Home » Analize »Armata »Sinteze » Citesti:

Aplicaţii pe Teatrul de Acţiuni Militare de Sud-Vest al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (1973-1989)

Petre Opris ianuarie 13, 2019 Analize, Armata, Sinteze
23 comentarii 9,907 Vizualizari

În ultima lună au fost difuzate în România mai multe ştiri despre conducerea armatei române şi problemele cu care se confruntă militarii. Publicul a aflat, de exemplu, că avioanele de vânătoare F-16 nu au zburat la parada organizată la Bucureşti din cauza condiţiilor meteorologice, dar au participat la parada de la Alba Iulia, din aceeaşi zi (1 decembrie 2018). A urmat o dispută politică referitoare la numirea unui nou şef al Statului Major General al Armatei, în condiţiile în care la conducerea Ministerului Apărării Naţionale au ajuns trei – repetăm, trei politicieni – în ultimii doi ani. Ultimul dintre aceştia iese în evidenţă prin faptul că, din considerente religioase, nu are voie să atingă nici o armă şi nu efectuat nici măcar o oră de pregătire militară propriu-zisă, însă a reuşit să îşi includă în CV nişte diplome care nu valorează nici cât o ceapă degerată. Colac peste pupăză, personajul respectiv a descoperit că predecesorii săi din acelaşi partid cu pocăitul în cauză s-au zbătut ca peştele pe uscat şi, acum, cineva trebuie să scoată din foc un contract militar – în condiţiile în care Marina Militară Română are nevoie de nave noi.

Pentru a înţelege ce se întâmplă la Bucureşti, am redeschis o carte şi am privit hărţile pe care le expunem în continuare. Acestea sunt foarte utile deoarece geografia militară nu s-a schimbat după aderarea României la NATO. Direcţiile operative austriacă, nord italiană, greacă, Tracia de est şi direcţia operativă din vestul Mării Negre au rămas aceleaşi şi pot funcţiona în ambele sensuri deoarece militarii sunt obligaţi să ţină cont de relief în momentul în care planifică operaţiuni militare în această parte a Europei şi nu numai. Aceleaşi direcţii operative militare oferă un indiciu despre drumurile comerciale cele mai convenabile şi uşor de străbătut din acest spaţiu geografic şi care nu au fost inventate de personajele politice efemere care au ajuns la conducerea Ministerului Apărării Naţionale.

Pentru început, reluăm o prezentare a exerciţiului militar „SOIUZ-73”, aprobat de Nicolae Ceauşescu la 22 ianuarie 1973.[1] Cu acelaşi prilej, liderul politic român a fost de acord ca aplicaţia respectivă să fie condusă de mareşalul sovietic Ivan Iakubovski, în calitate de comandant suprem al grupului de Fronturi de pe Teatrul de Acţiuni Militare de Sud-Vest al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.[2] Pentru desfăşurarea exerciţiului respectiv pe hartă, în perioada 12-21 februarie 1973, generalul de armată Ion Ioniţă a pregătit primirea în staţiunea Neptun (jud. Constanţa) a circa 400 de generali şi ofiţeri din România, Uniunea Sovietică şi Bulgaria (dintre care 100 erau de naţionalitate română).

.

.

Pentru prima dată de la înfiinţarea acelei alianţe, Comandamentul Forţelor Armate Unite a prevăzut ca Frontul românesc să acţioneze pe direcţia operativă turcă, cu forţarea Strâmtorii Dardanele; până în acel moment, armata română fusese angajată numai în jocuri militare pe direcţiile operative nord-italiană (până în anul 1966) şi greacă (din anul 1966).

În conformitate cu solicitarea făcută de şeful de Stat Major al Forţelor Armate Unite, mareşalul Ivan I. Iakubovski urma să conducă jocul de război în calitate de „comandant suprem al grupului de Fronturi de pe teatrul de acţiuni militare de sud-vest” – deşi acesta îndeplinea funcţie superioară, pe cea de comandant suprem al Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. De asemenea, s-a prevăzut ca în conducerea aplicaţiei să existe numai câte un locţiitor român şi bulgar, neînsoţiţi de grupele lor de lucru, iar arbitrarea grupelor operative române urma să fie efectuată de generali şi ofiţeri sovietici.[3]

Potrivit concepţiei de ansamblu a jocului de război „SOIUZ-73”, forţele Grupului de Armate Sud (NATO) atacau Bulgaria şi ajungeau pe aliniamentul: Sud Sofia – Nord Gabcovo – Nord Burgas. Concomitent, forţele aeronavale ale NATO se angajau într-o bătălie la circa 150 de mile Est Constanţa, iar la nord de Burgas era lansat un desant maritim în flancul Frontului 3 Sud (sovietic). Grupul de Armate Sud era alcătuit din Armata 1 Greacă (trei Corpuri de Armată) şi Corpul 4 Armată grec (trei divizii), Armata 1 Turcă (Corpurile 3, 5 şi 2 Armată) şi Corpul 4 Armată turc (trei divizii). Totodată, Grupul de Armate Sud beneficia de sprijinul Corpului 6 Aviaţie Independent.

Armata română participa la aplicaţie şi alcătuia Frontul 2 Sud cu 10 divizii (două mari unităţi fiind de tancuri), dintre care trei divizii aveau capacitate de luptă permanentă, trei divizii erau gata de luptă după 1-2 zile de la începerea războiului, iar patru divizii erau gata de luptă după 3-4 zile de la declanşarea ostilităţilor.

Grupul de mari unităţi româneşti, încadrat pe flancuri de două armate sovietice, se concentra la sud de Dunăre, între Ruse şi Nikopol. Operaţiunea de traversare a fluviului de către trupele sovietice şi româneşti se desfăşura în condiţiile utilizării de către forţele NATO a armelor de nimicire în masă la punctele obligatorii de trecere de la Bechet – Oreahovo, Corabia – Lom Palanka, Islaz – Somovit, Turnu-Măgurele – Nikopol, Zimnicea – Belene, Giurgiu – Ruse, Olteniţa – Turtucaia, Giurgeni – Vadu Oii, Brăila şi Isaccea.

După încheierea concentrării la sud de Dunăre, forţele Organizaţiei Tratatului de la Varşovia treceau la ofensivă. Unităţile româneşti (Frontul 2 Sud) acţionau pe teritoriul Bulgariei în cooperare cu cele sovietice din Frontul 3 Sud, pe direcţia Sud – Sud-Est. La un moment dat, direcţiile de acţiune ale celor două fronturi deveneau divergente, forţele sovietice urmând să atace spre Istanbul, în timp ce armata română încerca să ajungă la Strâmtoarea Dardanele şi Marea Marmara. Pentru misiunea imediată a Frontului 2 Sud erau stabilite următoarele elemente: adâncimea înaintării (200-250 km), ritmul de înaintare a trupelor aflate în ofensivă (40-60 km/24 de ore) şi durata de îndeplinire a misiunii (4-6 zile). Ulterior, un regiment românesc de desant-paraşutare se angaja în luptă la est de localitatea Kanoka (în Turcia) în ziua a 5-a sau a 6-a de la deschiderea ostilităţilor. Acţiunea sa constituia preludiul unei noi ofensive declanşate de armata română pentru crearea unui cap de pod la sud de Strâmtoarea Dardanele. Pentru misiunea următoare a Frontului 2 Sud erau stabilite următoarele elemente: adâncimea înaintării (200-250 km), ritmul de înaintare (30 km/24 de ore) şi durata de îndeplinire a misiunii (7-8 zile).

Concomitent cu acţiunea armatei române, marile unităţi ale Frontului 3 Sud urmau să se angajeze în luptă împotriva forţelor turceşti din sud-estul Bulgariei, respingându-le până la Vest Istanbul. Apoi, o divizie de desant aerian sovietică urma să fie lansată în a 4-a sau a 5-a zi de la deschiderea ostilităţilor la nord-est de Izmit (la est de Istanbul), în imediata apropiere a Strâmtorii Bosfor. Totodată, pe Marea Neagră urmau să se angajeze două bătălii aeronavale: prima, la 150 de mile Nord-Est Istanbul, iar cea de-a doua la circa 50 de mile Est Istanbul.

În acelaşi timp cu ofensiva declanşată împotriva Armatei 1 Turce, la flancul drept al armatei române se desfăşura o operaţiune militară similară. Forţele militare bulgare din cadrul Frontului 1 Sud, în cooperare cu o armată sovietică, respingeau acţiunile ofensive declanşate de Armata 1 Greacă, eliberau teritoriul bulgar ocupat de aceasta, cucereau localităţile greceşti Komutini, Cavalla, Salonic şi Cojani, după care ajungeau la litoralul Mării Egee.

Aplicaţia „SOIUZ-73” dezvăluie faptul că liderii militari sovietici erau preocupaţi de cucerirea rapidă a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele în cazul declanşării unui război între NATO şi Organizaţia Tratatului de la Varşovia. De asemenea, se poate observa încadrarea armatei române între două armate sovietice în cursul aplicaţiilor comune, lucru explicabil dacă ţinem cont de problemele pe care autorităţile române le-au creat la Moscova după evenimentele din august 1968, din Cehoslovacia. Desigur, jocul operativ de război „SOIUZ-73” era fictiv, însă Moscova dorea ca prin asemenea acţiuni să se pregătească cât mai bine din punct de vedere militar şi, totodată, se pare că încerca disciplinarea românilor. Întâmplător sau nu, aplicaţia din 1973 s-a intitulat SOIUZ (UNIUNE). Deşi acest nume devenise clasic pentru manevrele militare ale alianţei, putem să amintim faptul că era vorba despre o uniune de interese pe care Nicolae Ceauşescu şi colaboratorii săi nu aveau dreptul să o ignore. Ei ştiau că nu era indicat să tensioneze şi mai mult relaţiile cu U.R.S.S., liderul de necontestat al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

După doi ani de la desfăşurarea exerciţiului „SOIUZ-73”, la Mangalia Nord (Neptun) a avut loc o nouă aplicaţie de comandament şi stat major, pe hartă, de Front, pe două eşaloane. Denumită codificat „NEPTUN-75”, aceasta a fost condusă de generalul Ion Ioniţă în perioada 7-21 aprilie 1975 şi a avut următoarea temă: „Organizarea şi executarea deplasării trupelor Frontului (Armatei) pe distanţe mari”.[4]

Un an mai târziu, generalul de armată Ion Ioniţă l-a informat pe Nicolae Ceauşescu despre faptul că pe teritoriul Bulgariei se desfăşoară o aplicaţie cu trupe, comună, sovieto-bulgară (24-27 mai 1976). După coroborarea informaţiilor de care dispunea, ministrul Apărării Naţionale a precizat pentru liderul suprem al P.C.R., astfel:

Este pentru prima dată când o aplicaţie de o asemenea amploare (3 armate de arme întrunite şi Comandamentul marinei militare) se desfăşoară la nord de munţii Balcani;

Unităţi din trupele sovietice participante, tehnica de luptă şi materialele necesare acestora au fost transportate din URSS pe mare în perioada 15-21.05.1976;

Aplicaţia a fost declanşată fără ca marile unităţi şi unităţile participante să fie anunţate în prealabil, iar pentru completarea efectivelor au fost mobilizaţi şi o parte din rezervişti;

Un intens trafic radio în reţelele radio ale marilor unităţi a fost semnalat în raionul Plevna, confirmând şi prin aceasta existenţa celei de a 4-a armate de arme întrunite bulgare, în curs de constituire (subl.n.)”[5].

Procedeul de transport pe mare a trupelor sovietice care participau la aplicaţiile militare comune desfăşurate pe teritoriul Bulgariei nu era o noutate. Au existat însă politicieni români care au încercat să supraliciteze acest lucru în scop propagandistic. De exemplu, fostul general Constantin Olteanu a afirmat în 1999 astfel:

„Începând tot din anul 1968, România nu a mai permis nici tranzitarea teritoriului său de către trupe aparţinând altor state, având sau nu armament asupra lor, ori survolarea teritoriului său de către aeronave militare străine.”

Evident, această poziţie a fost criticată, şi s-a insistat să revenim asupra ei (subl.n.)”[6].

Opinia exprimată de fostul ministru al Apărării Naţionale (la mijlocul anilor ’70, adjunct al şefului Secţiei pentru Problemele Militare şi Justiţie a C.C. al P.C.R.) este în contradicţie flagrantă cu informaţiile provenite din fosta arhivă a C.C. al P.C.R. De exemplu, în ziua de 12 februarie 1977, Cancelaria C.C. al P.C.R. a comunicat în scris miniştrilor Ion Coman şi Ion Stănescu faptul că „a fost aprobată propunerea Ministerului Apărării Naţionale, cuprinsă în nota nr. M. 0790 din 10 februarie a.c. privind tranzitarea şi asigurarea deplasării prin R. S. România a unei coloane militare sovietice, care participă la o aplicaţie de comandament şi stat major pe teritoriul R. P. Bulgaria (subl.n.)”. Permisul de tranzitare a României de către comandamentul unei divizii sovietice, cu mijloace de transmisiuni, din cadrul Regiunii Militare Odesa, a fost valabil pentru perioada 26 februarie 1977 (orele 16.00-17.00) – 5 martie 1977 (orele 18.00-19.00), iar aplicaţia din Bulgaria s-a desfăşurat „în cadrul planului de activităţi comune ale Forţelor Armate Unite, cu participarea comandamentului unei divizii [sovietice], compus din 160-174 persoane şi 50-60 autovehicule (subl.n.)”[7].

Coloana sovietică a avut la dispoziţie 11-12 ore pentru a se deplasa de la Reni la Negru Vodă, pe itinerarul: Reni – Galaţi – Brăila – Bărăganul – Ţăndărei – Hârşova – Constanţa – Negru Vodă. La întoarcere, sovieticii au intrat pe la Negru Vodă (5 martie 1977, orele 06.00-07.00) şi au folosit acelaşi itinerar pentru a ajunge la Reni.[8]

În Nota nr. M. 0790 din 10 februarie 1977, trimisă lui Nicolae Ceauşescu de către generalul-colonel Ion Coman, există o informaţie şi despre o altă aplicaţie a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, care a avut loc în Bulgaria: „Raportez că în anul 1974, pe baza aprobării Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., transmisă de Cancelaria C.C. al P.C.R. cu nr. 2480/02414 din 10.06.1974, în acelaşi scop, a tranzitat teritoriul R. S. România, o coloană de 70 autovehicule cu 240 militari sovietici (subl.n.)”[9].

În altă ordine de idei, generalul Ion Coman a solicitat acordul lui Nicolae Ceauşescu pentru ca un avion An-24 să transporte militari din Armata populară bulgară pe itinerarul Varna-Odessa şi retur, în perioada 15-25 august 1976. Raportul nr. M. 03688 din 7 august 1976 al ministrului Apărării Naţionale, privind survolarea României de către un aparat militar bulgar, a fost aprobat de liderul P.C.R. (9 august 1976).[10]

Documentele aflate în Arhivele Naţionale Istorice Centrale ne confirmă faptul că autorităţile de a Bucureşti au permis unităţilor militare sovietice să tranziteze România după evenimentele din Cehoslovacia, în scopul participării acestora la anumite aplicaţii militare desfăşurate pe teritoriul Bulgariei. Totodată, se poate constata faptul că tensiunile existente între Moscova şi Bucureşti nu au fost atât de puternice încât să fie întrerupte zborurile repetate ale avioanelor militare sovietice deasupra României în anii 1972-1974 (2-4 survolări pe lună). Acestea s-au efectuat cu permisiunea autorităţilor de la Bucureşti, în scopul de „a continua cercetarea din aer a mijloacelor radiotehnice ale ţărilor capitaliste vecine cu ţările socialiste”[11].

Acţiuni similare erau efectuate de avioanele militare ale statelor membre ale NATO, în condiţiile existenţei Războiului Rece.

Ca urmare a schimbărilor survenite la Moscova după preluarea puterii de către Mihail Gorbaciov, în anul 1985, la nivelul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia au apărut o serie de discuţii în legătură cu doctrina alianţei. Acestea s-au concretizat doi ani mai târziu, când comandantul-şef al Forţelor Armate Unite, mareşalul Viktor G. Kulikov, a propus la Berlin adoptarea principiului reducerii concomitente a forţelor armate ale celor două blocuri militare din Europa „până la un nivel suficient, raţional”[12]. Din acel moment, Organizaţia Tratatului de la Varşovia a avut o doctrină în care se punea accentul pe prevenirea războiului. Până atunci se apreciase că preîntâmpinarea războiului era doar un prerogativ al politicii şi al diplomaţiei, iar forţele armate trebuiau să acţioneze doar când războiul era deja un fapt împlinit.

În conformitate cu doctrina aprobată la consfătuirea de la Berlin a Comitetului Politic Consultativ (28-29 mai 1987), principalul obiectiv al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia a fost asigurarea echilibrului militar-strategic între O.T.V. şi NATO, în condiţiile diminuării reciproce a cantităţilor de armament şi tehnică de luptă deţinute şi menţinerii unor niveluri de înarmare cât mai scăzute de fiecare parte.

Principiile noii doctrine militare a O.T.V. au fost aplicate în cadrul exerciţiului de comandament „Vltava-89” din Cehoslovacia (22-26 mai 1989), care a avut următoarea temă: „Pregătirea operaţiei defensive a Frontului, în cadrul alianţei. Respingerea agresiunii inamicului în condiţiile în care nu a avut loc o mobilizare completă şi o desfăşurare a forţelor proprii”[13]. La aplicaţia respectivă s-a prevăzut utilizarea în luptă a tuturor unităţilor armatei cehoslovace, precum şi a celor din Grupul Central de Forţe – alcătuit din mari unităţi militare sovietice. Cu acel prilej s-au înregistrat dificultăţi în organizarea şi aprovizionarea unităţilor angajate în luptele pentru respingerea forţelor NATO – în special la forţele aeriene şi la cele care asigurau iluminarea câmpului de luptă pe timp de noapte. De asemenea, s-a constatat faptul că participanţii la exerciţii nu au reuşit să stabilească timpul optim pentru declanşarea contraofensivei împotriva forţelor NATO.

Două săptămâni mai târziu s-a desfăşurat pe teritoriul Bulgariei o altă aplicaţie militară comună a O.T.V., denumită codificat „BALKAN-89” (4-9 iunie 1989). La manevrele planificate de Comandamentul Forţelor Armate Unite au participat mari unităţi din Bulgaria, Uniunea Sovietică şi România.[14]

În volumul său de memorii, viceamiralul Ştefan Dinu a menţionat că, în anul 1989, „în sudul României, două aplicaţii militare au fost mai importante, în iunie – „Balkan 89” şi în august „Mariţa 89”, ambele orientate pe direcţia de sud, spre Grecia, misiuni ce îi erau stabilite Bulgariei prin prevederile Tratatului de la Varşovia”[15].

Informaţiile din fosta arhivă a C.C. al P.C.R. completează imaginea generală despre aplicaţia militară „BALKAN-89”, menţionată de fostul şef al Direcţiei Informaţii a Marelui Stat Major. Astfel, la 3 aprilie 1989, generalul Vasile Milea a solicitat aprobarea lui Nicolae Ceauşescu pentru trimiterea în Bulgaria a unei grupe operative din Comandamentul Armatei a 3-a. Aceasta urma să participe la o aplicaţie pe hartă, în prima decadă a lunii iunie 1989 – în cadrul manevrelor „BALKAN-89”.

De asemenea, la 3 aprilie 1989, ministrul Apărării Naţionale a propus, iar Nicolae Ceauşescu a fost de acord ca generalul-locotenent Constantin Călinoiu, locţiitorul comandantului Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor, să efectueze în Bulgaria recunoaşterile pentru aplicaţia „BALKAN-89”, împreună cu şase ofiţeri români, în perioada 25-28 aprilie 1989. Aceştia elaborau toate documentele necesare pentru partea română, de comun acord cu Marele Stat Major bulgar.

În calitate de locţiitor al conducătorului aplicaţiei pentru armata română, generalul Constantin Călinoiu a avut în subordine 18 ofiţeri şi subofiţeri şi a fost instruit să permită participarea militarilor săi „la unele activităţi politico-culturale ce se vor desfăşura pe timpul aplicaţiei”[16].

Concomitent, Nicolae Ceauşescu a aprobat ca generalul-maior Dumitru Roşu, comandantul Armatei a 3-a, să conducă o grupă operativă din comandamentul său la aplicaţia „BALKAN-89”. Grupa respectivă a fost compusă din şeful de stat major al Armatei a 3-a, generalul-maior Niculae Matei, 85 de ofiţeri şi subofiţeri, 24 de militari în termen şi civili, precum şi 34 de autospeciale de stat major şi maşini de transport.[17]

Deplasarea în Bulgaria a militarilor români şi a tehnicii de luptă utilizate de aceştia în cadrul aplicaţiei „BALKAN-89” s-a efectuat cu trenul. Costurile de transport au fost achitate de Ministerul român al Apărării Naţionale, în întregime.

În aceeaşi ordine de idei, în conformitate cu planul pregătirii de luptă elaborat de Comandamentul Forţelor Armate Unite pentru anul 1989, un număr de trei grupe operative sovietice (una de armată şi două de divizie) au luat parte la manevrele militare comune „BALKAN-89”. Pentru ca grupele respective să ajungă în zona aplicaţiei , Marele Stat Major al Forţelor Armate ale URSS a trimis din timp la Bucureşti un document prin care s-a solicitat să se aprobe tranzitarea teritoriului României de către militarii sovietici care urmau să participe la manevrele din Bulgaria. Aceştia au fost grupaţi într-o singură coloană – alcătuită din 83 de autovehicule şi 240 de persoane – şi au traversat partea de sud-est a României în nopţile de 2 spre 3 iunie (la ducere), respectiv 10 spre 11 iunie 1989 (la întoarcere), pe itinerarul Reni – Galaţi – Brăila – Ţăndărei – Hârşova – Medgidia – Negru Vodă (şi retur).

La 23 mai 1989, generalul Vasile Milea l-a informat pe Nicolae Ceauşescu despre solicitarea Marelui Stat Major al Forţelor Armate ale URSS. Preşedintele României a analizat situaţia şi a aprobat tranzitarea ţării de către trupele sovietice participante la aplicaţie militară a O.T.V.[18]


În același document din 23 mai 1989, ministrul Apărării Naţionale a precizat: „Vă raportăm că, potrivit aprobării Dumneavoastră, astfel de tranzitări ale teritoriului ţării noastre au avut loc şi în anii anteriori (subl.n.)”[19].

În aceste condiţii, se cuvine să prezentăm şi un alt eveniment care pune sub semnul întrebării mitul lansat de propagandiştii Partidului Comunist Român privind interzicerea tranzitării României de către trupe străine după anul 1968.

Până la momentul invadării Cehoslovaciei de către armatele a cinci state membre ale O.T.V. (20-21 august 1968), ministrul român al Forţelor Armate sau unul dintre adjuncţii acestuia stabilea condiţiile de intrare pe teritoriul României sau de tranzitare a ţării de către eşaloanele militare ale celorlalte state membre ale alianţei.

Începând din luna septembrie 1968, Nicolae Ceauşescu a intervenit pentru aprobările de acel gen. Probabil, liderul suprem al P.C.R. încerca să evite astfel o acţiune de înlăturare a sa de la putere de către unul dintre generalii armatei române, sprijinit din afara ţării de autorităţile sovietice.

Un exemplu de aprobare specială acordată de Nicolae Ceauşescu pentru tranzitarea teritoriului României de eşaloane militare străine se află consemnat într-o adresă trimisă de Ion Coman la sfârşitul lunii ianuarie 1989. Aceasta era însoţită de un raport întocmit de generalul Vasile Milea la 27 ianuarie 1989 şi trimis lui Nicolae Ceauşescu. Ministrul Apărării Naţionale îl informa cu acel prilej pe preşedintele României că

Marele Stat Major al Armatei bulgare a solicitat acordul pentru tranzitarea teritoriului R.S. România, pe căile ferate, de la staţia Giurgiu la Ungheni, de către un eşalon militar bulgar care transportă rachete antiaeriene, în vederea participării la trageri de luptă într-un poligon din URSS.

Eşalonul, având în compunere 7 vagoane descoperite şi un vagon acoperit, urmează să se deplaseze pe direcţia Giurgiu, Chiajna, Ploieşti, Buzău, Paşcani, Socola, Ungheni, în perioada 20-22 martie 1989.

Vă raportăm că, potrivit aprobării Dumneavoastră, astfel de transporturi pe teritoriul ţării noastre s-au executat şi în anii anteriori.

Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor poate asigura circulaţia eşalonului respectiv (subl.n.)”[20].

Un alt exemplu de aprobare acordată pentru tranzitarea ţării de trupe străine a fost consemnat într-o adresă semnată de Ion Coman în luna aprilie 1989. Documentul a ajuns la Nicolae Ceauşescu împreună cu un raport întocmit la 6 aprilie 1989 de ministrul Apărării Naţionale. Generalul Vasile Milea menţiona că „Marele Stat Major al Armatei populare bulgare a solicitat acordul pentru tranzitarea teritoriului R.S. România, pe căile ferate, cu trenuri internaţionale de călători aflate în circulaţie, a două grupuri de militari formate din 189 oameni, în vederea participări la trageri de luptă într-un poligon din URSS”. În acelaşi raport, ministrul Apărării Naţionale a precizat: „Tranzitarea grupurilor urmează să se efectueze, la ducere, în zilele de 25 aprilie şi 3 mai 1989, pe direcţia Giurgiu, Bucureşti Nord, Paşcani, Nicolina, iar la înapoiere, în zilele de 16 şi 17 mai a.c., pe acelaşi intinerar.

Vă raportăm că, potrivit aprobări Dumneavoastră, astfel de transporturi pe teritoriul ţării noastre s-au executat şi în anii anteriori (subl.n.)”[21].

Nicolae Ceauşescu a aprobat solicitarea respectivă şi, la 10 aprilie 1989, Ion Coman şi Vasile Milea au fost informaţi în scris, de la Cancelaria C.C. al P.C.R., despre rezoluţia preşedintelui României.[22]

După o lună şi jumătate, ministrul Apărării Naţionale a trimis lui Nicolae Ceauşescu un alt raport referitor la tranzitarea României de către două grupuri de militari bulgari. Alcătuite din 193 persoane, acestea s-au deplasat cu trenul în URSS pentru executarea de trageri de luptă. Traseul trenurilor internaţionale de călători utilizate în perioada 6-7 iunie 1989 de grupurile respective a fost următorul: Ruse – Giurgiu – Bucureşti Nord – Bacău – Vicşani. La întoarcerea din URSS (19-21 iunie 1989), ambele grupuri au intrat pe la Vicşani, au trecut prin Bacău şi Bucureşti Nord, au ajuns la Giurgiu şi au trecut graniţa, în Bulgaria.[23] Şi de această dată, Nicolae Ceauşescu a aprobat tranzitul trupelor bulgare pe teritoriul României.

În concluzie, există o diferenţă între miturile naţional-comuniste, lansate şi perpetuate de propagandiştii Partidului Comunist Român şi realitatea prezentată în documentele trimise liderului suprem al P.C.R. şi semnate de acesta. Este un adevăr indubitabil faptul că armata română a fost implicată timp de 36 de ani (1955-1991) în planurile de acţiune ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi nu i se poate reproşa acest lucru deoarece autoritatea supremă a fost deţinută la Bucureşti de politicienii Partidului Comunist Român, nu de generalii armatei române.

Din păcate, miniştrii politruci din zilele noastre procedează la fel ca propagandiştii Partidului Comunist Român. Pe de-o parte, în discursurile lor destinate poporului român, ei cosmetizează realitatea şi străinii sunt învinuiţi pentru faptul că românii obişnuiţi trăiesc în sărăcie (a se vedea, de exemplu, celebra taxă „pe lăcomie”). Aceleaşi personaje apar însă la masă sau în lojă cu liderii Uniunii Europene şi ai NATO pentru a arăta cât de fideli sunt ei cauzei comune. În momentul în care militarii le solicită fonduri pentru modernizarea arsenalului armatei române, aceiaşi politruci se ascund sub fusta unei catastrofe ajunsă, în mod efemer, în funcţia de prim-ministru şi blochează prin incompetenţa şi laşitatea lor orice fel de progres în domeniul achiziţiilor militare.

NOTE___________________


[1] Cf. Petre Opriş, Jocul operativ românesc de război „SOIUZ-73” (12-21 februarie 1973), în Anuarul Muzeului Marinei Române – 2003, vol. VI, Editura Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A., 2005, p. 592-601.

[2] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 5/1973, f. 2-3.

[3] Ibidem, f. 81; 85. Până în acel moment se obişnuia ca mareşalul sovietic aflat în fruntea Comandamentului Forţelor Armate Unite şi locţiitorii săi care participau la aplicaţiile alianţei să fie însoţiţi de grupe de lucru formate din generali şi ofiţeri.

[4] Nicolae Popescu, Mihail Grigorescu, Istoria chimiei militare româneşti: 1917-2005, Centrul Tehnic-Editorial al Armatei, 2005, p. 345.

[5] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 1/1976, f. 55.

[6] Constantin Olteanu, România – o voce distinctă în Tratatul de la Varşovia: memorii 1980-1985, Editura ALDO, Bucureşti, 1999, p. 36.

[7] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 2/1976, f. 38-39.

[8] Ibidem, f. 40.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem, dosar nr. 3/1976, f. 151-152.

[11] Idem, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 2/1973, f. 27; dosar nr. 1/1974, f. 164.

[12] Ibidem, dosar nr. 31/1987, f. 118.

[13] Vojtech Mastny, Malcolm Byrne, A Cardboard Castle? An Inside History of the Warsaw Pact, 1955-1991, National Security Archive Cold War Reader and the Center for Security Studies at ETH Zurich, Central European University Press, Budapest and New York, 2005, p. 634-635.

[14] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 8/1989, f. 93.

[15] Ştefan Dinu, Condamnat la discreţie, Editura Neverland, Bucureşti, 2009, p. 229.

[16] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Secţia Administrativ-Politică, dosar nr. 8/1989, f. 93.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem, f. 4-7.

[19] Ibidem, f. 5.

[20] Ibidem, dosar nr. 5/1989, f. 123.

[21] Ibidem, dosar nr. 8/1989, f. 105.

[22] Ibidem, f. 106.

[23] Ibidem, f. 8-10.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , ,



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Incorporat in octombrie 1962, am gasit unitatea cu foarte putini militari. E drept ca era un regiment redus, apartinind de CAFA, dar parea pustiu; recruytii l-am “inviorat”.
    Peste citeva zile (saptamini?) au venit cei ce aflasem ca erau in Bulgaria “la manevre?. M-am nimerit la intrare cind au coborit din camioane. Mi se pareau de 35-40 de ani, prafuiti, nebarbieriti. Se miscau greoi, departe de un melitar. Atunci am aflat ca e ultima manevra a Tratatului de la Varsovia la care Romania sa mai participe cu trupe, ori sa permita trupe cu arme la aplicatiile din Romania.
    Si asta am stiut pina azi.
    Inca mai sint de aflat multe minciuni comuniste.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      A fost o aplicaţie foarte mare la mijlocul lunii octombrie 1962 (parcă 15-18), în care au fost implicate trupe române, sovietice şi bulgare, urmată de parade militare la Constanţa şi Varna. După câteva zile a izbucnit scandalul cu rachetele nucleare sovietice instalate în Cuba.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      La 25 septembrie 1962, generalul de armată Leontin Sălăjan a trimis un raport strict secret Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, în care se precizau câteva detalii privind forţele militare participante la „prima aplicaţie de mare amploare organizată şi executată pe teritoriul ţării noastre la care iau parte trupe ale armatelor frăţeşti (din cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia – nota P. Opriş)”. În calitatea sa de conducător al aplicaţiei, ministrul român al Forţelor Armate a menţionat că la exerciţiul respectiv urmau să participe 27.500 de militari români, 7500 de militari sovietici şi 2000 de militari bulgari.
      Arsenalul angajat în cadrul exerciţiului Organizaţiei Tratatului de la Varşovia desfăşurat în Dobrogea, în octombrie 1962, a fost format din 310 tancuri şi autotunuri, 3650 transportoare blindate, autocamioane şi autospeciale, 60 avioane de transport şi 120 avioane de vânătoare şi vânătoare-bombardament. De asemenea, la manevrele respective au participat 76 nave de diferite tipuri din cadrul Flotei sovietice a Mării Negre, Marinei Militare Române şi Marinei Militare Bulgare. Pe parcursul desfăşurării manevrelor militare, Regimentele 2 şi 72 Pontonieri (româneşti), precum şi un regiment sovietic de pontonieri au primit misiunea de a realiza trei poduri peste Dunăre, în porţiunea cuprinsă între localităţile Călăraşi şi Tulcea.
      Deoarece aplicaţia respectivă era prevăzută în planul de pregătire pentru luptă elaborat de Comandamentul Forţelor Armate Unite, generalul Leontin Sălăjan a trimis din timp invitaţii omologilor săi din cadrul alianţei, mai puţin ministrului albanez al Apărării, pentru a asista la manevre. De asemenea, ministrul român al Forţelor Armate a invitat „câţiva tovarăşi din conducerea Partidului Muncitoresc Român şi guvernului României” pentru a asista la desfăşurarea exerciţiilor şi la parada militară care urma să aibă loc în oraşul Constanţa.
      După încheierea acelor manevre militare a fost emis de către autorităţile române, pentru prima dată de la înfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, un comunicat de presă referitor la desfăşurarea cu succes a unei aplicaţii de mare amploare a O.T.V. în România. Comunicatul respectiv a fost transmis la Radio Bucureşti sub forma unei ştiri interne în seara zilei de 18 octombrie 1962, la ora 23.00, şi a fost publicat apoi la Moscova în ziarul „Pravda”.

  2. neamtu tiganu spune:

    F 16 are priza de aer dedesupt.. deci pericolul de a trage obiecte de pe pista e real… singura solutie e ca pista sa fie curatata corespunzator, mecanic sau manual.

    Privind postul de ministru apararii probabil ca romanii s-au orientat dupa nemti care au in frunte o doctorita, mama a sapte copii, care evident nu a tras in viata ei cu pusca si care a fost prima care a infiintat gradinite in unitatile militare.
    Dar avioanele nu zboara, elicopterele stau la sol, pustile trag dupa colt, tancurile sunt mai batrine decit tanchistii, dronele sunt interzise deoarece nu e etic sa omori dusmanul fara sa-l privesti in ochi.
    Dar si o veste buna, un submarin ar putea fi functional daca ar fi reparat, dar nu sunt bani. Celelalte nu. Si alta veste buna cifra de afaceri a industriei apararii a scazut dramatic, Germania nu mai exporta armament, a lasat locul liber Rusiei.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Vă mulţumesc pentru precizări.
      Din câte îmi aduc aminte, în Republica Moldova a fost, la un moment dat, un zootehnist în funcţia de ministru al Apărării. Nu insist asupra acestui subiect deoarece nu doresc să ofer idei trăznite autorităţilor de la Bucureşti. Îi cred în stare să le aplice!

    • memorix spune:

      Se cunostea povestea cu priza de admisie de cand se fabrica modelul, adica de zeci de ani, deci asta nu e o scuza

      Problema este ca astia nu au avut utilaje si solutii de curatat pista

      Norvegienii zboara si iarna, presupun ca nu asteapta primavara sa se dezghete pistele

      https://ipfs.io/ipfs/QmXoypizjW3WknFiJnKLwHCnL72vedxjQkDDP1mXWo6uco/I/m/F-16_at_Bod%C3%B8_Main_Air_Station.jpg

      Decizia a fost corecta, daca ai numai 12 avioane cumparate dupa multa chinuita si alte zeci promise prin pedefeuri si declaratii pompoase nu are rost sa risti vreun aparat pt o parada

      Eterna si fascinanta…

    • Etica aia, Neamtu Tiganu, tine in primul rand de victimele colaterele.

  3. Liviu Petre spune:

    Felicitari domnule locotenent colonel doctor Opris! Inca o contributie valoroasa la punerea in lumina adevarata a istoriei contemporane a Romaniei.
    O intrebare de clarificare: ”…circa 400 de generali şi ofiţeri din România, Uniunea Sovietică şi Bulgaria (dintre care 100 erau de naţionalitate română).” Cum adica, ‘dintre care 100 erau de nationalitate romana’? dintre rusi, dintre romani, dintre bulgari? Daca erau 100 de romani, cred ca termenul de ‘nationalitate’ creaza confuzie.
    Si o mare rezerva personala fata de ‘wishful thinking’-ul planificatorilor militari romani: ”trei divizii aveau capacitate de luptă permanentă, trei divizii erau gata de luptă după 1-2 zile de la începerea războiului, iar patru divizii erau gata de luptă după 3-4 zile de la declanşarea ostilităţilor.” Inseamna ca (inca o data) romanii au dat clasa Occidentului: pai, asta inseamna ‘rapid deployment force’! Trei divizii (cel putin 30,000 militari) permanent gata de deployment la auzul fluierului arbitrului Iakubovski, alte trei (alti 30,000 militari) dupoa 24-48 ore, etc. Incredibil! Mai ceva decat productiile record ale Noii (sau Marii?) Revolutii Agrare. Nu mai zic de desantul romanesc la Dardanele (la Bodrum si Kanakale). Poate la Ultra All Inlcusive. Dar si plansele dela MApN suportau la fel de bine culorile colorate ca si Programul de Guvernare PSD mazgalit de Dragnea la Antena 3.

  4. Petre Opris Petre Opris spune:

    @Liviu Petre
    Da, erau români. În privinţa hârtiei, ea suportă multe. Despre culori: erau nişte creioane colorate fabricate la Sibiu. Nu era voie să scriem cu carioca pe hartă deoarece nu se putea şterge.

  5. Cosmin spune:

    La sfirsitul anilor 80 (cred ca 88 sau 89, era vara) am vazut personal o coloana de camioane si GAZ-uri rusesti prin Constanta (cu antemergator o masina de militie, si parca si un ARO neaos). Nu am idee ce cautau pe acolo, dar cind am citit istoria cu “nu s-a mai permis tranzitul”, mi-a fost cam greu sa o cred…

  6. sebi spune:

    Eram elev în gimnaziu, la Iași, și prin 1983 sau 1984, într-o zi , toată dimineața s-au auzit bubuituri, de intraseră toți la idei. După câteva zile, mi-a povestit cineva de la țară că găsiseră pe câmp fâșii de aluminiu. Ar fi fost avioane de luptă sovietice ce survolaseră România în drum spre Bulgaria, bubuiturile fiind banguri sonice. Cât a fost adevăr sau legendă, nu știu.

  7. mihais spune:

    D-le Opris,tonul face muzica.Comunistii romani au multe defecte(primul ar fi ca sunt comunisti) insa in aceasta privinta ei nu trebuie judecati prea aspru.Demnitarii comunisti in declaratiile facute dupa 89 au mentionat de obicei exceptiile de la regula,cum ar fi aplicatiile pe harta.In ce priveste tranzitul si prezenta trupelor sovietice,ei se refera la unitatile combatante,nu la fleacuri gen comandamentul unei divizii care circula 12 ore.
    Unii dintre ei chiar fac comparatii cu trupele sovietice prezente prin vecini.Cand pui in balanta armatele de arme intrunite cu ce e in cazul nostru,pot fi scuzati ca considera sagetile trase pe harta ca fiind ”nimic”.

    In ce ii priveste pe sovietici,sunt chiar curios daca ei chiar aveau planuri operative in care armata romana lupta alaturi de ei.Planificarea OTV avea si un element de propaganda tovaraseasca,insa in caz de razboi STAVKA avea ultimul cuvant.

    Despre eroii negativi ai zilelor noastre…

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      La 14 mai 1955, în momentul înfiinţării oficiale a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, reprezentanţii Moscovei au omis să precizeze faptul că atât comandantul suprem al Forţelor Armate Unite, cât şi şeful său de stat-major se aflau în fruntea Direcţiei a 10-a din cadrul Statului Major General al Armatei Roşii (STAVKA), subordonându-se astfel ministrului Apărării al U.R.S.S. Cu alte cuvinte, Statul Major al Forţelor Armate Unite nu era un comandament independent. Concomitent, în conformitate cu prevederile documentului intitulat “Cu privire la crearea Comandamentului Unificat al Forţelor Armate ale statelor semnatare ale Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală de la Varşovia”, ministrul sovietic al Apărării era subordonat comandantului suprem al Forţelor Armate Unite.
      Această subordonare încrucişată a fost parţial modificată în martie 1969, la Budapesta, dar a continuat să funcţioneze în anumite limite până la încetarea activităţii structurilor militare ale
      Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (31 martie 1991).

      • mihais spune:

        Da,d-le Opris. Intrebarea este daca s-a gasit vreo urma a planificarii sovietice in cazul in care Romania NU lupta?Sovieticii erau obligati sa aiba un astfel de scenariu cu multiple variante(nici un tranzit sovietic,doar tranzit aerian,tranzit total permis de partea romana sau reactie ostila din partea noastra).

        La nivelul opiniei publice cat de cat familiarizate subiectul e privit doar prin prisma relatiilor interne sau cel mult a ostilitatii fata de sovietici.Insa implicatiile neparticiparii Romaniei la un ipotetic razboi cald ar fi fost mult mai extinse.

        • memorix spune:

          Buna intrebarea matale, tineti cont ca la aplicatii rusii ne trimiteau pe noi sa facem “cap de pod” la Dardanele :) in conditiile folosirii armelor nucleare

          Si asta inca de la trecerea Dunarii (“Operaţiunea de traversare a fluviului de către trupele sovietice şi româneşti se desfăşura în condiţiile utilizării de către forţele NATO a armelor de nimicire în masă la punctele obligatorii de trecere”)

          Imi imaginez ca pe masura ce s’ar fi apropiat de Dardanele ar fi fost Hell on Earth, kilotone pe metru patrat, sa incasam W33, B61 si orice alte lovituri nucleare mai avea NATO la dispozitie ca sa ni le arunce noua in cap

          Ma intreb daca romanii chiar ar fi inghitit galusca si intr’adevar ce faceau rusii daca refuzam sa ne aruncam prosteste cu capul inainte sub ciuperca…

          • mihais spune:

            Orice manual sovietic/rusesc(sau american) trateaza prima data ofensiva.Manualele romanesti din epoca tratau defensiva mai intai si cat de grozava e lupta intregului popor. Ideea nu e ca ce pasnici suntem noi si cum nu vrem sa atacam pe nimeni,dar nu vad nici un scenariu in care noi am fi luptat alaturi de rusi.Ne dadeam loviti cumva.

        • Petre Opris Petre Opris spune:

          Conform înţelegerilor din primăvara anului 1991, toate documentele Organizaţiei Tratatului de la Varşovia trebuiau păstrate departe de ochii cercetătorilor, la Moscova – unde se afla sediul Comandamentului Forţelor Armate Unite. Ceea ce am descoperit în România până în acest moment sunt fragmente de documente. Am încercat să fac o legătură între acestea, însă partea cea mai importantă se află la Moscova, abandonată de iderii politici ai fostele state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.
          În ultimii 25 de ani diferiţi istorici au încercat să se afle ce anume conţineau documentele respective , pornind de la copiile găsite în arhivele naţionale ale statelor respective, cu excepţia fostei Uniuni Sovietice.
          Sunt de acord cu dumneavoastră: era obligatoriu ca URSS să aibă documente pregătite pentru situaţie de război, în care să se prevadă diferirte ipoteze de acţiune/lucru cu autorităţile române. Nu am ajuns la asemenea documente în cercetarea mea.

          • Harald spune:

            Ce puteau să conțină? Niște planuri de invazie a Europei de Vest folosind în exclusivitate armament convențional. Exact acea invazie pe care a împiedicat-o Reagan instalând rachete nuclerare în RFG.

            Bunele relații franco-germane cu Rusia ar fi fost clar afectate de publicare acelor planuri, așa că mai rămân secrete încă vreo 20 de ani.

  8. carstea spune:

    Multumim pentru articol domnule Opris !

  9. memorix spune:

    Multumesc pt articol

    Acuma ca sa stam stramb si sa judecam drept niste 200 soldati in vehicule in tranzit nu e ca si cum ar fi trecut cateva mii cu tancurile, aia 200 sunt irelevanti, ii tocai cu mitralierele de pe doua taburi in pauza de integrame :)

    Interesanta aberatia aia cu ocupatul Dardanelelor in conditii de armament nuclear, sub bumbaceala proiectilelor de artilerie nucleare – un W33 avea 40kt – a bombelor gravitationale nucleare si a altor vectori adusi rapid in zona sau de pe nave/submarine

    Si acum exista stocate B61 la Incirlik pt a taia pohta de’o excursie celor plimbareti

    https://en.wikipedia.org/wiki/Nuclear_sharing

    Odata ce ai arme nucleare pe teritoriul atacat toata paradigma se cam schimba, cel atacat ti le va detona in cap scurt si fara comentarii

    Si cam doare…

    Poate de aia ne bagau pe noi la inaintare “duceti’va ba voi sa va umpleti de glorie”, ma intreb daca in conditii reale romanasii ar fi inghitit galusca…

    Tot in registrul asta mai interesant ar fi de lamurit povestea cu avioanele rusesti care ar fi fortat traversarea spatiului aerian romanesc spre Iugoslavia/Kosovo prin ’99 in timpul razboaielor iugoslave, cand 1000 de militari rusi aterizasera la Tuzla

    Un Țap foarte berbant ne’a povestit la TV (vazut cu ochiu meu de sticla si auzit cu proteza mea auditiva) cum a ordonat el ridicarea avioanelor de vanatoare si ca aparatele rusesti s’ar fi intors din drum si dupa aia cum ambasadorul rus i’ar fi cerut scuze :) :) , altii au povestit ca au trecut relaxat, aparatele de vanatoare romanesti multumindu’se sa le escorteze

    Ce s’a intamplat in ultimii 30 de ani cu dotarea si ce se intampla acum prin minister este de no comment…

  10. arad spune:

    Stimate domnule Opris, avind in vedere rigoarea scrierilor dumneavoastra si situatia trista in care a ajuns Romania, biografii critice (parcus biografic, hotii,, …) ale citorva politicieni sinistri decisivi (bugetari multimilionari) – unii pomeniti, in treacat, chiar in articol – ar fi de mare folos pentru orientarea corecta a publicului larg: un fel de istorie militanta a prezentului, cu gindul la viitor

  11. Adrian Tm spune:

    Daca Razboiul Rece incepea, Romania avea alte planuri. Capitularea era cea mai favorabila si acest lucru era sigur. CEAUSESCU cat de prost era, stia efectul bombelor atomice. De aceea exista in secret, intelegerea romano-americana, unde ca apreciere, Romania primise clauza cea mai favorizata…Faptul ca Armata Romana participa la manevre OTV, nu avea nimic de pierdut si Moscowa nu mirosea planul Bucurestiului

  12. PAFI spune:

    Cred ca ar fi interesant de analizat si dpdv militar, ce s-ar intampla daca Romania ar iesi, nu conteaza motivul, din UE. Un astfel de scenariu nu ar trebui sa fie evitat de catre planificatorii militari romani, presupunand ca mai exista asa ceva. In ianuarie 1990, dupa evenimentele care au zdruncinat/ schimbat elita politica si militara a Romaniei, a urmat o incercare de provocare a unui razboi civil.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Opris


Petre Opris

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


E randul tau

Reducerea planului cadru Este absolut necesara. Cu indiferent ce scandaluri si riscuri. Nu as ...

de: Dedalus

la "Câteva sfaturi pentru viitorul ministru al Educatiei"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

octombrie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)