Home » Romania si Rusia Sovietica » Citesti:

Licenta avioanelor MIG-21 destinate Armatei Romane (1967-1970)

Petre Opris august 31, 2015 Romania si Rusia Sovietica
32 comentarii 7,478 Vizualizari

În România a existat o dezbatere despre modul în care autorităţile de la Bucureşti au hotărât să achiziţioneze din Portugalia 12 avioane de vânătoare F-16 „Falcon”, uzate. Deoarece subiectul respectiv a suscitat interes şi s-au făcut comparaţii cu avionul sovietic de luptă MiG-21, ne-am propus să prezentăm câteva aspecte despre aparatele MiG-21 primite de armata română în anii ’60 şi problemele care au apărut în relaţiile militare româno-sovietice la sfârşitul acelui deceniu.

În documentele aflate la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti există o informaţie despre vizita unei delegaţii militare române la Moscova în luna iulie 1960. Atunci s-a discutat, printre altele, despre înlocuirea avioanelor subsonice MiG-15 din regimentele româneşti de vânătoare cu 104 MiG-uri 21, care urmau să se importe până în anul 1965 – dintre care 60 MiG-21 P, de interceptare, cu livrarea în perioada 1964-1965.

Primele MiG-21 destinate României au ajuns în ţară la 12 februarie 1962 şi au aterizat pe aerodromul de la Deveselu (jud. Olt), unde staţiona Regimentul 91 Aviaţie Vânătoare (înzestrat cu MiG-19 P şi PM). Acestea au făcut parte din lotul planificat pentru livrare în 1962. După finalizarea lucrărilor de extindere a pistei de la Giarmata (jud. Timiş), cele 12 MiG-uri 21 de la Deveselu au fost mutate lângă Timişoara, la Regimentul 93 Aviaţie Vânătoare (în anul 1963).

În toamna anului 1967, autorităţile române au luat în considerare anumite opinii exprimate de specialiştii militari privind avioanele de luptă pe care Uniunea Sovietică le-a livrat armatei române în anii precedenţi. Drept consecinţă, membrii Prezidiului Permanent al C.C. al P.C.R. au hotărât la 9 noiembrie 1967 astfel: „În legătură cu discuţiile ce au loc pentru încheierea protocolului comercial cu URSS pe anul 1968, partea română să depună în scris cererile şi propunerile sale pentru lărgirea schimbului de mărfuri. În cazul când partea sovietică va proceda la reducerea volumului de mărfuri ce urmează să le importe din R.S. România în anul 1968, să se reducă în mod corespunzător şi volumul mărfurilor pe care R.S. România le va importa din URSS, reducerea făcându-se mai ales pe seama importului de tehnică militară.

De asemenea[,] să se examineze foarte serios problema importului de avioane MiG-21, pentru a nu se accepta decât avioane noi”.

După o lună de zile, Nicolae Ceauşescu a efectuat o vizită la Moscova (14-15 decembrie 1967) şi a discutat cu autorităţile sovietice, printre altele, despre intenţia României de a obţine din URSS licenţa de fabricare a motorului avionului MiG-21.

Deoarece autorităţile române doreau să se intensifice colaborarea cu URSS în domeniul industriei de apărare, în scopul dotării armatei române cu mijloace de luptă moderne, o delegaţie condusă de generalul-locotenent Vasile Ionel a ajuns la Moscova şi a discutat cu membrii unei delegaţii sovietice, în fruntea căreia s-a aflat generalul-colonel G.S. Sidorovici, vicepreşedintele Comitetului de Stat pentru Relaţii Economice Externe de pe lângă Consiliul de Miniştri al URSS (29 februarie – 5 martie 1968). Partea română a prezentat o listă cu categoriile de tehnică de luptă pe care autorităţile de la Bucureşti doreau să le realizeze în România, sub licenţă sovietică – în mod deosebit, avioane de vânătoare MiG-21, motoare pentru MiG-21, vedete şi distrugătoare purtătoare de rachete, vedete torpiloare, tunuri antiaeriene, tunuri fără recul 2A-28 „GROM” cal. 73 mm, mitraliere PKS şi PKT cal. 7,62 mm, pulberi reactive, rachete antitanc dirijate „Maliutka”, lovituri antitanc PG-15 V (pentru tunul 2A-28 „GROM”), autostaţii radio cu bandă laterală unică, aparate de ochire pe timp de noapte de tip pasiv (pentru armamentul de infanterie şi a celui de pe TAB-uri), röentgenometre de bord, staţii radio R-123 şi aparate de observare pe timp de noapte de tip pasiv (pentru echiparea TAB-urilor), transportoare amfibii blindate BTR-60 PB. Precizăm faptul că România deţinea încă din anul 1962 documentaţia sovietică de fabricaţie a transportorului BTR-60 P, însă autorităţile de la Bucureşti doreau varianta sa modernizată şi să completeze documentaţia pentru fabricarea şi verificarea blindajului, a reductoarelor de la roţi, a diferenţialelor şi a sistemului de propulsie pe apă.

Totodată, delegaţia română a solicitat la Moscova, în luna martie 1968, „necesarul în documentaţia de fabricaţie şi tehnologică, acordarea asistenţei tehnice, posibilităţile de cooperare şi condiţiile de plată”.

Generalul G.S. Sidorovici a luat act de solicitările româneşti, însă a refuzat încheierea unui protocol de lucru, aşa cum a insistat adjunctul ministrului român al Forţelor Armate. Generalul sovietic a declarat că delegaţia sa „nu are o împuternicire, sarcina ei fiind limitată, doar de a se lămuri asupra cererii părţii române”. Totodată, şeful delegaţiei sovietice a sugerat ca „guvernul român să se adreseze printr-o scrisoare guvernului sovietic” în scopul rezolvării tuturor problemelor menţionate de membri delegaţiei conduse de generalul-locotenent Vasile Ionel.

Problemele care au apărut în Organizaţia Tratatului de la Varşovia în cursul anului 1968 („Primăvara de la Praga”, atitudinea critică adoptată de autorităţile române faţă de politica de intervenţie promovată de Leonid Ilici Brejnev în Cehoslovacia ş.a.) au determinat, printre altele, o amânare sine die a răspunsului guvernului sovietic la lista cu solicitări, prezentată la Moscova de generalul Vasile Ionel, la sfârşitul lunii februarie 1968. Mai mult decât atât, în cursul unei vizite efectuate la Moscova (6-11 februarie 1969), adjunctul ministrului Forţelor Armate a aflat de la un reprezentant sovietic faptul că URSS urma să livreze României, în cursul anului 1969, doar 12 avioane de vânătoare MiG-21 şi două aparate de şcoală MiG-21 U – armata română solicitase 50, respectiv 9 avioane de acel tip. Totodată, 41 de instalaţii „Grad” (de lansare a proiectilelor reactive nedirijate) şi 66 de transportoare blindate de cercetare nu se aflau pe lista cu produsele militare sovietice care urmau să ajungă în acel an în România – deşi acestea fuseseră solicitate din timp de autorităţile române.

După cum afirma generalul Vasile Ionel (după întoarcerea sa din URSS), generalul G.S. Sidorovici „a motivat lipsa de oferte prin sarcinile sporite pe care le are URSS de a asigura tehnică militară R.D. Vietnam şi Republicii Arabe Unite”. Explicaţia era plauzibilă, dar se poate formula o întrebare: autorităţile sovietice au modificat în mod premeditat cantităţile de tehnică de luptă pe urmau să le livreze României în cursul anului 1969, cu scopul de a demonstra lui Nicolae Ceauşescu faptul că statul român era dependent de URSS şi că nu era bine să-i critice pe sovietici şi aliaţii lor pentru intervenţia militară din Cehoslovacia, din august 1968?

La începutul lunii martie 1969, o altă delegaţie românească – de această dată guvernamentală – s-a aflat la Moscova pentru încheierea unui protocol cu privire la livrările sovietice de tehnică de luptă către România, în anul 1969. Documentul respectiv a fost semnat la 7 martie 1969 şi, în cadrul acestuia, s-a prevăzut, printre altele, livrarea a încă şase avioane MiG-21, peste numărul anunţat de către generalul-colonel G.S. Sidorovici la începutul lunii februarie 1969. Pe de altă parte, sovieticii au oferit doar patru instalaţii „Grad” („Grindina”), iar partea română le-a refuzat deoarece erau prea puţine pentru constituirea unui subunităţi de luptă (necesarul minim era de şase instalaţii).

Valoarea totală a contractelor încheiate la 7 martie 1969, dintre URSS şi România, a fost de 424,9 milioane de lei valută (63,7 milioane ruble), cu 167 de milioane de lei valută (25 milioane ruble) mai puţin decât solicitările autorităţilor de la Bucureşti (– 39,2%). O treime din suma respectivă urma să fie achitată în anul respectiv, iar restul se achita în 10 rate anuale egale (dobândă fiind de 2% pe an).

Chestiunea numărului de avioane MiG-21 care se livrau armatei române în anul 1969 a fost abordată din nou, în convorbirea dintre Leonid Brejnev şi Nicolae Ceauşescu (Moscova, 16 mai 1969). Cu acel prilej, atât liderul suprem al P.C.R., cât şi Ion Gheorghe Maurer au insistat ca România să primească licenţa de fabricaţie a MiG-21 pentru a produce 50 de avioane de acel tip, anual, în paralel cu avioane pentru transportul intern (An-24) şi elicoptere (Mi-8) proiectate şi realizate în URSS. Prim-ministrul Alexei Kosâghin s-a opus categoric începerii acelui proiect, folosind următoarele argumente economice: „Ştiţi cât costă un MiG-21? 500.000 de ruble! Dacă faceţi 50 de bucăţi, aceasta înseamnă o producţie anuală de 2,5 milioane ruble. Dar la o producţie atât de mică, pe dv. o să vă coste 35 de milioane. Pe urmă, cum puteţi combina producţia de avioane cu cea de elicoptere? Nu sunt numai două uzine, ci mult mai multe care trebuie să coopereze”.

Chestiunea era însă mult mai amplă şi a fost expusă de către Ion Gheorghe Maurer extrem de pragmatic. De fapt, autorităţile române erau interesate să primească tehnică militară din URSS pe bază de credit, aşa cum se întâmpla din anul 1959 (o treime din valoarea importului fiind achitată în momentul livrării tehnicii militare, iar două treimi se plătea pe parcursul a zece ani). În plus, Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer doreau ca Uniunea Sovietică să primească utilaje industriale româneşti pentru a se achita într-o proporţie cât mai mare echipamentele militare sovietice importate de către autorităţile de la Bucureşti. Leonid Brejnev a întrebat dacă România exportă grâu, iar Nicolae Ceauşescu a răspuns că se fac asemenea exporturi, însă cantitatea era relativ mică (700.000 de tone de grâu şi porumb). La rândul său, Ion Gheorghe Maurer a insistat pentru creşterea cantităţilor de minereu de fier, cocs şi laminate sovietice care se exportau în România, iar Alexei Kosâghin a fost de acord cu ideea propusă tot atunci de prim-ministrul României, de asigurare a asistenţei tehnice şi pregătirii cadrelor româneşti de partea sovietică, în momentul în care România importa instalaţii şi utilaje industriale noi din URSS.

După semnarea de către Ion Gheorghe Maurer şi Alexei Kosâghin a unui protocol de colaborare economică (Moscova, 29 mai 1970), autorităţile române s-au pregătit pentru noi tratative cu URSS, în scopul fabricării unor produse speciale după licenţe sovietice.

Ulterior, autorităţile de la Moscova au acordat României dreptul de a repara la Bacău avioane MiG-21 deţinute de toate statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. anonim spune:

    Ştiţi cât costă un MiG-21? 500.000 de ruble! Dacă faceţi 50 de bucăţi, aceasta înseamnă o producţie anuală de 2,5 milioane ruble.

    25 milioane …

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Era vorba despre fabricarea a 50 de avioane pe parcursul a 10 ani. Explicaţia lui Alexei Kosâghin nu a fost completă, însă aşa apare în documentul existent la Arhivele Naţionale Istorice Centrale din Bucureşti şi descoperit de domnul Vasile Buga.

      • Carstea spune:

        Nu, nu! 50 de avioane pe an, adica 500 avioane in 10 ani si 100 tancuri pe an, adica 1.000 tancuri in 10 ani. Cehoslovacia detinea in acea perioada 4.000 de tancuri si nu stiu cate sute de Mig-uri.

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Banc din epoca despre care se face vorbire în articol:

    „Ceaușescu stă de vorbă cu Maurer.
    - Măi Ioane, cum îl chema pe amiralul ăla englez ?
    - Care amiral ?
    - Ăla care l-a bătut pe Napoleon.
    - Care, mă ?
    - Ăla fără un ochi.
    - Aaa ! Da ! Nelson.
    - Dar pe generalul ăla rus ?
    - Care general ?
    - Ăla care l-a bătut pe Napoleon.
    - Care, mă ?
    - Ăla fără un ochi.
    - Da ! Kutuzov.
    - Dar pe generalul ăla israelian ?
    - ?
    - Ăla care i-a bătut pe arabi.
    - ?
    - Ăla fără un ochi.
    - Moshe Dayan.
    - Auzi ! Dacă îi scoatem un ochi lui Vasile Ionel, crezi că-i bate pe ruși ?”

    Deși pură ficțiune, cam ăsta a fost nivelul de gîndire al ”iepocii de aur”.

    • Josef Svejk spune:

      Foarte fain bancul!

    • adyQ spune:

      da ai dreptate….tre sa completez(nu ma pot abtine la asa detalii incomplete) astia din ziua de azi sunt mult mai buni
      PS; pacat ca nu ne-au condus tot astia in vremea lu ceasca ca in 89 eram dea gata cu datorii cu tot nu trebuia sa se chinuie astia atata amar de ani sa ne bage in datorii

      • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

        Ori sînteți foarte tînăr ori vă prefaceți că nu înțelegeți: ĂȘTIA (de azi) sînt tot ĂIA (de ieri). Că nu se mai bîlbîie, că mai ciupesc și vreo limbă străină are tot atîta valoare cîtă aveau costumele elegante ale lui Ceașcă peste un trup de țărănoi jegos. În fond plagiatul lui Ponta este o nimica toată pe lîngă ”academizarea” cuplului prezidențial cvasi-analfabet – și o consecință directă.

      • Josef Svejk spune:

        De dragul adevarului, trebuie precizat ca nu “ne-au scos din datorii” ci doar au strnas cureaua pana au distrus complet Romania laudandu-se ca nu mai avem datorii externe, da’ nici tara nu mai functiona si romanul o ducea cam ca-n evul mediu.

        Oricum, daca tot e vorba de bancuri si de economia ui Ceauescu hai sa va zic si eu unul care-mi place:

        Deng Xiaoping si Ceausescu in timpul ultimei vizitei a lui Ceausecu in China.

        - Mai Nicule eu tot nu pricep ce mare afacere e si CAER-ul asta al vostru.
        - Pai stati sa va esplic io to’asu’ Deng. Iata cum merge treaba: Noi exportam chirpici la bulgari si ei ne dau oua in schimb. Apoi luam ouale si le vinde la unguri pe gaini.
        - Extraordinar! zice tovarasul Xioaping. Si apoi?
        - Apoi luam gainile si le vindem pe gaste la cehi. Gastele cehilor le vindem la apoi la polonezi si primim im schimb oi. Iar oile le vindem est germanilor lu’ to’asu’ Honichier care ne dau la schimb porci.
        - Genial! zice tovarsul Xioaping. Si porcii ii duceti in abatoare, sau ce faceti cu ei?
        - Ei pai nu e chiar asa de simplu to’asu’ Deng! Pai porcii ii dam la rusi i ei ne dau la schimb chirpici ca sa mentinem fluxul economc…

        • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

          Edulcorată varianta Dvs. A mea este mult mai… împuțită.

          „În România se construiește o fabrică de cărămizi din rahat. Un reporter occidental întrebă:
          - Dar ce faceți cu respectivele cărămizi ?
          - Le exportăm în Bulgaria.
          - Și bulgarii ce vă dau în schimb ?
          - Apă de trandafiri (sic !).
          - Și cu apa de trandafiri ce faceți ?
          - O exportăm în Ungaria.
          - Și ungurii… ?
          - Ne dau aluminiu.
          - Și aluminiul ?
          - Îl exportăm în Cehoslovacia.
          - Și cehii vă dau în schimb…
          - Mașini unelte. Pe care le exportăm în URSS.
          - Și rușii ce vă dau în schimb ?
          - MATERIA PRIMĂ.”

          Încă unul.

          „URSS cumpără din USA o formidabilă mașină de fabricat unt din rahat.
          Mașina este montată în Piața Roșie, tov. Brejnev apare la tribună, fîlfîie din mînă, poporul aplaudă entuziasmat, Ivan răstoarnă două hîrdaie cu ”materie primă” în mașină. Butonul roșu, butonul verde, butonul galben, hîr-hîr-hîr, pachtele de unt încep să iasă. Se deschide unul – surpriză – înăuntru rahat.
          Procedeul se reia de la capăt, inclusiv intrarea triumfală a tov. Brejnev și aplauzele. Rezultatul absolut identic – RAHAT în loc de unt.
          Scandal ”internațional”. Sînt chemați specialiștii americani. Aceștia studiază problema și dau răspunsul:
          - Ne scuzați, dar mașina noastră nu poate prelucra RAHAT LA A TREIA FOLOSIRE.”

          Dacă n-ar fi de plîns, ar fi de rîs. Fiindcă ”iepoca de aur” exact asta a ÎNSEMNAT – RAHAT LA A TREIA FOLOSIRE.

          Acuma mîncăm ”unt” TV (și mass media în general) la a 444-a folosire.

  3. Andrei A. spune:

    Cred ca nici un alt avion de vânătoare n-a fost produs in cantități măcar apropiate de MIG 21 dupa al doilea război mondial. Rachetele ghidate anti-tank Maliutka au dat mult de furca israelienilor in prima faza a războiului din Sinai in 1973.

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      Sistemele 9P110 şi 9P122 (de lansare a rachetelor antitanc 9M14M “Maliutka”) au avut un succes deosebit în prima parte a războiului de Yom Kippur (1973) deoarece s-au aflat sub protecţia sistemelor sovietice de lansare a rachetelor “Strela”. Când egiptenii au ieşit cu “Maliutka” de sub umbrela oferită de “Strela”, militarii israelieni au profitat de această schimbare şi au neutralizat sistemele antitanc egiptene.

      • Andrei A. spune:

        Plutoanele anti-tanc egiptene de care vorbeam, erau în esență formații de infanterie și prin urmare mai puțin vulnerabile în ce privește atacurile aeriene (și mai letale, prin capacitatea de camuflare în fața primei replici blindate israeliene). În timp, tactici noi implicând bombardamente de artilerie de “asanare” sau ale tancurilor Tsahal au reușit să depășească acest handicap initial. Lipsa superiorității aeriene israeliene în zonă este una din multiplele erori de estimare a capacității adversarului, care a întărit și avansat linia defensivei anti-aeriene fără a fi detectat. Este oarecum ironic că datorită prezenței masive a tehnicii de luptă sovietice cât și a consilierilor și tehnicienilor trimiși de Moscova, Egiptul a obținut această “remiză”, spălând rușinea anului 1967 după care I-a expediat cu un șut în fund. Fricțiunile erau multiple iar comportamentul arogant al sovieticilor (în ciuda comunicatelor “frățești”) a constituit doar unul din pretextele pentru a vira în tabăra americană.

    • Nu spune:

      Si totusi, primul loc la prabusiri pe timp de pace il are F16.
      Doar cateva sute.

      • victor L spune:

        Tare prosti trebuie ca sint americanii.
        Daca sint campioni la prabusiri in timp de pace, in caz de raboi va fi catastrofa :P

      • Josef Svejk spune:

        Uimitor!

        Poti te rog sa ne indici sursa acestei informatii cu totul si cu totul extraordinare?

      • nelu constantin spune:

        Referitor la postarea lui NU, din 31 08.2015:

        Numarul record la prabusirea aparatelor de vanatoare din tarile NATO, DIN CATE AM CITIT in presa militara, la detinut tipul F -111 Starfighter (supranumit sicriul zburator).Din cauza prabusirilor numeroase, a fost scos din dotare si s-a oprit productia.Despre cauzele prabusirilor specialistii au mai multe raspunsuri……

        • Josef Svejk spune:

          Nu ma indoiesc ca ati citit, atata doar ca nu e vorba de presa militara ci cel mai probabil de presa comunista a epocii de aur. Cateva precizari:

          1 F-111 Aardvark a fost un avion de lupta american cu un palmares de siguata de invidiat.

          2 F104 Starfighter esta avionul ca care va ganditi. Incepand cu Scanteia si terminand cu “Airici Pogonici” si “Sportul” nu exista publicate comunista cre sa nu descrie pe larg drama avioanelor gemane F104 Starfigher ce cadeau ca mustele. DIn totalul de 935 de F-104 ale Luftwaffe au fost pierdute in accdiete 245 de avioane si 110 piloti. Adica 26.5% din avoane pierdute si 11.7% din echipaje.

          Cazul Germaniei a fost unu exceptional pentru ca avionul a fost utilizat ca avion de vanatoare bombardament la mica altitudine, chiar daca el fusese proiectat ca interceptior la mare altitudine. Restul tarilor ce l-au exploatat cu destinatia pentru care fusese proiectat (adica Italia, Japonia, Grecia, Turcia, etc, ) l-au perceput ca pe un avion destul de sigur, si au avut pierderi reduse.

          In acelasi timp Romania pierdea 72 de MiG-21 si 53 de piloti din totalul de 253 de avioane. Adica 28.4% din avioane si 20.9% din echipaje, dar evident ca despre asta nu s-a suflat nimic in presa comunista. Rata de pierderi pe timp de pace a MiG-21 a fost cam aceeasi pentru toate tarile ce l-au exploatat. Romania fiind undeva pe la medie. O situatie si mai catastrofala s-a inregistrat cu MiG-19PM unde rata de pierderi ajunsese la 60% din avioane si 50% din piloti cand avionul a fost scos din exploatare in 1972

  4. Josef Svejk spune:

    Mig-21P? Nu cred ca a existat asa ceva. Autorul se referea poate la MiG-21 PF din care Romania a primit 38 de avioane in 1965 (apar inclusiv numerele de serie ale lor pe http://www.aripi-argintii.ro/aparatdezbor.php?p=121 )

    Cat despre licenta MiG-ului 21 regimul Ceausescu a incercat intre 1968 si 1988 realizarea unui avion de vanatoare supersonic IAR-95. Asta s-a vadit insa a fi ceva mult peste posibiitatile industriei romanesti.

    Nereusind sa obtina licente de fabricatie ale motoarelor pentru IAR-95 nici de la rusi si nici de la chinezi Ceausescu a decis achizitia licentei avionului de pasageri BAC 1-11 din Anglia. Licenta includea si achitzitia licentei motorului Rolls Royce Spey 512 al avionului (care motor avea si o varianta militara neinclusa in acord).Se are ca principalul motiv al achizitiei licentei de fabricatie a avionului de pasageri era de fapt obtinerea licentei motorului sau.

    Problema era ca nici englezi nu erau veniti de ieri cu pluta pe Tamisa si stiau foarte bina ca cine poate transforma un motor de avion civil in motor de avion militar poate forate bine sa-l faca de la 0, atat de mari sunt diferentele intre ciclurile lro de functionare. E exact ce au descoperit si inginerii romani cand au incercat fara succes miitarizarea motorului RR Spey…

    La acea data Romania producea deja sub licenta mtoroul cu reactie de mica putere Rolls Royce R Viper 632 destinat avioanelor de asalt subsonice IAR-93 (si ulterior avionului de scoala IAR-99 ce mai zboara si azi) realizate impreuna cu Yugoslavia. Asta a fost un alt fiasco epic al industriei comuniste. S-au fabricat aproape 90 de avioane intre 1974 si 1992 care nu au ajuns niciodata operationale, din cauza problemelor de fiabilitate. S-au cheltuit sume uriase pentru achizitia licentelor pentru motoare si echipamente de bord, dar sa refuzat cu indaratnicie importarea unpr garnituri de calitate din Austria sau Germania pe motiv ca garnituri putem face si noi. N-am putut. IAR-93 a fost scos din serviciu si casat la sfarsitul anilor 90. Unele avione nu aveau nici macar 20 de ore de zbor.

    Varianta yogslava a lui IAR-93, Soko J-22 Orao zboara si azi in cadurl aviatiei miitare sarbesti. Ei nu s-au zgarcit la taratze si avioanele lor functioneaza char foarte bine.De altfel si avionul de scoala IAR-99 realizat dupa 1985 mai e si azi in serviciul armatei romane,

    • Petre Opris Petre Opriş spune:

      1. Cunosc site-ul pe care l-aţi indicat. Sunt nişte oameni inimoşi care oferă informaţii foarte interesante.

      2. În documentul din anul 1960 scrie clar: “MiG-21 P”. Am lăsat exact aşa cum era, însă aveţi dreptate, era vorba despre MiG-21 PF-13.
      Am încercat să nu încarc textul de mai sus cu detalii pe care le-am expus cu un alt prilej.

      3. Povestea lui F-13 şi a lui PF-13 ar fi următoarea:
      La reuniunea Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 26-27 februarie 1963, generalul Leontin Sălăjan a declarat că „n-am fost de acord să cumpărăm MiG-uri fără interceptor. MiG-urile pe care vrem noi să le cumpărăm [sovieticii] au spus că nu sunt gata”.
      Potrivit recomandării din iulie 1960 a reprezentanţilor Comandamentului Forţelor Armate Unite şi a planului întocmit la Comitetul de Stat al Planificării în vara anului 1961, România trebuia să importe 44 de avioane de vânătoare MiG-21 F-13 (24 în 1963 şi restul în 1965), 60 de interceptoare MiG-21 PF-13 (36 în 1964 şi 24 în 1965), 11 aparate de cercetare IAK-27 R sau IAK-28 R (în 1963), două elicoptere Mi-4 pentru căutarea de submarine (în anul 1963) şi 12 avioane de vânătoare-bombardament Suhoi-7 B (în 1964). Precizez faptul că MiG-21 F-13 era un avion de vânătoare echipat cu sistemul de rachete aer-aer de tipul K-13 şi zbura pe timp de zi indiferent de condiţiile meteorologice existente, iar noaptea doar în condiţii meteo normale.
      Deoarece producţia de serie a MiG-ului 21 PF-13 a început la uzina „GAZ 30” din Moscova de-abia în anul 1961, livrarea în România a celor 60 MiG-uri de interceptare a fost planificată iniţial pentru perioada 1964-1965, apoi a fost contramandată parţial de sovietici în anul 1962. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care generalul Leontin Sălăjan a menţionat despre situaţia respectivă la reuniunea Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 26-27 februarie 1963.
      Un an mai târziu, la şedinţa plenară a activului de partid din armată (Bucureşti, 6 mai 1964), ministrul Leontin Sălăjan a reluat discuţia despre acel subiect controversat, după ce a relatat în prealabil despre modul cum s-a achiziţionat tehnica de luptă pentru regimentele româneşti de rachete, astfel: „Fiind la Moscova pentru alte treburi, apare un proiect de protocol, voi să cumpăraţi 4 regimente de rachete, ce rachete [?], noi nici nu ştiam, nu cunoşteam, nici caracteristici, nici nimic. Şi sigur, am telefonat acasă, «tovarăşi, uite, se propun nişte lucruri în care eu nu mă pot descurca singur», n-am nici o aprobare de la conducere, bineînţeles am spus, că nu sunt de acord, eu nu semnez nici un protocol, am să raportez acasă şi pe urmă mai venim, că nu piere lumea, nu ne-aţi dat atâta timp, mai stăm acuma un pic. Şi sigur, după ce am avut aprobarea, am aprovizionat, însă aşa cum spuneam şi în alte materiale, deodată te trezeşti, cum ne-am trezit acum zilele acestea, uite tu poate să ştii că-i facem un cadou, până acum ne da cu ţârâita MiG-ul ăsta 21 B (corect: MiG-21 PF – nota P. Opriş), acuma ne dă deodată «luaţi 60», numai că la urechile noastre a ajuns şi o veste că a apărut un alt avion. Numai că noi suntem ai dracului, uite, nu vrem, zice că suntem şi noi fracţionişti, da-i banul poporului nostru, da[r] cum, pot să-mi permit eu treaba aceasta, ar fi lipsit de seriozitate şi de cinste dacă mi-aş permite să cheltuiesc banii poporului pe lucruri [pe] care ştiu, sunt convins că deja e învechit şi mai bine mai stau un an, să iau şi eu ce apare mai modern. [...]
      Anul trecut am fost în fabrica de avioane. Mi-a spus directorul fabricii că nu se mai fabrică (probabil MiG-ul 21 PF – nota Petre Opriş), că asta este ultima serie, că trecem la alt tip, mai superior (sic!). Am întrebat oficial, [generalul Vasile] Ionel i-a întrebat oficial [:] «tovarăşi, noi am auzit că aveţi un alt tip». «Nu ştim, n-avem nimic» [au răspuns sovieticii]. Sau când uitase [mareşalul Andrei] Greciko ce i-a spus la chinezi (sic!), îmi povestea când eram în Polonia, povestea cum chinezii au cerut MiG-ul 21 şi zice: «îmi dă cot şi le-am zis că nu am». Dar zic [:] «bine, bine, le-ai zis chinezilor, dar de ce mi-ai spus şi mie acelaşi lucru?». Acum vreo 2 ani nu apăruseră problemele acestea [dintre URSS şi China]. Ei într-adevăr şi mie mi-au spus: «N-avem, Sălăjan, n-avem»”.
      În final, armata română a primit doar 38 de aparate MiG-21 PF, în două tranşe: 14 avioane la 20 ianuarie 1965 şi 24 de aparate la 18 iulie 1965 (18 MiG-21 PF au ajuns la Escadrila 1 Av.V. de la Deveselu, la 18 iulie 1965). Problema menţionată de ministrul român al Forţelor Armate a fost rezolvată de autorităţile de la Moscova tot în anul 1965, când au fost livrate primele MiG-uri 21 PFM.
      În aceeaşi perioadă, un grup format din 27 piloţi şi comandat de colonelul Mihai Ferezan (comandant al Regimentului 57 Av.V. de la baza Mihail Kogălniceanu, 1962-1966) a executat trageri cu rachetele aer-aer, montate pe avioane MiG-21 F-13, în poligonul Centrului de instrucţie de la Astrahan (URSS, mai 1965).
      În ceea ce priveşte răspunsul dat de mareşalul Andrei Greciko la cererea Beijingului, referitoare la livrarea unor avioane MiG-21 pentru armata chineză, acesta nu trebuie să surprindă. Relaţiile sovieto-chineze s-au deteriorat încă din vara anului 1958, după ce autorităţile de la Moscova au propus construirea în comun, pe litoralul chinez, a unei staţii radar importantă pentru flota militară sovietică din Oceanul Pacific. Deoarece Mao Zedong nu dorea o reînfiinţare de baze militare sovietice în China, ambasadorul Pavel Iudin a primit un răspuns ferm: staţia poate fi construită în întregime de chinezi, cu ajutorul experţilor sovietici şi a tehnologiei livrate din URSS, dar va rămâne complet în proprietatea R.P. Chineze. Deşi militarii de la Kremlin au insistat pentu acceptarea punctului lor de vedere, opinia chinezilor nu s-a modificat şi staţia respectivă nu a mai fost construită. Totodată, ca urmare a refuzului liderilor sovietici de a asigura Beijingului asistenţa tehnologică necesară pentru realizarea unor submarine cu propulsie nucleară în China (21 iulie 1958), Mao Zedong l-a convocat imediat pe ambasadorul Pavel Iudin şi i-a comunicat decizia de respingere a propunerii Moscovei privind crearea unei flote militare comune sovieto-chineze. În acelaşi timp, Mao Zedong a declarat că programul chinez de construire de submarine poate fi amânat până în momentul în care autorităţile de la Beijing considerau că sunt capabile să-l ducă singure la bun sfârşit.
      Doi ani mai târziu, pe fondul acutizării diferendelor dintre Moscova şi Beijing, autorităţile sovietice au rechemat în ţară pe cei aproximativ 1500 de specialişti militari şi civili care activau în R.P. Chineză şi au fost anulate 343 contracte de natură economică şi 257 proiecte în domeniul cooperării tehnico-ştiinţifice dintre cele două ţări (16 iulie 1960).

      • Josef Svejk spune:

        Va multmesc pentru informatiile intr-adevar inedite!

        Ma tem insa ca mai sunt totusi unele erori de detaliu. Nu cred ca a axistat MiG-21PF-13, ci doar MiG-21 PF (numit in Romania MiG-21 RFM) si MiG-21F-13.

        Iata mai jos de unde banuiec ca provine confuzia cu “13″-le atasat dupa PF:

        Primul MiG-21 de serie a fost MiG-21F care nu a fost exportat. Acesta era inarmat cu un tun de bord si cu proiectile reactive nedirijate pe cele doua grinzi de acrosaj de pe aripi. Avionul nu era considerat 100% operational si a fost fabricat intr-un numar limitat doar pentru a asigura pregatirea primilor piloti si instructori sovietici pe noul model de avion.

        La scurt timp a aparut si MiG-21F-13, sufixul “13″ provenid de la faptul ca acest avion era in sfarsit capabil sa utilizeze racheta ghidata in infrarosu K-13, asa cum ati mentionat si dumneavoastra.(Cod NATO AA-2 Atoll, copie mai putin reusita a rachetei americane AIM-9 Sidewinder), Acest avion a fost considerat primul MiG-21 complet operational si a fost exportat masiv, inclusiv in Romania (24 de exemplare), Pentru rusi integrarea sistemului de rachete K-13 a fost ceva dificil si probabil ca au dorit sa marcheze momentul atunci cand au atasat sufixul la modelul primei generatii de MiG-uri capabile sa utilizeze racheta K-13. De aici incolo toate MiG-urile 21 au fost capabile sa utilizeze aceasta racheta, si apoi alte sisteme de rachete mai performante. Dupa seria MiG-21F-13 sufixul nu a mai fost adaugat nici unuia din modele de MiG-uri.

        In cazul Mig-21 PF ar fi fost poate chiar ridicol sa o faca pentru ca de pe acest model a fost eliminat tunul de bord, singurul sistem de armament aer aer ramas fiind rachetele K-13 care functionau destul de prost. Avionul era alintat in armata romana ca “supersonicul sportiv” sau “euncul” din cauza ca valoarea sa ca sistem e armament era extrem de scazuta. Tunul de bord a fost re-instalat abia in varinata MiG-21 PFM (52 de exemplare in armata romana) ca si container crosabil si apoi ca si tun fix in variantele MiG-21M (66 de exemplare in armata romana) si MiG-21 MF (74 de exemplare in armata romana).

        Mi s-a parut de asemenea inedita informatia legata de avioanele de recunoastere IaK-27R sau IaK-28R. Aceste doua avioane cu raza lunga de actiune nu au fost exportate de sovietici niciodata. Ma intreb daca ai nostrii voiau sa le cumpere, sau daca rusii au incercat sa ni le bage pe gat. Oricum intre 1968 si 1972 au vandut Romaniei 12 avioane de recunoastere MiG-21R mult mai apropiate de necesitatile Romaniei decat IaK-urile.

        Despre bagatul pe gat imi amintesc ca am mai citit din surse diferite despre modul in care rusii au incercat sa bage pe tuturor tarilor socialiste Su-7, un avion de atac la sol nereusit care si-a dovedit pe deplin ineficienta in razboaiele arabo-israeliene. L-au luat pana la urma, afara de arabi, doar Cehoslovacia si Polonia. E drept ca varianta cu geometrie variabila (Su-17/20/22) cumparat de toate tarile socialiste afara de Romania a fost un model mult mai reusit. in orice caz mult mai reusit decat fiasco-ul epic al lui IAR-93in Romania…

        Ce n-am priceput niciodata vis a vis de povestea MiG-ului 21, a fost de ce Romania nu a cumparat varintele chinezesti ale MiG-ului 21 in momentul in care rusii au refuzat sa ne vanda MiG-21 Bis (cel mai evoluat MiG-21), fortandu-ne astfel sa cumparam modele mai scumpe ca MiG-23 (~ 100 de milioane de lei fata de ~25 de milioane de lei un MiG-21) si care oricum s-au dovedit ca au o anvelopa de zbor mai restransa ca si MiG-urile 21. Ca doar existau precedente: Romania a cumparat in anii ’70 bombardiere chinezesti Hong-5 (copie a bombardierului sovietic IL-28) pentru a inlocul bombardierele rusesti ce-si epuizasera resursa de zbor.

        Poate ca asta ar fi un subiect interesant pentru un articol viitor. Circula tot soiul de legende greu de verificat despre motivele refuzului sovietcilor de a vinde Romaniei MiG-21 Bis, dar disponibilitatea de a vinde MiG-23 si MiG-29 (pe care le-au si vandut). Una din ele zice ca rusii ar fi aflat ca ai nostrii le-ar fi permis chinezilor sa inspecteze in detaliu, zile in sir, si sa releveze un MiG-21 MF (cel mai performant MiG-21 vandut de rusi Romaniei) la Bacau la sfaristul anilor ’70 si ca nu au dorit ca si chinezii sa aiba ocazia sa releveze si MiG-ul 21 bis, pentru ca oricum le faceau deja concurenta acerba rusilor vanzad clone sovietice in lumea a III-a. Despre MiG-23 nu se mai temeau, pentru ca se stia ca egiptenii vandusera chinezilor mai multe MiG-23 (in schimbul mai multor MiG-21 chinezesti) dupa ruptura politica dintre Egipt si URSS, dar ca dupa eforturi disperate industria chineza a fost incapabila sa le copie in serie. In orice caz, poate ca masura de prevedere, Romania nu a mai primit licenta de reparatie a MiG-23 (asa cum o primise pentru MiG-21), fiind nevoita sa le repare pe acesta in Bulgaria.

        • Adrian spune:

          Chinezii au reusit sa copieze Mig 21, dar avionica era deja depasita si aceasta e una din cele mai complexe componente din acest avion; tocmai de aceea LanceR are avionica moderna si zboara si azi, nu pentru celula sau motor (slabut si cu autonomie destul de mica).

          De aceea nu ar fi avut rost sa cumparam MIG 21 chinezesti: in variantele initiale MIG21 era un avion destul de neputincios – supersonicele nu se mai lupta intre ele cu tunul de bord, iar MIG21 nu a avut niciodata un radar capabil, fiind dirijat de la sol conform doctrinei sovietice din acea perioada, radarul de bord fiind folosit doar pe partea finala a interceptarii de la o distanta de 2-5 km. In momentul in care a aparut Mig 21 bis deja F16 cu un radar de bord cu acoperire la 30-35 km ca facut seria Mig 21 sa fie in dezavantaj serios. Apoi, in anii 70 era un pic depasit din cauza autonomiei mici, a vitezei de aterizare foarte mari (400 km/h pe panta, 350 aterizare), a manevrabilitatii slabe la viteze mici, toate din cauza optimizarii initiale pentru a atinge viteze mari cu incarcare a aripii destul de mare (Mach 2+, aripa mica). Nu e tocmai un motor cu aripi, dar nici departe nu e :)

          In sfarsit, deja in anii ’70-75 cand am fi putut sa ne uitam la Mig 21 bis aveam alte nevoi: aveam interceptoare, era nevoie de avioane de vanatoare moderne si Mig 23 cu geometrie variabila erau mult mai potrivite (geometria variabila era la moda, a se vedea si F14 si F111). Resursa de zbor mai mica era din cauza complexitatii aduse de geometria variabila, dar asta nu face Mig 23 in nici un fel mai slab decat Mig 21, ci doar mai scump pentru performante mai bune.

          Unii inca se mai intreaba de ce am ales sa modernizam Mig 21 in loc de modernele Mig 29, dar asta chiar e o alta poveste.

          • Josef Svejk spune:

            Ese adevarat ca J-7/F-7 (MiG-21 chinezesc) era intial inferior MiG-urilor rusesti. In primul rand din cauza ca era copia intarziata a primei generatii de MiG-21F-13. Chiar daca chinezii au primit documentatia si o parte din SDV-uri la inceputul anilor ’60, ruptura relatiilor cu rusii si revolutia culturala a lui Mao au facut ca primul MiG-21 chinezesc sa zboare abia in 1966, iar productia de serie a inceput cu adevarat mai bine de 10 ani mai tarziu. Insa deschiderea de dupa moartea lui Mao le-a permis sa evolueze destul de rapid si sa obtina avionica occidentala, rachete vestice si alte echipamente la care rusii nu aveau acces. Clonele chinezesti din anii ’80 si ’90 sunt deja mai performante decat orice MiG-21 rusesc de serie.

            La chestia cu tunul de bord sunteti in urma cu evenimentele. Intr-adevar la sfaristul anilor ’50 si inceputul anilor ’60 strategii de pe ambele parti ale cortinei de fier au postulat ca tunurile sunt demodate si ca supersonicele se vor lupta intre ele de la mare distanta cu rachete. Israelienii au fos singurii care s-au indoit de asta, insistand ca Mirage III cumparate de ei sa aiba tunuri de bord. In timpul razboaielor din ’67 si ’73 s-a dovedit ca au avut dreptate, Aviatia israeliana masacrand de la mica distanta cu tunurile de bord MiG-urile arabesti. Cam in acelasi timp americanii descopereau cu surprindere ca batranele MiG-17 ale vietnamezilor, dotate cu tunuri de bord, subsonice dar foarte manevrabile erau un adversar extrem de dificil, in timp ce MiG-21PF cel dotat cu 2 rachete si fara tun de bord era o victima. Asta e momentul cand rusii au inceput sa doteze MiG-21 PFM cu un container acrosabil cu un tun de bord (copiind ceea ce au facut la repezeala americanii pe F-4) iar apoi inceptand cu MiG-21 SMT, M, MF si Bis toate au recapatat tunurile de bord permanente Dupa stiinta mea, de atunci incoace nici un producator de avioane de lupta nu a mai produs avioane de vanatoare fara tunuri de bord.

            Ce s-a constat dincolo de orice dubiu in razboaiele din Orientul Mijlociu, in Vietnam si mai apoi in razboaiele din Golf din ’90-’91 si 2003 a fost tocmai ca in 98% din cazuri angajamentele sunt in regim subsonic, si ca cele mai multe victorii se obtin cu tunul de bord si rachete cu raza scurta de actiune. Capacitatea e a zbura supersonic este necesara pentru interceptare sau evaziune.

            In ce priveste MiG-23 el a fost un dezastru desavarsit. Avionul s-a nascut la momentul gresit cand se parea ca viteza e totul. A rezultat un aparat frumos dar complex, scump, lipsit de robustete, cu vizibilitate mizerabila, cu o avionica nu cu mult mai desteapta ca MiG-21 insa mai putin manevrabil. Anvelopa de zbor a MiG-23 este mai restransa decat ce a MiG-21. Rezultatele s-au vazut in 1982 in timpul conflictului dintre Siria si Israel cand sirienii au pierdut practic toate MiG-23 urile angajate in lupte fara a fi capabili sa produca pierderi israelienilor.Clientii arabi ai URSS au inceput sa boicoteze achizitia MiG-23, aruncad toata vina umilitorului dezastru sirian exclusiv in carca MiG-23.

            In mod discret aclesi lucru s-a intmplat si cu tarile socialiste. Cu excepetia celor mai fideli aliati ai URSS (DDR, Bulgaria si Chehslovacia) nimeni nu a mai cumparat MiG-23 dupa 1982-1983. Ultimele MiG-23 de lupta au fost livrate armatei romane in toamna lui 1982. Tarile socialiste au primit in schimb MiG-21 Bis care era cel mai evoluat MiG-21 avand practic avionica MiG-23. Romania a fost singura exceptia. Cu toate ca efectivele aviatiei militare se reduceau in urma uzurii si a accidentelor (anii ’80 au fost deosebit de sangerosi), Romania nu a mai primit nici un avion de lupta (ci doar cateva de scoala) sovietice intre 1982 si 1989 cand vin primele doua MiG-29. De asta mi-am pus intrebarea de ce nu s-au cumparat chinezarii care deja prin 1982-1983 ajunsesera la un nivel comparbil cu al MiG-21 bis, si in orice caz era mai bune ca cele mai noi MiG-21 sovietice primite de Romania in 1974.

            Daca Romania ar fi luat in anii ’80 niste chinezarii am mai fi avut si azi ceva resturi de aviatie militara. In lipsa lor ne milogim la aliati sa ne asigure spatiul aerian, si speram ca peste un an sau doi vom primi 12 F-16 portugheze literalmente la mana a III-a. Avioanele alea au fost primite gratis de portughezi acum mai bine de 20 de ani din stocurile USAF. Si uite ca au reusit sa le vanda la un pret frumusel lui Ponta. Pe vremea cand era in opozitie USL chiraia ca din gura de sarpe impotriva propunerii americanilor de a oferi Romaniei gratis intre 24 si 48 de F-16 din stocurile USAF, mai noi atat fizic cat si moral ca cel portugheze pe car le luam azi pe bani (dar pe care portghezii le-au primit tot gratis la vemea lor). Tot ce trebuia sa plateasca Romania era scoaterea avioanele din conservare si pregatirea personalului – ceea ce a fost etichetat de propaganda isterica a USL “afacerea lui Basescu”.

            MiG-29 au trebuit scoase din serviciu pentru ca erau putine (17 de lupta, 4 de scoala, fata de peste 200 de MiG-21 in 1990), ingozitor de scumpe ca intretinere, cu resursa motoarelor de doar 300 de ore si daca am inteles corect, nici nu au ajuns niciodata 100% operationale in Romania. In plus Rusia a impus Romaniei incepand din 1993 un embargou la piese de schimb si consumabile pentru avioanele militare. In cazul MiG-21 toata intretinerea se utea face in tara, ceea ce nu era cazul MiG-29.

            Oricum ma tem ca m-am lungit cam mult. O ultima chestie in incheiere: MiG-21 de le PFM (adica de prin 1967) incoace aerizeaza la 250-280 km/h datorita instalatiei de intarziere a desprinderii stratului limita (AsL in romaneste, SPS in engleza). La peste 350 km/h ma tem ca ateriza o singura data :-)

    • Carstea spune:

      Garniturile erau pentru tancuri, nu pentru avioane.

  5. Liviu Petre spune:

    Alexei Kosâghin pare sa fi fost cu capul pe umeri, si i-a dat lui Ceausescu o lectie de management cand i-a spus: „Ştiţi cât costă un MiG-21? 500.000 de ruble! Dacă faceţi 50 de bucăţi, aceasta înseamnă o producţie anuală de 2,5 milioane ruble. Dar la o producţie atât de mică, pe dv. o să vă coste 35 de milioane. Pe urmă, cum puteţi combina producţia de avioane cu cea de elicoptere? Nu sunt numai două uzine, ci mult mai multe care trebuie să coopereze”. Da’ te pui cu cizmaru’ si cu Leana lui?

    • Adrian spune:

      COrect, costau 35 de milioane in loc de 25 de milioane (nu 2.5), dar daca faceam integrarea in Romania mai castigam si capabilitatea de a construi avioane moderne, puteam fabrica 100 (cu vreo 60-65 de milioane), puteam salva vreo 20-30 de milioane producand 500 de motoare in Romania si la sfarsit puteam repara si prelungi resursa de viata a avioanelor si a motoarelor la un pret mai mic in Romania. Per total nu e o comparatie 25 cu 35, ci 10 milioane economisite contra importului de tehnologii si economii pe termen lung de cateva zeci de milioane. Pe termen lung s-a putea sa fi fost o alegere buna.

      Romania a vrut sa aibe capabilitatea de a dezvolta avioane moderne, precum Cehoslovacia (care au fabricat si Mig 21 sub licenta, dar si modele de succes de antrenament gen L29/L39). Romania a fabricat IAR 93 si IAR 99, dar ambele au fost avioane cu performante sub cele ale modelelor comparabile (IAR 93 e mult mai slab ca SU 25, de pilda), in timp ce L39 cehesc inca zboara in numar mare, saptamana trecuta am avut o oferta de a zbura pe unul in Cehia: stiti pe cineva care poate face asta in Romania? Stiti cate IAR 99 au fost fabricate (22 sau 23) si cate L39 (aproape 3000)?

      • Josef Svejk spune:

        IAR-93 a fost intra-devar un fiasco. Nu pentru ca e mai slab ca Su-25 ci pentru ca s-au fabricat aproape 90 de bucati fara ca vreo unitate de aviatie romaneasca dotata cu acest avion (Ianca si Craiova) sa devina vreodata operationala.

        IAR-99 in schimb (primul zbor in 1985) e un avion foarte bun, chiar uimitor de reusit data fiind degringolada industriei romane in anii ’80.E mai manevrabil, mai iertator cu erorile pilotului, mai putin pretentios si are incarcatura de lupta aprope dubla fara de L-39-le cehesc. Cehii au fabricat mii de L-39 pentru ca avionul a fost ales de pactul de la Varsovia (URSS) ca avion standard de scoala in anii ’70-’80. Polonezii s-au bsomflat si si-au tras avionul lor de scoala TS-11 Iskra vandut bine prin Asia. Noi romanii am fost si mai smecheri. Au cumparat in 1981 vreo 30 de L-39 de la cehi si dupa aia ne-am apucat la cativa ani sa facem propriul nostru avion de scoala cu reactie (1985), pe care nu-l foloseam nici macar noi, cu toate ca e mai bun si ne minunam ca nimeni nu-l cumpara.:-) Primul si cel mai mare importator de L-39 a fost chiar URSS. Singura chestie care-i lipseste cu adevarat IAR-99 este marketing-ul. Nu exista nici in vrema lui Ceausescu si nu exsira nici azi. Asta e o boala roaneasca cumplita: Cand reusim sa facem ceva de calitate si proitabil (ca oricum nu ni se intmpla foarte des ;-) ), suntem incapabili sa-l vindem asa cum ar trebui si sa scoatem profit macar in 10% din potential.

        Un alt exemplu in acest sens: Planorul cehesc L-13 Blanik e net inferior planorului romanesc IS-28B2, din toate unctele de vedere. Romania a fabricat vreo 300-400 de IS-28 (prin 1978-1979 a stabilit recordul mondial de distanta in SUA), cehii au vandut mii de Blanik-uri. In vara lui 1986, pe cand eram in liceu, am efectual ultimul zbor din Romania cu L-13 Blanik. In aceeasi dupamiaza (nu mai retin data exacta si carnetul de zbor de atunci e in tara) a fost oprit definitv de la zbor fusesera cateva accdiente, cedri de sructura, chestia cu cblul bifurct de remorcare era crancena etc.) . Mi-a zis comandatul aeroclubului ” Trage-te ma in poza cu Blanik-ul ca esti ultimul roman care l-a zburat. Dupa 30 de ani le-o sunat si lor ceasul”. Ne-am pozat cu totii in fata lui.

        Acum 3 ani aflandu-ma cu treburi la Denver, Co, nu m-am putut abtine sa nu-mi exitnd sederea cu o zi ca sa vizitez scoala de aviatie a USAF de la Colorado Springs. Si ghici ce am vazut acolo pe pista? Ei bine era bunul si batranul Blanik care acum fusese rasbotezat L-23, dar era practic aceeasi chestie ca si aia pe care-l zburasem eu in 1986, doar ca avea winglet-uri si aparatura de bord electronica.In plus cehii furasera carligul de acrosare al cablului cu autodeclasare pe de IS-28 al lui Silimon, simplu, ingenis, robust si care nu esua niciodata , ala cehesc bifurcat era o catastrofa care a produs multe accidente stuide, unele mortale. Cehii reuseisera sa-l vanda pe batranul Blanik scolii de aviatie USAF, L-am intrbat pe cadetul ce o facea pe ghidul de cand sunt planoarele in dotarea scolii si mi-a zis ca sunt nou-noute, de sub 5 ani…Cand i-am zis ca modelul e proiectat de apropae 60 de ani a crezut ca fac bancuri pe seama lui. Un planor fabricat in mii de exemplare neintrerupt cu modificari minore din 1956. Vandut rusilor in vremea comunismului, iar acum vandut si americanilor dupa ce a intrat Cehia in NATO. Bravo lor! E tot ce mai pot sa spun… Si cand te gandesti ca IS-29B2 nu se mai fabrica de 30 de ani. Ajungi la faza cu “Domnilor ferit-va, ca de acuma musc!” :-)

  6. Adrian spune:

    O lectura interesanta, nu stiam partea asta de poveste a MIG-ului 21. O completare a informatiei din articol: la un avion militar motorul are un numar de ore de functionare mult mai mic decat restul avionului, in special a celulei, drept pentru care e nevoie de mai multe motoare cat mai ieftine; in vremea respectiva erau planificate cam 5 motoare la fiecare avion, de-a lungul timpului nu stiu exact cate s-au folosit dar avand in vedere longevitatea neasteptata a acestui model, e posibil sa fi fost aproape dublu.

    Costul unui motor de avion e destul de mare – unul de Boieing 737, de pilda, e cateva milioane de euro, cele militare cam la acelasi ordin de marime. La 100 de avioane necesarul de 500 de motoare inseamna o oportunitate destul de mare de a salva niste bani de-a lungul timpului, astfel incat licenta pentru motoare ar fi fost utila; de asemenea motoarele respective s-ar fi putut pune pe aparate proiectate si construite in Romania (precum IAR 93, IAR 99), desi fara avionica avansata (pe care nu am putut-o produce niciodata) asemenea aparate au fost doar praf in ochi si prilej de goala mandrie patriotica. Nota: comentariul despre IAR 93 si IAR 99 il fac in calitate de pilot (pe alte aparate, dar pilot de avion), nu de patriot.

  7. Petre Opris Petre Opriş spune:

    @Josef Svejk
    1. Am înţeles de unde provine greşeala “PF-13″. În epoca respectivă, acelaşi model de avion a fost consemnat sub formele “MIG-21 P”, “MIG-21 B” şi … “MIG-21 PF-13″ (mă refer la documentele pe care le-am văzut în fondul Cancelariei C.C. al P.C.R.). Erorile sunt scuzabile deoarece avionul era considerat strict-secret.
    Exemplu dintr-un raport semnat de Leotin Sălăjan (14 noiembrie 1962): “avioane de vânătoare-interceptare MiG-21 PF-13 şi avioane de cercetare-corectare [:] 0% deoarece în proiectul de convenţie nu se prevede livrarea acestor avioane”.

    2. În cursul unei vizite efectuate la Bucureşti (17-19 februarie 1961), mareşalul sovietic Andrei A. Greciko a recomandat înzestrarea Escadrilei 38 Aviaţie Cercetare cu avioane IAK-27 R sau IAK-28 R – aparatele Il-28 din România fiind considerate uzate moral. Într-un raport sovietic, elaborat la începutul anului 1961, se preciza faptul că armata română avea un deficit de 9 avioane IAK-27 R şi 136 MiG-21, la 1 ianuarie 1961.
    În timpul vizitei sale din februarie 1961, comandantul suprem al Forţelor Amate Unite a recomandat şi achiziţionarea avionului Suhoi-7 B, pentru dotarea regimentelor de vânătoare-bombardament româneşti, iar generalul Leontin Sălăjan a fost de acord cu includerea a 12 avioane Suhoi-7 B (cu livrare în 1964) şi 11 IAK-27 R (cu livrare în 1963) pe o listă de achiziţii de tehnică militară, pentru perioada 1963-1965.
    Deşi era vorba despre recomandarea unui reprezentant sovietic şi generalul Leontin Sălăjan a susţinut-o la 22 martie 1961, într-un raport trimis conducerii P.M.R. (precizând că erau necesare 12 Suhoi-7 B şi 11 IAK-28 – nu aparate IAK-27 R, aşa cum s-a solicitat şase luni mai târziu, în documentul trimis la 4 septembrie 1961 lui Ion Gheorghe Maurer), autorităţile române nu au importat nici unul dintre avionele menţionate de comandantul Forţelor Armate Unite.

    3. Nu ştiu de ce nu s-au cumpărat MiG-uri 21, fabricate în R.P. Chineză sau MiG-uri 21 Bis. Nu am găsit nici un document despre propuneri de acest gen.
    Două avioane Hong 5 de şcoală (IL-28, fabricat în China) au ajuns în România în 1979, fiind un cadou promis de autorităţilor chineze la începutul anului 1977.

    4. Sovieticii au încercat să distribuie în mod echitabil capacităţile de reparare a avioanelor de vânătoare utilizate de statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. MiG-urile 21 s-au reparat în România, Ungaria şi RDG, iar MiG-ul 23 în Bulgaria. Nu văd ce fel de argumente ar fi putut utiliza Nicolae Ceauşescu pentru a-i convinge pe sovietici să accepte ca în România să se repare în acelaşi timp MiG-uri 21 şi 23.

    @Josef Svejk şi @Adrian
    Explicaţiile dumneavoastră sunt bine argumentate şi sper să le pot utiliza în studiile mele ulterioare.
    Într-un raport sovietic, elaborat la începutul anului 1961, se preciza faptul că armata română avea un deficit de 9 avioane IAK-27 R şi 136 MiG-21, la 1 ianuarie 1961. Ambele tipuri de aparate costau, fiecare, 3,5 milioane ruble (cursul de schimb fiind de 1 rublă = 1,5 lei). Într-un alt document sovietic (3 aprilie 1961) se menţionau preţuri diferite: un MiG-21 F costa 514.125 ruble, iar un IAK-27 R – 555.000 ruble (probabil ruble noi), iar dotarea lor era diferită de variantele standard. În acelaşi timp, preţul la export al unui bombardier IAK-28 era de 1.125.000 ruble.

    @Liviu Petre
    Atât a putut face Nicolae Ceauşescu la momentul respectiv deoarece diferenţa dintre voinţa sa şi puterea de acţiune în domeniul militar a fost foarte mare. Discuţia pe această temă este amplă şi, poate, într-o zi, voi încerca să o dezvolt.

    • Josef Svejk spune:

      Va multumesc pentru precizarile detaliate.

      Vis a vis de punctul 3, nu am nici un fel de date legate de un refuz explicit al rusilor de a vinde Romaniei MiG-21 bis, ci doar deductii si zvonuri.

      Romania a primit 36 de MiG-23 MF de lupta intre 1978 si 1982 plus 8-9 avioane de scoala. Se parea ca se intetioneaza inlocuirea masiva a MiG-21 ale carui importuri se sisteaza in 1974. Apoi dupa dezastrul MiG-23 din razboiul siriano-israelian din Liban din 1982, brusc importurile de MiG-23 inceteaza si ele. La fel se intampla si cu celelate tari socialiste cu exeptia Bulgariei, DDR si Cehoslovaciei (cei mai credincioasi aliati sovietici) care continua sa cumpere noile modele de MiG-23 ML si MLD.

      In cazul Romaniei nu se ma achizitioneaza nici un avion de lupta (ci doar cateva de scoala) timp de 7 ani ani pana in 1989. Intre timp efectivele se reduc datorita uzurii si accidentelor care ajung la un numar teribil in anii ’80 pe fondul reducerii numarului de ore de zbor pentru economie de combustibil.

      Celelalte tari socialiste ce “boicoteaza” achiztia de MiG-23 primesc in schimb pana prin 1985-1987 Mig-21 Bis care pana la urma era un compromis rezonabil. Romania nu primeste nimic cu toate ca probabil avea nevoie. Dupa cum am mai spus, circulau tot soiul de povesti ce incercau sa explice acest fapt inedit, insa e greu de spus care din ele sunt credibile… Cea careia ii dau unele sanse, e aceea legata de presupusa inspectie si relevare de catre chinezi a unui MiG-21 MF romanesc la sfaristul anilor ’70.

      Exact in acea epoca chinezii incep sa exporte masiv clona lor de MiG-21 (Chengdu F-7) deci porbabil ca rusii erau desul de suparati pe banii si influetna politica pe care le castigau chinezii in lumea a III-a pe seama unui produs copiat de la rusi.

      Data fiind situatia, ma intreb de ce Romania nu a achizionat MiG-21 chinezesti, daca nu mai primea din alea rusesti, asa cum de exemplu a achiztionat un total de 14 clone chinezesti ale bombardierului sovietic Il-28 (Hong H-5) 2 de scoala (pe care le-ati amntit) si 12 de lupta, care au zburat ca avioane de supraveghere maritima si tractoare de tinte aeriene pana pe la inceputul anilor 2000…

  8. corne&copite oale&ulcele spune:

    Ne-au tras in pept rusii, nu zic, dar americanii inca n-au apucat!
    (ca le-am luat F16 la mana a doua de la portughezi)
    Cred ca echiparea si inarmarea completa a lor intra tot in sarcina intermediarului portughez, deci am scapat doar cu Autostrada Transilvania = 2,2 miliarde$/ 60km!

    Ma uimeste totusi gradul de complexitate la care a ajuns armamentul sovietic…
    (MiG 21 am vazut inca de cand aveam 4 ani, pe pista cum decola – abia invatasem sa merg pe bicicleta cu doua roti – m-am nascut cu el deasupra capului, deci.

  9. soimul spune:

    Pentru noi este necesar :a) 3-4 escadrile de f16 falcon modernizat decent nu mai jos de nivelul 5.2,pe viitor bk 60 sau sub licenta gen -Japonia,Coreea de Sud,Turcia( un avion de atac, dogfight sigur,manevrabil cu incarcatura de razboi,testat cu succes in diferite teatre de operatii,piese de schimb-aici putem antrena si industria de profil ,inginerii ,tehnicienii daca suntem in stare?,deci un avion cost/manevrabilitate/siguranta acceptabil care inca mai face fata cu brio noilor generatii de avioane) . b)o escadrila de f 22 RAPTOR/f 35 sau o escadrila de RAFFALE./eurofighter,inclusiv Soim 93,95,99 cate o escadrila pt.antrenament/lupta . c) naval 1-2 distrugatoare modernizate decent,1-2 crucisatoere,2-5 corvete rapide stelth plus 1-2 fregate alaturi de cele existente compatibile sa efectueze toate tipurile de actiuni de lupta nava-nava,nava-submarin,nava-aer pentru a detine un oarecare confort atat naval cat si aerian. d) la capitolul terestru stam oarecum mai bine dar este loc intotdeauna de mult mai bine. Aceste necesitati trebuie sustinute de la bugetul de stat si antrenate fabricile competente din tara pentru a demonstra de ce sunt capabile ,opinia mea. Este bine sa tinem cont de relatia SUA-FRANTA si anume: – Franta este de fapt tara care a sustinut UNIREA PRINCIPATELOR=Romania –SUA este in momentul de fata cel mai tare aliat al Romaniei si a sustinut mereu acelasi deziderat ca Franta. Atat produsele militare americane cat si franceze sunt de top,insa de la francezi putem solicita mai rezonabil -offset-ul mult dorit pt industria de profil din tara. Cat despre Gripen, J-20 ,Su -Pak -Fa numai de bine si atat. Gripen slab si extrem de defensiv insa relativ nou cu o amprenta radar cuprinsa intre 2,9mp-4,3mp plus multe din capacitatile tehnico-tactice sub nivelul unui f16 Falcon inclusiv MLU 5.2. Mig-urile au cam fost doborate. Suhoi doar manevrabil insa nu loveste tinta decat de la distante mici atat aerian cat si terestru. Su-Pak-Fa construit in 3-4 exemplare din care 1 a crapat ,nu a fost testat real cu munitia atasata ,a fost plimbat doar la demonstratii si atat,nu este stealth deoarece are o amprenta radar de cca 1-1,2 mp , mult peste un f16 ultima generatie Viper care are 0,1mp or less . . apropo rablele f 16 ab mlu 5.2 modernizate totusi decent au o amprenta radar de cca. 3,1-4,4 mp functie de upgradari( cunoscatorii stiu ce inseamna aceste cifre si modul de calcul/distante /km pt a observa tintele pe radar. F22 si F35 spre comparatie au o amprenta radar de cca 0,0001/3 pt primul si 0,003/6 pt urmatorul, ceea cee 0,00001= cu o insecta. Rafale. are cca 0,1 mp,Eurofighter asemanator Cu tehnologia nu te joci sau sa furi (cum fac rusii de cand se stiu) ori esti in stare economic sa tii pasul ori te aliezi cu cei puternici.Scutul de la DEVESELU este f. bine amplasat atat tactic cat si strategic. By the way … din toate teatrele de operatii se cunoaste cu certitudine calitatea unor tipuri testate de avioane in conditii reale de razboi indiferent de catre cine au fost utilizate. Priviti spre ex cateva tipuri de avioane si nr . real de victorii vs infrangeri:

    F-15 Eagle =102 / 0
    F-14 Tomcat =135 / 5
    F-16 Fighting Falcon =96 / 1
    MiG-29 „Fulcrum”= 12 / 20
    F-4 Phantom = 311 / 123
    MiG-25 = 8 / 19
    MiG-23/27 = 22 / 85
    F-104 Starfighter =10 / 5
    F-8 Crusader= 19 / 5
    F-5 Freedom Fighter = 27 / 20
    MiG-21 FISHBED = 230 / 489
    F-105 = 32 / 34
    Su-17/20/22 = 2 / 57
    Su-7 = 1 / 62
    F-86 =561 / 127
    MiG-17 =78 / 216
    MiG-15 & J-2/4 „Fagot”= 294 / 508
    Mirage f1=24/42
    Mirage2000= 2/1
    Rafale=0/0.

    Singurele tipuri de avioane multirol fara dogfight real Gripen si orecum Eurofighter. Insa aspectul cel mai important si deloc de neglijat sunt alaturi de tehnica militara calitatile Pilotilor. Important este sa ne dezvoltam sanatos economic ca natie sa mentinem Alianta Naturala a Romaniei alaturi de SUA-FRANTA-UE-NATO si in acest mod vom putea sa mergem in liniste pe acest pamant stravechi al romanilor atat noi cat si generatiile urmatoare.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Opris


Petre Opris

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)