vineri, martie 29, 2024

Sămînţa e lăsată să moară: uşile închise ale dreptăţii în cazul Gheorghe Ursu

„Sămînţa putrezeşte” (il seme marcisce) – aşa îşi încheia un prieten al meu, poet şi teolog italian, o poezie inspirată de o vizită la un crematoriu din ţara lui. Privind starea lui Andrei Ursu după 9 zile de greva foamei – declarată pentru a convinge autorităţile juridice româneşti să redeschidă dosarul de urmărire penală a asasinilor tatălui său – cred că se poate spune că, la noi, crematoriul devine unul în care „sămînţa e lăsată să moară”. Epuizat nu numai de greva foamei, ci şi de drumuri inutile la diverse instituţii post-comuniste care închid nu doar dosarele nefinalizate, ci şi uşile dreptăţii, Andrei Ursu oferă imaginea unui om care se jertfeşte sub ochii noştri pentru a ne convinge să nu lăsăm să moară şi ultima sămînţă a conştiinţei dreptăţii.

Fireşte, în jur se aude numai forfota campaniei electorale şi glasurile candidaţilor la prezidenţiale, ce oferă asigurări clamoroase pentru un viitor impecabil, condiţionat numai de alegerea lor în funcţia la care aspiră. Cu toate acestea, faptul că sămînţa dreptăţii reprezentată de cazul Gheorghe Ursu e lăsată să moară, şi că fiul lui Gheorghe Ursu, aflat deja într-o stare critică, e tratat cu o birocratică indiferenţă, ar putea să ne derobeze mai eficace de un viitor „normal”, dacă nu impecabil, decît nealegerea unui candidat sau altul.

A trecut un sfert de secol de la căderea comunismului şi nu am dobîndit încă maturitatea colectivă de a recunoaşte în profunzime în ce a constat flagelul valorilor comis de acest sistem. Un sistem clădit pe minciună şi fărădelege, îndreptat programatic împotriva unui anumit tip de om – deşi nici corectitudinea politică de azi nu face altceva, chiar dacă se ascunde sub veşminte mai politicoase – nu poate fi deconspirat în profunzime, cu efectele sale cu tot, dacă nu recunoaştem deschis natura nedreptăţilor care i-au asigurat trăinicia. În joc nu este un justiţiarism vehement sau o ură vindicativă faţă de foştii torţionari, ci o recuperare minimă a valorilor dreptăţii şi adevărului care au fost practic destituite de acest sistem. Nu e vorba de o cruciadă împotriva anumitor figuri triste ale regimului în discuţie, ci de o recunoaştere a faptului că au existat asemenea figuri şi că ar trebui, de acum înainte, să ne aşezăm valorile pe temeiile create de modele umane diferite.

Altminteri, suntem absorbiţi periodic de „reaşezări politice” care nu reuşesc, cel mult, decît să restructureze superficial instituţiile-cheie ale statului. Andrei Ursu ne-a dovedit limpede că perpetuarea vechilor muşamalizări şi asigurarea imunităţii clanului securist este încă o tristă realitate în aceste instituţii.

Este un fapt care ar trebui să ne tulbure, presupun, acela că dosarul Gheorghe Ursu, în care erau colectate informaţii despre rudele şi prietenii care îi cultivau memoria, nu a fost închis în 1989, ci la cîţiva ani după ce ne obişnuisem cu gîndul că trăim într-o democraţie. Faptul nu trebuie, desigur, să ne facă să deznădăjduim, deşi evocarea lui sună, la drept vorbind, destul de sinistru. Pe de altă parte, se cuvine să înţelegem lucid că o fostă poliţie politică care nu a fost niciodată denunţată şi restructurată în profunzime îşi difuzează încă cangrena în ţesutul instituţiilor noastre actuale.

Elucidarea cazului Gheorghe Ursu este o şansă a noastră să începem acest proces de restructurare profundă, ce ar putea revigora şi simţul libertăţii noastre civice şi politice. Nu ştiu, în acest moment, dacă acesta e un pariu complet pierdut. Totuşi, privindu-l pe Andrei Ursu după 9 zile de grevă (aproape inutilă) a foamei, îmi vin din nou în minte, irepresibil, cuvintele „sămînţa e lăsată să moară”…

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Cu totul benefica interventia dvs. pe care o salut si eu, cu bucurie.

    O singură obiectie:
    Spuneti:

    Un sistem clădit pe minciună şi fărădelege, îndreptat programatic împotriva unui anumit tip de om – deşi nici corectitudinea politică de azi nu face altceva, chiar dacă se ascunde sub veşminte mai politicoase.

    Imi pare rau sa va spun insa ca a doua parte a acestei fraze relativizează nedrept greutatea primeia, Intre „vesmântul politicos” al corectitudinii politice și crima justificata ideologic este o asimetrie în interstitiile căreia sunt milioane de morți, dintre care vorbim azi despre Gheorghe Ursu. Nimeni nu ne ia viata daca nu gandim corect politic, nu?

    • Va multumesc pentru binevenita nuantare. Nici eu nu am intentionat sa echivalez gravitatea consecintelor aplicarii celor doua programe de „inovare a umanitatii”, vroiam doar sa spun ca acest tip de program poate fi promovat si in moduri mai subtile in democratii – fireste fara a merge pina la crima si teroare.

  2. Doamnă Palade
    Minus pesimismul, aveți dreptate! Dar, indicați o cale de protest viabilă. Voi subscrie din start…

    • Va multumesc, nu e un pesimism de fond, va asigur, dar in aceasta reactie predomina intr-adevar semnalarea in registre grave a indiferentei fata de protestul auto-sacrificial al lui Andrei Ursu – si a implicitei desconsiderari a dreptatii si cercetarii adevarului.

      • Mulțumesc pentru calea de protest indicată! Am descoperit – nu datorită dvs. – un memoriu pe care l-am semnat.
        Altfel, multe sentimentalisme lipsite de concluzii practice! Pierdere de vreme!

        • Multumesc, propunerea mai concreta a existat in articolul meu de ieri de pe contributors.ro: punerea sub urmarire penala a maiorului Maria Pirvulescu, pe care o solicita direct chiar Andrei Ursu. In rest, adevarul nu e o chestiune de sentimentalism.

  3. La sfirsitul conferintzei de presa de azi (vezi link) ANDREI URSU „a declarat că este ferm convins să continue greva foamei” Andrei are nevoie de SUPORT!!

    Vreau sa adaug inca un argument pentru a va alutura si a va arata solidaritatea cu Andrei Ursu.

    Sorana Ursu: fiica, nevasta, mama

    Imi suna in continuare in urechi cuvintele si vocea Soranei (prietena cea mai buna, de-o viatza inceputa in Iasi, a mamei mele), imi revine senzatia de rece pe spate, nodul in git,… In urma cu mai bine de 20 de ani, mama lui Andrei Ursu, Sorana Ursu, imi spunea cu o voce ingreunata de groaza „….Andrei n-are ce cauta in Romania, se lupta cu morile de vint. Doi din cei trei barbati din viatza mea au pierit ucisi in Romania: legionarii mi-au impuscat tatal la Iasi, securistii mi-au omorit barbatul, pe Babu, la Bucuresti. Si acum ce sa astept, ca golanii sa-mi omoare baiatul…..” Incerca sa ma ia ca aliat in a-l convinge pe Andrei sa renuntze la actiunile lui din Romania.
    Ii simteam si intzelegeam frica si groaza dar incercam s-o conving ca astfel de lucruri nu se vor mai intimpla.
    Andrei, fiul care cere dreptate in numele tatalui, continua cu perseverenta demersurile incepute de douzeci si ceva de ani. Sorana, mama lui, il asteapta pe baiatul ei, Andrei, sa vina acasa la Chicago.
    Noi totzi care-l iubim si suntem alaturi de el, de cauza lui, de actiunea lui, vrem ca Sorana sa nu aiba dreptate caci singura vina a lui Andrei este ca se incapatineaza sa ceara dreptate in numele si amintirea celui care a platit cu viatza pentru ca a si-a exprimat punctul de vedere despre dreptate si adevar in Romania comunista.
    Inchei cu cuvintele lui Andrei Vieru, fiul altui prieten din copilarie de la Iasi a Soranei si, prin ea, al lui Gheorghe „Babu” Ursu: „Pentru ca adevărul să iasă la iveală este oare nevoie de noi victime?”

    Alaturati-va lui Andrei Ursu si cauzei lui, cereti rezolvarea cazului!

    Doina Iliesiu Denes

    • Doamnă Denes/Deens – poate vă hotărâți
      Vreau să mă alătur cauzei dlui Andrei Ursu! Vă rog să ne spuneți cum!
      Altfel, fără soluții, lăsați-ne cu ale noastre! Faceți literatură (proastă) de sertar.

  4. „se cuvine să înţelegem lucid că o fostă poliţie politică care nu a fost niciodată denunţată şi restructurată în profunzime îşi difuzează încă cangrena în ţesutul instituţiilor noastre actuale”.
    *
    Stimată Doamnă,
    Vă înțeleg și eu terminologia reținută, delicatețea formulării sau îngrijorarea față de starea de sănătate a „țesutului”… unor instituții nerestructurate în profunzime, dar sintagma „polițe politică” este uzată și banalizată de însăși nota explicativă impusă de legiuitorul nostru cel de toate zilele postdecembriste (limitată la atingerea incertă și interpretabilă a câtorva drepturi și libertăți fundamentale, mici turnătorii, menite să intimideze ascultarea Europei libere sau să blocheze o ascensiune profesională a celor mai slobozi la vorbă). Sintagmei Îi mai lipsea antemergătorul „fostă”, ca să fim mai siguri de unde începem să înțelegem sau să așteptăm să se îmbunătățească starea vremii în prezent.
    În cazul familiei Ursu trebuie să vorbim pe șleau despre omor calificat și criminali acoperiți, ascunși la comandă, stimată Doamnă, repet, la comandă de la un alt buton, iar subiectul de drept – sustras cu nesimțire crasă de la urmărirea penală – nu este un om de rând, ci un fost maior de Securitate și actual intangibil în fața legii. De ce și cum este posibil ca patru magistrați (un procuror civil, doi procurori militari și un judecător militar) să batjocorească Legea penală, Constituția și demnitatea profesională a magistraților onești din țara asta, oricâți de puțini ar fi, pentru un fost securist? Ce-i leagă, de fostul maior securist, de nu se mai dezleagă și preferă să-și păteze mâinile și roba cu sângele lui Gheorghe Ursu? Le este prea greu să să se sustragă de la executarea comenzii, stimată Doamnă. Sunt dependenți de propria lor obediență, n-au nicio urmă de independență profesională, or asta se vede după dimensiunea uriașă și transparentă a lucrăturii, într-o problemă juridică de nivel elementar, strident de simplă.
    Numai când asemenea catastrofe, acoperite de robă și umbre, vor fi scoase în șuturi din magistratură, vom avea motive să sperăm la un act de justiție mai puțin periculos decât crima și criminalii ascunși atât de sfidător din obligații generate de trecut și conservate sub masca unor reforme fictive.

    • Domnule Bască Ilie
      Aceasta este seara pseudonimelor neinspirate…
      Aveți perfectă dreptate, însă eliminarea din magistratură a ”catastrofelor, acoperite de robe și umbre” este o muncă de Sisif. Ar fi bine să avem parte măcar de ”reforme fictive”.

      • Poate mai „vorbim” săptămâna viitoare.
        Munca de sisif nu-i a noastră, ci a urmașilor urmașilor… structurii de rezistență față de domnia legii într-o democrație reală.
        Nu vă pierdeți speranța fictivă! Ajută la amăgire.

    • Va multumesc, cred ca in esenta exprimam cam acelasi lucru, chiar daca intr-adevar limbajul meu e ceva mai retinut. Am vorbit si intr-un articol de ieri, publicat tot pe contributors.ro, „Protestul lui Andrei Ursu: o intrebare pentru constiinta noastra” despre acoperirea fostilor ofiteri de Securitate – criminali acoperiti, cum spuneti dvs. Problema fiind ca in multe cazuri nici macar nu se ia in discutie culpabilitatea celor de la butoane… pina la a fi numiti criminali, ar trebui mai intii dati in urmarire penala.

      • În ultima propoziție ați reprodus perfect esența comentariului meu.
        Sper să nu ne oprim aici. :)
        Vă mulțumesc pentru înțelegere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro