joi, martie 28, 2024

Regimul Dragnea de după Liviu Dragnea

La o săptămână de la 26 mai şi de la condamnarea lui Liviu Dragnea, regimul întemeiat de acesta este conservat în liniile sale fundamentale de succesorii acestuia. Ca într-o caricatură fanariotă a destalinizării, urmaşii tiranului îşi proclamă opoziţia faţa de dictator, în vreme ce se grăbesc să ocupe poziţiile strategice abandonate. În cele din urmă, fesenismul îşi reconfirmă extraordinara abilitate de regenerare. De câte ori este confruntat cu o opoziţie divizată şi ezitantă, aşa cum este cazul şi acum, fesenismul redescoperă reţeta prin care ţine în captivitate o naţiune întreagă.

Viorica Dăncilă este imaginea acestei continuităţi a regimului Dragnea. Dincolo de declaraţiile de înfierare, dincolo de delimitările neconvingătoare, rolul fostului instrument al lui Liviu Dragnea este de a fi noul instrument al elitei cleptocrate ce controlează PSD. Trecerea de la stăpânirea lui Liviu Dragnea la hegemonia lui Marian Oprişan este cât se poate de naturală: cei doi au în comun nu doar rapacitatea, ci şi viziunea despre rolul pe care partidul- stat trebuie să îl joace în România. Viorica Dăncilă este ideală pentru a fi puntea ce asigură supravieţuirea practicii de parazitare a statului. Lipsa de anvergură intelectuală şi docilitatea îi asigură un remarcabil viitor fesenist.

Cât despre demagogica clamare a lepădării de trecutul regimului Dragnea, zilele din urmă au dovedit limitele acestui angajament. Prin adoptarea OUG în materia desemnării preşedinţilor de consilii judeţene în mod direct, cabinetul Dăncilă salvează un monopol local ce părea ameninţat. Reacţia la valul seismic de pe 26 mai este cât se poate de clară. Marian Oprişan şi cei asemenea lui primesc actul normativ care le permite să încerce să îşi salveze satrapiile. Despotismul local, temelie a regimului Dragnea, supravieţuieşte şi după evacuarea din scenă a lui Liviu Dragnea.

Şi dacă acest OUG este o sfidare la adresa guvernării locale transparente, întărind falanga de cleptocraţi judeţeni, votul din Senat ce blochează urmărirea penală a lui Călin Popescu –Tăriceanu reconfirmă centralitatea privilegiului în gândirea pesedistă. Egalitatea în faţa legii se opreşte la porţile parlamentului, acolo unde aleşii naţiunii devin judecători, în dispreţul constituţiei, al magistraţilor şi al cetăţenilor. Cei care promiteau renunţarea la ingerinţe în materia justiţiei îşi reafirmă intenţia de a controla şi de a apăra inegalitatea juridică. Fesenismul de acum nu este cu nimic diferit de cel din epoca regimului Dragnea.

Ca de atâtea ori, iluziiile trebuie abandonate, în favoarea lucidităţii şi perseverenţei. Regimul Dragnea a supravieţuit lui Liviu Dragnea, căci temeliile sale sunt intacte. Reforma PSD este o sordidă rotire de cadre. Ceea ce rămâne neschimbată este raţiunea de a fi a fesenismului: spolierea statului şi îmbogăţirea unei elite de profitori. Votul de pe 26 mai 2019 este, deja, istorie. Lupta împotriva regimului Dragnea trebuie să meargă mai departe.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. ” În cele din urmă, fesenismul îşi reconfirmă extraordinara abilitate de regenerare. ”

    Asta este, rațional, imposibil pentru orice partid.
    Lucrurile se explică, însă, prin faptul că „fesenismul” este în realitate expresia guvernării cleptocrate formată din membri din rândul al doilea ai Securității și PCR și care s-a consolidat în timp, capturând instituțiile legitime ale statului.

    Nu contează numele formațiunii politice care reprezintă aparent „vârful de lance”, exponentul cleptocrației. În timp a fost FSN, FDSN, PDSR, PSD…de fapt nu a fost vorba despre un partid alcătuit după regulile partidelor clasice. Un astfel de partid nu ar fi putut supraviețui schimbărilor istorice. A fost un grup de interese, care a muncit în timp pentru desăvârșirea arhitecturii unui stat de tip mafiot, în sensul propriu al termenului.

  2. Suntem vechi, domnule.
    I.L. Caragiale azi.
    Sistemul e vechi de 80 de ani. Partidul stat a creat acesti activişti de ieri, de azi şi de mâine. Nu dispar peste noapte.

    …”… Ceea ce rămâne neschimbată este raţiunea de a fi a fesenismului: spolierea statului şi îmbogăţirea unei elite de profitori…”….

    Sistemul PSD/FSN/PCR e acelaşi. Independenţa justiţiei trebuie restabilită, redobândită. Statul de drept trebuie consolidat. Altfel jecmănitorii, hoţii, tâlharii, escrocii, ticăloşii de azi continuă până la bicentenar. Mentalitatea, tradiţia crează statul şi invers statul influenţează societatea civică.

    Das Böckenförde-Diktum (auch Böckenförde-Theorem, Böckenförde-Doktrin oder Böckenförde-Dilemma) wurde von dem Staats- und Verwaltungsrechtler und Rechtsphilosophen Ernst-Wolfgang Böckenförde in dem Aufsatz „Die Entstehung des Staates als Vorgang der Säkularisation“ formuliert. Der zentrale Satz des Diktums – „Der freiheitliche, säkularisierte Staat lebt von Voraussetzungen, die er selbst nicht garantieren kann“[1] – wurde zuerst in einem Seminarbeitrag aus dem Jahr 1964 verwendet.[2][3] Er beschreibt das Problem säkularisierter Staaten, soziales Kapital zu erschaffen, und wird sowohl von Verfassungsrechtlern als auch von Theologen kontrovers diskutiert.
    Von Böckenförde wurde das Problem aufgeworfen:
    „Der freiheitliche, säkularisierte Staat lebt von Voraussetzungen, die er selbst nicht garantieren kann. Das ist das große Wagnis, das er, um der Freiheit willen, eingegangen ist. Als freiheitlicher Staat kann er einerseits nur bestehen, wenn sich die Freiheit, die er seinen Bürgern gewährt, von innen her, aus der moralischen Substanz des einzelnen und der Homogenität der Gesellschaft, reguliert. Anderseits kann er diese inneren Regulierungskräfte nicht von sich aus, das heißt mit den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots zu garantieren suchen, ohne seine Freiheitlichkeit aufzugeben und – auf säkularisierter Ebene – in jenen Totalitätsanspruch zurückzufallen, aus dem er in den konfessionellen Bürgerkriegen herausgeführt hat.“
    – ERNST-WOLFGANG BÖCKENFÖRDE: „Die Entstehung des Staates als Vorgang der Säkularisation“ In: Staat, Gesellschaft, Freiheit. 1976, S. 60.
    In der Republik gibt es keine allgemein gültige Definition des Souveräns, in der Theorie ist das Volk Inhaber der Souveränität. Doch je nach Verfassung delegiert das Volk mehr oder weniger große Teile der Souveränität bzw. Staatsgewalt an Staatsoberhäupter und Parlamente. In der Wahlberichterstattung finden sich beispielsweise Formulierungen wie „der Souverän hat entschieden“. Das Böckenförde-Diktum gibt einen Hinweis darauf, dass in einer Demokratie die Legitimierung der Herrschaft im Gegensatz zum Absolutismus „von unten“ geschieht. Während der absolutistische Staat seine Bürger zur Loyalität zwingen und somit die Voraussetzungen seiner Herrschaft selbst schaffen kann, ist der demokratische Staat auf die demokratische Gesinnung seiner Bürger angewiesen, die er nicht erzwingen kann.
    Das führt zu Schwierigkeiten bei der Lösung der Frage, wie eine demokratisch verfasste Gesellschaft ihren Fortbestand sichern und sich gegen Gefahr schützen kann. Böckenförde macht auf das Paradoxon aufmerksam, dass der Staat bei dem Versuch, die Demokratie mit „den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots“ zu verteidigen, selbst zur Diktatur wird, weil er sich damit über das „Volk als Souverän“ stellen würde.

    Dilema rămâne când statul vrea să impună cu mijloacele dreptului, ale justiţiei securitatea sa contra pericolelor de existenţă. In republică nu există o definiţie simplă a suveranului. Teoretic locuitorii, poporul e suveranul. Cetăţenii oferă prin delegaţie celor aleşi o mare parte a suveranităţii spre parlament, preşedinţi etc.

  3. D. Dragnea provine dintr-o „anumită parte” a fesenismului. Mă așteptam, dacă dați nume, să explicați de ce personajele celelalte amintite vin dintr-o „altă parte”, de vreme ce susțineți c-au un comportament similar/programatic. O „explicație” simplistă cu zonarea „istorică” (fostul regat etc.) fiind infirmată chiar prin d. Dragnea. Sau pur și simplu așa s-a stabilit/nimerit? Caz în care ar fi utilă revenirea la identitatea de scopuri încă de la d.nii Iliescu și Roman. Vă mai amintiți? „Nu poți face omletă dacă nu spargi ouă”. Dar interesantă afirmația privind spolierea statului. Deci de spolierea (pe mai departe) directă a cetățenilor se ocupă alții.. Așa că antiteza între mai multele (presupuse) ramuri ale fesenismului poate fi extinsă la alte defuncte construcții pseudo-politice, usl de pildă. Și, în fine, să ne amintim că legea fondului funciar (sper să nu mă-nșel) a fost propusă din (se presupunea) cu totul altă zonă. Lege cel mult inutilă (după experiența.. utilă a legilor funciare anterioare măcar 1921, 1945), suficient fiind s-apară la tv d. Iliescu ori Roman să spună :dragi concetățeni, luați-vă înapoi imobilele, că sunt ale voastre: nu ale cap, și nici ale diverselor agenții ale statului (de resurse, de agricultură, de fond de locuințe etc.).

    • Tov iliescu a zis cam asa – parca-l vad in cadrul unei usi, intors cumva pe sfert, catre reporteri, dar sa-l auda toti, pana in cel mai indepartat satuc – citez aproximativ:
      „Am promulgat astazi legea retrocedarii terenurilor catre vechii proprietari dar stiu ca nu e chiar drept, deoarece vor veni acum sa-si revendice pamantul unii care nu l-au lucrat in viata lor. ”
      Adica vin unii si ne tot plictisec cu „moftul asta cu proprietatea”
      Asta e esenta fesenismului sa controlezi masele bagand zazanie in oameni.
      Huo! Puturosii aia care si-au lasat pamantul la CAP ca le era lene sa-l lucreze si-au pierdut dreptul moral de a-l revendica!

  4. buna ziua,
    bun, dar prea bland ! chiar ma intrebam de ce nu mai scrieti ?
    raman la idea ca iesitul in strada , cat mai des, e cea mai buna metoda pt a speria clica/cloaca politicienilor, dar ne e utila si noua, celor ce vrem in viitor civilizat: ne creste educatia si curajul civic, unde suntem tare deficitari !

  5. În această optică, regimul Dragnea nici n-a existat. A fost doar un nume pus vremelnic pe caracteristici mai vechi ale politicii și felului nostru de-a funcționa ca nație. O clasă conducătoare ai cărei membri, în aceste momente, ar tebui să poarte tricouri cu inscripția „Dragnea, c’est moi”. Lupta împotriva regimului Dragnea (relicvă a luptei pentru pace, a luptei proletariatului etc.?) pe care o duce opoziția azi e ca lupta pentru lăsarea de băut: de mâine.

  6. Destula lume vorbeste despre „iluzii spulberate”

    Chiar sunt curios cati dintre cei care au votat anti-PSD avea iluzia ca PSD-ul se va schimba dupa alegerile astea.

  7. Vom vedea cine apare in poza, in locul lui Dragnea, privind peste umarul Vioricai Dancila.
    Nu e sigur ca s-au limpezit apele, inca.
    Deocamdata coalitia a salvat poza lui Tariceanu dar pe un suport extrem de subtire aproape sa se desire.

    • În „etapa” în care descrierea dumneavoastră plasează evoluția socio-politică a României aș putea spune că, fără a greși foarte mult, ne putem imagina un viitor în care după eliberare dl Dragnea ar putea deveni erou, fost deținut politic și secretar pe viață al viitorului partid social-democrat (cum s-o numi el), d-nii A Năstase și A Severin vor fi președinți ai Republicii și Parlamentului. Li se vor construi statui, iar istoria le va reține numele de-a pururi, precum lui Vasile Roaită, ori Gheorghe Gheorghiu.

      Eu mă înfior la gândul acesta și încerc să-mi revin amintindu-mi că România încă este membră a Uniunii Europene, iar d-na V Dăncilă tocmai a făcut o vizită la Bruxelles. Dar, mai știi?!…

  8. Lozinca „Fara penali in functii publice” este o prostie. Modificarile in justitie facute de soldatii lui Dragnea albesc penalii si previn viitoare acuzatii si dovezi de coruptie, producerea de viitori penali, cu exc, oamenilor cinstiti carora li se vor fabrica dosare, cum este cazul Kovesi.
    Iar daca , printr-o eroare a noului sistem, un penal va fi totusi prins, la proces vor fi judecatori corupti, care sa-i scoata nevinovati la proces. Inca au mai ramas judecatori si procurori cinstiti dar, daca nu este dat jos acest guvern corupt si majoritate parlamentara corupta, infitratii din justitie o sa- si continue activitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro