Home » Justitie/Ordine publica »Reactie rapida » Citesti:

Schema 3+1 și alte coincidențe în Justiția sub zodia PSD

Miron Damian martie 6, 2019 Justitie/Ordine publica, Reactie rapida
23 comentarii 2,805 Vizualizari

Dacă actele normative ar fi persoane, foarte tinere în cazul de față, pun prinsoare că OUG 8 ar fi foarte, foarte supărată. Sora sa mai mare, OUG 7, are parte de toată atenția. Are parte de acuzații, dezbateri, manifestații publice, negocieri. I s-a adus deja o ajustare – sau cosmetizare, depinde pe cine întrebi. Se vorbește de ea peste tot, e celebră. OUG 8, în schimb, a trecut aproape neobservată. E atât de nedrept. Mai ales că sunt atâtea similarități între ele. Ambele poartă semnătura ministrului Toader. Ambele introduc în domeniul justiției o doză serioasă de arbitrar, sunt un exemplu de legiferare ad-hoc, incompatibilă cu ideea unui stat de drept. Ambele sunt categoric neconstituționale, cel puțin pe formă, nefiind adoptate ca urmare a unei situații extraordinare.

Da, OUG 8 merită un dram din atenția pe care guvernarea actuală o vrea împărțită, mărunțită între cât mai multe orori, venind în valuri (ca paranteză, știați că am depășit pe anul trecut ținta de deficit de 3%?). Ordonanța e menită să reglementeze modul de alegere al magistraților pe care statul nostru îi va propune ca procuror și procuror delegat la EPPO, Parchetul European. Există un regulament european care ar fi trebuit transpus în legislație, regulament care impune restricții și criterii precise de selecție, condiții de independență, integritate etc. Acest regulament a fost în esență ignorat de Ordonanța noastră. În regim de urgență, ministrul Justiției din guvernul PSD a decretat că candidații pentru posturile de procurori la EPPO sunt practic aleșii ministrului Justiției din guvernul PSD.

Prevederile OUG 8 ascund acest fapt, dar o fac destul de prost. Modul de operare are doi pași. Primul l-am indicat mai sus, legea este (tran)scrisă astfel încât să fie lăsată fără vreun fel de relevanță în proces. Actul normativ, la acest capitol, este eliberat de povara oricăror norme, fiind practic inaplicabil. În loc de asta avem verbiaj, povești de tipul „să fie bine ca să nu fie rău”. Iată exemplificarea în OUG 8

Articolul 1 (7) Evaluarea candidaților se face pe baza aspectelor relevante rezultate din susținerea interviului, din analiza documentelor depuse de către candidat cu privire la experiența practică relevantă, precum și a altor aspecte verificabile rezultate din activitatea sa anterioară.

Ce înseamnă asta? Absolut nimic. Într-un scheci absurd un evaluator s-ar pregăti să puncteze pe baza aspectelor irelevante, analizând documente care n-au fost depuse și antecedente pe care nu le poate verifica, înainte să i se atragă atenția că legea îi cere altceva. Sau, ca să întreb altfel, cum se poate aplica efectiv această prevedere legală? Exact, nicicum. OUG 8 consacră de fapt o decizie politică în această privință, o decizie discreționară, neconstrânsă în vreun fel relevant, bazată strict pe aprecierea de oportunitate a celor care o iau. Dar cine sunt aceștia?

Aici avem pasul următor al schemei. Pe lege decizia aparține unei comisii. Aceasta are patru membri, sau mai precis de 3 + 1, iar din cei trei prevederile legale îi dau unuia un primat evident. Dacă la primul pas s-a ascuns, prost, faptul că decizia e discreționară, la al doilea se ascunde, la fel de prost, faptul că ea aparține unei singure persoane. În cazul OUG 8, e vorba de ministrul Justiției.

Articolul 1 (2) Candidații în numele României pentru funcția de procuror european sunt selectați în urma unui interviu în fața unei comisii de selecție prezidate de ministrul justiției și din care fac parte președintele Consiliului Superior al Magistraturii și doi specialiști în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală, desemnați de către ministrul justiției.

Cum va funcționa în practică comisia asta? Nu, haide să întreb ceva mai aplicat: în ce condiții este posibil ca această comisie să blocheze decizia ministrului Justiției în materie? Păi numai dacă amândoi specialiștii desemnați de acesta votează împotriva lui. Prevederile sunt de așa natură încât dacă doar unul votează împotriva celui care l-a pus în comisie, aceasta se blochează într-un vot 2-2. Legea nu ia în calcul acest caz(!); în practică situația va fi rezolvată, eventual după un alt OUG, prin numirea unei noi comisii, adică redesemnarea „specialiștilor” de către ministru. Ghiciți cine se va regăsi în noua comisie și cine nu. Notați că OUG 8 are prevederi identice apropo de „specialiști” la fel ca în cazul candidaților înșiși, așa cum explicam mai sus: e inaplicabilă. Dacă ministrul desemnează pe cineva, acesta e specialist și gata. Nu există nici măcar prevederi care să elimine conflictul de interese, „specialiștii” pot fi găsiți între subordonații de la minister, de exemplu. Astfel, așa cum spuneam, OUG 8 îi dă ministrului Justiției putere discreționară în procesul selectării magistraților propuși spre delegare la EPPO.

Acestea fiind spuse, întrebarea este de ce ar valida această farsă evidentă celălalt membru de drept al comisiei, un magistrat, ba chiar unul care reprezintă toți magistrații, mă refer la președintele CSM? Ar avea toate motivele să refuze, însă speculez că dna judecător Savonea își va da concursul fără să facă nazuri.

Vedeți voi, a naibii coincidență, exact schema de mai sus o avem în alt caz, și anume la conducerea Secției pentru anchetarea magistraților, SIIJ. Și acolo legea este practic inaplicabilă în procesul de selecție, un așa-zis „concurs”, o evaluare pe criterii vagi care ascunde prost o decizie discreționară. Nu, nu CSM decide, așa cum mințea procurorul-șef SIIJ, plenul nu face decât să valideze formal decizia unei comisii – o poate invalida doar dacă e fraudă, or, cum se demonstrează o fraudă în „evaluarea activității sale ca procuror și modul în care acesta se raportează la valori specifice profesiei”? Iar comisia, surpriză, are patru membri, trei judecători aleși de secția de judecători exclusiv din rândul celor cinci membri ai secției care au grad peste cel de Curte de Apel. La aceștia se adaugă un procuror ales de secția respectivă. Procurorii din CSM au avut bunul simț să refuze farsa asta, însă dna Savonea, președintă a CSM, și membră a Comisiei respective, n-a fost deranjată câtuși de puțin de asta.

Ciudat, nu? Adică avem zilele astea un spectacol în care dl Toader se dezice de SIIJ, iar PSD prin vocea dlui Iordache se dezice de dl Toader – dar OUG 8, emisă de ministru, și reglementările SIIJ emise de comisia Iordache, la propunerea dnei Gîrbovan, par efectiv scrise de aceeași persoană, inclusiv acest bizar sistem 3+1. La fel, printr-o neașteptată coincidență, comisia dnei Savonea de la CSM, astăzi zice-se în conflict cu ministrul, i-a ales la conducerea SIIJ tocmai pe dl Stan, căruia ministrul i-a dedicat un OUG ca să-l mențină în fruntea Inspecției Judiciare, și pe dna Florea, pe care ministrul a dorit-o la conducerea DNA.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , ,



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. Livio spune:

    PSD si toata clica lor de penali (Pro Romania, PNL, UDMR, UNPR, ALDE etc.) trebuie eliminati. Fizic, adica inchisi. Tot ce au facut de 30 de ani a fost subminarea tarii.

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Livio,

      una din chestiile pe care o remarc, implicit, în articol este că toată comedia asta pare să aibă foarte puțini actori, și pe partea magistraturii și pe partea politică. Dragnea, Iordache, Tăriceanu, Toader, care e mai degrabă instrument, pe partea politică. Gîrbovan, Savonea, Stan, Florea, Netejoru, Iordache (Elena, nu Florin), pe partea de magistratură. Sunt sute, mii de membri în categoriile respective, care asistă mai degrabă ca spectatori la întregul spectacol. Deciziile se iau și măștile se schimbă de una, maximum două duzini de indivizi.

      Dincolo de asta, inchiderea cuiva poate fi făcută doar dacă a încălcat legea penală. E mult mai comod, legitim, și mai puțin periculos și pentru corpul electoral și pentru cel restrâns al magistraților să „închidă” actorii care joacă farsa asta înafara parlamentului, guvernului și CSM-ului.

      • Livio spune:

        De acord cu dumneavoastra, am fost mai direct in mod intentionat. ;-) Problema e ca pare sa nu avem instrumentele pentru a opri aceasta mica clica de penali. Zilnic si in ciuda protestelor, fac ce vor si mai ales ne fac rau. E clar ca “statul sint ei” deocamdata, dar nu stiu cum sa scapam de ei mai repede… Iar previziunile despre intentiile de vot nu sint optimiste (pentru noi, ceilalti). Sper ca pe linga judecatori si actori sa inceapa si altii sa protesteze. O zi buna! :-)

        • crs spune:

          Protestezi, bun, dar dupa ce se incheie protestul – mai protestezi ?
          Oare ii pasa kremlinului, le pasa mafiilor transnationale si grupurilor de interese supranationale, de proteste de maximum cateva zile ?
          Cine-mi spune mie ca protestele nu sunt organizate tocmai de putere ?

      • Ioan spune:

        Domnule Damian,
        Da, e real ce sustineti vis a vis de actorii implicati. Doar ca e un pic mult spus ca sunt printre ei si membri ai magistraturii. Cel mult din punct de vedere formal… In fapt, indivizii respectivi sunt mult mai apropiati de zona politica decat de magistratura…si, totodata, dependenti de puterea celei dintai.
        Ar mai fi multe lucruri interesante in modificarile astea nenorocite…de ex. dispozitia care elimina incompatibilitatea membrilor din comisia de selectare a procurorilor ce vor fi incadrati la SIIJ la votul din CSM. Adica, membrii comisiei voteaza o data in comisie, dupa care din nou in Plenul CSM. Este evident ca au emis aceasta dispozitie pentru a controla procesul de seelctare a procurorilor din SIIJ, dat fiind raportul delicat de forte din CSM. Daca isi pun oamenii lor in comisie, risca sa piarda in plen fara ei… Or, o astfel de magarie e rar intalnita, in special in magistratura. Cum sa te pronunti de doua ori in cadrul aceleiasi proceduri?!? E vorba de o incompatibilitate vadita, dar legea politicienilor bate bunul simt juridic!!!

    • Gabriela Constantinescu spune:

      Din sirul de partide absolut nevotabile, e cazul sa excluzi PNL, care sa straduieste sa renasca prin politicieni tineri si actiuni bune, cum a fost felul in care europarlamentarii PNL au reusit sa contracareze cu succes manariile si sobolaniile facute de psd-alde in organismele UE, impotriva d-nei Kovesi.

  2. mike spune:

    Eu cred ca este praf in ochi povestea cu Toader si revocarea lui din functie. Este teatru jucat de PSD pentru a lasa impresia de corectitudine si impartialitate. Practic, il forteaza sa dea OUG-ul pe amnitie si gratiere cat mai repede. Daca OUG7 se anuleaza, nu-i grav, urmeaza alta pe la spate sau nopatea ca hotii.

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Da, asta e și senzația mea: o farsă jucată de o trupă mică de indivizi din ambele categorii, politică și magistratură, care apar succesiv sub alte măști ca să pară mai mulți și mai reprezentativi.

  3. Vlad Slăvoiu spune:

    Nu ai dreptate, nu este vorba de viitorii “adjuncți” ai procurorului-șef EPPO, ci de viitorul procuror european din partea României, respectiv viitorii procurori europeni delegați. Pe primul îl numește Consiliul, pe baza avizului unui juriu, din 3 propuneri făcute de statul membru. Pe ceilalți îi numesc organele EPPO dintre cei desemnați de statul membru. Numirile nu sunt obligatorii, dacă nu se îndeplinesc condițiile din Regulament, se pot și refuza.

    OUG 8 pare ok, dacă e aplicată cu bună-credință.

    • Miron Damian Miron Damian spune:

      Dacă omul e de bună credință și o tiranie ar fi ok, nu? :-) (Mulțumesc de precizări)

      • Vlad Slăvoiu spune:

        Ha, drăguță gluma, îmi place. :) Nu, evident nu, dar și Regulamentul UE în materie, dacă e aplicat cu rea-credință, poate să dea rezultate nefericite, așa că…

        Serios vorbind, îmi place răspunsul pentru că el exprimă cinstit o stare a lucrurilor: nu ieșim pe treptele TNB sau ale unei Curți de Apel ca să protestăm împotriva conținutului unui text sau altul, ci în primul rând pentru a protesta împotriva emitenților. E intuitu personae, cum ar veni. :D

        • Miron Damian Miron Damian spune:

          Am generalizat logica oferită de tine în comentariu inițial. Dacă prevederile unei legi sunt ok cu condiția aplicării cu bună credință, puterea absolută dată unei persoane e ok, cât timp e exercitată cu bună credință. Atâta tot. Dacă glumă a fost din partea ta, glumă e și comentariul meu. Dacă nu, nu.

          Ultimul paragraf îl trec la opinie politică, ca să nu-l moderez ca proces de intenție și non-dialog. Nu știu la cine se referă pluralul de acolo, eu sunt responsabil pe ce scriu. Dacă nu e destul de clar, nu mi se pare deloc ok modul în care e scrisă OUG 8, indiferent cine o va fi scris-o.

          • Vlad Slăvoiu spune:

            Da, pe asta se bazează, de exemplu, puterea absolută a Președintelui României concretizată în dreptul de veto suspensiv: pe prezumția că-l va exercita rațional, cu bună-credință, nu abuziv.

            Sigur că îl poți trece la opinie politică, de vreme ce asta și e. Eu nu mă ascund.

            • Miron Damian Miron Damian spune:

              Președintele României nu are o „putere absolută” concretizată în drept de veto de niciun fel, nici conform constituției, nici dicționarului. Poate trimite o lege spre reexaminare Parlamentului, o singură dată, acesta fiind deplin liber să refuze să modifice legea în cauză. Promulgarea fiind apoi obligatorie, în termen de 10 zile.

      • MIHAI 2 spune:

        Nu te poti astepta la buna credinta de la cei enumerati in articol – o mana de oameni.
        Buna credita ca pe vremea cand taiau si spanzurau fix 4 oameni (Traan, Monca, Codruta si Daniel) nu vom mai vedea noi.

        • Miron Damian Miron Damian spune:

          Dacă ai temeiuri să consideri că ce e descris în articol se va fi petrecut și anterior, cu alți actori, te rog. Dacă nu, notez opinia :-)

          • MIHAI 2 spune:

            Nici vorba ! Numirea lui Kovesi ca Procuror general pe AVIZ NEGATIV dat de CSM stiu bine ca este ”pe langa subiect” . A devenit un tipar.

          • Miron Damian Miron Damian spune:

            Numirea procurorilor șefi până anul trecut era un mecanism tripartit, CSM, președinte, ministrul justiției: ministrul propunea, csm dădea un aviz consultativ, președintele accepta sau nu propunerea. Niciuna din părți nu avea putere discreționară în domeniu.

            • cetățeanul turmentat spune:

              Corect, ăsta era mecanismul și mergea uns, numai că între cele trei mișcări mai erau doi timpi cunoscuți în general sub numele de troc politic, coabitare, ceva șantaj cu dosărele, etc. Totul se termina cu hepiend, se cădea la pace, jupînul reformator își vedea de sticla lui și de coana Joițica, iar justiția independentă triumfa, conform dispozițiilor. Acum s-a nasolit treaba, țăranii lui Dragnea sînt proști rău și vor să rezolve treburile delicate cu ciomaga la drumu’ mare, numai că se lovesc de frăția civililor din justiție, care rezistă pe pozițiile ocupate, tot conform dispozițiilor. Să sperăm că atît ăștia cu dreptatea pînă la capăt cît frăția civililor din justiție o să se ducă dracu’ fiindcă toată lumea știe că-i ca la radio guerrilla, adică binili înfrînge!

            • Miron Damian Miron Damian spune:

              Negocierea, în cazul unei decizii politice, este ceva absolut normal. E de notat mecanismul folosit în cazul alegerii procurorului șef la EPPO, cât se poate de similar cu cel de la noi înainte să-l distrugă PSD din parlament în combinație cu PSD de la Curtea Constituțională: un mecanism tripartit, candidații sunt filtrați de un nivel tehnic, apoi sunt votați separat de PE și Consiliu, dacă e divergență se rezolvă prin negocieri politice – exact asta se întâmplă chiar zilele astea, putem lua aminte. Altfel spus, mecanismul în sine(!), cu negocieri cu tot, este folosit pe larg și n-are o problemă.

              În rest, discutăm pe chestii concrete. Povești tot aud, nu mă impresionează.

  4. man of war spune:

    pfff…schema 0+0, reprezinta optimul, rezultatu i zero curat.
    observ ca justitia romaneasca s a turat la maximum, ghitza is back or justice for all.
    domnule Damian, pe cind un articol despre toata pleava ce populeaza tribunalele patriei ? orice catun cu privata n fundu’ curtii si drumuri de pamint se mindreste cu palatul justitiei, circa de militie si primarie (clasica arhitectura ineficienta comunista). restu’ nu mai conteaza, praf si pulbere. cred ca asta i problema romaniei. numarul mare de putori institutionalizate, hraparete si inepte ce nu dau socoteala nimanui (cind cetateanul platitor ar merita oaresce respect)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Miron Damian


Miron Damian

Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are b... Citeste mai departe


E randul tau

Vorbeam dimineata cu un coleg turc care imi spunea ca a inceput sa-i fie frica sa se intoarca acasa ...

de: r2

la "Complicata primăvară europeană şi capcanele dorinţei de schimbare politică"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

martie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)