Home » Reactie rapida » Citesti:

Victor Ponta,omul care a vrut să fie rege: agonia unui regim demagogic

Ioan Stanomir iulie 17, 2015 Reactie rapida
9 comentarii 3,192 Vizualizari

În momentele în care imaginea sa domina, ubicuă, o întreagă naţiune, în toamna lui 2014, se părea ca Victor Ponta îşi atinge punctul cel mai înalt al carierei sale. Cucerirea funcţiei prezidenţiale, ţinta pe care mentorul său,Adrian Năstase, o ratase în 2004, urma să fie reuşită de către discipolul său fidel. “Mândria de a fi român” era semnul cel mai vizibil al unei insolenţe demagogice care părea de neoprit.

După aproape un an de la acea toamnă prezidenţială, din acest edificiu clădit pe temeliile duplicităţii şi imposturii agresive nu mai rămâne decât un şir de ruine şi realitatea unei inculpări penale. Asemeni celui care i-a servit drept reper în cupiditate şi rapacitate, Adrian Năstase, Victor Ponta se confruntă cu realitatea unui final de drum. Regimul pe care l-a clădit se află în agonie. Retragerea din fruntrea PSD este doar o stratagemă destinată să evite inevitabilul. Izolat internaţional, fugar ce a ales comfortul Turciei lui Erdogan, Victor Ponta este la capătul unui traseu care a fost dominat de singura ambiţie pe care o cunoaşte cu adevărat- conservarea puterii, cu voinţă de carnasier.

Victor Ponta şi regimul său nu sunt un accident istoric, ci expresia, organică, a unui partid, PSD, care s-a ridicat pe fundaţiile feseniste ale patrimonialismului şi patronajului politic. Diferenţele de vârstă la nivelul PSD sunt irelevante- numitorul comun este fidelitatea faţă de un cod de conduită ce include în genomul său impunitatea,cleptocraţia şi aroganţa. PSD a însemnat, în descendenţa FSN, un bloc politic a cărui vocaţie a fost întârzierea modernizării României. Ideea de egalitate în faţa legii este adversarul cu care PSD şi Victor Ponta nu pot încheia nici pace şi nici armistiţiu.

Victor Ponta şi USL au rafinat această artă psd-istă a demagogiei agresive. Deriva democratică a fost una dintre constantele evidente ale guvernării sale. Repetatele tentative de a submina garanţiile juridice pe care se bazează lupta împotriva corupţiei sunt manierele în care s-a articulat viziunea despre stat şi societate. Regimul Ponta a fost unul dedicat , până la capăt, apărării privilegiilor şi inegalităţilor.

Indiferent de intervalul care se va mai scurge, ieşirea din scenă a premierului este o opţiune care nu mai poate fi evitată. Ceea ce rămâne, dincolo de persoana sa,este fundamentul politic al unei elite responsabile pentru subdezvoltarea cronică a României. Interşanjabile, personajele care populează camerele actuale sunt capabile să menţină acelaşi echilibru toxic al complicităţilor. Justiţia independentă este obstacolul pe care această coaliţie a privilegiilor nu îl mai poate înlătura. Un reflex cetăţenesc al lucidităţii trebuie cultivat, spre a evita căderea în torpoarea fatală a mediocrităţii morale. Plecarea lui Victor Ponta nu înseamnă şi finalul domniei privilegiilor. Potenţialul de supravieţuire al acestei elite prădătoare nu trebuie subestimat, niciodată.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. MIHAI 2 spune:

    Pe de alta parte in afara de strigatele de HEI RUP ale propagandei si ale fragilei doamne Gorghiu nu se intrevede nici o cale si nici o miscare concreta de dizlocare din functie a lui Ponta. Efervescenta verbala era la fel si in noiembrie, dupa victoria binecuvantata a domnului Johannis. Si atunci se spunea ca Ponta dispare pana in 1 ianuarie , cel mult pana in 15 ianuarie….hai treaca de la noi pana in 1 martie cand Guvernul Predoiu urma sa isi prezinte Proiectul politic ( finalizat prin mai. acum lucrandu-se la amendamentele provizorii). Singura care mai ne mentine moralul este doamna Udrea care in timp ce merge catre circa de politie nr 8 Louis Vouiton de pe Sos Mihai Bravu nu-i da mai mult de cateva zile lui Ponta. Mai e si tutorele ei politic , dl Basescu , la fe de optimist, doar ca el ne-a anuntat ca Ponta va pleca de la Palatul Victoria pana la Paste. Intrucat Pastele catolic si Pastele ortodox au trecut , incepe sa ne bantuie ideea ca Basescu a nimerit-o din nou , deoarece dansul s-a referit la Pastele cailor. De altfel dl Basescu are ceva experienta la chesti din acestea, daca ne gandim cum a tot asteptat prabusirea ZILELE ASTEA a Guvernului Taricanu , din iulie 2005 pana la sfarsitul lui 2008. Iar tesutul nostru hepatic nu este regenerabil, asa incat nu ne putem hrani din el la nesfarsit.

  2. Horia spune:

    Free Viorel !
    Motive :
    1. poate sa-si scrie, de data asta singur, inca un “doctorat” in rezerva Voiculescu Dan ;
    2. poate plasmuii un “cabinet ” mai penal, decat cel avut pe vremea cand era liber

  3. it_s__not_news spune:

    ” Plecarea lui Victor Ponta nu înseamnă şi finalul domniei privilegiilor.”

    Bineinteles ca nu, ca vin cei de dinainte, care, in ciuda unui discurs mai spalat, au furat cam la fel. Va mai aduceti aminte cind Dan Tapalaga il acuza pe Base & Udrea ca au dat-o la pace cu Ponta? Sint unele iesiri ale fostului presedinte conforme cu aceasta idee?

    Elita pradatoare e tot acolo (indiferent daca dl Miron Damian va protesta, fiindca nu vrea sa mai generalizam. Realitatea il contrazice zi de zi si ceas de ceas). Romania e si va fi condusa de o clica de jegosi.

  4. vlad spune:

    Ca sa mai uitam de Ponta, iata un clip din superbul film al lui John Huston “The man who would be King” : https://www.youtube.com/watch?v=3dJf5rO0-BM

  5. lloopp spune:

    Ponta seamana prea mult cu mentorul lui Nastase, dar a facut lucrurile mai rau decat el :

    1) Crestere economica sub mandat de prim-ministru care are la baza restructurarile si taierile luate de o guvernare anterioara care a fost penalizata electoral (vezi minele CDR si 2010 Boc)

    2) Inaugurare de autostrada pe ultima suta de metri la campania electorala, cu scopul de castig de capital electoral, cu mare rabat de la calitate (vezi Lehliu-Bucuresti si Aciliu), Ponta facand rabat mai mare decat Nastase

    3) Invingator in turul I, sondajele il dadeau ca invingator in al doilea tur la prezidentiale, si le-a pierdut, Ponta la difernta mai mare decat Nastase.

    4) Cand a fost cautat de catre politie/DNA pe acasa, unul se ascundea pe la spital la Floreasca, altul prin Turcia.

    5) Amandoi au zbierat din rarunchi politie politica atunci cand mergeau pe la procuratura sau tribunal, ei sau acolitii lor.

    6) Amandoi au facut curte asidua Chinei din postura de prim-ministru, fara a se finaliza vreun acord benefic pentru Romania.

    Domnul Ponta va intra la inchisoare, si simt ca dupa cum stau lucrurile, cresc sansele ca celalalt mentor politic al sau, domnul Basescu, sa il urmeze, ca prea tipa de politie politica :
    https://lloopp.wordpress.com/2015/07/15/semne-ca-ponta-va-face-inchisoare-si-foarte-probabil-ca-il-va-urma-si-basescu/

    • victor L spune:

      Vrabia malai viseaza :P
      Iar hai-ul de pe lume este ca dupa ce faci niste comparatii/paralele intre El Insusi Impuscatu` si Plagiologu, il bagi la puscarie pe Basescu ;)

      • lloopp spune:

        Atunci cand incepe sa strige de politie politica in momentul in care a tacut chitic despre fratele si isi apara ceea ce aparent i-a fost adversarul politic, ce concluzie tragi, de ce face asta? S-a senilizat, brusc, la batranete?

        • Paul Butoi spune:

          1. TB trebuia sa invoce ” politia politica ” in cazul fratelui sau ?
          Care ar fi putut fi argumentele ?
          2 . Care sunt argumentele ca TB nu apara un principiu in acest caz – in afara de faptul ca VVP este un personaj toxic pe care noi il dispretuim , ar fi necesar sa scapam de el cat mai repede si orice interventie care ar putea parea ca este in favoarea lui ne enerveaza ?
          Io tin minte ca dupa ce a spus ca acuzatiile fata de VVP din dosarul Sova sunt ” subtiri ” , TB a enumerat cazurile in care el considera ca pot fi aduse acuzatii ” solide ” impotriva lui VVP : Rompetrol , CFR Marfa , Votul din diaspora , …
          3 . Ideea de baza pe care o argumentati aici este ” aparam principiile doar atunci cand / daca credem ca ne convine rezultatul aplicarii lor ” ?
          4 . Concret , tinand cont de dosarele deschise impotriva lui , care sunt cazurile in care va puneti speranta pentru condamnarea lui TB ( in afara de cel cu telefonul ziaristei de la A 3 , in care ar putea fi condamnat pentru furt ) ?

  6. Grammaticus spune:

    Stimate Domnule Stanomir, macar aici, pe Contributors, sa nu vedem cuvantul “elita” atribuit acestor personaje . Ce ziceti de “pseudo-elita”?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)