joi, martie 28, 2024

`Să se dea drumul la dosare!`

Am ascultat aseară (9 iulie) stupefiat declaratia unui politician, aflat la conducerea unei structuri politice. Nu vreau să citez pentru că nu am intenţia de a particulariza. Ceea ce am reţinut din spusele politicianului e că ar fi dosare blocate de un partid, dar că în noua conjunctură politică în perioada următoare ar urma să se dea drumul la acestea.

Eu aş vrea să spun un lucru foarte clar, în calitatea mea de judecător şi membru CSM: un politician nu are voie să facă astfel de afirmaţii. Când e vorba de justiţie, de funcţionarea acesteia, de dosarele instrumentate de magistraţi, prin astfel de poziţii publice se iese din sfera aşa numitelor „declaraţii politice” (sintagmă care în democraţia originală din România înseamnă că poţi să spui orice despre oricine fără a fi nevoit să justifici şi fără a fi tras la răspundere) şi se intră în sfera „intruziunii politice în justiţie”.

Oricât ar încerca politicienii să nege, cu toţii vor să deţină controlul asupra justiţiei. Numai că din toamna lui 2004 acest lucru nu mai este posibil. Este ceea ce se cheamă INDEPENDENŢA JUSTIŢIEI – valoare constituţională cu care trebuie să ne obişnuim cu toţii, care presupune că magistratura se autoguvernează, cariera magistraţilor este decisă doar meritocratic şi că în faţa justiţiei toţi cetăţenii sunt egali. Ea derivă din principiul SEPARAŢIEI PUTERILOR ÎN STAT – ceea ce înseamnă că o putere nu se poate amesteca în atribuţiile celorlalte puteri. Şi acest principiu este rezultatul STATULUI DE DREPT – valoare fundamentală care presupune că toţi, indiferent de poziţia pe care o ocupăm, ne supunem legii,  şi pe aceasta se bazează orice DEMOCRAŢIE, ţinta oricărei reforme sociale.

Ca urmare, politicienii trebuie să se abţină în a da ordine justiţiei sau să creeze impresia că pot da ordine justiţiei, în a critica magistraţii şi în a nu se supune hotărârilor judecătoreşti. Din contra, şi ei, politicienii, sunt datori să protejeze independenţa justiţiei şi să contribuie la întărirea încrederii publicului în justiţie, aşa cum o spune, de exemplu Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei la pct.6 şi 18 din Recomandarea (2010)12.

În acelaşi sens se exprimă şi CSM într-o poziţie publică de azi, în care solicită în mod ferm politicienilor să nu folosească justiţia drept miză în războaiele lor politice.

Distribuie acest articol

52 COMENTARII

  1. Incepe CSM sa miste? As vrea sa vad si judecatori sau procurori trasi la raspundere pentru intarzierea misterioasa a unor procese. De asemenea as considera educativ ca CSM sa clarifice public anumite notiuni juridice, in contextul in care invitati fara pregatire de specialitate isi spun parerea despre orice la televizor. Inregistrarea unui proces simulat, dezbateri publice organizate de CSM consider ca ar fi bune pentru o informare corecta cu privire la ce se intampla in justitie. De asemenea consider ca votul in CSM nu ar trebui sa ie secret, ci public pentru ca fiecare membru sa isi asume raspunderea asupra deciziei sale. Dar asta peste inca 20 de ani.

  2. Imi pare rau de d-vs, dar la cum merg lucrurile de repede, veti fi mancati cu fulgi cu tot inainte sa va treziti ce se intampla. In 4 zile au schimbat totul, prin blocarea CCR… cat timp credeti ca rezistati d-vs?!

  3. Multumim, interesant articol! Am fi interesati si de comentarea relatiei dintre art. 147 din Constitutie si afirmatia cetatenilor ministri MAI (sic!) si Dragnea (nu stiu daca este ministru) cu privire la organizarea referendumului pe baza unui OUG ale carei prevederi ar trebui, cum au aratat alti forumist pe ihotnews.ro facind legatura cu art. 147, sa fie suspendate de drept (cele neconstitutionale).

  4. Aha ! Acum am inteles si eu ce a vrut sa spuna acest Daniel Chitoiu cand a spus ca: „… or sa se DEBLOCE dosarele …”. Nu de alta dar de „debloce” nu auzisem.

  5. Bravo domnule Danilet, perfect de acord !

    Politicianul despre care vorbeste articolul de mai sus e un domn ministru Chitoiu care functioneaza in prezent ca presedinte PNL si co-presedinte USL. Acest domn e penibil, pare decupat din Scinteia, parca nu are habar in ce an ne aflam. Nu stiu ce competente are dar ca si co-presedinte USL e jalnic.

  6. Si totusi, cred ca daca tehnic s-ar putea mari ritmul de procesare a dosarelor, taman politicienii cred ca ar fi cei mai nefericiti. Trecand peste justetea argumentatiei dvs, poate reusiti sa va adaptati viteza de reactie si le faceti o surpriza frumoasa. NU stiu cum se vede graba asta „politica” prin ochii unui judecator,membru al CSM, dar… asa am o strangere de inima ca pentru pastrarea independentei justitiei, se va duce o lupta de „corp la corp”…

  7. chitoiu face parte dintre oamenii de nadejde ai USL, e o inregistrare video cu el pe aici pe undeva, dar nu prea pot rade cand o vad pentru ca omul pare bolnav psihic.

  8. Domnule judecator Danilet,

    Chitoiu (ca despre el e vorba in articol) nu poate fi tras la raspundere pentru declaratia lui cu iz mafiot ? Exista in lege penalizare pentru asa o situatie ?

    multumesc

  9. Si cu SPAGILE pe care le iau judecatorii ce facem?…nu toti… aia multi care iau in fiecare oras din tara asta ca toti o dati in independente dar aveti si voi mafia voastra…pe noi oamenii de rand ne doare in fund de csm ccr cplm…noi vrem in oras la noi la pocreaca cana ma judec cu unu sau ma da unu in judecata sa am un proces corect chiar daca el e nasu lu procuroru cutare…are bani multi…e politician local (ca nu e independenta justitia surpriza)…asta nu a rezolvat Basescu a uitat…toti stiu ca Udrea trimitea bani in zonele pdl cu conditia sa primeasca inpoi din ei sub forma de spagi da justitia independeta din 2004 nu face nimic…ce a zis politicianu ala a zis sa se dea drumu la dosarele PDL-istilor ca alea is blocate domnu`…ca alea psd merg normal si alea greu ca spaga e transpartinica nu mai prostiti tara asta ca unii sunt treji nu dormim toti si nu ne curge din gura cand va privim cum vorbiti de independenta justitiei

  10. Ce face CSM-ul cind vede ca la Curtea Constitutionala sunt cinci judecatori corupti, infiltrati de pucistii din usl ?
    Constitutia spune clar ca Presedintele nu poate fi suspendat decit daca a incalcat grav constititia. Presedintele nu a incalcat deloc constitutia, deci parlamentul nu il poate suspenda. Parlamentul nu poate hotari ca Presedintele a incalcat constitutia. Nu se poate invoca intoarcerea la popor, pentru a vedea daca Presedintele se mai bucura de sustinerea majoritatii electoratului. Presedintele a cistigat un mandat de cinci ani, indiferent daca se bucura sau nu de sustinerea majoritatii electoratului pe toata durata mandatului.
    Ce a facut CSM-ul cind a vazut ca procesele marilor corupti si marilor infractori din usl sunt tergiversate de ani de zile ?
    Ce a facut CSM-ul cind a vazut ca judecatorii corupti amina, achita sau condamna simbolic, cu suspendare, pe marii corupti si marii infractori din usl si din spatele usl ?
    Ce a facut CSM-ul cind a vazut ca de ani de zile infractorii din usl (si din spatele usl) acuza procurorii ca fac dosare politice ?
    Ce a facut CSM-ul cind a vazut ca de ani de zile infractorii din usl il acuza pe Presedinte a subordonat justitia, ca a comandat dosare politice ?
    Adica electoratul este mintiti, dezinformat, intoxicat si manipulat ani de zile de infractorii din usl, iar apoi ne intoarcem la popor sa vedem ce sprijin mai are Presedintele ?

    • Eu cred ca POPORUL TREBUIE INTREBAT ce crede dupa
      ce FALCA a fost achitat de catre ”justitia independenta”.
      *
      Nu de altceva dar domnul Primar al Aradului – ”fratele Ghitza” cum i
      se spune duminica dimineata ,- a fost pus in vitrina PDL in perioada
      2005 – 2012 cu eticheta: IOTE CUM ”ISI FACE TREABA ” DNA ul
      INDIFERENT DE APARTENENTZA POLITICA A HOTZULUI.

      PS De TIZA Rudzi nu mai zic, ca am inteles ca e bolnava si
      in cazul ei Rahova nu mai are Spital Penitenciar…Iar de TIZA europeana
      nu mai spun chiar nimic – pentru ca nu e frumos sa dai in cei care au pierdut

  11. De acord d-le Danilet dar ar trebui probabil si dvs. prin mijloacele pe care le aveti sa luptati pentru a apara independeta justitiei.
    Nu stiu exact care ar putea fi aceste canale si stiu ca in calitate de magistrati actiunile dvs. sunt destul de limitate de lege. Totusi nu pot sa nu cred ca nu aveti contacte in UE, la comisia europeana. Ar trebui sa vorbiti cu oamenii aiai, sa-i informati despre ce politicieni grobiani si neanderthali avem noi in Romania, pt ca ei apoi din pozitia pe care o au sa poata pune presiune si sa dea mesaje clare pentru respectarea libertatii justitiei de catre acesti politicieni ramasi in epoca de piatra – niste adevarati „dinozauri” ai lumii politice.

    • I-am informat. Si sa stiti ca in afara se vede mult mai clar situatia din Romania, decat ne lasa unii analisti de aici sa o vedem.

  12. Ce pot face si ei? La cat au repetat pe la antene ca toti de la PDL sunt cei mai mari infractori din istoria tarii, trebuie sa explice cumva faptul ca nu ies dosarele la numar. Adica, au si aia din PDL dosare, dar numarul nu se potriveste cu retorica spumegatorilor.

  13. Voi credeti ce spune fraierul asta ?? Adica din 2004 se face justitie in Romania ?
    Imi vine sa rad de afirmatiile acestui individ care are o capacitate mentala de copil minor !
    Pai ce s-a furat in Romania din 2004 pina in prezent si pot sa zic ca ,, nimeni nu este tras la raspundere ” nu s-a furat in absolut nici o tara din lumea asta !!!!! Cind o sa aiba Udrea , Cocos , Videanu si multi altii din ceata lor dosare si vor ajunge la Rahova de abea atunci putem zice ca incepe sa se dezghete justitia din Romania !!! Totul este controlat politic la noi iar cei de sus ne saracesc tot mai tare !!! Ar fii multe de zis dar nu mai am chef sa-mi pierd seara si cu asemenea subiecte . CSM-ul executa ce zic altii iar judecatori incompetenti ajung sa judece dupa ureche si nu-i intereseaza decit sa treaca luna si daca se poate sa i-a sute de milioane salar fara sa faca nimic !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Suntem zero in domeniul justitiei si in multe altele !!!! Jos cu toti hotii din tara asta si la Rahova cu ei !!!

  14. Imi pare rau sa spun, dar asteptarile mele erau altele de la d. Danilet. Era mai ,,pasoptist”, incerca sa schimbe in profunzime o institutie care in prezent nu functioneaza, chiar daca sunt multi ce si-ar dori sa ma contrazica. Cum poate fi o institutie, garant al independentei justitiei, formata din persoane care nu sunt independente ci dependente de seful ierarhic superior si ma refer aici la procurori. Ne place sau nu ne place, magistratul este o persoana independenta (CEDO). In cadrul acestui Consiliu de o parte sunt judecatorii, de cealalta parte sunt procurorii. Cum credeti ca se pun problemele in timpul sedintelor ? Ar fi necesar ca aceste sedinte sa fie publice sau cel putin sa fie publicate transcrierile inregistrarilor pentru a nu mai plana nici o indoiala cu privire la buna credinta a membrilor CSM. Consider ca procurorii nu sunt magistrati si nu au ce sa caute in CSM.

    • Poate imi spuneti care erau asteptarile dvs de la mine – sper ca nu din alea sa pune pe careva prin functii,c a nu ma ocup cu din astea.
      Pana atunci, haideti sa va spun un secret stiut de toata lumea, dar nu si de dvs: prima masura introdusa de noul CSM in 2011 a fost ca sedintele CSM sa se transmita online. Mai mult, inregistrarile sedintelor sunt pe site CSM, la doua clikuri distanta de dvs: http://www.csm1909.ro, partea dreapta, media.
      Dupa aceea va asteptam cu analize asupra a ceea ce se intampla in CSM. Ah, inca ceva: nu eu spun, ci Constitutia spune ca CSM este garantul independentei justitiei. Si asta nu are de a face nimic cu structura CSM, pt ca aceasta institutie este gandita ca un tampon intre cele trei puteri. Si asta pentru ca toate puterile trebuie sa protejeze independenta justitiei.

      • Cred ca nu era necesar sa-mi spuneti ca nu va ocupati cu numiri in functie, nici nu mi-a trecut prin cap asa ceva, raspunsul semanand mai mult cu ,,luatul la misto”. Nu asta astept de la d-voastra. Astept propuneri pentru a se schimba componenta CSM-ului, astept sa dispara reprezentantii societatii civile (cine face parte din societatea civila si cum sunt alesi reprezentantii acesteia ?), astept ca din structura cestui organism sa faca parte si reprezentanti ai UNBR (in prezent avocatii sunt considerati auxiliari ai justitiei si nu ca facand parte din sistemul judiciar ), astept ca procurorii sa nu mai fie magistrati, beneficiind de toate drepturile acestora, astept ca judecatorii sa nu mai poata iesi la pensie si sa intre in avocatura, in acest fel punand presiune pe judecatorii de scaun, fosti colegi, dar si pe justitiabilii care cred ca astfel cel care beneficiaza de serviciile fostului magistrat este privilegiat (aici putem vorbi de coruptie la greu, vezi legea de organizare a instantelor in Republica Irlanda), astept ca sa dispara grefierii din parchete si instante care presteaza servicii in calitate de consilieri juridici, incalcand astfel legea, etc. Cu consideratie, Laurentiu

  15. …imi place logica tip ”Danileț” – n-a spus nici pâs când președintele lui mult iubit a spus ceea ce a spus despre colega lui Pivniceriu …și spune acum …bravo domnule judecator sunteti pe drumul părtinitor de culoare …chiar oare de ce culoare domnule membru al CSM (s-au fost…)?!? …negru ca al minerilor sau negru ca al judecătorilor ?!? …sau nu contează culoarea, nici măcar cea din cerul gurii al vorbitorilor ”independenți și neutri” însăilători de argumente de tip genunchiul broaștei (râioase oare)…

    • Ref la plansul cand cu Pivniceru si Basescu: eram langa Pivniceru, in dreapta ei, in fata Preseditnelui. Si i-am spus aceleasi lucruri. Dvs nu erati pe acolo, bag seama.

  16. ”Oricât ar încerca politicienii să nege, cu toţii vor să deţină controlul asupra justiţiei. Numai că din toamna lui 2004 acest lucru nu mai este posibil.”

    DE CE TOCMAI DIN 2004?………. HA-HA!

  17. Domnule Danilet, tot respectul.
    Dar legile sunt scrise pe foi iar foaia suporta orice … mai putin focul.
    Iar acum incepe sa se simta miros de fum dinspre roba justitiei.
    PS. Noroc cu ambasadorul SUA ca a salvat DNA si Parchetul General.

  18. Felicitari d-le Danilet, suntem deja doi care am citit si aflat aceasta declaratie a politicianului respectiv, despre „Sa se dea drumul la dosare”….se pare ca nu toata lumea a auzit sa a vrut sa auda…..

  19. aaaaha,,,acum m-am prins despre cine era vorba,,,,domnul cu „debloce”-le:). Penibil,,,s-a gasit el sa vina acuma cu dosare,,,iaca sa mai dam drumul la un dosarel, suna funny.

  20. Este foarte ciudat in calitatea dvs. de membru CSM sa mai discutati relaxat despre ceva zilele astea dupa ce CCR v-a tras o mare palma, spunand ca declaratiile josnice ale presedintelui Basescu la adresa justitiei nu reprezinta presiuni din moment ce nu produc efecte juridice dupa ce CSM a sesizat si cerut Baroului sanctionarea unor avocati independenti pentru declaratii privind situatia si cazurile clientilor pe care sunt obligati sa-i apare.

    Altfel vad ca va referiti concret la Procuratura in acest articol si-i sustineti independenta, uitand parese ca Adrian Nastase o sa lasase independenta sub controlul direct al CSM prin legea 303 din 28-06-2004, privind statutul magistraţilor publicată în MO nr. 576 din 29-06-2004 si Monica Macovei a transformat-o in politie politica prin legea 247 din 19-07-2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente publicată în MO nr. 653 din 22-07-2005, prin care a trecut numirea procurorului general si procurorului sef al DNA direct sub ministrul Justitiei – numit politic si luand de sub CSM aceste numiri, inclusiv dand politicului(ministrului, adica ei insasi) atributii privind controlul direct asupra carierelor şi conduitei profesionale a procurorilor.

    Deci despre ce procuratura independenta vorbim noi aici cand aceasta a fost subordonata direct politicului PDL?!?!

    Chiar va lipseste si cel mai eementar simt al ridicolului?

    • Dvs se pare ca va lipsesc informatiile complete: Guvernul AN lasase la sfarsitul mandatului numirile sefilor din MP doar in mana CSM. CE a spus ca nu e OK asa, si la propunerea MJ Guvernul si-a asumat raspunderea, Parlamentul a votat si CCR a acceptat ca numirea sa o faca Presedintele raiii, la propunerea MJ cu avizul consultativ al CSM.
      Ah, inca ceva: nicicand in RO numirile la MP nu le-a facut CSM, aceasta pt ca legea 303 in forma de care vorbiti a fost precedata pana in iunie 2004 de Legea 92 din 1992 care prevedea:
      Art. 40
      Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie este condus de un procuror general, ajutat de 2 adjuncti.
      Procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie este promovat si eliberat din functie de Presedintele Romaniei, la propunerea ministrului justitiei.

      Dupa cum vedeti, CSM desi exista nu era implicat in nicun fel. O fi fost bine cum s-au facut numirile pana in 2004, o fi fost rau, nu stiu. Dar parca nu imi amintesc sa va fi pus atunci dvs aceste probleme. Si inca ceva: legea 303 in forma initiala nu a fost aplicata si niciun procuror din Ro nu a fost numit de CSM.

      • Nu a fost aplicata pentru ca erau deja oameni in functie iar apoi a schimbat legea Macovei. Ce doream sa evidentiez era adevarata independenta a procuraturii pe care Nastase o lasase nu pentru ca era el un cavaler pe cal alb ci pentru ca asa i se daduse de inteles de la UE. Si a facut asta! Prin schimbarea facuta de Macovei nu am scapat de monitorizarea pe Justitie nici astazi! Rapoartele pe justitie numara multitudinea cazurilor de oameni, nevinovati inca, si evidentiaza lipsa condamnarilor concrete – normale dat fiind ca vorbim despre o procuratura eminamente politica nicidecum eficienta deci.
        Deci ramane constatarea mea ca la ora actuala Procuratura este politizata, nu doar prin numirile initiale, dar MAI ALES prin controlul carierei profesionale care poate si este exercitat politic prin MJ. Sa speram ca USL se va tine de cuvant si va reda CSM controlul asupra numirilor in MP si sa iasa din controlul politic al carierelor.

        Altfel, despre palma primita de CSM de la CCR nu ziceti nimic?

  21. Este clar ca vor sa puna mana pe justitie si nu prea avem cum sa ii oprim.
    Niste prosti guvernantii astia, puteay sa faca toate manevrele astea mult mai discret si mia inteligent, dar nu inteligenta necesara si nici nu pot face planuri pentru viitor

  22. Nu ma pretind a fi un fin cunoscator al sistemului legal romanesc.

    As avea o singura intrebare pentru dl. Danilet si pentru intregul CSM indirect.

    In fata abuzului politic asupra puterii judecatoresti, ce poate face din punct de vedere legal CSM ca sa restaureze legalitatea?

    Poate CSM sa sesizeze CCR asupra unor hotarari ilegale sau sa deschida o actiune la ICCJ pentru corectarea unor abuzuri supra CCR?

  23. a comentat cineva despre justitie zicand ca „se vor da drumul la dosare”, domnul judecator CSM nu ne spune cine (lasa sa intelegem ca e cineva din USL), dar simte ca e o imixtiune in justitie.

    na bine ca s-a trezit acum cand in ultimii 8 ani basescu a dat un duium de declaratii despre justitie si dosare, dar CSM n-a vazut nici o imixtiune in justitie.

    nici CCR n-a vazut pt ca alea sunt ‘vorbe nu fapte’ haha

    na, cum s-au reactivat toti independentii….

    nu mai poti deschide gura zilele astea ca te trezesti coleg de echipa cu tot felul de personaje.

    • Sper ca nu sunteti coleg de echipa de mine :)
      Cat priveste reactiile la declaratiile lui Basescu care au pus presiune negativa pe justitie, doriti sa caut eu pe google sau cautati dvs, ca apoi sa va corectati informatiile pe care le detineti? Haideti, ca au fost nenumarate, unele inclusiv reactii luate de actualul CSM din care fac parte.

  24. Bravo, dle Danilet, imimlace pozitia dvs si sper ca este si pozitia celorlalti colegi de-ai dvs. Sper sa rezistati tavalugului pornit de USL, pentru ca D.Voiculescu a spus inainte de a demisiona din Senat ca nu se vor lasa pana cand nu vor lua si Justitia. In aceste vremuri voi, cei din Justitie sunteti adevaratii eroi ai tarii. Vaurez succes si nu va lasati intimidati. Basescu, Macovei, MRU, Europa va tine spatele.

  25. Aha, deci magistratii sunt singurii vinovati de dosarele intarziate cu anii ( dosarele Nastase ) si alte matrapazlacuri. Independenta Justitiei inseamna, in intelegerea dvs., ca Justitia depinde numai si numai de interesele magistratilor, si nimeni nu are dreptul sa va puna la punct devierile. Hmmm, asta nu prea suna a principiu democratic.

  26. Daca tot sunteti judecator al nostru si ne impartiti dreptatea folosind deplina intelegere a limbii romane cand cititi legile pe baza carora stabiliti daca am incalcat sau nu legea in litera si spiritul acesteia, sunteti amabil sa-mi explicati EXACT care este sensul urmatorului text si cum il interpretati „in extenso” (eventual, intr-un articol publicat tot pe http://www.contributors.ro :

    „Legea pentru modificarea art.10 din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este constituţională în măsura în care asigură participarea la referendum a cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.”
    (sursa – document -2012-07-10-12758827-0- comunicat-presa-curtii-constitutionale-referitor-legea-referendumului- 10-iulie-2012.doc // http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2012-07-10-12758827-0-comunicat-presa-curtii-constitutionale-referitor-legea-referendumului-10-iulie-2012.doc )

    si

    „ASIGURÁ, asígur, vb. I. 1. Tranz. A oferi o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta. 2. Tranz. A da cuiva garanţii asupra unui lucru; a încredinţa. ♦ Refl. A-şi lua toate măsurile de precauţie. 3. Tranz. şi refl. A încheia un contract de asigurare a vieţii, a unui bun. 4. Tranz. A realiza împiedicarea desfacerii sau deplasării elementelor asamblate ale unui sistem tehnic. – A3- + sigur (după fr. assurer).
    Sursa: DEX ’98 ” (http://dex-online.ro/asigura/cauta/)

    Legea asigura participarea – in sensul ca garanteaza participarea electorilor la referendum (desi votul este un drept constitutional inalienabil)

    Legea asigura participarea – in sensul ca legea trebuie sa garanteze (a face ca înfăptuirea să fie sigură) prezenta la vot a cel puţin jumătate plus unul (desi este dreptul oricarui cetatean de a-si exprima sau nu votul, nefiind obligatoriu, situatie in care nu inteleg cum CCR va obliga prin lege sa se prezinte la vot)

    Legea asigura participarea – in sensul ca legea garanteaza (A-şi lua toate măsurile de precauţie) ca electorii sa mearga la vot / sa aibe unde sa voteze

    etc.
    sau varianta neexprimata in clar si in limba romana, in aceasta decizie, dar intens mediatizata de presedintele suspendat, partidul sau politic si mass-media de partid, cum ca CCR a stabilit ca referendumul este valid DACA si NUMAI DACA legea, guvernul, autoritatile si bunavointa intru participarea a electorilor romani se conjuga in a satisface cerinta impusa de CCR de exprimare a votului de catre 50% + 1dintre romani?

    Sau tocmai am capatat o mostra de ambiguitate de exprimare juridica, de o speta ce sfideaza sofisme mai bine cunoscute, care pune sub semnul indoielii capacitatea de utilizare a limbii romane, clar si fara echivoc, atunci cand e vorba de soarta unui popor ?

  27. Doresc ca justitia sa nu se lase ingenunchiata de factorul politic ,si sa-i traga la raspundere pe cei care au jefuit tara indiferent de culoare politica. Faptul ca justitia a inceput sa functioneze se datoreaza si lui Basescu si asta nu convine ,,mogulilor si hotilor” !!!!!!!!!!

  28. „Eu aş vrea să spun un lucru foarte clar, în calitatea mea de judecător şi membru CSM: un politician nu are voie să facă astfel de afirmaţii.”
    Tocmai de asta este, printre alte motive, este suspendat Traian Basescu.
    Faptul ca sunt blocate dosare, cum ar fi cel ALRO, este o dovada a faptului ca justitia nu functioneaza independent. Deblocati dosarele si dati un veridict, nu le tot amanati in functie de cine e la putere sau cine vine la putere.

  29. Dosarele nu trebuie sa astepte (…nu stiu cati ani…)la bunul plac al unui „neica nimeni”(dovedit ulterior corupt pana in maduva oaselor) pt. ca greselile ,domnilor ,se pedepsesc pe loc pt. imbunatatirea climatului in societatea umana,pt. a nu se repeta ,sau d-le Cristi ,uiti permanent ca esti platit din bani publici si chiar prea multi pt. asa numita „curatenie”sau”legea bunului simt”…

  30. Pai cam asa e… interventia politiciuli in justitie s-a diminuat, judecat dupa dosarele de coruptie care tot apar le TV, cu diferite partide implicate (mai putin de la PPDD- ce ziceti de asta/ ;-)).

    Totusi, cred ca va trebui sa ne mai gandim la ce se intimpla la varful justitiei…

  31. Această justiție independentă trimite oameni nevinovați în închisoare (ex. Moldoveanu Mihai). Această justiție independentă nu se poate trata, pare-se, pe ea însăși, dacă privim la cazul de mai sus. Această justiție independentă, am vrea-o mai cu seamă DREAPTĂ ! A.

  32. Nu o fi vorba de dosarele alea de care vorbea Geoană acum catţiva ani, alea ale judecătorilor de la Curtea Constituţională? Cine deţine aşa ceva nu o face ca să se asigure că respectivii vor decide cum le dictează conştiinţa (….) ci ca să se asigure că deciziile vor fi pe linia Marelui Joc. Să nu-mi spuneţi că moş Tăgârţă ăla, pesedistu’, cel care îi califica pe Pleşu, Patapievici şi pe Dinescu drept „tripleta” si „răsculativi” în scandalurile cu dosarele de securişti şi informatori de la CNSAS, a suferit un atac de democrativită acută şi acum decide în consecinţă. Să nu îmi spuneţi aşa ceva că nu vă cred. De dosarele alea e vorba, domnule Danileţ.
    În lipsa unor repere morale clare, mie unul mi-e teamă că noi, românii vom transforma şi Marele Joc ăla în Marele Circ.

  33. Doream sa va apreciez pentru faptul ca in articolele dvs. nu sunt cenzurate grav comentariile si sa va multumesc pentru ca va faceti inclusiv timp de a raspunde la comentarii cat de cat punctual.
    Multumesc!

    • Eu nu cenzurez comentariile nici macar pe blogul meu, decat cele in care mi se vorbeste porcos. Aici insa nu eu raspund de asta.

  34. Din anul 2005 a aparut „telejustitia” adica din dosarele in lucru la DNA si Procuratura erau transmise informatii spre politicieni si jurnalisti, iar programul de lucru a fost sincronizat cu agenda politica a PDL si in special a lui Traian Basescu.
    Arestarile au inceput sa se faca in cu „mascati”, si in „prime time” pentru efect media maxim. In acelasi timp la informatii concrete despre activitati ilegale (prejudicierea bugetului de stat, spalare de bani, utilizare de fonduri bugetare in campanie lectorala) nu s-a intamplat nimic sau pur si simplu dosarele sau inchis ( vezi ALRO) desi existau probe care dovedeau existenta cel putin a unor suspiciuni care se cereau cercetate atent, mai ales ca firele duc si spre presedintele republicii.
    Zeci de cazuri au fost documentate de jurnalisti, iar DNA si Parchetul au refuzat sa actioneze.
    Mai mult, parchetul si DNA , dupa „indicatii” televizate ale presedintelui au procedat la terfelirea imaginii adversarilor acestuia, fara a avea probe ca s-ar fi produs vre-o fapta ( vezi sponsorizarea participarii la raliu a lui Ponta, cazul Becali, etc) .
    Sincronizarea actiunilor politice si acelor desfasurate de ANI, DNA, Parchet, dovedesc subordonarea politica a acestora.
    Ce a intreprins CSM pentru a curma aceste abuzuri? Cred ca nimic. Nimic care sa conteze.
    Si atunci? Asta va face partasi la subordonarea acestor institutii, la decredibilizarea acestora.
    Pe de alta parte dosarele trimise spre judecata au un numar imens de „greseli” de procedura, ceea ce duce la necondamnarea celor judecati. Pe cati i-ati pedepsit pentru munca de „mantuiala” ( sper neinteresata) pe cati i-ati cercetat?
    Sunt motive mai mult decat suficiente sa ajung la convingerea ca „justitia” este aservita politic, si sa pun sub semnul intrebarii orice vine de la aceasta justitie.
    Ce se poate face?
    In primul rand dati afara incompetentii , coruptii si pe cei afiliati politic, apoi nu ami acceptati sa luati parte la lupta politica. In timp daca va veti face datoria onest, va veni si increderea. Pana atunci, fiind parte a conflictelor, nu aveti cum face „dreptate” ci „justitie pentru unii”
    Cred ca este nevoie de schimbarea tuturor conducatorilor din justitie, aserviti politic, cu specialisti neimplicati in lupte politicesi bine, bine „verificati” sa nu aiba inclinatii sau simpatii politice. abia dupa aceea putem spera ca este posibil sa se schimbe lucrurile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristi Danilet
Cristi Danilethttp://cristidanilet.wordpress.com/
Cristi Danileţ este judecător din anul 1998, iar în perioada 2011-2016 a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este promotorul educației juridice în școli și licee www.educatiejuridica.ro si membru fondator al asociației Voci pentru Democrație și Justiție www.vedemjust.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro