joi, martie 28, 2024

Relatare de la procesul Gheorghe Ursu. Spinoasa problema a continuitatii intre institutiile statului roman de azi cu cel comunist

Pe 17 noiembrie 1985, inginerul Gheorghe Ursu murea în detenție în urma unei brutale și violente anchete. La 32 de ani de la acest tragic eveniment, lupta pentru aflarea adevărului și pedepsirea celor vinovați continuă. Până acum, au fost judecaţi şi condamnaţi trei dintre „bătăuşii”[1] dizidentului: ofiţerii de miliţie Tudor Stănică, Mihail Creangă şi deţinutul de drept comun, Marian Clită[2], nu însă şi cei care au ordonat arestarea şi anchetarea lui Gheorghe Ursu.

Un nou episod al acestei lupte pentru dreptate, începută încă din anii nouăzeci de urmaşii lui Gheorghe Ursu, are loc în această perioadă la Curtea de Apel București. Sunt judecaţi pentru crime împotriva umanităţii fostul ministru secretar de stat şi şef al Departamentului Securităţii Statului din perioada martie 1978 şi octombrie 1987, Tudor Postelnicu[3], şi doi dintre anchetatorii lui Gheorghe Ursu, ofiţerii de Securitate şi, ulterior ai Serviciului Român de Informaţii, Marin Pîrvulescu[4] şi Vasile Hodiş.

Şedinţa de azi, 10 mai, 2017, a avut loc în aceeaşi sală în care s-a judecat şi procesul lui Alexandru Vişinescu, fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat între 1956 şi 1963, condamnat în urmă cu doi ani la 20 de ani de închisoare. Ca şi în cazul acelui proces, şi cel de azi se judecă printre culpe de drept comun; completul de judecată trecând de la aceste infracţiuni la cele de crime împotriva umanităţii. Nu există astfel un tribunal special creat pentru judecarea crimelor împotriva umanităţii, de care sunt învinuiţi Tudor Postelnicu, Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş.

În sală au fost prezenţi doi dintre cei trei inculpaţi, asistaţi de avocaţii lor, şi Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu. Cel care a lipsit a fost Tudor Postelnicu. Şedinţa propriu-zisă a început în jurul orei 9,30. Două subiecte au fost dezbătute: introducerea în cauză a unor părţi responsabile civilmente, solicitare formulată de acuzaţi, şi cererea lui Andrei Ursu de luare a unor măsuri asiguratorii împotriva inculpaţilor.

Din partea avocaţilor celor trei inculpaţi, pledoaria cea mai consistentă a fost cea a apărătorului lui Vasile Hodiş, avocatul Nicolae Trăistaru. Acesta a cerut introducerea în cauză a Statului Român prin Ministerul de Finanţe, Serviciului Român de Informaţii, Ministerul Afacerilor Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. În susţinerea solicitărilor sale, avocatul a prezentat mai multe argumente.

Pentru introducerea SRI în cauză, Nicolae Trăistaru a susţinut că SRI este „succesorul în drepturi şi obligaţii al fostei Securităţi”, afirmaţie pe care a motivat-o şi prin menţionarea unor repere din biografia clientului său. Înainte de 1989 Vasile Hodiş a fost ofiţer de Securitate. Însă, după acest an, potrivit avocatului său, a lucrat în SRI până în septembrie 2003[5], dată la care a fost trecut în rezervă. Introducerea în cauză a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost susţinută prin sublinierea faptului că decesul lui Gheorghe Ursu a avut loc în spitalul penitenciarului Jilava, dar şi că penitenciarele erau o structură a Ministerului de Interne.

Avocatul lui Tudor Postelnicu a cerut introducerea ca parte responsabilă civilmente a Guvernului României. Şi-a motivat solicitarea prin faptul că între 1978 şi 1987, clientul său a fost ministru secretar de stat şi membru în Consiliul de Miniştri al RSR. Avocatul lui Marin Pîrvulescu a cerut introducerea în cauză a SRI, MAI şi MFP.

După prezentarea solicitărilor celor trei inculpaţii, Andrei Ursu şi avocatul său, Alexandru-Vladimir Olănescu, şi-au exprimat punctele de vedere. Olănescu a menţionat că nu este oportună introducerea Statului Român şi a instituţiilor sale în acest proces, dorindu-se ca răspunderea morală şi materială să se răsfrângă doar asupra celor trei inculpaţi, nu asupra Statului Român şi a cetăţenilor români.

El a mai precizat: „Considerăm că actualul stat român care încearcă să repare o nedreptate istorică prin aducerea dosarului în faţa unui tribunal liber şi independent, care se va pronunţa asupra vinovăţiei inculpaţilor, nu trebuie confundat cu statul comunist de dinainte de 1989”. Tot pentru neintroducerea statului român şi a instituţiilor sale ca părţi responsabile civilmente s-a pronunţat şi Andrei Ursu. Fiul dizidentului ucis în 1985 a spus că s-ar face o mare nedreptate prin introducerea în proces ca părţi responsabile civilmente a statului român şi instituţiilor sale. Andrei Ursu a subliniat că a existat un punct de discontinuitate profundă în timpul Revoluţiei din 1989, când au murit oameni ca „să se schimbe acest stat, ca să nu mai poată facilita crimele” de care sunt acuzaţi inculpaţii. Iar „datorită acestei schimbări majore, statul român de azi nu mai are nicio legătură cu cel de dinainte de 1989. Noul stat nu are nicio legătură cu obiectul cauzei. Nu poate fi tras la răspundere”. În încheiere, Andrei Ursu a spus: „inculpaţii să plătească pentru crime, nu statul român sau contribuabilii români, care nu au nicio vină”.

A urmat cuvântul procurorului. Doamna procuror a precizat că statul român şi instituţiile lui pot fi introduse în cauză doar la solicitarea părţilor implicate în proces, cerinţă îndeplinită prin solicitările inculpaţilor. A cerut judecătoarei să dispună citarea instituţiilor Statului Român, adică a SRI, MAI, pentru a-şi putea exprima punctul de vedere. S-a pronunţat împotriva citării Guvernului României. A spus: „avocaţii [inculpaţilor] să aibă în vedere că obiectul judecatei nu impune citarea Guvernului României”.

Al doilea punct de pe ordinea de zi a fost solicitarea lui Andrei Ursu de a se lua toate măsurile asiguratorii împotriva inculpaţilor deoarece pe parcursul cercetării penale nu s-a luat nicio astfel de măsură. Avocatul Nicolae Trăistaru a menţionat că nu sunt îndeplinite condiţiile articolului 249 Codului de Procedură Penală pentru luarea măsurilor asiguratorii. A cerut respingerea acestei solicitări, invocând şi faptul că impunea unor astfel de măsuri pe bunurile şi averea inculpaţilor ar putea avea următorul rezultat: „Doamna judecătoare, presiunea psihică ar fi prea mare. Aveţi în vedere că a murit un om. Îi spunem om fostului inculpat George Homoştean. Pe Tudor Postelnicu nu cred că-l veţi putea audia pentru că este grav bolnav. Pîrvulescu este bolnav. Hodiş are şi el probleme de sănătate”.

Şi avocatul lui Marin Pîrvulescu a cerut respingerea acestei solicitări, menţionând că luarea lor este „o facultate, nu o obligaţie”. Motivul indicat: inculpaţii au o vârstă respectabilă, nu au încercat să-şi înstrăineze sau să-şi ascundă bunurile până în acest moment. Procurorul a cerut ca anterior luării unei decizii cu privire la solicitarea lui Andrei Ursu, să se efectueze verificări pentru a afla bunurile şi averea inculpaţilor. Astfel, judecătoarea a dispus trimiterea unor adrese către Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale, Casa de Pensii, Casa Naţională de Pensii, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Şedinţa s-a încheiat cu dispoziţia judecătoarei de a se cita părţile civile menţionate de avocaţii inculpaţilor, inclusiv a Guvernului României ca urmare „a calităţii” lui Tudor Postelnicu. De asemenea, instanţa a hotărât trimiterea unor adrese către instituţiile menţionate de procuror pentru a afla bunurile şi veniturile celor trei inculpaţi. A rămas ca solicitarea lui Andrei Ursu de luare a unor „măsuri asiguratorii” să fie discutată la următorul termen, după ce se vor cunoaşte datele şi informaţiile despre averea inculpaţilor.

Care ar fi consecinţele introducerii acestor instituţii ale Statului Român ca părţi responsabile civilmente în proces? După cum s-a menţionat în cursul şedinţei, înseamnă că aceste instituţii vor răspunde solidar cu inculpaţii. Astfel, dacă aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, daunele morale şi materiale vor fi plătite de cei trei acuzaţi şi părţile responsabile civilmente, ceea ce este una dintre intenţiile apărării celor trei inculpaţi. Un precedent îl reprezintă cazul Vişinescu, unde Administraţia Naţională a Penitenciarelor a plătit partea sa părţilor civile din proces.  De altfel, această intenţie a fost menţionată clar de către avocatul lui Vasile Hodis:

„Inculpatul Hodiş este nevinovat. Noi vom solicita achitarea de orice penalitate. Dar în situaţia în care dumneavoastră, Curtea de Apel Bucureşti, aţi reţine vinovăţia inculpatului, se impune introducerea în cauză pentru rezolvarea acţiunii civile şi a părţilor responsabile civilmente care ar răspunde solidar cu inculpatul dacă dumneavoastră îl veţi găsi vinovat, ceea ce în opinia apărării nu se va întâmpla”.

În acelaşi timp, introducerea acestor instituţii ca părţi responsabile civilmente ar deschide un alt subiect de reflecţie, prea puţin analizat în literatura de specialitate: continuitatea dintre instituţiile statului român de dinainte de 1989 şi cele de după acest an. În primul rând, ar fi vorba de o „continuitate antropologică”, exemplificată în procesul de faţă prin faptul că doi dintre inculpaţi, Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, au fost ofiţeri SRI după 1989, ultimul chiar mai mult de un deceniu. De altfel, după 2003, Vasile Hodiş a fost pentru o perioadă director al Direcţiei juridice din Direcţia Vămilor[6]. Ulterior, ar fi avut aceeaşi funcţie la Agenţia Domeniilor Statului[7]. Aparent, a lucrat aici până de curând. Rămâne de cercetat dacă ar putea fi vorba şi de alte forme de continuitate între cele două instituţii.

De altfel, Statul Român şi instituţiile sale, chiar dacă nu sunt încă părţi responsabile civilmente, sunt implicate în proces. Este evidentă o continuitate a culturii secretului ridicată la rang de politică de stat de către regimul comunist şi preluată după 1989 de către statul român postdecembrist şi structurile sale. Ca şi în procesul lui Alexandru Vişinescu, şi în cel al celor responsabili de moartea lui Gheorghe Ursu există documente clasificate secret de stat de către România comunistă şi încă nedeclasificate de către România democrată, pentru care, după cum menţiona Andrei Ursu, au murit oameni în decembrie 1989. Astfel, chiar dacă statul român a început investigarea unora dintre funcţionarii comunişti, accesul la documentele create de regimul comunist şi clasificate de acesta drept secret de stat este încă dificil. Creatorii sau succesorii lor nu-şi asumă responsabilitatea desecretizării lor. Şi nu mă refer la documente care ar putea pune în pericol, să zicem siguranţa naţională a României de azi, ci la acele informaţii despre represiunea comunistă sau diferite politici ale statului comunist. Mă refer la dosarele unor foşti lideri ai Securităţii, cum ar fi dosarul profesional al lui Gheorghe Pintilie. Condamnările foştilor oficiali şi funcţionari comunişti trebuie urmate şi de o politică de desecretizare a documentelor create de regimul construit şi intrarea lor în circuitul ştiinţific.

NOTE ___________________


[1] Mărturiile martorilor arată însă că Gheorghe Ursu a fost bătut constant în timpul cercetării penale de către anchetatorii săi. Astfel, CML, coleg de celulă, precizează: „Cam cu 2-3 zile inainte de a fi dus la spitalul penitenciar Jilava, ing. Ursu a fost scos la ancheta dimineata, si adus de acolo batut intr-o patura, intrucit nu mai putea mearge. Ursu acuza in special dureri abdominaleCert este ca fusese scos la ancheta de anchetatorul lui… care era maior… PIRVULESCU sau Florescu. In tot timpul care a urmat a urlat de durere, dar nu i s-au acordat ingrijiri medicale. Retin ca timp de doua zile si nopti ing. Ursu a urlat de durere si nu a primit ajutor medical. Am inteles ca mai fusese anchetat. Cand i s-a facut rau pe 15-11-1985 Ursu a fost anchetat de dimineata pana seara… Pe data de 15-11-1985, Ursu a fost cercetat de dimineata pana seara si a fost readus in camera pe o patura. Ursu nu mai putea vorbi.” [subl. în original]. CL, un alt coleg de celulă al inginerului Gheorghe Ursu, îl nominalizează pe Marin Pârvulescu şi un anume locotenent, identificat a fi drept Vasile Hodiş, drept cei care îl băteau în timpul anchetei: Redau aici una dintre declaraţii: „Inca din prima seara a zilei in care a fost introdus in arest a fost scos la ancheta de catre un ofiter anchetator de Securitate despre care Ursu Gheorghe mi-a povestit ca este acelasi cu cel care l-a anchetat si inainte de a fi arestat preventiv si ca avea gradul de locotenent. Cind s-a intors in camera acesta prezenta urme de violenta pe obrazul drept si in zona urechii (in spatele urechii). Gheorghe Ursu a povestit cum a fost batut de locotenentul de securitate.
In zilele care au urmat pina cind eu am fost pus in libertate Ursu Gheorghe a fost scos aproape zilnic la ancheta si de fiecare data venea batut. Din cite imi povestea, ofiterul anchetator il lovea in special la talpi si la palme cu bastonul si in zona capului, deasupra urechii. De fiecare data il ingrijeam eu aplicindu-i comprese cu apa rece in zonele in care era lovit.” [subl. în original]. Mărturiile pot fi consultate la adresele http://gh-ursu.ong.ro/cazul_pirvulescuMarturii.html#Declaratia_martorului_CML şi

http://gh-ursu.ong.ro/cazul_pirvulescuMarturii.html#Declaratia_martorului_CS_-_coleg_de [mai 2017].

[2] Mai multe informaţii despre acest proces pot fi citite pe site-ul http://gh-ursu.ong.ro/

[3] Din 5 octombrie 1987, Tudor Postelnicu a fost ministru de Interne până în 22 decembrie 1989. El a fost urmat în funcţia de şef al Securităţii de general colonel Iulian Vlad. Pentru mai multe informaţii despre biografia lui Tudor Postelnicu, vezi Florica Dobre (coordonator), Membrii CC al PCR. 1945-1989. Dicţionar, Bucureşti, Editura Enciclopedică, pp. 487-488.

[4] Vezi Adrian Cioflâncă, Dumitru Lăcătuşu, Cazul Ursu şi miopia Justiţiei, accesibil la adresa http://www.revista22.ro/cazul-ursu-si-miopia-justitiei-50013.html [10 mai 2017].

[5] Potrivit lui Marius Oprea,  Vasile Hodiş ar fi lucrat în SRI până în 1999 când a fost trecut în rezervă ca urmare a dezvăluirilor despre trecutul său. Ar fi fost iniţial şef Serviciu la Direcţia Generală a Vămilor. (M. Oprea, Moştenitorii Securităţii, Bucureşti, Humanitas, 2004, p. 68.

[6] Pentru mai multe informaţii despre traseul postdecembrist al lui Vasile Hodiş, vezi Marius Oprea, op. cit., p. 68.

[7] Potrivit descrierii de pe site-ul oficial, „Agenţia Domeniilor Statului (A.D.S.) este instituţia specializată care realizează privatizarea societăţilor comerciale cu profil agricol, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 şi arendarea şi concesionarea terenurilor cu destinaţie agricolă proprietate publică şi privată a statului, administrate de aceste societăţi”, vezi Despre ADS, accesibil la adresa

http://www.domeniilestatului.ro/?page_id=1662  [10 mai 2017].

Distribuie acest articol

31 COMENTARII

  1. Procesul acesta, cu intreruperi, dureaza de vreo 25 de ani; si va mai dura.
    Ceea ce observ si la autor, este ocolirea rolului Justitiei. Care a inchis dosarele Revolutiei si Mineriadelor, apoi le-a redeschis ca sa inchida gura unora. In 27 de ani au fost pedepsiti doar doi tortionari, Visinescu si Ficior. Cam putini sint cei ce au torturat lumea din inchisori.
    Procurorii au invatat doar lectia cu coruptii? alte nereguli nu trebuie instrumentate?
    Cei ce ar trebui pedepsiti au avut cistig de cauza in Iepoca de Aur, si vor avea si acum cistig de cauza din slabiciunile Justitie democrate.
    NB,
    dece nu au cerut introducerea in cauza a intreguluui popor roman? doar Securitatea era bratul inarmat al poporului, iar melitia era aparatoarea cuceririlor poporului.

    • Securitatea creata de sovietici si comiternisti era bratul cel lung al POPORULUI roman?
      Securitatea era a sovieticilor, era subordonata URSS, mai ales cea care se ocupa de spionaj, in special extern, fiind in subordinea URSS! dintotdeauna, cu toata independenta si contrastul de fatada facut de marele BARBAT oltean in Lagarul Socialist, chiar si pe timpul sau spurcat DIE era subordonata KGB!
      …iata si de unde turistii sovietici care vorbeau pop cu ocazia Revolutiiei „pa ruski!
      (folosirea da si pa denota slavismul vorbitorilor – in nicio limba neolatina nu intalnim deschide vocalele spre accentuarea cons. – vorbirea afectata al-de cartarescu, pe care nu l-am citit si nici nu am de gand vreodata sa-l citesc, cum nu am de gand sa merg verodata in cluuuuuuuj, desi am fost in toata EUropa, arata originea respectivilor in RPR!

  2. Din pacate raspunsul este simplu: SRI e urmasul direct si continuu al fostei Securitati; nu a existat un moment in care Securitatea sa se desfiinteze si o alta organizatie numita SRI sa se infiinteze, a fost doar o schimbare de nume. Similar si pentru alte institutii ale statului. Statul roman de azi e acelasi cu cel din 1980, faptul ca a fost revizuita Constitutia si legislatia inseamna doar ca s-au facut actualizari, nu un alt stat.

    Spun „din pacate” pentru ca cetatenii de azi, multi dintre ei copii sau chiar nenascuti la data intamplarii judecate, vor plati fara nici o vina. Scapi de comunism (vorba vine), dar tot platesti pentru el?

  3. Maiorul de scuritate Adamescu a fost pînă 1996 la SRI Timişoara în vechea funcţiune de asupritor. El a fost securistul care l-a lovit 1984 pe studentul Helmut Frauendorfer (Căderea tiranului, Der Sturz des Tyrannen, Rowohlt Verlag 1990/ Helmut Frauendorfe, Herta Müller, William Totok, Richard Wagner). In urma acestei brutalităţi scriitori bănăţeni au adresat o scrisoare deschisă uniunii scriitorilor Bucureşti şi PCR Timis (Das Leben einer Akte, Johann Lippet, Wunderhorn Verlag 2009/ ….. Viaţa unui dosar de securitate, netradus). In urma acestei scrisori au urmat represariile, concedierea la locul de muncă, şantajele securiste, violenţa care în cazul Ursu e o tragedie dureroasă pînă azi:

    … „…. Pe 17 noiembrie 1985, inginerul Gheorghe Ursu murea în detenție în urma unei brutale și violente anchete. La 32 de ani de la acest tragic eveniment, lupta pentru aflarea adevărului și pedepsirea celor vinovați continuă. Până acum, au fost judecaţi şi condamnaţi trei dintre „bătăuşii”[1] dizidentului: ofiţerii de miliţie Tudor Stănică, Mihail Creangă şi deţinutul de drept comun, Marian Clită[2], nu însă şi cei care au ordonat arestarea şi anchetarea lui Gheorghe Ursu…. „….

    Nu se poate accepta 2017 starea cazului Ursu şi al celorlate cazuri de violenţă, brutalitate (la graniţa Yugoslaviei au fost bătuţi şi ucişi mulţi cetăţeni români pină 1989. Cunosc pe cîţiva, inclusiv femei care au făcut inchisoare la Beograd după trecerea frontierei) … pînă cînd PSD & Dragnea-Tăriceanu cu SRI au distrus şi au manipulat documentele …. şi au murit martorii ochulari.

    … „.. Ca şi în procesul lui Alexandru Vişinescu, şi în cel al celor responsabili de moartea lui Gheorghe Ursu există documente clasificate secret de stat de către România comunistă şi încă nedeclasificate de către România democrată, pentru care, după cum menţiona Andrei Ursu, au murit oameni în decembrie 1989. Astfel, chiar dacă statul român a început investigarea unora dintre funcţionarii comunişti, accesul la documentele create de regimul comunist şi clasificate de acesta drept secret de stat este încă dificil. Creatorii sau succesorii lor nu-şi asumă responsabilitatea desecretizării lor…. „….

    Cum se prezintă România 2019 la preşedinţia UE27? Cu pandurii hoţi din guvern şi parlament, cu vechi securişti în SRI? Societatea deschisă, societatea civică liberă e o cucerire enorm de importantă din decembrie 1989. Demonstranţii din ianuarie 2017 au cîştigat atenţia, încrederea şi simpatia vecinilor şi partenerilor în UE27. Se pierde această solidaritate europeană şi respectul partenerilor în UE27, (cîştigate de cei mulţi de pe stradă 2017), din cauza situaţiei triste deschrisă de autor in cazul Ursu? E mult de pierdut 2017- 2019, e mult de făcut şi de cîştigat.

    Amintesc de cazul Rolf Bossert, lector si scriitor, lovit de „huligani- securişti” la Bucureşti 1985 pe stradă în faţa Goethe Institut. Huliganii au fost prinşi şi predaţi militiei Bucureştene de colegii lui Rolf Bossert (Pe treptele vîntului). Aceşti securişti ca agenţi „acoperiţi” au fost eliberaţi pe loc de miliţienii capitalei, nu au fost cercetaţi (Rolf Bossert a murit un an mai tîrziu), nu au fost interogaţi, pînă azi. Deci o acţiune planificată (cine? nume?) şi executată de securitatea (cine , nume) Bucureşteană. Pîna azi nici un fel de cercetare în acest caz bine documentat ( …… …….. „Vexierspiegel Securitate. Rumäniendeutsche Autoren im Visier des kommunistischen Geheimdienstes.“ Herausgegeben von Gerhardt Csejka und Stefan Sienerth. Veröffentlichungen des Instituts für deutsche Kultur und Geschichte Südosteuropas an der LMU München im Verlag Friedrich Pustet, Regensburg, 2015, Band 129, 280 Seiten, von Gerhardt Csejka /Herausgeber, Stefan Sienerth /Herausgeber, Verlag Friedrich Pustet, Kindle Edition ….. …..). In cartea: „Oglinda deformatoare -securitatea. Scriitori germani din România în vizirul securităţii comuniste”, sunt prezentate persecuţiile securiste împotriva scriitorilor, panificate şi executate de NATIUNEA ceauşistă:

    -Johann Lippet ( ……. ……. Johann Lippet macht aus der Unfreude den „Versuch zu einem Thriller nebst fünf Gedichten in der Interpretation eines Denunzianten“, Horst Samson gar „Ein arabisches Märchen“. Diese beiden wie sie alle probieren, mit den Mitteln der Sprache einer verflossenen Wirklichkeit und der darin wabernden Unwirklichkeit habhaft zu werden, zu schreiben gegen die Ohnmacht von damals und die – wissende – von heute. Einer, der in diesem Band nur noch als Geist präsent ist – und wie viel hätte er noch zu sagen vermocht! – hat diese Hilflosigkeit auf eine Formel gebracht in seinem „Selbstporträt“: „Ich schreib mir das Leben / her, schreib mir das Leben weg.“ Das war Rolf Bossert, man wünschte sich, er wäre es. ……… …),

    -scriitorii din Aktionsgruppe Banat ( …… ……. Helmuth Frauendorfer, Herta Müller, William Totok und Richard Wagner haben als rumäniendeutsche Westberliner die Probe aufs Exempel machen und erleben müssen, dass die Wiedergänger immer noch oder wieder gehen – und wieder kommen. Der Soziologe Anton Sterbling greift mit Fug und Recht ins Psychosomatische: „Die Begegnungen mit der Securitate, mit ihren Helfern und Helfershelfern wie auch mit anderen Organen des kommunistischen Repressionsapparates hinterließen bei mir bis heute tiefe Narben und kaum verheilte Wunden, die schmerzhaft sind, wo nunmehr Akten vorliegen, und die Phantomschmerzen verursachen, wo vermutete Akten (noch) fehlen.“ Horst Schuller ruft sich selbst zur bedachtsamen Ordnung: „Das Lesen in diesen Akten stimmt mich nicht froh, auch nicht schadenfroh.“ ….. ……. ),

    -Franz Hodjak ( …… …….. Franz Hodjak, Dichter und Verleger der Dichterkollegen, hat, um ihre Bücher zu machen, gar manchen Handel getätigt und manche Händel gehabt mit allerhand Genossinnen und Genossen, selbst er aber staunt, denn ein „Staatsfeind blickt mich ungläubig aus meiner Securitate-Akte an“, weil selbst er nicht für möglich gehalten hätte, „dass mit solchem Eifer so schweres Geschütz aufgefahren wird“. Gerhardt Csejka, als Redakteur der „Neuen Literatur“ mit Kontakten zur bundesrepublikanischen Präsenz in Bukarest ebenfalls ein Ermöglicher dessen, was grad möglich war, blickt ebenfalls vom Ufer zurück auf den gefrorenen See: „Dabei war ich für die Securitate, wie ich dann aus meiner Akte erfuhr, längst schon ein ausgebuffter, gefährlicher Agent …“ Sie haben ihn erdichtet, wie sie ihn brauchten oder hätten (miss-)brauchen können, ….. ……),etc.

    Ii cunosc de mult timp pe aceşti scriitori persecutaţi de securitate pîna 1989!

    Cristina Petrescu ( ….. ……..macht die verquere Dialektik am Beispiel der Aktionsgruppe Banat fest: „Wir könnten behaupten, dass gerade die traumatische Verflechtung mit der Securitate nicht nur zu einer langjährigen Kohäsion der Gruppenmitglieder beigetragen hat, sondern auch ihren Wunsch beseelte, künftigen Generationen Zeugnis von ihrer Existenz als Deutsche in Ceaușescus Rumänien abzulegen.“ …… ……) remarcă faptul că scriitorii persecutaţi, loviţi, şantajaţi, expulsaţi 1987 din ţară (Patria mea a fost un sîmbure de măr) au dorinţa de a documeta atrocităţile securiştilor (Habsburg, Bibliothek einer verlorenen Welt, Richard Wagner, Hffmann Campe 2014/ biblioteca unei lumi pierdute / e o analiză lucidă a naţionalcomunismului şi a perioadei de tranziţie 1990- 2014 cu neajunsurile juridice bine prezentate de autor aici în publicaţia contributor ) în naţionalcomunismul autohton.
    Prezentarea cazului Ursu de către autor trebuie să ducă la dechiderea dosarelor ascunse, manipulate, ţinute „secret“ de stat pînă azi. Publicaţia contributors e prin aceste documentaţii o parte esenţială a spiritului civic românesc renăscut 1989.

    România e în atenţia unui continent întreg: Buchmesse Leipzig 2018, preşedinţia 2019 UE27, TM2021. SRI & PSD, pandurii, hoţii, jecmănitorii, plagiatorii, semidocţii nu sunt „brandul“ României în vecii vecilor. Nu cedăm. Scriem, discutăm liber şi necensurat. După 27 de ani de libertate acuzţtiile în cazul Ursu, aminările şi manipulările politico- administrative de la Bucureşti rămin o rană deschisă.

    #Rezist.

  4. Merita stiut daca persoana care l-a denuntat pe Gh Ursu la Secu (din cate-mi amintesc era o colega de birou, un fel de desenator) a fost implicata in vreun fel in acest proces. Chiar daca strict juridic nu i se poate desemna o responsabilitate directa, ea are raspunderea morala a mortii ing Ursu.

    • Cum am zis, pentru minimalizarea procesului, sa implicam intregul popol contemporan cu Gh. Ursu. Eu sint unul dintre ei, si nu imi amintresc de unde am aflat despre caz, de la Europa libera sau dupa `89.
      Chiar crezi ca colega l-a denuntat ca are jurnal pentru a fi omorit in „chiliile” manastirii Secu?
      Dar cei care au ris copios la aflarea ca un zapacit vrea condamnarea comunismului, nu au nicio vina?
      Justitia, care treneaza acest proces, la fel ca pe altele, e curata? Se pare ca da, caci cine a semnat acum ceva ani inchiderea unor dosare sensibile, este acum vazuta ca un personaj de neatins.
      Il vrei pedepsit pe acarul Paun?

      • Cred ca n-ati citit mesajul meu. Ati raspuns asa daoar ca sa va exercitati o toana. Am spuns ca nu exista raspundere juridica, ci doar morala pentru turnatorii ing. Ursu.

        Bineinteles ca sutele de mii de acari Paun sunt victime. Au turnat din dragoste de tara. Propun sa-i premiem. Ar fi timpul sa aflati ca nici o dictatura, oricat de brutala ar fi ea, nu se poate mentine fara colaborarea populatiei. Sunt colaboratori nu doar turnatorii ci si cei care tac. In Franta colaboratorii nazistilor au fost tunsi chilug si, din pacate, unii chiar linsati. Mi-ar fi placut sa vad in Bucurerestii anului 90 o mare de oameni tunsi chilug.

  5. de ce „spinoasă”? păi e simplu: torţionarii ăia primesc/ au primit pensii? dacă da, înseamnă statul recunoaşte că ăia au lucrat pentru el. punct.

  6. Eu aș fi pus altfel problema în privința cererii de introducere în cauză a instituțiilor statului:

    Inculpații au acționat din proprie inițiativă și din exces de zel.
    În fișele posturilor lor nu scria că aveau îndatorirea să tortureze și să ucidă deținuții. Și chiar dacă primeau ordine criminale, aveau opțiunea demisiei, sau puteau să-și pună picioarele in ghips, ca Stănculescu.

    Statul este obligat să-i pedepsească, nu să plătească pentru ei!

    • Inculpatii nu au actionat din exces de zel, asa era toata gasca lor. Astia au incurcat-o doar pt ca Andrei Ursu s-a tinut de gatul lor. Au avut „ghinion”, nu au fost sacrificati de ai lor. La fel, inculparea lui visinescu si ficior e rodul setei de publicitate a iiccmer andrei muraru + radu preda. Condamnarea lui visinescu si ficor e rodul justitiei, nu al muncii iiccmer, ca iiccmer nu voia decat sa ii vada in boxa acuzatilor. Judecatorii lui visinescu si ficior si-au facut treaba si s-au miscat repede. Procesele au inceput tarziu, dar judecatorii care le-au judecat nu s-au taraganat, ceea ce se vede pe calendar. O fi mai usor sa trecem mortul pe Academiei, dar daca nu vedem diferente dintre justitia de acum si cea din timpul comunismului, insemna ca gandim ca adrian severin si madalin voicu care se plang ca sunt persecutati ca in anii 50 pt opinii politice si verticalitate.
      Intarzierile cu desecretizarea arata continuitatea mentalitatii provenite din sistemul trecut (continuitatea juridica e clara, s-a stabilit si confirmat deja la procesele lui visinescu si ficior). Mentalitatea tine de supravietuirea cardasiilor intre criminali, de educatie si cultura, nu de reforma institutionala. Daca doream sa nu mai avem retele de crima organizata provenite dinainte de 89, trebuia sa facem lustratia, dar atunci vestul zicea ca ne razbunam si nu mai intram in ue si nato (ca vestul a cerut sa nu ne razbunam pe comunisti si sa ii protejam pe homosexuali, nu sa facem dreptate pentru victimele comunismului).

    • Pai tocmai ce spuneti dvs.: ” În fișele posturilor lor nu scria că aveau îndatorirea să tortureze și să ucidă deținuții.” face ca respectivele institutii sa fie soldare. Trebuia tocmai ca ele sa impiedice ca angajati ai lor sa faca ceea ce nu scria in fisa postului. Problema este daca exista sau nu o continuitate juridica intre acele institutii si cele actuale. Parerea mea, ca nespecialist in stiinte juridice este ca, fie ca ne place, fie ca nu ne place este ca aceasta continuitate exista si noi, ca popor, trebuie sa ne asumam cu luciditate acest lucru. Altfel, de ce ar fi platit Germania de dupa 1945 daune pentru crimele naziste sau de ce s-ar retroceda proprietatile de catre statul roman actual, daca el n-ar avea nicio treaba cu cel de dinainte? Adica statul roman actual este doar continuatorul (peste timp) a celui de pana la Constitutia comunista si n-are nimic de-a face cu cel comunist?

      • Da, SRI continua securitatea, MAI continua MAI-ul lui Dej si Ceausescu, etc., dar asta nu inseamna ca trebuie sa se culpabilizeze toata lumea. In Romania au fost 2 mil. de arestari la 16 mil de locuitori pe vremea cand comunistii erau o mana de derbedei ajutati de armata de ocupatie. Comapratia cu germania e extrem de fortata.

        • Faptul ca cineva este solidar in plata unor despagubiri nu il face vinovat, ci doar admite ca prin inactiune nu a impiedicat fapta cuiva care a condus la aparitia prejudiciului. Evident ca SRI, MAI si, cu atat mai mult romanii nu pot fi culpabili in legatura cu faptele a catorva romani care au condus la asasinarea unui om. Dar solidari la plata despagubirilor ce se cuvin, mai ales morale, dar si materiale, cu siguranta sunt. Problema care se pune este ca daca instanta stabileste ca cei direct vinovati sunt datori cu o suma de X ca despagubiri si acestia nu le pot achita este corect ca anumite institutii ale statului, pana la urma toti romanii care contribuie la bugetul statului, sa achite acele despagubiri. Si comparatia cu RFG, ca tara care a platit despagubiri pentru holocaustul si genocidele facute de statul nazist, nu este exagerata (in acest caz). Pana la urma, banuiesc ca printre contribuabilii vestgermani, din a caror taxe si impozite platite catre RFG aces stat a platit despagubiri, au existat si persoane care ele insile au avut de suferit din cauza statului nazist si care nu au primit nicio despagubire.

  7. Dacă Andrei Ursu dorește ca răspunderea materială să se răsfrîngă doar asupra vinovaților direcți, poate face acest lucru la faza de executare a sentinței, în caz că va avea despăgubiri de încasat.
    Așa am făcut eu în urma procesului civil în care, prin decizia ÎCCJ nr. 8242 din 17 octombrie 2006, fostul șef al Securității Timiș, Traian Sima, a fost obligat, în solidar cu Ministerul de Interne, să-mi plătească despăgubiri pentru că am fost reținut nelegal în decembrie 1989. După ce am avut hotărîrea definitivă și irevocabilă, am cerut executorului judecătoresc să nu ia banii de la Ministerul de Interne ci să pună poprire pe pensia lui Sima Traian, ceea ce a și făcut.
    https://mariusmioc.wordpress.com/2010/01/18/fostul-sef-al-securitatii-timis-viata-mea-e-distrusa-100-si-cine-ma-finanteaza-pe-mine/
    În cadrul procesului meu Ministerul de Interne a susținut că nu poate fi parte responsabilă civilmente, ci doar Ministerul Apărării ori Serviciul Român de Informații pot avea asemenea calitate, căci prin Decretul nr. 4/27.12.1989 Securitatea a fost trecută în subordinea M.Ap.N. iar SRI este continuator al Securității. Această susținere a fost respinsă de instanță, care a menținut calitatea de parte civilmente responsabilă a M.I., pe baza faptului că în momentul săvîrșirii faptelor Departamentul Securității Statului făcea parte din M.I. iar „SRI a preluat doar fondurile de arhivă, nu și eventualele debite ale fostului D.S.S.”
    În ceea ce privește răspunderea morală, introducerea instituțiilor în proces nu o schimbă cu nimic, fiindcă răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor este o răspundere materială și nu morală, adică o răspundere care nu implică vinovăție. Chestia asta apare și în motivarea deciziei ÎCCJ din procesul Chițac-Stănculescu, cînd se vorbește de răspunderea M.Ap.N. pentru faptele celor 2 generali.
    Așadar o hotărîre judecătorească care ar obliga mai multe părți la plata, în solidar, de despăgubiri, nu îl poate împiedica pe domnul Ursu ca, atunci cînd ajunge la executorul judecătoresc, să ceară ca doar anumite părți din proces să plătească despăgubirea.

    • Aveti dreptate cu executarea silita doar a unora dintre partile solidare la plata prejudiciului.
      Din pacate, fiul domnului Ursu va fi din nou nedreptatit pentru ca intelegand care va fi discutia in societate (daca este sau nu corect ca toti romanii de astazi sa achite prin impozite si taxe despagubirile ce ii vor fi acordate – ceea ce este dovedit si de acest articol, desi sunt sigur ca autorul nu a avut intentia ascunsa de a indrdpta discutia doar in acest senz) refuza sa ceara ca statul roman (prin institutii ale sale) sa-i achite acele despagubiri – adica refuza calea cea mai usoara pentru a intra in posesia acelor despagubiri.
      In situatia dansului, cat si a dvs., nu as fi avut nicio retinere in a cere solidarizarea statului si executia silita a acestuia. Asta pentru ca nu discutia aceasta este importanta. Asta e simpla: statul e solidar. Punct si il executam silit. De abia acum putem sa purtam discutia cu adevarat serioasa si importanta: daca si ce face statul actual pentru identificarea si actionarea intr-o actiune in regres a altor persoane care pot fi facute solidare si din a caror avere se pot recupera sumele platite de stat ca despagubiri. Pentru ca nu este datoria domnului Ursu (nici macar a celor care vor fi condamnati sa faca asta) neavand, ca persoane fizice, resursele materiale si logistice ale statului, pentru a face asta. Discutia pe serioasa ar deveni in situatia in care statul nu ar face aceste actiuni in regres, lasand contribuabilul roman sa participe la plata despagubirilor.

      • P.s. Domnule Mioc, am citit linkul postat de dvs. Sotia dvs. avea si are dreptate (inca nu e prea tarziu sa cereti sa fie executat ministerul de interne). Nu dvs. aveati datoria sa incasati cu taraita cate 900 de lei/luna din pensia specimenului, ci statul. Mai mult, statul avea obligatia sa gaseasca si sa actioneze in justiti alte persoane ce puteau fi condamnate ca solidare pentru a reupera mult mai rapid suma pe care v-a platit-o dumneavoastra.
        Pe de alta parte, chestia asta ca unui debitor condamnat ii poate fi luata doar o treime din salar/pensie este un alt cretinism prin care, pana la urma, statul nu face decat sa protejeze vinovatii si sa faca viata grea victimei. Adica, ca din 10000 ii iei cuiva 3000, ala tot boier ramane. Dupa mine, normal ar fi ca statul sa permita executarea silita a oricaror sume pana la limita salariului minim pe economie.

  8. am citit articolul domnului Patrascu si unele comentarii ;
    regimul a facut ca acest fel de indivizi sa aiba azi atita putere,iar ceea ce si zic popor romin a permis sa se instaureze un asemenea regim; unguri s au ridicat impotriva tancurilor sovietice, ceho-slovaci la fel, polonezi au construit chiar o opozitie; romini sint lasi si jmekeri; sovietici au fost uneori intrecuti de romini; si perpetuind in minciuna si demagogie, chiar si cei care acum se nasc in romania nu vor avea parte de democratie; romini de cind se cunosc cu numele asta au trait numai in dictaturi; democratia nu vine schimbind denumiri

    • de altfel, se si vede cat de incoruptibil si vertical e udemereul de 27 de ani, un demn urmas al traditiei de rezistenta anticomunista.

      • dupa nick sinteti unguroaica !? una nemultumita de udmr !? sau poate un regatean ? ca tare le place numele unguresti si nemtesti la astia ;
        si io consider ca n au reusit prea multe si corupti au si ei, ca doar oameni sintem ! probabil ar trebui totusi sa le acordam o prezumtie ptr ca politica lor, o duc in tara rominilor ,unde majoritatea e convinsa ca au mai mult decit merita si daca socotesc ca n au ,sa se duca in Ungaria ca amu Transilvania e a rominilor
        dar ptr ca aci este vorba de brute pe care un popor i a dorit conducatori pe criteriul „originili sanatoase”, imi amintesc ca intr un oras ardelenesc, in timpul protestelor din decembrie 89 si inainte de revolutia intregului popor rominesc, un sef militean a fost torturat pina la moarte; poate intimplator sau poate nu ( organili stiu de ce!) cei mai inversunati impotriva militeanului au fost doi cetateni romini de etnie maghiara; statul rominilor ii vrea si acum sa i pedepseasca si ii cere la tara pretena Ungaria ,unde s au ascuns de bratul inarmat al partidului.
        pe de alta parte, o iobaga asuprita e mare ieuroparlamentara si isi trimite secretara la cumparaturi cu masina Parlamentului European; o diva ca cea din Plescoi sau ca cea cu multe succesuri

  9. Andrei Ursu vrea sa si razbune tatal. Io ptr asta il respect.
    Oare daca raminea sa traiasca in romania reusea sa ajunga la acest stadiu al judecatii ?
    si pe urma, precum cu rominul clita,folosit de stat ptr reeducarea si formarea rominului,om nou, si care a fost eliberat ptr buna purtare si apoi a omorit o stewardesa !?

    • Andrei Ursu vrea dreptate. Nu a facut pana acum nici un gest de razbunare. Nu e cazul sa fie calomniat. Aplicarea legii nu e razbunare. (Anticipand raspunsul, ma intreb cata dreptate a facut Ungaria celor ca Gh. Ursu. Vad ca UDMR nu a avut niciodata nimic de zis pentru victimele comunismulu din cauza romanilor.)

      • probabil dreptate s ar numi daca l ar putea invia pe tatal lui cei ce vor decide verdictul !?sa te razbuni nu i crestineste dar tine de demnitate ! asa ca jos palaria ptr Andrei Ursu !
        si ce legatura are tanti gina aci Ungaria ? da sa stiti ca nici in Congo nu cred ca au fost razbunati cei ucisi ! voi regateni veti muri tot primitivi

  10. frati romini ! voi ati platit ceva bani sa condamnati comunismul criminal !
    va intreb ; nu ar fi fost normal ca statul de drept rominesc sa i caute de atunci pe criminali si sa i judece ? voua nu va apare ciudat ca statul rominesc intoarce privirea si chiar protejeaza criminalii ?da va inteleg ; voi romini trebe sa traiti ca frati, uniti in cuget si simtire

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dumitru Lacatusu
Dumitru Lacatusu
Dumitru Lăcătușu este doctor în istorie al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași cu o teză despre represiunea comunistă și cercetător la Centrul de Consultanță Istorică. În ultimii ani, a fost expert în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2006-2013) și asistent cercetare la Universitatea din București (2013-2017). A publicat mai multe studii despre represiunea comunistă și biografiile unor foști ofițeri de Securitate. http://consultantaistorica.ro/

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro