o mare diferență între niște oameni care au murit în luptă, acceptând anticipat eventualitatea asta și niște oameni care au murit în urma unui accident.

      Comentariul tău e exemplul perfect de relativizare a orice în România. O stradă numită ”4 martie 1977” nu vrei în București? Că și atunci au murit o mulțime de oameni.

      • Ba da! Iata o scapare…
        Dar in cazul denumirii „Marasesti”, nu credeti ca este totusi o exagerare? Nu era suficient ditamai bulevardul? Iar denumirile astea de statii, azi pot fi, maine nu, nimeni nu stie cum va evolua geografia acelor locuri sau cum se vor modifica rutele mijloacelor de transport. Asa ca, pentru moment, eu zic ca este cea mai indreptatita masura.

        • Nici nu știi câtă dreptate ai! :P
          ”Pentru moment”, pare o denumire potrivită. Numai că denumirea aceea va rămâne acolo timp de zeci de ani. Tot ”pentru moment”, în urmă cu vreo 2 ani ar fi trebuit numită o stradă ”Camionul de Azotat”, corect? :) Iar ceva mai recent ”Autocarul din Muntenegru”, ”Avionul din Apuseni”, ”Elicopterul de pe Siutghiol”, ”Planorul de pe Postăvaru” ș.a.m.d.

          • Va respect optiunea. E dreptul dv. Dar si eu am dreptul sa-mi spun parerea.
            Exagerati iarasi enumerand cateva momente tragice, subliniind ca ar arata ca nuca-n perete daca le-am vedea ca denumiri de strazi, piete sau mai stiu eu ce. Pe mine unul, nu m-ar deranja. Istoria se face si din astfel de momente. Da, daca am fi avut denumiri „marete” pentru orice punct de reper din Bucuresti, adica istoria noastra ne-ar fi furnizat asemenea materie prima, as mai fi zis, nu merita sa uitam cutare sau cutare eveniment. Dar cand Bucurestiul e plin de nume ale sacagiilor, soldatilor, caporalilor si plutonierilor anonimi, chiristigiilor, meseriasilor, negustorilor si altor „vedete” locale…

    • @ George.s – dreptul la opinie nu vi-l contestă nimeni. Problema ar fi că opiniile trebuie în mod normal exprimate în urma unor reflecții.

      Un nume de stradă poate avea drept scop rememorarea unor evenimente, însă trebuie să fie evenimente cu conotație pozitivă în viața acelui oraș sau a acelei națiuni. De exemplu, Calea Plevnei face referire la o victorie militară care a necesitat destule sacrificii umane, însă a denumi o stradă ”Cotul Donului” ar fi de-a dreptul sinistru. Deși (chiar fără să verific acum cifrele) pot să vă asigur că la Cotul Donului au murit mult mai mulți români decât la Plevna.

      Rezumatul rezumatului: ”Colectiv” e din aceeași categorie cu ”Cotul Donului”, nu cu ”Plevna”.

  6. În schimb sunt păstrate atâtea și atâtea „nume” de stații și străzi dezradacinante, care nu trebuiau să însemne nimic, având doar rolul de a scoate din memoria noastră momentele de demnitate pe care, totusi, poporul asta le-a avut de-a lungul timpului : apusului , florilor, zorilor, petalei, rasaritului, frunzei, etc, etc….

  7. Intr-adevăr e o mojicie fără margini. Să pui pe aceeași cracă sacrificiul a zeci de mii de români ce a făcut posibilă victoria sublimă de la Mărășești, victorie ce a salvat existența statului român într-unul din cele mai disperate momente ale istoriei sale, cu o speluncă sordidă în care au murit în urma unui incendiu oameni ce s-au dus să chefuiască, e o dovadă a degenerării fără pereche a populației romanești. Că „națiune” nu-i mai pot spune…

    Păi, dacă tot ii chinuia pe mitici chestia cu Colectivul (de care vor uita oricum complet în câteva luni) nu erau destule chestii din astea peibile gen „Piața Muncii” (în țara puturoșeniei desăvârșite), „16 februarie” (zavera lui Gheroghiu-Dej), „Doi Cocoși”, „Minerva”, Suveica”, „Tineretului” (în țara îmbătrânită înainte de vreme a pensionarilor isterici), „Calea 13 Septembrie” (ce „aniversează” încercarea eșuată a tipografilor extremiști socialiști, mare parte alogeni, de a distruge statul roman „imperialist” ce „oprima” bieții bulgari din Dobrogea și unguri din Transilvania) etc.? Păi după ce vine cutremurul ăla mare (ce oricum trebuie să vină!) și-i ucide ca pe șobolani pe nenumărații alegători cu creierașul căt nuca ai lui Vanghelie, Oprescu, Negoiță ce stau în șandramele gata să le doboare vântul (că mde, nu sunt bani de consilidare), se va schimba numele țării în „Cutremuru’ din 20##?!?!” :-)

    Aștept cu interes să văd dacă franțujii vor răsboteza gara Austelitz în Theatre Bataclan :-)

    P.S. Și dacă tot veni vorba de incendiul de la „Colectiv”, toți arestuiții aruncați la zdup în momentele de ebulițiune ce au urmat incendiului au fost eliberați titptil, tiptil: Atât șpăgarul Piedone cât și propietarii speluncii. Și unii i alții s-au smiorcăit un pic în public, după care își vor vedea de treabă.Business as usual. Or să maă prăjească niște fraieri cu prima ocazie… :-)

    • Stimate domn! 13 septembrie este ziua (din anul 1848) in care o companie de pompieri(!) s-a opus intrarii in Bucuresti a unor trupe otomane! ” „Calea 13 Septembrie” (ce „aniversează” încercarea eșuată a tipografilor extremiști socialiști, mare parte alogeni, de a distruge statul roman „imperialist” ce „oprima” bieții bulgari din Dobrogea și unguri din Transilvania)” Aici doar cifra – 13 – se potriveste, nu si luna – decembrie. Anul este acela care este – 1918. Socialistii or fi avand vina lor, dar ma indoiesc ca masa tipografilor – cat va fi numarat la acel protest, care putea fi altfel „monitorizat”, daca nu ar fi fost decretata mobilizarea in noiembrie – era in totalitate alogena!

      • Scuze, mi-a alunecat pixul :-) Intr-adevăr mă gândim la 13 decembrie 1918 și nicidecum la pompierii din Dealul Spirii. Cât despre zavragii de la 13 decembrie 1918, n-am zis că toți erau toți alogeni, ci doar marea lor majoritate a celor ce au ieșit în stradă săo ună de o revoluție bolșevică :-) Spuneți-mi și mie ce român relativ întreg la cap ar fi manifestat violent pentru destrămarea țării la nici doua săptămnî de la unirea Transilvaniei cu România și într-un moment în care armata română era angajată într-in război pe două fronturi cu bolșevicii în Basarabia și cu ungurii în Partium?

      • Și ca să nu uit, capul organizatorilor zaverei din 13 decembrie 1918 era Cristian Racovski (pe numele adevărat: Krăstio Gheorghev Stancev) secondat de Iancu Luchwig, Sami Steinberg, Marcus Iancu, Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu-Plâpumaru. După cum se vede, toți, toți români verzi unu’ și unu’.

        Capul zaverei, bulgarul Racovski (expulzat din România în 1907 si-a recâștigat apoi cetățenia romană în justiție în 1912), scria înaintea manifestației în România Muncitoare că: „cucerirea Basarabiei sau a Transilvaniei trebuie osândită de noi”. După eșecul zaverei, a scăpat de arestare și a fugit in Ucraina sovietică unde a ajuns în ianuarie 1919 șef al consiliului comisarilor poporului (adică prim ministru al Ucrainei sovietice). Din această poziție a făcut tot ce a fost posibil pentru a reocupa fie și parțial Basarabia și mai ales Maramureșul pentru a stabili o legătură pe uscat cu republica sovietică maghiară. A fost apoi căpetenie a Kominternului, a negociat ca reprezentat al URSS tratatul cu Germania de la Rapallo, iar ulterior a devenit ambasador sovietic la londra și la Paris. A fost arestat de Stalin ca troțkist în timpul marii terori și executat în 1941.

        Isprava antiromânească unei astfel de dejecții fetide dă numele unei străzi din București…

  8. Probabil, va trebui să ieșim în stradă, în fața RATB-ului, fiecare cu un manual de istorie în mână și să le cerem semidocților de la RATB să nu schimbe numele Mărășești cu nimic altceva.
    Cu această ocazie, conducerea compusă din semidocți maneliști a RATB-ului ar vedea o carte de de istorie. … O carte, în general.

    Există atât de multe nume stupide în nomenclatorul celor de la RATB încât nu înțeleg de ce s-au oprit asupra Mărășești-ului. Uite așa ne pierdem propria istorie. Prin „accidente” din astea.

  9. Cam multi tineri cu „istoria la baza” urmeaza exemplul lui Cioroianu , adica se agita mult in media si pe net. Ei spera ca ii baga cineva in seama , le da o functie calduta , apoi ii trimite „in misiune ” in Vest ca in final sa se faca de ris precum idolul lor.
    Pentru autorul articolasului de mai sus nu e important Marasesti, ci faptul ca RATB-ul e plin de inculti , pe care ii va lumina el venind de la Iasi (oras murdar cu primar hot erou de telenovela)
    Draga autorule cind ai devenit bucurestean ?

  10. Schimbarea numelui statiei nu e dovada de populism, ci de prostie. Prostie curata, prostie timpa, prostie nevinovata. Iar comentariul de mai sus, al „Neta historica”, dovada de rautate

  11. Nu trebuie sa acuzam prea vehement: PR-ul RATB are ca public tinta populatia majoritara care are ca ideal minimal sa nu plateasca biletul de calatorie, nu sa-si puna viata in primejdie pentru patrie, intr-o incercare disperata.
    Ati vazut si comentariul de la un demn urmas al eroilor din greseala, care zice ca din contra, nu-i nicio maretie sa mori fiindca te trimite tara sa mori. Ce… Ecaterina Todoroiu, ce… pe aici nu se trece? Asta, da moment! trebuie retinut in istorie: ca niste imbecili, intr-o mare complicitate cu coruptia si delasarea nationala, au atras intr-o capcana mortala niste oameni care credeau ca participa la ceva de bine, iar capcana a functionat perfect, efectul a fost mai ucigator decat putea sa obtina dusmanul cel mai perfid.
    Poate numim si o statie „eroilor din greseala”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Remus Tanasa
Remus Tanasa
Doctor, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011-2013 – studii de master, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare „Relaţii Internaţionale” („Diplomaţie multiculturală şi siguranţă colectivă”), Universita degli Studi di Perugia, Italia 2008-2011 – studii de licenţă, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare „Ştiinţe Politice”, Universita degli Studi di Perugia, Italia 2005-2008 – studii de licenţă, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, România (titlu licenţă: „Franţa şi Principatele Române: imagini reciproce în contextul expansiunii revoluţionare şi napoleoniene”)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro