vineri, martie 29, 2024

România lui Victor Ponta: o ţară fericită şi conducătorul ei înţelept

Victor Ponta nu îşi dă demisia. Sprijinit de colegii săi, unanimi în a aprecia calitatea remarcabilă a guvernării sale, aureolat de izbânzile pe care le repurtează politica sa economică, fortificat de încrederea în posibilitatea de a duce la capăt lupta pentru dreptate şi justiţie socială, Victor Ponta nu poate părăsi reduta din Palatul Victoria. A demisiona, acum,ar însemna un act de laşitate şi de trădare. Ori ceea ce îl defineşte pe Victor Ponta, aşa cum ştim prea bine cu toţii, este un simţ al onoarei fără de pată. Alături de oameni serioşi precum Gabriel Oprea, (general al interesului naţional), de români cu dragoste de ţară precum Liviu Dragnea, Victor Ponta întruchipează, în această naţiune fericită, un tipar al onestităţii, hărniciei şi cinstei.

Trimiterea în judecată în dosarul Turceni- Rovinari este un accident, care nu întinează această carieră impecabilă. Preşedintele Senatului, venerabilul liberal – democrat Călin Popescu-Tăriceanu, a observat, judicios, necesitatea de a respecta prezumţia de nevinovăţie. Este nevoie, aşadar, de calm şi de luciditate.România nu poate fi privată de premierul ei.

Dincolo de acest registru al ironiei amare, România intră, cu fiecare zi petrecută de Victor Ponta la conducerea Guvernului, în categoria statelor pentru care ideea de decenţă publică devine irelevantă. Un premier ce deţine şi calitatea de acuzat într-un proces de corupţie, iată un precedent care are darul de a exclude România din spaţiul onorabilităţii internaţionale. România este, în acest moment, o ţară ce se situează în vecinătatea compromiţătoare a lumii a treia, spre a evita orice eufemism. Demisia pe care o refuză Victor Ponta dezonorează statul român şi adânceşte o criză politică.

De aceea, nimic nu este mai grotesc decât acest efort demagogic de afirmare al suveranităţii naţionale în confruntarea verbală cu Ungaria. Cei doi Victori ai Europei Centrale sunt, fiecare în maniera sa, ipostaze ale derivei democratice din naţiunile lor. Apelul la istoria milenară, la strămoşi şi la principii universale maschează, inabil, voinţa de legitimare a unor regimuri hrănite de populism şi lipsite de elementară eficacitate instituţională.

Cazul lui Victor Ponta, omul care a vrut să fie preşedinte, nu este izolat în această Europă incapabilă să gestioneze criza umanitară, apărând,în acelaşi timp, valorile care o definesc, cu luciditate militantă. Ireponsabilitatea lui Victor Ponta ţine de un moment istoric de criză fără precedent. Decenţa şi calmul sunt abandonate, în favoarea inflamării generale. În acest concert cacofonic, premierul- inculpat al României este o prezenţă pitorească, dar departe de a fi singulară.

Victor Ponta va duce mai departe o guvernare care nu mai are altă logică de existenţă decât apărarea unei clientele şi satisfacerea ei. Degradarea atmosferei publice, ridicarea duplicităţii la rangul de artă politică, ( succesul lui Gabriel Oprea şi al UNPR este un caz de manual), compromiterea valorilor pe care se poate fonda o societate, toate acestea sunt semnele unei maladii profunde.

Ieşirea,parţială, din acest marasm ar fi demisia pe care Victor Ponta alege să o refuze. A ne încăpăţâna să îi cerem părăsirea funcţiei de premier este datoria noastră: demisia lui Victor Ponta este gestul elementar de asanare instituţională şi simbolică în România, acum.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Uneori imi vine sa zic ca situatia Plagiologului este la fel cu a mortului asezat pe scaun in dreptul geamului sa-l vada postasul cind aduce pensia.
    Este asezat acolo de parlamentari si de o mare parte a electoratului. Care nu vor striga ” Ponta, demisia” nici picati cu ceara.
    Mi-as permite a preciza: „succesul lui Gabriel Oprea şi al UNPR” este doar in fata presedintelui Iohannis si opozitiei care-l curteaza.
    UNPR pare copia mioritica a UDMR-ului.
    Deocamdata inca asteptam lucrul bine facut; in vizite turistice si de protocol.

    • As zice ca comparatia cu mortul de la fereastra nu e prea fericita, Ponta nu e un element decorativ imobil. E chiar foarte activ, cam ca un copil la butoanele unei rachete as zice.

      • Accept sa nu iti placa.
        Politicienii si unii alegatori il tin la geam pentru a mai incasa ceva.
        Ponta, ca om politic e mort, desi aici poate ca ma pripesc, vazind voiosia cu care sint votati penalii cei mai penali ai tarii.

    • Ponta îmi aminteşte emisiunea aceea despre copii , de pe Prima tv : „Super nanny”, în care câte un ţânc râzgâiat ţine în şah toată familia.

  2. In 16.11.14 alegerea românilor mi s-a parut semnalul sfarsitului unei epoci si al inceputului alteia.
    In zilele imediat urmatoare, demisia lui VVP mi se parea o simpla formalitate, deoarece credeam ca este singura varianta acceptabila pentru majoritatea romanilor…m-am inselat!
    Astazi, 10 luni mai tarziu, situatia este ubuesca : VVP are la activ, in plus de ansamblul operei sale de pana in 16.11.14, inculpari, urmarire penala, dar aceeasi functie de Premier al RO!
    Cu alte cuvinte, noi romanii avem mari dificultati in a ne duce lucrul bine inceput, pana la capat…Suntem superficiali, si asta este grav!
    As zice, chiar mai grav decat daca l-am fi desemnat pe VVP presedinte, pentru ca atunci am fi spus, asa cum ne este obiceiul stramosesc de autovictimizare, ca suportam consecintele ignorantei unora, prosti dar multi, etc.
    O alta greseala de care trebuie sa ne debarasam urgent, este subaprecierea adversarilor!
    VVP are multe defecte, dar are si tot atatea calitati, indiscutabil!
    Considerand, simplist, ca daca e mincinos, plagiator, arogant si incompetent, este automat si prost, este o dovada flagranta a lipsei de anvergura a judecatii noastre!
    Cine-i prost si cine-i inteligent, se judeca numai dupa rezultate concrete!

    • Salutare observații. Unul dintre marile păcate ale modului actual de a contesta un lider politic este că sunt tratate în bloc toate faptele și gesturile sale: dacă politicianul X (că nu e vorba numai de Ponta, Băsescu, Constantinescu ș.a.) a făcut o greșeală, reală sau nu, cu miză publică sau privată, minoră sau impardonabilă (NB corupția e indiscutabil impardonabilă), atunci se aruncă cu pietre și în luările de poziție corecte, și în politicile eficiente. O asemenea abordare are două efecte regretabile: 1) că reduce credibilitatea dezbaterii politice și 2) că îl obligă pe cetățeanul simplu să facă alegeri de genul ”ce mă interesează mai mult, că Ponta a plagiat/șmecherit sau că în guvernarea sa mi-a crescut salariul/pensia/profitul?”. Electoratul nu trebuie împins către această alegere, pentru că societatea pierde, indiferent care va fi răspunsul.

  3. De fapt, nu-i chiar asa ;)

    Faptul ca VVP e anchetat penal ne IMBUNATATESTE imaginea!
    CE tzara a mai indraznit sa-si ancheteze penal premierul? ;) In afara, doar (nu sunt sigura) de Italia (Berlusconi).

    Celor care ar dori sa vina in tzara asta, le insufla incredere: IATA! DNA si justitia functioneaza corect, nu functioneaza „pilele”! deci nu trebuie sa se teama! ;)

    Forza, DNA!!

    • Intrebarii tale, „ce tara a indraznit sa?” i se poate raspunde:
      – ce tara mai are ca premier un plagiator dovedit? caci a fost dovedit;
      – in ce tara ai mai aflat (da, exceptindu-l pe pretinul lui Putin) ca planeaza suspiciuni penale asupra sefului de guvern, si sta neclintit in scaun?
      Cu spui tu „Faptul ca VVP e anchetat penal ne IMBUNATATESTE imaginea!” nu este deloc asa.
      Imaginea este murdara prin faptul ca exista un asemenea specimen acolo la virf si ca nu poate fi inlocuit (de fapt, de la presedinte si opozitie slabe sperante).
      DNA nu este un detregent minune care sa curete imaginea tarii; DNA lucreaza cu foarfeca si ramin rani. Pe care, dupa cite se vede, multi romani nu vor sa le ia in seama.
      NB,
      daca Plagiologu nu va fi condamnat pina la alegerile viitoare, ma tem ca va avea destui alegatori.
      Pentru ca el „ne da”.
      Nu ne ia, ca altii :P

      • Ha, ha! Și întrebarea următoare este „În ce altă țară președintele propune Parlamentului un plagiator drept premier?”

        • da, ha ha ha,
          in tara in care acel plagiator intruneste voturile a aproape 70% in alegeri, si acel presedinte este obligat de Constitutie sa-l desemneze premier.
          Faci parte dintre cei 70% sau dintre ce 7 milioane de la referendum? e sigur.

          • Vorbiti prostii: la alegerile pentru legislativ nu candideaza nimeni pentru functia de premier. Constitutia il obliga pe presedinte doar sa sa consulte cu formatiunea care a obtinut majoritatea.
            Presupunerile personale la adresa conforumistilor pot fi considerate insulte. Poate sunt eu noua pe aici, dar cred ca „contributors.ro” ar fi trebuit sa va modereze comentariul.

    • Nu e România prima nici la politicieni corupți. Italia a arestat sute de ministri, inclusiv pe funcție, Germania și Franța au avut foarte recent președinți demis sau anchetați pentru corupție (Christian Wulff și Sarkozy), în Spania s-a probat corupția în familia regală etc, etc. Așa că mai încet cu pianul pe scări: să combatem corupția, dar să nu ne lăudăm că suntem cei mai corupți de pe continent.

      • Nu e vorba daca sintem primii sau nu, mai degraba suntem cei care am rafinat-o, am ridicat coruptia pe noi culmi. Daca ar fi vreo olimpiada de coruptie cred ca am avea multe medalii de aur, ceva ca Phelps, inotatorul.
        BTW, in ’97 FBI l-au ridicat de-acasa pe guvernatorul Arizonei. A facut inchisoare pt evaziune fiscala, fals etc.

        • Atunci când mita se dă în caltaboș și pălincă (v. cazul Remeș), când tablouri de valoare sunt ascunse în gospodării țărănești (v. cazul Vâlcu) sau când scandalul pornește de la faptul că un clan își cere mita înapoi (v. cazul Mircea Băsescu), nu cred că putem vorbi despre nici un fel de rafinament. Corupția rafinată presupune existent și înțelegerea unor instrumente evaluate de inginerii financiare, manipulare a bursei, redistribuire fină a profiturilor etc. La noi se fură ca-n Evul Mediu, mizele sunt mici chiar și la scara economiei locale, iar infractorii nu au nici măcar imaginatie.

          • Bravos Hermann!

            RO are loc inca de mai bine la furaciune – sa ne uitam la altii cum fura rafinat ca poate, poate…
            De unde nu este rafinament, nici al de mai sus nu cere, dar uite cum scrie Hermann…

  4. Sa nu uitam ca in urma cu ceva vreme un ambasador abandona mandatul sau dupa niste alegeri care au dus la putere mafia unui partid…

    Acum avem un nou ambasador – oare care urmeaza sa fie relatia acestuia cu Primul Ministru?
    Pot sa constat ca Presedintele a inceput ignorarea clown-ului, dar uite ca acesta incepe sa faca tot felul de declaratii care incurca rau de tot lucrurile…

    In 1999 daca cineva incalca regulile nescrise ale NATO parasea postul acela – o alta regula nescrisa. Acum, in 2015 avem un Prim Ministru care calatoreste linistit in Turcia, face intelegeri absolut ciudate si totusi este in functie pentru ca partidul sau…Absolut neinteresant sprijinul partidului cu conturile blocate – dar oare pricepe si romanul???

    Saltul spre un viitor mai bun este greu pentru ca cere efort de intelegere si depasirea propriului conform.

    Cred ca se poate insa, dar ceilalti ce spun?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro