joi, martie 28, 2024

Ce facem dupa doliu? O propunere de reforma a cluburilor

Un patron de club cu notorietate a circulat pe email scrisoare-confesiune de mai jos. Ea poate fi citită în mai multe chei, dar eu prefer să o iau în serios ca prim semn de asumare din partea noastră, a civililor-antreprenori din societate, că avem şi noi o răspundere pentru ce facem şi nu putem da mereu vina doar pe stat. Că nu suntem, adică, la nivelul lui SOV, care predica în esenţă că atunci când statul e slab, este foarte în regulă ca eu să înşel şi să fur, e treaba lui să mă prindă iar până atunci n-am nici o problemă morală.

Aşa că am scris patronului de la Expirat, cu care pare că sunt coleg atât de generaţie cât şi de specializare universitară (nimic neobişnuit într-o ţară plină de ingineri), următorul răspuns. Sper ca şi el împreună cu colegii săi de business să-l ia în serios.

Draga Andrei Sosa, e bine că vorbeşti în public, presupune curaj. Dar dacă vrei sa faci ceva util, uite o propunere tip societate civilă:

1. Nu trebuie sa închizi clubul Expirat decât dacă ştii că sunt probleme nerezolvabile acolo; eventual, îl poţi muta în altă parte. Ce trebuie este să faceti rapid o asociaţie, fie şi informală, a patronilor privaţi de cluburi, baruri & asemenea, care să stabilească reguli minime de business etic în sectorul vostru, după care să vă auto-monitorizaţi şi să vă acordaţi certificate de compliance, cu 1-2-3 stele; înţelegi ideea. Faceţi chestia cât mai publică. Puteţi fi doar trei-patru la început şi treptat să chemaţi alţii să se alăture, pe masură ce se pun în regulă cu standardele. Nu puneţi criterii pe toate fleacurile din legi, care într-adevăr pot fi multe, confuze şi aiurea, ci pe aspectele importante. Auto-poliţia într-un sector de afaceri este o chestie civilizată, care poate fi pusă pe roate şi funcţiona mai ales dupa aşa evenimente tragice, intens mediatizate şi poate schimba percepţia publică asupra activităţii voastre. Plus că fără ea nu veţi putea trăi între cei care vă fac concurenţă neloială prin nerespectarea regulilor. Acum este isterie generală; e de înţeles. Dar hai să nu lăsăm să profite de ea tot pe generalul Oprea şi inspectorii şpăgari din primării şi deconcentrate, care nu au adus în viaţa lor valoare adăugată în societate, n-au lucrat în privat şi nu ştiu ce e aia să plăteşti cuiva o leafă din propriul venit, nu din bugetul de stat.

2. Simultan, porniţi un dialog cu autoritatea pentru reducerea hâţogăriei inutile şi a regulilor birocratice stupide, care nu ajută pe nimeni, vă fac viata grea ca antreprenori şi nu vă permit sa lucraţi pe ce este important. Nu sunteţi singurul sector de business în care asta se întâmplă. Iar ca grup ce acţionează transparent aveţi mai multe şanse şi legitimitate decât unul câte unul, cu demersuri punctuale şi personale, sau încercând sa ungeţi cine ştie ce rotiţe administrative înţepenite absurd, cum poate aţi făcut uneori.

Dacă porniţi demersul ăsta, EFOR şi alte câteva ONGuri vor fi alături de voi şi vă vor sprijini în dezbaterea publică şi în acţiunea de de-birocratizare & transparentizare, pentru ca în general asta e ce vrem şi noi. Deşi poate nu sună foarte popular zilele astea, noi credem ca asta e calea. E o promisiune.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Stimate domnule Sorin Ioniță,

    Fac parte dintr-o asociație si o federatie de brand-uri auto. Reclamam de ani de zile mizerabilul mod in care statul, prin reprezentantul sau RAR, autorizează orice fundatura si o numește service. Acolo, fără a deține aparatura si sdv-urile minimale cu care sa se intervină la sistemul de frâne si direcție, se intervine la aceste sisteme, nu se trece prin standurile de verificare, care atenție, sunt obligatorii prin lege si așa se circula pe drumurile publice. Auzim mereu ca ” un șofer a pierdut controlul volanului”, nu vreți sa știți câte victime s-au strâns pe răbojul acestei instituții. S-a făcut studiu la Ministerul Economiei , sunt 12.000 de unități așa-zis autorizate, din care 80% NU PLĂTESC impozite. Peste acestea mai sunt cele neautorizate. Cum supraviețuiesc toate acestea? Cu complicitatea cetățenilor si a autorităților.
    Pai numărul victimelor de la Colectiv este nimic, fata de miile de Mutilați si morți din neglijența operatorilor care așa înțeleg sa facă bani, din nesimtirea celor care ii autorizează cu spaguta si din vina celor care înțeleg sa accepte ca ” mai merge si așa” .
    Ii doresc succes prietenului Dvs. in asocierea sa. Dar recunosc, ca sa aibă efect, asocierea este o forma pe care trebuie sa o adopte toate breslele , din tote domeniile si sa-si ceara de la stat corecțiile de care au nevoie ca sa funcționeze corect, loial, in siguranța etc.

    • Nu-i prieten, nici nu-l cunosc.
      Dar si la dv solutia e aceeasi: asociati-va cumva si ridicati problema mai sus.
      In contextul urmatorului scandal cu decontarile RCA, care n-am nici o indoiala ca va veni curand

      • Am făcut adrese la Berceanu, Tariceanu, BOC, Boagiu, la Fenechiu, la Corpul de Control al lui Ponta, la directorii din Ministerul Transporturilor. De ani si ani de zile. Ne răspund in doi peri, ne plimba de la o instituție la alta. Se schimba între ei precum ciorapii, inclusiv miniștrii si răspunsul ți-l da un neavenit din subordine, care habar nu are ce se intampla in realitate.

        • Ideea d-lui Ionita cred ca este de a CREA o noua marca.
          Asta presupune bani,marcheting si…ceva timp.
          Aceasta noua marca trebuie sa fie cea care ii va semnala consumatorului ca unitatea comercial respectiva (sau un anume produs) nu indeplineste doar anumite criterii impuse de stat si ,practci nerespectate.

          Cred ca exemple sint suficiente in tari cu piete mai dezvoltate ca noi.Dar e un moment bun sa ne facem si noi ordine in ograda.

      • Dl Sorin, ce inseamna „adresati-va mai sus”. Mai sus sunt ei. Ei care din legi faca faradelegi. Daca nu ii schimbam pe cei care au in mana painea si cutitul cu oameni profesionisti care au fost dati afara pentru ca sunt vocativi nu vom face nimic. Aia de mai sus sunt aia care cer si accepta spagi.

        Ia duceti-va voi la Politi la antidrog si vedeti cat sunt de bogati sefii politiei. Sa vedeti in ce masini se plimba. In acte nu sunt ale lor. daca va uitati in acte veti vedea ca masinile le-au fost ncredintate de anumite firme pentru a fi folosite. Asta este o forma de spaga. Firmele le-au luat sub forma de leasing apoi le-au dat in functiune acestora. La finalul contractului acesti indivizi le vor cumpara de la firmele respective la valoarea reziduala (extrem de mica). Ia faceti o incursiune pe tema asta!.

  2. Foarte buna ideea.
    Nu e nevoie sa va scuzati cu expresia „o tara de ingineri”. Din contra, cred f tare ca tara asta nu are destui ingineri buni. Mentalitatea inginerului este in primul rand sa rezolve lucruri.
    De fapt cred ca odata ce se termina doliul (pentru opinia publica, pentru familii nu se va termina din pacate vreodata) cred ca cel mai bun omagiu si cel mai mare respect victimelor este sa facem in asa fel ca o astfel de catastrofa sa nu se mai intample.

  3. Vai, vai, se pare ca toti suntem de vina…Cine da autorizatie contra spaga e de vina, cine da spaga pentru autorizatie e de vina, noi care acceptam situatia suntem de vina! Poate mai sunt si alti vinovati…
    Si totusi, situatia nu este astfel doar aici,, in zona cluburilor, situatia generala a societatii este cam „pe aici”! Se potriveste vorba „noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc.
    Adica, pe scurt: si Oprea e de vina, si Ponta ca e seful lui, si Min. Sanatatii e de vina, si Min. mediului e de vina, si Min. de interne, si Primaria, si DSP-ul, si, si, cum am spus, TOTI suntem de vina!

  4. Eu cred ca de data asta se poate da vina pe instutiile statului … pentru ca EXACT asta trebuie sa faca statul sa elibereze autorizatii de functionare, sa emita legislatii, sa se asigure nu doar ca a colectat taxele dar ca firmele autorizate functioneaza conform si intocmai …

    Pentru ca daca nici aici nu e statul responsabil, atunci care e responsabilitatea lui ?

    Se poate face si o analiza mai pragmatica, adica statul nu a eliberat aviz de functionare si patronii au dat drumul la firma de capul lor ?

    • N-a exonerat nimeni autoritatile publice care vor fi gasite in culpa. mai precis, pe angajatii lor
      Intrebarea era, ca in bancul cu irlandezul, daca intre timp n-ar trebui sa mai pornim simultan si din alta parte

  5. Sa va povestesc despre infecția de la ASF, care nu vrea sa înființeze corpul independent al experților romani. De ce? Fiindcă au luat foc asiguratorii, ca n-or sa mai dea ei soluțiile de dauna. O alta crima. Cum sa dea asiguratorul soluție constructiva corecta, când el trebuie sa plătească? El va da soluția cea mai ieftină, chiar dacă la carte scrie ca o piesa de rezistența se înlocuiește, nu se sudează. El o va da la sudat , pentru ca este mai ieftin si pentru ca MERGE SI AȘA!

    Etc., etc., etc.

    • pai cu Astra ce crezi ca s-a intamplat? Adamescu era foarte puternic in CSA. Am avut dauna la ei iar la sesizarea mea CSA a raspuns in 2 peri. Eu le-am sesizat ca Astra isi subevalueaza intentionat daunele ca sa poata scoate constitui rezerva de dauna mica si sa scoata bani din firma… CSA, cei de acolo, nu au dat socoteala in nici un fel.

  6. E hipsterism toată ziua, nu e ceva ce să poată funcționa în realitate.

    În realitate nu are cum să dureze 20 de minute să-ți aprobe dosarul, cum crede Andrei Sosa pe Facebook. În realitate, niște ofițeri (sau cum s-or fi numind) de la ISU ar trebui să-ți vadă efectiv clubul, să le explici clar cum și pe unde sunt evacuați consumatorii, să-ți vadă clar instruirea oamenilor de ordine care știu să deschidă ușile de evacuare la primul semn de incendiu și să le poți demonstra clar că evacuezi oamenii în 90 de secunde, la fel ca din avion.

    Și eventual aceeași ofițeri ISU să-ți închidă clubul pentru 30 de zile, dacă într-o seară ai 200 de clienți într-o sală de 80 de locuri, pentru că pe ăia 200 nu mai ai cum să-i evacuezi în 90 de secunde. Poveștile astea cu auto-reglementarea și auto-clasificarea cluburilor vor crea doar o auto-desemnată elită, însă nu vor evita tragediile.

    • ar trebui ca nicio autorizatie sa nu mai fie acordata pentru solicitari de amenajari localuri in imobile cu bulina rosie.

      Iar cele aflate deja in acesta situatie sa existe obligatia schimbării locatiei intr-o zona fara risc seismic major

  7. Oameni buni ne rezumam doar la o reforma a cluburilor sau considerati ca este nevoie de mai mult ; citi mai trebuie sa moara ca sa incepem o reforma adevarata in societatea noastra!!!
    restul comentariului de ce si cum este de prisos…

    • De ce ai vrea sa reformezi ceva ce nu esti in stare sa faci sa mearga nici in forma actuala ? Ce crezi tu ca are forma ? Crezi ca e gresita forma ? Eu cred ca e gresit fondul adica tu nu esti capabil sa exploatezi sa administrezi ceea ce ai. Oricare ar fi forma, tu esti ala care trebuie sa te descurci cu ea. Schimbi forme si sigle de 25 de ani si tot degeaba. Niciodata n-ai schimbat oamenii. Decat intre ei. Acuma iar vrei sa reformezi. Il muti pe ala de la ISU la Sanepid. Mai faci un partid. Unul nou, condus tot de cei vechi. Votezi cu Baba Rada, ca sa nu iasa Rada Baba. Ce naiba, vino-ti in fire. Nu exista „noi” si nici solutii colective. Sistemul e putred in toata lumea capitalista si in special in cea occidentala adica americile si europa. Toate formele au fost incercate , chiar si schimbarea naturii umane a fost incercata. Nimic nu s-a schimbat. Nici macar in america unde in 2003 a luat foc un club in conditii identice, singura diferenta fiind ca la americani au murit 100 de indivizi. Si nici la ei nu s-a reformat nimic. Si la ei se iau autorizatii pe spaga. Etc.

      • Sistemul din lumea occidentală nu a ajuns atât de putred încât să vezi la o televiziune britanică imagini ca la Antena 3. Și nici adolescenți beți care se joacă prin cluburi cu artificii. Orice club și orice pub peste o anumită capacitate are oameni de ordine la intrare și dacă ai cam până în 25 de ani nu intri până nu le arăți un act de identitate cu fotografie. Iar asta într-o țară care nu are cărți de identitate!

        Atât de putred e sistemul, că nu poți cumpăra nici măcar o șurubelniță cu tija mai lungă, dacă n-ai 18 ani. Iar dacă n-ai pașaport sau permis de conducere chiar nu intri nicăieri să bei nimic, nici măcar o bere de la Tesco nu poți să-ți cumperi dacă nu poți dovedi că ai 18 ani.

        O fi putred sistemul capitalist, da’ România mai are ani-lumină până acolo.

        • Inteleg. Deci minorii americani nu-si pot cumpara o surubelnita mai lunga cu care sa-si demonteze pistoalele cu care se impusca intre ei prin scoli. La asa lipsa de surubelnite mi se pare de inteles sa te impusti pentru una. Probabil tot de-aia se imbata crita prin veceuri: de ciuda ca nu pot cumpara o bere.

          • Hai să ne abținem de la răspunsuri spirituale că s-ar putea să nu-ți placă ecoul. Există în acea postare termenul ”britanică”, de asta limita era 18 ani. În State nu poți să-ți cumperi alcool până la 21 de ani.

            Cât despre arme, au trecut ani de când deținerea lor nu mai este legală în niciun fel în UK. Și prin 2012 a mai fost o amnistie de două săptămâni, cine mai avea câte-o armă ilegală a putut să o predea fără să-l identifice nimeni și fără să-l întrebe nimeni de unde o are. De multe schimburi de focuri ai auzit în UK?

  8. …pacat de tineretile lor.
    Sa facem deci totul pentru ei – cum deja se face -, si sa ne asiguram ca moartea acelora nu a fost in zadar. Asta inseamna valorizarea si recrestinare a respectivilor, postmortem – asta inseamna sa fii om apartinand unei civilizatii!
    (daca nu faceti nimic, dupa toate acestea, in afara de reclama si promovare mesaje periferice fara pic de decenta, respectivii vor fi murit ca prostii/ sobolanii intr-un mod stupid si neomenesc.

  9. Nu trebuie sa fii un geniu, ca sa intelegi ca va urma un val de inspectii prin cluburi. Nu stiu cat de sincer este demersul clubului „Expirat”, dar ar fi interesant de vazut daca „marturisirea” patronului acestui club poate fi baza unei actiuni in instanta impotriva unui club care a pus integritatea si vietile unor oameni in pericol. :)

    Nu cred ca exista institutie neatinsa de coruptie, in Romania. Dar, prin natura profesiei, am asistat la mai multe inspectii ale ISU in vederea acordarii unui aviz al pompierilor, pentru o cladire. Dupa parerea mea, pompierii nu sunt absurzi (ca atatia alti reprezentanti ai autoritatilor), iar cerintele lor sunt de bun simt, de cele mai multe ori. Nu o data, am considerat chiar ca reprezentantii ISU ar fi trebuit sa fie chiar mai drastici cu cei ce urmau sa utilizeze cladirea respectiva. Am vazut intelegere, din partea pompierilor, desi, in cazul unei interventii in acea cladire, greul ar fi cazut pe pompieri. E drept, nu stiu in ce masura, ulterior acordarii avizului, pompierii mai inspecteaza locatiile respective, ca sa se asigure ca totul este in regula si in ce masura pot suspenda activitatea din locatia respectiva.

    Uitati-va in jur, cand sunteti intr-un spatiu public (magazin, restaurant, sala de spectacol etc.) si veti putea remarca, fara a fi specialisti, iesiri de urgenta nesemnalizate si/sau blocate, coridoare de evacuare ingustate si/sau obturate, materiale foarte inflamabile depozitate fara discernamant etc. De exemplu: va simtiti in siguranta in Bucur Obor? :) Trecem in fiecare zi pe langa astfel de situatii si nu ne alarmeaza. Dar nici nu ar trebui sa vedem asa ceva – autoritatile ar trebui sa tot dea amenzi pana cand aceste imagini dispar cu totul din jurul nostru.

    Hmmm… Cum ar fi sa inlocuim orele de religie din scoala cu ore de pregatire pentru situatii exceptionale (incendiu, cutremur, razboi etc.)?… :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro